duminică, 20 octombrie 2019

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Hamilton, căruia nu-i convine ca Cevdet să afle că soția lui trăiește, îl sugrumă pe Spiros apoi înscenează că acesta s-a spânzurat. Generalul se află în munți unde l-a legat pe Tevfik care cerșește acum îndurare. Lui Cevdet îi este greu să-l lase în viață după câte i-a făcut, iar acum, că îl are în mână pe Tevfik, tentația de a-l ucide este mare. Însă colonelul îi spune că Azize trăiește, îi amintește că o persoana misterioasă a salvat-o pe Hilal de obsesia lui Kerim, și aceea era Azize, și îl convinge pe general că nu minte iar astfel, scapă cu viață. După aceea negociază cu Cevdet care-i promite iertarea Ankarei și un post de guvernator al Izmirului dacă-i convinge pe haiducii Caucazianului să se înscrie în armată.

Cevdet se întoarce la Izmir și îl găsește pe Spiros spânzurat. El este foarte impresionat de moartea subalternului său și începe să ancheteze cazul, presimțind că tânărul nu s-a sinucis, ci a fost omorât. Hamilton nu-l poate împiedica, deși încearcă să-l facă să uite de asta. Ba chiar la un moment dat, se duce și găsește un jurnal al soldatului în care scria despre ziua în care Azize a fost violată pe plajă de către greci și rupe acele file arzându-le ulterior. Se pare că Hamilton are un interes major să nu se afle ce s-a întâmplat în ziua aceea, pentru că în următoarele episoade aflăm că toate rapoartele din acea zi au dispărut din arhivă.

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Cevdet începe să interogheze colegii lui Spiros care-i spun exact ceea ce vedea și el, că nu mai dorea să se sinucidă și că se simțea mai bine, având chiar planuri de viitor. Cevdet aude de la un soldat despre jurnalul lui Spiros și începe să-l caute, însă Hamilton îl găsise înaintea lui și i-l înmânează. Generalului i se pare suspicios că și Hamilton căuta acel jurnal, și poate chiar îl bănuiește pe englez de crimă, dar deocamdată nu are probe și mai ales nu înțelege de ce să fi făcut asta.

Ismet, ministrul de interne de la Istanbul, vine să se întâlnească cu Caucazianul ca să-l determine să intre în armată și pentru ca soldații care s-au dus la haiduci să revină, dar acesta, în termeni politicoși, refuză. Acum Tevfik ar trebui să-și țină cuvântul față de Cevdet, dar deocamdată Caucazianul este ascultat de haiduci și nu are șanse să-i convingă să devină soldați. Însă el se gândește la o stratagemă. Fiind acum oameni mai mulți la masă, înjumătățește porțiile în așa fel încât haiducii să fie nemulțumiți că soldații s-au alăturat lor. Bineînțeles că la început Caucazianul nu știe ce se petrece chiar sub nasul lui. Pehlivan se duce să-i raporteze situația, iar soluția pe care o găsește Caucazianul este să meargă în sat cu căruțele să ceară alimente și bani de la oameni. Armata vrea să-i împiedice pe haiduci să facă acest lucru, spunând că au ordine clare în acest sens, dar Azize găsește soluția potrivită, pentru de mâncare. Însă Caucazianul știe că are nevoie de bani și că grecii au adus bani într-o bancă de la Izmir ca să-și plătească soldații. Atunci îi cere lui Pehlivan și altor căpetenii să organizeze un jaf și să aducă banii în munți.

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Cevdet se întâlnește cu ministrul Ismet care-i cere să aibă grijă de Caucazian, care este îngâmfat dar nu gândește prea mult. Muzicanții, amicii lui Hilal au primit o mașină de scris nouă și alte echipamente și acum se gândesc unde să le ascundă. Iar cel mai bun loc este depozitul de băuturi din taverna lui Mihalis, acum condusă de Alexis și Yakup. Însă Mehmet este surprins de Alexis, pe care îl minte că tocmai a adus lichior de la furnizorul lor. Dar în scurt timp Alexis descoperă minciuna și începe să investigheze ce se întâmplă.

Cevdet află despre planurile de jefuire a băncii grecești și îl pune pe Leon să păzească banca în acea noapte, spunându-i că niște bolșevici vor să pătrundă ca să fure banii. Hamilton este de față la această discuție. În seara aceea, însă, era deschiderea oficială a tavernei lui Alexis și toți soldații vin să petreacă, mai ales că Filipos face inaugurarea ținând un discurs patriotard. Între timp, Azize îl îngrijește pe Caucazian, ca de obicei, pentru tuberculoza lui, dar acesta începe să se poarte tot mai frumos cu ea, până când stârnește gelozia lui Seher care îl iubea pe Celal (acesta e numele Caucazianului) și era singura care îl cunoștea bine.

