vineri, 14 aprilie 2017

Dragoste infinita episoadele 23, 24, 25 rezumat




Dragoste infinita episoadele 23, 24, 25 rezumat Galip ajunge la birou la Emir dar după ce deja Kemal i-a spus acestuia că are un frate. Emir şi Galip se ceartă, tatăl recunoscându-şi parţial vina, însă nu i-a povestit despre situaţia din trecut, neasumându-şi fapta de a o fi împins pe Mojgan de la balcon. Tufan este întâmplător la uşa biroului şi auzind despre ce-i vorba, pleacă precipitat să sune la cineva pe care-l informează că Emir ştie despre fratele său. Apoi ni se arată scene din tinereţea lui Galip cu Mojgan, în care el ţine în mână scrisoarea de la iubitul acesteia şi e convins că al doilea copil cu care Mojgan e însărcinată este al acelui iubit, deşi ea jură că e tot copilul lui.

Kemal cu Zehir şi oamenii lui merg s-o protejeze pe Nursen, pentru că Galip vrea s-o reducă la tăcere. Nursen le relatează tot adevărul şi le confirmă că acel al doilea copil era tot a lui Galip, dar el n-a vrut niciodată să recunoască asta. Între timp, Emir stă de vorbă cu mama lui şi de nervi, îi ia masca de oxigen de la gură, iar femeia e salvată de la sufocare de către Nihan care ajunge la timp acolo şi i-o pune înapoi. Tufan înscenează o convorbire telefonică pe care o aude Leyla, în care el spune că îl urăşte pe Emir. Astfel, informaţia va ajunge la Kemal, care suspectează că Tufan e fratele lui Emir. Galip se duce de urgenţă la Hakki şi îl somează să-l retragă pe Kemal din fruntea proiectului, însă bătrânul îi spune că nu va face asta pentru că inginerul îi va fi ginere şi împreună cu Asu va administra compania lui şi va deţine jumătate din acţiuni. Galip se enervează şi pleacă, decis să-şi susţină fiul, de-acum înainte, împotriva lui Kemal. Hakki convoacă de urgenţă o şedinţă extraordinară de consiliu de administraţie şi transferă jumătate din acţiuni lui Kemal şi cealaltă jumătate lui Asu.

Onder, care a fost alungat de acasă de Vildan şi acum a revenit, o anunţă că el va divorţa. Vildan, care are şi aşa destule pe cap, este devastată de această veste şi o roade gelozia crezând că Onder se va întoarce la Leyla, însă el o asigură că Leyla nici nu se uită la el, doar că s-a săturat de căsnicia asta falsă. Kemal îl invită pe Tufan la restaurant ca să aibă ceva material genetic (paharul din care Tufan bea apă) pentru a face un test ADN să vadă dacă bănuiala i se va adeveri. Asu o convinge pe Zeynep că trebuie să facă ceva ca Nihan să fie închisă şi să nu se despartă de Emir, ca să-i rămână Kemal ei. Zeynep se vede constrânsă să facă jocul lui Asu, care ştie despre relaţia ei cu Emir.

Emir şi el crede că Tufan e fratele lui însă Galip susţine că e fiul lui Nursen (deși mai târziu Tufan va vorbi despre mama lui, decedată, așa știe el). Atunci Emir organizează o recoltare de probe de sânge la toţi oamenii din companie ca să se convingă de adevăr. Noaptea, Tufan pătrunde în laboratorul de analize medicale şi înlocuieşte una dintre probe. Când vin rezultatele, lui Emir i se spune că Tufan e fratele lui, iar lui Kemal (care a dat şi el paharul de apă), că Emir şi Tufan nu sunt fraţi. Într-o zi Zeynep se duce în dormitor la Emir şi fac dragoste amândoi, cu toate că Nihan vine pe hol şi încearcă uşa dormitorului, care este încuiată, apoi îl întreabă pe Emir unde este Zeynep, pentru că Ozan o caută şi n-o găseşte. Emir răspunde că o are în faţa ochilor (Zeynep se ridicase de lângă el şi se îmbrăca), şi că e în grădină. Până când Ozan şi Nihan ajung la grădină, Zeynep iese pe o altă uşă şi salvează situaţia. Cu toate acestea, Nihan începe să bănuiască ceva suspect între Emir şi Zeynep.

Nihan primeşte o poză cu unul din rafturile ei de la atelier pe care se află o cheie. Merge acolo şi într-adevăr găseşte cheia, apoi conchide împreună cu Kemal că şantajistul îi ajută din nou. Amândoi fac investigaţii şi descoperă un seif în care se află o altă înregistrare din noaptea crimei făcute de Ozan din care reiese că Linda avea pe ea o pungă cu sânge şi că totul a fost o înscenare. Atât Kemal cât şi Nihan se bucură de ceea ce au găsit şi speră că toate se vor devoala cât de curând iar Nihan decide să divorţeze de Emir. Îi pune înregistrarea pe laptop şi îl anunţă că deja ştie că totul a fost un joc de-al lui şi că-l părăseşte. Emir o ameninţă, dar ea rămâne de neclintit. Furios, Emir îi cere lui Galip pistolul cu care Ozan a comis crima şi pe care ar mai fi amprentele sale şi se duce la un telefon public să facă denunţul către poliţie. Între timp ni se arată cum la o zi după noaptea crimei şantajistul de la telefon, celălalt decât Tufan, îl ameninţă pe Emir cu înregistrările şi îl forţează să i le cumpere.



