Se afișează postările cu eticheta palat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta palat. Afișați toate postările

duminică, 23 decembrie 2018

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sursă foto - pixabay.com

Mergeam de câteva ore către Granada, ținta noastră fiind palatul Alhambra. Știusem că vara, în Spania, sunt temperaturi toride, dar căldura era așa de apăsătoare încât unora ni se făcuse rău. Nu-mi imaginasem că aveau să fie peste 45 de grade la umbră, și cu cât înaintam în interiorul peninsulei Iberice, cu atât nuanța de ariditate devenea și mai apăsătoare. Cu toate acestea era încă bine, mai târziu aveam să experimentăm și mai multă căldură, plus un bonus al sorții - autocarul nostru avea să se strice exact la mecanismul de aer condiționat, care o vreme a funcționat doar pe temperaturi de iarnă. Am mers cu pauze la fiecare 10 minute, atunci, pe autostradă, până la Sevilla, apoi am avut o zi liberă de autocar și încă o zi am mers cu un alt autocar, spaniol, pus la dispoziție de o agenție de turism locală. După care al nostru a fost reparat și ne-am putut continua circuitul hispano-lusitan în deplină siguranță până la Madrid, care era popasul final al excursiei din 2012.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - grădini
jos - grădina arhitectilor
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Dar să revin la după-amiaza de cuptor din Granada. Am ajuns sleiți de soarele andaluz pe la ora 4 la palat. Am așteptat-o pe ghida noastră spaniolă, care avea impresia că toată lumea este obișnuită cu căldurile locale și se mira când rămâneam în urmă sau ne repezeam la frigiderele cu sucuri, aflate la tot pasul în castel. Mergeam după ea și o ascultam la căști, până când nu am mai putut să merg de căldură și am rămas pe o bancă în superbele grădini din Generalife.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - grădini
jos - palat, cartier de case în stânga, gradina arhitectilor
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Accesul din oraș la palatul Alhambra se face prin Puerta de las Granadas (Poarta cu rodii), un arc triumfal datând din secolul al XV-lea. Un urcuș duce pe lângă Stâlpul lui Carlos V, o fantă ridicată în 1554, la intrarea principală a Alhambrei. Aceasta este Puerta de la Justicia, o arcadă masivă, surmontată de un turn pătrat, folosită de mauri ca un tribunal informal de justiție. Mâna lui Fatima, cu degetele întinse ca un talisman împotriva ochilor malefici, este sculptată deasupra acestei porți, pe exterior.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - poartă de piatra în arcadă
jos - poarta vinului
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Așadar, istoria Alhambrei este legată de zona geografică în care se află, Granada - pe un deal stâncos cu un drum de acces dificil, pe malurile râului Darro, protejat de munți și înconjurat de păduri, printre cele mai vechi districte ale orașului, Alhambra se înalță ca un castel impunător cu zidurile sale roșcate care ascund o frumusețe interioară de neimaginat.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
detalii arhitectonice și decorative de interior
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Concepută inițial ca fortăreață militară, Alhambra a devenit reședință regală pe la mijlocul secolului al XIII-lea, după înființarea Regatului Nasrid și construirea primului palat de către regele fondator Mohammed ibn Yusuf Ben Nasr, cunoscut sub numele de Alhamar. De-a lungul sec. XIII, XIV și XV, cetatea este fortificată și lărgită cu ziduri înalte și turnuri defensive, care găzduiește două zone principale: zona militară sau Alcazaba și orașul medina sau palatina, unde încă mai sunt casele de nobili și plebei care locuiau acolo. Complexul monumental mai are un palat independent în fața Alhambrei, înconjurat de livezi și grădini, numit Generalife.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - detalii creștin-europene adăugate după căderea Regatului Nasrib
jos - curte interioară (curtea cu lei)
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Numele Alhambra își are originile într-un cuvânt arab care înseamnă "castel roșu", datorat culorii pietrei de construcție a complexului, care sub lumina stelelor este de culoare argintie, dar în lumina soarelui dobândește o nuanță de aur vechi. Există și o explicație mai poetică, relatată de cronicarii musulmani care vorbesc despre construcția Alhambrei "sub lumina torțelor". Nu există nicio referire la Alhambra ca reședință regală până în secolul al XIII-lea, deși fortificația a existat încă din secolul al IX-lea. Fondatorul dinastiei, Muhammed Al-Ahmar, a început cu restaurarea vechii cetăți. Lucrarea sa a fost finalizată de fiul său Muhammed al II-lea, al cărui succesor imediat a continuat reparațiile. Construcția palatelor datează din secolul al XIV-lea și este opera a doi mari regi: Yusuf I și Muhammed V.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - curte interioară cu lac artificial
jos - pavilionul Carlos V
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

