Se afișează postările cu eticheta Șah. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Șah. Afișați toate postările

joi, 2 ianuarie 2014

Suleyman Magnificul, ep. 98 rezumat



Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 98

 

În care Hurrem împrumută bani de la evreica Rakela pentru terminarea moscheii. În harem se iscă o revoltă. Suleyman îl pune voievod pe Ștefan, fratele lui Petru Rareș. Hurrem e nevoită să mai facă un împrumut, pentru că banii luați cu împrumut nu mai ajung la ea fiind furați pe drum ...

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 99 

La Manisa, Mustafa se întâlnește iarăși cu Gabriela în pădure și o întreabă de ce nu a plecat, iar ea vorbește din nou despre sora sa pe care o vrea înapoi. Ca să scape de povară, prințul acceptă s-o elibereze pe Lucreția și s-o lase să plece acasă, dar ea nu vrea, simțind că haremul este casa ei. Mustafa și Mahidevran rămân uluiți de această reacție neașteptată.

Suleyman Magnificul episodul 98
Șah dezvăluie că are de gând să plănuiască o răzmeriță în harem, chiar dacă Hurrem plătește salariile restante. Boierul Șeker se plânge că alimentele costă prea scump apoi merge în piață unde un bărbat ține o predică împotriva felului cum este aplicată Sharia și judecata de către mai-marii otomanilor. EbuSuud privește uluit și bănuitor scena. Oamenii încep să vorbească, unii spunând că vorbitorul nu poate fi altceva decât un nebun. Cadiul îi vorbește tânărului încercând să-l facă să înțeleagă că ceea ce spune el nu este logic, lucru datorat lipsei de experiență a acestuia. Apoi îl amenință că dacă va continua să-și exprime ideile în public, s-ar putea să n-o sfârșească bine, dar tânărul nu se lasă intimidat și spune că nu va înceta să spună răspicat ceea ce crede.

La Prut otomanii sunt foarte mulțumiți de lucrarea lui Sinan și trec în siguranță râul. În acest timp Barbarossa are noutăți despre cruciada care urmează să aibă loc și află că Andreea Doria este comandantul armatei de cruciați.
La Manisa Mahidevran nu este de acord ca Lucreția/Rumeysa să părăsească haremul pt că este o sclavă. Mai apoi cele două surori sunt puse față în față iar Lucreția spune că n-o cunoaște pe Gabriela și că nu are de unde să știe dacă este sau nu sora ei. Atunci Gabriela îi ridică bluza și dezvăluie semnul din naștere. Însă ea nu-și dorește să cunoască altă țară și familie decât ceea ce a cunoscut până acum. 

Suleyman Magnificul episodul 98
La Palat o servitoare îi spune îngrijorată lui Mihrimah că fetele au găsit o scrisoare de la Bali bey și o trec din mână în mână ca să o citească și să râdă pe înfundate. Prințesa se preface nepăsătoare dar după plecarea fetei constată că într-adevăr una din scrisorile de la Bali bey lipsește. În harem una din fete citește tare ca să audă toată lumea, următoarele: Sultană, nu vreau să te supăr dar vreau să lămuresc neînțelegerea dintre noi. Nu știu cine ți-a scris scrisoarea aceea, dar orice ar fi spus acolo, un lucru este adevărat - eu sunt un soldat credincios Măriei Sale. Viața mea i-am dedicat-o lui și așa va fi și în continuare. N-am visat niciodată la altceva și chiar dacă aș visa, ar fi imposibil. Iartă-mă!, semnat Malkacoglu bey. După ce termină de citit fetele observă că Mihrimah era acolo, lângă ele. Întrebând de unde au scrisoarea, aude pe una dintre fete spunând că au găsit-o lângă un pat. Apoi Mihrimah se gândește că numai Esmahan putea să-i facă una ca asta, după care va certa fetele că discută despre scrisoarea sultanei Esmahan în public.

Suleyman Magnificul episodul 98
În acest timp, într-o caleașcă, Sumbul cu lada de bani și gărzile se îndreaptă către palat. Pe drum sunt prinși de bandiți care le fură tot aurul. Sumbul ajunge disperat la Hurrem tot încercând să-i spună că nu e vina lui și că oare de unde știau hoții că în caleașcă erau bani mulți și că ei aveau să o ia pe acel drum? Hurrem nu mai contenește cu ocările, intră Diana și-i spune că sultana Șah se află în palat, în harem și împarte bani fetelor. Când ajunge acolo, Hurrem își dă seama cine a stat în spatele ambuscadei și furtului banilor.

Esmahan încearcă o rochie nouă când Mihrimah vine în vizită și discutând despre scrisoarea lui Bali bey, Mihrimah îi povestește cum le-a făcut pe kadîne să creadă că era scrisoarea ei (a lui Esmahan) tocmai pt că bârfele din harem o vizau pe ea, nu pe prințesă. Apoi o jignește spunându-i că ea nu putea să țeasă o intrigă ca lumea dat fiind că are un creier minuscul.

Suleyman Magnificul episodul 98
În harem Șah este forțată de Hurrem să ia înapoi banii dați fetelor, care acum se uită cu ură la stăpâna lor. Sultana o cheamă din nou la ea pe Rachel, face o mică anchetă și află că evreica nu a pronunțat numele sultanei în legătură cu acei bani și nici Sumbul nu a fost urmărit în drumul său. Apoi evreica îi spune lui Hurrem că nu mai are bani s-o împrumute încă odată. Jos, fetele sunt din ce în ce mai supărate că nu mai au bani deloc. Diana încearcă să le reducă la tăcere amenințându-le. Rachel îi propune sultanei să împrumute bani de la o negustoreasă venețiană, ceea ce ea acceptă deși Sumbul o avertizează că dat fiind starea de război cu Veneția, nu ar fi chiar cel mai bun lucru de făcut. Dar Hurrem zice că va înapoia banii înainte de venirea lui Suleyman din campanie și că oricum este forțată să accepte propunerea, ca să nu-i dea ocazia sultanei Șah să o învingă.

Hatice are o mică discuție cu Șah pe tema începerii revoltei din haremul palatului, dar Șah este mai prudentă și preferă să mai aștepte puțin ca totul să fie cât mai rău posibil pentru Hurrem. După aceea intră în casă o prezicătoare de la care Hatice ar vrea să afle unde este mormântul lui Ibrahim ca să se poată ruga. Femeia îi dă o rugăciune scrisă pe un sul și îi spune să o citească înainte de culcare apoi să doarmă. O femeie va veni la ea, în vis, și să nu se teamă că o va duce acolo unde ea dorește.

Hurrem, Afife, Sumbul, Mercan aga - Suleyman Magnificul 98
Mihrimah o întreabă pe mama sa de ce nu i-a scris lui Suleyman despre problemele financiare din harem, iar ea motivează că n-a vrut să-l necăjească cu asemenea chestiuni când el este la război. Mergând prin harem, o kadînă îndrăznește să se apropie și îi spune sultanei că umblă zvonul că pe apropiatele ei le-a plătit deja și chiar le-a dat bani în plus față de salariul cuvenit. Ea ar dori să știe de ce ele, fetele din harem, nu sunt plătite de atâta vreme? Încă două kadîne i se alătură, Hurrem se enervează apoi cele 3 fete vor fi bătute la tălpi pentru gestul lor. Nigar răsplătește o kadînă, din partea sultanei Șah, spunându-i că a făcut treabă bună și că în continuare să mențină starea de revoltă în harem. Apoi, această fată o va omorî pe una dintre cele pedepsite și va pune hangherul sub perna altei fete. Aceasta va fi luată de Hurrem, aparent pentru a fi pedepsită, dar Hurrem îi spune că își dă seama că adevăratul criminal vrea doar să arunce vina pe ea, și că o va ascunde la o altă reședință până va afla cine a comis crima, dar toți ceilalți vor ști că a fost pedepsită cu moartea.

