Se afișează postările cu eticheta campanie testare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campanie testare. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 aprilie 2018

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Acum o lună de zile primeam un premiu în valoare de 100 de lei de la ayurmed.ro în urma unei campanii de testare Brander. Printre alte remedii ayurvedice, mi-am ales și siropul LIVECOM, supliment alimentarcare susține și îmbunătățește funcțiile ficatului. Nu aveam de la el cine știe ce așteptări, fiind oarecum obișnuită cu produsele de acest gen, care sunt eficiente până la un punct. De exemplu, unul dintre cele mai cunoscute, dar pe care n-am să-l numesc aici, are drept efect secundar creșterea poftei de mâncare. Lucru care în cazul meu, este exact ceva ce nu-mi doresc deloc.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.
Eu am de când mă știu o anumită sensibilitate în zona ficatului și am fost diagnosticată din tinerețe cu bilă leneșă și colecist cudat (adică fierea este ușor răsucită). Acest lucru duce la un tranzit intestinal greoi, la o digestie lentă și, punctual, la acumularea de nisip în fiere și formarea de calculi. Iar acum doi ani, în vara lui 2016, după ce am revenit din concediu, am observat că am o durere permanentă în partea dreaptă, care se accentuează când mănânc alimente acide (ciorbă, fructe acrișoare, brânzeturi). La început am pus totul pe seama unei vechi gastrite, dar în scurt timp mi-am dat seama că ficatul și bila reacționează așa. La sfatul medicului de familie am luat diverse medicamente și remedii, dar cum am spus deja, efectul era completat de o creștere semnificativă a apetitului. Am renunțat la acele remedii și am încercat să elimin din alimentație ceea ce nu-mi priește, însă durerile din partea dreapta reveneau, uneori după banala cafea de dimineață.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Acum o lună de zile am comandat suplimentul alimentar sub formă de sirop LIVECOM de la ayurmed.ro și am început să iau remediul conform prescripțiilor, în doza maximă, adică două lingurițe de trei ori pe zi înainte de mese cu jumătate de oră. Din a doua zi de tratament tranzitul meu intestinal s-a îmbunătățit subit, în așa fel încât a trebuit să reglez cantitatea de sirop pe care o luam, ca să ajung la nivelul optim pentru mine. Am ajuns la două doze, dimineața și seara. Înțepăturile din dreapta au dispărut la fel de rapid și nu le mai am nici acum.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.

Zilele astea am făcut o a treia comandă de supliment alimentar Livecom, pentru că vreau să fac un tratament complet de 3 luni. Însă de data asta am luat pastile. Remediul ayurvedic Livecom se găsește în 3 variante: sirop fără zahăr, sirop cu zahăr și pastile. Eu prefer să le comand online, dar puteți să le scrieți celor de la ayurmed.ro să vă dea lista cu Plafarele din orașul vostru care comercializează produsele lor. Prețul este foarte atractiv, cca 10-15 lei sticla sau flaconul, depinde ce anume doriți. Până acum, mie o sticlă de sirop mi-a ajuns cam 8 zile, la 4 lingurițe pe zi, dar uneori nu folosesc lingurița, ci iau o gură de sirop direct din sticluță. Dacă luați strict dozat, 100 ml ar trebui să ajungă 10 zile.

Incearca Livecom. Ficatul tau iti va multumi.


Așadar vă recomand să încercați măcar și acest produs din plante. Pentru mine funcționează mult mai bine decât alte medicamente și rămân la tratamentul cu LIVECOM pentru ficatul meu.

Eu mă bucur că am reușit să-mi găsesc remediul pentru ficat și nu-mi rămâne decât să vă urez multă sănătate, iar dacă ați folosit și voi Livecom, vă aștept să împărtășim impresii în comentarii.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











duminică, 4 martie 2018

Remedii ayurvedice pentru articulatiile tale

Remedii ayurvedice pentru articulatiile tale


Articulațiile ne sunt de mare folos în mișcarea mâinilor și picioarelor, la mers, la făcut treabă, peste tot. Ce ne-am face fără articulații! Și totuși, deși la tinerețe probleme apar mai puțin sau mai rar, odată cu anii, capacitățile articulare scad, astfel apărând dureri la nivelul genunchilor sau gleznelor, ale încheieturii mâinii sau la coate. Cartilajele sunt o combinație de proteine și zaharuri care trebuie să suporte presiuni enorme, mai ales genunchii, datorate propriei greutăți corporale. De exemplu, presiunea suportată de articulațiile genunchiului este de 4 ori mai mare decât greutatea corpului dv.! Pe lângă asta, există un fel de lichid lubrefiant în zona cartilajelor, care le menține în stare de funcționare și care atenuează impactul.

Remedii ayurvedice pentru articulatiile tale


Uimitor este și faptul că articulațiile mai conțin niște celule numite condrocite, care duc la repararea cartilajelor când sunt afectate. E un fel de auto-regenerare, și pot să confirm că așa se întâmplă, deoarece acum câțiva ani am căzut deteriorandu-mi foarte mult un genunchi, în așa fel încât 2 ani de zile nu mi-am simțit articulația la atingere, că și cum țesutul era mort. Apoi, încet, cartilajul s-a refăcut, și-a revenit, și acum, deși nu mai are forma inițială, de dinainte de incident, simt cu el, ca și înainte.

Dar cum spuneam, toate aceste uimitoare calități ale articulațiilor, se diminuează în timp, ca să nu mai vorbesc de faptul că anumite medicamente, administrate pentru alte boli, chiar îngreunează și împiedică refacerea lor și funcționarea lor normală. Anumite medicamente anti-inflamatoare reduc aportul de oxigen în articulații și împiedică formarea de colagen, astfel apărând durerile articulare și greutatea la mers.