În 1492, când monarhii catolici au cucerit Granada, Alhambra a rămas nedistrusă datorită frumuseții sale. Noii conducători voiau să șteargă toate urmele culturii maure, dar până la urmă au folosit castelul drept reședință regală, așa cum merita. Interiorul palatului este plin de arcade, colonade, pereți migălos acoperiți cu versete religioase sau învățături și poezii ale unui poet musulman, curți interioare cu fântâni arteziene sau cu bazine de reflecție. Majoritatea clădirilor palatului sunt construite pe patru planuri, toate camerele deschizându-se într-o curte centrală, totul fiind conceput pe același principiu, al paradisului pe pământ și pe ideea că numai cerul este perfect. Așadar, fiecare cameră, fiecare element de arhitectură conține, intenționat, o greșeală, o imperfecțiune. Albastru turcoaz, roșu și galbenul auriu, toate într-o oarecare măsură estompate de timp, sunt culorile folosite cel mai des.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - arcade sculptate și ornate cu arabescuri
jos - un arbore de rodie, care în spaniolă se spune granada, de unde și numele orașului
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Arabescurile tavanelor și dantelăria arcadelor te impresionează. Cele mai vizitate curți interioare sunt cea a leilor, care are o fântână centrală din care curge apă prin gura câte unui leu, altul în fiecare zi. A doua, este o curte cu un gen de piscină dreptunghiulară, cu o apă limpede în care cerul se oglindește perfect. Sala cea mai vizitată a acestui castel este sala stalactitelor în fagure sau sala Abencerrajes, în spaniolă. Conform legendei, numele provine din faptul că Muley Hacén, tatăl lui Boabdil, ultimul sultan al Granadei, în urma unui complot pus la cale de o familie rivală, care a insinuat că sultana Zoraya avea relații sentimentale cu un nobil spaniol din familia Abencerraj, i-a invitat pe toți cavalerii din acea familie la un banchet. El nu știa care era amantul cu care Zoraya se întâlnea în secret în grădinile palatului Generalife (palatul de vară), pe aleea Chiparoșilor, și astfel, sultanul a pus gărzile să-i înconjoare în timp ce stăteau la masă și toți au fost masacrați. Tavanul acestei săli este o imensă stea cu opt colțuri sub formă de stalactite și putem vedea o culoare roșiatică în fântâna de marmură dodecagonală din centrul camerei (eu nu-mi amintesc s-o fi văzut, e posibil ca la data excursiei să fi fost acoperită de un mozaic brun-roșcat). Se spune că această culoare este ceea ce a rămas după evenimentul tragic și sângele vărsat în urmă cu secole.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - curtea cu lei
jos - tavanul octogonal al sălii cu stalactite
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Într-un sfârșit, am ieșit spre grădini și cum spuneam am rămas să admir cultura maură mai la pas, din cauza climei extrem de aride. De pe marginea zidului exterior se vede Granada. Iar grădinile Generalife sunt splendide, și nu pot decât să sper că într-o altă excursie, mai tomnatică, voi avea șansa să văd ceea ce mi-a mai rămas de văzut din acest complex muzeal magnific, intrat pe bună dreptate în patrimoniul cultural UNESCO, al omenirii.


