Se afișează postările cu eticheta oftalmolog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oftalmolog. Afișați toate postările

joi, 14 ianuarie 2021

Cum afli dacă micuțul tău are ambliopie și de ce să faci cât mai curând o programare la Clinica Optisan

Cum afli dacă micuțul tău are ambliopie și de ce să faci cât mai curând o programare la Clinica Optisan

Orice părinte își știe copilul și vede când acesta nu se simte bine. Îi cunoaște toate gesturile și stările până în cele mai mici detalii. Când vine vorba de ambliopie, situația poate fi înșelătoare atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Ce este ambliopia?


Ambliopia, numită și boala ochiului leneș, este caracterizată prin performanța slabă a unuia dintre ochi. Deși ochiul nu are nicio problemă din punct de vedere anatomic, imaginile care se formează în creier vor fi încețoșate, iar creierul va folosi doar imaginile corecte de la ochiul sănătos.
Ambliopia apare de cele mai multe ori în copilărie, uneori încă de la naștere. Astfel, copilul nu își dă seama de disfuncționalitatea unui ochi, când cu celălalt vede bine. Sau mai rău, nici nu poate spune cât de bine vede sau nu.

Cum poți suspecta dacă micuțul tău are ambliopie


Sunt câteva semne care îți pot sugera că micuțul tău suferă de ambliopie:
• Ochii nu se mișcă în același timp și în aceeași direcție. 
• Lipsa de orientare în spațiu, lipsa de apreciere corectă a distanței față de obiecte. 
• Ochii nu fixează același punct. 
• Poate să apară și durerea, când unul din ochi este acoperit. 
• Își ține capul întors într-o parte, mai ales la activitățile de aproape. 
• Nu îi place să scrie sau să citească (preferă să i se citească).

Tratament pentru ambliopie la Clinica Optisan


Totuși, singurul mod de a diagnostica ambliopia este consultația oftalmologică. Diagnosticată la timp, ambliopia poate fi recuperată complet. Clinica Optisan din Zalău are o experiență de peste 10 ani în diagnosticarea și tratarea ambliopiei/ boala ochiului leneș la copii și adulți. Clinica dispune de un departament de Terapie Vizuală dedicat pacienților diagnosticați cu ambliopie, strabism, dar și alte tulburări de vedere binoculară.
Programul de terapie vizuală folosit de specialiștii Clinicii Optisan are eficiență maximă în cazul copiilor, iar primele rezultate pot fi observate chiar în primele săptămâni de terapie.

În ce constă programul de terapie vizuală pentru ambliopie


Programul de terapie vizuală pentru ambliopie/ochi leneș folosit la Clinica Optisan constă în exerciții pleoptice și ortoptice efectuate pe calculator. Ședințele de terapie se desfășoară în clinică, apoi la domiciliu și sunt coordonate de un terapeut.
Protocolul de tratament este stabilit cu medicul oftalmolog și depinde de fiecare caz în parte: de vârsta pacientului, nevoi și abilități.

Ce trebuie să știi dacă micuțul tău are ambliopie


Ambliopia nu dispare de la sine, nu se corectează fără a urma un tratament. Este nevoie de intervenție de specialitate și cu cât ajungi mai repede la medicul oftalmolog, cu atât șansele de recuperare a vederii copilului sunt mai mari. Durata tratamentului variază și depinde de fiecare caz în parte. Rata de succes a tratamentului este mare. Specialiștii de la Clinica Optisan garantează îmbunătățirea vederii cu cel puțin 30%, în caz contrar sunt restituite costurile aferente terapiei. Mai multe despre această afecțiune și cum poate fi tratată, poți afla aici:
www.optisan.ro
T: +40360086888
M: +40746672215



