Citesc mesajele care-mi parvin de pe grupurile de astrologie si nu pot sa nu observ câtă vâlvă creeaza trecerea celei care a fost Madalina Manole. Parerea mea este ca un suflet care nu are liniste, face in asa fel incat sa iasa la iveala adevarul, nelinistindu-ne si pe noi, intr-o oarecare masura.
Recunosc ca nici eu nu m-am putut abtine macar cateva zile - asa se cade, zice-se - sa nu ridic tema ei astrologica de nastere si sa nu incerc sa vad semne prevestitoare ale tragediei. Si ce vad? In primul rand predispozitia catre probleme nervoase, sau psihice, sau cum vreti voi sa le numiti, instabilitate mentala, limitare in cariera, un yod care are in varf pe Lilith in exaltare in Berbec, si care, colac peste pupaza, se afla in celebrul grad 22, despre care Nikola Stojanovici spune ca este grad de crima comisa ori suportata (sinuciderea este tot o crima, dar asupra propriei persoane).
O sa fac zilele astea o analiza ceva mai amanuntita, poate mai mult din punct de vedere karmic, asa cum m-am obisnuit in ultima vreme datorita raspunsurilor pe care le dau pe portalul acasa.ro.
... nu voiam sa scriu despre moartea Madalinei Manole, dar nu pot sa nu ma gandesc ca daca alaltaieri se vorbea despre faptul ca a fost gasita intr-o balta de sange lovita la cap, ieri si azi acest amanunt a fost complet evitat.
Daca s-a stabilit ca a fost siunucidere, ancheta de ce continua? De ce s-a cerut caseta cu filmarea camerei de supraveghere? Ce rost are sa stii la ce ora au venit acasa cei doi, daca ea a ales asa?
Nu pot sa nu revad in minte emisiunile si stirile de zilele astea. S-a spus ca sotul ei nu ar fi fost acasa in noaptea aceea, apoi nu s-a mai repetat stirea. S-a spus initial ca acum 3 saptamani nu a fost tentativa de sinucidere ci intoxicatie cu paracetamol, si ca ea a fost internata la Floreasca, ulterior s-a batut moneda pe varianta tentativei, si pe informatia ca ar fi fost internata la o clinica particulara. Un criminalist invitat la Realitatea TV a aratat de ce ipoteza sinuciderii nu prea sta in picioare, ulterior s-a evitat reluarea declaratiilor dansului. Purtatoarea de cuvant a Politiei a spus ca sms-ul a fost gasit pe mobilul sotului Madalinei, ulterior s-a afirmat ca de fapt au fost 2 sms-uri, ca in final sa ramana valabila aiuritoarea varianta cu sms-ul trimis pe propriul ei telefon. Ca nu este obligatoriu ca ea sa-l fi scris si trimis, nici asta nu se mai spune.
Si multe alte confuzii, poate intentionate, poate nu. Mie mi se pare ca se incearca a se ascunde ceva, cel putin pe moment.
edit: duminica, 18 iulie.
Am vazut in presa online acele poze facute inainte de lansarea ultimului album, care lansare nu a mai avut loc. Mada era foarte, foarte trista, si ochii, privirea, ii era ratacita. Din pacate am cunoscut bine de tot doua persoane cu schizofrenie, si exact acea privire dusa o aveau si ei in perioadele de criza. Pacat ca nimeni din cei din familie nu au observat-o ca se pierde, acum exista tratamente eficiente pentru orice suferinta psihica.
Unele femei fac acest gen de depresie severa si la instalarea pre-climacteriului.
Pacat!
Un print screen cu poza care m-a determinat sa cred in suferinta psihica a Madalinei.
Era ultima dimineata petrecuta in Hersonissos. Am moţăit până mai târziu, am luat ultimul mic dejun la hotel, apoi am pornit-o către sala de internet unde am stat o ora. Mi-am plimbat picioarele in Mediterana si am revenit acasa unde incepusem deja sa-mi fac bagajul cu cateva zile în urmă.