din aceeași excursie cu agenția de turism Interra Travel - episodul 1 - excursia de 4 stele

sursă foto cu excepția primei poze, albumul personal

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 22 iulie 2017

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula





Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Beijing - turnuri, blocuri de tip comunist si smog
În prima zi a excursiei, după un zbor Bucureşti-Beijing cu escală la Amsterdam de cca 12 ore în total, fără timpii de așteptare, şi după vreo 30 de ore de nesomn (în cazul meu), ne-am îmbarcat în autocarul chinezesc ştiind că vom ajunge la hotel, dar ghida locală, pe numele ei de împrumut, Cindy, a convins-o pe ghida noastră să vizităm mai întâi Palatul de vară şi apoi să mergem la hotel. Aşa că am coborât pentru această vizită, pe o căldură cvasi-insuportabilă, pleoştiţi cu toţii de nesomn.
Din cauza umezelii din anotimpul verii musonice (musonii sunt vânturi asiatice care iarna bat dinspre continent spre ocean, şi aduc uscăciune, dar vara îşi schimbă sensul şi bat dinspre ocean spre continent aducând ploi şi umezeală) disconfortul termic este major, cel puţin pentru noi, care nu suntem obişnuiţi cu acel tip de climă. O ciudățenie, dacă-mi permiteți, a Beijingului, este smogul, omniprezent, care face ca soarele să se vadă difuz chiar dacă este senin, iar albastrul cerului să fie de fapt, un fel de gri alburiu, permanent.

Palatul de vară face parte din patrimoniul UNESCO şi reprezintă un vast ansamblu de palate, grădini şi lacuri amenajat pe aprox. 3 km pătraţi. Noi am văzut partea principală a arealului, câteva pavilioane, pagode, zona curţii imperiale, unde împărăteasa Cixi şi împăratul Guangxu primeau delegaţiile oficiale şi conduceau treburile statului pe la 1890. Însă acest palat datează din anul 1150 când conducătorul de atunci al Chinei a transferat capitala în actualul Beijing. De-a lungul timpului acest palat a fost modificat şi adăugit, zona având acum mai multe construcţii, grădini, parcuri, pavilioane. Însă odată cu declinul Imperiului, prin secolul al 19-lea, palatul a fost incendiat din ordinul englezilor, după al doilea război al opium-ului şi a fost parţial distrus. După abdicarea ultimului împărat, Puyi, în 1912, a urmat o perioadă de stagnare, iar din 1924 palatul a fost deschis pentru public şi a devenit obiectiv turistic sub administraţia municipalităţii oraşului Beijing. După 1949, pentru scurtă vreme, palatul a fost sediul Şcolii de Partid a Partidului Comunist Chinez. Până în 1953 au avut loc restaurări masive şi apoi palatul a fost redeschis publicului. Din 1998 face parte din patrimoniul UNESCO.

animal fantastic numit qilin

alt animal fantastic, semănând cu un dragon, la Palatul de vară

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
plimbare cu barca pe lacul de la Palatul de Vară din Beijing

Întregul complex arhitectural este situat în jurul unui lac, pe care am avut plăcerea să facem o scurtă incursiune cu barca. Fotografiile ataşate arată câte ceva din măreţia, poate, a acestui palat. Pagodele şi pavilioanele sunt construite din lemn, iar ornamentele sunt foarte bogate, divers colorate în nuanţe stridente, într-o notă specific asiatică, dar care poate să nu fie pe placul unui european. M-a surprins că până şi acoperişurile erau în marea lor majoritate din lemn, doar unele erau făcute dintr-un fel de ţiglă galbenă.

Într-una din poze am surprins imaginea unui animal fantastic numit qilin, despre care se spune că apare ori de câte ori un demnitar sau o altă persoană importantă urmează să treacă în lumea umbrelor.

