luni, 12 iulie 2010

Ziua a opta (Creta 2010)



Si a venit si ziua de luni. La aceea din excursie, mă refer. Bani tot nu aveam, dar stateam ca pe ace asteptand telefonul lui taica'meu sa-mi spuna ca mi-a depus suta de euro.

Dimineata dupa micul dejun ne-am urcat in autocar si am pornit catre Fodele, satul unde in mod oficial se zice ca s-a nascut pictorul El Greco. In drum catre casa memoriala, despre care ni s-a spus ca nu contine cine stie ce, am dat peste o bisericuta de piatra in care am intrat - nu erau decat zidurile si un ghid cu alură de sud-american, parca era un aztec poposit din greseala in Creta. El ne-a explicat ca biserica aceea fusese construita in sec. 11 din caramida bisericii vechi, din sec. 5, ale carei ruine se mai vedeau in partea din spate si intr-un sir de caramizi care acum formau o banda transversala de dale la mijlocul bisericii.





Apoi ne-am continuat drumul in urcus catre casa lui El Greco.

Ziua a opta (Creta 2010)

Dupa vizita la Fodele ne-am continuat drumul catre Hania, sau Chania, unul din orasele mari ale Cretei. Deja era un soare dogoritor, eu zbârnâiam sa gasesc un bancomat pentru ca primisem telefonul asteptat si stiam ca mi s-a acordat transa de imprumut care avea sa devina nerambursabila datorita negocierilor dure ale maică'mii, asa ca iar m-am separat de grup dupa ce am fost dusi de catre Ianis pe malul marii unde se aflau o sumedenie de taverne cu chelneri sau patroni enervant de insistenti.

M-am pierdut in inima orasului, la figurat, ca la propriu nu-mi doream sa ma ratacesc pe acolo, in cautarea unui bancomat, pe care l-am gasit intr-o piata centrala plina de banci si magazine de fiţe. Intre timp am mai facut cateva poze unor locuri pe langa care am trecut.




Dupa care, intorcandu-ma in zona comerciala portuara, ma intalnesc brusc cu dna Alia si cu surorile din Braila. Cum eram infometate, ne-am asezat la o masa a unui restaurant si am savurat o salata greceasca asezonata cu vesnicul meu pachetel de paine cu pate, un pahar de suc proaspat de portocale si o banana split care nu a avut banana coapta la cuptor ci doar taiata pe jumatate in lungime si pusa pe farfurie. Insa inghetata desi nu era de ciocolata - preferata mea - a avut un gust excelent. Am lasat cei 14 euro cu tot cu bacsis si am pornit-o cu dna Alia pe strazi, pe la tarabele cu tot felul de nimicuri de care dansa era mereu atrasa ca de un magnet puternic. In drum catre autocar, deja fiind aproape ora plecarii, ne-am oprit pret de doua minute pentru ca niste negustori aveau genti de dama. Dna Alia negocia, eu traduceam, ei nu lasau mai jos de 15 euro, eu incercam sa-i spun dnei ca nu merita mai mult de 5, dupa care unul dintre negustori o invita pe Alia la el spunandu-i pe un ton obraznic: "Dai 5 euro? Hai la mine sa-ti dau geanta!!" Ma pregateam sa-i tin bagajele in timp ce dansa numara banii, cand dumneaei, femeie cu experienta de viata, si-a dat seama ca e o cursa si i-a zis tanarului sa vina el cu geanta la noi, daca vrea sa vanda, la care el a izbucnit in ras. Si apoi am plecat, Alia fiind convinsa ca zdrahonul de negustor ar fi dorit s-o ia la bataie.

Bineinteles ca intarziasem cateva minute si ca intreg autocarul ne astepta, cu Ianis coborât ingrijorat pe asfaltul fierbinte. Cand ne-a zarit, a rasuflat usurat iar eu am zambit cu subînteles: pe un geograf nu-l astepti niciodata cu sufletul la gura, ca si chiar daca se rataceste, va sti sa iasa din incurcatura :))  aveam nr. lui de  telefon si oricum, stiu sa merg la taximetristi sa cer informatii sau sa-i rog sa ma duca la autocar ori la hotel.

