duminică, 6 decembrie 2015

Kosem episodul 4 rezumat





Kosem episodul 4 rezumat pulbere de stele
Safiye încearcă să găsească metode de a face rost rapid de oameni loiali ei. Astfel, îl otrăvește pe un anume Yakup și îi dă antidotul când acesta îi jură fidelitate. Apoi îl cheamă pe Derviș și îi spune că a hotărât să-l însoare cu Fahryie (în ideea de a și-l apropia), iar demnitarul deși nu dorește o astfel de soție, nu poate să se împotrivească. Ahmet nu-l execută pe Iskender ci consideră că e bine să-l facă prieten ca să-l ajute să devină mai bun în luptă. Pentru a zădărnici căsătoria lui Derviș cu sultana Fahriye se întâmplă două lucruri: Derviș află de relația sultanei cu Mehmet Giray, iar sultanul Ahmet îl numește amiral al armatei, funcție care necesită mai curând un celibatar decât un om cu familie. Anastasia găsește scrisorile ei către părinți, ascunse de odalisca Cennet sub un preș. Se supără pe aceasta că a mințit-o și se ceartă cu ea.

Mahfiruz o pune pe o altă cadînă, Șayse, s-o bată și s-o rănească pe Anastasia cu un foarfece, pentru ca apoi să iasă din camera favoritelor ca să nu fie implicată în acest atac. Ahmet o lasă pe Anastasia să o pedepsească pe Șayse, dar ea o iartă știind cine a instigat-o, transformând-o astfel într-o persoană loială ei. Golge se hotărăște s-o ajute pe Anastasia să evadeze din palat dar ușa pe care o știe trebuie deschisă de cineva din afară. În urma incidentului cu Nasia, Reyhan aga e cât pe ce să-și piardă capul, dar îl informează pe sultan că mama lui, Handan valide, a poruncit ca lui să nu-i fie adusă la cunoștință rănirea Anastasiei. Ahmet se confruntă cu probleme și din afara palatului, fiind mințit în legătură cu prinderea și uciderea unor șefi celali, astfel că execută vinovatul și începe să nu mai aibă încredere în nimeni apropiat, verificând toate informațiile care-i sunt puse la dispoziție. Șahin este prins de către rebelii celali. Anastasia merge în grădina cu iasomie și se întâlnește cu Iskender, atunci venindu-i ideea că el ar putea fi cel care îi va deschide ușa arătată de Golge ca să poată evada. Ahmet îi surprinde stând de vorbă.


urmează: Kosem episodul 5

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








14 comentarii:

  1. Ai foarte multa dreptate[de fapt totala dreptate]!Eu personal voi fi afectata,deoarece nu intru pe facebook.Dar te inteleg .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Geta, iarta-ma, nu inteleg cum vei fi afectata daca nu intri pe facebook. eu nu public rezumatele lungi acolo. le voi publica atunci cand serialul va fi dat si la noi. Pana una-alta, varianta scurta e si mai usor de citit si inteles, si nici nu muncesc ore in sir la ea. Serialul il vad de drag, nu pentru blog.

      Ștergere
    2. iti multumim pentru rezumate.

      Ștergere
  2. dacă o să faceți la acest serial varianta prescurtata o să publici rezumatele mai des nu-i așa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adica? :D :))))) episoadele se dau la turci o data pe saptamana, joi seara. joia asta va fi episodul 5. Cum sa fac sa aflu eu mai repede ce se intampla in episoadele viitoare ca sa scriu mai des? :))))))) Telepatie?!

      Mare-i gradina...!

      Ștergere
  3. dar nu o să mai publici rezumatele duminica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. le pot publica si vinerea sau sambata pana-n pranz. Pariu ca pot? :)

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. :) daca pierd si nu pot publica rezumatul pana sambata la pranz, fac rezumate la un serial brazilian. d-)

      daca pierzi, da-ti cu un pai in frunte, am incredere ca esti corect :-h

      Ștergere
  5. Vă mulțumesc pentru acest rezumat deosebit . Am descărcat si eu episodul 4 in limba turcă . Nu cunosc decât câteva cuvinte în turcă . Asa că nu am inteles mai deloc episodul doar din imagine . Acum am realizat cât de important este acest bolg in viața mea de când l-am descoperit recunosc din întâmplare . Vă doresc sănătate si spor în continuare la scris . Si desigur câți mai mulți cititori .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc tare mult, George si va urez la randul meu sanatate, toate cele bune sa vi se implineasca si sa aveti parte de seriale frumoase la televizor si pe blogul meu! :-f E important sa stii ce se petrece intr-un serial, atunci cand nu intelegi aproape deloc limba in care este jucat.

      Ștergere
  6. Oana te implor nu renunța la acest serial doar fiindcă cine a pus acest pariu.te rog să faci la acest serial rezumatele în continuare și să nu te apuci la un alt serial brazilian.TE ROG

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba ma apuc si de ala brazilian, nah! :P pariul eu l-am pus, si nu ca renunt la Kosem sultan, ci ca-l pot pune pe blog mai devreme decat duminica. Dar nu depinde de mine, versiunea engleza a episodului, povestit pe larg, n-o primesc la aceeasi ora mereu, de aia zic, e posibil sa nu pot sa ma tin de cuvant si sa postez sambata seara sau tot duminica rezumatele.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.