sâmbătă, 21 martie 2015

Fatmagul rezumat episoadele 31-32-33-34-35





Episodul 31
Fatmagul rezumat episoadele 31-32-33-34-35 Tribunalul hotărăște ca Selim și Erdogan să fie închiși. Când ajung în celulă spun celorlalți deținuți că ei sunt oameni de afaceri și că sunt victimele unei calomnii. În bătaie de joc, și ceilalți spun că toți sunt victimele unei calomnii. Când un gardian îi face violatori pe cei doi, colegii de celulă sar la ei la bătaie. Yașaranii vor încerca să-l determine pe Mustafa să-și schimbe declarația, iar el va încerca să profite de pe urma acestui fapt și în schimbul loialității față de familia Yașaran le cere pistolul ținut în seif la Erdogan.

Kerim și Fatmagul trebuie să mai rămână în Izmir pentru anchetă, lucru care-i prilejuiește redeschiderea unor răni pentru Fatmagul. Dar după toate aparențele, lucrurile între ei doi se îndreaptă în direcția cea bună. Declarația lui Vural este de asemenea de mare interes pentru ambele tabere. Mukkades își dă seama că momentul întâlnirii ei cu justiția se apropie și încearcă să-i determine pe cei doi să-și retragă plângerea. Mustafa și Fatmagul se reîntâlnesc în fața casei care ar fi trebuit să fie a lor, arsă acum. Mustafa crede că gestul de a fi venit până acolo semnifică sentimentele ei pentru el și începe să-l învinovățească pe Kerim pentru toate greșelile lui. În scurt timp acolo vine și Kerim și cei doi bărbați care o iubesc pe Fatmagul sunt nevoiți să se înfrunte. Dar ea este aceea care va decide să îl ia de mână pe Kerim și să plece cu el.

Episodul 32
Fatmagul rezumat episoadele 31-32-33-34-35 Mustafa nu va uita ziua aceasta și furia lui împotriva lui Kerim și a lui Fatmagul va crește, în timp ce ea se apropie din ce în ce mai mult de Kerim. Meryem mai primește o scrisoare de la tatăl lui Kerim din Australia. El, ca de obicei, nici nu citește scrisoarea și nici nu-i răspunde. Simțindu-se vinovată pentru ceea ce face Kerim, Meryem va ascunde scrisoarea, pe care o va găsi Mukkades care, cu tupeul caracteristic, îi va scrie tatălui lui Kerim din partea ei. Mustafa înțelesese că nu mai există nici o speranță pentru el în privința lui Fatmagul și acum vrea răzbunare. Yașaranii s-au jucat atât de mult cu Meltem încât ea nu mai are încredere în nici unul dintre ei și merge la Fatmagul să ceară ajutor. Îi va da inelul de logodnă găsit de Mukkades la locul unde ea a fost violată. Însă Reșat află despre asta și face mai multe inele identice ca să o discrediteze pe Fatmagul în cazul în care ar fi folosit inelul drept probă la proces. Când Yașaranii cred că lucrurile se vor aranja rapid în favoarea lor, situația se înrăutățește prin implicarea lui Turaner în chestiune. Fatmagul merge să facă terapie. Vural și Mustafa depun mărturie la proces. Kerim este invitat cu soția de către Kristin, angajatoarea lui și fostă amică la o cină cu toți angajații firmei.



