Se afișează postările cu eticheta nunta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nunta. Afișați toate postările

joi, 25 mai 2017

Bijuterii deosebite la evenimente speciale




Bijuterii deosebite la evenimente specialeLa mine în perioada asta s-a nimerit o agendă destul de plină cu evenimente de tot felul. Fireşte, nu este mereu aşa, dar acum s-au adunat o grămadă de seri speciale în mai puţin de două luni. Un banchet de absolvire, o aniversare a unei prietene de familie ajunsă la o vârstă rotundă, un eveniment de familie mai sobru şi o nuntă. Când sunt în public, la ocazii speciale, îmi place să port anumite bijuterii. Evenimentele speciale merită o atenţie deosebită la ţinută şi la accesorii, mai ales că pietrele preţioase au şi proprietăţi esoterice. Nu ştiu dacă forţa lor se confirmă sau nu, însă cred că nu degeaba unele geme sunt purtate de mii de ani.

Bijuterii deosebite la evenimente specialeCei care mă cunosc ştiu că sunt născută sub semnul Vărsătorului, iar pietrele preţioase ale acestei zodii sunt, printre altele câteva, ametistul, granatul, hematitul. Însă pentru evenimentele la care mă aflu alături de multă lume, pentru protecţie şi pentru a fi bine echilibrată psihic, port bijuterii cu granate. Granatul se zice că emite vibraţii care leagă primul centru energetic al corpului, muladhara chakra, cu pământul, sporeşte vitalitatea şi protejează împotriva pierderilor de energie, mai ales datorate acelor persoane care involuntar "fură" energia altora. De asemenea, granatul mai este cunoscut şi ca piatra care face să crească prosperitatea financiară.

Dar nu aleg granatul pentru bijuteriile mele doar pentru proprietăţile lui, ci şi pentru frumuseţea lui. Îmi place foarte mult culoarea roşie şi reflexele maronii ale granatelor care dau un ansamblu coloristic de multe ori identic cu acea nuanţă numită marsala. Mie această piatră, montată pe argint, mi se pare elegantă, sobră, rafinată şi nobilă. Aş purta-o în încrustaţii atât pe inele, cât şi pe brăţări sau coliere. Cu toate acestea, granatele nu sunt doar roşii, ci există şi varietăţi de alte culori, ele pot fi galbene, verzi, sau albastre. Aceasta din urmă varietate este cea mai scumpă din lume, pentru că granatele albastre sunt rare şi au uimitoarea proprietate de a-şi schimba culoarea în funcţie de lumină. Un carat dintr-o asemenea piatră costă 1,5 milioane de dolari.

Bijuterii deosebite la evenimente specialeGranatele au fost găsite în coliere încă din epoca bronzului. Faraonii Egiptului purtau granate, în Roma antică sigiliile conducătorilor erau gravate în pietrele din granat ale inelelor, iar legendele spun că însuşi Dumnezeu îi dăruise un granat regelui Solomon. De altfel, pe parcursul Evului Mediu granatul devine piatra preţioasă preferată de nobilime şi de feţele bisericeşti. Multe legende sunt legate de frumuseţea şi de misterul acestei pietre preţioase. Se spune că Noe avea un granat imens cu care lumina arca pe timp de noapte. Coranul vorbeşte despre granatele care luminează al patrulea cer al Raiului iar grecii credeau că el apără copiii de înec şi că protejează împotriva otrăvirii. Legendele Olimpului spun că însuşi zeul Hades i-a dăruit soţiei sale Cora-Persefona un granat, pentru ca atunci când ea pleca în lumea de la suprafaţă, vreme de jumătate de an, să se întoarcă repede la el. De atunci, se spune că granatul este o piatră care vindecă rănile iubirii şi care îi aduce înapoi pe cei despărţiţi. Războinicii Evului Mediu credeau că granatele îi apară de răni şi de moarte, astfel că mulţi dintre cei mai avuţi care plecau la război, aveau un inel cu granat asupra lor.

Dar poate că una dintre cele mai cunoscute calităţi ale lor este că reduce depresia şi echilibrează energiile mentale prin puterea sa purificatoare. Granatul are forţa de a diminua inhibiţiile şi de a elimina stresul. Aşadar, o bijuterie frumoasă, înnobilată cu un granat, nu este doar un accesoriu estetic ci şi unul benefic celui care îl poartă. Cu atât mai mult cu cât ele aduc un anume echilibru, un set elegant se pretează la a fi purtat la evenimente, iar un inel cu un granat discret poate fi protecţia noastră de fiecare zi.

surse foto: 1 - pixabay.com, 2,3 janette.ro

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








marți, 16 mai 2017

Rochia printesa - care nu se demodeaza niciodata




Rochia printesa - care nu se demodeaza niciodataDupă ce ai răspuns "Da" la marea întrebare a vieţii tale începi să te simţi copleşită de tot ce înseamnă organizarea unei nunţi. Este normal. Se întâmplă fiecărei femei după ce a dat acest răspuns. Brusc înţelegi că trebuie să organizezi una dintre cele mai importante zile din viaţa voastră şi că ai un milion de lucruri de făcut. Printre acestea este rochia de mireasă, unul dintre elementele vitale ale unei nunţi. Şi alegerea unei rochii de mireasă perfecte este cel mai important lucru pentru o mireasă în devenire.