Suleyman Magnificul episodul 98
Suleyman, pe câmpul de luptă, îl răsplătește pe Ștefan care i s-a dovedit loial, cu funcția de voievod, dar îi spune că din cauza trădării lui Petru bogățiile de la cetatea Sucevei vor trece în patrimoniul otoman. (Notă personală: din câte îmi amintesc de pe la școală, în această campanie Soliman va lua sabia lui Ștefan ce Mare, care și astăzi se află la muzeul palatului TopKapî din Istanbul, cea din România fiind o copie.) Cetatea Chilia, care fusese distrusă de foc, va fi refăcută și întărită, iar noul voievod va primi drept ajutor 500 de ieniceri, dar Basarabia de sud va fi anexată Imperiului Otoman. Suleyman îi iartă pe boierii care trecuseră de partea lui Petru Rareș.

Mustafa, la Manisa, se gândește să organizeze o flotă puternică pentru că portughezii profită de ocazie și fac ce vor pe Mediterana. Tașlîcalî îl sfătuiește să ceară și părerea lui Suleyman în legătură cu acest lucru. Mustafa trimite o scrisoare tatălui său, dar Rustem nu i-o va da sultanului, ci o va arde. Mahidevran vede că Ayșe, favorita prințului care a născut o fetiță, este tristă și află că motivul tristeții este faptul că Mustafa nici nu o mai bagă în seamă, dar asta de datorează tot sultanei Mahidevran, care i-a poruncit lui Fidan să-i trimită în fiecare seară o altă kadînâ în iatac, pentru a obține un moștenitor de sex masculin. Auzind despre ceea ce dorește fiul său să organizeze, îl avertizează că un șehzade nu are în nici un caz voie să formeze și să conducă o flotă, dar prințul n-o ascultă nici când ea îl roagă măcar să aștepte consimțământul lui Suleyman.

Hatice - Suleyman Magnificul episodul 98
Hatice se bagă în pat și citește rugăciunea așa cum i-a spus prezicătoarea. Apoi adoarme și visează că nu se poate mișca dar o femeie cu pelerină și glugă pe ochi vine și o ajută să-și recapete forța, apoi o îndeamnă să o urmeze afară. În vis Hatice ajunge, condusă de misterioasa apariție, la mormântul lui Ibrahim, aflat într-o poiană. Apoi se trezește brusc, cu Șah și câteva servitoare lângă ea, pentru că era foarte agitată în somn și transpirase. Celor de față le spune că a avut un coșmar.

În bucătăria palatului Sumbul și Șeker îl bârfesc pe Mercan aga spunând că le-a ruinat viețile și că din cauza lui totul merge prost. Dar că ziua cea mare a venit și li se vor da lefurile restante. În grădină Hurrem stă de vorbă cu Mihrimah despre cele petrecute și ajung la concluzia că ar fi la mijloc mâna lui Mahidevran, care luptă să-l transforme pe Mustafa într-un viitor sultan. La Manisa, de asemenea Mahidevran vrea să-l ferească pe Mustafa să facă vreo greșeală ca să nu poată Hurrem profita de ea.

La palat ajunge signora Portia împreună cu Sumbul, care o conduce la sultană. Hurrem semnează un acord de împrumut și îl sigilează cu sigiliul personal, promițând că va înapoia banii cât de repede se va putea. Portia răspunde că totul este în regulă și că va înapoia sultanei documentul atunci când își va vedea împrumutul rambursat.

Hurrem - Suleyman Magnificul episodul 99
Adevărata criminală începe să facă greșeli. O întreabă pe Diana de unde a avut bani Hurrem ca să le plătească. Diana se enervează și o amenință că o va supraveghea îndeaproape, dar kadîna spune că doar era curioasă. Hurrem primește o scrisoare de la Suleyman în timp ce el citește un mesaj de la Barbarossa care îi povestește în detaliu cum se pregătea pentru o bătălie navală pe care a și câștigat-o.

sursa foto: facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


  Ultimele episoade   94, 95, 96, 97, Kanal D.
 


sâmbătă, 28 decembrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 97




Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 97

 

În care Mihrimah și Esmahan se bat pentru Bali bey. Baiazît fuge din palat în tabăra militară, iar până la urmă este adus înapoi și sunt pedepsiți cu moartea cei vinovați că nu au văzut când a fugit. Gabriela se află într-o poziție delicată față de Mustafa ... 

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 98 


La Manisa Gabriela reușește să afle că sora ei este în haremul prințului și merge la ea recunoscând-o apoi după o pată pe abdomen pe care o avea din naștere. Lucrezia n-o recunoaște pe sora ei, dat fiind că se află în harem de mică. Ea știe că o chema Lucrezia înainte, dar cam asta e tot ce-și poate aminti din copilărie. Când intră Mahidevran și le găsește pe cele două vorbind, Gabriela iese precipitat din încăpere.

Suleyman Magnificul episodul 97
Pe fondul supărării că nu a fost nici de data asta luat în campanie, Baiazît dispare din palat, iar Hurrem este informată despre aceasta de către Sumbul. De altfel nu este singura ei problemă, cadiul EbuSuud venind să-i spună că lucrarea de binefacere nu poate înainta pentru că o femeie nu vrea să-și vândă casa, care ar trebui demolată ca să se construiască lăcașul dorit de sultană. Între timp, Șah îi spune sorei sale, Hatice, că acum, pe fondul plecării sultanului în campanie, a pregătit iarăși o intrigă de zile mari împotriva lui Hurrem. La hammam Mihrimah și cu Esmahan se ceartă din cauza lui Bali bey și până la urmă Mihrimah o lovește pe verișoara sa care cade lovindu-se de pardoseala de piatră și pierzându-și cunoștința.

Suleyman Magnificul episodul 97
Baiazît plecase incognito cu prietenul său Hassan, îmbrăcați în costume de ienicer, rugându-l să nu-i spună șehzade, ci Hussein, ca să nu fie recunoscut. Ajung în tabăra militară, la ieniceri și, nebăgați în seamă de nimeni, se infiltrează printre tinerii soldați. Apoi își iau câte o porție de supă, la fel ca toată lumea, Baiazît strâmbând din nas la mâncarea lungă din farfuria lui. La palat toată lumea e în fierbere, pe de o parte, Hurrem cu Sumbul îi iau la întrebări pe Mehmet Hogea, profesorul lui Baiazît, care l-a lăsat singur câteva momente deși trebuia să fie cu ochii pe el, și Mercan Aga, care era responsabil și cu paza porții palatului, deci trebuia să știe și ce muscă iese sau intră înauntru. Pe de altă parte, Afife o găsește pe Esmahan la baie, însângerată de la căzătură, și cheamă doctorul, care spune că lovitura este gravă și trebuie să aștepte ca fata să se trezească singură.

Suleyman Magnificul episodul 97
Hurrem, cu ambele probleme pe cap, nu știe cum să-l găsească pe fiul său. Mihrimah o liniștește zicând că probabil e ascuns pe undeva prin palat, de ciudă că nu a mers și el în campanie. Dar Baiazît e departe, în tabără are o altercație cu un alt băiat care vrea să-i fure traista, apoi toată lumea trebuie să se așeze în linie pentru a-l întâmpina pe sultan și suita acestuia. Mai târziu, în cortul sultanului are loc un consiliu, pentru că Lutfi pașa este informat de către iscoadele sale despre o alianță a Papei și o cruciadă care se pregătește, în ascuns, împotriva lor...

