duminică, 4 decembrie 2016

Ep. 41-45, Ziua in care mi s-a scris destinul (numerotatia turca)



Ep. 41-45, Ziua in care mi s-a scris destinul (numerotatia turca)
Cu toate că a fost împuşcat, Kahraman nu va înceta să dorească s-o ia pe Elif de la Maksut. Însă acesta, nici el n-are de gând să renunţe la soţia lui. El o ia pe Elif să plece din ţară, fără să se gândească la consecinţe. În acest timp toţi cei de la conac sunt în panică pentru că nimeni nu mai ştie nimic de Kahraman. Yakup îşi caută fără încetare fratele, dar acesta are alte planuri. Şukran îşi dă seama de asta şi nu are de gând să creadă tot ceea ce aude. Elif încearcă să-l convingă pe Maksut s-o lase în pace, dar orice ar zice, el pare să o fi luat de-a dreptul razna. Visează mereu la cum va fi viaţa lor după ce o vor lua de la început. Elif, în aceste condiţii, îşi pierde orice speranţă.

Selim cunoaşte schimbări în viaţă profesională şi la un moment dat se află între Canan şi Melek, şi nu întrevede cum se va termina această aventură, în care se confruntă cu multe surprize. Până la urmă Defne este foarte aproape să scape de Elif, dar nu conştientizează că o aşteaptă ceva complet neprevăzut, ce ar putea s-o facă să câştige, surprinzător, lupta. Ca de obicei, planifică totul în cele mai mici detalii, dar nu ştie pe deplin cu ce are de-a face.

Soarta s-ar putea rescrie pentru Elif şi Kahraman şi viaţa lor ar putea fi plină de iubire şi de fericire, iar zilele pline de speranţă. Sau poate că iubirea lor va trece prin probe noi. Însă la început, totul poate să fie posibil. Datorită faptului că au crezut în iubirea lor, Kahraman şi Elif sunt din nou împreună. Maksut este în comă la spital în urma unei împuşcături. Focul de armă tras de Elif se pare că-i va aduce pe mulţi laolaltă. Defne a pierdut din nou partida cu Elif, iar pentru că totul să meargă şi mai rău pentru ea, Elif şi Kahraman sunt căsătoriţi legal. Indiferent ce ar fi, Defne nu vrea să se dea bătută.

Prietenia dintre Mujgan şi Celal continuă, iar Kahraman le cere ajutorul în privinţa unui lucru foarte important. Elif rămâne încremenită de uimire când află despre ce este vorba. În acest timp Kiymet primeşte vizita cuiva neaşteptat şi se anunţă vremea ca ea să plătească pentru greşelile trecutului. Pe măsură ce iubirea dintre eroii serialului evoluează, Yorukhanii primesc scrisori anonime de ameninţare. Yakup începe să investigheze chestiunea, dar pe parcurs îi pasează lui Kahraman responsabilitatea găsirii autorului ameninţărilor. Situaţia tinde să scape de sub control iar Kahraman este forţat să ia o decizie delicată. Viaţa de la conac intră sub semnul unei noi aventuri.

Elif rămâne uimită s-o vadă pe Defne, împreună cu Ece, venind la conac, dar nu are încotro şi acceptă situaţia. Kahraman este conştient cum o afectează asta pe Elif, dar nu are ce face, aşa că Defne îşi savurează victoria. Saadet acceptă ajutorul lui Yakup. Maksut urmează să între în operaţie, mamă şi fiu vor fi tot mai apropiaţi. Kiymet este încolţită de Şukran care o prinde în flagrant. Cele două vor colabora ca să scape de Saadet, în timp ce Kiymet va afla un adevăr şocant. Apele continuă să fie învolburate la conac. Deşi Defne îşi pune în aplicare planul în cele mai minuţioase detalii, nu poate să evite neprevăzutul, şi un astfel de element este că Elif o urmăreşte îndeaproape.

Relaţia dintre Selim şi Melek se înrăutăţeşte datorită lui Canan cu care Selim are de gând să se confrunte. Zile grele îi aşteaptă pe amândoi şi urmează să afle că este blocat în mijlocul iadului şi va fi nevoit să ia o decizie importantă. În timp ce Kahraman se străduieşte din răsputeri să-şi apere familia, reuşeşte să intre din nou în posesia acţiunilor pe care i le luase Maksut. Împreună cu Celal face un plan.