Mai întâi trebuie să găseşti rochia care ţi se potriveşte cel mai bine. Dacă ai şoldurile şi umerii cam de aceeaşi dimensiune şi o talie bine definită, poţi alege o rochie sirenă sau chiar una mulată pe corp. Dar o siluetă perfectă este rară, şi atunci, dacă ai un corp în formă de pară cu şolduri şi coapse mai pline, ori eşti genul adolescentin, sau ai curbe bine evidenţiate, cea mai potrivită este rochia prinţesă, rochia în formă de A sau rochia de bal.

După cum vezi, aceste trei modele de rochii de mireasă diferă doar prin lărgimea fustei - rochia de bal este cea mai largă, iar rochia în A este mai apropiată de corp, în timp ce rochia princess sau prinţesă este între cele două, având topul mulat pe bust şi poalele nu foarte largi dar nici strâmte, urmând o linie elegantă, potrivită oricărui tip de siluetă. De altfel, majoritatea femeilor aleg rochii de mireasă prințesă pentru că este foarte versatilă, este modelul care avantajează pe oricine.

Atunci când te decizi pentru culoarea rochiei este foarte important să iei în considerare şi culoarea tenului tău. Dacă ai tenul măsliniu, o rochie de mireasă albă sau crem-şampanie va arăta uimitor pe tine. Dacă ai un ten deschis, poţi alege rochia în nuanțe de roz sau de fildeş. Însă oricine poate arăta bine într-o rochie de mireasă albă, şi acesta este motivul pentru care este atât de întâlnită.

Din aceste motive, expuse mai sus, în magazinele de profil vezi că cele mai multe rochii de mireasă sunt croite în stilul prinţesă, care nu se demodează niciodată.

Oare tu, frumoaso care citeşti acum, ce rochie de mireasă ai avut ori ţi-ai dori să ai?

sursă foto - pixabay.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!







sâmbătă, 13 mai 2017

Baiatul care a dat bac-ul in pantaloni scurti




Baiatul care a dat bac-ul in pantaloni scurtiAseară vecina mea a sunat la uşă. Eram la serial dar, fireşte, am deschis. Zâmbitoare, mi-a întins un plic spunând că-i o amendă. N-am maşină, deci... am deschis plicul şi am găsit o invitaţie la nunta fiului ei mai mare. Da, e chiar mai mult decât o amendă :) Femeia a mai rămas preţ de-o şuetă şi ne-am sfătuit ce costume să ia ambilor ei băieţi. Cămăşi bărbaţi are destule, dar costume, nu. Celui mic îi trebuie neapărat, că vine banchetul, bacalaureatul şi apoi nunta lui frate-său.

Ştefan tocmai venea după maică-sa şi a auzit discuţia. A început să comenteze că nu vrea costum, că aşa, că pe dincolo. Mi-am amintit că la un bacalaureat, cândva, un candidat venise în pantaloni scurţi şi tricou. Eram intrigată şi l-am întrebat de unde vine, aşa, ca de pe maidan. Mi-a confirmat că de la o partidă de fotbal. Am rămas fără cuvinte. Nu mai ştiu dacă nota a fost influenţată de stilul lui vestimentar, prea excentric pentru un examen de maturitate. Bănuiesc, pentru că mi-a fost greu să disociez răspunsul lui de sentimentul de batjocură pe care l-am avut examinându-l. I-am explicat lui Ştefan că nu te poţi îmbrăca oricum în anumite situaţii, şi mai ales de ce. Pentru că impresia pe care o faci, contează enorm.

Baiatul care a dat bac-ul in pantaloni scurtiLa un examen, la un interviu pentru job, la un eveniment precum o nuntă, o aniversare, sau o întâlnire cu o persoană importantă ierarhic ori una de afaceri, nu te poţi duce îmbrăcat altfel decât la cămaşă, costum în două sau trei piese, asortând cravata potrivită, ori batista de la buzunarul sacoului. Nu degeaba acestui stil vestimentar i se mai spune şi office. Costumul bărbătesc este un duo mereu la modă, elegant, care conferă purtătorului o anume clasă, îi dă un aer de maturitate, stabilitate, responsabilitate şi de putere financiară chiar.

Am pus invitaţia alături de altele, pe care le am de onorat în vara asta. Doru venise obosit de la o conferinţă, iar eu am intrat în dressing alegând câteva costume bărbaţi în locul lui. Sacoul de catifea bleumarin, cămaşa albă si pantalonii violet-prună pentru aniversarea de săptămâna viitoare. Restul accesoriilor şi le alege el. Iar eu mă pun la somn, nostalgică, pentru că iar am pierdut finalul serialului meu preferat.




Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








miercuri, 5 octombrie 2016

Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!


Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!

O rochie perfectă asociată cu accesoriile potrivite are o personalitate proprie, unică, are puterea de a vă scoate din anonimat şi poate transmite fără cuvinte o întreagă poveste. Cu sezonul nunţilor şi petrecerilor în aer liber în plină desfăşurare, rochiile de ocazie nu trebuie să lipsească din garderoba nici unei femei. O noapte în club, o petrecere cocktail, petrecerea companiei, o întâlnire fierbinte sau, de ce nu, o ieşire în oraş cu prietenele necesită purtarea unei rochii adecvate. Fiecare eveniment are nevoie de un tip diferit, iar pentru neiniţiaţi, alegerea modelului potrivit poate fi un adevărat coşmar. De aceea, am pregătit pentru dumneavoastră un mic ghid pentru a vă uşura procesul de selecţie.

Rochiile de seara se recomandă a fi purtate după ora 9, şi pot fi mai mult sau mai puţin pretenţioase, în funcţie de natura evenimentului pentru care sunt destinate. Ele ar trebui să fie lungi, ideal fiind ca tivul acestora să atingă pământul. Pentru o cină romantică sau o plimbare prin parc va recomandăm o rochie simplă, vaporoasă, în culori calde care să se potrivească cu tenul şi silueta dumneavoastră, iar pentru o petrecere sofisticată, o rochie elegantă, în culori intense şi îndrăzneţe.

Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!

Rochiile de cocktail se poartă după amiaza şi au în general lungimi medii, până la jumătatea sau puţin peste genunchi. Pot fi confecţionate din materiale uşoare, de vară, precum mătasea şi dantela, şi sunt în general fără mâneci. O rochiţă neagră de ocazie este întotdeauna potrivită, indiferent de evenimentul la care participaţi.

Ţinuta pentru nuntă poate fi mai dificil de ales. Dacă pentru domnișoarele de onoare, ansamblurile vestimentare sunt decise în mare măsură de mireasă, când vine vorba despre rochia de soacră, lucrurile se schimbă. Alegerea acesteia şi a accesoriilor se va face nu numai în concordanţă cu locaţia destinată evenimentului şi cu specificul recepţiei, dar şi al gamei coloristice preferate pentru costumaţiile domnişoarelor de onoare, caz în care se poate opta pentru o nuanţă mai închisă. Ideal ar fi ca rochiile celor două soacre să se asorteze, dar nu întotdeauna este posibil acest lucru. Ca şi pentru restul costumaţiilor de nuntă, culorile de evitat sunt alb, ivoar, crem şi negru.

Totuşi, cea mai dificilă alegere o constituie rochia de mireasă. Cu toţi ochii aţintiţi asupra ei, rochia acesteia trebuie să fie perfectă, iar pentru asta, trebuie aleasă din timp. Fie că va doriţi o rochie creată special pentru dumneavoastră, fie că optaţi pentru una de-a gata, modelul trebuie să se potrivească siluetei şi personalităţii dumneavoastră, dar şi locaţiei alese pentru recepţie. Nu vă temeţi să încercaţi cât mai multe modele până ajungeţi la cel care vi se potriveşte. Rochia perfectă este cea care vă va cuceri de la prima privire şi care vă face să va simţiţi în al nouălea cer.

Pentru a uşura procesul de selecţie şi a micşora presiunea mentală pe care o astfel de alegere o generează, vă sfătuim să apelaţi la serviciile unui consultant care vă va putea îndruma spre modelul şi materialul potrivit dumneavoastră. Fie că este vorba de o rochie de mireasa sau de una de ocazie, magazinul Rochii Elegante De Lux vă pune la dispoziţie un consultant de vânzări.

Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!

Nu uitaţi să adăugaţi ţinutei dumneavoastră şi accesoriile adecvate, care pot transforma o rochie cât de simplă într-una spectaculoasă.

sursa foto  http://rochiielegantedelux.ro/






duminică, 19 iulie 2015

O tinuta marsala de ocazie cu buget redus





O tinuta marsala de ocazie cu buget redus
Marsala este un vin roșu închis din Sicilia. Iar anul acesta, au decretat mai marii într-ale designului de modă, culoarea anului este această nuanță de vișiniu numită marsala, o combinație foarte reușită de grena cu maro roșcat. Noi îi spuneam mai demult vișină putredă, bordo sau prună. Culoarea este una foarte bogată, elegantă, cu o anume noblețe în ea, și face ca o piesă vestimentară mai simplă, fără pretenții, să arate aristocratic pe orice formă de corp. Citeam deunăzi pe blogurile de fashion că o ținută marsala de ocazie ar fi scumpă și nu chiar foarte ușor de procurat. Acum, depinde și de purtătoare și de perspicacitatea ei, și de talentul ei de a combina piese obișnuite în așa fel încât să obțină un efect maxim de eleganță și de bun gust.