Remedii ayurvedice pentru articulatiile tale


Pentru a remedia problemele, sunt necesare suplimentele alimentare din ierburi, adică remediile naturale, nu cele chimice. Printre cele mai cunoscute anti-inflamatoare naturale sunt uleiul omega 3, cucurmina, boswellia și scoarța de salcie. Dintre acestea boswellia este cel mai mai mult folosită în compoziția suplimentelor alimentare naturale, pentru că eficiența sa este cunoscută de sute de ani, iar studiile recente o indică și ca adjuvant în tratamentul anumitor tipuri de cancer, precum leucemia și cancerul de sân.

Așa că, veți înțelege de ce am acceptat oferta Brander ca să testez produsul ayurvedic ARTRISALM de la Ayurmed, care conține printre altele și boswellia. Ayurveda este cel mai vechi sistem de medicină din lume, datând de peste 6000 de ani, dezvoltat și practicat în India. Astfel, ARTRISALM de la Ayurmed se bazează pe combinațiile de plante folosite în medicina ayurvedica pentru a preveni și vindeca durerile articulare și a reda mobilitatea încheieturilor. Eu folosesc acest produs de două săptămâni și, cu toată vremea foarte geroasă de afară, nu mai resimt durerile pe care le aveam toată iarnă, de câțiva ani, iar mobilitatea genunchilor mei este cu mult îmbunătățită.

Remedii ayurvedice pentru articulatiile tale

ARTRISALM este un produs care se poate comanda pe ayurmed.ro, vine în flacoane de 100 sau de 500 de pastile și se administrează de 3 ori pe zi, câte 1-2 bucăți. Eu am luat doar 3 pastile pe zi, înaintea meselor principale și voi continua să le iau până dă căldura. Pe piață sunt diverse suplimente alimentare destinate reducerii durerilor articulare, însă fiecare își găsește remediul potrivit. Eu rămân la ARTRISALM, pentru că am constatat eficiența acestui remediu ayurvedic pe pielea mea, și pentru că produsul este sub formă de pastile care sunt ușor de administrat.

Remedii ayurvedice pentru articulatiile tale

Dacă ați folosit și voi acest supliment ayurvedic, vă aștept cu impresii!

#brander #ayurmed #artrisalm #articulatiifaradureri


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











miercuri, 14 februarie 2018

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart


Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Veneam de la o întâlnire de afaceri, pe o vreme frumoasă de august, în vara lui 2009. Mă grăbeam să ajung acasă, era oarecum târziu, după ora prânzului și aveam de făcut mâncare pentru familia mea. Am observat opritoarele metalice puse de primărie pe trotuar, că se schimbau trecerile de pietoni și acolo unde fusese cea veche, acum era gărduțul alcătuit adhoc, ca să nu uiți că zebra s-a mutat mai încolo. Eu nu cu trecerea aveam treabă, drumul meu era drept înainte, dar, deși văzusem că acele opritoare de metal aveau un fel de tălpi lungi tot metalice, ca un T întors, n-am observat că ele se întindeau pe asfalt în ambele sensuri, perpendicular pe traseul meu. Le văzusem doar pe acelea dinspre bordură, care ajungeau puțin și în stradă.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

În fața mea era un cuplu cu un copil într-un cărucior mare, și, ca să-i depășesc, am accelerat mersul și mai mult. Vârful sandalei drepte s-a oprit instantaneu în talpa metalică a unui gărduț și am căzut aproape cu nasul de asfalt, cât eram de lungă și de lată, vătămându-mi genunchiul drept. Am crezut că acolo rămân o vreme. Apoi m-am ridicat rapid, că eram în centrul orașului și se uita lumea la mine. Pantalonul negru se murdărise, genunchiul nu mi-l mai simțeam deloc, ba chiar senzația că niște furnici mi-au invadat zona afectată a fost foarte puternică. Mă uităm să văd dacă las vreo dâră de sânge în urma mea, dar nu era nimic, totul curat. N-am avut îndrăzneala să ridic pantalonul acolo, pe loc, să văd ce s-a întâmplat. Aveam impresia că tot orașul mă văzuse și era cu ochii pe mine. Nu mai puteam merge cum trebuie, dar am ajuns pe picioarele mele acasă.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Când m-am dezbrăcat, am văzut julitura destul de profundă pe genunchiul drept, și o alta, minoră, pe stângul. Zgârieturile de pe mâini nu mai contau. Dar piciorul drept era umflat de la genunchi în jos și când am chemat-o pe doctorița mea de familie, s-a făcut albă la față, și mi-a pus chiar ea o pernă mare sub picioare spunându-mi să-mi fac legători cu foi de varză, comprese reci și să stau cât mai mult timp în pat, cu piciorul pe perne, ridicat la 45 de grade. Am stat cuminte cam două săptămâni, până s-a dezumflat bine piciorul. Apoi am făcut un test Doppler când am putut să ies din casă, iar timp de vreo trei ani de atunci, nu mi-am simțit deloc genunchiul, ca și cum cartilajul acela era mort. Pentru totdeauna, genunchiul meu drept și-a schimbat conformația și la modificări de vreme, doare reumatic.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

An de an, toamna și iarna trebuie să am grijă de articulațiile mele, mai ales de genunchiul cel beteag. De coloană nu mai zic, sciatica e o poveste și mai veche :) Așa că suplimentele de la dr. Hart, Complexul pentru articulații Smart și crema calmantă, distribuite gratuit spre testare prin intermediul BUZZstore au venit la fix. Am primit o cutie cu 180 de capsule și un tub de cremă, alături de un bulgăre de sare de baie cu miros de lavandă, alături de un pix și materiale informative. Aș vrea să vă spun cum a fost baia cu sarea de la dr. Hart, dar eu nu mai am cadă, ci doar cabină de duș, din păcate. Aștept ocazia potrivită, în concediu, poate, s-o folosesc și să mă răsfăț cum se cuvine. Aceea n-o împart cu nimeni.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