Pehlivan, Yakup și oamenii lor pătrund fără mari probleme în bancă adormindu-i pe gardienii greci. După ce forțează încuietorile seifului mare cât o cameră, bagă teancurile de bani în saci și se pregătesc să se retragă. Însă unul dintre gardieni s-a trezit și apasă butonul de alarmă. Leon se pregătește să riposteze, are loc un schimb încrucișat de focuri, dar Pehlivan îl vede pe Leon și îi amintește că sunt de aceeași parte a baricadei. Leon îl pune să-l lovească și apoi îi face scăpați, pretextând că el a fost atacat. Între timp, Yakup este rănit ușor și se duce acasă. Yîldîz vede rana, dar el o roagă să se culce la loc că doar s-a lovit cărând lăzile cu băutură.

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Filipos se duce acasă și îl dojenește pe Leon pentru că n-a putut să-și îndeplinească misiunea, apoi vine Alexis care tocmai găsise aparatura de tipărit în niște butoaie. Haiducii ajung, după încă niște peripeții cu împușcături prin pădure, cu banii la Caucazian. Imediat după aceea acesta se întâlnește cu Cevdet și îi dezvăluie planurile sale. La fermă îi ordonă lui Pehlivan să atace grecii, și lui Azize să formeze un detașament de femei luptătoare.

Este noapte, iar Hilal cu Mehmet au venit la depozitul tavernei să stea de vorbă, dar Leon, Alexis și câțiva greci vin să găsească mașina de scris și tiparnița. Mehmet și Hilal se ascund prin dulapuri, dar pentru că soldații trebuie să percheziționeze locul, Leon, care-i văzuse pe cei doi unde se afla fiecare, se proptește în fața dulapului unde este Hilal și le spune soldaților să caute acolo unde s-a ascuns Mehmet. Acum acesta este arestat și are soarta pecetluită.

Ismet se întâlnește din nou cu Caucazianul, dar acesta îl ia prizonier până când va obține de la Ankara ceea ce-și dorește.



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Patria mea esti tu, ep. 38 tr                                     urmează: Patria mea esti tu, ep. 40 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











Ce produse de birotica are nevoie un profesor

Ce produse de birotica are nevoie un profesor

Zâmbești? Hai să vedem dacă până la sfârșitul articolului o să mai zâmbești ironic, în colțul gurii. Nici nu știți ce arsenal de produse de birotică, papetărie și nu numai are nevoie un profesor. S-au dus de mult zilele când stiloul cu albastru și cel cu roșu erau de ajuns, pe lângă cele câteva file cu planificările materiei pe care o predai. Te provoc să-mi spui la sfârșit, într-un comentariu, ce anume credeai tu că are nevoie un dascăl din ziua de azi din lista care urmează.

Hârtia cea de toate zilele


A început anul școlar și ești obligat să dai teste inițiale la toate clasele la care predai, chiar dacă îi știi pe majoritatea dintre elevi. Asta pentru că la sfârșitul anului, vei da un test sumativ și vei face o analiză. Ar trebui să se vadă că elevii tăi au progresat. Așadar, ai nevoie de o coală de hârtie de fiecare elev, că școala nu-ți dă. Doar xeroxul ți-l asigură, deși, nu pot băga mâna în foc că în toate școlile este așa. Probabil că unii din colegii mei de breaslă folosesc doar imprimanta din dotare, de acasă. Apoi, mai ai nevoie de hârtie pentru planificări, planurile fiecărei unități de învățare, planurile de lecție, în special dacă ești profesor debutant, pentru caietul profesorului, portofoliul profesorului, procesele verbale de la orice activitate, sau ședință cu părinții, dacă ești diriginte și prelucrare de ROI. Nu știți ce este ROI? Regulamentul de ordine interioară. Dacă ești diriginte, îți faci și un caiet al dirigintelui. Da, știu, tot la imprimanta proprie și personală. Tot cu cerneala proprie, că nu ai de ales. Apoi îți trebuie hârtie pentru toate testele, tezele și chestionarele de peste an. Lejer, cam 4-5 topuri de hârtie de xerox anual.

Ce produse de birotica are nevoie un profesor

Pixuri, stilouri, markere, creion, agendă


Pe acestea le iei mai multe odată, pentru că, uitați, eu am rămas fără pix cu roșu aseară și am corectat în continuare cu verde. Am folosit un pix cu gel care m-a ținut preț de vreo 20 de extemporale-fulger, adică de juma' de pagină cu tot cu enunț. Data viitoare cumpăr minim zece pixuri cu roșu, cu mină, și stau în magazin să le verific pe fiecare în parte. Așadar ca profesor, ai nevoie de un stilou bun - obligatoriu în catalog se notează cu stiloul, pixuri cu pastă albastră și roșie, cerneală albastră și roșie, un creion, gumă, ascuțitoare, și una sau două agende. Și ca să nu le confunzi cu ale altui coleg, din neatenție, zic să-ți iei două agende personalizate. Ai nevoie la consiliile profesorale, să-ți notezi ce se discută important, ori să-ți notezi alte lucruri pe care le-ai putea uita. Ca de exemplu, că mama Y te roagă să-l învoiești pe copilul ei, elevul X, că vor să meargă la Iași la Sf. Paraschiva, sau să meargă la oraș să-i cumpere pantofi fix în ora de mate. Nu contează. Îți notezi, și în ziua aia treci frumușel și motivezi absențele elevului, că de aia te-ai făcut și diriginte.

