Calendar girl de Audrey Carlan, vol. 3. Recenzie.

Titlu - Calendar girl, volumul 3
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Preţ - 19,95 lei, 368 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-052-6
Gen - erotic, aventură, romance

Recunosc că citind primul volum al seriei Calendar girl, n-am fost cine știe ce încântată. Dar pe parcurs am început să-mi schimb părerea despre mai multe lucruri, în ceea ce privește cartea dar și despre unele prejudecăți de-ale mele.
Am ajuns, așadar, la volumul al treilea. Audrey Carlan o îndepărtează pe Mia Saunders din ce în ce mai mult de alcov, așa cum deja observasem în volumul doi al seriei. Dacă până atunci viața fusese frumoasă, merita trăită la maximum, în luxul și opulența clienților ultra-bogați ai Miei, luna iunie îi adusese aminte tinerei și foarte senzualei femei că moneda are întotdeauna două fețe.

În luna iulie Mia este închiriată pentru a fi dansatoarea seducătoare într-un videoclip muzical produs de celebrul cântăreț  hip-hop Anton Santiago, pe care Mia îl poreclește Latin Lov-ah. Însă de la bun început se vede că trauma suferită din partea fiului lui Shipley n-a trecut, și ea se confruntă cu dificultăți. Anton o atinge amical, iar Mia reacționează ciudat. În timp ce mătușa Millie își așteaptă bonusul care nu venea (vă reamintesc că dacă Mia accepta relații intime cu clienții ei, aceștia îi plăteau agenției lui Millie un bonus consistent), Mia își dă seama că este îndrăgostită de Wes Channing, primul ei client, care vine să fie alături de ea, astfel că videoclipul este filmat fără probleme. În prezența lui Wes, Mia trece peste amintirea aproape-violului recent suferit. În contrapartidă, îl determină pe Anton s-o avanseze pe asistenta lui, Heather, la poziția de manager personal, înainte ca aceasta să plece la alt angajator care ar fi plătit-o dublu.

În luna august Maxwell Cunningham, un magnat al petrolului din Texas, are nevoie de Mia, chipurile, ca să se prefacă față de boardul administrativ al companiei că este sora sa pierdută, care prin testamentul lăsat de tatăl său,  Jackson Cunningham, fiica naturală a acestuia deținea 49% din acțiuni. Luna august aduce schimbări majore în viața Miei și a surorii sale, Mads, ele două aflând cine sunt de fapt, cine le sunt adevărații tați și care le este locul în societate. Mama fetelor era o femeie independentă care nu putea duce o viață de familie, și-și părăsise două familii, nu doar pe Mia și pe Maddie. În sfârșit, vă las să aflați singuri cine-i cine și sora/fratele cui. În final, aflăm că Mia și Maddie, de fapt, sunt bogate și nu mai au nevoie de nimic. Relația dintre Mia și Wes se cimentează tot mai mult.

Starea tatălui Miei, aflat încă în comă în spital, se înrăutățește și ea nu se mai prezintă la clientul din luna septembrie. În aceste condiții, trebuie să dea o sută de mii de dolari acelui client pentru că nu s-a prezentat la post. Acum fiind cu două sute de mii datoare lui Blaine, mafiotul din Las Vegas căruia tatăl Miei îi era, practic, dator, se află în încurcătură pentru că Blaine face niște presiuni incredibile asupra ei ca să-și recupereze banii, sau ca s-o aibă din nou în dormitor. Providențial, Max Cunningham rezolvă problema și Mia scapă de Blaine pentru totdeauna. Însă Wes, plecat în Asia la niște filmări, e dispărut de câteva săptămâni, și ceea ce se află despre el și echipa de filmare este îngrozitor...

În septembrie Mia se preocupă de tatăl ei, de Wes, pe care încearcă să-l găsească apelând la Waren Shipley, care îi era dator o favoare și se apropie mai mult de noua ei familie, de noul ei statut și de ideea de a locui cu Wes în Malibu, dacă scapă viu din mâinile teroriștilor.