După ce am observat o evidentă îmbunătățire a funcționării articulațiilor mele, în sensul că mă mișc mai ușor și am mai multă mobilitate, ca să nu mai zic de crema calmantă dr. Hart, care este bună nu doar pentru durerile reumatice, ci și pentru cele musculare, am început să împart broșura informativă cu voucher inclus prietenelor și colegelor mele care au probleme articulare. Acolo unde am considerat că este cazul, am dăruit și câte o folie de suplimente Complex pentru articulații Smart de la dr. Hart. Mi-am păstrat și pentru mine un voucher, pentru că acum trebuie să-mi procur încă o cutie de Smart de la dr. Hart, dar vreau și alte produse din gama dr. Hart, am citit pe internet că la farmaciile Sensiblu se găsesc și Sirop Tusolitic pentru adulți, Sirop pentru Imunitate cu Echinacea și Propolis și Lecitină 1200 mg.Tot la Sensiblu găsiți 11 suplimente de la dr. Hart, puteți verifica oferta aici.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Suplimentele dr. Hart Complex pentru Articulații susțin sănătatea oaselor și a articulațiilor și măresc mobilitatea cartilajelor, datorită celor 7 ingrediente:
Condroitina - participă la stoparea decalcifierii oaselor și favorizează regenerarea cartilajelor.
Glucozamina - susține mobilitatea articulară și ajută la refacerea țesuturilor articulare.
Acidul hialuronic - contribuie la formarea colagenului și la secreția lichidului sinovial, ce asigură lubrifierea componentelor articulației.
Vitamina C - contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a sistemului osos și a ligamentelor.
Manganul - contribuie la formarea normală a țesuturilor conjunctive.
Boswellia - susține sănătatea articulațiilor, ligamentelor, tendoanelor și mușchilor.
Ghimbirul - este un antioxidant natural și contribuie la menținerea flexibilității normale a articulațiilor.

Mod de utilizare - câte 3 capsule pe zi, înghițite cu o cantitate suficientă de apă. Tratamentul se poate continua timp de 3 luni, după care se ia o pauză.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Atât eu cât și mama mea, care este octogenară, mulțumim #buzzstore și #drHart pentru oportunitatea de a testa aceste produse eficiente, pentru că ne-ați ușurat viața și că durerea și mișcările greoaie, sacadate, nu mai fac parte din rutina noastră de zi cu zi.

#buzzdrhart



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










vineri, 26 mai 2017

Cum am slabit cu Gerlinea




Cum am slabit cu GerlineaAm intrat în campania de testare gratuita Gerlinea nu cu foarte multe speranţe, recunosc. Şi am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize. Dar să detaliez. Gerlinea este o companie care produce batoane proteice, pentru slăbit sau pentru cei care "trag de fiare", biscuiţi proteici, shake-uri. Atunci când sunt consumate pentru a slăbi, un shake, două batoane sau două porţii de biscuiţi pot înlocui o masă. Iar principalul avantaj, aşa s-a întâmplat în cazul meu, a fost faptul că produsele Gerlinea taie foamea, foamea aia teribilă pe care o ai când ţii o dietă destul de restrictivă.

Cum am slabit cu GerlineaPentru că de fapt, asta este una din cele două mari, imense probleme ale unei diete: prima, că trebuie să mănânci mai puţin, să hrăneşti corpul ca şi cum ai avea 60 de kg, şi nu 80 sau 100. Iar a doua mare problemă a mea este menţinerea. Nu sunt la primul regim de slăbire, din păcate, de peste 40 de ani cunosc ce-i aia să mergi la endocrinologi, nutriţionişti, ori să încerci diete auzite din diverse surse. Însă chiar dacă am slăbit, după aceea kilogramele s-au pus la loc cu şi mai multă înverşunare, în timp. Nu cunosc motivul pentru care se produce acest efect numit yo-yo. Doar ştiu că vreau să pot să mănânc cât am nevoie, fără să simt foamea permanentă care mă chinuie când sunt la dietă.

Cum am slabit cu GerlineaÎnsă de data asta am văzut că este posibil să dau jos kilogramele şi fără foame. Am încercat mai multe din produsele Gerlinea, nu doar shake-urile trimise spre testare, şi am văzut că suprimă senzaţia de foame foarte puternică pe care o am când trebuie să mănânc hipo-caloric. Adică atunci când mănânc dimineaţa 2 batoane, sau o porţie de biscuiţi şi un baton, alături de cafea, înseamnă că iau un mic dejun de maxim 300 de calorii, şi nu unul de vreo 500, cum ar fi dacă aş mânca două ochiuri cu o roşie şi cu pâine. Batoanele Gerlinea îmi ţin de foame de la ora 7 dimineaţa până pe la unu şi jumătate-două, când iau prânzul. Dar nu un prânz cine ştie ce de bogat, un singur fel, de regulă felul doi, sau o salată cu carne de pasăre. Iar dacă şi după prânz mai mănânc un baton Gerlinea, pot să stau fără probleme până spre ora 9 seara, când iau o cină frugală, o salată cu brânză slabă, sau o cană de lapte cald. Asta pentru că mă culc spre sau după miezul nopţii, şi după cină mai urmează câteva ore de muncă la blog, timp în care mai folosesc şi bicicleta de cameră.

Batoanele şi produsele Gerlinea conţin într-o proporţie ideală proteine, grăsimi şi zaharuri, alături de vitamine şi fibre. Cu ele se pot înlocui maxim 2 mese pe zi, însă eu n-am vrut să exagerez, pentru că prefer să slăbesc lent şi bine decât rapid şi după aceea să se adune iarăşi kilogramele.

