miercuri, 22 martie 2017

Pretul dragostei episodul 5 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 5 tr rezumat Vedem ceea ce s-a petrecut cu puţin timp înainte: Neriman ştie acum că Jasemin este implicată în dispariţia pantofilor şi o cheamă la o discuţie. Astfel Koray are ocazia să cotrobăie prin biroul ei şi după ce găseşte pantofii, o informează pe Neriman, care-l pune să-l sune pe Omer şi sub pretextul unui lucru important, îl cheamă la birou. După aceea, el îi spune şefului că pantofii au fost găsiţi printre alte cutii. Omer se grăbeşte să-i spună lui Defne şi ea, de bucurie, îl îmbrăţişează.

A doua zi Nihal i se confesează lui Defne că este îndrăgostită de cineva, dar în acelaşi timp un alt bărbat îi declară iubire. Jasemin face în aşa fel încât să-şi petreacă o zi întreagă împreună cu Omer care acceptă sugestia ei. Sinan este invidios pe prietenul lui pentru că se relaxează, dar şi Defne e geloasă din cauza lui Jasemin. Ca să se revanşeze şi să-i atragă atenţia lui Omer, rămâne la el acasă şi-i pregăteşte masa de seară, fără să ştie că Jasemin va veni şi ea acolo înșirându-i lui tot felul de minciuni despre maică-sa, chipurile bolnavă. Cu o zi înainte, Jasemin o pusese pe Defne să facă rezervare la hotel pt o camera dublă şi acum ea este uluită s-o audă pe Jasemin că întreabă dacă "Omer, dragostea ei" a venit acasă. Cum toate aparenţele indică faptul că Omer şi Jasemin au o relaţie amoroasă, Defne crede jocul pus la cale de Jasemin, dar are grijă s-o pună la curent şi pe Neriman cu toată povestea asta, femeia înfuriindu-se să audă aşa ceva.

Pretul dragostei episodul 5 tr rezumat Atunci, Neriman caută să-i pună beţe în roate lui Jasemin şi merge cu Sinan pe insula unde ea zice că se tratează maică-sa. Omer este bucuros că şi Sinan e acolo, cu ei, însă în locul lui Jasemin a venit Defne şi problema e că rezervarea e făcută pentru o camera dublă cu pat matrimonial. Când are un moment liber, Defne o sună pe Nihal, care conchide că prietena ei se îndrăgosteşte pe zi ce trece de Omer, pentru că e geloasă pe Jasemin. Ziua trece liniştit, iar către seară Defne cade în pisicină, la fel și Omer, apoi el aduce nişte tărie pentru ea, că tremură, ca să nu răcească. Defne nu ştie cum se bea alcoolul şi înghite tot paharul dintr-odată, îmbătându-se.

Omer vrea s-o ducă în cameră pe pat, dar Defne, nemaiştiind ce vorbeşte, e cât pe ce să-i dezvăluie înţelegerea dintre ea şi Neriman ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei ep. 4 tr                                     urmează: Pretul dragostei ep. 6 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.








marți, 21 martie 2017

Dragoste infinita episodul 3 rezumat




Dragoste infinita episodul 3 rezumat Kemal este invitat la petrecerea pe care Emir şi Nihan o dau la aniversarea a cinci ani de căsnicie. Nihan este uimită să afle că Emir şi Kemal sunt parteneri de afaceri, şi că Kemal nu se mai întoarce la mină ci a decis să rămână la Istanbul. Asu, nepoata lui Hikki, cel pe care l-a salvat din accidentul minier, se întristează când află că inginerul Kemal nu mai revine la Zondkulag, pentru că ea îl aştepta cu masa pusă şi spera să fie împreună cu el într-o zi. La petrecere Emir şi Nihan dansează un tango cu figuri, iar Emir o sărută pe gură pe soţia lui la una dintre mişcări. Kemal se enervează şi pleacă, deşi el şi Nihal n-au avut ochi pentru alţi invitaţi toată seara. Lupta dintre Emir şi Kemal este deschisă, însă Emir foarte curând va fi şantajat de cineva cunoscut, care a filmat momentul în care el şi Ozan o îngropau pe prostituata moartă.