Așadar, volumul 3 din Calendar girl chiar mi-a plăcut. Audrey Carlan a știut să conducă acțiunea în așa fel încât să nu rămână ancorată între așternuturile clienților Miei. Ne-a învățat - cel puțin, pe mine - că a fi damă de companie în ziua de azi nu înseamnă a fi metresa de ocazie a cuiva, ci a fi angajată să faci o treabă anume, uneori pentru a ascunde un adevăr pe care nu vrei să-l afle lumea, alteori pentru o prezentare de modă, un videoclip sau ca să pozezi unui pictor. Intimitatea este opțională și vine cu o perdea pe care Audrey Carlan a dat-o la o parte dintru bun început. Nu știu dacă a fost o idee bună, poate că din punctul de vedere al cititorilor americani, a fost.

Eu n-aș fi luat seria dacă știam exact ce conține, în special primul volum. Însă acum, nu pot spune că-mi pare rău, dimpotrivă, în sfârșit, Calendar girl nu mai este doar o carte 18+.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Drumul spre Ierusalim de Jan Guillou. Recenzie

Titlu - Drumul spre Ierusalim
Titlul original - Vägen till Jerusalem, Suedia, 1998
Autor - Jan Guillou
Traducerea - Dan Ciobanu
Editura - Univers
Preţ - 44 lei (pe site-ul editurii), 352 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978-99931-13-59-1
Gen - aventură, ficțiune istorică

Când am văzut cartea la editura Univers, sincer, mi-am dorit s-o citesc. Mă interesează epoca templierilor și mă atrag anumite secrete pe care se spune că le-ar fi deținut. Deși cartea nu se referă la ele, ci la cu totul altceva, și bănuiam asta, am început-o prima din teancul cumpărat prin primăvară, dar îndatoririle de serviciu m-au împiedicat s-o continui până la capăt. Acum am reluat-o și i-am savurat povestea.

Drumul spre Ierusalim a lui Jan Guillou face parte dintr-o trilogie și este prima carte a ei. Trilogia tratează povestea a doi îndrăgostiți pe fondul social și istoric al naționalismului suedez, într-o perioadă de frământări socio-politice largi, în urma cărora, pe plan local, apare statul suedez. Bogat, profund și cu detalii în ceea ce privește cultura, stilul de viață și coloratura politică a timpului, Drumul spre Ierusalim este o mare piesă de ficțiune istorică cu acțiune și personaje bine dezvoltate. Este, de asemenea, o poveste a iubirii neobosite dintre două suflete nevinovate, care sunt separate de gelozia și trădarea unei rude, timp de 20 de ani, condamnate la încercări impuse de alții pentru că au iubit. Deși viața lor este dură și vreme îndelungată nu mai știu nimic unul de celălalt, ei continuă să spere și, în cele din urmă, se reunesc. Drumul spre Ierusalim ajunge cu dezvoltarea poveștii până când între cei doi se interpune destinul și o distanță care face imposibilă comunicarea.

[Atenție! Urmează spoilere!] Născut în 1150 într-o familie nobilă din Regatul Götaland de Vest, tânărul Arn Magnusson este marcat de un eveniment miraculos. Când băiatul se recuperează în mod inexplicabil datorită rugăciunilor unor călugări, după ce a căzut de pe parapetul casei sale strămoșești, mama lui, Sigrid, promite cerului că dacă Arn va trăi, îl va dedica lui Dumnezeu. Astfel, Arn, fiul cel de-al doilea-născut al nobilului Magnus Folkesson, își va trăi viața în slujba lui Dumnezeu trimis de familia sa pentru a face o lucrare sfântă și pentru a se pregăti să devină un om al bisericii.

La mănăstirea Varnhem, Arn vine sub tutela părintelui Henri, un călugăr cistercian dedicat educației elevului său aristocratic. Cu toate acestea, gramatica, latina, matematica și logica nu sunt singurele lecții: fratele Guilbert, fierarul mănăstirii și fost cavaler al Templului, îl pregătește pe Arn într-un antrenament foarte diferit. Observând talentul extraordinar al băiatului în a mânui sabia și arcul, părintele Henri, încrezându-se în voia lui Dumnezeu, îl trimite pe tânărul neobișnuit cu lumea de afară, înapoi acasă, pentru a împlini un destin pe care Henri simte că se află dincolo de zidurile mănăstirii.