La Manisa Gabriela ajunge din nou în preajma Lucreției care nu-și mai aduce aminte nimic din cele spuse de sora sa: nu mai știe că este o membră a unei familii bogate din Genova, că a fost luată într-o ambuscadă în care soțul Gabrielei a fost ucis, etc. și nici nu pare să aibă încredere în ceea ce spune sora ei. Fidan intervine între cele două și o determină pe Gabriela să plece din cameră, dar Lucreția nu-i povestește nimic când Fidan o întreabă ce a vrut signora de la ea.

Suleyman Magnificul episodul 97
Șah ajunge la palat și intră în camera unde se află Esmahan, luând-o la întrebări pe Mihrimah care minte că Esmahan a alunecat și a căzut, dar între timp fata deschide ochii. Întrebată ce s-a întâmplat ea mai întâi spune că nu-și aduce aminte, apoi se uită insistent și cu subînțeles la verișoara sa, mințind la rândul ei, că stăteau de vorbă amândouă și deodată a căzut. Șah interpretează corect privirea fiicei ei către Mihrimah și înțelege că adevărul este altul, dar nu-l va afla nici mai târziu, când va insista la Esmahan să spună dacă a căzut sau a fost împinsă de Mihrimah.

În acest timp Hurrem, agitată de lipsa fiului ei, află de la Sumbul că Baiazît s-a întâlnit cu Hassan, că au fost văzuți în grădină și că hainele lor au fost găsite în sala de studiu. Apoi află că Baiazît este în tabăra militară de la Cihangir care știa unde plecase fratele său. În tabără, el se bate iarăși cu cel care voia să-i fure traista, exact când nu era cazul să atragă atenția. Câțiva ieniceri vin să vadă ce se întâmplă, dar apare și Selim care observase scena de la distanță. Acesta își recunoaște fratele și-l convinge să vină cu el. Suleyman îl ceartă, uluit de cele întâmplate și în ciuda faptului că băiatul își dorește foarte mult să rămână în tabără, sultanul îl trimite la palat. Acolo află că profesorul său și bodyguardul vor fi executați din cauza neascultării lui.

Suleyman Magnificul episodul 97
La Manisa, Mustafa este din ce în ce mai bănuitor cu privire la intențiile adevărate ale Gabrielei și încearcă să scoată de la ea adevărul. Dar Gabriela îi spune doar că-l iubește și că o caută pe sora ei, Lucreția, care o slujește pe Mahidevran și pe fiica prințului.


Mustafa o acuză de spionaj, însă Gabriela nu recunoaște nimic. Ea își vrea sora înapoi dar prințul îi spune că nu este posibil așa ceva, și îi cere să plece imediat din palat. După aceea merge s-o interogheze pe Rumeysa, care știe că numele ei era Lucreția, dar nu-și mai amintește nimic altceva decât că aparține acelui ținut.

Hurrem merge acasă la femeia care nu voia să vândă locuința pentru ca sultana să poată termina moscheea. O înduioșează și îi dezvăluie planurile ei de a construi acolo și o scoală și mai multe clădiri pentru popor. Atunci Kevser cedează și îi spune să considere casa ca fiind a ei.

În tabăra sultanului se discută despre ce este de făcut cu Petru Rareș considerat trădător. Vor să-l pună în locul lui pe Bogdan, un aliat al lor, dar între timp apare la cort Ștefan, fratele lui Petru, care dorește să discute cu Suleyman și să se pună la dispoziția sa. Acesta se întreabă de ce ar deveni aliat fratele unuia ca Petru Rareș care a trădat pe cei care l-au apărat, care a vrut să anexeze Polonia, cu care otomanii aveau tratat de pace, care l-a omorât pe Alvisio Gritti, care era un apropiat al otomanilor? Apoi se menționează de pedeapsa dată de Mahomed Cuceritorul lui Vlad Țepeș, de asemenea trădător față de Imperiul Otoman.

La palat Hurrem rămâne fără bani pentru plata kadînelor din harem. Zi de zi le promite fetelor care nu-și mai primiseră banii de mai bine de o lună că rezolvă cât de curând. Apoi îl ia la întrebări pe Mercan, care era pus la cale de Șah și de Hatice, ca să "fiarbă haremul", și acesta spune că s-a consultat cu Mustafa Pașa și din cauza campaniei și a taxelor neplătite de alții, nu sunt bani și suma care trebuia alocată nu va veni. Hurrem îi spune că nu mai poate plăti din buzunarul propriu, pt că toți banii ei se duc pe construcția moscheei, la care Mercan o sfătuiește să mai împrumute de la evrei, apoi sugerează că s-ar putea isca o revoltă în harem. Mai apoi Șah se oferă s-o ajute cu bani, dar Hurrem refuză categoric.

În tabără Suleyman se sfătuiește cu arhitectul șef cum să construiască poduri peste Prut, pentru că cele vechi erau distruse și nu puteau ajunge pe teritoriul inamic. Acesta îl propune pe arhitectul Sinan să preia lucrarea, pentru că ar putea face un pod în două săptămâni, cu o tehnică nouă. Suleyman acceptă propunerea, însă îi dă lui Sinan doar 10 zile să termine podul, în caz contrar, amenințându-l cu execuția. Spre surprinderea lui, Sinan termină podul în timpul alocat și armata otomană trece Prutul.

La palat Hurrem o cheamă pe Rachel și îi cere 50.000 de galbeni promițând că-i va da înapoi cu dobândă când vor sosi banii din vistierie. După ce iese de la Hurrem, Nigar, care între timp devenise spioana sultanelor Șah și Hatice în palat, o duce pe evreică acasă la Hatice unde sultana Șah o întreabă câți bani i-a cerut cumnata sa, la care Rachel se vede nevoită să dezvăluie suma.  După câteva zile Nigar va afla când trimite vorbă Rachel la palat că are banii pregătiți. În harem, Diana se grăbește să anunțe că în scurt timp sultana Hurrem la va da fetelor banii și un mic surplus drept recompensă pentru așteptarea lor.

sursa foto: youtube, star.tv și turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


  Ultimele episoade  93, 94, 95, 96, Kanal D.




miercuri, 25 decembrie 2013

Suleyman Magnificul episodul 96





Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 96 

 

  În care Mustafa nu respectă ordinul dat de Suleyman, dar prezintă dovezi pentru că a acționat astfel. Rivalitatea dintre Mihrimah și Esmahan se ascute. Bali bey refuză să se însoare cu Esmahan.


Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 97 


Hatice - Suleyman Magnificul episodul 96
Hatice plânge și e furioasă țipând că ea nu se mărită cu Husrev pașa și amenință că dacă va fi obligată să se căsătorească, atunci în loc de nuntă vor avea loc funeralii. Rustem îl avertizează pe Mustafa că neascultarea sa va avea consecințe grave, dar prințul nu-l ascultă. Tașlîcalî observă că Rustem are dreptate și îl sfătuiește să nu meargă la Istanbul pentru că ar fi periculos. Suleyman, pe de altă parte, nu are vești de la fiul său și asta îl neliniștește. Hurrem îi cere explicații fiicei sale în legătură cu Malkacoglu și își dă seama că a fost planul ei ca să-i prindă împreună (ceea ce Mihrimah îi și spusese, de altfel, verișoarei sale, Esmahan, sperând că dacă va fi prinsă cu Bali bey, Hurrem îi va obliga să se căsătorească). Atunci, Mihrimah i-a amintit de promisiunea făcută cândva că o va mărita numai cu cineva pe care să-l iubească.

Gulfem îl anunță pe Suleyman de refuzul lui Hatice de a se căsători, dar el susține că nunta va avea loc. Lutfi pașa îi spune lui Șah că viitorul lor cumnat a fost deja promovat în funcție și că va lua parte la ședințele de consiliu ale guvernului și se bucură sperând că vor avea de câștigat din această promovare. Curând aude că sora sa le-a alungat pe toate servitoarele și merge imediat la hammam, dar Hatice îi spune să nu aibă nici o teamă că nu se întâmplă nimic. Șah îi spune că Suleyman nu vrea s-o alunge, dimpotrivă, că l-a promovat pe Husrev pașa și că va lua parte la ședințele guvernului.

Esmahan - Suleyman Magnificul episodul 96
Sultanul o anunță și pe Hurrem despre mișcarea făcută cu Husrev, ceea ce n-o încântă deloc pe aceasta, menționând că se aștepta ca Rustem să fie promovat în această funcție, nu Husrev, apoi spune că nunta lui Hatice ar fi bine să se facă după ce vine din campanie. La ședință, Suleyman este foarte furios când aude că Mustafa nu i-a respectat ordinul. Lutfi crede că e doar o greșeală care are o explicație rezonabilă, pe când sultanul consideră acest lucru drept trădare. Această observație îl enervează pe sultan și mai mult.

Mustafa - Suleyman Magnificul episodul 96
Mihrimah află că Bali bey și-a petrecut noaptea la cârciumă, cu Elena. Șah află de la soțul ei despre ceea ce a făcut Mustafa și se întreabă cum de s-a putut întâmpla așa ceva când el știe că Hurrem abia așteaptă o mișcare greșită, iar Lufti îi spune că Rustem a stat mereu lângă el. La Manisa Mahidevran încearcă s-o îndepărteze pe Gabriela de lângă fiul ei atenționând-o că dacă ar fi dorit-o, ar fi avut-o de mult. Atunci ea află de la senior Benito că sora ei, Lucrezia, despre care nu mai știa nimic de multă vreme, este kadînă în haremul lui Mustafa. Mahidevran află îngrozită despre nesupunerea prințului de la Fidan. Suleyman îi trimite o scrisoare lui Mustafa chemându-l la capitală, indispus de faptul că ordinele nu i-au fost ascultate.

Suleyman Magnificul episodul 96
Șah îl roagă pe sultan să-și ierte fiul iar acesta zice că ani de zile a avut un văl pe ochi dar că acum vede adevărul. Că el nu a cerut nimic altceva decât să fie ascultat fără să i se pună la îndoială poruncile. Când Mustafa sosește la palat, sultanul nu-i permite să se apropie, până când nu-i explică de ce s-a ajuns la o asemenea situație, iar prințul își apără punctul de vedere și povestește cum s-a întâmplat de l-a executat pe Piri pașa și aduce dovezi în sprijinul spuselor sale. Atunci Suleyman se răzgândește și este de acord cu ceea ce a făcut fiului său, la sfârșitul întrevederii permițându-i să-i sărute inelul. Hurrem este foarte invidioasă pe succesul lui Mustafa, dar nu are încotro și va fi nevoită să-l laude în fața sultanului. Pe de altă parte, Matrakcî și Bali bey află că Rustem l-a determinat pe Mustafa să nu asculte ordinul primit de la Istanbul și se sfătuiesc cu Hatice, care le atrage atenția asupra atentatului lui Ibrahim, zicând că orice se poate întâmpla.

Mihrimah o jignește pe Esmahan insinuând că Mehmet nu o vrea în preajma lui, iar acesta ăntr-adevăr este ocupat și nu-și poate petrece timpul cu ea. Papa de la Roma încearcă să unifice lumea creștină pentru a nu se lăsa cucerită de otomani.
Seara, la cină, familia lui Suleyman este reunită. Mihrimah o face din nou pe Esmahan să se simtă prost și aceasta părăsește încăperea. Însă de data asta și Mehmet este de partea verișoarei sale. Atunci, Esmahan, enervată de cele întâmplate, o anunță pe mama sa, sultana Șah, că este de acord să se mărite cu Bali bey. Când Lufti aude în sfârșit despre nunta pusă la cale, se supără că lucrurile au evoluat dar nimeni nu i-a cerut și lui părerea. Șah merge să-l anunțe pe Suleyman despre căsătoria fiicei sale cu Malkacoglu și să-i ceară permisiunea. Esmahan abia așteaptă să-i comunice acest lucru verișoarei sale Mihrimah, care bineînțeles că se întristează auzind vestea. Însă, surpriză, Bali bey refuză mâna lui Esmahan.

Suleyman Magnificul episodul 96

Se apropie din nou o campanie, iar Selim, ca să-l facă gelos pe Baiazît îi spune că va pleca împreună cu Măria sa și cu Mehmet, iar el va rămâne să păzească palatul. Atunci Baiazît merge la tatăl său întrebându-l dacă îl mai consideră un copil care nu are voie să meargă la o luptă. Sultanul pleacă în campanie odată cu venirea iernii.


Suleyman pleacă în campanie iar Baiazît rămâne la palat, dezamăgit. Sultanul își ia rămas bun de la toată familia, mai puțin de la Hatice care intenționat nu vine, pretextând că e bolnavă. Nigar îi spune lui Rustem că și-a dat seama ce simte el pentru Mihrimah. În acest timp Mihrimah merge în cameră la Bali bey sperând că refuzul față de Esmahan se datorează faptului că ar iubi-o pe ea, dar boierul o dezamăgește spunându-i direct că acel refuz nu are nici o legătură cu persoana ei, că el nu le iubește nici pe una, nici pe cealaltă.


sursa foto: youtube și turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


  Ultimele episoade  92, 93, 94, 95, Kanal D.




marți, 24 decembrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 95





Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 95

  În care se țes mai multe căsătorii: Hatice cu Husrev pașa și Bali Bey cu fata sultanei Șah. Mustafa, greșit sfătuit, încalcă un ordin al sultanului.


Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 96 

Rustem o informează pe Hurrem despre mesajul care a ajuns la Mustafa, zicând că probabil acesta va eșua în lupta cu Piri pașa, pentru că cel din urmă este foarte puternic. Hurrem îl determină pe Rustem să facă tot posibilul ca Mustafa să eșueze în acțiunea sa. Suleyman are o conversație cu Șah din care reiese că o consideră vinovată pe Hatice de unele dintre problemele trecute și că a hotărât să pună capăt acestor lucruri. Rustem la rândul său discută în contradictoriu cu Ayaz Pașa, care-l întreabă de ce nu se duce la provincia pe care o guvernează, iar acesta răspunde că așteaptă să fie promovat pe funcția lui Kasîm. Marele vizir îi răspunde că asta nu e responsabilitatea lui. Rustem, plin de îndrăzneală, replică la rândul său că oare asta se întâmplă pentru că e croat?, având în vedere că pașa îi ajută numai pe albanezi, fiind compatrioții lui. Discuția degenerează și Rustem îi pune capăt prin a-l amenința pe pașă că îi va spune sultanului despre felul în care face el promovările în funcții și despre plăcerile lui sexuale.

Suleyman Magnificul episodul 95
Când are ocazia, la o ieșire cu copii, Hurrem îl influențează pe Suleyman să-l trimită pe Rustem la Manisa, ca să-l ajute pe Mustafa, pentru că știe bine zona. Îl laudă necontenit pe Rustem, terminând monologul prin a spune că merită să fie promovat în consiliu în locul lui Kasîm Pașa care fusese demis.
Rustem ia sub protecția sa pe o tânără, Olivia, pe care o întâlnește la birt, și care îi amintește de propria sa copilărie. Acasă, Nigar îl întreabă dacă de acum va face parte din consiliu, el nu răspunde direct, ci spune că într-o zi toți își vor da seama cât de valoros este.
Suleyman sosește acasă la Hatice și privind în jur își amintește de trecut. Când o întâlnește pe sora sa o anunță că i-a pregătit un alt palat unde să locuiască cu copiii și cu noul soț, pentru că are de gând s-o mărite din nou. Hatice este foarte enervată de ceea ce dorește sultanul să facă, dar Șah îl susține, spunând că e un lucru bun să aibă loc o așa schimbare în viața ei pentru că ar ieși din starea în care se află. Hatice simte că nu mai poate avea o altă căsnicie după iubirea dintre ea și Ibrahim, însă Șah îi face observație în privința aceasta întrebându-se ce fel de iubire o fi fost aceea dacă el a înșelat-o cu Nigar. 

Gabriela de Feo - Suleyman Magnificul episodul 95
Gabriela îi dăruiește lui Mahidevran o oglindă despre care spune că se sparge dacă acela care se oglindește în ea a păcătuit. Mihrimah merge în grădină și îl roagă pe Bali bey s-o lase singură cu fratele ei, Mehmet, acesta fiind surprins de impolitețea surorii sale. Suleyman o anunță pe Hurrem că o va mărita pe Hatice. Selim și Beyazît se ceartă pe tema care ee cel mai bun dintre ei, Selim îi strică o săgeată lui Beyazît, acesta vede și reacționează. Sultanul o acuză pe Hurrem din cauza comportamentului prinților.

Suleyman îl felicită pe Barbarossa pentru victoriile obținute prin care insulele venețiene acum au trecut la Imperiul Otoman, dar îl apostrofează în legătură cu ieșirea în public alături de Mustafa, gest pe care sultanul îl numește obscen și indecent. Mustafa este pus într-o situație foarte delicată când fiind nevoit să-l execute pe Piri Pașa, acesta îi jură supunere. Yahya îi sfătuiește să asculte de sultan, nu de propria conștiință, în acest caz. Ulterior, un om de-al lui Rustem pus să-l determine pe prinț să nu asculte de Suleyman, îl va lăuda pe Piri Pașa, iar Rustem, de față la discuție, va spune că nu e adevărat, ceea ce-l pune în încurcătură pe prinț.

Hurrem - Suleyman Magnificul episodul 95
Nigar aude o bârfă în harem despre Bali bey și Esmahan care s-ar întâlni în secret. Aceasta neagă totul. Mihrimah merge la Malkacoglu și-i declară iubire rugându-l să n-o mai privească ca pe un copil, întrebându-l cum de nu vede că arde de dragoste pentru el? Mihrimah aude și ea bârfele, o întreabă direct pe Esmahan dacă este adevărat, aceasta neagă, dar prințesa nu o crede. Bali bey neagă tot ce se spune despre el în fața sultanei Șah, dar acesta îl anunță că a hotărât s-o mărite pe fiica sa cu el, ceea ce îl lasă fără replică.
Cadiul EbuSuud îi aduce sultanului un model de moschee, propusă de Hurrem, pentru a fi aprobată. Hurrem vrea ca moscheea să fie construită în piață, negustorii care dețin spații acolo să fie despăgubiți și să lase locul liber pt construcție. 

Bali bey si Mihrimah - Suleyman Magnificul episodul 95
Hurrem aude de la fiica sa toate zvonurile despre Bali bey și Esmahan. Mustafa îl execută pe Iskender, convins fiind că a spus minciuni despre Piri Pașa, ignorând astfel ordinul sultanului. Rustem trimite vestea la palat sub forma unei duble trădări, adică Mustafa nu doar că l-a cruțat pe Piri pașa încălcând ordinul sultanului, ci l-a executat pe omul care a arătat adevărul despre acesta. Malkacoglu, disperat, cere ajutorul lui Nasuh, care îl trimite la Mihrimah să rezolve problema în același timp primind un mesaj de la ea în care îi cere o întâlnire. Suleyman hotărăște s-o mărite pe Hatice cu Husrev Pașa. Hurrem nu este de acord cu căsătoria lui Bali bey cu nepoata sa și se sfătuiește cu Sumbul ce ar fi de făcut. Diana o informează că cei doi se vor întâlni la palatul de marmură. Hurrem merge acolo și îl surprinde pe Bali bey cu fiică-sa, fiind uluită de acest fapt. Cere explicații imediat, iar Malkacoglu îi spune că Mihrimah l-a chemat acolo. Cu această ocazie Hurrem găsește momentul să-i reproșeze că se află mai mereu în compania sultanelor în loc să-l slujească pe Măria Sa. Îl amenință că face greșeli, referindu-se inclusiv la incidentul cu averea lui Ibrahim.


sursa foto: youtube și turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


  Ultimele episoade  91, 92, 93, 94, Kanal D.

marți, 17 decembrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 94




Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 94 


  În care averea lui Ibrahim se vinde la piață, Suleyman se supără pe Barbarossa iar Diana jură credință sultanei Hurrem până la moarte.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 95 


Lutfi Pașa îl informează pe sultan că domnitorul Petru Rareș nu plătește tributul, iar acesta poruncește să i se ia capul dacă nici când Lutfi va merge personal să colecteze taxa, aceasta nu va fi plătită. Diana îl omoară pe Șahin prin intermediul boierului Cafer, care are poruncă s-o omoare și pe ea. O atacă, dar femeia țipă în așa fel încât este auzită de Hurrem și de Sumbul. Are loc o altercație între cei 4, Diana îl înjunghie pe Cafer salvând-o pe Hurrem, apoi leșină, fiind rănită. Când își revine, îi va spune sultanei adevărul despre ea, cum a vrut s-o omoare la hammam și a oprit-o Sumbul dar și despre ceva ce i-ar fi fost pus în fumigații ca s-o otrăvească.    

Mahidevran - Suleyman Magnificul episodul 94În harem au loc schimbări. Suleyman, la sfatul lui Șah, îl numește pe Mercan în locul lui Șahin, fără ca Hurrem să afle, iar când aceasta se pregătea să pună pe cineva devotat ei, tocmai află că nu se mai poate. Se enervează pe sultan când acesta îi reproșează că haremul nu este bine condus și-l consideră pe el vinovat de toate cele întâmplate.

Cadiul organizează vânzarea lucrurilor lui Ibrahim în piață. Mahidevran este nemulțumită de pretențiile Gabrielei care nu mai contenesc, și pe care Mustafa i le îndeplinește. Până la urmă încearcă să-l distragă pe fiul său de sub influența frumoasei genoveze, cerându-i lui Fidan să-i găsească o kadînă. Hurrem observă că Mehmet este interesat de verișoara sa, Esmahan, însă acesta nu recunoaște decât că ar considera-o ca pe o soră.

Mihrimah - Suleyman Magnificul episodul 94
Mihrimah este  nemulțumită de răceala cu care o tratează Bali bey, și chiar îi va scrie o scrisoare, în care el îi spune direct că ține la ea așa cum prețuiește pe oricare alt membru al dinastiei, dar că nu are alt fel de sentimente. La Manisa Mustafa se sfătuiește cu Barbarossa, apoi apare în fața soldaților însoțit de acesta și le mărește solda ienicerilor. Când Suleyman va afla despre aceste fapte, se va arăta foarte neplăcut surprins, mai ales de apropierea lui Barbarossa de fiul său, pe care o va considera ca un fel de trădare. Hurrem profită de împrejurare ca să-i amintească sultanului ce iubit este Mustafa de către armată. Mai târziu, Diana îi va jura credință sultanei Hurrem până la moarte.


sultana Șah - Suleyman Magnificul episodul 94
Șah o avertizează pe Hatice că vânzarea lucrurilor lui Ibrahim nu va fi de bun augur și că în curând va ieși la iveală că ea deține sume importante de bani, pe care nu le va putea justifica. De altfel, atât Rustem, Nigar cât și Ayaz Pașa se află în căutarea averii lui Ibrahim sau au unele informații despre aceasta. Sultana Șah se teme și că averea lui Ibrahim va avea impact asupra carierei soțului său, Lutfi Pașa și îi mărturisește sorei sale că nu se simte în siguranță știind că averea este în acea casă. Atunci aurul va fi încărcat în căruțe, pe care le va vedea Suleyman care astfel crede că surorile sale l-au trădat. El cere explicații iar Șah spune că Bali bey le-a sfătuit să care aurul noaptea. Chiar atunci intră și Malkacoglu care confirmă spusele sultanei, spre uluiala celor prezenți, Rustem și Hatice. Aceasta din urmă o acuză pe sora ei că a lucrat pe la spate, Lutfi, de asemenea, își ceartă nevasta că i-a pus în pericol viața, doar Șah susține că a făcut totul pentru ca, de fapt, să salveze viețile tuturor.

Ayas Pașa - Suleyman Magnificul episodul 94
La Manisa Mustafa primește o scrisoare de la Ayaz Pașa în care acesta îl avertizează că are informații despre o revoltă care se va organiza de către Ramazanoglu Piri Pașa, cerându-i să-l execute. La palat, Hurrem conspiră împreună cu Rustem, considerând că Bali bey în devotamentul său față de sultan le tot strică planurile și că a devenit o piedică în calea dorințelor lor. Rustem o roagă să-l ajute să ia parte la ședințele de consiliu.


sursa foto: youtube și turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


  Ultimele episoade 90, 91, 92, 93, Kanal D.

luni, 16 decembrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 93



Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 93

În care Hatice revine la palat bătută, dar Suleyman o crede pe soția sa care-l minte; Diana trece de partea sultanei Hurrem, iar Hatice îi dezvălui lui Șah averea lui Ibrahim pe care vrea s-o folosească pentru a-i cumpăra pe oamenii devotați lui Hurrem.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 94


În timp ce Bali bey este trimis în căutarea sultanei Hatice, Hurrem îi spune lui Șah că speră ca sora sa să nu fi încercat o sinucidere, ca și altă dată. Șah o amenință pe Hurrem că dacă sora sa a pățit ceva, o va omorî cu mâinile ei. Șah pleacă iar Sumbul o privește temător, apoi vorbește cu Hurrem exprimându-și îngrijorarea că dacă se află se va lăsa cu execuții. Diana o apără pe Hurrem, crezând că era prea slăbită pentru a-i face rău, iar Șah se enervează auzind așa ceva. Malkacoglu investighează cazul și află că servitoarea ei este de asemenea dispărută. Hatice este inconștientă dar vie în pădure. Își revine dar este confuză. Afife îi arată sultanei Șah cercelul pe care l-a găsit pe hol. Bali bey îi raportează sultanului care este stadiul căutărilor și că șareta sultanei a fost găsită, goală. De altfel și paznicii palatului susțin același lucru, că șareta a fost văzută mergând, dar că nu era nimeni în ea.

Șah o acuză în mod direct pe Hurrem de toată întâmplarea, Mihrimah își apără mama și în toiul discuției apare Hatice care după doi pași leșină. Când își revine, Suleyman se află lângă ea și află că Hurrem a bătut-o. Suleyman nervos se repede către apartamentele soției sale. Sumbul se agită, bostangiul de pază este răsplătit să spună niște minciuni iar Hurrem se bagă în pat făcând pe neputincioasa. Când vine Suleyman la ea, minte spunând că e nevinovată și că Hatice a înnebunit și că o acuză considerând-o vinovată pentru moartea lui Ibrahim. La interogatoriu, una din servitoarele sultanei va spune că aceasta a dat-o jos din șaretă cu forța, spunând că merge s-o viziteze pe sora ei, Șah, și că a plecat mai departe. Singura care-și dă seama că servitoarea minte este Șah și când îi povestește lui Hatice cum au decurs lucrurile, aceasta râde nervos, dându-și seama că propriul ei frate nu a crezut-o și înțelege că Hurrem trage sforile în palat prin mită.

Diana îi scrie lui Mahidevran totul despre cele întâmplate și o roagă să o lase să se întoarcă la Manisa. Șah și Hatice merg în beciul palatului lui Ibrahim unde Hatice deschide o ușă secretă și ajung în fața unei comori pe care amândouă o privesc fără grai. Șah sugerează ca averea să fie preluată de către stat, dar Hatice zice că ea aparține copiilor ei, dar că pentru moment o va folosi ea, ca să cumpere martori mincinoși și s-o doboare pe Hurrem.  Sumbul o vede pe Diana stând de vorbă cu vrăjitoarea Saliha și rămâne surprins. Diana, prinsă asupra faptului, îi spune eunucului că are impresia că Saliha i-a făcut farmece sultanei, din porunca lui Hatice. Yahya o îndeamnă pe Hurrem să spună o rugăciune care s-o ajute să scape de coșmaruri. Sumbul găsește niște sfori înnodate într-un sipet și se sperie. În scurt timp Saliha este găsită moartă.

Bali bey și Mihrimah rezolvă o problemă încurcată, din care reieșea că el i-ar fi trimis un mesaj, dar Malkacoglu își amintește cele petrecute și ajunge la concluzia că scrisoarea primită de Mihrimah fusese scrisă de Rustem. Gabriela devine foarte apropiată de Mustafa dar nu-i convine când un alt comerciant italian îi atrage atenția că este evident ceea ce face ea. Mercan Aga crede că Diana a greșit omorând-o pe Saliha, dar ea susține că nu a avut încotro din moment ce Sumbul a descoperit ce căuta ea acolo. Cu toate acestea, Sumbul și Hurrem presupun că Diana e criminala, din moment ce a fost ultima persoană cu care a vorbit vrăjitoarea. Hurrem are din nou un coșmar, dar de data asta se sperie foarte tare și nu o lasă pe Diana să se apropie de ea, ba chiar fuge pe terasă, în intenția de a sta departe de kadînă. Apoi ia o torță cu care s-o țină la distanță pe aceasta, crezând că vrea s-o omoare. Când Sumbul intră în cameră, vede numai fum și se sperie, iar pe balcon Hurrem e gata-gata să leșine. Diana deschide ușile să intre aer proaspăt, în timp ce Hurrem o tot întreabă cine este și de ce vrea s-o omoare. Sumbul o asigură că Diana a salvat-o, iar Hurrem este derutată.

Șah și Hatice află că paznicul Șahin Aga a fost mituit să mintă. Atunci Hatice își propune să-i mituiască pe toți cei devotați sultanei ca să-i poată apoi înlocui cu persoane de încredere. Suleyman joacă o partidă de matrak cu Matrakcî, iar Selim cu Beyazît. La un moment dat sultanul are impresia că în fața lui se află Ibrahim, și-l lovește foarte dur pe bietul Matrakcî, încât toți cei prezenți sunt uluiți, mai ales Bali bey. Dându-și seama ce a făcut, aruncă măciuca și coiful plecând supărat de pe terenul de joc.

Șahin Aga totuși îi spune sultanei Hurrem că a încheiat un târg cu cumnatele ei, să meargă la sultan cerând demisia, apoi să plece, ele răsplătindu-l în aur. Hurrem îl asigură că ea nu ar permite să fie înlocuit, pt că are încredere doar în el. Șah o aduce pe Diana în slujba ei, după care aceasta le dezvăluie celor două sultane că Șahin Aga le-a trădat către Hurrem. Șah promite că paznicul nu va mai vedea lumina zilei. Gulfem sugerează că nu ar trebui să se aibă încredere în Diana pt că a salvat-o pe Hurrem în seara trecută, iar Șah vorbește cu Mercan despre faptul că Diana este o pacoste pt ele.


sursa foto: youtube și turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


  Ultimele episoade 90, 91, 92 Kanal D.


marți, 10 decembrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 92




Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 92

(după Kanal D)

În care Hurrem nu reușește să își revină și se află despre averea pe care o deținea Ibrahim. Hatice este atacată de Hurrem..... 

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 93


Când astrologul palatului aude de magie neagră este uluit și adaugă că farmecele au fost făcute pentru ca Hurrem să moară și că aceste lucruri reprezintă un mare păcat la musulmani și se pedepsește cu decapitarea.

Șah se supără când aude despre cele întâmplate, pentru că Hatice nu a respectat înțelegerea făcută de a nu se mai lua de Hurrem de una singură, dar ea se apără zicând că tot ceea ce conta, adică soțul iubit, i-a fost luat, așa că nu-i pasă nici dacă viața ei ar fi în pericol. Hurrem dă buzna în casa ei și îi cere socoteală pentru colaborarea cu Nigar și magia neagră. Hatice nu vrea să se mai pronunțe numele soțului ei mort, iar Hurrem strigă la ea că sultanul l-a omorât, nu altcineva. După ce sultana pleacă, Hatice îi mulțumește lui Nigar pentru că-i face zile negre viperei de Hurrem.


Lutfi Pașa își dă seama că Rustem vrea să afle adevărul despre averea lui Ibrahim. Celalzade zice că Rustem are dreptate, că partea din avere care a intrat în posesia statului nu e nici pe jumătate din cât ar fi avut fostul mare vizir. Rămas singur cu Suleyman, cadiul îl informează despre proprietățile care au intrat în posesia lui Hurrem.

La Manisa Mustafa nu este mulțumit de ceea ce se întâmplă cu corăbiile venețiene comerciale și face tot posibilul s-o despăgubească pe signora Gabriela. În acest context, Barbarossa îl anunță că au intrat în posesia insulelor Mediteranei, așadar lucrurile se vor reașeza în normalitate. De la acesta află despre tatăl său că este mai mereu supărat, tăcut, lipsit de speranță. De altfel, o întrevedere dintre sultan și Hatice este un nou motiv de întristare, ea lăsându-i intenționat pe birou inelul pe care cândva Suleyman îl dăruise prietenului său Ibrahim, la nuntă.

Hurrem se simte rău iarăși, și cade la pat, nu înainte de a-i porunci lui Rustem să verifice restul averii fostului mare vizir ca nu cumva aceasta să rămână pe mâinile altora. Rustem află într-adevăr că Ibrahim mai avea proprietăți care nu intraseră încă în posesia statului, dar mai departe este desemnat Bali bey să se ocupe de acest caz.

Gabriela Sfenza îi mulțumește prințului Mustafa care rezolvase problema ei.

Suleyman își amintește din nou de Ibrahim când vede inelul acestuia. Aude o vioară și o vede pe Hatice cântând, ceea ce-l face să se simtă și mai vinovat. Hurrem și Sumbul află despre Saliha, care fusese băgată de Hatice în harem, că este vrăjitoare și că a fost adusă de la Manisa. Hurrem, în dorința de a ascunde suferința sa vrea să meargă prin harem, dar leșină. Hatice îi reamintește lui Suleyman că nu și-a ținut promisiunea față de Ibrahim, să-l apere chiar și de el însuși. Când iese de la el, o întâlnește pe Hurrem care o atacă și o bate.

Sumbul o vede pe Hatice căzută și plină de sânge, o ridică pe Hurrem de lângă Hatice și se roagă să-i apere Dumnezeu. Servitoarea sultanei Hatice privește mută de uimire toată scena. Toate cele petrecute sunt gata să se afle în harem, dar Diana le amenință pe fetele care mai știu câte ceva că dacă vor spune, vor fi bătute la tălpi. Afife îi spune sultanului că starea sultanei Hurrem s-a înrăutățit brusc, iar acesta o avertizează că trebuie să aibă grijă și de sora lui, care poartă o veșnică durere în suflet. Afife merge către harem și găsește pe hol un cercel de-al sultanei Hatice, apoi merge în apartamentul ei să i-l ducă, dar acolo o găsește doar pe Saliha. 

Hurrem fiind îngrijorată că acum tot haremul vorbește despre ea, este asigurată de Diana că nimic de acest gen nu se va întâmpla. La replica sultanei, care-i mulțumește Dianei pentru grija pe care i-o poartă, aceasta se simte mai curând amenințată voalat, decât gratulată pentru fapta ei.

Lufti Pașa trebuie să meargă la o ședință de consiliu iar Esmahan dorește să-l însoțească pentru a mai sta de vorbă cu Mihrimah - de fapt ea vrea să se întâlnească cu Bali bey. Mercan îl informează pe Lutfi că nu s-au mai găsit alte proprietăți ale lui Ibrahim, la care el răspunde că fostul mare vizir a fost îndeajuns de deștept să le ascundă bine. La rândul ei, Nigar vorbește cu Șah și-i spune că nu o poate ajuta în privința lui Rustem că nu știe ce face acesta pentru că ei doi păstrează distanța. De asemenea adaugă că probabil în curând îi va da divorțul, însă Șah nu crede că ar fi posibilă separarea în acest moment.

Mihrimah își exprimă îngrijorarea legat de faptul că mama sa nu a mai ieșit de câteva zile și nu permite nimănui s-o vadă. Mehmet îi răspunde că din cauza bolii, ca să nu fie contagioasă, dar Mihrimah crede că este vorba despre altceva. Între timp apar Bali bey și Esmahan. Malkacoglu o salută pe sultană, dar ea coboară privirea în semn că nu dorește să fie deranjată mai mult de atât. Dar Mehmet pleacă la o plimbare călare cu Esmahan iar Bali bey rămâne să o întrebe pe prințesă despre starea de sănătate a mamei ei. Prințesa răspunde foarte rece, ceea ce-l surprinde pe Malkacoglu.

La Manisa Mustafa discută cu Barbarossa despre Gabriela Fenza și despre palida prestație a lui Ayas Pașa față de predecesorul său. Corsarul îl sfătuiește pe prinț să-și țină gândurile pentru el, dacă nu vrea ca vorbele lui să fie folosite de alții împotriva sa.

Hurrem îi dezvăluie lui Afife că i s-au făcut farmece dar nu vrea ca sultanul să afle, pt că ar executa-o pe Hatice. Bătrâna o îndeamnă pe sultană să nu aibă încredere în vrăji, doar să se odihnească; pentru a o liniști, îi spune că-l cheamă pe fiul ei, doctorul Yahya,  ca s-o ajute.

Șah și Gulfem o caută pe Hatice care nu este de găsit. Saliha nu a văzut-o de dimineață, astfel că se poruncește căutarea ei. Din umbră sunt pândite de Sumbul. În timp ce Afife merge la fiul ei și-i spune ce crede sultana despre faptul că i s-au făcut farmece, Sumbul, speriat, o anunță pe Hurrem că Șah o caută peste tot pe sora sa. Aceasta (Șah) intră în cameră fiind sigură că sultana i-a făcut ceva sorei ei. Apare și Suleyman care află despre ce este vorba.


sursa capturi video: youtube preluat de pe turkweb.tv

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".

Ultimele episoade turkweb tv: 85, 86, corespunzătoare episoadelor 87, 88, 89 la Kanal D. Episodul 90, 91 Kanal D.

luni, 9 decembrie 2013

Suleyman Magnificul episodul 91



Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 91

(după Kanal D)

În care Hurrem este prinsă în altă capcană, întinsă de Hatice, și se îmbolnăvește. 

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 92


Mustafa o ajută pe signora Gabriela de Feo să-și recapete marfa, amintindu-și că a mai văzut-o pe această femeie, undeva prin pădure. Hatice o cheamă din nou la palat pe clarvăzătoarea și vrăjitoarea Saliha. Sumbul are poruncă să o urmărească pas cu pas pe Hatice.

Când Suleyman se întoarce, femeile sunt pregătite să-l întâmpine, iar Hurrem amenință că-i va povesti totul. Atât el cât și Hurrem se miră că Hatice este prezentă (ea îi spusese lui Afife că va rămâne la palat până la întoarcerea fratelui său).
Mihrimah care așteptase un răspuns de la Bali bey îl întreabă de ce nu i-a scris, iar acesta îi spune că a fost ocupat cu războiul. Nigar îi spune sultanei Șah că Hurrem a amenințat să-i povestească totul sultanului, dar ea o liniștește zicând că va avea grijă să facă în așa fel încât să iasă nevinovate în fața lui Suleyman. Lutfi se miră când află de la Șah că Nigar este soția lui Rustem, dar ea spune că în acest fel vor afla fiecare pas pe care acesta îl face. Hurrem îl informează pe sultan despre cele petrecute, mai ales despre vestea primită de la Mustafa Pașa că el ar fi fost rănit grav. Suleyman îl mustră pe pașă pentru a fi răspândit informații false în lipsa lui.

Selim și Beyazît se ceartă de la abilitățile fiecăruia, Hatice o vede pe Mihrimah vorbind cu Bali bey și urzește în minte un plan. Șah discută cu sultanul despre faptele recente și îl asigură pe acesta că fiul său Mustafa nu a avut nici o clipă intenția de a veni să preia tronul, în urma zvonurilor lansate, ci dimpotrivă, nici nu a părăsit Manisa, iar toate acestea nu sunt decât dorința cuiva de a-l discredita pe prinț și de a organiza o capcană. După aceea Șah o dojenește pe Hurrem că a mistificat adevărul iar aceasta îi dezvăluie că nu are importanță ce se întâmplă acum, încetul cu încetul sultanul își va pierde încrederea în fiul său așa cum a făcut-o și cu Ibrahim, și un alt laț se va strânge în jurul unui gât. În fața unui asemenea discurs, Șah rămâne fără cuvinte.

Nigar o anunță pe Hurrem că Mihrimah s-ar întâlni cu Bali bey la conacul de marmură, dar acolo se află Hatice, care apelase la o vrăjitoare pentru a lupta împotriva sultanei. După ce-i spune ce are de spus, Hatice se întoarce cu spatele în timp ce se aud pași; o femeie o imobilizează pe Hurrem acoperindu-i gura și nasul cu o batistă muiată într-un lichid cu efect imediat. Sultana cade inconștientă, iar când deschide ochii îl vede pe Sumbul lângă ea și îl întreabă unde se află. Sultana nu-și amintește nimic din cele întâmplate și nu înțelege cum de a ajuns în pat. Eunucul îi reamintește că plecase la conacul de marmură să o prindă pe Mihrimah împreună cu Bali bey, dar când el a văzut-o pe fată în palat, și-a dat seama că este vorba despre o capcană și a plecat înspre conac unde a găsit-o zăcând pe jos. Mai târziu Mihrimah vede niște pete roșii pe mâinile mamei sale și cheamă doctorul.


Șah se arată îngrijorată de starea lui Hurrem dar o vede, uluită, pe holurile palatului, totuși împiedicându-l pe Cihangir să-i stea în preajmă pentru că se gândește să nu aibă o boală contagioasă. Doctorul Yahya o examinează pe sultană și îi spune că boala nu pare contagioasă, că se datorează stresului și că-i va face o alifie pentru eczeme de piele. Suleyman profită de prezența doctorului și îi povestește că are coșmaruri și noaptea i se pare că-l aude pe Ibrahim vorbind. Acesta îi spune că unele lucruri le ducem cu noi în mormânt și că tot ceea ce putem face este să ne rugăm la Dumnezeu să ne liniștească sufletul. Suleyman se sperie auzind așa ceva.

Hurrem îi cere lui Afife să nu spună la nimeni despre boala ei, apoi le poruncește, ei și lui Sumbul să afle cine mai era la conacul de marmură când s-a întâlnit cu Hatice. Șah o întreabă pe Nigar ce s-a întâmplat, bănuind că sora sa iar a pus ceva la cale fără să-i spună, dar Nigar, abilă, îi răspunde că și ea aștepta același lucru de la sultană, că nu are habar de cele petrecute, mirându-se că nici Șah nu știa. Afife și Sumbul nu reușesc să afle decât că Hurrem s-a întâlnit cu Nigar înainte să plece la conac.

Celalzade îl informează pe Rustem despre starea averii lui Ibrahim, că totul a fost preluat de către stat, dar Rustem îl pune să continue investigațiile fiind sigur că Ibrahim avea mult mai multă avere de atât, în bani și în aur. Starea lui Hurrem se înrăutățește, și atunci ea îi spune lui Mihrimah să aibă grijă de frații mai mici, dacă se va întâmpla ceva cu ea. Afife îi spune sultanei că s-a întâlnit cu Nigar în ziua fatidică, ceea ce Hurrem își amintește. Sumbul îl informează pe Rustem despre implicarea soției sale în capcana de la palatul de marmură, iar Rustem rămâne surprins de cele auzite. Suleyman merge în cameră la Hurrem, supărat că nu a fost anunțat mai devreme despre starea ei.

Rustem o ia la întrebări pe Nigar, dar aceasta îi spune râzând că oricine ar dori să fie în slujba unei sultane ca Șah. Când el insistă să afle ce a vorbit cu sultana Hurrem, Nigar răspunde că i-a văzut pe Bali bey și Mihrimah în grădină și doar a vrut ca sultana să știe despre acest lucru. Diana îi spune lui Hatice care e starea sultanei și că are o amnezie parțială. Hatice se bucură în timp ce Gulfem le privește uluită pe amândouă, neștiind deloc despre ce este vorba.

Suleyman, îngrijorat, îl cheamă pe doctorul Yahya care îi prepară unguentul și spune că după administrare trebuie să aștepte și să se roage la Allah să fie bine. 

Lutfi are o discuție cu soția sa în care îi mărturisește că Ayas Pașa îl invidiază pentru că toți îl laudă, dar Șah zice că asemenea sentimente nu sunt permise unor slugi ale dinastiei, așa cum sunt pașalele.

Sumbul vorbește cu Nigar și o avertizează că Hurrem și-a amintit că ea este ultima persoană cu care a vorbit înainte de a merge la palatul de marmură și că nu vrea s-o mai vadă. Hurrem vine s-o ia la întrebări pe Nigar, apoi cheamă gărzile poruncind să fie dusă la Rustem ca s-o bage pe Nigar într-un sac și să-i dea drumul în Bosfor, dar ea se scuză mințind că Hatice i-a promis ca dacă o ajută, o să-i redea fiica. Apoi îi dezvăluie că Hatice i-a făcut farmece.
sursa capturi video: youtube preluat de pe turkweb.tv

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".

Ultimele episoade turkweb tv: 83, 84, 85, 86, corespunzătoare episoadelor 85, 86, 87, 88, 89 la Kanal D. Episodul 90 Kanal D.