După această vizită am mers la Howard Johnson Paragon Hotel unde am avut cazarea timp de 3 nopţi în Beijing. Hotelul a fost foarte bun, cotat la 5 stele în China, camerele erau mari, aveam la dispoziţie cafetieră, ceaiuri şi ness, papucei de casă zilnic, halate de baie, prosoape de toate mărimile, şampon, balsam, săpun, gel de duş la baie, periuţă de dinţi, pastă mică şi pieptăn, uscător de păr, etc. Am avut tot confortul necesar, paturile erau foarte moi, singurele două inconveniente, zic eu, au fost că geamurile nu se puteau deschide (era doar aer condiţionat) şi că duşul era fixat în perete. La baie am avut cadă. Micul dejun a fost de tip internaţional, foarte bogat şi pe toate gusturile, iar lângă sala restaurantului era o sală de fitness pentru cine dorea să exerseze. La recepţie am putut să schimb dolari şi euro în yuani. Accesul internet era atât wi-fi cât şi cu cablu (era într-un sertar al mesei din cameră), viteza era foarte bună, însă în China, Google, Blogger şi orice site hostat pe Blogger, Godaddy şi orice altceva hostat pe Godaddy, Wordpress, gmail, yahoo, facebook, twitter, instagram şi în general orice gigant al internetului provenind din Statele Unite, nu poate fi accesat din cauza firewall-urilor guvernului comunist. Am citit că ar fi ceva metode ilegale de a accesa aceste site-uri, cu VPN, însă nu mi-am bătut capul şi n-am vrut să-mi fac singură de lucru.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Sala de mese a hotelului Paragon
Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Sala de fitness a hotelului Paragon
















Am dormit cca 15 ore, după o migrenă teribilă datorată oboselii și schimbării fusului orar. Dar mai apoi mi-am revenit perfect. A doua zi am făcut cunoştinţă ceva mai bine cu chinezii şi cu societatea lor, însoţiți şi de Cindy, ghida noastră chinezoiacă din Beijing. Prima oprire a fost în Piaţa Tienanmen - păstrez grafia aşa cum o ştiu de când eram studentă încă (acum se scrie Tiananmen), şi auzisem la televizor despre masacrul protestatarilor anticomunişti, studenţi şi intelectuali, din primăvara lui 1989. Cindy ne-a spus că protestele au fost generate de moartea unui lider comunist controversat şi de înmormântarea acestuia, care nu s-a făcut cu fast, așa cum cere tradiția, ci mai în secret. Şi că de aici... tancurile au trecut peste cei din piaţă. Nouă ni s-a spus atunci, ca şi mai târziu, după Revoluţie, că a fost o manifestaţie anticomunistă înăbuşită în sânge de Partidul Comunist Chinez. Ţin minte că reacţia internaţională a fost una foarte puternică şi China a rămas oarecum izolată o vreme, datorită acelui masacru.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula

Piata Tienanmen - una dintre cele mai largi din lume

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula

Clădire guvernamentală în Piața Tienanmen

Acum, probabil că adevărul este undeva la mijloc, şi poate că s-a dorit începerea căderii comunismului cu China, dar nu s-a reuşit. În schimb s-a reuşit doborârea comunismului în ţările din Europa şi în fosta URSS (iar cu Cuba lui Fidel, nu şi-au bătut nici americanii capul :) ). Cert este că astăzi, tinerii născuţi după 1989 în China nu au acces la aceste informaţii despre ce a fost atunci în piaţă, doar cei maturi ştiu.



Din piaţa Tienanmen am mers către Oraşul interzis (unde am fost controlați ca la avion și nu aveam voie cu brichete), fostă reşedinţă imperială a dinastiilor Ming şi Qing, din 1420 până în 1912. Acoperă o suprafaţă de 72 de hectare şi la fel ca şi Palatul de vară, este alcătuit din mai multe pagode, temple, pavilioane, grădini. Este şi acesta listat în patrimoniul UNESCO, drept zona cea mai mare cu clădiri din lemn datând din Evul Mediu timpuriu. Se numeşte aşa, Orașul interzis, pentru că accesul în interior era un privilegiu al împăraţilor şi demnitarilor Chinei, până când a fost declarat muzeu şi deschis publicului larg. Sălile sale nu sunt nici azi accesibile, ci doar pot fi văzute de la intrare. În unele clădiri sunt adăpostite lucrări de artă şi alte obiecte de valoare. Noi am văzut doar sala tronului, pe care fiecare a fotografiat-o printre zăbrelele gardului din faţa uşilor, aşa cum a putut.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
intrarea în Orașul interzis, pe una dintre porți, aceea situată în Piața Tienanmen

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
primele pavilioane din Orasul Interzis

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Pavilion în Orașul interzis

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
sala tronului - publicul poate sa vadă doar de la intrare, nu e permis accesul în interior

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
sala tronului, partea dreapta

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
detaliu arhitectural - acoperiș

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
unul din puținele acoperișuri ceramice văzute

Sălile cu obiecte din jad şi vase de porţelan pe care le vedeţi pe wikipedia, noi nu le-am văzut, am vizitat mai mult exteriorul acestui obiectiv.

