In spatele usilor inchise de B. A. Paris. Recenzie

Titlu - În spatele ușilor închise
Titlul original - Behind closed doors, 2016, U.S.A.
Autor - B.A. Paris
Traducerea - Lidia Grădinaru
Editura - TREI
Colecția - Fiction Connection
Preţ - 35 lei, 304 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-400-186-3
Gen - thriller psihologic
Comercializată pe Libris

Despre cartea În spatele ușilor închise trebuie să spun dintru început că n-am putut s-o las din mână până când n-am terminat-o. Am citit-o în două sesiuni, o seară prelungă și o dimineață devreme. Am dormit între timp doar cât să fiu în stare să citesc și restul cărții, și mai apoi mi-am făcut somnul de noapte, undeva pe la 12 ziua. În spatele ușilor închise nu e vreo carte de premiu Nobel pentru literatură, sau altceva de genul. Nu are figuri de stil, nu are descrieri generoase, nu tu personificări sau comparații căutate îndelung. Nu. Nimic din toate astea. Și totuși e o carte pe care n-o poți lăsa din mână până când nu o termini de citit, și asta este o calitate imensă la un roman.

Autoarea conduce atât de bine acțiunea lineară - da, lineară! - a romanului, că pur și simplu ești curioasă să vezi ce se întâmplă cu Jack, sau cu Grace, sau cu Millie. Dar să vă povestesc câte ceva despre personaje. Jack este un avocat bun care n-a ratat nici un proces, apărând femei abuzate de soți. Grace este femeia care se îndrăgostește lulea de el, pentru că arată ca un actor de cinema și se poartă ca un gentleman de pe vremuri, sucind mințile tuturor femeilor din jurul lui numai prin atitudinea asta de epocă. Millie este sora mai mică a lui Grace, născută cu sindrom Down, și în carte are un rol covârșitor de la un moment dat încolo, pentru că prin inteligența ei, deși afectată de boală, schimbă destinele tuturor personajelor implicate în roman.

B. A. Paris, aflată la prima ei carte cu acest roman, debutând la 58 de ani, mărturisește, răspunzând la întrebarea unei cititoare, că a scris cartea inspirându-se din realitate. Ea, dna Paris, are niște vecini care par cuplul perfect, și de aici, gândindu-se că în spatele ușilor închise se poate ascunde cu totul altceva, a lăsat imaginația să zboare. Grace și Jack se căsătoresc suspect de rapid după ce fac cunoștință într-un parc. Ceea ce am considerat unul din marile minusuri ale cărții este că Grace nu-și pune prea multe întrebări referitoare la Jack și la cererea lui de mariaj atât de grăbită. Ea se gândește oare când se va culca Jack cu ea, că doar n-o să se mărite cu un tip cu care n-a făcut încă dragoste? Și eu care credeam că doar n-o să se mărite cu un tip despre care practic nu știe mai nimic??!? Dar în fine... am trecut peste asta și am citit mai departe cu înfrigurare. La urma urmei, cu nebuneala din mintea unei femei îndrăgostite la prima vedere, nu te pui.

[Atenție! Urmează spoilere! spoiler = rezumat din acțiunea romanului]

După nuntă, în așa zisa lună de miere din Thailanda, Jack își dă jos masca, într-o confesiune crudă, lipsită de toată reverența și toate bunele maniere de până atunci, dezvăluind un maniac și un criminal care în copilărie și-a ucis cu bestialitate mama, abuzată de soț. Grace e uluită și încearcă să fugă de el, la propriu, dar felul în care ea acționează îl îndreptățește pe Jack să demonstreze lumii că soția lui este instabilă psihic. Având o încercare de sinucidere la activ cu ani în urmă, Grace devine victima perfectă și nu poate demonstra că este întreagă la minte, mai ales că scumpul ei soț a fost foarte abil și i-a strecurat o folie de antidepresive în geantă. Pastilele sunt văzute de personalul hotelului când ea țipă isteric că Jack este un criminal și că trebuie să ia legătură cu ambasada Marii Britanii. Cineva care privește din afară, îl crede sută la sută pe Jack, expert în meandrele psihicul omenesc, care știe cum să facă niște aparențe să treacă drept adevăr incontestabil și care este un manipulator de profesie.

Grace își petrece mai toată luna de miere pe balconul camerei de hotel, unde o încuie Jack, ca să se bronzeze și să creadă vecinii că ea a făcut plajă în Bangkok. Când ies amândoi în oraș, el are grijă s-o fotografieze în diverse costumații și ipostaze, ca să arate prietenilor ce bine s-au simțit. Revin acasă și apoi zilele trec. Grace și Jack devin nedespărțiți. El îi interzice soției orice obiect prin care ea ar putea comunica: telefonul mobil, pixurile, dermatografele, totul. Orice face ea, inclusiv mersul la toaletă când iau masa în oraș socializând cu vecinii, el supraveghează. Grace nu este lăsată singură decât în camera ei de acasă, zăbrelită și fără nici o legătură cu lumea exterioară. Jack o terorizează psihic când ea face un pas greșit (adică se abate de la regulile impuse de el), cu pedepse diverse, printre care cel mai des îi interzice lui Grace s-o vadă pe Millie, sora pe care ea o iubește foarte mult și cu care vor locui după majoratul fetei, care se apropie. A doua pedeapsă folosită, este încuierea ei într-o încăpere goală și întunecată de la subsol cu pereții pictați în roșu, ca într-o carceră. De fapt, Jack, care este un sadic și se hrănește cu frica celorlalți, o vrea pe Millie, pe care o vede victima lui perfectă și femeia pe care o poate înfricoșa în așa fel încât să-i producă lui plăcere. Dar pentru asta trebuie s-o țină ca pe o ostatică pe Grace.