Acasă, Arn găsește că obiceiurile sale monahale sunt în contradicție cu modul de viață al clanului său. Cu toate acestea, familia lui descoperă în curând că Arn a învățat mai mult decât poezia și munca și se dovedește util într-un moment cheie al poveștii. Uciderea unui rege a adus vestul Götalandului într-un vârtej de intrigi, iar complotiști din Est și Vest se luptă pentru putere. La scurt timp după ce își arată calitățile de luptător, Arn o întâlnește pe minunata Cecelia, de care se îndrăgostește. Înainte de căsătorie, nobilul tânăr și naiv face o greșeală, iar Cecelia o comite pe cea de-a doua, care le va fi fatală. Fata stătea la o mănăstire și îi mărturisește iubirea ei ca și faptul că a rămas însărcinată, Katarinei, sora ei, fără să știe că aceasta râvnea la inima lui Arn de mai multă vreme.

Katarina, orbită de gelozie, se duce și o pârăște maicii starețe mărturisind inclusiv că și ea a păcătuit cu Arn, mai demult. Stareța, uluită de cele auzite, îi scrie episcopului să ia măsurile ce se cuvin. Astfel, Cecelia și Arn sunt condamnați, pentru că s-au iubit înainte de căsătorie, la o jumătate de viață (20 de ani) de penitență. Cecelia - la mănăstire (unde după ce naște un băiat care-i va fi luat, va fi pedepsită crunt de maica stareță), iar Arn, într-un război străin în Țara Sfântă, pentru a lupta împotriva lui Saladin, în cruciade. [Aici se termină spoilerele!]

Această carte are precizie istorică, iar Guillou ne ajută să înțelegem viața în țările nordice, în special schimbarea relațiilor dintre clanuri, rolul bisericii și politica generală a timpului. Jan Guillou este un autor versat, care poate picta lumea cu cuvintele sale, care te transportă într-o lume a iubirii, trădării, durerii, păcatului și spiritualității. Dacă ești un cititor care are un interes în istorie, recomand această carte care spune o poveste foarte complexă. Subiectul se filtrează prin ochii lui Arn, dar perspectiva romanului e mai largă de atât. Drumul spre Ierusalim dezvăluie o lume medievală uneori sumbră, ascunsă, saturată de credință religioasă, plină de minuni și intrigi politice complexe, cu descrieri minuțioase și cu o îndemânare de a manipula cititorul contemporan să aștepte cu nerăbdare următorul volum al trilogiei.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Agentul 6 de Tom Rob Smith. Recenzie

Titlu - Agentul 6
Titlul original - Agent 6
Autor - Tom Rob Smith
Traducerea - Oana Celia Gheorghiu
Editura - Univers
Colecția - Enigma
Preţ - 50 lei (la ed. Univers), 464 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-085-4
Gen - politic fiction

Agentul 6 de Tom Smith face parte din ceea ce se numește Trilogia rusă, și este ultima carte a trilogiei, ceea ce eu n-am știut când am luat-o de pe site-ul editurii Univers. Totuși acest amănunt nu este definitoriu pentru acțiunea cărții, care poate fi citită fără probleme chiar dacă nu știm ce se petrece în celelalte două romane. Personajul principal în toate cele trei volume (Copilul 44 și Raportul secret) este Lev Demidov iar cărțile urmăresc evoluția lui pe fundalul comunismului din URSS la mijlocul secolului trecut.

Lev Demidov este un erou de război care a lucrat ca agent KGB în timpul regimului lui Stalin, și, la modul cel mai sincer, consideră că poate să contribuie, prin oprimarea dizidenților, la un stat utopic fără delicte. Mai târziu descoperă că superiorii lui maschează statisticile criminalității și nu mai investighează delictele despre care superiorii lui spun că nu există.

După un lung prolog în care acțiunea se petrece în jurul anilor '50, amintindu-ne de trecutul întunecat al lui Lev, eroul nostru dispare din poveste în timp ce o urmărim pe soția sa și pe fiicele sale, Elena și Zoia, într-o călătorie la New York în 1965, unde fetele urmează să cânte într-un concert destinat promovării bunelor relații între Est și Vest. Prin nemijlocita cooperare a KGB-ului, unul din cântăreții la acel concert este ucis într-un atentat, dar din păcate Raisa, soția lui Lev, este împușcată și ea. Lev, care la vremea respectivă nu putea pleca din țară, este îmbrobodit cu tot felul de minciuni, cum că a fost o crimă pasională, că Raisa ar fi fost amanta acelui cântăreț. El nu crede acest lucru, dar mult timp nici nu poate face nimic ca să afle adevărul. De fapt, știe că acest adevăr i l-ar putea releva un singur om: misteriosul agent 6.