Acasă, Emir ar vrea să sărbătorească această seară şi printr-o noapte fierbinte, dar ca de obicei Nihan îl refuză vehement şi îi aminteşte că nu va fi niciodată femeia lui şi că ar fi ultima picătură să încerce s-o violeze. Emir îşi revine din pasiune şi apoi o sună pe Banu, iubita lui, că urmează s-o viziteze. După ce pleacă Emir, Nihan se duce pe iahtul unde se întâlnea cândva cu Kemal şi adoarme. Kemal vine şi el acolo şi stau de vorbă amândoi aruncându-şi reproşuri.

Dimineaţa, pentru că Nihan a venit acasă în loc să rămână la hotel cu Emir, Ozan se duce la camera unde se aflau Emir cu Banu şi bate la uşă până când Banu deschide, crezând că este room-service-ul. Ozan îl acuză pe Emir că din cauza lui este sora lui nefericită, iar Emir îi spune că ea ştie totul şi că dacă vrea, Ozan n-are decât să meargă la poliţie să recunoască crima şi să strice jocul şi vieţile celor implicaţi în el. Banu aude povestea în timp ce se îmbracă, după care îngrozită, pleacă grăbită. În zilele următoare Ozan se apucă de băut, lucru care dăunează sănătăţii sale psihice şi aşa fragile.

Părinţii şi fraţii lui Kemal se bucură să audă că el nu mai pleacă dar Tarik imediat găseşte un articol în ziarele mondene cu poze de la petrecerea lui Emir şi le spune tuturor că frate-său a hotărât să vină înapoi acasă pentru "fata aceea". Tatăl lui Kemal se supără şi îi cere să-i explice. Kemal pune totul pe seama lui Hikki care este şeful său şi pe care nu l-a putut refuza. Cu toate acestea, mama lui găseşte inelul de logodnă respins în trecut de Nihan şi îşi dă seama că el n-a uitat-o în tot acest timp.

Dragoste infinita episodul 3 rezumat Pentru ca să aibă o acoperire perfectă, atât pentru părinţii lui cât şi ca s-o stârnească pe Nihan, de a cărei iubire nu mai este sigur, Kemal o cheamă pe Asu în Istanbul şi la următoarea întâlnire acasă la Emir, la o masă în grădina vilei, Kemal o prezintă pe Asu drept partenera lui. Totul se schimbă deodată, săbiile replicilor dintre Kemal şi Emir pe de o parte, şi Kemal şi Nihan pe de cealaltă parte se încrucişează tot mai des, părinţii lui Nihan observă, ca nişte spectatori într-o tribună, iar Vildan îi promite soţului ei, Onder, că o să-i povestească mai încolo despre este vorba. Acest garden-party se termină brusc, şi fiecare începe să urmărească pe fiecare. Nihan pleacă, Ozan vrea să meargă cu ea, dar este împiedicat, apoi primeşte de la Zeynep, sora lui Kemal, un plic cu poze pt agenţia de modele a lui Nihan (Ozan pare s-o placă pe Zeynep din fotografii), Kemal pleacă şi el, urmărit fără să ştie de Emir. Nihan se dusese pe un vaporaş de croazieră, pe Bosfor, să-şi pună în ordine gândurile, după confruntarea care avusese loc în baia vilei între ea şi Kemal. El vine după ea şi când vaporaşul pleacă, cei doi se află faţă în faţă, iar Emir, de pe mal vede totul ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 2                                     urmează: Dragoste infinita ep. 4

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








Dragoste infinita episodul 2 rezumat




Dragoste infinita episodul 2 rezumat În timp ce Nihan e cât pe ce să se înece în Bosfor, ca acum 5 ani când l-a cunoscut pe Kemal, el, care se uită de pe cheu la locul de muncă din trecut, unde practic a început idila lor, o vede pe ea că a căzut iarăşi în apă şi sare s-o salveze pentru a doua oară, dar este foarte atent să nu fie recunoscut. Cu toate acestea ea a văzut ochii celui care a salvat-o şi, deşi el a stat undeva ascuns după barca lui Nihan în aşa fel încât ea să nu-l vadă, este convinsă că din nou a fost mâna lui Kemal şi că el s-a întors în Istanbul. Astfel, Nihan începe să se intereseze şi mai mult despre el şi să-i ia urma.