Ne-am cerut scuze de intarziere, am luat vina asupra mea, pentru ca am cautat bancomatul si am pornit catre Rethymno, alt mare oras din Creta.

Acolo erau de vizitat doua muzee arheologice si o fortareata venetiana. Ianis m-a indrumat catre locul unde se aflau toate trei, si a plecat cu grupul la o taverna. Eu am pornit singura in cautarea fortaretei si a muzeelor, care din pacate erau inchise pt ca aveau program de vizitare pana la ora 3 si era tarziu. Am intrat in fortareata, mi-am bagat nasul peste tot, am facut poze si am revenit la autocar.

Ziua a opta (Creta 2010)

Ziua a opta (Creta 2010)


Ziua a opta (Creta 2010)

Desi se dorea sa ajungem la hotel in asa fel incat barbatii sa vada nush ce meci de la CM, am ajuns cu o ora mai tarziu, am mancat si m-am dus la o partida de shopping. Mi-am luat bluza cretana si alte suveniruri pentru prietene, am luat cafea, ness, ulei de masline, si alte prostioare pentru cei dragi si m-am culcat franta de oboseala, dar visand deja la ceea ce tanjeam de atata vreme sa vad in urmatoarea zi - Palatul din Knossos.


sâmbătă, 10 iulie 2010

Ziua a şaptea (Creta 2010)

Era duminica si aveam de facut prima dintre excursiile de o zi. Dar mai aveam doar 15 euro in buzunare. Asa ca, nestiind daca tranșa de 100 de euro din imprumutul solicitat lui taica'meu avea sa vina free smileys pentru ca imi cunosc batranul si de zgarcit si de guraliv, mi-am zis ca imi voi pastra banii pentru palatul din Knossos pe care aveam sa-l vizitez peste inca doua zile. Dar cum sunt mână spartă si stiu prea bine lucrul asta, lucrurile au stat putin altfel.
Am ponit la drum si mai intai am vizitat siturile arheologice de la Gortys si Festos, vestigii ale civilizatiei minoice. De fapt, am avut norocul sa le vad de dupa gardul inconjurator, pt ca bani de intrare nu aveam, am preferat sa iau niste vederi si un pliant, ca sa am la ce ma uita si alta data. La Festos cel putin, am vazut toata panorama sitului cocoţată pe un zid deloc inalt de unde am si facut poze.

Pe orice poza dati click pt marire.



Poze de la Gortys.



Poza de la Festos.

Dupa aceea, catre pranz am vizitat manastirea Kaliviani, imensa si extraordinar de frumoasa, cu o curte plina de flori, cactusi, copaci si iarba. Acolo o maicuta ne-a servit cu niste prajiturele si apa rece, ca ne era intr-adevar foame si sete, si eram topiti de caldura.



Dna Alia, colega mea de calatorie, in curtea manastirii.

Filmul a fost facut cu tel mobil si nu este foarte bun calitativ.



Dar dupa ce ca nu mai aveam bani, ramasesm si fara spatiu pe aparatul foto. La un moment dat mi-am facut ceva curatenie prin poze, insa din greseala am sters un film facut in acvariul din Creta.

In fine... Am plecat de la manastire catre oraselul Matala, situat in sudul Cretei, pe tarmul dinspre Africa. Deja ma simteam destul de aiurea, mai aveam cativa euro pe card, dar nu-i puteam scoate pt ca nu se dadeau decat minim 20. Imi era foame, aveam pachetel la mine dar as mai fi vrut cate ceva. M-am suparat asa pe situatie si am inceput sa evit grupul. Am inceput sa hoinaresc de una singura pe coclaurile Matalei, am dat de o biserica sapata in piatra, am mers la o taverna si ca sa pot manca sandvisul cu pate si cu felii de rosii a trebuit sa iau si de acolo o salata de vinete - era 3 euro, abia i-am mai adunat printre monedele de maruntis - apropo, grecii nu toaca vinetele de tot, lasa bucatele mici prin salata :)) apoi vazand eu niste gauri in piatra langa plaja m-am dus sa vad ce-s acelea si am dat peste un cimitir Roman. M-am bagat prin toate ... sa le zic morminte? parca nu suna ok, ca nu mai erau morminte, ci doar niste excavatii in calcar, apoi, amintindu-mi de anii de facultate, am inceput sa caut fosile printre calcare, si bineinteles ca am gasit, desi tanjeam in sinea mea dupa un piolet (ciocan special pt sapaturi folosit in geologie si arheologie).