Episodul 33
Fatmagul rezumat episoadele 31-32-33-34-35 La cina respectivă Fatmagul are parte de o altă surpriză: Kristin spune că vrea un taxi până la hotelul ei, iar Fatmagul își amintește că într-o zi și Kerim o dusese pe ea la același hotel, la restaurant. Pentru că el vede că Fatmagul e geloasă, va înceta să lucreze pentru Kristin. Reșat o include și pe Meltem în planurile sale, ca să se răzbune pentru că a acționat de capul ei. Pe de altă parte, face tot posibilul să contacteze martori împotriva lui Fatmagul, în așa fel încât să direcționeze totul către altceva, astfel profitând de faptul că ea a locuit câteva zile la o prostituată. Munir va merge la Asude cu o valiză de bani ca să depună mărturie că Fatmagul a stat în casa ei. La închisoare, Selim și Erdogan își pierd răbdarea și așteaptă procesul. Mai ales Erdogan devine din ce în ce mai nervos și obsedat de gândul răzbunării pe Fatmagul și pe Kerim. Din cauza bârfelor, Meryem nu-și mai poate vinde nici aici poțiunile și leacurile. Atunci încep să vândă produse la piață, dar într-o zi apare Salih și soția lui, iar Murat îl recunoaște pe cel care i-a bătut mama. Rahmi când aude așa ceva, sare să-l bată pe Salih. Mukaddes este în preajmă, cu Munir, dar îi vede mașina cu numele firmei și ajunge, prea târziu, la locul unde Rahmi se răzbună pe Salih. Munir va profita de această ocazie să-l folosească pe Salih împotriva lui Mukaddes pentru a o șantaja să depună mărturie mincinoasă la proces. Fatmagul merge la examene și îl ia pe Kerim cu ea. După examene cei doi merg să viziteze Istanbulul apoi, când ajung acasă, sosește o scrisoare din Australia pentru Mukaddes...

Episodul 34
Fatmagul rezumat episoadele 31-32-33-34-35 Scrisoarea din Australia îi șochează pe toți. Ca să scape de toată vina, Mukaddes spune că Meryem și Fatmagul citeau în secret o scrisoare (venită din Australia cu ceva timp în urmă), așa încât Kerim se supără că n-a știut despre acel mesaj și că n-a fost aruncat la coș așa cum făcea de obicei. Acest lucru îl dezamăgește profund și-i zdruncină încrederea în Fatmagul. Mustafa devine tot mai furios și își face planuri cum să se răzbune pe Fatmagul și Kerim, apoi pe Yașarani și pe Vural. În primul rând vrea să vorbească cu Meltem, care și ea are de reglat conturi cu Yașaranii. Munir o are acum pe Asude de partea lui, așa că o va racola și pe Mukaddes. Kadîr, avocatul acuzării, caută și el martori și dovezi în favoarea celor declarate de Fatmagul și Kerim. El este conștient de faptul că relațiile de prietenie ale lui Kerim cu ceilalți 3 nu dau bine în instanță, dar află ceva în plus. Relațiile dintre cei doi soți sunt tensionate în acest moment al serialului. Fatmagul și Meryem doresc să deschidă propriul lor magazin în viitorul apropiat. Fatmagul continuă terapia și când începe să se bucure de rezultate, află că Mustafa caută răzbunare.

Episodul 35
Fatmagul rezumat episoadele 31-32-33-34-35 Odată cu un buchet de trandafiri roșii, aparent trimis de Mustafa se duce toată liniștea familiei. (De fapt Munir le joacă această festă). Kerim parcă înnebunește și nimeni nu-l poate potoli. El vrea să-i ceară socoteală lui Mustafa de ce trimite flori și ce vrea să însemne asta. Începe un fel de război pe care Munir îl monitorizează cu mare drag. Mukaddes se întâlnește cu Salih în secret dar este prinsă de Rahmi, însă reacția acestuia - se enervează și o lasă pe afară pe Mukaddes, alungând-o și aruncându-i hainele pe geam - îi pică numai bine lui Munir. După ce discută cu avocatul Kadîr, Vural încearcă să fugă din spital, ceea ce dovedește că el este cel mai vulnerabil dintre acuzați. Selim are parte de clipe grele, pentru că Meltem bagă divorț. Cariera politică a lui Turaner este încheiată din cauza violului ginerelui său, așa că el începe un război secret împotriva Yașaranilor despre care ei habar nu au. Vremuri grele îl așteaptă pe Reșat, în special. Casa lui Kerim este atacată iar el crede că vinovatul e Mustafa. Dar Fatmagul are cuvinte frumoase la adresa acestuia, și Kerim devine gelos. Greșeala pe care o face Fatmagul este că ea consideră încheiat capitolul Mustafa, ceea ce nu e adevărat.


Aceste rezumate se referă la durata unui episod turcesc, de cca 2 ore și jumătate fără reclame.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate Fatmagul.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

2 comentarii:

  1. multumesc pt rezumate,eu acuma il urmaresc prima data si imi place mult !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu tot pentru prima data il urmaresc si mi se pare foarte bun, chiar daca are unele exagerari pe alocuri :)

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.