Această primă zi a reprezentat şi un prim contact cu chinezii, ca nație. Sunt nesimţiţi (din punctul nostru, occidental, de vedere, pentru ei e ceva normal), se bagă în faţă (ghida noastră ne spunea să dăm din coate, să ne facem loc, că altfel n-avem şansa să fotografiem ceva sau să vedem un obiectiv mai vizitat), probabil pentru că ei sunt mulţi, nu au noţiunea de spaţiu personal, te ating în trecere, nu se scuză, te dau la o parte, sunt aşa, needucaţi, din punctul nostru de vedere. Am experimentat această lipsă de bun simţ pe tot parcursul excursiei, când am stat la cozi la croazieră în Shanghai sau la liftul din Shanghai Tower, şi ei se băgau peste noi, intrau înaintea noastră deşi veniseră după noi, etc... Cu toate acestea, am remarcat și disciplina lor, când sunt în grupuri organizate.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
grup de turiști chinezi veniți în capitală

Dar ce m-a uluit de-a binelea a fost traficul. Parcă nu respectă nici o regulă de circulaţie, și, la fel ca peste tot, şi cu maşinile se bagă în faţa ta, intrau în faţa autocarului aşa, milimetric, de ne dădeau fiori la fiecare minut. Singurul lucru pe care îl respectă este semaforul. Nu ştiu cum pot să circule aşa şi nu înţeleg de ce nu se iau măsuri de către poliţie. Accidentele se ţin lanţ, şi acolo pietonii, chiar dacă sunt pe zebră, n-au drepturi. Dacă vine o maşină, trece peste pieton, că doar şi aşa au depăşit de mult miliardul și un chinez în minus nici nu se simte. Un accident am văzut - şi pozat - în această primă zi, pe la orele prânzului, pe trecerea de pietoni. Tocmai ce ne avertizase ghida să fim foarte atenţi, să traversăm în grup şi rapid, cu o mână făcându-le semn să oprească, pt că altfel, dau peste noi ca-n varză. Pe femeia din poză maşina a "înghiontit-o" ca să zic aşa, și a pus-o jos, noroc că nu avea viteză. Soţul ei s-a enervat de era să-l bată pe şofer, ea a rămas pe asfalt în aşteptarea poliţiei şi a salvării (deşi nu era lovită grav, dar totuşi), iar noi am mai mers pe jos vreo 10 minute pentru că din cauza acestui accident şi a altuia care se produsese în imediata vecinătate, autocarul nu mai putea intra în zonă.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
accidentul petrecut sub ochii noștri - pe trecerea de pietoni...

Altfel, Cindy ne-a spus că în Beijing preţul mediu al unui apartament de 2 camere de cca 50 mp costă 1 milion de yuani (cca 150.000 dolari), că acum, din cauza politicilor natalităţii din trecut, sunt mai puţine fete decât băieţi, şi când vrea să se însoare un băiat, trebuie să aibă apartament pentru noua lui familie, altfel fata îl refuză. Chinezii sunt obişnuiţi să consume puţin şi să muncească mult, când se naşte un copil încep să-i pună bani în bancă să aibă la majorat, iar dacă este băiat, e deja o problemă, pentru că trebuie bani mulţi pentru apartamentul pe care-l va lua când se va căsători. Pentru locuinţe fac şi împrumuturi la bănci şi plătesc în 30 de ani cam o dată şi jumătate cât costă respectiva locuinţă. Însă în China sunt mulţi miliardari în dolari şi statul construieşte inclusiv locuinţe de lux, ca să scoată banii din buzunarele celor foarte bogaţi şi ale mafiei. Apropo de construcţii, în toată China se construiesc blocuri turn, şi se demolează casele dărăpănate sau blocurile vechi de tip comunist, mici şi insalubre, pentru că partidul vrea ca până în 2040, 80% din populaţia Chinei să locuiască la oraşe. Însă la ei, o localitate precum Iaşiul, sau Timişoara, cu câteva sute de mii de locuitori, are statutul de sat :)

În prezent există o mare deschidere pentru occident, având în vedere că prin tradiţie poporul chinez este unul mai introvertit, dacă pot spune aşa. Învaţă engleza în şcolile publice (de stat) de la 13 ani, iar în şcolile particulare de mici, de la grădiniţă. Totuşi acum încă nu ştiu mulţi engleză, iar cei care ştiu, majoritatea au cunoştinţe de bază doar, fără să te poţi înţelege cu ei în propoziţii, chiar şi simple. În afară de engleză învaţă şi rusă (or fi ştiind ei ceva :) ).
Printre obiceiurile lor, unele sunt mai curioase: iau micul dejun pe la 5.30-6.00, prânzul la 12.00 şi cina până la ora 18.00 cel târziu. Îşi curăţă orificiile (gât şi nas) pe stradă, suflând nasul sau flegma pe jos, fără nici o jenă. Deşi în prezent au toalete normale, cu uși la cabine, ghida ne-a spus că acum 10 ani nu aveau uşi la toaletele publice pentru că la ei e ceva normal să-ţi faci nevoile în văzul celorlalţi. Iar eu am văzut o asemenea chinezoaică, matură, lăsase uşa deshisă larg şi vorbea cu amicele ei care se spălau pe mâini. Nu s-a sinchisit de prezenţa mea, tot eu am întors capul, oripilată. 

De altfel, chinezii sunt, unii, foarte murdari - mergeam pe nişte străduţe înguste şi sordide spre bazarul din Shanghai şi ghida ne făcea atenţi pe unde călcăm, pentru că pe stradă erau din loc în loc fecale umane, şi nu dorea să avem oarece "parfumuri" în autocar, din cauza vreunui "norocos".

În Beijing, în după amiaza primei zile integrale de vizită, am fost la un magazin de perle (şi a doua zi la unul de jad) şi la Templul Cerului, apoi seara am vizionat un spectacol acrobatic (unde am fosta dată afară din sală de o plasatoare chinezoiacă), însă despre toate acestea o să vă povestesc în episodul viitor.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
selfie :))

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
pavilion și loc de relaxare în Orașul interzis













      





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!