Era un soare torid. Atunci m-am bronzat tare de tot pe brate si m-a usturat pielea de la umar langa rascroiala bluzei.


Poze de la biserica sapata in piatra.

Ziua a şaptea (Creta 2010)


Ziua a şaptea (Creta 2010)





Poza a promontoriului muntos cazut in mare unde se afla cimitirul roman. Am facut-o cu obiectivul tinut dupa lentila maro a ochelarilor de soare :)





A doua poza, dintr-un mormant de calcar.



Ziua a şaptea (Creta 2010)







Urme fosile de scoici, radiolari, alge si o cochilie de melc actual. Nu va faceti probleme daca nu stiti care ce este. :) Conteaza mai putin.



Seara am ajuns frântă acasa, la hotel, adica, am facut duş, am mancat si m-am bagat in pat, fara sa mai tin cont de ţânţari. A doua zi eram plina de muscaturi pe maini si pe faţă, dar nu-mi mai păsa. Mergeam in cea de-a doua excursie de o zi. Dar despre ea, va spun maine :)



vineri, 9 iulie 2010

Ziua a sasea (Creta 2010)

Ziua a sasea (Creta 2010)

In ziua a sasea am facut vizita la acvariul din Creta, cel despre care ni s-a spus ca este al doilea ca marime din Europa - dar nu era adevarat (desi asa se spune, totusi, dar e un acvariu relativ mic). Invatata cu acest stil publicitar al ghizilor romani, nu am luat in seama reclama, ci doar informatia: acvariu de vizitat. Nu este nici pe departe macar pe aproape cat acela din Barcelona, care e cel mai mare. E cu mult mai mic, iar daca este adevarat ca e al doilea ca marime din Europa, atunci ... inseamna ca restul sunt minuscule.

Ne-am strans vreo 20-25 dintre cei 42 de turisti si am urcat in autobuzul local de Iraklion, frumos, tip autocar, dar scump - 1,60 euro calatoria, adica 3,20 euro dus-intors, 4 statii. Era o caldura ametitoare, dar ne-am incumetat sa mergem, pe la ora amiezii, asa cum era stabilit. Am ajuns intr-un loc care arata ca un semidesert stancos, cu oarece plante ţepoase, si cu un peisaj semiarid, asa, cam ca un fel de margine de Arizonă.

Intrarea in acvariu mi-a placut, ca si acvariul in sine, cu multe specii mediteraneene, cu scoici uriase, stele de mare rosii si crustacei, arici de mare si pesti de diferite culori.

Apoi, la intoarcerea in statiune, am descoperit acel acvariu mult mai mic din Hersonissos despre care v-am povestit, dar care avea si reptile, prin asta fiind mult mai interesant.

Insa incet-incet, ramaneam cam fara bani, asa ca l-am sunat pe taica-meu sa-mi puna ceva sute de lei pe card. Dar cum bancile nu erau deschise sambata, in urmatoarele doua zile, a trebuit sa ma sacrific cumva :)

Filmari la acvariul din Creta:












joi, 8 iulie 2010

Zilele 3, 4 si 5 (Creta 2010)

In ziua a treia, probabil de oboseala, nu mi-a fost bine si am stat in camera mai mereu, am dormitat, am cusut goblen - ca orice goblenista mi-am luat Maria copil dupa mine animal smileys - si m-am odihnit, am incercat sa-mi revin la normal.
smileys Si toate dintr-un motiv foarte simplu: merg in alta tara sa vad acolo ceea ce nu am in Ro; magazine am si aici, mare si plaja am si aici, dar cultura lor nu o am aici.

