luni, 2 septembrie 2013

Iffet, ep. 35, final de sezon

Episodul debutează cu secvențe de la nunta lui Cemil cu Iffet. Printre scenele de dans de la nuntă, sunt presărate amintirile lor, scene din trecut, ale relației lor tumultuoase. Betul, care venise la nuntă, are o scrisoare în mână și îl roagă pe Ersin să i-o dea lui Cemil în acea seară. El acceptă, dar pasează responsabilitatea lui Feyyaz. Nici unul nici celălalt nu îndrăznesc să facă ceea ce i-a rugat Betul.

Cam jumătate de oră din episod trece cu imaginile de la nuntă.
A doua zi dimineața, cei doi proaspăt căsătoriți se giugiulesc, Feyyaz și Serpil au o discuție pe tema scrisorii pe care Serpil o deschide și astfel află că Betul are de gând să plece cu copilul, Asuman și fiică-sa îl îngrijesc pe cel mic discutând și ele cu năduf despre plecare.

episodul următor: Iffet, ep. 36

Erhan și Dilek discută despre firmă și despre implicarea lui Arif în treburile companiei, în care până acum nu se amestecase nici un străin. Dilek e convinsă că Arif a pus incendiul, dar nu poate dovedi iar când ajung să stea de vorbă, acesta o jignește și o lasă fără nici un fel de ajutor.

Feyyaz, Serpil, Iffet și Cemil merg să bată în ușă la Betul, dar nimeni nu pare să fie acasă. Betul cu copilul în brațe și cu Asuman după ea, merg la aeroport cu un taxi și pleacă din țară.

Trece un an. Iffet este însărcinată. Cemil intentează proces în lipsa fostei soții împreună cu avocatul lui Arif și obține hotărâre judecătorească pt custodia copilului. Betul și Asuman plănuiesc să revină în țară, dar sunt oprite la aeroport pt că erau date în consemn la graniță. Arif îl sună pe Cemil să-i spună că a rezolvat problema și-l trimite să-și ia copilul, ceea ce și face.

După un timp, Betul apare la ușa lui să-i dea o geantă cu lucrurile băiatului, care acum este crescut de Cemil și de Iffet. Betul face o criză de isterie în fața celor doi iar Cemil îi închide ușa în nas. Disperată, Betul merge acasă la Ahmet și Saime plângând și i se face rău. Până la urmă Iffet îi duce copilul lui Betul acasă, apoi încearcă să-l convingă pe Cemil că asta e soluția cea mai bună, dar el ia copilul din nou. Totuși se răzgândește, pentru că Arif îi pune la dispoziție o fermă și o menajeră, în afara orașului, până când Iffet naște, iar aceasta deja se afla acolo.

Dilek și Erhan sunt nevoiți să vândă vila. Au pierdut tot și trebuie s-o ia de la zero, pentru că acum firma este a lui Arif în întregime. Dilek acceptă oferta lui Arif de a lucra la fabrică drept simplă angajată. Cu toate că a distrus cel puțin o viață împlinită, dacă nu și pe a lui Erhan, care nu era vinovat cu nimic față de el, Arif încă își amintește cu drag de momentul în care a cerut-o pe Dilek de nevastă. Dilek observă că încă reprezintă o slăbiciune pentru Arif și își propune să-l manevreze cum vrea ea, dar face o mică greșeală: îi dezvăluie planul ei lui Erhan, la telefon, într-un moment în care Arif este în preajmă și aude convorbirea. 

Iffet naște la fermă o fetiță, pe care Ahmet o îndrăgește imediat. Totul pare să meargă ca pe roate pentru toată lumea și lucrurile să își urmeze cursul normal. Într-o zi, însă, Nihal - mama lui Iffet, îl sună pe Ahmet la măcelărie și îl anunță că dorește să-și vadă nepoata, dar el nu este de acord cu revenirea ei în viața lor, ba chiar o amenință cu moartea dacă vine să-și vadă fetele și nepoata. La un moment dat, mergând cu mașina pe o șosea lângă o apă, cei trei protagoniști, Cemil, Iffet și fetița lor, ajung într-o curbă unde Cemil încearcă să evite impactul cu o mașină venind din sens opus și plonjează direct în lac. Cu imaginea acestui accident se termină episodul 35 și sezonul întâi (după cum apare titlul episodului pe youtube) al serialului.