Cum am slabit cu GerlineaCare a fost experienţa mea, cum le-am folosit eu şi ce mi-a plăcut mai mult:
- shake-urile n-au fost chiar printre preferinţe, din simplul motiv că aveam impresia că nu mănânc ceva, ci că beau. Chestie de subconştient. Trebuie să mănânc ceva solid în loc de o masă, nu să beau ceva. Am băut shake-urile câte puţin, în loc de gustare, deşi eu nu iau gustări între mese. Un shake de cca 330 ml l-am împărţit în 4 sau 5 porţii. Cu siguranţă că băut dintr-odată are acelaşi efect ca 2 batoane de ciocolată. În schimb am descoperit că dacă pun un shake la congelator, obţin un desert excelent :) !
- batoanele de ciocolată sunt preferatele mele. Un singur baton ţine de foame 3 ore. 2 batoane plus cafeaua de dimineaţă, ţine de foame cam 6-7 ore. Un baton plus o supă sau ciorbă cu calorii puţine (fără grăsimi şi fără carne), ţine de foame cam 5-6 ore. Iar două batoane de ciocolată seara, în loc de mâncare, reprezintă o cină ideală.
- biscuiţii cu gust de lămâie sunt tot pe primul loc între preferinţele mele alături de batoane. O porţie înseamnă 3 biscuiţi şi se pot mânca 2 porţii în loc de o masă. Eu am mâncat doar o porţie de biscuiţi şi un baton în loc de micul dejun. Efectul a fost acelaşi, rezist foarte bine, câteva ore.

Cum am slabit cu GerlineaBineînţeles, un aliment sau un medicament minune, cu care să slăbeşti mâncând exact aşa cum eşti obsinuit, nu există. Eu am slăbit cu Gerlinea 5 kg în 20 de zile pe o dietă în care-mi număr caloriile (cântăresc mâncarea şi calculez caloriile, conform unor site-uri de profil), am grijă câtă pâine consum (100-150 g maxim pe zi, neagră sau de secară/graham) şi limitez grăsimile şi dulciurile. Am spus că le limitez, nu că le elimin de tot din alimentaţie. Lingura de ulei dintr-o mâncare rămâne, dar la salată nu pun aşa ceva. Iar de ciocolată nu mai simt nevoia, pentru că batoanele Gerlinea au exact acel pic de ciocolată şi de dulce care-mi satisface necesarul zilnic de zaharuri.

Cum am slabit cu GerlineaCum am slabit cu Gerlinea
Am urmat un regim de 1700 de calorii zilnic, în condiţiile în care merg pe jos cam 45 de minute pe zi şi am un serviciu unde trebuie să urc şi să cobor scări de câteva ori. Iar când mă pun seara la serial, pot să urmăresc episodul şi pedalând la bicicleta de cameră 10-15 minute, în ritm normal. Însă cu produsele Gerlinea poţi ţine o dietă de 3 săptămâni după care se face o pauză. Apoi dieta se reia.

Ce-mi place la produsele Gerlinea este în primul rând că elimină senzaţia de foame permanentă pe care eu o am când ţin un regim de slăbire. În al doilea rând gustul este foarte bun, mai bun decât al ciocolatei obșinuite din comerţ.

Ce nu-mi place - pauza :) aş fi preferat să pot consuma produsele acestea mai mult decât 3 săptămâni neîntrerupt.

Cum am slabit cu GerlineaCine doreşte să slăbească sau să se menţină cu Gerlinea, găseşte produsele lor în supermarketuri, online pe site-ul nutrivita.ro sau pe emag, la secţiunea supermarket. Prețurile sunt foarte rezonabile. Eu mi-am făcut un mic stoc, de vreo 400 de lei, am dat şi la prietenele mele să încerce, măcar de gust, am avut şi câteva comenzi, ca să zic aşa, de la puştoaicele mele de la liceu.
Nu pot decât să mulţumesc site-ului Buzzstore pentru că m-a ales în această campanie de marketing şi m-a ajutat să descopăr că se poate slăbi şi fără să simţi foamea şi că o dietă poate să fie plăcută, ciocolătoasă şi gustoasă, că o dietă nu este neapărat un stres pentru trup şi minte.

#buzzgerlinea

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: albumul personal




Cum am slabit cu Gerlinea




vineri, 19 mai 2017

Consideratii personale la campania Vegeta




Consideratii personale la campania VegetaAm intrat bucuroasă în campania Vegeta de pe Buzzstore şi am fost şi mai bucuroasă de accept. Dar n-am rămas la fel de încântată pe parcursul testării, ba chiar de la primirea coletului am simțit revenirea la normal față de această campanie. Să vedem care au fost avantajele şi dezavantajele ei.

Ce mi-a plăcut:
- gustul condimentelor lichide Vegeta, da, sunt ok, produsele sunt naturale după cum scrie pe verso-ul pliculețelor, cu excepţia unuia sau două ingrediente chimice, ceea ce nu prea întâlneşti în produsele de market, care altfel sunt pline de chimicale.
- faptul că nu am fost obligată să postez pe facebook pozele persoanelor care au primit cadou de la Vegeta câte două pliculeţe de condimente, prin intermediul meu. Nu toată lumea acceptă acest fel de expunere, mai ales de la o vârstă încolo. Ba chiar nici toţi tinerii nu mai acceptă să fie expuşi pe facebook şi etichetaţi public.

Consideratii personale la campania VegetaCe nu mi-a plăcut şi pot remedia pe viitor:
- faptul că, practic, ale mele au fost doar cele 5 pliculeţe de condimente, care însumează vreo 12 lei. Și o carte de bucate care.....
- ... nu este deloc pe gustul meu. Nu mă atrage ca stil de a scrie o reţetă, iar dacă aş fi pusă în situaţia de a-mi alege nişte cărţi de bucate dintre mai multe, aceea de la Podravka ar fi cea pe care n-aş cumpăra-o niciodată. Are coperți cartonate și hârtie de cea mai bună calitate, fotografiile sunt foarte reușite, ansamblul este foarte bun, dar eu prefer stilul clasic de abordare în redactarea unei reţete, fără înflorituri absolut inutile, enervante şi care te fac să te gândeşti oare ce-o fi trebuind să fac acum? De exemplu, ce înseamnă în opinia redactorilor acestei cărţi că întindem regeşte carnea de pui? Oare regeşte, împărăteşte şi "cât China" înseamnă acelaşi lucru, ori sunt grade de mărime diferite? Pentru mine regatul e mai mic decât imperiul iar imperiul e mai mic decât China, sau mama Rusia, depinde de expresia folosită.