De aceea poate ca le-am enervat pe colegele mele de calatorie cu lipsa mea de interes pentru plaja si shopping, dar asta sunt, si asa cum eu nu le-am impus sa mearga cu mine prin muzee, nici mie nu ar fi trebuit sa mi se reproseze ca nu merg la plaja sau la magazine mai mult decat am considerat eu ca este cazul.

In ziua a cincea am fost in croaziera catre satul Sissi, intr-o ambarcatiune cu fundul de sticla, ca sa vedem flora si fauna marina. A fost o croaziera foarte frumoasa, satul acela mi-a placut mult de tot, si mi-as fi dorit sa fi fost cazata acolo si nu la Hersonissos, unde nu prea am avut ce vedea (parerea mea, desigur).

In poze, momente din croaziera.
In film, ghidul Ianis si apoi colegii de excursie inotand undeva langa malul stancos al Cretei, in drum spre satul Sissi.

Zilele 3, 4 si 5 (Creta 2010)


Zilele 3, 4 si 5 (Creta 2010)


Zilele 3, 4 si 5 (Creta 2010)



Teapa Santorini

Articolul căutat se găsește aici: 



marți, 6 iulie 2010

Ziua a doua (Creta 2010)

Dupa ce am debarcat in Iraklion, am pornit cu autocarul catre regiunea unde se afla pestera in care s-ar fi nascut Zeus. Mai intai, zona fiind muntoasa, am poposit la pub-ul, ca sa zic asa, de la poalele muntelui cu pestera, si am servit primul mic dejun de pe Creta, acel excelent iaurt cu miere si un suc de portocale facut in faţa consumatorului. Iaurtul, cam 300 g, a costat 3,5 euro, iar sucul - 450 ml, 2,5 euro.

Ziua a doua (Creta 2010)

Dupa care am pornit sa urcam drumul care avea 2-300 de metri, dupa spusele ghidului nostru, 1 km dupa spusele bătrânelului cu măgăruşii pe post de taxiuri. Pana la urma el a fost cel care a avut dreptate, iar drumul era destul de abrupt, asa ca dupa 2 zile de stat in autocar si pe vapor, unora le-a fost ceva mai greu sa urce panta pietroasa. Dar am reusit cu totii sa intram in frumoasa pestera si sa facem si poze - era voie, dar fara blitz, ceea ce pana la urma am reusit.

Ziua a doua (Creta 2010)

Ziua a doua (Creta 2010)







Dupa ce ne-am racorit bine de caldura de afara, dupa ce am luat cateva suveniruri de la tarabele de langa micul restaurant, am pornit-o spre Manastirea Kera, pe care eu personal nu am vizitat-o (nu am nimic cu bisericile, dar in alte excursii s-a facut exces de vizitat lacasuri de cult, si deja incepeam sa ma plictisesc), apoi am ajuns la manufactura de ceramica, afacere de familie, unde patronul l-a pus pe un angajat sa ne faca o amfora din lut sub privirile noastre, in cateva minute.
 Imagini din magazinul manufacturii si din curte.
 









In sfarsit, dupa ce am plecat de acolo din nou cu cate ceva in sacose, am ajuns dupa amiaza, pleostiti, la Hotelul Ilios, unde abia asteptam sa fac un duş si sa ma odihnesc de-adevaratelea, la orizontala, pentru ca piciorul meu cel beteag imi facea unele probleme inca din ziua precedenta.

