joi, 6 noiembrie 2014

Tradarea episodul 34, rezumat




Tradarea episodul 34, rezumat
Carolin iese din hotel și merge la bancă să scoată toți banii din seif apoi rezervă bilete de avion pentru Amsterdam. Când se întoarce, vede lângă intrarea în hotel un tip care se preface că citește un ziar, însă de fapt o urmărește. Carolin schimbă drumul și merge să dea un telefon, apoi urcă sus în cameră. Ekber îi dă drumul la ușă și verifică poșeta, dar în scurt timp deschide ușa și cel cu ziarul, urmat imediat de câțiva tipi care îl dezarmează pe Ekber și îi iau banii dar găsesc și biletele de avion, însă toate astea fac parte dintr-o înscenare pusă la cale de Ekber. Carolin rămâne cu Ali și încearcă să se disculpe, dar pe parcursul celor petrecute, el își pierde încrederea în ea și pleacă lăsând-o disperată în camera de hotel. În acest timp Ekber și ceilalți ajung la niște magazii părăsite, intră înăuntru, apoi cel cu ziarul iese alergând. Imediat iese și Ekber și îl împușcă. Apoi merge în magazie, ia două genți și pleacă fluierând (rezultă că i-a omorât pe toți ceilalți, deși asta nu ni se arată).

Tradarea episodul 34, rezumat
Soner este la spital unde tăietura de la mână îi este bandajată. În acest timp Mesude vine acasă la el cu părinții, dar Suleyman are ordin să nu-i primească înăuntru. Dintr-o mașină coboară Murat și el îi poftește înăuntru pe toți trei. Când ajung și Soner cu Aylin, are loc o discuție iar Soner rupe logodna scoțându-și verigheta de pe deget și aruncându-i-o lui Mesude. Kemal și Neriman pleacă din casă lezați în amorul propriu, dar Mesude rămâne și cu toate că Soner vrea s-o dea afară cu forța, Murat o oprește și astfel află despre înțelegerea prind averea pe care au semnat-o Aylin și Soner. Murat izbucnește în plâns și apoi pleacă din living, iar Soner scoate un pistol și trage în Mesude, doar la braț, pentru că Aylin sare să-l oprească.

Tradarea episodul 34, rezumat
Inci își trăiește ultimele zile. Mete este aproape mereu la spital, având permisiunea mamei lui. Cemile merge cu Osman în vizită la Hikmet și la un moment dat Selma deschide ușa camerei și îl vede pe băiat. Se repede la el să-l îmbrățișeze crezând că este Hasan, copilul ei mort. El îi spune cum îl cheamă și pentru scurt timp Selma începe să se comporte mai normal, chiar o îmbrățișează pe Cemile. Carolin pleacă de la hotel plătind cu medalionul de aur de la gât, apoi merge acasă la Ali rugându-l s-o primească înapoi pentru că este singură și nu mai are nici un ban. El acceptă până la urmă, dar o pune să stea într-o cameră de la parter și o alungă de lângă el într-o noaptea când Carolin vine la el în pat și încearcă să fie tandră cu el. Ahmet este la închisoare în aceeași celulă cu Ekber care a fost prins. Într-o noapte se duce la toaletă, iar Ekber cu un alt deținut vor să-l omoare, dar Ahmet se bate cu ei până vin gardienii și îl iau de acolo. Pe Ekber îl lovise cu capul de perete și se pare că e mort.

Tradarea episodul 34, rezumat Tradarea episodul 34, rezumat














Mete rămâne peste noapte cu Inci, care are perioade când se simte mai bine și îi cântă la chitară un șlagăr italian până când Inci adoarme. Aylin nu este primită de Murat în dormitorul conjugal. Soner încearcă să îndrepte lucrurile și vorbește cu fratele lui, dar Aylin ascultă ascunsă după ușă, apoi fuge din casă. Servitoarea vine și le spune că Aylin a plecat, iar Soner aleargă după ea s-o calmeze. Cemile vine din nou în vizită la Hikmet și Selma se bucură să-l revadă pe Osman și se joacă cu el.

Tradarea episodul 34, rezumat
Episodul se termină când Cemile este la o altă moașă să facă avort, și după ce aceasta i-a făcut o injecție, Hasefe o prinde pe fosta sa noră în brațe, pentru că a căzut leșinată.









 episodul următor: Trădarea ep. 35

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.




miercuri, 5 noiembrie 2014

Tradarea episodul 33, rezumat




 Tradarea episodul 33, rezumat
Cemile stă speriată pe un pat iar din camera alăturată apare moașa care urma să-i facă avortul. Ali, care aflase despre asta, o alungă pe femeie și încearcă s-o convingă pe Cemile să nu dea afară copilul. O ia pe sus, Cemile țipă, o duce într-un taxi, împreună cu Hasefe, și de acolo merg toți 3 acasă la el, unde din nou o ia cu binișorul s-o convingă să păstreze copilul. După aceea el o închide în cameră și vorbesc pe după ușă, fiecare plângând și regretând fapte din trecut. Dar de fapt, Ali o sechestrează pe Cemile. La un moment dat apare Ahmet și încearcă s-o scoată de acolo, dar pentru că apar vecinii în stradă, atât Ali cât și Ahmet încetează scandalul. Până la urmă Ali îi dă cheia camerei respective lui Hasefe care o eliberează.

 Tradarea episodul 33, rezumat
Inci se simte tot mai rău. Se pare că tratamentul nu dă rezultate. Inci este slăbită și are cearcăne adânci. Mete o sună de la un telefon public și ea îi spune că nu este bine, apoi el se duce imediat la ea la spital. Acolo află de la un medic despre starea ei și plâng amândoi îmbrățișați. Mete pleacă și se duce să-l aștepte pe soțul lui Inci căruia îi spune în față că nu l-a interesat ce face soția lui, că n-o merită. Ajuns acasă, este luat pe sus de polițiștii care veniseră după Ahmet. Mete deschide ușa și toți ai casei sunt obligați să ridice mâinile sus în timp ce Ahmet este percheziționat corporal și apoi încătușat și dus sub privirile lui Berrin și mai târziu și ale lui Hakan.

 Tradarea episodul 33, rezumat Selma, acasă, își pune un disc de patefon și își amintește cum l-a cunoscut pe Hikmet când erau tineri. Ea, era pianistă, iar el venise s-o vadă la un mic concert privat. Între timp un om de încredere îi aduce lui Hikmet vești despre Cemile. Soțul lui Inci vine s-o vadă la spital, fără să se arate prea afectat de starea ei. Mesude depășește orice limită și îl enervează pe Soner care sare literalmente la gâtul ei s-o sugrume. Suleyman intră peste ei și îi desparte, conducând-o pe Mesude acasă. Între timp, Soner, enervat la culme, sparge lucruri și distruge mobila din camera în care se afla tăindu-se la mână foarte tare. Aylin care aude zgomotul, intră și îl convinge să ia mașina și să-l ducă la spital, dar pe drum se opresc, el se șterge la mână și constată că sângerarea s-a oprit. Cei doi se îmbrățișează tandru.

 Tradarea episodul 33, rezumat
Ali se duce la Carolin la hotel, chemat de ea la telefon, De fapt, ea și Ekber au un alt plan de a-i lua banii. După ce ajunge în cameră, Ekber care era după ușă îl amenință cu pistolul.


 episodul următor: Trădarea ep. 34

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.