Consideratii personale la campania Vegeta

Mă rog... ce să mai zic de imaginea de violenţă, carne umană şi sânge, organe şi membre împrăştiate şi aburi de război, cruzime şi moarte când vorbeşti de un măcel. Chiar dacă e vorba despre a toca ceapa sau roşiile cubuleţe. Că una am în minte când citesc că trebuie să toc ceapă, şi altă când mi se spune că e vorba de un măcel. Despre sintaxa frazei care începe cu "Luăm ruloul..." şi se încheie cu "săritura de graţie", mă abţin, e de toată jena. Despre care săritură de graţie e vorba, nu pricep, însă chiar nu înţeleg ce piele să-şi bătucească bietul piept de pui, să înţeleg că la această mâncare se foloseşte piept de pui cu piele cu tot?!!?!
Iar despre sintagma "simpatic de grăsuţ", numai de bine. Mă bucur că noi cei supraponderali, ca să mă exprim frumos, suntem simpatici. Eu mă gândeam că nu ne suportăm nici noi pe noi înşine, darămite alţii...
Aşadar, cartea asta, o fi având reţete faine prin ea, dar eu n-aş sta să le rescriu ca să pot să fac mâncărurile de acolo în linişte şi cu calm.

Să revin la ideea iniţială - ale mele sunt cele 5 pliculeţe cu condimente care sunt egale cu cca 12 lei. Noi. Şi o carte de bucate care nu-mi place. Iar pentru asta trebuie să avem 5 schimbări de stare pe facebook, să dăm mese prietenilor noştri (până la urmă nici conţinutul pliculeţelor nu ne rămâne nouă integral, îl dăm la alţii, şi mai şi cheltuim pe mese întinse ...), să le dăm tag unora, dacă vor (!), să postăm pe blog reţetele mâncărurilor făcute (apropo, ştiţi cât costă un advertorial pe un blog cu trafic bun şi cu mulţi followeri pe reţelele de socializare? Aţi ghicit, de minim zece ori mai mult decât pliculeţele Vegeta rămase nouă, testatorilor :) ), şi să distribuim postările fb şi de pe blog şi pe twitter, instagram, google plus, pinterest ori ce-o mai fi, başca să facem şi o reţeta video cu unul din condimentele folosite, distribuind-o pe youtube.

Însă nu e vina nimănui, totul s-a întâmplat din vina mea. Altă dată n-am decât să casc ochii bine la regulament, în secţiunea unde scrie ce conţine kitul de testare, să socotesc ce am de dat şi ce-mi rămâne mie. Cu alte cuvinte să ştiu pentru ce am de îndeplinit condiţiile impuse.

De data asta am înţeles de ce unele colege bloggerite nu participă la campaniile buzzstore. Una dintre ele mi-a spus într-o conversaţie pe facebook că sunt prea multe cerinţe pentru ceea ce se oferă şi cu ce rămâi. Nu i-am dat dreptate atunci, eram la campania cu pasta de dinţi Splat, şi aveam pentru mine 3 paste valorând cca 75 de lei pe care le foloseam integral. Am participat la mai multe campanii până acum, însă asta e deocamdată singura care nu mi-a convenit. Repet, condimentele sunt foarte bune şi le voi cumpără în continuare, doar că mi s-a părut prea puţin folos pentru o campanie de testare la care ni se cer atâtea de făcut.

sursa foto: albumul personal



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!








miercuri, 26 aprilie 2017

Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove




Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove Aşadar, recent am fost selectată în campania de testare gratuită a săpunului lichid cremă Dove, care promite să lase pielea curată, proaspătă şi hidratată. Am primit în colet trei flacoane de săpun lichid cremă, din care două le-am oferit unor colege de serviciu. Mie mi-am păstrat flaconul cu parfum de vanilie. În colet mai era şi o rezervă cu 500 ml săpun lichid cu o altă aromă. Alături de produse am primit un prosopel alb din bumbac cu sigla Dove brodată cu aţă albastră şi materiale informative de la Dove şi BuzzStore.

Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove
Apoi am început testarea, deşi pentru mine e un termen oarecum impropriu, având în vedere că eu folosesc de ani de zile diverse produse Dove, pentru că îmi catifelează pielea şi pentru că îmi place foarte mult mirosul delicat al acestora. În săpunul lichid cremă Dove se găseşte 1/4 cremă hidratantă care alimentează umiditatea pierdută a pielii. După ce mă spăl cu Dove pielea mâinilor este foarte mătăsoasă, miroase foarte bine şi o simt proaspătă şi întinerită.

Singurul defect, după mine, este că nu se clăteşte uşor, motivul fiind acela că este un săpun hidratant. Pe măsură ce am folosit zilnic, de mai multe ori, acest săpun cremă, pielea mea a devenit catifelată tot timpul, şi numai în situaţii speciale - curăţenia de sărbători, de exemplu - a trebuit să apelez şi la cremă, dar asta doar o singură dată. Altfel, în activităţile mele zilnice, deşi spăl vase de cel puţin două ori pe zi şi am o profesie datorită căreia mâinile se impregnează inevitabil cu praf de cretă, spălatul pe mâini cu săpunul cremă Dove a avut şi are un efect binefăcător asupra pielii mele. Aşadar, nu folosiţi săpunul Dove ocazional, ci constant, pentru efecte de durată, pentru o piele mereu proaspătă, curată şi hidratată. Nu folosiţi ocazional. În îngrijirea pielii, în fiecare zi este totul.

Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove Ceea ce face ca pielea să rămână mătăsoasă şi fină timp îndelungat, este crema hidratantă din săpun şi conţinutul său de unt de shea. Untul de shea este o grăsime vegetală de culoare alb fildeș extrasă din nuca arborelui african de shea, sau pe numele lui ştiinţific, Vitellaria paradoxa. Untul de shea este o trigliceridă derivată în special din acidul stearic şi acidul oleic şi este larg folosit în industria cosmetică pentru acţiunea sa emolientă. Untul de shea este, la origini, comestibil şi se foloseşte în anumite preparate culinare în Africa. Se pare că şi regina Cleopatra a Egiptului folosea untul de shea pentru a-şi catifela pielea, produsul fiind pe atunci adus cu caravanele în vase de lut. De altfel este îndeobşte cunoscut faptul că frumoasa Cleopatra era renumită pentru pielea foarte fină şi mătăsoasă pe care o avea, îngrijindu-se cu ingrediente cosmetice scumpe pentru canoanele vremii, şi făcând ocazional băi în lapte de bivoliţă.