Poliţia vine la vila Sezin să-l ia pe Ozan care face o criză de epilepsie şi este dus la spital. Nihan îl linişteşte şi îi spune că acea noapte a fost aranjată de Emir, că Linda n-a murit, că totul a fost o înscenare şi că ea avea lipită pe sub bluză o pungă cu sânge. Ozan înţelege că Emir a făcut asta ca s-o obţină pe Nihan dar nu vrea ca Zeynep să afle toată povestea de teamă să nu-l părăsească. Tarik şi Kemal se ceartă iar Tarik, pierzându-şi controlul, scoate pistolul la fratele său. Emir aplanează conflictul şi-l trimite pe Tarik de-acolo. Nihan îi dă lui Emir inelul de logodnă înapoi şi pleacă, iar el sună imediat la o casă de producţie de unde va obţine o înregistrare prin care o va forţa pe Nihan să rămână lângă el.

Asu, speriată, o anunţă pe Fehime că Nihan divorţează şi astfel va fi liberă pentru Kemal. Fehime acţionează şi se ceartă cu fiul său, dar nu poate face nimic ca să-l întoarcă pe acesta de la iubirea lui pentru pictoriţă. Zehir verifică laptopul lui Tufan, chiar acasă la el, şi este cât pe ce să fie prins de unul din oamenii acestuia. În acest joc de-a şoarecele şi pisica, între oamenii lui Tufan şi Kemal cu ai lui, până la urmă se descoperă unii pe alţii şi lucrurile rămân în suspensie. Galip rezolvă cu denunţul împotriva lui Ozan şi îl scoate basma curată din lipsă de obiect al denunţului (Linda nu există). Tufan este din nou ţinta lui Emir care crede că e fratele lui şi îl mai şi bănuieşte de trădare, dar acesta îl roagă cu lacrimi în ochi să repete testul ADN că el nu e fratele lui, dar că altcineva îl manipulează împotriva lui şi îi ascunde un secret. Emir îl ţine pe Tufan legat până când într-adevăr mai face un test şi află că ei doi nu sunt rude.

Nihan îşi ia valiza cu lucruri şi pleacă de acasă iar familia Sezin se ceartă pe această temă. Zeynep este din nou forţată de Asu să facă ceva pentru a împiedica divorţul, deşi ea îl iubeşte pe Emir şi ar prefera să fie liber. Unul din oamenii lui Tufan, cel care era să-l prindă pe Zehir în casa lui Tufan, îi urmăreşte pe Kemal şi pe Nihan şi îi fotografiază când el o conduce în camera de hotel. Leyla, care nu acceptase propunerile lui Galip, acţionează în aşa fel încât să-şi recâştige casa, contrar intereselor lui Galip care se înfurie când află că a pierdut nişte bani din cauza acţiunilor Leylei şi se ceartă amândoi, declarându-şi duşmănia pe faţă.

Frizeria lui Husein este devastată şi el găseşte pe o coală un glonte, lăsat acolo ca o ameninţare surdă. Se face un fel de consiliu de familie, dar nu se ajunge la nici un rezultat, decât că Kemal trebuie să renunţe la Nihan. Tufan, după ce este eliberat din hangarul unde l-a ţinut Emir, se duce la Kemal şi îi dă o adresă spunându-i să meargă acolo că va găsi ceva ce-l interesează, şi că el nu-şi doreşte să-l aibă pe Emir drept duşman. Kemal se duce împreună cu Nihan la acea casă şi acolo găsesc o scrisoare în care li se spune să înceteze cu investigaţiile că există un secret care deocamdată este bine să rămână în umbră.

Emir a intrat în posesia acelei înregistrări comandate la casa de producţie, de unde rezultă că Linda într-adevăr avea o pungă de sânge pe sub bluză, dar undeva sub sânul stâng, mai jos, în timp ce Ozan a împuşcat-o drept în inimă, în zona pieptului, spre gât și deci chiar a fost o crimă. Acum ni se arată că acel al doilea copil al lui Mojgan este de fapt, Asu, şi e chiar fata lui Galip, care n-a vrut-o niciodată şi nici nu e sigur de existenţa ei. Hakki (sau fratele lui?) era iubitul lui Mojgan care i-a încredinţat fiica spre creştere, dar el o educă în sentimentul de ură faţă de Galip şi de dorinţă a răzbunării când avea să fie adultă. Tufan e omul lor de legătură în compania lui Emir, iar şantajistul de la telefon se pare că este chiar Hakki.

Acum, asistentele lui Mojgan sunt sedate iar Asu stă de vorbă cu mama ei. Imaginile din prezent alternează cu cele din trecut, în care vedem cum a fost racolat Tufan, a cărui mamă e decedată - probabil tot din vina familiei Kozcuoglu - şi care se leagă cu credinţă de Asu şi de Hakkî în planul lor de răzbunare, şi pentru că are şi el interesele lui, nu-i va trăda niciodată. Pe parcursul episodului 25 Tufan îi reproşează de mai multe ori lui Asu că a intervenit în planul iniţial din cauza iubirii ei pentru Kemal şi că nu face bine că amestecă relaţia lui cu Nihan şi gelozia ei, cu răzbunarea împotriva lui Galip. Asu recunoaşte că planul a suferit modificări, dar nu vrea să renunţe la Kemal, pentru că Hakkî i-a promis că va fi soţia lui şi pentru că-l iubeşte.

Emir îi cheamă pe Nihan şi pe Kemal la el acasă într-o cameră de proiectie şi le arată înregistrarea, pe ecran de cinematograf. Nihan este devastată de acest nou adevăr şi se recunoaşte învinsă de Emir. Asistentele din casa unde se află Mojgan se trezesc şi îl sună pe Galip care începe să se întrebe dacă soţia lui a născut sau nu cel de-al doilea copil? Kemal îl prinde pe cel care îi fotografiază şi îi ia cardul din aparat. Acolo găseşte un nume şi o pune pe Aslî, secretara lui de la firmă, să caute să vadă cine este. Acela se dovedeşte a fi jurnalist (dar este omul lui Asu şi Tufan). După ce se sfătuieşte şi cu Asu, Tufan se depărtează de Emir şi nu mai lucrează pentru el, deşi acesta îl vrea înapoi.

Zeynep se străduieşte să afle secretul lui Ozan care nu vrea să i-l dezvăluie. Atunci ea pune la cale o intrigă şi face rost de un test de sarcină pozitiv de la o gravidă întâlnită într-o toaletă. Acasă se preface că are ameţeli şi greţuri, Ozan se duce să cumpere test de sarcină iar ea i-l arată pe cel pozitiv, dar îl şantajează spunând că nu-şi doreşte copilul dacă el nu are de gând să-i spună totul din trecut. Ozan se vede nevoit să-i povestească ce s-a petrecut în seara crimei, menţionând că era beat, că era o aventură de o noapte şi că a crezut că pistolul este de jucărie și că Emir l-a scăpat de închisoare. Astfel Zeynep află de ce căsnicia lui Emir cu Nihan nu se desface dar nici nu este o relaţie adevărată.

Emir o ameninţă pe Nihan că s-a terminat cu căsătoria pe hârtie şi că va fi a lui mereu. Ea cere încă o zi şi şi-o petrece cu Kemal. Asu îl îndârjeşte pe Emir trimiţându-i o poză cu ei doi îmbrăţişaţi, iar el îl pune pe Tarîk s-o aducă pe Nihan la un anumit hotel. Acolo vrea s-o forţeze pe Nihan să accepte să fie femeia lui, dar ea spune că mai bine moare decât să-l lase s-o iubească fizic. Între timp Kemal, care l-a urmărit pe Tarîk, ajunge acolo şi îl strigă pe Emir pe holuri, dar este luat şi dat afară de paznici. Emir nu mai este atent şi Nihan iese pe balcon, de unde se aruncă în gol, sub privirile uluite ale lui Kemal...



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 20, 21, 22                               urmează: Dragoste infinita ep. 26, 27, 28

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






10 comentarii:

  1. Aoleu ... incepe sa semene din ce in ce mai mult cu "mult obisnuitele srriale turcesti "....o lungesc atata pana se se afle adevarul referitor la ozan iar i tre timp ca sa nu stea degeaba se mai gasesc si alte secrete .... pacat pentru ca la inceput primele 10 12 episoade pareau diferit de ceeace fusese pana acum in alte seriale

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar .... ce sa zic? probabil ca tot ceea ce-i bun, e putin... daca pana la episoadele 65-70 cat ar fi in prezent o s-o tina asa, adica țesând episoade cu acțiunea în jurul cozii (exact asta se intampla in episoadele care urmeaza, sa incepe ceva si pana la urma se ajunge la aceeasi situatie, Nihan ramane cu Emir), probabil o sa ma plictisesc de scris aceste rezumate cum mi-e lehamite la "pretul dragostei" (macar pe ala nu-l urmaresc) si cum mi-a fost la Elif, care practic n-avea actiune pret de cateva episoade... mda, turcii astia!

      Daca nu mi-ar placea Burak Ozcivit, cred ca nici la serialul asta nu m-as mai uita.

      Ștergere
  2. În final Nihan rămâne cu Emir?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deocamdata serialul nu s-a terminat de filmat la turci, asa ca nu stim cu cine va ramane, insa la un moment dat Nihan si Kemal devin dusmani si atunci Kemal se insoara cu Asu.

      Ștergere
  3. In ce episod moare Nihan?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pana pe la episodul 65 nu moare si nici nu cred ca se ajunga la asa ceva pana la sfarsitul serialului.

      Ștergere
  4. Stie cineva daca Ozan e criminal?

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.