marți, 6 august 2013

Iffet, ep. 28


Cemil îi urmărește pe cei doi din dreptul unei ferestre. Ali Ihsan descheie fermoarul bluzei lui Iffet, iar ea se retrage și îl încheie la loc. Cemil pleacă în mare viteză enervat peste măsură. Când ajung acasă, Cemil îl ia la bătaie pe Ali Ihsan. Ulterior, îi spune lui Arif că atacul armat avea legătură cu el și că cei doi pistolari fuseseră puși de Ali Ihsan să-l sperie.

Arif îi trimite lui Dilek buchete imense de trandafiri roz la serviciu. Dilek nu se lasă impresionată, mai ales că alfase că Cemil și-a reluat vechea slujbă, și îl sună să-i spună că atâta vreme cât Cemil este angajatul lui, pe ea n-o interesează să iasă cu el. Se întâlnesc la serviciu, are loc o discuție mai serioasă între ei, dar Dilek nu revine la sentimente mai bune, cel puțin pe moment. Mai târziu acceptă o întâlnire cu Arif pe malul Bosforului unde Arif îi propune căsătorie.

 episodul următor: Iffet, 29

Nimet este răpită de doi bărbați și legată la ochi și la mâini, apoi dusă cu o mașină într-un loc necunoscut, și lăsată în stradă unde apare Orkun, care o dezleagă. El îi mărturisește că o iubește, dar Nimet e speriată și fuge de el. Într-o zi la școală, însă, toți elevii sunt adunați ca la panaramă pe hol, privind la Orkun, călare pe un geam deschis, care amenință că se aruncă din dragoste pentru Nimet, care nu-l iubește. Până la urmă se împacă, în fața tuturor colegilor.

Cemil și Iffet se află într-o casă (probabil închiriată), se ceartă apoi se împacă, iar Iffet vorbește cu Saime la telefon și îi spune unde și cu cine se află. Saime leșină în fața lui Nil și a lui Emine, care o duc în pat. Ulterior îi spune lui Ali Ihsan că Iffet l-a părăsit. În urma acestor întâmplări, Saime se hotărăște să plece de la vilă și merge acasă la fratele ei, Ahmet. Îi povestește motivul pentru care ea se află acolo, la care bineînțeles că Ahmet face o criză de nervi auzind că Iffet este cu Cemil, dar o învinuiește pe soră-sa pentru nebuniile fiicei sale.

Cemil îi spune o poveste lungă soției lui din care se înțelege că el pleacă, dar minte că ar fi vorba despre mama lui, Nil plânge să n-o părăsească însă el închide ușa în urma lui.
Într-o confruntare directă cu Ali Ihsan, chiar în prezența unor polițiști, Cemil îl amenință cu pistolul la tâmplă.

La sfârșitul episodului, Ali Ihsan dă foc casei în care dorm Cemil și Iffet, târziu în noapte.




Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.



sursa foto: capturi video de pe youtube







sâmbătă, 3 august 2013

Iffet, ep. 27

Cemil intră din nou în camera de hotel închiriată de Iffet și o vede pe terasă, aplecată peste balustradă. Cu greu, reușește s-o convingă să nu se arunce. Mai zăbovesc câteva minute strâns îmbrățișați, pe pat, apoi sună telefonul. Este Nimet, plângând, că Ahmet, care între timp fusese bătut și lăsat în stradă, reușise să vină acasă, dar în ușă cade jos și nu poate vorbi. La spital i se dau îngrijirile necesare și îi este cusută o rană la cap. Înainte să apară Ali Ihsan, Cemil pleacă, lăsându-le singure pe cele două surori. Ahmet este apoi luat acasă.

Într-o scenă ulterioară, Orkun se întâlnește cu cei doi bătăuși ai lui Ahmet și îi plătește pentru fapta lor.

episodul următor: Iffet, ep. 28

Iffet arde scrisoarea pe care o scrisese înainte să vrea să se sinucidă, dar apare Emine în încăpere și, după ce Iffet pleacă, reușește să slaveze din șemineu o bucățică de scrisoare cu care mai apoi o șantajează pe stăpâna ei. Temându-se de repercusiuni, Iffet o plătește pe Emine ca să tacă, dar aceasta am impresia că nu este mulțumită de sumă. Oricum, o informează periodic pe Dilek cu tot ce se mai întâmplă cu Iffet, ba chiar o și urmărește peste tot, inclusiv în grădinile vilei, unde ea se întâlnește cu Cemil. Dar Iffet o surprinde pe Emine urmărind-o și cel puțin o dată scapă de ea.

Așadar relațiile paralele continuă. Ali Ihsan și Yasemin sunt tot împreună, el îi cumpără un colier de smaralde care totuși nu este bine primit de Yasemin care așteaptă de la el altceva, cu mult mai important. Iffet se întâlnește pe ascuns cu Cemil, seara, la podețul din grădini, la rândul lui cumpărându-i un pandantiv cu lănțișor de aur foarte frumos.

Într-una din zile, Arif urmărește pe calculator înregistrarea din ziua în care a fost atacat cu pistoalele de doi bărbați. Îi cere lui Cemil să-i găsească, având o adresă unde i-ar putea găsi. Cemil recunoaște pe unul dintre ei, acesta încearcă să fugă, și chiar reușește să scape ascunzându-se după un zid.

Erhan și Betul fac poze de nuntă și se împrietenesc cu Serpil și Feyyaz.
Discuțiile dintre Dilek și Ali Ihsan ajung la paroxism iar Dilek se vede nevoită să plece din casă.

Ali Ihsan află despre tărășenia cu scrisoarea și despre cum Iffet a încercat s-o cumpere pe Emine, și astfel își pune în aplicare planul de a îi lăsa la vilă pe Nil cu Cemil, singuri. Pregătește casa de vacanță ca și cum ar avea ceva de sărbătorit, o ia pe Iffet și pleacă. În finalul episodului, Cemil, care venise și el cu mașina la casa de vacanță, îi vede pe cei doi soți purtându-se tandru unul cu celălalt.





Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube