joi, 2 octombrie 2014

Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat






Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat
Emir acceptă să stea de vorbă cu Koray și fără să-și dea seama, îl numește pe acesta "frate", așa cum o făcea în trecut. Koray se bucură de acest mic semn de revenire la viață a lui Emir. Gulsum revine acasă după o lungă absență și o găsește pe Pinar cu fiul ei. Neștiind cine este și ce caută acolo, țipă la ea și vrea s-o dea afară, dar Pinar nu-și părăsește locul de muncă. Gulsum se enervează auzind că propria ei casă e locul de muncă al fetei, apoi Pinar face o gafă spunându-i că ea nu poate fi mama lui Koray - așa cum i se prezentase Gulsum - pentru că aceasta ar fi blondă. Gulsum face o criză de isterie auzind așa ceva, până vine Hatice care potolește spiritele și Pinar pleacă. După ce apare Koray, care nu știe că Gulsum a venit acasă, chestiunea supravegherii lui Can devine iarăși complicată, pentru că Gulsum nu vrea nici un fel de bonă pt fiul ei. 

Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat
Omer este bătut de gașca lui Can, fratele lui Emir. Zulal vede că Omer are o rană la braț, dar nu-l pârăște lui Rîza. Însă apare poliția și astfel află Aysun cam ce face fiul ei cel mic la școală. Emir e anunțat de polițistă Can că fratele lui e în arest. Gulsum ar vrea să se apropie din nou de fostul ei soț și la fel ca altă dată, pleacă urechea la sfaturile lui Seher. Omer crede tot timpul că Emir este principalul vinovat de moartea sorei sale, Feriha, și într-o zi când se întâlnesc la cimitir îi reproșează acest lucru. Rîza încearcă să-i liniștească și îl ia acasă pe Omer, dar discuțiile despre Feriha îi fac rău bătrânului.

Gulsum este geloasă pe Pinar și nu suportă să o vadă în casa ei, deși Koray stabilește că atâta vreme cât Can se află la el, Pinar îi va fi dădacă. Rîza, sătul de concluziile greșite pe care le trage Omer pentru că nu știe adevărul, vine la Emir să-l roage să vorbească cu fiul lui mai mic și să-i povestească mai multe despre Halil. Lara este sunată mereu de o persoană care nu-și dezvăluie numărul de mobil. Într-o zi aceasta apare, și este o fată, Zeynep care pretinde că e sora ei vitregă.

Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat
Cansu începe să se îndrăgostească de un client pe nume Haldun, trimis de fapt de Sanem, ca s-o atragă într-o capcană și să-și poată lua partea ei de bani de la hotel. Într-o seară Emir bea peste măsură de mult iar Koray îl aduce să doarmă la el. Pinar iese afară dar revine dimineața. Când apare Gulsum la ușă, îi deschide Pinar, așa că Gulsum crede aparențele, cum că  Pinar ar avea o relație cu fostul ei soț. După aceea găsește consolare la Hatice, confesându-i-se că regretă divorțul de Koray. Emir se hotărăște să se întoarcă în apartamentul numărul 10.







7 comentarii:

  1. Am doua remarci de facut:
    1. "du-te" se scrie cu cratima.
    2. Nu cumva trebuia sa scrii drrracu? Nu de alta dar parca stiam ca graseiezi :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. https://www.youtube.com/watch?v=tCQeUikjdFw Eu urmaresc tot Emir in Yolu dar povestea e altfel si cu o alta fata nu inteleg
    ce se intampla. Aici unde urmaresc eu este alta poveste si este cu fata Gunes iar ceea la care faci nu rezumat e altcv si altfel
    te rog frumos sa imi explici ca sa inteleg si eu ce se intampla

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, cateva episoade erau continuarea la Feriha, apoi incepea un alt serial numit Emir in Yolu, fara sa scrie Feriha pe generic. Dar acum nu mai gasesc nici macar rezumatele in turceste (erau aici: http://forum.dizifilm.com/forum/showthread.php?t=128025) iar fisierele de pe youtube au disparut de mult timp :((

      Ștergere
  3. Buna ,as dori sa STIU DACA cineva știe unde pot urmări emir in yolu,mai departe,pe YOU tube este doar pana la ep 8,știe cineva câte ep are si unde se pot vedea?

    RăspundețiȘtergere
  4. Unde ai gasit episodul 8 yo gasesc doar pana la sase m am saturat de cand il tot caut

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.