[Aici se termină spolierele!]

În acest joc perfect dintre un călău și victima sa intervin niște fisuri. Grace învață să evite pedeapsa devenind cooperantă în aparență, lucru care-l enervează pe Jack. Apoi, el face două greșeli, ambele legate de Millie, pe care o subestimează. Iar Millie dă totul peste cap cu un singur gest... finalul este neașteptat, cu toate că mă gândisem și la varianta asta, dintre mai multe. Mereu așteptam să văd ce se mai întâmplă și mă minunam cum de vecinii nu-și puneau niște întrebări, de la un moment dat încolo. Însă romanul este scris la persoana I-a, și toată acțiunea este văzută prin ochii și mintea lui Grace. Nu știm ce gândesc și ce fac celelalte personaje decât atunci când Grace este în scenă.

În spatele ușilor închise este un roman psihologic care descrie un caz de sindrom Stockholm. Victima cooperează cu călăul, dar în realitate, numai pentru a nu suferi și mai mult, cu toate că Grace are momente când speră că Jack s-ar putea îndrepta și ar putea deveni un bărbat normal. Cheia soluției de ieșire din acest sindrom o are cineva din afară (Millie), dar în timp, victima începe să semene întrucâtva cu călăul său și rolurile se inversează, ori dacă nu în totalitate, cel puțin se echilibrează balanța. Grace învață de la Jack să se prefacă și să mintă perfect. Ceea ce se dovedește esențial pentru ea când ecuația e pe cale să se rezolve.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru oportunitatea de a citi acest roman. În spatele ușilor închise de B. A. Paris se găsește pe Libris, pe site-ul editurii, sau pe alte librării online partenere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Esti mai puternic decat crezi, de Aurelia Grosu. Recenzie

Titlu - Ești mai puternic decât crezi
Autor - Aurelia Grosu
Editura - Self publishing
Preţ - 24 lei, 161 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 978-606-93537-6-9
Gen - dezvoltare personală, autobiografie
Comercializata pe librăria online Libris

Recunosc că am stat în cumpănă dacă să citesc cartea aceasta sau nu. Credeam că e o altă carte cu sfaturi despre cum să faci să devii bogat, frumos, deștept, și devreme acasă. Am citit multe cărți motivaționale de-a lungul timpului și nu pot spune că mă dau în vânt după învățăturile lor, în mare parte pentru că ele sunt scrise de americani și se potrivesc mentalității lor.

Însă cartea Aureliei Grosu este într-adevăr altceva.

Aurelia povestește despre viața ei, despre copilăria în care a fost abuzată fizic dar mai ales psihic de un tată alcoolic, o copilărie în care n-a cunoscut iubirea părinților, pentru că așa erau cutumele vremii. Adulții credeau că nu este bine să-și arate dragostea față de propriile odrasle, și niciodată nu se arătau mulțumiți de ceea ce făceai tu, copilul lor. Pe Aurelia traumele de care nu-și dădea seama atunci, o modelau dureros. Adolescența n-a fost nici ea mai fericită, iar când a crezut că va urma o perioadă de liniște, la căsătorie, a constatat chiar în primele zile după nuntă că soțul era un fel de copie a tatălui ei.

Confesiunea continuă, cu duritate, cu sinceritate maximă, cu consecvență. Aurelia Grosu în cartea sa Ești mai puternic decât crezi nu vă îndeamnă să faceți nimic. Nu vă spune fă așa, fă pe dincolo, ca să vezi ce minune se va întâmpla. Aurelia își urmează firul vieții, își pune sufletul pe tavă și îl dăruiește cititorului. Tabloul anilor dictaturii și a mentalităților de atunci este foarte viu și extrem de real. Cred că, la fel ca și mine, mulți dintre colegii de generație cu doamna Grosu ne regăsim în amintirile ei. Și unii dintre noi am trăit aceleași traume, și unii dintre noi am avut părinți foarte duri și egoiști care în loc să ne sădească încrederea și stima de sine, ne-au tăiat aripile din rădăcină. Așa era pe atunci, deși asta nu e o scuză pentru ciuntirea de suflet.

La un moment dat Aurelia Grosu își găsește un punct de sprijin în credință și într-un mentor. Găsește un punct de sprijin în Dumnezeu. Sau în propriul supra-conștient cu care reface legătura ancestrală, pierdută de la Adam și Eva încoace. Puteți să numiți oricum doriți această forță, aparent, de dincolo de noi. Și informația curge, lucrurile se îndreaptă, Dumnezeu îi arată Aureliei calea spre lumină, spre vindecare.

Dacă vreți, puteți urma aceeași Cale. Ești mai puternic decât crezi e o carte document, o carte simbol, o carte despre vindecarea de trecut, în toate sensurile. Puteți alege să faceți aidoma, puteți să vă găsiți propria cale spre lumină și bunăstare, spre viața adevărată, așa cum trebuie ea să fie. Ești mai puternic decât crezi e doar o piatră de hotar, e începutul, este indicatorul care vă arată cum și încotro. Dacă porniți la drum sau nu, dacă vă găsiți calea sau nu, depinde numai de voi.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Bastarda Istanbulului, de Elif Shafak. Recenzie

Titlu - Bastarda Istanbulului
Titlul original - The bastard of Istanbul (Penguin Books, 2007)
Autor - Elif Shafak
Traducerea - Ada Tanasă (traducere din lb.engleză)
Editura - Polirom
Preţ - 21,8 lei, 432 pagini
Anul apariţiei - 2013, ediția a treia
ISBN - 978-973-46-4151-2
Gen - literatură contemporană
Comercializată pe Libris

Elif Shafak este una dintre scriitoarele pe care o prefer, deși încă n-am citit toate cărțile ei. Dar am mai citit una și găsesc că scrie cu foarte mult talent. La cărțile ei mă atrage să citesc despre interferența culturilor, despre cum modernismul se impune în Turcia de azi și se luptă în contraste puternice cu vechile cutume și obiceiuri care încă sunt la mare preț în mentalitatea poporului din care face parte scriitoarea.

