marți, 10 aprilie 2018

Somnul de veci, de Raymond Chandler. Recenzie



Somnul de veci, de Raymond Chandler. RecenzieTitlu - Somnul de veci
Titlul original - The big sleep (apărută prima dată în SUA, 1939)
Autor - Raymond Chandler
Traducerea - Virgil Stanciu
Editura - Nemira
Preţ - 15 lei, 240 pagini
Anul apariţiei - 2011, prima ediție, 2014 ediția a doua
ISBN - 978-606-579-911-0
Gen - polițist
Comercializată pe Libris

De multă vreme voiam să citesc ceva de Raymond Chandler. Mai precis, de când eram puștoaică și, în vacanțele de vară, devoram literalmente cărțile polițiste din biblioteca mea și de prin vecini. Citisem despre Raymond Chandler într-o prefață la o altă carte, de un autor la fel de celebru și contemporan cu el, Dashiell Hammett, dar pe vremurile acelea, cărțile polițiste străine începuseră să se găsească din ce în ce mai greu, numele des întâlnit pe tarabe fiind al lui Haralamb Zincă și al său agent B-39. Nu că era ceva rău, dimpotrivă, chiar am de gând să recitesc cărțile lui Zincă, dar Chandler era pentru mine așa, cumva intangibil, pentru că nu știu cum s-a făcut, dar nu găsisem pe la cunoscuți nicio carte de-a lui.

Acum, când librăria online Libris mi-a oferit ocazia să citesc ce vreau, am și pus-o pe listă printre primele. Somnul de veci este prima carte din seria celor în care detectivul Phillip Marlowe este solicitat să rezolve un caz complicat. Phillip este chemat acasă la un bătrân extrem de bogat, generalul Sternwood, care îi cere să se întâlnească cu un anticar, Arthur Geiger, și să ajungă la o înțelegere pentru a o șantaja pe Carmen, fiica lui cea mică. Intriga e țesută inteligent, iar în ea sunt implicați și Vivian, fata cea mare a lui Sternwood, și Rusty, soțul ei dispărut și ulterior găsit împușcat. Poate că la prima vedere totul pare un roman polițist clasic și nimic mai mult. Însă Somnul de veci e un roman trepidant, alert, cu o acțiune dezvoltată abil pe multiple planuri, care se pretează oricând la a fi citită, ecranizată, dată mai departe.

Somnul de veci, de Raymond Chandler. Recenzie

Când crezi că ai prins firul poveștii și că deja ți-ai dat seama cine și ce face, Raymond Chandler te surprinde și îți arată că răsturnările de situații și loviturile de teatru te țin cu sufletul la gură și că n-ai reușit să ghicești cine este criminalul. Așa că, mai încearcă o dată :) Povestea se desfășoară alert până la sfârșit, iar Phillip Marlowe e pus în diverse situații, uneori limită, alteori se învârte în cerc, până când descoperă că, la un moment dat, cineva a mințit și el a urmat niște piste false.

Pentru împătimiții genului și iubitorilor de date exacte, mă simt datoare să spun că Chandler a construit acest roman, ca și altele, pe scheletul a două dintre povestirile sale publicate anterior. Subiectul principal fiind asemănător, el a combinat acțiunea din "Killer in the Rain"/Ucigașul în ploaie (publicată în 1935) și "The Curtain"/Cortina (publicată în 1936). Într-o măsură mult mai mică el a luat și elemente din alte două povestiri pe care le-a inclus în romanul Somnul de veci. În acest context, este de înțeles de ce, uneori, cititorul rămâne cu semne de întrebare niciodată rezolvate. Cu alte cuvinte, cine l-a omorât pe șofer? E întrebarea romanului de față, care rămâne fără răspuns chiar și după ce crimă principală a cărții și-a găsit deslușire.

Somnul de veci, de Raymond Chandler. Recenzie

Bogat în atmosferă și personaje, Somnul de veci este o introducere de neuitat la opera lui Chandler. Marlowe, detectivul de modă veche, cu experiență de viață, sarcastic și cinic, dar devotat unui profund sentiment al onoarei și unui set de principii adânc înrădăcinate, este un erou literar unic în cărțile americane. Cu siguranță voi mai citi aventurile sale și în alte romane semnate de Raymond Chandler.