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








duminică, 21 august 2016

Ce faci daca ai ambliopie sau vezi mai clar cu un ochi decat cu celalalt







Ce faci daca ai ambliopie sau vezi mai clar cu un ochi decat cu celalalt
Dana are 37 de ani şi credea că stă perfect la capitolul sănătate a ochilor, deşi petrece ore bune pe net. Ca de obicei, se afla într-o seară la seriale, pe canalele de televiziune pe care toată ziua le butona din telecomandă. Doru o întrebă uşor enervat de ce se uită la televizor numai cu un ochi. Bineînţeles că nu înţelegea ce vrea să-i spună, cum să se uite cu un ochi, că doar nu-l ţinea pe celălalt închis? Aha, bun, acum era şi chioară, până acum era doar grasă. Când se certau, îşi scoteau unul altuia ochii cu neajunsurile fizice. El, că-i rotundă, ea, că-i cât un munte şi că mănâncă un pui întreg la o masă. După care se împăcau la un platou cu şniţele şi-o stivă de clătite.

Însă când a fost mai atentă la felul cum privea ecranul, a sesizat că uşor-uşor îndrepta ochiul drept perfect perpendicular pe ecran, iar stângul era cumva în semi-profil. Adică răsucea capul ca să vadă bine, cu dreptul mai mult, nu cu ambii ochi la fel. N-a dat importanţă atunci, deşi ocazional, remarcase că dacă acoperă pe rând ochii cu palma, cu ochiul drept vede perfect, iar cu stângul, mai în ceaţă. Atunci nu şi-a dat seama că ciudăţenia asta este o anomalie tratabilă. A crezut că aşa sunt făcuţi ochii ei, cu "defect" din fabricaţie.

Săptămâna trecută s-a dus la un control oftalmologic, la îndemnul Adinei, doctoriţa lor de familie, împreună cu fetiţa ei, Georgiana, care are aceeaşi afecţiune. Însă la ea ochişorul mai leneş îi fuge într-o parte şi astfel boala a fost depistată din timp. Au mers împreună la clinica Optisan, de pe strada Pietriş nr.1, în Zalău, oraşul lor natal. Acolo a aflat că avea nevoie de ochelari de citit şi că vedea mai bine cu un ochi decât cu celălalt. I-a vorbit doamnei doctor şi despre ciudăţenia vederii sale. I s-a spus că nu e ciudăţenie, că este o boală numită ambliopie, ca și la Georgiana, şi că se manifestă mai rar la adulţi, în schimb e foarte răspândită la copii. Pentru Georgiana, dar şi pentru Dana, d-na oftalmolog a recomandat programul AMBLIONET care tratează afecţiunea aceasta prin joc. Cu toate că Dana credea că era puţin probabil că tratamentul să mai dea rezultate în cazul ei, a aflat că şi adulţii pot să-şi amelioreze vederea ochiului leneş.

Dana a cumpărat DVD-ul cu programul terapeutic de jocuri, şi a optat pentru tratament la domiciliu, profitând de oferta clinicii Optisan valabilă până la sfârşitul acestei luni. O versiune demo a programului AMBLIONET o puteţi descărca şi voi, gratuit, de pe site. Amândouă deja au început programele-joc special concepute pentru ca la sfârşitul terapiei să se vadă o îmbunătăţire medie a acuității vizuale cu 30%. Dar ceea ce este mai important de menţionat e că vederea rămâne stabilă pe tot parcursul vieţii (cu condiţia respectării recomandărilor medicului oftalmolog). De asemenea, creşte semnificativ sensibilitatea la contrast şi se îmbunătăţeşte vederea ambilor ochi.

Dacă sunteţi din Zalău sau puteţi ajunge acolo, notaţi-vă numărul clinicii Optisan, nu se ştie când aveţi nevoie de o consultaţie pentru ochii dumneavoastră: 0260.612229 sau 0746.672.215. Program normal de luni până vineri între orele 8.00 şi 17.30.

Să ne vedem sănătoşi!

sursa foto și video: site-ul clinicii Optisan, www.optisan.ro