Acțiunea sare din plin război rece în 1980, la Kabul, unde Lev este formator pentru grupurile de afgani care s-au dat de partea guvernului comunist. Amorțit de dependența de opium și de depresie, Lev reușește să se adune când dă de urma agentului 6 și începe să acționeze ca să găsească răspunsuri la întrebările care-l frământau de ani de zile.

Romanul Agentul 6 de Tom Rob Smith este tulburător, mai ales pentru generația care a cunoscut nemijlocit ce înseamnă comunismul, fie el și puțin diferit de cel sovietic. Aluziile la celebrul 1984 al lui George Orwell sunt destul de vizibile, și, la fel ca și eroul orwellian, Lev trece prin niște transformări, dar luate de la coadă la cap. El la început crede sincer în comunism și în oamenii de la putere, este de acord cu metodele lor de oprimare, dar va avea șansa de a fi la rândul său terorizat psihic (cu picătura de apă). Agentul 6, pe care Lev reușește să-l găsească, îi îndeplinește dorința, dar îi dezvăluie și alte lucruri, dure, pe care Lev nu le știa. Când își vede familia distrusă, încetează să se mai iluzioneze și caută adevăruri. Până la urmă află mai mult decât și-ar fi dorit, cu prețul de a fi devenit imun la emoții, ca și cum odată cu eliberarea de comunism și-ar fi eliberat și sufletul de orice fel de simțire.

Mulțumesc editurii Univers pentru șansa oferită de a lectura acest roman.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Nedoriti de Kristina Ohlsson. Recenzie

Titlu - Nedoriți
Titlul original - Askingar (Unwanted), 2009
Autor - Kristina Ohlsson
Traducerea - Petru Iamandi
Editura - Univers
Colecția - Enigma
Preţ - 35 lei, 317 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978-99931-13-58-4
Gen - polițist, thriller, psihologic

Nedoriți nu este o carte facilă, dar se citește ușor, autoarea Kristina Ohlsson având un remarcabil talent de povestitor, care place chiar de la acest prim roman scris și publicat de ea. În ciuda numărului relativ mare de pagini, Nedoriți nu are acțiuni paralele redundante care să îngreuneze lectura și s-o facă plicticoasă. Nedoriți de Kristina Ohlsson este pur și simplu o carte bună, care merită citită până la capăt.

[Atenție! Urmează spoilere! spoiler = rezumat din acțiunea romanului]

Sara Sebastiansson și fetița ei, Lilian, călătoresc într-un tren aglomerat de la Goteborg la Stockholm. La un moment dat, într-o gară, Sara iese pe peron ca să dea un telefon știind că trenul avea să stea în stație 10 minute. O tânără care are nevoie de ajutor pentru câinele ei îi distrage atenția, trenul pleacă mai devreme decât trebuia și Sara ia taxiul ca să ajungă trenul din urmă. În ciuda faptului că însoțitorul de vagon a încercat s-o avertizeze pe Sara că trenul pleacă, văzând că ea nu îl aude, se gândește să aibă grijă de Lilian, dar fetița dispăruse în mod misterios.

Poliția preia cazul și îl dă pe mâna unei echipe formate din 5 oameni: Alex, un polițist experimentat, Peder, un polititst tânăr și ambițios, Fredrika, o stagiară care provenea dintre civili, Erica, persoana care preia apelurile telefonice și Mats, analist IT. Fredrika intuiește că femeia cu câinele ar trebui investigată, dar bărbații din echipă, misogini, resping ideile ei dintr-o grămadă de motive puerile - că e femeie, prea tânără și fără experiență, frumoasă și cu încredere în metodele de investigare moderne care nu ar fi eficiente. Așa că, legendarul Alex, care din cauza faimei sale ca polițist este lăsat să facă așa cum crede de cuviință în cazurile care i se încredințează, pornește la drum cu metodele clasice.

Pe parcursul anchetei Sara trebuie să recunoască niște adevăruri legate de familia ei și anume că nu se înțelegea bine cu tatăl lui Lilian, un tip abuzat în copilărie și violent la rândul său, și că a coborât din tren ca să-l sune pe noul ei iubit. Pe măsură ce anumite detalii se dezvăluie, apare un colet cu hainele și părul lui Lilian, apoi cadavrul fetei este descoperit într-o parcare de spital, având pe frunte scris cuvântul "nedorită". Alex este sigur că Gabriel, soțul Sarei, trebuie să aibă legătură cu crima. Însă când un bebeluș este ucis și descoperit cu același cuvânt scris pe frunte, lucrurile se dovedesc a fi foarte complicate.  [Aici se termină spoilerele!]