În Bastarda Istanbulului, Armanoush este o americană de origine armeană care trăiește în San Francisco, și care simte, ca parte a identității ei, că trebuie să facă o călătorie înapoi în trecut, în Turcia, pentru a reface niște conexiuni. Asya este o femeie în vârstă de nouăzeci de ani care trăiește într-o casă plină de femei din Istanbul, ascultă muzica lui Johnny Cash și admiră existențialiștii francezi. Bastarda Istanbulului spune povestea celor două familii, care dincolo de intrigi și fire narative care par separate și independente, au o legătură secretă care le leagă de un eveniment violent din istoria patriei lor. Cu o scriitură plină de umor și înțelegere, acest roman extraordinar, dramatic, este despre amintire și uitare, despre nevoia de a examina trecutul și dorința de a-l șterge, despre Turcia în sine.

[Atenție, în continuare recenzia conține spoilere = rezumat al acțiunii!] Cartea începe cu o descriere minuțioasă și plină de umor fin și ironie a unei zile ploioase în Istanbul, zi în care Zeliha, una din protagonistele romanului, de ciudă că plouă și e urât, înjură birjărește și se poartă ca un băiețoi, fără să-i pese de gura lumii. Zeliha este însărcinată și merge la un medic ginecolog. Ea este una dintre locatarele casei Asyei, și aparține unei familii care crede că asupra lor planează un blestem, pentru că toți bărbații mor devreme. Fratele Zelihăi este în Statele Unite, și aici romanul ne mută cu acțiunea peste ocean, la alte personaje ale poveștii. Astfel o cunoaștem pe Armanoush, care atunci când se hotărăște să revină în Turcia, se va împrieteni cu Zeliha. Armanoush vrea să cunoască mai bine poporul care i-a măcelărit compatrioții și ajunge să înțeleagă cine este ea, de fapt.

Povestea curge de la personaje la istorie, Elif Shafak dorind să ilustreze în carte și aspecte ale unui genocid din perioada războiului armeano-turcesc din 1915-1923 - îndrăzneală pentru care a și fost dată în judecată în Turcia și a riscat închisoarea - astfel că povestea Asyei poate foarte bine să fie povestea Istanbulului, sau a oricui care a trăit perioada amintită și a fost marcat de ororile comise atunci.

Mi-au plăcut personajele pitorești ale cărții, mătușa Banu cu gustul ei pentru ghicit, Gulsum, care tânjește după fiul plecat în America, Asya, care este, de fapt, bastarda Istanbulului, și aflăm de ce e considerată așa în finalul cărții, relevant în această privință, și poate, surprinzător. Capitolele cărții sunt pitoresc și aromat denumite Scorțișoară, Vanilie, Stafide aurii, iar ultimul este o veritabilă Cianură de potasiu. La fel ca și multe dintre serialele turcești, nici Elif Shafak nu se dezminte și după ce ne poartă prin istoria a doua familii, ne îndreaptă către un final "otrăvit".

Dincolo de orice, romanul Bastarda Istanbulului se citește ușor, place, captivează, deși începe cu o descriere lungă și foarte amănunțită, dar măiestrit adusă din condei. Recomand cartea celor cât de cât familiarizați cu realitățile turcești, celor cărora le plac intrigile, secretele de familie, întorsăturile de situații, și de ce nu?, descrierile de rețete specifice unei bucătării pline de mirodenii și condimente. Pentru că, nu-i așa?, o carte poate fi și un ghid turistic special conceput și făcut să atragă cititorii spre a vedea cu ochii lor lumea colorată și vie prezentată de Elif Shafak în unul dintre cele mai citite romane ale ei.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Torente, vol. 1, de Marie-Anne Desmarest. Recenzie

Titlu - Torente. Vol.1 - Iubire trădată
Titlul original - Torrents, apărută prima dată în Franța, 1938
Autor - Marie-Anne Desmarest
Traducerea - Teodora Popa Mazilu, după ediția franceză din 1954
Editura - Orizonturi
Preţ - 16 lei, 334 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-973-736-372-5
Gen - romantic
Comercializată pe Libris

*** Dacă citiți această recenzie, vă rog votați în chestionarul din dreapta. Vă mulțumesc! ***

Știam despre Torente, de Marie-Anne Desmarest din adolescență, când o mătușă îmi povestea, însuflețită, acțiunea romanului tinereții ei. La vremea aceea nu se mai găsea de mult în librării, pentru că, probabil din prea mult zel, cenzura comunistă nu accepta o poveste de dragoste modernă, poate libertină, și care, colac peste pupăză, se desfășura în Africa, o Africă foarte diferită de imaginile dezolante și eminamente rasiste cu care ne delectau telejurnalele vremii. De altfel și mai târziu, în facultate, m-am lovit de acest aspect, când una dintre profesoarele de la litere ne-a spus că marile romane străine ale secolului XX nu le găsim nici la sala de lectură a bibliotecii, pentru că era periculos să citim despre societatea occidentală și, Doamne ferește!, să ne vină ideea de comparăm societatea socialistă multilateral bla-bla-bla, cu viața normală din vest.

