vineri, 16 august 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 76 turcesc, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 76 turcesc, rezumat

Sureyya este total bulversată de ceea ce a văzut dar încearcă să se lămurească de ce s-a întâmplat asta și îl sună pe Faruk, însă inițial nu-i spune că este la ușa lui. El o minte că are încă un apel când aude o bătaie în ușă (crede că este Ozgur) și închide telefonul apoi o găsește pe Sureyya în fața ușii lui. Ea deși este foarte tulburată, este relativ calmă, totuși când aude că soțul ei poate să-i explice despre ce este vorba, se enervează și se ceartă. Faruk îi arată sms-ul trimis greșit lui Ozgur, dar Sureyya nu se liniștește și pleacă într-un bar unde cândva cântase. Acolo bea pahar după pahar și după aceea urcă pe scenă la invitația solistei care o cunoștea și începe să cânte. Patronul barului îl sună pe Faruk și îi spune unde este soția lui.

Până la urmă Sureyya vine acasă cu Faruk, fiind beată pulbere, iar Esma observă că ea nu se poate ține pe picioare, dar în acel moment nu întreabă nimic. Însă Esma mai observă că Anastasia stătea de vorbă cu Osman și începe să bănuiască ceva, avertizându-și băiatul că nu-și dorește o noră străină. A doua zi la birou Faruk îi povestește lui Akif cele întâmplate și îl întreabă cu ce o fi greșit. Amândoi conchid că fata, dacă are ceva decență, ar trebui să-și dea demisia, dar Ozgur vine la serviciu plină de speranță. Când Faruk îi explică greșeala făcută și îi spune pe șleau că nu i-a făcut curte niciun moment și doar ea a interpretat greșit unele lucruri, că acum trebuie s-o demită din cauza celor petrecute, Ozgur este devastată. Iese din clădire și o sună pe prietena care a încurajat-o pe tot acest drum greșit în legătură cu Faruk, și, neatentă fiind, este lovită de o mașină.

Mireasa din Istanbul, ep. 76 turcesc, rezumat

Dilara se duce la Idil singură și îi explică de ce este supărată, spunând că în special o doare faptul că ea l-a adus pe Adem la psiholog, ea l-a determinat să vrea să se schimbe, iar acum fructele efortului ei le culege o altă femeie, că Adem este bărbatul pe care și l-a dorit, dar acum nu mai e al ei. Atunci Idil propune să facă terapie împreună cu Adem, și să încerce să ajungă la concluzia că Umut merită să aibă o familie frumoasă. În acea seară Faruk și Ipek iau masa la restaurant cu Adem și Guneș, ea fiind pentru prima dată în rolul de iubită oficială a lui Adem în fața Boranilor. Cu această ocazie Ipek face rost de un job nou la compania La Costume, într-o funcție de conducere.

Okan află despre accidentul suferit de Ozgur de la prietena ei care exagerează totul și vrea să-l incrimineze pe Faruk, spunând că probabil Ozgur a vrut să se sinucidă când a aflat că este demisă. Când vede mesajul trimis de Faruk pe telefonul nepoatei lui, Okan se duce furios la conac și astfel toată familia și servitorii află ce s-a întâmplat în Istanbul și Esma își explică de ce Sureyya era beată. Acum Okan îl acuză pe Faruk de accidentul prin care a trecut Ozgur și toată lumea așteaptă ca ea să-și revină din operație ca să spună exact ce a fost.

Mireasa din Istanbul, ep. 76 turcesc, rezumat

Episodul 76 din serialul Mireasa din Istanbul se încheie lin, arătând cum toată lumea din conac își vede de treabă, în timp ce Sureyya este preocupată de soarta secretarei lui Faruk.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 74-75 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 77 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.