Până la urmă ițele se dezleagă, și cu toate că poliția are nevoie de timp pentru a prinde criminalul, motivul din spatele răpirii pare a nu fi foarte evident. Își vor da seama colegii de anchetă că Fredrika are dreptate? Va renunța ea la slujbă după încheierea investigației sau nu? Nedoriți este un roman complex. Este romanul polițist care investighează un criminal în serie, cu probleme de adaptare socială. Este un roman al relațiilor sociale dintre femei și bărbați, în care bărbații apar misogini și răi, iar femeile, cu excepția bunicii lui Lilian, sunt personaje pozitive și puternice. Este un roman despre copiii nedoriți și abuzați, despre relațiile părinte-copil, despre victime și agresori.

Înainte de a vă ura lectură plăcută, un sfat: să nu aveți așteptări legate de finalul cărții. Criminalul va fi prins, dar ceea ce va face el este mai puțin obișnuit :)

Cartea se găsește în librării, pe site-ul editurii Univers și la librăriile online partenere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Plec, de Cristina Andone. Recenzie

Titlu - Plec
Autor - Cristina Andone
Editura - Univers
Preţ - 25 lei
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-973-34-1030-0
Gen - literatură contemporană

Cristina Andone este, în afară de scriitoare, activist educaţional, trainer de creativitate şi ronţăitor de mere, după cum se autodefinește. A debutat în 2011 cu o carte pentru copii care s-a vândut foarte bine, și succesul a îndemnat-o să continue. Și bine a făcut.

Romanul Plec are și un subtitlu: roman cu publicitari, măgar şi umbre. Adică dintru început, Cristina Andone ne spune care sunt personajele principale: niște lucrători în publicitate - Vera Trotsky, Marta Coman, Felix Dimuleanu și Mishu - băiatul de la IT, un măgar, Krasna, și niște umbre, din care cel puțin una, este aceea a zeului în publicitate David Trotski, care lasă cu limbă de moarte, ca să zic așa, celor 4 colegi de meserie un fel de misiune sacră.

Fiecare dintre aceste personaje are propria-i poveste: Marta e obsedată de ideea că va fi concediată și încearcă să-și ghicească soarta din numărători întâmplătoare; Vera se străduiește să lase în urmă istoria unei trădări și părăsirea casei în care a fost fericită; Felix Dimuleanu ar vrea să știe mai multe despre femeia care i-a fost mamă și pe care nici n-a apucat s-o cunoască; Mishu s-a săturat să rezolve problemele informatice ale companiei prin sfatul de a conecta computerul la curentul electric. În felul său, fiecare dintre aceste personaje caută un exit.

După ce se dezvăluie fiecare personaj în parte, după ce aflăm micile drame și dorințe sau obsesii ale fiecăruia dintre cei patru, cu toții pleacă într-o călătorie, pentru a repatria măgărița Krasna, aflată în Franța, dar care este declarată având "cetățenie" română. Cristina Andone spune despre roman că "Plec este o carte despre despărţirile de tot felul: de slujbă, de un om neiubit, de unul preaiubit, de o casă, de o etapă din viaţă". Călătoria personajelor, inițiatică sau nu, care suscită gustul de aventură, care poate fi asemuită până la un punct cu drumul prin viață al fiecărui om, este spusă cu umor, cu ironie, este pigmentată cu expresii franțuzești sau englezești, exact după cum vorbim cu toții astăzi, imitând, fandosind, sau colorând un limbaj cosmopolit.

Per total este o carte relaxantă, cu o poveste care curge, cu gânduri așternute pe hârtie așa cum vin în minte. Am citit romanul pe îndelete, într-o perioadă încărcată pentru mine. Mă aruncam cu plăcere asupra ei când mai prindeam câteva minute libere, ca să mă relaxez, să scap de stresul cotidian, să intru în lumea atât de reală și atât de sclipicioasă, uneori, a reclamei. Să intru în mintea personajelor, să le văd reacțiile, obsesiile, temerile, luminile și umbrele din sufletele lor. Luminile și umbrele din noi.