Așadar, când librăria Libris mi-a oferit ocazia de a-i citi cărțile puse cu generozitate la dispoziție, n-am omis nici acest roman, celebru la data apariției ca și acum, apărut la editura Orizonturi în 5 volume.
Marie-Anne Desmarest a fost o scriitoare franceză devenită celebră datorită acestei cărți care a avut un imens succes de public și de critică încă de la început. Ea a mai scris câteva lucrări, și înainte și după Torente, dar nici una din ele n-a cunoscut uriașa faimă a acesteia. A primit premiul Academiei Franceze la vremea respectivă, iar celebritatea cărții dăinuie și astăzi.

De la primele pagini povestea captivează. Primul volum începe cu venirea pe lume a lui Jan, odată cu semnul ceresc - surprinzător pentru noi, care avem o altă interpretare - al apariției unei stele căzătoare. Ingrid Yvarsen naște un băiețel mărișor și puternic, care pare s-o sleiască de puteri pe mama lui. Knut Yvarsen, tatăl, este medic, dar stă neputincios în fața palorii și slăbiciunii soției sale, și așteaptă înfrigurat și tăcut deznodământul. Însă soarta îi hărăzește lui Ingrid încă zile, deși ea nu va apuca să-l vadă pe Jan crescând și maturizându-se. După câțiva ani, când Jan era copil, Ingrid părăsește această lume, lăsându-l pe Knut cu sufletul pustiit. Faptul că avea un prieten de familie alături de el, pe Olaf Lindval, îi aduce un sprijin și o alinare de neprețuit. Olaf și familia lui se mutaseră la Knut cu ceva timp în urmă, iar fiica lor, Sigrid, crește împreună cu Jan. Pentru că sunt atât de apropiați, Olaf și Knut se consideră ca niște frați, iar Jan și Sigrid cresc crezând că sunt verișori.

Timpul trece și cei doi copii merg la aceeași școală, în aceeași clasă. Jan termină liceul și se înscrie să studieze medicina, iar drumurile celor doi par să se despartă, deși între ei s-a stabilit o legătură afectivă foarte profundă, de care nu sunt pe deplin conștienți. Sigrid, pe ale tinereții valuri, se aruncă în brațele altui bărbat, frângându-i inima lui Jan, care după ce devine medic, se însoară cu altă femeie și pleacă în Africa să-și practice meseria. Dar Sigrid nu uită prima iubire și nu poate suporta gândul despărțirii de Jan, așa că, îi va apărea din nou în cale, hotărâtă să-l recâștige cu orice preț.

Romanul Torente este scris în stil clasic, cumva molcom, dar fără descrieri plicticoase și pasaje narative inutile peste care să poți trece. Dialogurile predomină, deși ritmul nu este foarte alert. Cartea se citește ușor, totul e fluid, povestea curge lin și meandrat dezvăluind destinul unei familii: Yvarsen. Poate pentru cititorul tânăr, avid de acțiune, nu este tocmai cea mai indicată carte, dar cine este obișnuit cu stilul clasic, cu o saga a unei familii, cititorul care preferă literatura secolelor trecute mai curând decât autorii de chick-lit, spre exemplu, se va delecta fără doar și poate cu Torente de Marie-Anne Desmarest.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte recenzii vă rog accesați pagina Cărți.

Somnul de veci, de Raymond Chandler. Recenzie

Titlu - Somnul de veci
Titlul original - The big sleep (apărută prima dată în SUA, 1939)
Autor - Raymond Chandler
Traducerea - Virgil Stanciu
Editura - Nemira
Preţ - 15 lei, 240 pagini
Anul apariţiei - 2011, prima ediție, 2014 ediția a doua
ISBN - 978-606-579-911-0
Gen - polițist
Comercializată pe Libris

De multă vreme voiam să citesc ceva de Raymond Chandler. Mai precis, de când eram puștoaică și, în vacanțele de vară, devoram literalmente cărțile polițiste din biblioteca mea și de prin vecini. Citisem despre Raymond Chandler într-o prefață la o altă carte, de un autor la fel de celebru și contemporan cu el, Dashiell Hammett, dar pe vremurile acelea, cărțile polițiste străine începuseră să se găsească din ce în ce mai greu, numele des întâlnit pe tarabe fiind al lui Haralamb Zincă și al său agent B-39. Nu că era ceva rău, dimpotrivă, chiar am de gând să recitesc cărțile lui Zincă, dar Chandler era pentru mine așa, cumva intangibil, pentru că nu știu cum s-a făcut, dar nu găsisem pe la cunoscuți nicio carte de-a lui.

Acum, când librăria online Libris mi-a oferit ocazia să citesc ce vreau, am și pus-o pe listă printre primele. Somnul de veci este prima carte din seria celor în care detectivul Phillip Marlowe este solicitat să rezolve un caz complicat. Phillip este chemat acasă la un bătrân extrem de bogat, generalul Sternwood, care îi cere să se întâlnească cu un anticar, Arthur Geiger, și să ajungă la o înțelegere pentru a o șantaja pe Carmen, fiica lui cea mică. Intriga e țesută inteligent, iar în ea sunt implicați și Vivian, fata cea mare a lui Sternwood, și Rusty, soțul ei dispărut și ulterior găsit împușcat. Poate că la prima vedere totul pare un roman polițist clasic și nimic mai mult. Însă Somnul de veci e un roman trepidant, alert, cu o acțiune dezvoltată abil pe multiple planuri, care se pretează oricând la a fi citită, ecranizată, dată mai departe.