Recomand romanul celor care nu se feresc de cărțile polițiste scrise în stilul clasic american al perioadei interbelice. Somnul de veci e atât o carte de vacanță cât și una de fiecare zi, una din acele rare cărți care te obligă să gândești, să pui cap la cap elemente dispersate, să încerci să rezolvi o șaradă odată cu eroul sau chiar înaintea lui. Iar dacă într-adevăr nu aveți atâta răbdare, există două ecranizări ale acestei cărți, însă eu zic că e păcat să nu gustați din plin acțiunea complexă, care nu poate fi redată integral în niciun film omonim, fie el cu Humphrey Bogart sau nu.





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!












sâmbătă, 7 aprilie 2018

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Acum o lună de zile primeam un premiu în valoare de 100 de lei de la ayurmed.ro în urma unei campanii de testare Brander. Printre alte remedii ayurvedice, mi-am ales și siropul LIVECOM, supliment alimentarcare susține și îmbunătățește funcțiile ficatului. Nu aveam de la el cine știe ce așteptări, fiind oarecum obișnuită cu produsele de acest gen, care sunt eficiente până la un punct. De exemplu, unul dintre cele mai cunoscute, dar pe care n-am să-l numesc aici, are drept efect secundar creșterea poftei de mâncare. Lucru care în cazul meu, este exact ceva ce nu-mi doresc deloc.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.
Eu am de când mă știu o anumită sensibilitate în zona ficatului și am fost diagnosticată din tinerețe cu bilă leneșă și colecist cudat (adică fierea este ușor răsucită). Acest lucru duce la un tranzit intestinal greoi, la o digestie lentă și, punctual, la acumularea de nisip în fiere și formarea de calculi. Iar acum doi ani, în vara lui 2016, după ce am revenit din concediu, am observat că am o durere permanentă în partea dreaptă, care se accentuează când mănânc alimente acide (ciorbă, fructe acrișoare, brânzeturi). La început am pus totul pe seama unei vechi gastrite, dar în scurt timp mi-am dat seama că ficatul și bila reacționează așa. La sfatul medicului de familie am luat diverse medicamente și remedii, dar cum am spus deja, efectul era completat de o creștere semnificativă a apetitului. Am renunțat la acele remedii și am încercat să elimin din alimentație ceea ce nu-mi priește, însă durerile din partea dreapta reveneau, uneori după banala cafea de dimineață.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Acum o lună de zile am comandat suplimentul alimentar sub formă de sirop LIVECOM de la ayurmed.ro și am început să iau remediul conform prescripțiilor, în doza maximă, adică două lingurițe de trei ori pe zi înainte de mese cu jumătate de oră. Din a doua zi de tratament tranzitul meu intestinal s-a îmbunătățit subit, în așa fel încât a trebuit să reglez cantitatea de sirop pe care o luam, ca să ajung la nivelul optim pentru mine. Am ajuns la două doze, dimineața și seara. Înțepăturile din dreapta au dispărut la fel de rapid și nu le mai am nici acum.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Zilele astea am făcut o a treia comandă de supliment alimentar Livecom, pentru că vreau să fac un tratament complet de 3 luni. Însă de data asta am luat pastile. Remediul ayurvedic Livecom se găsește în 3 variante: sirop fără zahăr, sirop cu zahăr și pastile. Eu prefer să le comand online, dar puteți să le scrieți celor de la ayurmed.ro să vă dea lista cu Plafarele din orașul vostru care comercializează produsele lor. Prețul este foarte atractiv, cca 10-15 lei sticla sau flaconul, depinde ce anume doriți. Până acum, mie o sticlă de sirop mi-a ajuns cam 8 zile, la 4 lingurițe pe zi, dar uneori nu folosesc lingurița, ci iau o gură de sirop direct din sticluță. Dacă luați strict dozat, 100 ml ar trebui să ajungă 10 zile.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.


Așadar vă recomand să încercați măcar și acest produs din plante. Pentru mine funcționează mult mai bine decât alte medicamente și rămân la tratamentul cu LIVECOM pentru ficatul meu.

Eu mă bucur că am reușit să-mi găsesc remediul pentru ficat și nu-mi rămâne decât să vă urez multă sănătate, iar dacă ați folosit și voi Livecom, vă aștept să împărtășim impresii în comentarii.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!