Vor mai urma 5 episoade, reprezentând al doilea sezon al serialului.      




Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube





duminică, 1 septembrie 2013

Pompele submersibile si sucul baut la pai



Când bei suc cu paiul ai senzația că tu aspiri lichidul către tine dar, în realitate, doar scoți aerul din interiorul paiului, astfel încât sucul din pahar umple paiul ca să echilibreze diferența de presiune apărută în lichid. Dar ce se întâmplă dacă paiul e lung? Foarte, foarte lung? Atunci aerul pe care trebuie să-l disloci e în cantitate mai mare, și în consecință efortul tău va fi pe măsură. Ba chiar, la un moment dat, presupunând că paiul este extra-lung, să zicem de vreo zece-doisprezece metri, s-ar putea să nu reușești singur să bei sucul ci vei avea nevoie de ajutorul unei pompe submersibile 1, pe care să o instalezi la fundul paharului, astfel va crește presiunea lichidului la peste o atmosferă și îl va propulsa în sus, către gura ta.

În termeni uzuali, acesta e principiul de funcționare al unei pompe submersibile, care poate ridica presiunea unui lichid, de obicei a apei, cu mult peste o atmosferă împingându-o astfel către suprafață, în ciuda înălțimii pe care o are de parcurs. O pompă submersibilă se poate amplasa într-un lichid sau fluid, de aici îi vine și denumirea. Motorul este închis ermetic în corpul pompei, care poate fi din inox sau din plastic, ceea ce îi asigură funcționarea chiar și atunci când ea este complet submersă.

Pompa submersibilă face ca apa din stratul acvifer în care este amplasată – într-o fântână, de exemplu - să fie împinsă la suprafață, iar cu ajutorul unui furtun, ori a unor țevi și aspersoare, va fi asigurată irigarea terenului cultivat din vecinătate.

Dar forța unei pompe submersibile nu se folosește doar pentru irigații, ci în funcție de tipul și caracteristicile ei, poate scoate apa dintr-un subsol inundat sau poate scoate petrol dintr-o pungă de țiței aflat într-un zăcământ de uscat sau de platformă marină.

Așadar sunt diferite tipuri de pompe submersibile și când alegi una trebuie să știi ce putere are, să cunoști distanța de la locul unde o amplasezi până la cel mai îndepărtat colț în care ai nevoie de apa pe care ți-o furnizează, să știi adâncimea fântânii în care o amplasezi, debitul apei și în cât timp apa este aspirată (e nevoie de acest amănunt pentru că va trebui să oprești imediat pompa când nu mai este apă deasupra ei). E bine de aflat perioada de funcționare a pompei, perioada ei de garanție și materialul din care este făcută. Un material anti-coroziv este ideal, dar oricare ar fi acesta, majoritatea pompelor sunt făcute să reziste ani de zile în mediu lichid. Iar la urmă e bine să știi și producătorul, și să cumperi pompa de la cei în care ai cea mai mare încredere, pentru că dacă e nevoie de reparații, te poate costa destul de mult.

Acum poate vă întrebați ce-mi veni cu pompele submersibile? Păi să vă spun. Cu un an și ceva în urmă, mai mult împinsă de la spate de Doru, am obținut în instanță partea mea, a maică-mii, de fapt, dintr-un teren extravilan în indiviziune pe atunci, moștenit de la bunici. Nu e cine știe ce suprafață, dar se poate cultiva câte ceva acolo, măcar legume și zarzavaturi, dacă sfeclă de zahăr – adică ceea ce a fost cultivat cu mulți ani înainte, nu cred că ne putem permite. Că eu visez și la o seră de cactuși și plante suculente, asta e o altă poveste. Problema acolo era asigurarea apei pentru irigații, bucata mea de teren fiind înconjurată de alte parcele, fără să fie aproape de o sursă de apă curgătoare, iar pentru asta, spunea Doru, aveam nevoie de o pompă submersibilă.

Nu știam ce-i aceea o pompă submersibilă, deh! :) ca tot omul crescut la oraș; așa că am întrebat, am cules informații și apoi am putut cumpăra una, fiind cât de cât avizată. Iar acum ceea ce am aflat despre ele, am împărtășit și cu voi.


Articol scris pentru site-ul pompe-submersibile.com.ro într-o campanie Blog Money.