Când crezi că ai prins firul poveștii și că deja ți-ai dat seama cine și ce face, Raymond Chandler te surprinde și îți arată că răsturnările de situații și loviturile de teatru te țin cu sufletul la gură și că n-ai reușit să ghicești cine este criminalul. Așa că, mai încearcă o dată :) Povestea se desfășoară alert până la sfârșit, iar Phillip Marlowe e pus în diverse situații, uneori limită, alteori se învârte în cerc, până când descoperă că, la un moment dat, cineva a mințit și el a urmat niște piste false.

Pentru împătimiții genului și iubitorilor de date exacte, mă simt datoare să spun că Chandler a construit acest roman, ca și altele, pe scheletul a două dintre povestirile sale publicate anterior. Subiectul principal fiind asemănător, el a combinat acțiunea din "Killer in the Rain"/Ucigașul în ploaie (publicată în 1935) și "The Curtain"/Cortina (publicată în 1936). Într-o măsură mult mai mică el a luat și elemente din alte două povestiri pe care le-a inclus în romanul Somnul de veci. În acest context, este de înțeles de ce, uneori, cititorul rămâne cu semne de întrebare niciodată rezolvate. Cu alte cuvinte, cine l-a omorât pe șofer? E întrebarea romanului de față, care rămâne fără răspuns chiar și după ce crimă principală a cărții și-a găsit deslușire.

Bogat în atmosferă și personaje, Somnul de veci este o introducere de neuitat la opera lui Chandler. Marlowe, detectivul de modă veche, cu experiență de viață, sarcastic și cinic, dar devotat unui profund sentiment al onoarei și unui set de principii adânc înrădăcinate, este un erou literar unic în cărțile americane. Cu siguranță voi mai citi aventurile sale și în alte romane semnate de Raymond Chandler.

Recomand romanul celor care nu se feresc de cărțile polițiste scrise în stilul clasic american al perioadei interbelice. Somnul de veci e atât o carte de vacanță cât și una de fiecare zi, una din acele rare cărți care te obligă să gândești, să pui cap la cap elemente dispersate, să încerci să rezolvi o șaradă odată cu eroul sau chiar înaintea lui. Iar dacă într-adevăr nu aveți atâta răbdare, există două ecranizări ale acestei cărți, însă eu zic că e păcat să nu gustați din plin acțiunea complexă, care nu poate fi redată integral în niciun film omonim, fie el cu Humphrey Bogart sau nu.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Adam si Eva, de Liviu Rebreanu. Recenzie

Titlu - Adam și Eva
Autor - Liviu Rebreanu (romanul a apărut prima dată în 1925)
Editura - Agora
Preț - 13,50 lei, 207 pagini
Anul apariţiei - 2011
ISBN -
Gen - romantic, ficțiune, spiritualitate
Comercializată pe Libris

Romanul Adam și Eva ar fi rămas pentru mine nedescoperit dacă nu aveam în liceu un profesor de română în ultimii săi ani de profesie, care nu avea nimic de pierdut dacă ne mai spunea la clasă și altceva decât prevedea programa școlară și recomandările venite de sus. Așa că dânsul, după ce ne-a povestit despre viața lui Liviu Rebreanu, ne-a spus în treacăt că, în afară de cele două romane canonice pe care aveam să le studiem, autorul a mai scris Adam și Eva și Jar, dar a adăugat că acestea două nu se ridică, stilistic vorbind și din punctul de vedere al clarității personajelor la înălțimea primelor două.

*** Vă rog votați în chestionarul din lateral-dreapta. Vă mulțumesc! ***

Știind de la profesorul meu că Adam și Eva trata tema reîncarnării, cu toate că nu aveam acces la nici o sursă despre spiritualitatea indiană, eram foarte atrasă de tot ceea ce suna interzis în acele vremuri. Așadar, în pauză m-am și dus la biblioteca liceului să cer Adam și Eva. Bibliotecara s-a uitat chiorâș la mine, dar mi-a împrumutat cartea. Pentru eleva care eram atunci, romanul acesta, inedit prin abordarea sa, a reprezentat o delectare literară și spirituală. Acum, l-am recitit cu aceeași plăcere și nu l-am găsit știrbit în niciun fel, mai ales că autorul era la a treia sa publicație, romanele Ion și Pădurea spânzuraților fiind primele sale scrieri.

Adam și Eva se citește ușor, mai ales de către cititorul familiarizat cu esoterismul și cu preceptele filosofiilor orientale. Acțiunea sa constă din ilustrarea unor mituri în special indiene, privind reîncarnarea: spiritul, în drumul său către eliberarea de samsara, de greșelile inerente vieții pe planul material, se încarnează de șapte ori până să ajungă în Nirvana. Pe parcursul acestor șapte vieți, cuplul arhetipal (androginul), separat înainte de facerea lumii în bărbat și femeie, se tot caută prin vieți până când ajung să se contopească într-o iubire totală, trup și suflet. Doar în ultima viață este posibil acest lucru, și atunci cele două spirite care au reușit să fie din nou unul singur din toate punctele de vedere, se vor duce în Nirvana și se vor fi eliberat de karmă.

Astfel, Rebreanu a construit romanul pe scheletul a șapte capitole cuprinzând cele șapte vieți ale eroului principal, care se încarnează pe rând în Mahavira - păstor în India vedică, Unamonu - guvernator în Egiptul antic, Gungunum - scrib în Babilon, Axius - luptător roman din timpul Împăratului Tiberiu, Adeodatus - călugăr în Germania medievală, Gaston - medic pe vremea Revoluției franceze și Toma Novac, profesor universitar la București. Romanul este scris din perspectiva acestor personaje masculine, bine dezvoltate, ale căror gânduri, fapte și sentimente sunt descrise minuțios.

