duminică, 30 decembrie 2018

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Gabriel Garko în rolul lui Rudolph Valentino


Titlul original: Rodolfo Valentino: la leggenda
Traducere - Rudolf Valentino: legenda
Gen: dramă, romantic, biografic
Producție: Italia, 2014
Regia: Alessio Inturri și Luigi Parisi
Scenariul: Teodosio Losito, Paola Pascolini, Giuseppe Badalucco, Antonio Consentino, Franca De Angelis și Emanuela Del Monaco
Distribuția: dați scoll paginii, este la sfârșitul articolului

Rudolf Valentino-legenda, miniseria în două (sau patru) părți care va fi transmisă la TVR 2 la începutul lui ianuarie 2019, prezintă viața de dansator și actor a acestuia, cunoscut în istoria cinematografiei ca primul sex simbol de la Hollywood și primul bărbat care a purtat eticheta de latin lover. Protagonistul, Gabriel Garko, a declarat că a fost mândru și entuziasmat de acest rol.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Gabriel Garko în timpul turului de prezentare a miniseriei

Miniseria respectă doar pe alocuri adevărul despre legendarul Rudolf Valentino, prezentând o versiune romanțată și pozitivă a eroului. Despre Rudolf se știe că n-a fost un elev strălucit, că nu-i plăcea să muncească și că trăia la limita legalității, motiv pentru care a plecat în America. Filmul prezintă o altfel de copilărie și adolescență, și îl arată în Castellaneta, locul său de naștere, ca pe un copil foarte iubit de mamă - fostă dansatoare de cabaret, căsătorită cu un nobil italian. Rebel de mic, Rodolfo este trimis la o școală cu internat de către tatăl său, care nu-l iubește deloc pentru că îl vede prea răsfățat. La școală, din cauza felului său libertin de a fi, primește pedepse frecvent, dar colegii și mai ales colegele sale îl admiră pentru talentul deosebit pe care îl are ca dansator, talent moștenit de la mama sa. Până să ajungă să termine liceul, taică-său moare, iar asta aduce probleme pe capul lui și al mamei sale, pentru că bătrânul nu le lasă lor averea, ci fetelor dintr-o căsătorie anterioară. Oricum, comunitatea n-o considera pe mama lui nobilă, datorită profesiei ei din tinerețe.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Rudy și Betty, dansatoarea profesionistă din New York (secvență de film)

Cei doi încep să fie angajați pentru munci umilitoare, de servitori. Rodolfo ajunge la un moment dat argat în casa marchizului Banzi, tatăl Caterinei, fostă colegă de școală și prietenă din copilărie. Dar până să apară Caterina în scenă, Nina, marchiza, remarcă frumusețea și șarmul băiatului, și, deoarece era constant neglijată de bătrânul ei soț, începe o relație amoroasă cu el. Rodolfo acceptă, fiind conștient de acum încolo de efectul de seducție pe care îl are asupra femeilor. Când Caterina vine acasă, el rupe relația cu Nina și se iubește cu draga lui colegă de școală, undeva, într-o grădină amenajată de el doar pentru ei. Caterina este logodită de taică-său cu un tânăr aristocrat, pe care nu-l iubește, dar este obligată de cutumele vremii să se mărite cu acesta. Cei doi plănuiesc să fugă în America, însă Nina află, și drept răzbunare pentru că a fost părăsită, țese o intrigă urâtă. Astfel, Rodolfo pleacă singur peste ocean.

Tânărul emigrant ajunge la New York, se cazează într-un dormitor comun în cartierul italian și începe să facă diverse munci pe la restaurante. Uneori, doarme în stradă când este concediat, deși poate găsi ușor job-uri de giggolo pentru doamne mature dar cu mulți bani, datorită puterii sale de seducție. Totuși, mereu își spune că Rodolfo Guilelmi nu e de vânzare și nu acceptă un astfel de compromis. Caterina este însărcinată cu fiica lui, îi scrie despre asta, dar scrisoarea nu ajunge la el. Când marchizul descoperă că ginerele lui toacă averea pe amante și jocuri de noroc, Caterina are curaj să spună adevărul despre fetița ei și pleacă, cu tot cu copil, în America să-l caute pe Rodolfo.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Gabriel Garko în timpul turului de prezentare a miniseriei

Între timp, acesta, aflând că mama lui e bolnavă și că mătură curtea unei mănăstiri, lasă mândria la o parte ca s-o poată ajuta cu bani. Își schimbă numele în Rudolf Valentino, Rudy, ajungând să alcătuiască o trupă de dansatori italieni cu care dă spectacole numai pentru femei (probabil ceva asemănător spectacolelor de stripperi de azi) în anumite localuri private, conduse de mafie. Doamnele plăteau bani grei pentru câteva ture de dans cu el, astfel că el și Tony, prietenul său din cartierul italian al New York-ului, care acum îi este agent, ajung destul de rapid să trăiască o viață de lux. De aici începe ascensiunea sa și accesul la lumea filmului mut.