Maini matasoase cu sapunul lichid crema DoveUntul de shea are, însă, mai multe proprietăţi, el este şi antiinflamator, şi protejează pielea de efectele razelor soarelui, ba chiar într-o anumită măsură protejează împotriva radiaţiilor ultraviolete. Aşa că, folosind săpunul lichid cremă Dove, nu doar că aveţi o piele fină şi catifelată, nu doar că faceţi o economie la bani, pentru că nu mai aveţi nevoie de cremă pentru mâini, ci aveţi parte şi de celelalte beneficii ale untului de shea din componenţa acestui săpun.

Eu eram și înainte o consumatoare de produse Dove, dar acum, cunoscând mai multe despre ce pot face săpunurile Dove, cu siguranţă voi rămâne fidelă acestei mărci şi vă recomand şi vouă să încercaţi săpunul lichid cremă Dove cu unt de shea.

#buzzdove

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!







duminică, 9 aprilie 2017

In vara asta se poarta Schwarzkopf





In vara asta se poarta Schwarzkopf



In vara asta se poarta Schwarzkopf Ai fost recent la salon sau te-ai vopsit acasă? Dacă da, atunci probabil ai auzit despre noul trend omegaplex care câştigă teren pe zi ce trece. Moda a început în Los Angeles, unde celebrităţile din industria filmului au început să folosească produse cu omegaplex pentru părul lor, ca să arate lucios, sănătos, ferm, tot timpul, în ciuda vopsirii şi deteriorării repetate a podoabei lor capilare. Apoi trendul a traversat oceanul şi a ajuns în Marea Britanie şi în Europa.

Cu promisiunea unui produs revoluţionar anti-rupere, a unui păr mai sănătos şi a unei culori mai durabile, complexul omegaplex a trecut de uşile saloanelor şi a ajuns în casele doamnelor şi domnişoarelor care se vopsesc singure. Dar hai să vedem ce este aceea omegaplex, să întrebăm experţii.

In vara asta se poarta Schwarzkopf
părul înainte de vopsire: se văd firele albe, cele decolorate, și rădăcina
Uneori am auzit despre uleiuri de păr braziliene şi tratamente pentru profunzime, care protejează şi refac firul de păr. Acum toate acestea se numesc omegaplex. Ambasadoarea Schwarzkopf Color Expert, Carolyn Newman, ne vorbeşte despre vopseaua aceasta revoluţionară care foloseşte tehnologia omegaplex, iniţial concepută doar ca un remediu anti-rupere pentru părul uscat. Însă după ce s-au terminat cercetările şi testele preliminare, s-a văzut că rezultatele acestor vopsele de păr sunt uimitoare. Vopseaua Color Expert cu OmegaPLEX de la Schwarzkopf conţine seruri anti- rupere, balsam de protecţie a culorii şi de reparare a firelor de păr deteriorate, iar rezultatul este un păr puternic, bine hrănit care rămâne colorat mai mult timp şi care suportă mult mai bine colorările ulterioare.

In vara asta se poarta Schwarzkopf

Omegaplex acţionează în trei paşi: în timpul colorării, serumul adăugat la vopsea protejează părul în profunzime. Apoi, după clătire, este aplicat un balsam special care prin ingredientele sale reface firul de păr deteriorat şi împiedică decolorarea acestuia. După trei săptămâni se aplică un alt balsam care din nou protejează firul de păr, stabilizează culoarea şi prelungeşte strălucirea.

In vara asta se poarta Schwarzkopf

Cu aceste vopsele de la Schwarzkopf care sunt produse beneficiind de noile tehnologii, orice femeie se poate vopsi acasă fără teama că va avea mai multe nuanţe de păr sau că firele i se vor arde. Eu am încercat această vopsea revoluţionară la salon, și mulțumesc pe această cale celor de la BuzzStore Romania care mi-au oferit șansa de a participa la campania de testare gratuită inițiată de Schwarzkopf. Părul meu natural este castaniu închis, dar de ani de zile îl vopsesc blond. Din acest motiv au existat perioade lungi în care am preferat să las părul să se regenereze, pentru că odată chiar era să rămân fără el, datorită unei vopsele extrem de puternice care mi-a ars efectiv părul, şi pentru că de la vopsirile repetate era deteriorat, lipsit de strălucire şi de supleţe. Însă acum am preferat să folosesc o nuanţă ceva mai apropiată de aceea naturală a părului meu, anume culoarea ciocolatiu auriu, numărul 6.65 din paleta de culori Schwarzkopf Color Expert cu Omegaplex.

In vara asta se poarta SchwarzkopfCoafeza mea a respectat întocmai paşii descrişi în indicaţiile conţinute de cutia de vopsea şi în timp ce aplica pe părul meu vopseaua îmi spunea că se întinde extrem de bine şi că se simte că protejeza firul datorită substanţei uleioase din balsamul special. N-am avut nevoie de două flacoane de vopsea, deşi am părul ceva mai lung de umeri. La sfârșit, am descoperit cu plăcere că aveam o culoare uniformă, erau acoperite şi firele decolorate, şi rădăcina de nuanţa mea naturală şi firele albe pe care le am la anii mei. Părul era fin, mătăsos, foarte suplu şi foarte strălucitor, exact ca în reclama de pe cutie. De altfel, se poate vedea şi în poze ce păr aveam şi cum s-a transformat sub bagheta magică a vopselei Color Expert cu OmegaPLEX de la Schwarzkopf. Iar acum, după două săptămâni de la vopsire și încă de 5 ori spălat, părul meu este la fel de mătăsos și de strălucitor, iar culoarea se păstrează intactă.