Am căutat un mesaj ascuns, recunosc, când anumite cifre mi-au sărit în ochi: cele patruzeci de zile ale călătoriei de după moartea lui David Trotski, care a survenit la ora zero și 7 minute, într-o zi de 1 Aprilie. Luna a 4-a, 4 personaje, 40 de zile, apoi cifra 7 se mai repetă și în alte contexte. Cifra 10, la fel, apare de mai multe ori (Zece minute să găsesc un loc de parcare..., o medie de zece zâmbete pe oră..., După zece ani, viaţa de publicitar e o lungă după-amiază...., întâlnirea de la 10 cu Felix Dimuleanu...). Krasna înseamnă Frumusețe, sau, extrapolând, Splendoare. Până la asocierea cu Arborele Sephirot n-a mai fost decât un pas. Sau poate totul este o pură coincidență și lecturile mele într-ale ocultismului mi-au ocultat mesajul magic, care de fapt, n-a existat decât în mintea mea.

La urmă, după ce am închis și ultima filă a romanului Plec am rămas pe retină cu un îndemn:

Când păşeşti pe nisipuri mişcătoare, trebuie să stai nemişcată. Sau să zbori. Acesta este butonul tău de autopropulsie.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Mayasii. O civilizatie pierduta. Recenzie

Titlu - Mayașii. O civilizaţie pierdută
Titlul original - Les cités perdues des Mayas, ed. Gallimard 1987
Autori - Sidney Picasso, Claude Baudez
Traducerea - Irinel Antoniu
Editura - Univers
Colecțiile Cotidianul Enciclopedica
Preţ - 10 lei, 175 pagini format de buzunar
Anul apariţiei - 2007
ISBN - 978-1-60257-066-5
Gen - popularizare a științei, cultură, civilizații dispărute
Comercializată pe site-ul editurii Univers și pe site-urile partenere

Cartea Mayașii. O civilizaţie pierdută, tratează subiecte pe marginea cărora de ani de zile au curs râuri de cerneală: piramidele de la Izamal, Castillo, Chichén Itzá, Templul Jaguarului de la Tikal, acropolele de la Copán, stelele de la Quiriga, picturile murale de la Bompak, mormântul regelui Pacal de la Palenque, codexul de la Dresda, glifele săpate în piatră de către mayași. Despre aceste artefacte misterioase aflăm amănunte științifice, prezentate pe înțelesul tuturor, din 160 de documente care depun mărturie despre cultura maya, despre arta și scrierea de o fascinantă complexitate a acestei civilizații dispărute, care a lăsat în urmă multe semne de întrebare privind originea lor și nivelul de cunoașterea la care ajunseseră.

Pe mine m-au atras culturile civilizațiilor dispărute și am citit cu plăcere și mult interes cartea Mayașii. O civilizaţie pierdută. În introducere sunt oferite multe detalii despre primii aventurieri care au intrat în contact cu vestigiile maya. Cartea este presărată cu fotografii ale unor orașe mai puțin cunoscute, ca și ale celor mai celebre artefacte aparținând culturii maya. Totul se leagă, poze și text, și te transportă într-o lume pierdută și regăsită ale orașelor mayașe rămase drept dovadă a unei civilizații foarte înaintate, dar care a sucombat brusc în fața nu se știe cărui obstacol de netrecut.

Pe de altă parte, cartea Mayașii. O civilizaţie pierdută nu aduce lămuriri suplimentare - așa cum m-aș fi așteptat - privind calendarul mayaș, sau obiceiurile ori religia lor. Dar asta nu înseamnă că nu e o carte care merită răsfoită, pentru că ea cuprinde istoria exploratorilor acestei civilizații și a restaurării unor temple. Se citește ușor, ca orice carte scrisă pentru marele public, și conține date verificate științific - deși am citit tone de cărți despre civilizațiile dispărute, am ajuns să evit ficțiunea speculativă a unor așa zise teorii referitoare la mayasi și alte popoare pre-columbiene care ar fi dispărut datorită OZN-urilor, extratereștrilor și ale altor cauze la fel de nepământene.