In imagini ce peisaj aveam noi, eu si dna Alia, in fiecare zi de la balconul camerei 321:

Ziua a doua (Creta 2010)


Excursia in Creta - prima zi (Creta 2010)

Asadar am plecat din Bucuresti duminica seara la ora 8. Pana dimineata traversasem Bulgaria si dupa pranz ajungeam in Atena, unde am avut cateva ore libere la dispozitie si fiecare a facut ce a dorit. Unii, cei mai multi, au vizitat templele de pe Acropole, dar cum eu le-am mai vazut, am preferat sa hoinaresc prin centrul Atenei si prin parcul din Piata Syntagma. Mai tarziu m-am trezit ca vreau sa fac turul orasului cu un autocar doubledecker hop on - hop off, dar as fi intarziat, asa ca am renuntat la idee sperand ca la intoarcere sa avem iarasi cateva ore libere, ceea ce insa nu s-a mai intamplat. 
Apoi ne-am indreptat catre portul Pireu si ne-am imbarcat in luxosul ferry-boat Knossos Palace, de la Minoan Lines. Mai fusesem si in 1995 pe un ferry-boat, dar nu se compara cu ceea ce am vazut acum, cu eleganta si curatenia si mai ales spatiul vasului grecesc. Cabinele erau cu 4 paturi, cu un scaun gen fotoliu si o masa, cu aer conditionat, cu toaleta si dus. Vasul are 8 punti din care ultimele cu restaurante de toate felurile - si clasice si tip fast food si tip autoservire, are sali de jocuri, de internet (3 euro/ora :) ), magazine cu genti, parfumuri, suveniruri, imbracaminte, jucarii, etc, baruri, piscina, zone cu fotolii si masute pusa in faţa televizoarelor unde mai toata lumea urmarea CM de fotbal din Africa de Sud.
Dar mai bine vedeti cu ochii vostri ce inseamna vas de croaziera de lux. Enjoy!





Mai multe imagini si informatii despre aceste vase de croaziera gasiti aici: http://www.greekislands.gr/minoan/minoan-lines-ferries-restaurants.htm

Filmul, cam degradat din cauza soarelui foarte puternic, facut in Atena, la Parlament.



duminică, 4 iulie 2010

"Ţeapa" Santorini (Creta 2010)

Cum am promis ieri, scriu despre excursia optionala la insula Santorini, o frumoasa insula vulcanica formata asa cum o vedem azi - din trei fragmente, in urma unei explozii ale unor conuri vulcanice secundare. Din punct de vedere geologic este o mica bijuterie si as fi vrut tare mult sa o vad. Dar.... am fost nevoita sa nici nu ma gandesc la asta datorita pretului anuntat si la care nu ma asteptam deloc. Initial ne-a spus ca va costa in jur de 100 de euro, ceea ce dintr-odata m-a dezamagit, eu nefiind pregatita pentru un asemenea pret al unei optionale de o zi, ulterior spunandu-ne ca suma de plata este de 125 euro. Si nu era inclus nimic altceva decat drumul dus-intors cu un vas de mare viteza pana la insula. 

Cum mi s-a parut cam exagerat, intr-una din zile am prospectat piata agentiilor locale si am dat peste urmatoarele: 104 euro o excursie de o zi si o noapte la Santorini, cu cazarea si micul dejun pe insula incluse, facuta tot cu ambarcatiunea rapida. Apoi, la alta agentie, oferta cea mai buna, 74 de euro, cu tot programul detaliat pe ore, in oferta.  Aveti detaliile in poza. Adica este inclus transferul la autocarul de pe insula, plecarea este la ora 8 din Iraklion, 7 ore dureaza vizitarea insulei si vreo 3 ore dureaza drumul dus-intors.
Asadar, cei care vreti sa vizitati insula Santorini, venind din Creta, cautati la mai multe agentii si comparati preturile, veti gasi oferte foarte bune si convenabile. Pentru cei mai comozi, pentru care banii conteaza mai putin, este foarte potrivita oferta ghidului dv.

Nu am nimic impotriva că fiecare agentie are tarifele ei si ca poate cei cu care colaboreaza Omnia pe plan local, in Creta, practica preturi mari. Dar sa dai 125 de euro, sa-ti fie rau tot drumul - datorita furtunii pe mare si a vitezei vasului - sa nu vezi ceea ce era mai important de vazut (din ceea ce mi-au povestit la intoarcere colegii care au optat pt Santorini) si sa afli mai apoi ca puteai merge in aceeasi croaziera si cu 51 de euro mai putin, mi se pare destul de sadic pt cei care au scos banul din buzunar fara sa clipeasca.

Ţeapa Santorini (Creta 2010)

Bonus, ca sa va relaxati, imagini din acvariul din Creta




sâmbătă, 3 iulie 2010

Analiza SWOT a excursiei (Creta 2010)

O sa incerc in cele ce urmeaza sa fac o analiza a excursiei, cu bune si rele, si mai ales cu subiectivitate, pentru ca tot ceea ce scriu reprezinta punctul meu personal de vedere.
Asadar sa incepem cu punctele forte:

a) clima - calda si potrivita pentru concedii.

b) cazarea - hotelul Ilios: bine situat in statiune, curat (sa zicem 3 stele din 5), mancarea din belsug - aveam bufet suedez si dimineata si la felul intai de la masa de seara, era dotat cu piscina si sezlonguri pe terasa, pentru cei care nu doreau sa faca plaja la mare. Cazarea de pe ferryboat la superlativ din toate punctele de vedere.

c) autocarul pus la dispozitie de Filaret SA, curat si bun dpdv tehnic, soferii excelenti profesional si foarte buni colegi de excursie.

d) excursiile locale, platite prin pretul pachetului au fost bine alese, cu puncte culturale de interes major.

e) excursiile si vizitele optionale, oferite de ghidul nostru au fost ponderate ca numar si in locatii de interes. O bila alba pentru ca ghidul nu a insistat deloc pentru ca nehotaratii sa mearga neaparat in vreo optionala; efectiv cine a vrut, a mers, cine nu, nu.

f) pretul pachetului turistic, mai mult decat foarte bun: 345 euro de persoana pentru transport, cazare in cabina cu 4 locuri pe ferryboat si in camera dubla la hotel unde a fost si masa cu demipensiune in Hersonissos, 4 excursii locale incluse.

g) turistii au format un grup omogen, nu au fost intarzieri majore de la program, nu au fost certuri sau disensiuni care sa scindeze grupul in doua. 

h) ghidul Ianis Kozaridis bine informat dpdv istoric si mitologic, agreabil, politicos ne-a insotit mereu pe tot parcursul excursiei (ceea ce este si normal, dar e prima data cand vad asta, pana acum ghizii nu ne-au insotit in interiorul muzeelor, iar o data unei ghide nici macar nu i-a pasat de noi pe parcursul sejurului, pana la plecare). Pana acum este cel mai bun ghid pe care l-am vazut.

Punctele slabe

a) hotelul Ilios a fost plin de ţânţari, nu se facea curat in camera daca nu erai acasa, doar se lua cosul de gunoi si atat. Aerul conditionat si frigiderul erau pe bani, 7 respectiv 2,5 euro pe zi. Mesele rezervate pt grupul nostru erau acoperite cu musamale. Restul meselor, cu feţe de masa albe si bleu, de panza. Nu am inteles de ce aceasta deosebire.

b) masa era invariabil aceeasi: dimineata - iaurt, lapte, cafea, ceai, suc galben, cereale, rosii, castraveti, ardei, ceapa, masline, margarina, dulceturi, paine, pandispan. Seara: tzatziki, rosii-ardei-castraveti-ceapa, masline, fasole, sarmalute din orez. Felul 2 era portie, a fost singurul fel de mancare diferit seara de seara. 

c) autocarul nu era confortabil, ca pentru un drum de 2 zile, spatiile dintre randurile de banchete erau mici si scaunele nu aveau plasa la spate pt eventuale mici lucrusoare: sticla de apa, aparat foto, etc.

d) excursiile incluse in pret au avut timpi morti - de exemplu dupa vizita la Palatul Knossos terminata in jurul orei 14.30 si pana la ora 20.30 cand ne-am imbarcat pe ferryboat am hoinarit fiecare pe unde a vrut prin Iraklion, pe caldura. In acea zi timpul ar fi trebuit altfel organizat, zic eu. Macar cateva indicii sa ne fi fost date, dar din cate stiu, nu am auzit asa ceva.

e) excursiile si vizitele optionale, oferite au generat diferite nemulțumiri:
- la Santorini ghidul a cerut un pret mare (la o agentie locala, aceeasi excursie costa cu 50 de euro mai putin!) si din cate spuneau colegii care au mers acolo, ce era mai important nu s-a vizitat datorita intarzieriilor de pe traseu;
- despre acvariul din Creta ni s-a spus ca este al doilea ca marime din Europa, dar era cam cat cel de la Constanta sau poate chiar mai mic (ulterior am inteles ca asa suna reclama lui, dar turistii ar trebui avertizati cu privire la acest fapt);
- in croaziera de la satul Sissi ni s-a promis vizitarea unei pesteri, care de fapt nu era accesibila decat pentru inotatorii cu experienta;
- seara cretana nu a fost pe masura pretului cerut - 40 de euro - conform spuselor celor care au optat pt ea. Mancarea servita a fost exact ca la o masa de seara normala, fara nimic special in ea - dar aici as zice a fost vina organizatorilor greci.

f) ghidul Ianis a avut cateva mici scapari. La terminarea excursiei, in Bucuresti, am avut o scurta discutie in care s-a manifestat foarte acid, la coborarea din autocar. (Nu stiu ce l-a deranjat - banuiesc ca poate faptul ca m-am interesat la agentiile locale de pretul excursiei la Santorini, sau poate ca pentru faptul ca am folosit cardul international de profesor la pestera lui Zeus, si am vizitat-o gratis, iar el mi-a cerut biletul sa-l deconteze - ?!!?!? )

Despre ceea ce eu numesc "Țeapa" Santorini voi scrie maine :)  iar in zilele care urmeaza voi povesti ceva mai pe larg, ce am vizitat pe acolo, cu alte imagini foto si video, de data asta.

Analiza SWOT a excursiei (Creta 2010)
În ultima după amiază, cu harta Iraklionului în mână, lângă Fântâna Morosini

Si nu in ultimul rand sa spun ca pachetul a fost oferit de tour operatorul Omnia Turism, agentie cu care am mai fost si probabil o sa mai merg, in primul rand datorita faptului ca nu obliga turistul singur sa-si plateasca supliment de camera single, si ne gaseste noua, celor solitari, companie de vacanta. Excursia a durat in total 10 zile si jumatate, a avut 6 cazari cu demipensiune la hotel de 3 stele in Hersonissos, si 2 cazari pe ferry-boat, a avut 4 excursii de o zi incluse.

vineri, 2 iulie 2010

Creta in imagini - partea intai


1. Pestera in care s-a nascut Zeus.







2. Mănăstire unde se afla brâul Maicii Domnului. Explicaţiile au fost oferite de o măicuţă româncă, de la Iaşi.





3. Satul de pescari, Sissi, unde vilele ascunse de umbra palmierilor abunda peste tot.






4. Specialitate greceasca: iaurt de lapte de capra cu miere.

5. Olar la un atelier particular de ceramica.

6. In croaziera, cativa excursionisti inotand. 

7. In acvariul Cretei.

8. In terrariul din Hersonissos. Mana mea pe pitonitza din colectie. 

9. "Taxiurile" parcate  - adica măgăruşii păscând - la inceputul urcusului catre pestera lui Zeus.

10. Broscoiul Blondy hranit de turisti. 

11. Copac sculptat in Matala.

12. Biserica săpată in piatra la Matala. 

13. Mormant roman sapat in calcare cretacice la Matala.

14. Fortareata venetiana din Rhetymno. 



15. Scoica fosilizata in calcarele de la Matala.

16. Casa memoriala El Greco din satul Fodele. 

17. Imagine de la Palatul regelui Minos din Knossos. 

18. Imagine din Muzeul civilizatiei minoice de la Irakilon, capitala Cretei. 

19. Zona portului Iraklion, cu vestigii venetiene din Evul Mediu.

20. Impunatorul Knossos Palace, vasul de croaziera cu care am traversat Mediterana de la Pireu la Iraklion si retur.

21. Plaja din Hersonissos, bucata administrata de un român.