vineri, 21 iunie 2019

DIY Tapet peste tapet

DIY Tapet peste tapet
În dormitorul alor mei era un tapet vechi de peste 30 de ani. Pe alocuri îngălbenit, dezlipit de pe perete, dar cu siguranță decolorat de verile însorite care trecuseră peste el. Voiam să-l înlocuiesc, dar nu mă încumetam să fac asta singură, iar ca să găsesc pe cineva să mi-l dea jos nu am găsit, deși vecinul meu este de meserie zugrav, însă a zis că e foarte greu de dat jos un tapet, așa că am apelat la o altă soluție, neoficială, ca să zic așa.

Am văzut pe net că se poate lipi și tapet nou peste tapetul vechi cu condiția ca ambele să fie din hârtie. Tapetul meu cel nou avea și vinil, dar asta nu a fost o problemă, în final. Până la urmă vecinul meu zugrav s-a încumetat să lipească tapetul cel nou peste cel vechi împreună cu mine, deși mi-a repetat de mai multe ori că nu-mi garantează lucrarea. Oricum, a ieșit super-bine, este lipit perfect și nu am ce să-i reproșez. Doar la iarnă voi vedea dacă de la căldura din țevi și de la calorifer va avea de suferit adezivul.

DIY Tapet peste tapet

Că tot am ajuns la adeziv, eu l-am ales după preț, adică pe cel mai scump disponibil la momentul achiziției de la Dedeman (care a costat vreo 10-12 lei cutia, deci n-a fost cine știe ce scumpete), și nu am regretat nicio secundă. L-am diluat cu mult mai multă apă decât scria în instrucțiuni (4 litri per cutie cu adeziv praf) pentru că altfel era o pastă foarte densă și plină de cocoloașe care nu putea fi întinsă eficient nici pe perete și nici pe foaia de tapet. Așa că eu cred că am pus cam 2-3 litri de apă la o lingură plină de praf de adeziv. Am uns și peretele și foaia de tapet, apoi don' Costel lipea tapetul mai întâi prima jumătate, cea de sus, apoi a doua, cu mare atenție să fie perfect alăturat celeilalte foi.

Noi am început cu o foaie de tapet dintr-un colț de perete, în prealabil folosind un fir cu plumb pentru că pereții nu sunt drepți din construcție. Apoi am continuat având grijă să fie îmbinările perfecte. La colțurile pereților don' Costel nu a tăiat tapetul ci doar l-a îndoit după forma peretelui, dar într-unul din colțuri/muchii nu s-a lipit complet. Sper să nu fie nicio problemă acolo, trebuia așteptat mai întâi să se lipească bine jumătatea de foaie de pe primul perete, și apoi trebuia lipită cea de-a doua jumătate (pe verticală) din peretele următor. Pentru că în partea aceea vine un dulap, nu se observă acest mic neajuns.

DIY Tapet peste tapet

Fiecare foaie de tapet a fost pusă în așa fel încât să fie decupată atât jos cât și sus cu un cutter. Mie nu mi s-a părut o idee bună, pentru că foaia putea fi tăiată la dimensiuni exacte în așa fel încât să fie alunecată pe sub baghetă (n-am dat-o jos) și pe sub plinta parchetului. Dar don' Costel nu a vrut cum am zis eu, și de aici a rezultat un alt mic defect, deoarece din 4 cuttere, nici unul nu tăia perfect, el a spus că acest lucru se întâmplă pentru că e foaia de tapet umezită de la adeziv. Dar și când am tăiat surplusul după uscare, la fel de urât s-a decupat. Nu este vizibil decât de aproape, dar rămân la părerea mea, că era mai bine să fie câte 1 cm de tapet pe sub baghetă, respectiv plintă, și aspectul ar fi fost impecabil. Cu atât mai mult cu cât dumnealui avea o sculă ca un fel de șpaclu mai lat, cu care putea introduce ușor tapetul sub baghetă și plintă.

DIY Tapet peste tapet

Am mai folosit un trafalet de cauciuc pentru a scoate bulele de aer de sub foile de tapet după lipire, un al gen de trafalet micuț, tot de cauciuc, cu care finisam perfect marginile a două foi de tapet alăturate, un trafalet obișnuit cu care întindeam adezivul pe foaie și perete, o masă lungă de peste 2,5 metri (de fapt era o piesă de vitrină pe care am cumpărat-o recent și pe care am asamblat-o la locul ei pe hol după ce am terminat de pus tapetul.) un instrument de bucătărie cu care se sfărâmă cartofii fierți, pe care l-am folosit ca să desfac cocoloașele de adeziv formate la contactul cu apa, cârpe curate pentru șters adezivul în surplus, o riglă lungă, creion, foarfece mare.

DIY Tapet peste tapet

În final după uscarea totală, tapetul cel nou s-a lipit perfect de pereți ca și cum nici nu ar fi avut tapet vechi sub el. Rezultatul este foarte bun și cred că orice persoană cu nițică răbdare poate face această treabă.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












10 comentarii:

  1. Și mie îmi surâde ideea de tapet.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine de stiu aceste informatii. Ca mai ma apuc si eu uneori de modificari interiorul si greu gasesc instructiuni pentru ceea ce vreau sa fac :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Noi am rugat pe cineva sa ne puna tapetul, dar acum cred ca m-as descurca si singura.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu atiam ca se poate lipi un tapet peste altul, sa ne tii la curent sa vedem daca rezista pana la vara viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Habar nu aveam ca se poate pune tapet peste tapet. Mersi de idee!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa stii ca mi-ai dat o idee geniala. Mi-as dori si eu un tapet in camera copilului

    RăspundețiȘtergere
  7. Am si eu in plan sa pun tapet in camera copiilor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari! Pe mine ma bate gandul sa pun tapet peste faianta:))

    RăspundețiȘtergere
  9. Un proiect amplu ati avut acolo, felicitari pentru curaj si indemanare.

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte interesanta aceasta idee si tehnica. Nu m-as fi gandit, dar ma bucur ca voua v-a iesit bine! V-ati si distrat! 😘

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.