Acest bărbat își găsește de fiecare dată sufletul geamăn în persoana unei femei, fie ea Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne, sau Ileana, dar, cu toată atracția ireprimabilă dintre ei pe parcursul primelor șase vieți, din diferite motive, nu ajung să se împreuneze fizic. Ori fac parte din pături sociale incompatibile și rangul unuia îl împiedică să ajungă cu adevărat la iubirea vieții lui, ori este vorba de un legământ de castitate (ca în cazul călugărului Adeodatus, care crede că ar face un sacrilegiu să-și dea frâu liber simțămintelor, deoarece el o iubește pe Fecioara Maria, și orice alt sentiment consideră că vine de la diavol), ori alte obstacole stau în calea celor două suflete gemene care nu se pot contopi din toate punctele de vedere, pentru că nu s-a împlinit încă ciclul samsarei celor șapte vieți.

Însă în ultima viață, Ileana, deși căsătorită, comite adulter pentru că se îndrăgostește foarte intens de Toma. Astfel, cei doi călători prin timp se reunesc și refac androginul inițial. Iar Toma ajunge să-și vadă toate cele șapte vieți pe parcursul celor câteva minute care-l despart de moartea finală și de trecerea în absolut. De aceea Rebreanu scrie romanul numai din perspectiva lui Toma Novac, aflat la granița dintre viață și moarte, care își revede toată trecerea lui prin materie din antichitate până în ultima clipă a vieții pe Pământ.

În fiecare capitol, denumit după numele femeilor iubite de Toma pe parcursul celor șapte vieți, autorul creionează atent fundalul social și istoric în care evoluează personajele, reușind să ilustreze până la detalii fine locuri și evenimente pe care noi le cunoaștem doar din cărțile de istorie. Recomand romanul Adam și Eva, comercializat și de Libris.ro, iubitorilor de cărți clasice, de dragoste, și celor care cochetează, fără prejudecăți, cu spiritualitatea lumii în ansamblul ei.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru oportunitatea de a (re)citi această carte.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde, de Franny Moyle. Recenzie

Titlu - Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde
Titlul original - Constance: The Tragic and Scandalous Life of Mrs Oscar Wilde
Autor - Franny Moyle
Traducerea - Cristina Jinga
Editura - Humanitas
Colecția - Convorbiri. Corespondenţe. Portrete
Preţ - 15 lei pe Libris (400 pagini)
Anul apariţiei - 2014
ISBN - 978-973-50-4307-0
Comercializată pe Libris

Franny Moyle este o scriitoare britanică, directoare a unui teatru londonez, care a studiat literatura engleză și istoria artei. Însă mai mult decât literatura, se pare că este interesată de viețile particulare ale scriitorilor, de care s-a interesat îndeaproape, cel puțin în ceea ce îi privește pe pre-rafaeliti și pe Oscar Wilde.

Coperta cărții de față, o biografie, nu știu dacă neapărat romanțată, asta veți vedea când o veți citi, prezintă două fotografii: Oscar, bărbatul excentric, trecând drept chipeș după canoanele vremii, afișând bunăstare și eleganță, privind înainte, iar lângă el, Constance Lloyd, soția lui, cu un copil în brațe, oarecum copleșită de îndatoririle conjugale, care privește către el, către Oscar, omul pe care l-a iubit până la capăt și alături de care a stat, fiind în stare de orice sacrificiu posibil ca să nu-l piardă.

Franny Moyle ne prezintă viața acestei Constance alături de scriitorul Oscar Wilde, un bărbat fermecător în aparență, dar dificil în intimitate. La început au trăit zile frumoase, s-au căsătorit după câțiva ani de relație, au trăit așa cum trăiau scriitorii vremii, mai boem, deși își permiteau o viață stabilă financiar. Oscar era celebru, piesele lui se jucau cu casa închisă, era favoritul presei și, la rândul său, se bucura de acest statut privilegiat.

În 1888 Constance era căsătorită cu Oscar de 4 ani și se cunoșteau deja de 9. Dragostea dintre ei a fost reciprocă și puternică, cel putin o vreme, dacă e să ne luăm după schimburile de scrisori dintre ei. Cu toate acestea, Constance aprecia munca scriitoricească a soțului ei, iar el o susținea în proiectele sale artistice și în lupta pentru drepturile femeilor. În viața lor a apărut un copil, apoi al doilea, care se spune că a însemnat și sfârșitul vieții de cuplu între cei doi soți. Din acest moment încolo, Oscar a început să se distanțeze de tot ceea ce reprezentase pentru Constance până atunci. Între ei apare un tânăr de 17 ani, Robbie Ross, care trezește gusturile homosexuale ale lui Oscar. Constance acceptă acest ciudat triunghi conjugal. Mai târziu Oscar îl cunoaște pe lordul Alfred Douglas, zis Bosie, un tip egoist, vanitos, plin de sine, care îl cucerește definitiv și care va reprezenta distrugerea căsniciei cuplului Wilde, ruinarea lor financiară și a reputației scriitorului.

Constance luptă să-l poată scoate pe Oscar de sub influența malefică a lui Bosie, deși el deja se purta urât cu ea, dar e o luptă cu morile de vânt. Oscar ajunge la închisoare, după un scandal de presă, pentru că în vremea aceea, deși existau destui homosexuali practicanți, acest lucru era considerat un delict. Constance nu divorțează, poate dintr-o fărâmă de speranță că soțul ei își va reveni la ceea ce fusese cândva, ci își schimbă numele. Însă evenimentele o copleșesc. La 39 de ani se stinge în exil, la Genova.

