sâmbătă, 25 aprilie 2015

Tradarea episodul 117 rezumat





Tradarea episodul 117 rezumat
Mete îl umilește pe Tugrul așa cum făcuse el odinioară cu ostatecii, și îl pune să meargă pe burtă pe culoarul plin de mizerie, apoi, odată ajuns în biroul său, îl leagă de lanțurile din perete, răstignit. După aceea Mete se așează să mănânce porția de mâncare aflată pe birou, după care se pregătește să se bărbierească, dându-și cu spumă pe față. Când termină de bărbierit, îl spumează pe Tugrul apoi începe tortura, jucându-se cu briciul pe hainele și corpul lui.

Tradarea episodul 117 rezumat

Mete vrea să-l facă să-i spună unde i-a dus pe ostatici, ca să știe unde se află Arif, dar Tugrul rezistă torturilor lui Mete. După câteva zile Mete îi sună pe oamenii lui Tugrul ca să facă un schimb între Arif și torționar. Trei gardieni apar la casa de tortură, după ce l-au localizat pe Mete, dar el stă ascuns în mașină, cu Tugrul lângă el, legat. Cei trei, negăsind nimic, pleacă și pun la cale un plan. O vor răpi pe Ayca și îl vor obliga pe Mete să îl dea la schimb pe Tugrul contra lui Ayca, deși chiar și așa, vor încerca să-l păcălească, aducându-i o altă fată, cu un sac pe cap, pregătită să-l împuște (ține mânile la spate ca și cum ar fi legată, dar de fapt, are un pistol).

Tradarea episodul 117 rezumat

Bahar duce cu greu sarcina, având mereu grețuri și stări de indispoziție. Soner face tot posibilul s-o sprijine și să-i fie alături, ca să-i ușureze neplăcerile atât cât poate el, pentru că Bahar nu vrea să apeleze la medic. Hasefe are o criză de inimă și cade jos în timp ce împingea leagănul în care se afla Zehra. Toată lumea este alertată și îngrijorată de starea bătrânei, chiar și bunicul lui Arif îi aduce un leac de acasă de la el. Osman începe să bată la mașină primul său articol de ziar. Din când în când, în ultimele episoade, apare un bărbat cu părul alb, matur, imagini cu clădirea televiziunii Kanal D iar pe coloana sonoră se aud discuții despre scenariul serialului care urmează să fie făcut după cartea lui Osman.

Tradarea episodul 117 rezumat

Hakan visează să lucreze ca avocat în [afara] Istanbulului și pentru aceasta va obține sprijinul lui Cemile pentru călătorie la un seminar de avocatură. Berrin, Hakan și Ruya pleacă împreună cu el în Istanbul, dar intră cu forța la cel care a organizat seminarul, trecând peste militarii de la ușă. Avocatul de la birou îl ascultă pe Hakan dar nu este de acord cu spusele sale și când acesta protestează vehement, cheamă militarii, care folosesc forța împotriva lui. Berrin sare să-l apere pentru că îl vede bătut cu paturile puștilor, și este și ea lovită, după care cade inconștientă. Hakan este dus în arest, iar ele două vor fi duse la un hotel. Până la urmă, Ruya este aceea care va rezolva situația lui Hakan, el fiind eliberat la intervenția ei.

Tradarea episodul 117 rezumat

Carolin lucrează împreună cu Ibo la bancă. Mesude și Neriman depun o plângere împotriva acestui fapt, care nu va fi soluționată favorabil, deoarece ele nu știau despre Carolin că lucrase la o bancă în Olanda și că are, deci, calificarea și experiența necesară pentru postul respectiv. Neriman și Mesude, mai ales, se enervează și încep să facă gălăgie, aruncând cu poșetele înspre Carolin, care pleacă triumfătoare alături de Ibo.

sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.118 turcesc

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




vineri, 24 aprilie 2015

Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale





Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale
De la o vreme nici cu aspiratorul nu mă mai încumet să curăț covoarele din casă pentru că zona asta de munte cu umezeală multă și climă rece îmi dă niște dureri de spate, ceva teribil. Dar trebuie să fac curat, dacă nu zilnic, măcar la 2 zile, pentru că am pisici și lasă păr și pentru că stăm la parter și din cauza mașinilor care trec pe stradă, stăm într-o zonă cu trafic relativ intens, se face mult praf mereu și este necesar să aspir foarte des și să șterg praful de mai multe ori pe zi.

Plângându-mă că mi-e greu să stau aplecată de spate cu aspiratorul în funcție, o prietenă m-a sfătuit să-mi cumpăr un aspirator vertical. Nu știam ce-i acela, credeam că e un aspirator care stă pe roțile lui în poziție verticală și nu prea vedeam diferența. Ea mi-a explicat că e un aspirator ceva mai mic decât unul clasic, dar care nu are furtun - ce bine, mi-am zis eu, nu mai are ce să spargă la câteva luni de la folosire - ci are direct atașată pe tubul de aspirare carcasa cu motorul și cu recipientul de colectare a prafului.

Avantajele unui aspirator vertical

Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale
După aceea am căutat mai multe informații pe internet și am aflat că un asemenea aspirator este mult mai ușor de mânuit, nu trebuie să te apleci ca să-l manevrezi, poți aspira praful, scamele și părul de pisică din colțuri mai greu accesibile unui aspirator clasic, unele modele funcționează pe bază de acumulatori, deci nu ai ce fire să întinzi prin casă și nu ți se întrerupe curentul când ți-e lumea mai dragă pentru că ai ajuns prea departe și s-a decuplat ștecherul din priză, sau, dacă ai pus un prelungitor, s-a agățat priza acestuia în piciorul vreunui fotoliu și ai tras ștecherul în afară fără să vrei. Ocupă mai puțin spațiu de depozitare, poți aspira cu aceeași perie pe mai multe tipuri de podele și este ideal pentru cei care au animale de casă pentru că aspiră foarte bine părul lăsat de acestea.

În plus, fiind ușor de folosit, poți să pui în funcție mai des un aspirator vertical, dacă este necesar, oricât de des este nevoie, fără să lași praful să se adune de pe o zi pe alta sau mai mult. Într-adevăr, se poate ca aceste modele să aibă o putere mai mică de aspirare decât un aspirator clasic, dar din moment ce poate fi folosit mai des, inconvenientul acesta dispare de la sine. Iar dacă vrei într-adevăr un aspirator vertical de mare putere, la Philips există modele de aspiratoare comparabile cu cele clasice de 2000 de wați.

Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale

Ca de obicei, îmi voi cumpăra un aspirator vertical de la Philips și chiar dacă e weekend și s-ar putea să fie închise unele magazine, îl comand de pe internet și până săptămâna viitoare îl am la ușă, fără efort și fără bătaie de cap. Vă pup și vă doresc weekend liniștit!