luni, 7 mai 2012

Richard Burton, intre Cleopatra si Henry Rex

Cand inca era vacanta de Paste mi-am facut timp sa vad si eu, dupa atatea zeci de ani de la lansare, superproductia Cleopatra. Prea citisem multe de-a lungul timpului, prea era laudat acest film, asa ca m-am intins frumusel pe pat, cu pisica preferata la picioarele mele, cu doua perne sub cap si am inceput vizionarea.
In prima parte a filmului, in care este povestita relatia Cleopatrei cu Julius Caesar (Rex Harrison), sincera sa fiu, jocul lui Liz Taylor mi s-a parut destul de plat si de teatral. Ma gandeam ca probabil asa era moda in anii '60, si incercam sa ma resemnez, ca in afara de decoruri, machiaj si costume, altceva spectaculos nu vedeam. Jocul lui Rex Harrison era foarte bun, dar partitura Cleopatrei ma dezamagea. Dupa care, adica dupa moartea lui Caesar, intra in scena Marc Antoniu, pasional jucat de Richard Burton. Iar Liz se dezlantuie si ea, alaturi de partenerul ei de viata si de film, intr-un joc de o naturalete naucitoare. Cand s-a terminat filmul as fi vrut sa-l pun de la capat, sau de la mijloc incolo, atat de mult imi placuse. Nu neaparat Liz, cat Richard. Nu cred ca un alt Marc Antoniu ar fi fost la fel de indragostit ca el, atat de subjugat de frumusetea Cleopatrei ca el, atat de temperamental ca el.


Credeam ca jocul se datora faptului ca se indragostise de Liz. Apoi, dupa cateva zile, am revazut filmul Anna celor o mie de zile, care relateaza romantat povestea de dragoste dintre regele Henric VIII al Angliei si Anne Boleyn, cea de-a doua sotie, dintre cele 6 cate a avut acest rege afemeiat. Si am regasit un acelasi Richard Burton pasional, dar si dictatorial, si plin de prejudecati, si tinut la respect de o Anne (Genevieve Bujold) care descopera gustul puterii si il subjuga total pe rege, de la care pana la urma obtine totul, adica numele de regina.
Forta dramatica pe care o emana Richard este foarte intensa, parjoleste totul in jur, si este greu sa joci alaturi de el, sa-i dai replica, si sa te mai si distingi ca o voce clara, ca un personaj de aceeasi talie cu cel jucat de actor.

Daca incerc sa caut un nume de azi care sa-i semene, nu cred ca gasesc. Azi avem efecte speciale, si mult mai putin talent dramatic. Atunci numele actorilor din rolurile principale erau un gir ca filmul avea sa fie bun. Uneori ajungea chiar si numai numele regizorului, iar daca protagonistii erau cvasi necunoscuti, nu peste mult timp ei deveneau celebri.

De aceea veti mai gasi povesti despre filmele vechi prin pulberea de stele.



marți, 1 mai 2012

De Traiani et Paulus

Toata lumea vorbeste despre statuia lui Traian din fata Muzeului de Istorie din Bucuresti. Dau si eu un search pe net, vaz statuia si nu prea pricep. Drept e, ca nu ma pricep la arta, ca un cunoscator.
Ce as avea de spus, e ca din cate stiu, romanii au fost un popor civilizator, au cucerit teritorii, dar nu au distrus, dimpotriva, au lasat in urma cetati, castre, drumuri, apeducte, au adus cu ei, pe unde au trecut, o civilizatie intreaga. Si atunci de ce sa reprezinti un imparat care a adus civilizatia pe aceste meleaguri, in curu' gol?!?!??! Acum sculptorul nu mai este, e decedat din 2008, si citesc ca aceasta statuie este o copie a aceleia originale care se gaseste la Roma.

Ma rog!... Si ce parascovenie e aia cu lupoaica si sarpele (dragonul, de fapt, simbolul dacic, noi zicem ca e lup, dar altii zic ca e dragon, si tare mi-e ca au dreptate:) ) uniti ca niste gemeni siamezi din India sau Pakistan, la cap?!

Si intreb si eu: de ce pe scari, nene ?!??!?! Nici pe trotuar, nici la intrare, pe scari!!

Deh! Ganduri de femeie, nu ma luati in seama :)

Ce e cu Paul? Cum care Paul? Lambrino, care altul? Ce legatura are cu Traian? S-ar putea sa vedem peste vreun an jumate, asa. Aaaa, si deocamdata sunt cumetri. Aveti dreptate, nu cu imparatul, cu ălălalt Traian.
Asta-i tot de pe net. Da' orsicum, Paul, bre ??!?!?!?

Ma duc sa pun patrunjelul in ciorba. Va pup! :*