Eu deja am devenit fan al acestei mărci de vopsea, şi îmi voi mai lua câteva cutii, de nuanţe mai deschise, să le am toată vara. Dacă şi voi aţi folosit această vopsea revoluţionară, aştept să-mi spuneţi părerea vostră în comentarii.

#buzzomegaplex, #buzzcolorexpert

surse foto: foto de sus - yourcolorexpert.ro, restul pozelor - arhiva personală

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






duminică, 19 martie 2017

Ce inseamna sa fii buzzer




Ce inseamna sa fii buzzer

 sau cum să testezi produse gratuit


Eu sunt buzzer. Tu eşti? :) Dacă nu, şi ai vrea să testezi produse gratis, înseamnă că materialul ăsta este pentru tine. De fapt, eu răspund pe larg aici, la o întrebare pusă de o domnişoară care s-a înscris şi ea văzând că particip la campanii de testare de produse gratuite şi mi s-a părut că n-ar fi rău să fac precizările necesare şi aici, pe blog.

Unele companii, multe din ele din industria de cosmetice şi detergenţi, de produse de curăţenie, casnice şi electrocasnice, sau alimentare au ales să-şi promoveze brandul şi ultimele inovaţii prin campanii de testări gratuite ale produselor lor. Însă acest lucru se face la noi înscriindu-te pe site-ul buzzstore.ro. Prin intermediul acestui site poţi face şi tu parte din marea comunitate a testerilor buzzeri. Da, într-adevăr, există unele condiţii pe care trebuie să le îndeplineşti, altfel, chiar dacă te înscrii într-o campanie, probabil că nu vei fi selectat.

Aşadar, înainte de a fi selectat-ă trebuie să ştii că vei completa un chestionar. Fiecare campanie alcătuieşte un asemenea chestionar pentru că pe baza lui eşti selectat-ă să testezi produsele. Dacă este vorba despre o vopsea de păr, de exemplu, eşti întrebată ce tip de păr ai, de unde cumperi cel mai des vopsea, cât de des te vopseşti și altele. Aici ai de bifat varianta potrivită din mai multe răspunsuri posibile. În chestionar mai sunt şi întrebări despre reţelele de socializare pe care activezi. E bine să fii activ-ă pe mai multe, precum facebook, google +, instagram, Twitter, linkedin, youtube, pinterest. Eu, de exemplu, am cont pe toate, dar numai pe patru dintre acestea sunt activă, și doar acele 4 linkuri de profil le furnizez la chestionare. Apoi eşti întrebată câţi prieteni ai la profilul de facebook, şi dacă ai un blog (vei trece şi linkul paginii lui de facebook) sau nu. Cum spuneam, nu este obligatoriu să le ai pe toate, dar ca să fii acceptată într-o campanie este esenţial să exişti pe mai multe reţele de socializare, pentru că în calitate de buzzer va trebui să postezi câteva actualizări de stare cu impresii despre produsul testat.

Şi nu, blogul nu e obligatoriu, chiar nu este, dar poate fi un avantaj în anumite cazuri. Însă să-ţi mai spun ceva. Dacă într-o campanie ai să vezi că sunt mai multe sute de locuri disponibile, sau poate chiar o mie, cu siguranţă nu e nevoie să fii blogger ca să fii acceptată în campanie.

Dar să continui. Cum ziceam, până aici a fost vorba despre ce ai de scris la chestionar. Mai sunt şi unele întrebări cu caracter personal, precum numărul membrilor familiei tale, sau dacă ai copii în întreţinere. Tu alegi ce să răspunzi, deşi eu te sfătuiesc să fii sinceră cu fiecare răspuns pe care îl dai.

Recapitulând, pe scurt, înainte de a te înscrie într-o campanie ai de făcut următoarele:
- te înscrii o singură dată ca buzzer pe buzzstore.ro şi dai like paginii de facebook a site-ului
- completezi profilul personal cu datele tale reale, în special adresa de email şi adresa de acasă, pentru că produsele sunt livrate prin curier
- urmăreşti campaniile de pe site, sau pagina de facebook a buzzstore, şi când vrei să participi, completezi chestionarul care apare pe pagina campaniei, răspunzând, atenţie, la TOATE întrebările.
- dai like paginii de facebook a companiei respective care oferă testarea gratuită.
- şi citeşte cu atenție regulamentul campaniei.

După aceea aştepţi un email prin care eşti anunţată că ai fost acceptată. Dacă nu eşti, nu ţi se trimite nici un email. Nici eu n-am fost acceptată de fiecare dată, asta e :)

În această fază, din nou îţi spun, citeşte regulamentul şi salvează-l în calculatorul tău. Şi revino pe el ori de câte ori este cazul, mai ales la punctul 6, unde scrie ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să păstrezi produsele fără să ţi se ceară înapoi contravaloarea lor (care nu este tocmai mică). Vei primi coletul de la buzzstore, care conţine nu doar produsele oferite spre testare ci şi materiale informative, vouchere de reducere, mostre, sau încă un set de produse pentru prietenii tăi, cum este cazul acum la campania Dove. În acea zi este bine să faci câteva poze reuşite cu pachetul şi conţinutul său pe care să le postezi pe facebook şi pe alte reţele unde ai cont. La fiecare astfel de postare va trebui să dai anumite tag-uri, le găseşti în regulament. Dar întotdeauna va trebui să dai tagul #buzzstore, sau buzz plus numele campaniei.

Ce inseamna sa fii buzzer

Te apuci de testat produsele şi îţi însemnezi undeva, într-un fişier ce observi pe parcursul perioadei de testare (de regulă campaniile durează câteva săptămâni). Îţi recomand să mai faci fotografii, sau chiar un scurt filmuleţ în această perioadă. Trebuie să ai 3 actualizări de stare pe facebook cu impresiile tale despre produs, care să acumuleze 30 de like-uri, share, comentarii, în total. Adică toate acele 3 postări să aibă, la un loc, 30 de asemenea reacţii - like-uri şi/sau share, şi/sau comentarii. Dacă faci un filmuleţ, încarcă-l pe youtube. Uneori trebuie să dai share pe facebook unui clip postat pe pagina fb a firmei producătoare (aşa cum a fost la campania Litomove, de exemplu).