Franny Moyle prezintă pentru prima dată în Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde cele 300 de scrisori nepublicate, scrise de Constance, în marea lor majoritate către prietena și confidenta ei Georgina Mount-Temple. Cartea este frumoasă dar tristă și pe de-a întregul convingătoare. O pasiune dezlănțuită și nepotrivită cu vremurile, poate distruge viețile celor din jur, la figurat, dar și la propriu. Ca-n viață, cel care a cauzat răul, Alfred Douglas, supraviețuiește tuturor, și părăsește această lume târziu, în 1945, după un atac de cord.

Cum ar fi arătat viața lui Constance dacă ar fi trăit cu o sută de ani mai târziu? Cu siguranță altfel. Nimeni nu l-ar fi condamnat pe Oscar pentru orientarea sa sexuală, iar reputația lui n-ar fi fost știrbită. Dar în orice secol, o iubire devastatoare poate să distrugă vieți. Ori poate că o Constance a vremurilor noastre și-ar fi luat copiii și ar fi pus capăt unei căsnicii eșuate și unei iubiri fără obiect. La urma urmei, decât să te autodistrugi, mai bine o iei de la capăt pe un alt drum. Dar socialmente vorbind, asta nu era o opțiune validă în frământatul început de secol douăzeci.

Mulțumesc librăriei Libris pentru că mi-a oferit oportunitatea de a citi și recenza această carte.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Secretul Medici, de Michael White. Recenzie

Titlu - Secretul Medici
Titlul original - The Medici Secret (publicată prima oară în 2008)
Autor - Michael White (Australia)
Traducerea - Anca Ilie
Editura - RAO
Colecția -
Preţ - cca 15-20 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2010
ISBN - 978-606-825-169-1
Comercializată pe Libris

Când un grup de oameni de știință începe să lucreze la Proiectul Medici și studiază rămășițele celebrei familii florentine, se lansează un lanț de intrigi și secrete periculoase. Cu patruzeci de ani în urmă, custodele Capelei Medici a descoperit un obiect ciudat, care părea să conțină un jurnal scris de marele Cosimo de Medici. Acum, când cadavrele familiei Medici sunt supuse controlului științei moderne, un tânăr om de știință care găsește un obiect straniu, așezat în cadavrul lui Cosimo, este ucis cu sânge rece. Jeff Martin, un om de știință englez care trăiește în Veneția, este atras de mister și se străduiește să afle ce a descoperit Cosimo într-o mănăstire macedoneană în 1410 - și de ce cineva este dispus să ucidă pentru ca taina să nu fie dezvăluită.

Cam asta e povestea, pe scurt. Romanul începe cu descrierea unei inundații care a avut loc la Florența pe 4 noiembrie 1966, inundație în timpul căreia cripta familiei Medici a fost afectată, și, odată cu ea, câteva dintre augustele cadavre ale familiei. Custodele de atunci, Mario Sporani, încearcă să salveze cripta, dar nu reușește să facă față diluviului. Peste 40 de ani, un grup de cercetători vor să afle dacă osemintele aparțin cu adevărat familiei Medici, pentru că cel puțin unul dintre ei are bănuiala că sicriul lui Cosimo conține rămășițele altcuiva. Un grup de agitatori face zilnic manifestație împotriva acestui lucru, considerând că este o ofensă adusă familiei Medici să iei acum rămășițele și să încerci să le supui testelor ADN. Profesorul Carlin Mackenzie găsește o tăbliță ciudată lângă coloana vertebrală a lui Cosimo, și, euforic, începe să o descrie la telefon, lăsând un mesaj vocal nepoatei sale, dar bateria se descarcă și Mackenzie nu-și termină mărturia. Din spate, cineva necunoscut, îl atacă și îl ucide.

A doua zi, ziarele urlă despre moartea tânărului cercetător. După ceea ce s-a întâmplat la Florența, Sporani se duce la Veneția la un englez pasionat de istorie, Jeff Martin, ca să-i predea niște documente găsite de el în timpul inundației din 1966 și ca să-i povestească cele petrecute și anumite lucruri trăite de el și familia lui. Sporani crede că există persoane din umbră foarte interesate ca adevărul să nu iasă la iveală, și îi arată lui Jeff că a fost el însuși amenințat și pus să-i convingă pe cercetătorii de la Proiectul Medici să-și întrerupă munca. La început Jeff nu are prea mare încredere în bătrânul Sporani, considerându-l țicnit. Mai târziu, evenimentele îi vor demonstra lui Jeff că Sporani nu a inventat nimic și se va lăsa antrenat în căutarea adevărului și a secretului Medici.

Firește că n-am să vă răpesc plăcerea de a citi această carte de Michael White și oferită mie de Libris, scrisă într-un ritm alert, cumva asemănătoare cu Codul da Vinci a lui Dan Brown, plină de întorsături de situații și de aventură, de șarade ascunse în note muzicale sau de indicii date de razele soarelui la apus peste anumite lucrări de artă. Lupta dintre cei care vor să afle adevărul și cei care vor să-l lase ascuns este acerbă. Urmăririle și crimele se țin lanț, dar și indiciile care duc la Secretul Medici se înmulțesc. Michael White ne poartă prin trecut și prin prezent, prin Florența, Veneția și Macedonia, ne arată o lume medievală în care familia Medici sponsorizează artiștii Renașterii și în care există legături neștiute între Giordano Bruno, familia Medici și Antonio Vivaldi, chiar dacă n-au fost contemporani unii cu alții.