În Mayasii. O civilizaţie pierdută găsești capitole cu referire la mitologiile mayașe actuale, și această parte mie mi s-a părut dintre cele mai interesante. Și, la fel ca un alt cititor al cărții, de pe alt meridian, am rămas în urma lecturii cu dorul de a vedea în viața asta Chichén Itzá, desenele de la Palenque și piramidele mayașe, după care, poate că la fel ca anonimul de pe goodreads, îmi voi face un tatuaj cu Quetzalcoatl, șarpele cu pene, întru prețuirea unei civilizații care a lăsat în urma ei comori culturale pe care mintea omenească încă nu le-a descifrat pe deplin nici până astăzi.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Blues pentru o pisica neagra, nuvele de Boris Vian. Recenzie

Titlu - Blues pentru o pisică neagră, nuvele
Titlul original - Les fourmis/Blues for a black cat and other stories (prima apariție 1949, Franța)
Autor - Boris Vian
Traducerea - Nicolette Tiloi, după ediția din 1997, a Editions Pauvert
Editura - Univers
Preţ - 12 lei, 158 pagini
Anul apariţiei - 2009
ISBN - 978-1-60257-222-5

Boris Vian a devenit deja unul dintre autorii mei preferați. Are un stil foarte special de a scrie, are geniu, te pune să-ți activezi energiile minții, te amuză, te uluiește cu asociațiile lui de idei. Vian a trăit doar 39 de ani. S-a născut în 1920 și a fost pe rând cântăreț de jazz, traducător de romane polițiste americane, libretist, patafizician (patafizică = o știință a soluțiilor imaginare inventată de Alfred Jarry în sec. 19, care ar avea drept obiect de cercetare ceea ce este dincolo de metafizică). Însă în afară de diversele meserii pe care le-a practicat, înainte de a fi în primul rând un romancier, Boris Vian a fost un rebel existențialist, un non-conformist din toate punctele de vedere.

Colecția de nuvele Blues pentru o pisică neagră nu face rabat de la stilul care l-a făcut celebru: un suprarealism care apare din senin, deodată, fără preaviz. În mijlocul unei situații normale de viață încep să se petreacă lucruri stranii, anormale, dar expuse cititorului cu aerul că sunt perfect obișnuite, că sunt lucruri care i se întâmplă oricui, în viața de zi cu zi. Suprarealismul lui Vian se insinuează treptat, totuși într-o manieră imprevizibilă, orchestrată de imaginația autorului, ca și cum ai trece din realitate la vis fără măcar să-ți dai seama că ai depășit pragul dintre lumi. Sub aparența absurdității și a jocului de replici, nuvelele lui Vian te introduc în slăbiciunile omenești cele mai serioase, ori relevă goliciunea spirituală a omului modern acoperită pompos de poleiala civilizației.

Cartea, apărută inițial sub numele de Furnicile (Les fourmis), după prima povestire din colecție, adună personaje stranii: un cântăreț de jazz care-și vinde transpirația ca să poată supraviețui, o pisică neagră cu accent britanic care mixează cocktail-uri și are o dilemă existențială din cauza unui cocoș, un instalator care repară tot ceea ce-i apare în cale, fără discernământ, exasperând locatarii din cauza prețurilor sale mari, sau un soldat care povestește ceea ce vede pe câmpul de luptă deși nu este clar dacă e viu sau o grenadă i-a despărțit capul de trup și sufletul continuă să relateze totul, văzut de sus.

Umorul negru, jocurile de cuvinte, fantezia debordantă și neobișnuită evocă în Blues pentru o pisică neagră apetența lui Vian pentru jazz și pentru viața de noapte pariziană din epoca postbelică, dar și înrolarea autorului în a se opune față de Marele Război și ororile sale. Una dintre povestirile care aparțineau volumului a fost cenzurată ulterior de guvernul francez, tocmai pentru că Vian se declara împotriva oricărui fel de luptă armată, iar Franța purta un război împotriva Algeriei. Nuvelele "Racul", "Peștii morți", "Călătoria la Khonostrov", "Gâsca albastră", "Ceața", "Elevi silitori" și "Șoseaua pustie" - sunt marcate de același flux verbal, întâlniri erotice bizare și situații absurde. Dar parodia sporește doar terorile mascate ale războiului, sărăcia, sănătatea bolnavă și șomajul care găzduiesc protagoniștii bizari ai narațiunilor fictive ale lui Boris Vian.

Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi această carte.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Detectivii salbatici de Roberto Bolano. Recenzie - partea a II-a

Titlu - Detectivii sălbatici, vol. II, partea a doua - Detectivii sălbatici
Titlul original - Los Detectives Salvajes (publicată în 1998)
Autor - Roberto Bolaño (Chile)
Traducerea - Dan Munteanu Colan
Editura - Univers
Colecția - serie de autor
Preţ - 80 lei, ambele volume
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-973-34-1009-6

*** Vă rog votați în chestionarul din dreapta. Vă mulțumesc! ***

Cum spuneam și în recenzia făcută primului volum din romanul Detectivii sălbatici de Roberto Bolano, autorul este în primul rând un excelent povestitor. Partea a doua a romanului, care se găsește inclusă în volumul 2 și are același titlu cu cartea, vine cu o foarte consistentă narațiune a mai multor personaje, care vorbesc despre poeții Ulises Lima și Arturo Belano. În recenziile străine pe care le-am citit despre acest roman se vorbește la unanim despre niște interviuri. Cu tot respectul pentru recenzorii respectivi, eu nu am văzut așa ceva, am văzut capitole pline de povestiri despre ce mai fac cei doi poeți reali-visceraliști și incursiunea lor prin Europa, în următorii douăzeci de ani. Poate n-am înțeles eu despre ce era vorba, de aceea am pus și poze cu pagini de carte de la începutul capitolelor, ca să vă lămuriți singuri.

Cam 50 de persoane povestesc despre Ulises Lima și Arturo Belano în diverse conjuncturi și îi creionează prin prisma propriilor judecăți. Însă pentru că stilul narativ este același, acest lucru nu deranjează, nici nu simți că totul este spus de personaje diferite, ci ai senzația că autorul lor e același, poate chiar același Garcia Madero de care, de fapt, în partea a doua a romanului ne despărțim. Însă Garcia va reapărea în ultima parte.

Dacă discursul narativ continuu, neîntrerupt de dialoguri, cumva asemănător cu scriitura lui James Joyce, vi se pare plicticos, ei bine, tocmai ăsta este punctul forte al lui Bolano și în stilul acesta constă toată frumusețea cărții. Partea aceasta conturează personalitățile celor doi poeți, le arată minusurile și plusurile, căutarea, călătoria, peripețiile (de exemplu Arturo ajunge și la închisoare pentru scurt timp, în Israel), dar niciodată romanul nu este scris din perspectiva lor, a personajelor principale. Niciodată nu știm ce gândesc cei doi, de ce acționează într-un anume fel.

Bolano spune despre această carte că este un fel de scrisoare de adio de la generația din care face parte, cea a anilor '50, a acelora care s-au sacrificat în tinerețe, la propriu sau la figurat, pentru o cauză. Așadar, cartea nu se vrea o privire nostalgică în trecut, autorul vorbește despre idealurile socialiste, despre propria sa tinerețe, când a reușit să supraviețuiască lui Allende, care a fost înlăturat de Pinochet, cu ajutorul CIA. În romanul Detectivii sălbatici Roberto Bolano nu se referă direct la aceste evenimente, dar personajele trăiesc aceleași lucruri pe care le-a trăit el și scapă de niște urmăritori violenți exact la fel cum a scăpat el de Pinochet, din întâmplare.

Poate că Detectivii sălbatici nu e o carte pe care s-o citești pe nerăsuflate, cu toate că firul molcom al narațiunii te poartă lin și te duce acolo unde vrea, și chiar te atrage, făcându-te să-ți dorești mai mult, ca și cum ai gusta dintr-un desert delicios din care tot mai vrei. Lectura este plăcută, lină, de multe ori amuzantă, cu un umor fin, un fel de haz de necaz, cu un limbaj ca-n viață, fără menajamente în funcție de situație. Însă dacă la unii autori licențele de limbaj scârțâie în urechi, lui Bolano îi ies minunat de bine, parcă sunt de acolo, parcă nici nu ar fi putut să scrie altfel pasajele respective.

Recomand cartea cititorului avid de o lectură bogată în imagini și sensuri. Celui care vrea mai mult de la un roman decât acțiune, intrigă alertă și personaje clișeistice. Celui care poate să se delecteze cu lectura, să suspende timpul, să atingă ușa de lumină pe care i-o arată Bolano și să pătrundă prin ea în universul lui.

Mulțumesc editurii Univers pentru lectura acestei cărți. Detectivii sălbatici poate fi cumpărată direct de pe site-ul editurii, sau de la librăriile partenere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!