Indiferent cât de supărat ar fi, iubirea lui pentru Elif este foarte mare şi eclipsează orice altceva. Kahraman îi pregăteşte o surpriză foarte plăcută soţiei lui. Elif devine extrem de suspicioasă pe Defne şi vede o scenă care o pune serios pe gânduri. De-acum are de gând să dezvăluie tuturor ceea ce a făcut Defne. Cu toate acestea, Kahraman n-o crede şi da vina pe gelozia ei, nevenindu-i să creadă că Defne este capabilă de atâta răutate. Deocamdată se pare că Defne a câştigat ceva teren în faţa lui Kahraman. La conac se dezlănţuie un adevărat haos iar Kiymet află că Maksut este fratele lui Yakup. Este uluită să audă aşa ceva şi nici nu ştie ce să facă. Este ca şi cum tot răul făcut de ea în trecut i-ar fi venit în cap ca să-i ceară răsplata.

Operaţia lui Maksut a decurs bine şi el îşi revine. Primul cuvânt pe care îl rosteşte este numele lui Elif, şi are de gând să ia o hotărâre importantă privind-o pe ea. Şukran o urmăreşte îndeaproape pe Kiymet şi este nevoită să se confrunte cu Yakup, care mereu are ceva de plănuit. Însă planurile lui în ceea ce-l priveşte pe Maksut se vor schimba imediat. Selim rămâne înmărmurit să audă că Canan e îndrăgostită de el. Totul se încheie cu o discuţie cu mama lui, Aysel, şi cu faptul că nu poate să dea de Melek. În încercarea de a pune ordine în toată învălmăşeala, ceea ce va afla îl va zdruncina din temelii.



Kahraman crede că Elif va reveni acasă până la urmă deşi acum este supărată, dar încercarea de a o convinge să renunţe la furie este dificilă. Va trebui să găsească o altă cale de a fi împreună. El ia o hotărâre despre care acum nu bănuieşte ce implicaţii va avea în viaţa lui Elif. Ea se duce la o întrunire ca angajată a companiei Ustalar Holding cu Soner Kay. Toată lumea e uluită, dar numai Kahraman e interesat de ceea ce va face ea. Pentru ca situaţia să fie şi mai grea, tensiunile cu Elif continuă. Iubirea lor se va confrunta cu încă un test.

Yakup a ajuns la un punct de finiş şi nici nu mai ştie ce să creadă. A aflat că mama lui este Saadet, iar fratele este Maksut. Kiymet încă mai ţese intrigi ca să aibă toate avantajele din această bătălie. Defne este mulţumită de atitudinea lui Kahraman faţă de Elif, deşi îşi continuă jocurile. O mare şansă apare în faţa ei şi dacă o va valorifica, poate să iasă la un liman. Dar Defne face ca lucrurile să se complice şi mai mult. Kahraman începe să devină tot mai suspicios.

Soner se adaptează rapid la noile condiţii şi trece la lucru, fericit că o are pe Elif drept parteneră. Dar nu este deloc conştient pe ce pantă are să alunece viaţa sa. La uşa lui Selim a bătut iubirea şi nu are de gând să plece aşa repede. Pentru acest tânăr, viaţa adevărată abia începe. Canan deja a făcut prima mutare în acest joc, de teamă că-l pierde pe Selim. Elif nu mai poate să reziste iubirii faţă de Kahraman iar acest fapt o determină pe Defne să creadă că a câştigat lupta. Până la urmă el va fi acela care va lua o decizie foarte importantă ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









vineri, 2 decembrie 2016

Dragoste cu imprumut, ep. 10 turcesc, rezumat




Dragoste cu imprumut, ep. 10 turcesc, rezumat
Zeynep fuge în pădure în timp ce apare maşina lui Şevket împreună cu Meryem. Irem face pe nevinovata, iar Fatih aleargă după iubita lui, strigându-i căpitanului că Zeynep crede că o înşeală din cauza telefoanelor lui. Fatih o ajunge din urmă pe Zeynep şi o prinde în braţe, dar ea tot supărată este şi îi arată colierul cu numele lui Irem. Apoi, acceptă să meargă la o cafenea ca să-i dea şansa lui Fatih să se explice. El îi spune că din cauza lui taică-său şi a mesajelor lui s-a întâmplat totul, iar că acel medalion este ceva pus la cale, el nu are nici o legătură cu bijuteria. Apoi intră în cafenea şi Sevket, care confirmă că făcea un plan cu ginerele lui pentru ziua circumciziei lui Selim.

Fehmi este în maşină cu Selin şi pentru că o vede tot butonând smartphone-ul, i-l ia din mână. Selin se enervează, nu spune nimic, dar iese din maşină şi traversează urcându-se într-un autobuz, cu care se duce la debarcader să-i spună lui Orhan că ea vrea să plece de acasă şi să-şi ia un job. Fehmi, care urmărise autobuzul şi pe Selin, se află în preajmă şi aude totul. Orhan se declară foarte măgulit că ea vrea să-şi lase familia pentru el, dar spune că nu poate să-i facă una ca asta familiei ei şi o îndeamnă să se răzgândească şi apoi să acţioneze pe faţă, fără minciuni. Fehmi, care voise iniţial să se ducă la ei, în cabină, rămâne pe scara vaporaşului să asculte mai departe, surprins de atitudinea lui Orhan.