Kemal s-a întors în oraş cu gândul de a se răzbuna, şi vine în contact cu Emir Kozcuoglu, soţul lui Nihan, pe care doreşte să-l umilească şi să-i ia totul, devenind de la bun început competitorul acestuia. Au trecut cinci ani, şi totuşi rănile sufletului sunt vii, cu atât mai mult cu cât Nihan nu i-a dat nici o explicaţie pentru despărţirea de pe barcă. Totuşi Kemal vrea să termine cât mai repede cu licitaţia la care participa şi Emir, ca să se întoarcă la mina din Zonguldak. Doar Leyla observă forţa dorinţei de răzbunare a lui Kemal, care răzbate la suprafaţă, deşi el vrea s-o îngroape adânc în sufletul lui. Cunoscându-l foarte bine, Leyla îl avertizează pe Kemal să se stăpânească, pentru ca să nu facă vreo greşeală după care să regrete toată viaţa.

Nihan, urmându-şi intuiţia, se duce la Leyla ştiind că de la ea poate afla informaţii despre Kemal, dar vrea în continuare să păstreze secretul căsătoriei cu Emir, ca să nu-l expună pe Ozan. Acest lucru o determină să fie în continuare discretă, ceea ce îl înfurie şi mai tare pe Kemal alimentându-i ura. Familia lui se bucură să-l revadă, mai ales scăpat din accidentul de muncă şi nevătămat, ba dimpotrivă, oarecum celebru. Din nou se pune pe tapet echilibrul şi aşa fragil dintre el şi Tarik, fratele mai mare. În scurt timp Kemal află despre legătura dintre sora lui şi Nihan, însă acesta nu este singurul secret ascuns de ea.

Nihan, care se preface că este fericită alături de Emir, de ochii lumii şi ca să-l protejeze pe Ozan, a acceptat nişte termeni foarte umilitori în această căsătorie formală, şi se afundă tot mai mult în păienjenişul acestor condiţii, restrictive pentru familia ei şi discreţionare pentru Emir, care are impresia că oricum, face ce doreşte. Mai nou, are o amantă pe care o scoate în lume, fără să-i pese de bârfele din lumea mondenă.

Dragoste infinita episodul 2 rezumat Kemal şi Emir îşi încrucişează săbiile încă odată iar Nihan află precis că el s-a întors la Istanbul, pentru că se duce la debarcader într-o seară şi îl vede discutând cu vechiul lui prieten. Kemal o observă şi el când Nihan, dorind să fugă ca să nu fie văzută, scapă geanta pe jos şi până să-şi strângă lucrurile căzute pe trotuar, Kemal o recunoaşte şi se uită la ea. Astfel, amândoi şi-au răscolit amintirile doar cu o privire. Când se văd din nou faţă în faţă, iubirea năvăleşte în inimile lor, însă amestecată cu ură, în cazul lui Kemal. La masa licitaţiei, Kemal îl pune la punct pe Emir şi obţine o primă victorie în acest război dur. Emir, evident, n-are de gând să se lase călcat în picioare, mai ales că este obişnuit să dicteze şi să stabilească el termenii negocierilor. O pierdere este o rană prea profundă în orgoliul lui pentru a o trece cu vederea. În consecinţă, Emir se pregăteşte de luptă, în timp ce Kemal îşi afişează toată gloria pe care o are în acest moment şi aşa, dă peste cap vieţile celor două familii.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita, prezentare                                     urmează: Dragoste infinita ep. 3

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.