sâmbătă, 13 septembrie 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles






Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Începem ziua a cincea din circuitul nostru odihniți și nerăbdători să vedem Versailles-ul. Înainte de prânz ajungem în micul orășel cu același nume, într-o parcare imensă. Îmi iau mai multe repere ca să găsesc autocarul la întoarcere și fac slalom printre câțiva negri senegalezi (ne zice ghida) care au diverse suveniruri de vânzare. Grupul nostru ajunge la coadă la bilete. Avem la dispoziție cca 90 de minute cu totul. În curte, mai multe cozi șerpuiesc în meandre strânse și ne întrebăm oare cât avem de stat până să intrăm efectiv în palat. Stând cuminți la rând, aflăm că fiecare parte de castel are preț de vizită separat. Doar palatul principal, costă 15 euro. Grădinile, încă 7, Micul Trianon, încă 10 euro, Marele Trianon+palatul+grădinile = 35 de euro. Sunt fel de fel de combinații de vizitat, timp să ai. Din păcate, asta e exact ceea ce noi nu prea avem. Iau bilet numai pt palatul principal, pt că pe pereții sălilor în care înaintăm către casa de bilete scrie că grădinile se vizitează gratuit. De fapt nu e adevărat. Poate că la pachetul de vizită complet, grădinile or fi gratis, dar așa, costă. Oricum mă gândesc că nu știu dacă am timp să văd grădinile.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Iau biletul și fug spre restul grupului care se ceartă cu câțiva negri la una dintre intrările în palat. Știind că avem timp puțin la dispoziție, o parte a grupului încearcă să-i convingă pe paznici că trebuie să intrăm cu prioritate, fără să mai stăm la imensele cozi. Senegalezii, nimic!! Bouges pas și bouges pas (:)) adică să nu mișcăm). Mă duc resemnată undeva pe la jumătatea unei cozi în spatele unui cuplu austriac sau german. Coada înaintează relativ greu, eu sunt cu ochii pe ceas. Trec vreo douăzeci de minute. Mai am o jumătate de oră și trebuie să alerg la autocar. Deja de o oră stau la cozi. În sfârșit ajung în palat. Mai sunt 20-25 de minute. În zece minute trec prin câteva săli. Sala oglinzilor n-o găsesc. Apartamentele doamnelor nu le pot vedea, un paznic mă îndrumă înapoi către intrarea la bilete. Nu înțeleg. Poate pe acolo e și intrarea în aripa apartamentelor doamnelor, dar nu mai stau să parlamentez cu senegalezul. Cea mai neplăcută surpriză este că acești negri, deși provin din fostele colonii franceze, nu vorbesc o franceză standard (de engleză nu mai zic, abia mormăie câteva cuvinte uzuale) și nu te poți înțelege ușor cu ei. Nu e numai senzația mea, mai mulți colegi de călătorie spun același lucru, și unii dintre ei știu franceză bine de tot. Mă mulțumesc cu cele câteva săli de la parter și cu un colț din grădini, pe care îl poți vedea din curtea palatului.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Caut o toaletă, nu găsesc. Alerg spre autocar. Din fericire, suntem doar vreo 3-4 turiști și șoferii. Înseamnă că se mai întârzie un pic, îmi zic destinsă că pot merge la un bar să caut toaleta. Sigur că la un bar intru, dar precum știam de mai demult, francezii, cel puțin, nu te lasă să le folosești toaletele dacă nu comanzi ceva. Îi dau 2 euro negresei de la tejghea - atât costă o cafea - și cobor în grabă scările până la subsol. Când revin ea mă așteaptă cu cafeaua pusă, dar îi spun zâmbind larg că este a ei, eu trebuie să fug la autocar. Râde bucuroasă, zice și mersi, madame! iar eu mă îndrept către negrii cu suveniruri de unde iau câte ceva pentru cei dragi de acasă. Cel mai bun preț îl obțin la brelocurile cu turnul Eiffel, 1 euro 5 bucăți. Apare poliția și negrii dispar instantaneu, unul aruncând marfa într-un canal. Probabil că știe el vreo metodă de a și-o recupera după ce pleacă polițaii de-acolo.

După vreun sfert de oră plecăm din nou către Paris, unde aveam să vizităm orașul până spre miezul nopții. Însă Versailles-ul rămâne un vis pe care vreau să-l mai visez odată, mai pe îndelete, cine știe, poate chiar vara viitoare. Dar să vă spun povestea.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Versailles-ul a fost la începuturi un domeniu care aparținea familiei florentine Gondi. Regele Ludovic al XIII-lea vizitează domeniul și construiește acolo o casă de vânătoare pe la 1624. După opt ani reușește să cumpere domeniul de la proprietari și începe să lărgească clădirea deja făcută. Dar succesorul său, Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, monarh absolut, este acela care transformă totul în palatul grandios, rafinat și elegant de astăzi. În 1682 Ludovic-Soare își stabilește reședința regală la Versailles, plecând de la Luvru, pe care îl dedică păstrării colecțiilor de artă. Cum construcția a noi palate pe acel domeniu și decorarea continuă a celui principal cerea o investiție masivă, iar visteria Franței nu o putea asigura, ministrul de finanțe, Colbert, este nevoit să se gândească la o nouă modalitate de a face bani. Astfel iau naștere manufacturile regale aparținând familiei Gobelin, unde se vor țese celebrele tapiserii în punct de goblen, meșteșug de lux care revigorează visteria regală și care avea să reprezinte o sursă principală de venituri pentru finanțarea extinderii complexului de palate de la Versailles.

La palat au mai avut reședința și următorii doi regi, Ludovic al XV-lea și al XVI-lea. Ultimul se mută pentru scurt timp, între 1715-1722 la Vincennes apoi la Paris, pentru a reveni la Versailles în cele din urmă. Cea mai importantă modificare adusă de el palatului este redecorarea apartamentelor reginei.

După 1830, când pe tron se afla regele Ludovic-Filip I, Versailles-ul devine pentru prima dată muzeu - de istorie a Franței. Iar astăzi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței și ale lumii, un loc unde îți dorești mereu să revii, pentru că de fiecare dată mai rămâne ceva neexplorat sau pe care nu l-ai contemplat îndeajuns.


Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur