Nu cu mult timp în urmă, în 2021, pe Kanal D a fost difuzat serialul Mucize Doktor, adică Doctorul minune (Taner Olmez în rolul dr. autist Ali). Serial turcesc. Nu reținusem care era povestea de la baza lui, ci doar mi-au plăcut multe din episoadele de la început, până când au început s-o lungească, specific dramelor turcești, ca să te plictisești de uitat la televizor.
De curând, ca fană a serialelor cu medici și spitale, am găsit pe Netflix The Good Doctor, cu Freddie Highmore în rolul principal. Serialul este copie la indigo a lui Mucize Doktor, de fapt, copie la indigo a unui serial sud-coreean. Până acum nu am prea crezut că nici americanii nu au chef de pus mintea la contribuție și preiau serialele altora. Cu copy/paste. OK, înțeleg că e vorba de o preluare legală, sub contract și că trebuie respectate clauzele, dar nu la a copia pur si simplu mă refer, ci mi se pare degradant să faci asta, când ai atâtea studiouri de producție cinematografică, sau atâția oameni la Netflixul ăsta care pot să gândească creativ, nu doar la "hai să facem și noi ca ei, că uite ce rating au avut".
Așadar două seriale relativ identice. Adică totul este la fel în linii mari și medii, ca să zic așa. Unele detalii sunt la fel, altele, nu. De exemplu, în varianta americană la spital apare o tânără care a jucat în filme pentru adulți și nu ar vrea ca părinții ei să afle asta. În serialul turcesc nu am văzut un asemenea personaj, chiar dacă apariția a fost secundară și de scurtă durată undeva prin primele episoade ale primului sezon.
Ideea serialului este, pe scurt, următoarea: un tânăr suferind de o anumită formă de autism urmează medicina și este susținut de către un medic care l-a cunoscut de mic să devină chirurg rezident într-un spital important. Dr. Shaun are pe lângă autism ceea ce se numește sindromul savantului, adică în acest caz, o capacitate uluitoare de a "vedea" în mintea lui organele pacientului și de a ști cu precizie ce procedură trebuie efectuată pentru a salva viața acelui bolnav. Sigur că mai și greșește, însă acest lucru se întâmplă foarte rar. Adevărata provocare constă în a depăși prejudecățile oamenilor și a se adapta la locul de muncă pe care îl are.
La prima vedere, îmi place mai mult serialul american, deși, cum ziceam, ambele sunt la fel. Poate din cauza limbii engleze, sau din alte motive care-mi scapă. Personajele sunt mai reale, mai vestice, mai apropiate de ceea ce-mi doresc eu de la un serial. În versiunea turcească, chiar dacă faptele sunt aceleași, parcă transpare gândirea orientală despre familie, închistarea mentală în trecutul glorios de care nu pot scăpa și prezența lui Allah peste tot. Nu că m-ar deranja credința, dar în serialele turcești menționarea numelui lui Allah cam la fiecare scenă e obositoare.
Singurul plus pe care îl are, în opinia mea, serialul turcesc este jocul pe care-l face actorul Taner Olmez. El este mult mai bun în rol, mult mai credibil, deși nu am văzut vreun autist de acest fel niciodată și nu știu cum se comportă, dar Taner are de la mama lui niște ochi mari și curioși, nu i-a fost greu să pară mirat tot timpul, iar timbrul și modulația vocii lui par mult mai reale decât vocea de tip robot a doctorului Shaun din serialul american. Te și obosește aceeași modulație mereu, la orice replică. Taner e perfect în acest rol, pe când Freddie Highmore de la bun început sună oarecum fals, ceea ce-i știrbește din autenticitatea rolului.
Altfel, sunt două seriale de urmărit, pentru că în fiecare din ele găsești ceva diferit, chiar dacă în esență este vorba despre unul și același lucru. Totuși în serialul american intrigile sunt mult mai șterse, relația dintre șefii spitalului nu se vede mai deloc, iar mâncătoriile nu prea există. Din acest punct de vedere, serialul turcesc e mult mai ancorat într-o realitate imediată pe care noi o știm foarte bine, chiar dacă ei accentuează totul destul de mult. În schimb, americanii au alt gen de mentalitate și de comportament, și aceste lupte personale, piedici puse de fiecare contra fiecăruia, nu există decât într-un fel palid și nesemnificativ.
Ideea serialului este, pe scurt, următoarea: un tânăr suferind de o anumită formă de autism urmează medicina și este susținut de către un medic care l-a cunoscut de mic să devină chirurg rezident într-un spital important. Dr. Shaun are pe lângă autism ceea ce se numește sindromul savantului, adică în acest caz, o capacitate uluitoare de a "vedea" în mintea lui organele pacientului și de a ști cu precizie ce procedură trebuie efectuată pentru a salva viața acelui bolnav. Sigur că mai și greșește, însă acest lucru se întâmplă foarte rar. Adevărata provocare constă în a depăși prejudecățile oamenilor și a se adapta la locul de muncă pe care îl are.
La prima vedere, îmi place mai mult serialul american, deși, cum ziceam, ambele sunt la fel. Poate din cauza limbii engleze, sau din alte motive care-mi scapă. Personajele sunt mai reale, mai vestice, mai apropiate de ceea ce-mi doresc eu de la un serial. În versiunea turcească, chiar dacă faptele sunt aceleași, parcă transpare gândirea orientală despre familie, închistarea mentală în trecutul glorios de care nu pot scăpa și prezența lui Allah peste tot. Nu că m-ar deranja credința, dar în serialele turcești menționarea numelui lui Allah cam la fiecare scenă e obositoare.
Singurul plus pe care îl are, în opinia mea, serialul turcesc este jocul pe care-l face actorul Taner Olmez. El este mult mai bun în rol, mult mai credibil, deși nu am văzut vreun autist de acest fel niciodată și nu știu cum se comportă, dar Taner are de la mama lui niște ochi mari și curioși, nu i-a fost greu să pară mirat tot timpul, iar timbrul și modulația vocii lui par mult mai reale decât vocea de tip robot a doctorului Shaun din serialul american. Te și obosește aceeași modulație mereu, la orice replică. Taner e perfect în acest rol, pe când Freddie Highmore de la bun început sună oarecum fals, ceea ce-i știrbește din autenticitatea rolului.
Altfel, sunt două seriale de urmărit, pentru că în fiecare din ele găsești ceva diferit, chiar dacă în esență este vorba despre unul și același lucru. Totuși în serialul american intrigile sunt mult mai șterse, relația dintre șefii spitalului nu se vede mai deloc, iar mâncătoriile nu prea există. Din acest punct de vedere, serialul turcesc e mult mai ancorat într-o realitate imediată pe care noi o știm foarte bine, chiar dacă ei accentuează totul destul de mult. În schimb, americanii au alt gen de mentalitate și de comportament, și aceste lupte personale, piedici puse de fiecare contra fiecăruia, nu există decât într-un fel palid și nesemnificativ.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
