joi, 22 august 2019

Serialul Lucifer va avea un sezon 5?

Serialul Lucifer va avea un sezon 5?

Recunosc că unul din serialele mele preferate care se găsește pe Netflix, și nu numai, este Lucifer. Mie ideea ca diavolul însuși să vină pe Pământ și, colac peste pupăză, să se îndrăgostească de o polițistă apoi să rezolve cazurile de crimă alături de ea, mi s-a părut excelentă. Adică e așa, cum ar veni, că Scaraoțchi se lasă de rele și devine bun. Că nu degeaba e înger - căzut, de acord - dar uite că în serial mai primește și aripi albe nu de puține ori.

Am văzut primele trei sezoane pe repede înainte, la propriu și la figurat - prefer să vizionez filmele la viteză x2 ca să câștig timp - și am așteptat cu nerăbdare sezonul patru care la început n-a mai venit. Serialul fusese anulat. Îmi era ciudă, că voiam să știu ce se mai întâmplă cu detective Decker și cu Lucifer Morningstar, mai ales dacă ea va vedea cine este Luci cu adevărat.

Apoi Netflix a preluat serialul și a făcut un sezon 4, cu unele stângăcii (la fel mi s-au părut și alte seriale preluate și produse de ei) care au scăzut din calitatea episoadelor, dar una peste alta, mi-a plăcut. Însă finalul sezonului 4, când Lucifer este nevoit să se întoarcă în iad ca prinț al Întunericului, mi s-a părut a fi sfârșit de serial. Și atunci mi-a părut rău, dar nu așteptam nimic în plus.

Zilele astea am aflat și eu - probabil voi știați de mult, dar eu mă mișc în reluare uneori, că Netflix a hotărât să mai facă un sezon din Lucifer. Deci, sezonul 5 bate la ușă. Pe net se aude că anul acesta încep deja filmările iar în vara lui 2020 se va difuza noul sezon. Nu pot spune decât că abia aștept, și nu vă zic see you in hell, ci să ne vedem pe Netflix, cu Lucifer, Chloe Decker și ceilalți.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet












13 comentarii:

  1. Sora mea se uita la acest serial, pe ea sigur o va interesa subiectul. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Pff... Nu ai idee ce mult m-a bucurat vestea! �� Sunt undeva pe la sezonul 3 dar deja m-am liniștit când ne-ai dat vestea. Mulțumesc frumos! ��

    RăspundețiȘtergere
  3. Am tot auzit păreri bune despre acest serial trebuie să îl văd și eu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ador acest serial! M'am bucurat foarte mult cand am auzit ca urmeaza si sezonul 5!!! Este un super serial!������

    RăspundețiȘtergere
  5. Oare numai eu nu am vazut serialul asta? Pare chiar fain, din tot ce am citit despre el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Or mai fi si altii :)) dar noi, carora ne place combinatia asta de fantasy si poveste politista, ne place mult de tot serialul.

      Ștergere
  6. Si eu ador serialul acesta. Dar sa stii ca nu ai dreptate, Netflix a facut sezonul 4 superb- a facut dezvoltare de caracter si personaje, ceea ce se intampla rar in seriale. Abia astept sezonul 5.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie dialogurile si desfasuraea actiunii nu mi-au placut la fel de mult ca la celelalte sezoane, si la fel mi s-a parut si cu Shadowhunters.

      Ștergere
  7. Nu am vazut serialul, dar am cateva seriale pe lista pe care imi doresc sa le incep. Deocadata am doar un serial inceput

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiar cautam si eu ceva bun, am sa tin minte. 😊 😊

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi place de mor lucifer, doar ca eu am rămas undeva la sezonul 3,nu mai am același chef de seriale ca inainte

    RăspundețiȘtergere
  10. Uuu, ce interessant! Nu stiam de acest serial, dar pare tentant!
    O să-l caut si eu, mulțumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  11. Din ce am citit e pe gustul sotului, asa ca cel mai probabil o sa il vizionam impreuna.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.