Am mai pus ce era de pus, am lasat pentru bagajul de mana hainele de a doua zi, pe vapor, harta Iraklionului data de Ianis excursionistilor in primele zile, ceva de mancare si apa. Eram gata. La ora 12 am plecat catre Iraklion, luandu-ne ramas bun de la gazdele noastre din Hotelul Ilios.
Cand am ajuns la Palatul din Knossos simteam ca timpul nu mai exista. Treceam printre coloane si prin salile imensului palat impregnandu-ma cu energia lor, nu stiam pe unde calc. Aveam impresia ca zbor, la fel cum odinioara Dedal si fiul sau Icar, evadasera din labirintul ingrozitorului Minotaur. Legendele Olimpului, pe care cu nesaţ le tot citeam si reciteam in copilarie, erau acum atat de vii. Vocea calda a lui Ianis povestindu-ne versiunea lor adevarata revenea din memoria din ultimele zile, de la microfonul autocarului. Timpul ramasese suspendat.
In imaginea din stanga este o replica fidela din lemn a tronului de piatra a regelui Minos gasit in palat.
Dupa ce mi-am luat portia de antichitate si mi-am reincarcat bateriile sufletului, m-am asezat cuminte pe o piatra sa mananc un sandvis in loc de masa de pranz, dupa care autocarul a pornit spre oras, la Muzeul Civilizatiei Minoice, care pe mine una, m-a dezamagit cu singura lui sala ingusta, cu putine exponate.
La sfarsitul celor 5 minute de vizitare, Ianis ne-a spus ca pana la 8 si jumatate seara, cand aveam sa ne imbarcam pe ferry boat, eram liberi. Cred ca fusesem singura care luasem harta orasului cu mine, asa ca Alia, dna profesoara de biologie din Brasov, prietena dansei, dna doctor, surorile din Braila si dna din Petrosani au format o trena in urma hartii mele in urmatoarele ore de canicula. Cand au inteles care este zona in care se pot desfasura, m-au lasat in pace sa vizitez ce mai aveam eu de vizitat. Adica vestigiile fortaretei venetiene de aici, zona portuara, un Starbuck's Caffe in care am baut un frappe cu gust mai mult de apa chioara decat de cafea si am mancat o prajitura la care visasem tot sejurul, o biserica frumoasa unde niste caini m-au alungat latrand la mine de mama focului (probabil ca avand acasa 4 bucati de pisici toate hainele mele miros a pisica, stiu si eu?!
Primaria din Iraklion.
O ancora veche in interiorul fortaretei.
In dreapta jos, un moment de respiro si de racorire, intr-o biserica gasita in drumul nostru prin zona portuara si comerciala a Iraklionului. Alia in prim plan, si surorile din Braila.
Pe la ora 5 deja eram stoarsa de puteri din cauza caldurii. M-am indreptat pleostita catre port, am vazut autocarul deschis, dar nu am putut intra in el pt ca soferii dormeau dusi cu picioarele barând culoarul, si m-am dus in sala de asteptare din port, micuta dar dotata ca intr-un aeroport, unde era bine si racoare.
Seara, pe ferryboat, am mancat, am facut un dus bun si m-am culcat instant, oarecum trista ca se terminase concediul meu prin civilizatia minoica.
A doua zi ma trezeam in Atena, pe care aveam s-o parasim imediat, sa traversam ce mai era de traversat din Grecia, sa tranzitam Bulgaria, si, pe la 2 dimineata, sa ajungem dupa o noapte prost dormita in Piata Victoriei de unde si incepusem calatoria.
Am coborât agale, mi-am luat amfora de pe pijamaua dlui sofer, care cu multa amabilitate mi-a pus-o acolo ca sa nu se sparga, si, dupa un ultim schimb relativ acid de replici cu Ianis (nici nu mai stiu de ce ne-am ciorovait, probabil de nesomn), m-am urcat in taxi si m-am indreptat catre casa Elei, prietena mea, unde m-am odihnit. Abia a doua zi am ajuns, in sfarsit, acasă.