Meryem ajunge la birou unde îi povesteşte lui Birol cele petrecute şi spune că ea şi Şevket au convenit să nu-i spună lui Zeynep că este mama ei, dar s-o poată vedea. În acelaşi timp şi căpitanul se confesează unui prieten, şi afirmă că nu ştie ce să creadă despre povestea spusă de Meryem referitor la plecarea ei în tinereţe. Prietenul căpitanului răspunde că probabil că dacă ar crede-o pe Meryem, ar iubi-o din nou şi de asta se teme Reis cel mai mult, să nu cumva să-i dispară ura pentru ea.
În aceste zile, departe în Rusia, Ertan stă la închisoare alături de alţi imigranţi, însă asta doar până se găseşte un translator....

Dragoste cu imprumut, ep. 10 turcesc, rezumat
Orhan se duce acasă la Selin şi se miră să-l vadă pe Fehmi că îl întâmpină, alături de bunica Gulsum, care-i ţine partea şi vede că o iubeşte pe nepoata ei. Fatih află de la Zeynep că ar vrea să lucreze, dar el nu este de acord să meargă să accepte postul oferit de Meryem. Cu toate acestea, Zeynep se duce la mama ei la birou şi o anunţă că acceptă să lucreze acolo, însă ar dori să ştie de ce a ales-o pe ea când avea atâţia alţi oameni, foarte potriviţi, la dispoziţie. Femeia răspunde că îi place că are o personalitate puternică şi că admiră brandul Sekercizade. Între timp, Șevket, Fatih, Yadigar, toată lumea aude despre petrecerea de circumcizie a lui Selim şi încep pregătirile. Mete este contactat de Fatih ca să fie naș.

Ayfer şi Yadigar fac exerciţii de fitness acasă şi discută despre măcelar şi micuţa Sazimet. Zeki răspândeşte vestea că Sazimet se mărită cu nepotul măcelarului, iar Cevat, disperat când aude aşa ceva, se duce să investigheze adevărul din spatele poveştii. Orhan este chemat de către Kamil ca să-l scoată pe Cevat din depresie. Fatih şi Zeynep merg la bijutierul lor de familie să întrebe despre colierul cu numele lui Irem, dar acesta nu vrea să-i spună adevărul (că Mukaddes a făcut comanda). Până la urmă petrecerea pentru Selim îi acaparează pe toţi şi micile fricţiuni sau probleme sunt date la o parte.(aici se termină episodul 24 de pe Acasă TV)

Dragoste cu imprumut, ep. 10 turcesc, rezumat
Toată lumea are câte ceva de făcut, vecinele din cartier pregătesc bunătăţi, echipajul lărgit al lui Şevket ornează sala restaurantului, Mustafa aduce muzicanţii şi familia Sekercizade îl ia în braţe pe Selim, apoi cu toţii ies afară şi încing un dans tradiţional. Mukaddes e oripilată de dansurile astea "ţărăneşti şi învechite" şi ia un băţ de la toboşar oprind muzica. După ce intră toţi în maşini, Mustafa dă semnalul ca muzicanţii să repornească să cânte. La restaurant, din nou Mukaddes are parte de dureri de cap pentru că de data asta toată lumea încinge un dans în mijlocul străzii, doar ea e disperată de ciudă, apoi Ayfer o ia în braţe şi o pupă. Toată lumea se simte bine, Selin dansează cu Orhan, deşi maică-sa îi face semne să-l lase în pace. Fehmi, de pe ringul de dans, o aduce şi pe Mukaddes în mijlocul dănțuielii, în timp ce musafirii rămaşi pe la mese aplaudă. Şevket ţine un scurt discurs, apoi invită pe scenă un cântăreţ cunoscut, Resul Dindar, drept surpriză din partea lui, iar Zeynep lăcrimează de fericire. Undeva, la uşă, fără să fie observată, Meryem participă şi ea la bucuria fetei ei, apoi pleacă mulţumită chiar şi cu atât.

Selim, îmbrăcat ca un mic paşă, este adus în faţa tuturor pe un fel de tron micuţ. În sală păşeşte zâmbind Ertan şi îl strigă pe Fatih pe nume. Fatih, Zeynep, Mustafa şi Orhan se încordează şi stau pregătiţi ca de o eventuală confruntare, în timp ce Ertan doar zâmbeşte privindu-şi fiul...


Acest rezumat acoperă episoadele 23, 24, partial 25 de la Acasă TV


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Dragoste cu imprumut.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!