Secretul Medici este un thriller bun, captivant, o carte pe care n-o prea lași din mână până n-o termini. Dacă ați citit-o, vă aștept cu impresii. Dacă nu, credeți că v-ar plăcea s-o citiți?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

Titlu - Hanul Jamaica
Titlul original - Jamaica Inn (publicată prima dată în 1936)
Autor - Daphne du Maurier
Traducerea - Gherasim Țic
Editura - Orizonturi
Colecția - Romane celebre
Preţ - cca 14 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 978-973-736-213-1
Comercializată pe Libris.ro

Am citit romanul Hanul Jamaica scris de autoarea britanică Daphne du Maurier aproape pe nerăsuflate. În studenție mai citisem Rebecca, și îmi plăcuse foarte mult stilul, acțiunea și modalitatea prin care autoarea te aduce, meandrat, la punctul culminant și la finalul cărții. Hanul Jamaica nu face excepție. Este un roman gotic, plin de suspans, cu o tușă groasă de sinistru și de sumbru, ca și cum în han s-ar petrece cine știe ce ritualuri de magie neagră. De fapt, adevărul nu e chiar așa departe de comparația făcută de mine.

Dar să purcedem la drum, în stilul clasic al romanelor realiste victoriene, așa cum Daphne du Maurier a creionat cartea. Primele 3-4 pagini conțin descrierea locurilor unde începe acțiunea, ferma din Helford, apoi aflăm că mama eroinei Marry Yellan, o tânără inocentă de 23 de ani, este pe moarte. După ce femeia trece la cele veșnice, Mary se ocupă de funeralii și vinde ferma, conform ultimei dorințe a mamei ei. Un cumpărător apare imediat și, datorită atitudinii acestuia, care abia așteaptă s-o vadă pe Mary plecată din casă, ea se și grăbește să-și strângă lucrușoarele și să o pornească la drum spre hanul Jamaica, deținut de unchiul ei Joss Merlyn, și de sora mamei ei, Patience. Însă pe drum, află întâmplător, că lumea tace stânjenită când aude numele hanului și al unchiului Joss, ea fiind sfătuită să nu se ducă acolo, într-un loc în care n-are ce caută o fată că ea.

Cu toate acestea, Mary nu are alternativă și ajunge la hanul sumbru, soios și oarecum părăginit. Este evident că nu are clienți de soi și că puțină lume îi calcă pragul, locul fiind unul neprietenos. Joss și Patience nu oferă camere călătorilor care ar dori să se odihnească peste noapte, sub pretextul că fiind un loc izolat, aflat în apropierea unor drumuri, nu se știe ce răufăcător ar poposi și le-ar lua gâturile. Mary, isteață fiind, simte că adevărul este altul. După ce îl cunoaște pe unchiul Joss, care o și amenință să nu cumva să încerce să afle ce se petrece la han uneori, noaptea, și îi dezvăluie că el bea fără măsură și ar fi bine să nu-i stea în cale, Mary ar vrea să plece peste câmpul mlăștinos oriunde ar vedea cu ochii, dar rămâne la han, să fie alături de mătușa ei.

După câteva zile, vie una din acele seri în care hanul e luminat și plin de tot felul de contrabandiști, hoți, criminali și răufăcători, care, după ce se îmbată, se distrează pe seama unui biet idiot din sat. Mary nu respectă interdicția lansată de unchiul ei și pândește această lume pestriță, ascultând conversațiile lor fără să fie observată de Joss. Dar hanul mustește de secrete întunecate pe care Mary, curioasă, ar vrea să le afle. Însă Joss i-a spus doar că nu e "destul de beat" ca să-i destăinuie de ce "trăiește în acest colț uitat de Dumnezeu și de ce ține hanul Jamaica."

Hotărârea lui Mary de a rămâne la han se va dovedi începutul unor aventuri la care ea nici nu se gândise. Va fi martora unor crime, își va pune inima în palmele unui om al bisericii, dar oare este de bun augur ceea ce face? În toată această învălmășeală din care încearcă să scape, va găsi iubirea, deși în persoana fratelui mai tânăr al lui Joss, Jem, hoț de cai.

Așadar, Hanul Jamaica este un roman care tratează oarecum suprarealist întâmplările prin care trece eroina. Experiențele coșmarești trăite de Mary sunt viu redate de către Daphne du Maurier, care desenează cu mână de maestru portrete umane de o brutalitate șocantă. Pleiada de contrabandiști și de criminali care se perindă pe la han își are corespondentul simbolic în mlaștinile din apropiere. Mocirla socială în care se complac personajele este asemeni mlaștinii, unde se rătăcește Mary într-o zi.

Hanul Jamaica are toate ingredientele unui roman gotic: atmosferă sumbră, mistere întunecate, secrete, un preot, crime. Per total, deși cu unele stângăcii - de exemplu, personajele sunt lipsite de o anume consistență, lucru pe care îl putem ierta autoarei, având în vedere că este prima sa carte publicată - Hanul Jamaica rămâne o carte clasică de aventuri, care se ridică mult deasupra altora de același gen. Iubitorii suspansului o vor aprecia, la fel și adepții literaturii clasice. Cu acest roman Daphne du Maurier pășește în elita scriitoricească a lumii, și își continuă cu responsabilitate drumul. Deși statisticile spun că este cea mai vândută carte a ei, rămân la părerea că Rebecca e mai bună și mai bine articulată.

Cine vrea să se convingă singur, poate comanda cartea online pe Libris.ro. Sau, pentru cei foarte grăbiți, există ecranizarea romanului, făcută de nu mai puțin celebrul Alfred Hitchcock în 1939. Doar să nu uitați că, un film nu va respecta niciodată toate detaliile cărții după care a fost făcut. Iar dacă în drumurile voastre vă abateți prin Marea Britanie, în ținutul Cornwall, intrați și în Hanul Jamaica, locație reală, după care Daphne du Maurier s-a inspirat în romanul ei.

Până la recenzia viitoare, vă spun, lectură plăcută!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!