Ceea ce este cel mai departe de adevăr în miniserie, din punctul meu de vedere, este faptul că Rudolf iese, la un moment dat, timp de doi ani din lumina reflectoarelor și se ascunde de public, căutându-i-se un înlocuitor. De altfel, cu această scenă începe filmul, apoi un băiat care vinde ziare îl recunoaște și îl întreabă de ce face asta, iar el începe să-și amintească viața sa... În realitate așa ceva n-a existat, Rudolf îmbolnăvindu-se brusc și murind la 31 de ani în spital (1926), datorită unei infecții abdominale și a unor complicații, pentru care la data respectivă nu erau soluții.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie filmMi-a plăcut mult rolul făcut de Gabriel Garko și asemănarea sa izbitoare cu legendarul actor pe care îl joacă. Aș spune chiar că Garko e mai atrăgător decât era Valentino, deși magnetismul intens și privirea languroasă nu le-a putut copia. Miniseria creionează un Valentino plin de talent și de caracter, fără vicii, deși după ce află despre moartea mamei sale, îl vedem pe Rudy cu pahare de alcool golite, cu toate că America se afla în plină eră a prohibiției. Această latură nu este clar exploatată de film, care se concentrează pe viața lui Rudolf și mai puțin pe ceea ce se întâmplă colateral. Se spune că adevăratul Rudy ajunsese să bea whisky, era fumător, afemeiat și cele două căsnicii ale sale ar fi fost de fațadă, pentru că, cel puțin a doua soție, Natașa Rambova, era lesbiană (amănunt care în prezent naște controverse privind orientarea sexuală a lui Valentino, despre care biografii lui și cei care l-au cunoscut au afirmat fără echivoc că era hetero. De ce astăzi se încearcă introducerea lui și a altor celebrități în tabăra celorlalți, nu-mi este foarte clar). Așadar, dacă Valentino ajunsese consumator de alcool, înseamnă că și relațiile lui cu mafia erau strânse.


Rudolf Valentino: legenda. Recenzie filmSă nu uităm că în 1920 în America se dă legea prohibiției, iar mafia, condusă de Al Capone, controlează tot ceea ce este ilegal în domeniul fabricării băuturilor spirtoase și în domeniul cazinourilor, jocurilor de noroc și a lumii show-biz-ului. Filmul ne arată cumva, acest lucru, dar nu spune explicit că persoanele care i-au asigurat succesul lui Rudolf ca dansator și mai apoi actor erau capi ai mafiei. În acest context socio-istoric, moartea sa prematură și subită, poate căpăta o altă lumină, deși nu există dovezi în acest sens, ori nu le-am căutat eu îndeajuns.

Una peste alta, miniseria Rodolfo Valentino: la leggenda este un succes. Iar farmecul lui Valentino rezistă peste ani și este neștirbit: când Gabriel Garko, machiat și costumat în personajul Rudy, face un tur prin Italia pentru promovarea acestui film biografic, sute de femei îl așteaptă și țipă isteric la vederea lui, ca și acum o sută de ani, la vederea lui Rudolph Valentino....

Pentru împătimiții de cinema și mai ales de începuturile acestuia, recomand filmul ca pe ceva ce nu trebuie ratat.

Distribuția:

        actorii  ------   rolul jucat

Gabriel Garko: Rudolf Valentino
Victoria Larchenko: Caterina Banzi
Cosima Coppola: Betty
Asia Argento: Natacha Rambova
Ángela Molina: Gabrielle Guglielmi
Yari Gugliucci: Tony Vitiello
Giuliana De Sio: Alla Nazimova
Giulia Rebel: Jean Acker
Alessandra Barzaghi: Dolly Papavero
Elena Russo: Rosa Cuccurullo
Orso Maria Guerrini: Conte Banzi
Dalila Di Lazzaro: contessa Nina Banzi
Mario Cordova: Giovanni Guglielmi Di Valentina
Adua Del Vesco: Sally
Federica Sabatini: Dorothy
Maria Letizia Gorga: June Mathis
Gianluca Soli: Marchese Alberto Pavoni
Andrea Gherpelli: Padre Marino
Anita Pititto: Rosina
Isa Gallinelli: Peppina

surse foto: www.davidemaggio.it, tumblr.com, capturi de ecran de pe trailerul miniseriei și de pe canalul youtube al Ares Films (pozele din turul promo al seriei).

surse articol: wikipedia, davidemaggio.it .



Pentru articole asemănătoare accesați pagina Recenzii de filme.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











sâmbătă, 29 decembrie 2018

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Ce este calciul


Calciul este un mineral vital care se găsește în oase și dinți puternici. Calciul este, de asemenea, necesar pentru ca inima și alți mușchi să funcționeze corect. Când nu aveți suficient calciu, crește riscul de a dezvolta tulburări cum ar fi: osteoporoza, osteopenia și hipocalcemia. Copiii care nu au suficient calciu nu cresc normal, înălțimea lor fiind afectată.

Cum apare și ce produce deficiența de calciu


Din păcate, chiar dacă la tinerețe și la vârsta adultă beneficiem de toate mineralele și oligo-elementele necesare, odată cu trecerea anilor apar deficiențe, în special la femei, datorită schimbărilor hormonale care se produc odată cu trecerea la menopauză. Lipsa de calciu poate da și o tulburare hormonală numită hipoparatiroidism, adică glandele paratiroide nu produc suficienți hormoni paratiroidieni, care controlează nivelurile de calciu din sânge. Până la spasmofilie și tetanie nu e decât o chestiune de timp.

Deficiența de calciu poate fi provocată și de niveluri scăzute ale vitaminei D, ceea ce îngreunează absorbția lui de către organism, de anumite medicamente, cum ar fi fenobarbitalul, anti-hipertensivele, medicamentele cu estrogeni, medicația anticolesterol, diureticele, anumite antibiotice (tetraciclinele, de exemplu) sau corticosteroizii împiedică absorbția de calciu la nivelul oaselor. Dar și anumite boli pot duce la decalcifiere, precum pancreatita, tulburările de magneziu, șocurile septice, transfuziile de sânge, insuficiența renală și anumite medicamente pentru chimioterapie.

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Simptomele hipocalcemiei


Simptomele deficienței de calciu afectează diverse părți ale organismului - de la amorțeli și tremurături musculare resimțite la nivelul membrelor, până la afectarea memoriei, unghii friabile, iritabilitate crescută. Mineralul este vital pentru funcția corporală, deci este important să vă asigurați că aveți suficient calciu în alimentație. Alimente bogate în calciu sunt în primul rând lactatele naturale, sucul de portocale, gălbenușul de ou și în special coaja de ou (sunt anumite preparate în casă cu coajă de ou pisată, ca tratament naturist), legumele verzi - brocoli, varză, spanac, urzici, salată - consumate crude sau fierte. Pentru ca remediile să aibă efect, este bine să consumați și alimente care conțin vitamina D, sau să mergeți, vara, zilnic măcar 10-15 minute prin soare (lumina solară crează premisele pentru formarea provitaminei D în piele), pentru că această vitamină fixează calciul în oase.

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Remedii


O alimentație vegană, foarte la modă în zilele noastre, crește riscul de decalcifiere al organismului, deoarece persoanele cu o asemenea dietă nu consumă lactate, așadar oricâte legume verzi ar mânca, tot nu pot acoperi cantitatea de cca 800-1000 mg de calciu necesare zilnic. În aceste cazuri, precum dietele vegetariene sau cele menționate mai sus, aportul de calciu se poate face cu ajutorul suplimentelor alimentare cu calciu și magneziu sau vitamina D. Un astfel de supliment este Osteo Power de la Ayurmed. Suplimentele pot furniza substanțe nutritive suplimentare atunci când este necesar, dar nici acestea nu trebuie luate pe timp îndelungat, fără pauze. Osteo Power, alcătuit din plante (coada calului, extract de sâmburi de struguri, cătină, urzică,) se iau maximum 6 tablete în 3 reprize zilnic. Acest supliment alimentar reface cartilajele slăbite și ajută la întărirea oaselor, a unghiilor și a pielii.

Detalii suplimentare despre acest supliment alimentar* găsiți pe site-ul ayurmed.ro.



* - suplimentele alimentare sunt preparate care conțin minerale sau vitamine, pentru a completa necesarul zilnic al acestor substanțe, indispensabile organismului omenesc, care nu poate fi acoperit prin alimentația obișnuită. Aceste suplimente nu îngrașă și nu aduc calorii în plus organismului, așa cum, probabil, cred unele persoane.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin