luni, 26 iunie 2017

Dragoste infinita episoadele 66, 67, 68 tr rezumat




Dragoste infinita episoadele 66, 67, 68 tr rezumatTarîk este trimis la închisoare. Kemal şi Nihan sunt împreună cu fiica lor şi se bucură de viaţă. Emir şi Asu stabilesc ultimele detalii ale unei intrigi pentru a o trimite pe Nihan la închisoare, pentru operaţiuni miniere ilegale. Conform planului, toate aparenţele o indică pe Nihan drept vinovată de frauda făcută, şi ea este reţinută. Kemal se gândeşte cum s-o salveze pe Nihan din această situaţie limită şi caută să găsească punctele slabe ale acestei puneri în scenă. Emir, care crede că de data asta nu există fisuri în jocul său, se pregăteşte să adauge elemente şi mai puternice întregii operaţiuni.

Asu, care se înfurie, face o prima greşeală şi îi deschide o portiţă lui Kemal în demersul său de a o scoate pe Nihan de sub acuzare. În arest fiind, pictoriţa primeşte de la Emir nişte documente care o cutremură, pentru că înţelege că există posibilitatea s-o piardă pe Deniz, dar nu se lasă pradă fricii, ci plănuieşte să riposteze.

Între timp, Leyla şi Ayhan fac cercetări asupra companiei Kozcuoglu, cu atât mai mult cu cât Galip le-a cerut să nu scurme prea mult, că nu e treaba lor. Amândoi sunt pe cale să descopere cele mai negre secrete ale firmei şi ale afacerilor dubioase din spatele ei, însă nu au habar că la sfârşit se pot găsi într-un foarte mare impas. După ce se dezvăluie despre afacerile cu deşeuri radioactive, Galip îşi pierde uzul raţiunii şi are loc o înfruntare în care o împuşcă pe Leyla.

Când Emir află că Zeynep nu s-a răzgândit asupra căsătoriei cu Hakan, o contactează din nou, și, ştiind că ea îl iubeşte, şi face în aşa fel încât o aruncă în negura singurătăţii. Cu toate acestea, Zeynep îşi continuă drumul ales şi se află în faţa semnării actului de căsătorie, dar tot aşteaptă un semn de la Emir, care este mai preocupat de iubirea dintre soţia lui şi Kemal decât de Zeynep. Din nou el vrea să le strice fericirea celor doi şi se bagă între ei ameninţător, incendiindu-le casa. Nihan este gata să se sacrifice fără ezitare ca să-l scoată afară pe Kemal, dând peste cap planurile lui Emir. Acesta, însă, se aruncă în foc pentru femeia iubită şi o scoate pe Nihan din flăcări. Kemal rămâne în voia destinului său.

Leyla se află în spital, cu plagă împuşcată, luptând pentru viaţa ei iar Ayhan jură răzbunare. Indiferent ce s-ar întâmpla, el vrea să-şi ia revanşa de la cei responsabili de ilegalităţile aflate și de faptele comise. Singură persoană care-l poate opri pe Ayhan să devină un criminal este Kemal, care vrea să arunce lumina asupra situaţiei dar timpul său este limitat. Emir află că Galip a împuşcat-o pe Leyla şi se înfurie pentru că ştie că iarăşi Kemal va acţiona, şi atunci face în ața fel încât să-l trimită pe Galip în America de Sud. Mujgan află despre plecarea soţului ei de la o secretară şi găseşte pe birou la Galip informaţia orei la care va decola avionul către Chile. Imediat îl informează pe Kemal, ca să-l împiedice pe Galip să părăsească ţara. Însă deja Ayhan a acţionat înaintea tuturor...

Mercan îl pune sub arest pe Emir pentru cauzare de incendiu. Zeynep vine la poliţie să-i ceară socoteală de ce fratele ei era să moară ars. Kemal şi Nihan continuă să investigheze pe cont propriu compania Kozcuoglu şi află de multe afaceri murdare despre care nu se ştia nimic până acum. Şi pe măsură ce Kemal află răspuns la întrebările sale, laţul se strânge în jurul gâtului lui Emir. Pe de altă parte, Kemal înaintează actele de divorţ, obstacolele dintre el şi Nihan fiind îndepărtate unul câte unul.

Pe măsură ce Ayhan îşi pierde speranţa că Leyla se va mai trezi din comă, dorinţa lui de răzbunare creşte. El îl va răpi pe Galip iar Kemal va face tot posibilul să-l oprească, aruncând în joc ultimele atu-uri. În timp ce Galip este legat de către Ayhan şi pus pe o rampă de gunoaie pe care el o declanşează automat, ca să-l facă bucăţele pe omul care i-a distrus soţia, Kemal cu Zehir ajung la timp ca să oprească maşinăria şi Galip să fie dat pe mâna poliţistei Mercan. Leyla se trezeşte din comă şi alături de ea se află, pe moment, doar Vildan şi Nihan. În tot acest timp familia Kozcuoglu începe să plătească pentru greşelile comise intenţionat şi răul făcut, un preţ dureros, care va creşte în aşa fel încât tot ceea ce se ştia despre Emir va căpăta o altă dimensiune.

Până la urmă Galip este arestat şi tot fundamentului companiei Kozcuoglu se prăbuşeşte până la temelii. Pentru Emir această răsturnare de situaţie reprezintă o mare lovitură, şi nici nu este conştient că încă altele vor mai urma. Investigaţia împuşcării Leylei continuă şi Kemal dă peste informaţii noi în legătură cu răpirea lui Asu apoi va face totul pentru ca întreaga familie Kozcuoglu să ajungă după gratii. Mercan îi face o ofertă de colaborare lui Kemal, cu condiţia de a nu acţiona împreună cu Nihan, însă ea nu va avea de gând să stea deoparte, ci îi va face o propunere de alianţă lui Zeynep.

La prima înfăţişare Kemal şi Asu divorţează. Când Emir află că şi Asu ar putea fi trimisă la închisoare, pentru că s-au descoperit implicaţiile ei în moartea lui Tufan, a lui Ozan și în alte fărădelegi, va acţiona cu toate puterile sale ca să împiedice acest lucru, însă atu-ul din mâneca lui Emir se va dovedi echivalent cu moartea pentru Asu. Kemal vrea să ajungă la un capăt în bătălia lui cu Emir şi la nunta lui Ayhan cu Leyla va ajunge în posesia cheii pentru libertatea lui Nihan.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 63-65 turcesti                                     urmează: Dragoste infinita ep. 69-71 turcesti

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele TV.











9 comentarii:

  1. Din acest rezumat ai impresia ca totul imcepe sa mearga in favoarea celor 2 indragoatiti . Pacat ca finalul este unul de 2 bani . Iar porducatori nu se asteptau ca lumea sa ii blameze ca l au scos in asa fel pe kemal di scena si au facut inca un final adica ultimele 5- 8 minute din ultimul episod in care kemal scapa si nu mai explodeaza odata cu mina pe care calcase .cei care nu se multumesc cu finalul initial au la dispoziti su unul happy acum

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu inteleg... cum sa fie doua finaluri? :O adica sa-ti alegi????? mare-i gradina...!

      Ștergere
  2. Nu stiu sa iti explic mai bine.... dar partea de final cand kemal ia piciorul de pe mina si mor amandoi ... in locul parti aieia au facut o bucatica in care cinava dezamorseaza mina si scapa amandoi probabil asa boiau sa il termine sau au facut si bucatica asta pt cei care s au suparat pe final . Facatura sigur nu e ca nu are cum pt ca la tv nu au dat ca ar scapa
    (Ma refer la filmulet

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca episodul pt turci difera de cel international. O sa vedem cum o sa fie finalul de la Kanal D. Nu cred ca-i intereseaza parerea telespectatorilor, zic si eu...

      Ștergere
  3. Dragă Oana, Kemal se mai căsătorește cu Nihan?

    RăspundețiȘtergere
  4. Am auzit ca ar continua sezonul 3 unde Kemal revine dupa 7 ani..este pe youtube o secventa..Stiti ceva despre asta??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scris si pe pagina de facebook, acea secventa a fost postata in martie. Pe atunci intr-adevar, se preconiza un al treilea sezon, dar protagonistii, Neslihan Atagul si Burak Ozcivit n-au fost de acord sa continue filmarile. Asta stiu deocamdata.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.