Laptop, tabletă, imprimantă multifuncțională, boxe


Ai nevoie de toate acestea pentru că acum utilizarea calculatorului este necesară peste tot. Nu mai scrii nimic de mână, totul este printat. Acasă, sau, dacă ai noroc, la școală. Eu am acest noroc, dar prefer să vin cu materialele gata făcute de acasă. Tableta este necesară dacă predai un obiect gen muzică ori limbi străine - și ai nevoie la exercițiile de audiție. Școala are uneori laptopuri și boxe, dar nimerești un coleg care-ți suflă laptopul școlii în aceeași oră în care și tu ai nevoie, și nu vrei să riști. Mai bine vii cu materialele de acasă. Școala nu poate asigura câte un laptop de fiecare profesor. Așa că eu car după mine un notebook (tableta încă nu am învățat s-o folosesc la oră), mouse-ul, alimentatorul și un prelungitor cu minim 3 prize - pentru că la fel ca-n legile lui Murphy, când ai nevoie de o priză, e în cel mai îndepărtat loc de catedră posibil, adică în celălalt capăt al clasei. Slavă cerului că avem internet wi-fi și gratuit pentru vreo exemplificare de pe youtube. Că la internet aud că nu ne prea întrece nimeni.

Ce produse de birotica are nevoie un profesor

Dosare, bibliorafturi, folii de îndosariere


Orice profesor trebuie să aibă un portofoliu personal. Deci ai nevoie de un biblioraft și dosare de plastic cu folii de îndosariere pentru fiecare categorie de documente. Când ești profesor cu o anume vechime, exercițiile auxiliare manualelor nu-ți mai încap și le pui într-un alt biblioraft cu dosare și folii. Iar dacă predai o materie de examene naționale sau bacalaureat, te-ai scos. Încă un biblioraft unde pui toate subiectele de la probele de audiție, oral, scris. Când ești șef de catedră, responsabil de cerc pedagogic sau organizezi olimpiadele școlare la tine în școală, din nou, câte un biblioraft cu dosare și folii pentru fiecare în parte. Drept este, la noi biblioraftul pentru șefii de catedră se asigură de către liceu. Dar atât, foliile și dosarele de plastic pentru fiecare tematică în parte (planificările tuturor membrilor catedrei, programele școlare, procesele verbale ale activităților, exemple de teste inițiale, de progres și sumative, de teze, cu bareme și interpretări, etc) le cumperi tu. Deci, trăgând linie, un necesar de 5 bibliorafturi, vreo 20-25 de dosare de plastic și zeci de folii de îndosariere.

Alte nimicuri precum agrafe de birou, capsator și capse, radiere, bolduri, scotch, lipici, șamd


Fleacuri din astea mititele trebuie să ai mereu la îndemână. Astfel de accesorii îți fac zile amare dacă nu le găsești, așa că organizează-ți un sertar al biroului de lucru cu tot felul de ace, bolduri, hârtie notes autoadezivă, o rolă de scotch, un tub de lipici, agrafe de birou, perforator, capsator și capsele potrivite, decapsator, radiere, ascuțitori, și orice altceva ai tu nevoie în munca ta de zi cu zi.

Ce produse de birotica are nevoie un profesor

Flipchart, whiteboard, tablă școlară, videoproiector


Și altele asemenea. Pe acestea n-o să le cumperi tu, dar la început de an școala o să-ți ceară să faci necesarul de astfel de produse pentru clasă. Poate ai niște elevi mai zbanghii care au spart tabla. Va trebui să faci o listă cu tot ceea ce ai nevoie la clasa ta și tot ceea ce îți trebuie ca să predai eficient - dicționare, anumite culegeri de exerciții, substanțe chimice pentru laborator, planșe, etc. Uneori se vor putea achiziționa toate, alteori nu, dar tu trebuie să fii pregătit să știi ce să ceri când ești întrebat.

Zic că nu am uitat nimic important. Cam astea sunt produsele de birotică și papetărie trebuincioase unui profesor în ziua de azi. Sigur, n-am mai menționat toner, cartuș pentru imprimantă cu ink-jet - depinde ce ai acasă, riglă, echer, penar, servietă sau geantă nouă an de an (știți ce se tocesc mânerele într-un an de zile de folosit?), calculator de birou pentru calcularea mediilor, și altele pe care nu mi le mai amintesc acum, ca să nu mai zic că nu am luat în calcul ce au nevoie profesorii de desen, muzică ori sport. Iar dacă tot ai atâtea de cumpărat, caută măcar să le iei din același loc. La un magazin fizic sau online. Eu prefer online, chiar dacă n-o să pot verifica pixurile dacă au toată pasta intactă ori nu. :)

Ei? Din toate astea tu ce credeai că are nevoie un profesor?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet