Vasul lui Ali intră în plin în coliba pescarului făcând-o surcele. Carolin și Cemile ajung la spital și împart aceeași rezervă. Când apar medicii și Cemile întreabă de Ali și de pescar, iar aceștia nu știu nimic de cei doi, Carolin țipă isteric că totul s-a petrecut din vina lui Cemile. Medicii o împiedică să se dea jos din pat apoi o sedează. La locul unde a fost coliba lui Hikmet este adunată multă lume iar bârfele circulă rapid. Adevărul e că după impact, nu s-a găsit nici urmă de Ali sau de pescar.
Datorită incidentului care a avut loc, Aylin acceptă să revină acasă la soțul ei, iar frații merg la spital cu toții după ce află ce s-a întâmplat. Hakan, Ahmet, Ekber și asasinul mamei lui Ahmet se află într-o zonă izolată, printre niște șoproane. Asasinul este imobilizat și astfel Ahmet află cum mama lui a murit salvându-i lui viața. Atunci, ca să se răzbune, îl împușcă pe Ekber sub ochii lui Hakan. Ali și pescarul, care este lovit la tâmplă, se află într-o casă în pădure și stau de vorbă, căpitanul povestindu-i cum l-a scos de sub scânduri și l-a cărat până acolo unde se aflau acum. Dar rana lui Hikmet este destul de gravă și leșină în timp ce Ali vorbește.
Mesude se află la un restaurant al unui hotel cu Soner. La un moment dat ea îi propune să meargă într-o cameră iar Soner acceptă. O trântește pe pat, ea este foarte surescitată, Soner se apleacă mimând că ar vrea s-o sărute apoi se poartă foarte dur și îi spune că n-o să reușească să-l șantajeze, după care o amenință. De la extaz Mesude trece la teamă și lacrimi. Soner pleacă și o lasă plângând singură. Ajuns acasă începe să se apropie de Aylin, încetul cu încetul.
Suleyman, omul lui Soner, se află la fosta colibă a lui Hikmet și un detectiv aduce o insignă sub formă de timonă pe care a găsit-o printre bucățile de lemn. În încăperea în care sunt adăpostiți, Ali doarme dar pescarul tușește și scuipă sânge. Ahmet se ascunde ziua iar noaptea merge acasă la Berrin și îi spune ce a făcut, apoi pleacă.
Suleyman și oamenii lui găsesc casa din pădure unde se află Ali și pescarul. Căpitanul aude vorbă și începe să baricadeze ușa. Totuși cooperează și vorbește cu Suleyman, dar nu deschide ușa, făcându-i semn lui Hikmet să tacă. Murat face o criză de nervi și începe să tremure convulsiv după ce Aylin îi respinge gesturile de tandrețe. Soner cheamă medicul, apoi stă de vorbă cu fratele lui între patru ochi.
Cemile, chemată de Suleyman, vine la ușa cabanei din pădure. Ali vorbește cu ea așa, prin ușa închisă, dar în același timp ține un cuțit deasupra gâtului pescarului. Ali iese din cabană, intră Cemile și vorbește puțin cu Hikmet, apoi pleacă înapoi cu Suleyman cu mașina. Ali ajunge acasă și se ceartă cu Carolin care aruncă în el cu toți pantofii pe care-i are la îndemână. De nervi, Carolin urcă în dormitor și-și face valiza, dar când dă să iasă din casă, apare poliția la ușa lor.
Lui Inci iarăși i se face rău la școală iar Mete, care o urmărea de după zidul liceului, o ajută să meargă la taxi și o duce în casă, apoi observă că are febră. Inci adoarme pe canapea iar Mete ațipește pe jos, pe parchet. Când apare soțul lui Inci îl alungă pe Mete și o ia la întrebări pe soția lui, fără să-i pese că este bolnavă. Ali merge în preajma casei lui Cemile și așteaptă ca Osman să plece la joacă, ea fiind singură înăuntru. Bate la ușă apoi își forțează intrarea pentru că ea nu vrea să-l primească, încuie ușa și încearcă s-o iubească împotriva voinței ei. Osman îl vede doar când pleacă, apoi o caută pe Cemile și o găsește aproape leșinată pe podea, cu vânătăi și cu hainele rupte.
episodul următor: Trădarea ep. 30
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
vă rog accesați pagina Stele tv.