Ce inseamna sa fii buzzer Alte lucruri pe care trebuie să le mai faci în perioada de testare sunt:
- să scrii minim un articol pe blog despre produsul respectiv, dacă ai blog.
- să scrii unul sau două comentarii despre produs pe un site care-l comercializează (emag, carrefour online, etc, ţi se indică în regulament). Aici îţi recomand să faci printscreen acelor comentarii, pentru că la urmă trebuie să faci dovada că ai respectat paşii descrişi la punctul 6 al regulamentului.
- să oferi voucherele, mostrele (dacă sunt) şi materialele de prezentare pe care le primeşti în pachet unor persoane (colegi şi prieteni, NU rude) care probabil ar dori să folosească şi ele produsele. La acest punct din regulament trebuie să faci şi poze, să dovedeşti astfel că ai împărţit materialele respective. Dacă prietenele şi colegele tale nu doresc să le afişezi faţa în mod public, le poţi blura sau poţi să faci poza în aşa fel încât să nu se observe bine chipul celui/celei pozate. Sunt şi oameni foarte discreţi care nu doresc să le apară fotografia pe internet, iar eu am învăţat să fac şi poze de acest gen (vezi foto alăturată 😃 ), însă prefer să găsesc persoane care acceptă să fie fotografiate şi îmi dau acordul să le postez poza pe internet.

Cam asta este tot. Salvează-ţi linkurile postărilor de pe reţele şi de pe blog, ale comentariilor pe site-uri și forumuri într-un fişier, pentru că pe parcursul testării trebuie să încarci toate aceste dovezi cerute la punctul 6 din regulament în secţiunea mybuzz a fiecărei campanii. Eu am învăţat să salvez şi să fac printscreen după orice acţiune obligatorie, şi postez în mybuzz atât linkul respectiv cât şi captura de ecran aferentă.

După ce campania s-a încheiat urmează să primeşti un email unde ţi se indică să completezi chestionarul de finalizare. Şi asta este tot. Pentru ceea ce ai de urcat în mybuzz, te poţi inspira şi din postările altor buzzeri care participă la campanii. Îţi recomand să te uiţi mai întâi la acele nume care apar mai des, că asta e o dovadă că ei îşi fac bine treaba, şi îi poţi lua de model pentru prima ta campanie de testare gratuită ca buzzer.

În prezent campania Dove este în desfăşurare pentru că are 1000/o mie de locuri şi încă nu s-au completat, iar următoarea campanie este cea a şampoanelor Schauma, tot cu o mie de locuri disponibile. Aşa că dacă nu eşti încă buzzer, înscrie-te aici: www.buzzstore.ro/invite/ şi urmează paşii despre care ţi-am spus. Şi pe buzzstore găseşti informaţii detaliate, fă-ţi timp să le parcurgi.

Eu îţi doresc mult succes, curaj la prima încercare şi spor la testat după aceea.

Ca să vezi mai bine exemplele de postări în mybuzz ai mai jos printscreen-urile separat:


Ce inseamna sa fii buzzer Ce inseamna sa fii buzzerCe inseamna sa fii buzzer


Ce inseamna sa fii buzzerCe inseamna sa fii buzzer





















Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!


sursa foto de sus: pagina fb a site-ului buzzstore.ro







miercuri, 5 octombrie 2016

Campania de testare gratuita a produselor Vichy



Campania de testare gratuita a produselor Vichy
Din luna august 2016 până pe 31 octombrie, în anumite farmacii din ţară (lista o găsiţi în acest fisier), partenere Vichy se desfăşoară o campanie gratuită de testare a produselor cosmetice Vichy. Sunt disponibile câte 14.000 de kituri din gamele:

- Idealia (conţine 2x IDÉALIA, cremă cu efect de netezire şi iluminare pentru ten normal-mixt 3ml, 1x IDÉALIA, crema pentru conturul ochilor 1.5ml, 1x TEINT IDÉAL, fond de ten fluid iluminator 1ml, broşură informativă Idealia, voucher 20 de lei), pentru tenul femeilor de peste 30 de ani.

- Liftactiv (conţine 2x Liftactiv Supreme, cremă antirid pt ten normal, 1x Liftactiv serum 10, ochi şi gene, 1,5 ml, 1x Flexiteint, fond de ten antirid 1 ml, broşură informativă Liftactiv, voucher 20 de lei), pentru tenul femeilor peste 40 de ani.

- Neovadiol (conţine 2x Neovadiol complex substitutiv cremă re-activatoare pt ten normal-mixt, 3 ml, 1x Neovadiol complex substitutiv cremă de noapte pt ten matur 1,5 ml, 1x Flexiteint, fond de ten antirid 1 ml, broşură informativă Neovadiol, voucher 20 de lei), pentru tenul doamnelor peste 50 de ani.

şi 8000 de kituri din gama Aqualia Thermal (conţine 2x Aqualia Thermal Legere hidratare dinamică pt ten normal-mixt, 3 ml, 1x Aqualia Thermal balsam hidratant pt ochi, 1,5 ml, 1x Flexiteint, fond de ten fluid iluminator 1 ml, broşură informativă Aqualia Thermal, voucher 20 de lei), pentru tenul femeilor până în 30 de ani.

Doar solicitaţi kitul potrivit tenului şi vârstei dv. la farmacie, dacă este disponibil, şi veţi completa o fişă cu nişte date personale. Voucherele se aplică doar la produsele din campanie de la raft, pe durata desfăşurării acesteia. Mai multe detalii despre campanie ca şi regulamentul complet le găsiţi pe site-ul www.vichy.ro

Eu am primit un kit Liftactiv de la farmacia Ardealul Decebal (în Piatra Neamţ 4 farmacii Ardealul sunt partenere în această campanie) şi voi comunica zilele acestea rezultatele testării pe blogul personal şi de beauty www.byoanad.eu.

Spor la testat!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!