marți, 11 iunie 2019

Si a fost o pauza de doua luni...



SI A FOST O PAUZA DE DOUA LUNI


Unii nici nu au observat, pe mulți nu i-a interesat, dar cititorii fideli ai pulberii de stele au observat lipsa mea din blogosferă și de pe internet care a durat două luni. Uneori viața ne aduce umbre în suflet... așa cum mie mi-a adus umbra mamei mele, care în aprilie a plecat la cele veșnice.

Și, printr-un ciudat alambic de complexe și de împrejurări, am dat vina pe internet pentru decesul ei. Adică eu eram acasă, pe net, crezând că ea doarme. Da... dormea somnul cel fără de sfârșit... Încă mă simt vinovată, de parcă dacă eram lângă ea puteam să schimb soarta. Poate că nici nu era bine să stau să-i văd ochii străluminând ciudat, a stele și a infinit. Am văzut odată o ființă murind, și nu cred că voi uita vreodată acei ochi foarte stranii.

După o vreme, când dorul de ea am văzut că nu dispare deloc, dar deloc, ca să-mi țin mintea ocupată am început să mă gândesc să schimb totul în casă. Parcă m-am săturat de mobila pe care o știu aproape de când m-am născut. Ai mei erau foarte conservatori din acest punct de vedere și aveau lucruri care să țină o viață. Așa că, m-am apucat eu de redecorat casa, de debarasat mobila veche aproape în totalitate, de rașchetat parchetul cel vechi la care nu renunț, de pus un tapet nou în dormitorul maică-mii.

Adică, da... eu rașchetez, un vecin m-a ajutat cu tapetul și cu o văruială frumoasă în hol, eu pasez, eu dau cu capul și înscriu, cum ar veni. Dar despre asta, în postările viitoare. Poate unele dintre încercările mele de Do-It-Yourself or fi bune la ceva și pentru alți temerari ca mine.

Așa că, pauza de blogăreală s-a sfârșit. Rămâneți aproape, nu am renunțat la seriale și filme ;)




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 9 aprilie 2019

Bagajul de vacanta ideal: 10 lucruri pe care NU trebuie sa le uiti acasa



Dacă bărbații își pot face bagajul pentru vacanță în doar câteva ore, femeilor le poate lua chiar și câteva zile bune. Motivul este simplu și evident: imposibilitatea de a alege cele mai frumoase haine, genți sau chiar pantofi. Nu mai punem la socoteală fardurile și produsele de îngrijire.

Bagajul de vacanta ideal: 10 lucruri pe care NU trebuie sa le uiti acasa

10 lucruri ce nu trebuie să lipsească din bagajul de vară al unei femei:


În funcție de anotimp, bagajul de vacanță are un conținut mai mare sau mai mic. Dacă pe timp de iarnă sunt suficiente trei-patru pulovere mai groase, două perechi de pantaloni și o pereche de bocanci îmblăniți, vara lucrurile se schimbă 180 de grade. Începând cu diversitatea rochiilor, a fustelor, a bluzelor mai lejere sau mai mulate pe corp, până la cele mai frumoase perechi de sandale cu toc sau fără, pălării și accesorii, bagajul de vară se poate dovedi neîncăpător.

Fără a ne referi la haine, căci acestea sunt aspecte personale, pe timp de vară femeile au nevoi diferite. Astfel, plecând de la produsele de îngrijire, până la medicamente sau accesorii, în bagajul femeilor trebuie musai să conțină următoarele obiecte:

1. Încălțăminte comodă. Cu toate că pantofii cu toc sunt favoriții doamnelor și domnișoarelor, acești sunt foarte nepractici în vacanța de vară, chiar contra indicați am spune, din motive de comoditate și sănătate. Mult mai potrivite sunt modelele de sandale fără toc, pantofii sport comozi și lejeri sau șlapii (în anumite condiții).
2. Cremă de protecție solară și apa termală. Tenul femeilor este foarte sensibil la temperaturi ridicate așa că pe timp de vară acesta are nevoi speciale și trebuie protejat corespunzător. Cremele de protecție solară previne apariția petelor pigmentare la suprafața pielii, iar apa termală are un efect revigorant și răcoritor, putând fi pulverizată pe față, gât, decolteu și mâini în orice moment al zilei.
3. Pălăria de soare. Pe lângă faptul că este un accesoriu ce va înfrumuseța ținuta, pălăria de soare are rol protector împotriva acțiunii puternice a razelor ultraviolete.
4. Absorbante. Chiar dacă și-au ales cu grijă perioada vacanței, absorbantele zilnice sunt mai multe decât binevenite în bagaj, fiind de ajutor în situațiile neprevăzute.
5. Produsele ușoare și hipoalergenice de machiaj. Neputând să plece de acasă fără machiaj, oricât de minimalist sau simplist ar fi acesta, pe timp de vară femeile ar trebui să poarte un machiaj realizat cu produse pe bază de ingrediente naturale, hipoalergenice și non-comedogenice, astfel încât porii să nu fie astupați și pielea să poată respira în voie.
6. Demachiatul. Dacă în bagaj se află produse de machiaj, în mod obligatoriu trebuie să se afle și produse de demachiat, pentru a curăța tenul. Acest ritual este cu atât mai important pe timp de vară cu cât pielea transpiră mai mult, eliminând adesea un surplus de sebum.
7. Aparatul de fotografiat. Oricine dorește să se întoarcă din vacanța de vară cu cât mai multe amintiri sub formă digitală. Pozele surprinse cu aparatul foto, de o calitate superioară celor realizate cu telefonul mobil, vor face furori pe rețelele de socializare.
8. Trusa de unghii. Mai mult ca sigur nici o femeie nu vrea ca vacanța să îi fie distrusă de o unghie ruptă și dureroasă, ce se agață mereu de haine sau de păr. De aceea, trusa de unghii purtată în gentuță poate fi de un mare ajutor în situații neprevăzute.
9. O gentuță cochetă. Pentru a avea întotdeauna strictul necesar la ea, orice femeie are nevoie de o geantă. În vacanță modelele de mici dimensiuni sunt cele mai potrivite întrucât nu sunt incomode și permit transportarea câtorva obiecte necesare. Aleasă ținând cont de hainele împachetate în bagaj, aceasta poate fi și un accesoriu chic.
10. Ochelarii de soare. Poate unul dintre cele mai căutate, purtate și apreciate accesorii pentru femei, ochelarii de soare nu puteau lipsi sub nici o formă din bagajul doamnelor și domnișoarelor. Având rol protector în fața soarelui arzător, ochelarii de soare sunt aleși de reprezentantele sexului frumos ca accesoriu stylish, purtat adesea în pozele ce ajung imediat pe conturile personale de socializare.

Bineînțeles că în funcție de nevoile personale, obiectele puse în bagajul de vară pot fi diferite de la persoană la persoană. Înainte de realizarea propriu-zisă a bagajului, ar fi indicată o listă cu toate cele necesare, și bifarea acestora pe măsură ce sunt așezate în geamantan.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin