Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările

luni, 21 mai 2018

Vine canicula? Ai nevoie de aer conditionat


Vine canicula? Ai nevoie de aer conditionat


Acum câteva zeci bune de ani în casele noastre spațiul din camere era ocupat de niște sobe masive din teracotă pentru încălzirea de iarnă. Apartamentele de bloc au calorifere, care nu ocupă spațiu prea mult, dar care dau un aspect nu foarte estetic încăperii. Acum există soluții de încălzire pe sub pardoseală, însă acestea aduc cu ele alte probleme, de ordin tehnic. Însă ambele, caloriferul și soba, sunt fiabile iarna. Dar vara, când mori de cald cu geamul deschis pentru că verile din ultimii ani sunt caniculare și temperaturile se ridică la peste 25-30 de grade adeseori, ce faci? Când ventilatorul nu te ajută prea mult, este cazul să te gândești la o soluție optimă pe termen lung, atât iarnă cât și vara: aparatul de aer condiționat.

Avantajele folosirii unui aparat de aer condiționat în casa ta


În primul rând la aerul condiționat poți să setezi ce temperatură dorești și consideri că este optimă pentru tine. Adică vara faci răcoare în casă, iar iarna, căldură. În ciuda faptului că unii cârcotesc despre aerul condiționat că nu este sănătos, aș spune că dimpotrivă, umiditatea atmosferică a verilor caniculare este periculoasă și crează cel puțin disconfort. Atunci când pornești aerul condiționat, umiditatea din camere se modifică și scade, păstrându-ți cel puțin pereții feriți de mucegai.

După cum este îndeobște cunoscut, aerul prea cald și umed poate avea repercusiuni negative asupra sănătății și este un factor generator de alergii și probleme ale sinusurilor. În zilele noastre factorii alergeni s-au înmulțit și această boală este foarte răspândită, fie că suntem conștienți de ea sau nu. Un aparat de aer condiționat rezolvă elegant problema aceasta și ne ferește de consecințe prin filtrarea aerului. De asemenea, cei bolnavi de inimă vor găsi că vara este ideal să locuiască într-o casă unde este instalat un aparat de aer condiționat, decât să aleagă alte soluții care nu reduc disconfortul termic până la un nivel nesemnificativ.

Dacă te-am convins că aerul condiționat este cea mai bună soluție pentru casa ta și ai vrea să-ți montezi unul, aș mai vrea să-ți recomand să alegi un aparat de aer condiționat Daikin, pentru că este unul dintre cele mai moderne și mai fiabile aparate de acest fel. Apoi, răcoare plăcută la vară! Eu m-am asigurat deja că din vara asta canicula n-o să-mi mai dea bătăi de cap.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











joi, 17 august 2017

De la Hutong la Marele Zid



De la Hutong la Marele Zid
ricșe în Hutong, Beijing

În a doua zi de vizitare propriu-zisă din China am mers într- unul din cartierele sărace ale Beijingului, în Hutong. Acum, am înţeles că denumirea asta înseamnă mahalale, străzi înguste, şi este cumva un nume generic dat tuturor cartierelor sărace, dar acesta, rămas ca pe vremuri, se află în inima Beijingului, celelalte hutong-uri fiind demolate de pe vremea lui Mao. Prea multe eu nu vă pot spune despre acest cartier. Trebuia să facem o plimbare cu ricşa, şi pentru că ghida noastră ne-a spus că ricşele nu erau eletrice, ci aşa, ca nişte trotinete la care pedalau chinezi mici şi pricăjiţi, eu n-am vrut să omor pe nici unul trăgându-mă pe mine prin Hutong, aşa că am renunţat la acea plimbare şi am rămas preţ de o oră pe malul unui lac cu lotuşi, în soarele arzător al amiezii.

De la Hutong la Marele Zid

De la Hutong la Marele Zid
lacul cu lotuși - Hutong, Beijing

Am stabilit ca loc de întâlnire cu restul grupului un Starbucks, însă n-am intrat în el că şi aşa era ticsit de turişti de toate naţiile, care tânjeau, ca şi mine, după ceva aer condiţionat şi un frappe la pai. Eu am început să mă plimb pe marginea lacului, am văzut ricşele aşteptând cuminţi clienţii (ba chiar am fost invitată de un chinez mai zdrahon să mă urc în ricşa lui, dar am zâmbit numai, trecând mai departe), am văzut pescarii care chiar mai prindeau câte un chitic, ceva, ce-o fi mişunat prin lacul acela. Şi, pentru că mă bătuse soarele-n cap, mi s-a stârnit spiritul de aventură şi am vrut să traversez din zona lacului, care era plină de restaurante, pizzerii şi tarabe cu de-ale gurii (nu, n-am poftit, în excursia asta chiar nu am simţit foame deloc), am vrut să traversez, zic, spre cartierul propriu-zis, cu case dărăpănate ca după război, cu pereţi din carton, unele, cu găuri în loc de ferestre şi cu geamuri sparte. Pe partea unde mă aflăm era plin de poliţişti, iar dinspre inima cartierului venea un miros greu de peşte împuţit amestecat cu miros de dejecţii umane. Când am mai văzut şi nişte chinezi fantomatici, scheletici, cu priviri pierdute şi cu vânătăi suspecte pe antebraţe (injecţii cu droguri? eczeme? ambele?) mi-a sărit spiritul de aventură cât colo şi am rămas înţepenită pe bordură, aşa, uşor aplecată în faţă, cum voiam să trec strada înspre zona sordidă din faţa mea. Şi am făcut cale întoarsă spre lac, singurul regret de mai târziu fiind că nu am făcut măcar o poză acelei părţi de Hutong, mizerabile şi parcă desprinse din secole de uitare. Văzând pe youtube clipuri cu trasele ricşelor prin Hutong, sunt sigură acum că ele sunt bine stabilite şi că nu se abat cu turiştii prin orice colţ nesigur de cartier.

De la Hutong la Marele Zid

De la Hutong la Marele Zid
copii chinezi in vizita la Zid

Mai târziu am pornit-o la drum cu autocarul către Marele Zid. Drumul a fost frumos, pitoresc, prin zone de podiş mărginit de munţi. Când am ajuns în coasta Tian-Şan-ului, am ajuns şi la porţiunea din Marele Zid care se vizitează şi care este reconstituită. Nu toate bucăţile de zid sunt întregi. Peste cei 6-7 mii de km de fortificaţii, timpul şi intemperiile au lăsat urme şi restauratorii şi-au făcut bine treaba. Mulţimea de oameni veniţi să urce pe zid, măcar un pic - conform legendei cine urcă Marele Zid este considerat un erou - estompează măreţia locului. Dar dacă urmăreşti cu privirea creasta muntelui şi vezi şerpuind zidul golaş, fără copii pe el, fără demoazele zâmbind larg la obiectivul foto, arătându-şi picioarele mai mult sau mai puţin frumoase, ca şi cum ar fi la o şedinţă foto pentru un blog de beauty, imaginaţia prinde aripi şi înţelegi de ce Zidul este măreţ. E acolo de milenii*, e singuratic, este doar el şi muntele... sau poate, şi musonul căruia îi ţine piept. Conform noilor teorii, Marele Zid n-a fost doar un zid de apărare contra triburilor mongole din nord, ci delimitează zona musonică, şi fertilă, din sud, de regiunea aridă, semideșertică, din nord. A fost construit ca să împiedice înaintarea deşertului, lucru totuşi imposibil, din cauza acestor vânturi numite musoni, care aduc ploaie în jumătatea de an mai caldă, când bat dinspre ocean. Aşadar, Zidul reprezintă o limită climatică, marchează graniţa dintre două regiuni diferite ca şi climă, soluri, vegetaţie.

De la Hutong la Marele Zid




După ce ne-am plimbat pe acolo având timp liber la dispoziţie, şi am vizitat magazinele lor de suveniruri (preţuri normale, un tricou mărimea XXL, cca 10-12 dolari), apoi am făcut poze câte am dorit, am plecat de la bătrânul zid despre care Neil Armstrong ar fi spus că se vede de pe Lună şi ne-am întors în Beijing. După amiază am vizitat un centru de medicină naturistă, şi dincolo de respectul pe care îl am faţă de medicina tradiţională chineză, am putut să constat la faţa locului setea de bani a medicilor şi asistenţilor de la acest centru. Mulţi dintre cei din grup am fost dezamăgiţi de acest aspect, dar să vă povestesc cum a fost. Mai întâi cine a dorit a putut beneficia de un masaj la tălpi, pentru o sumă modică, drept bacşiş maseurului. Apoi un medic chinez a vorbit în engleză despre boli şi cauzele lor, afirmând că europenii nu determină corect cauzele disfuncţionalităţii organelor şi că în principal, o boală de piele, de exemplu, poate să fie cauzată de un ficat obosit. În sprijinul afirmaţiilor sale aducea argumente logice, precum aceea că unei femei care suferă de osteoporoză degeaba îi dai calciu, că oricum organismul nu-l mai asimilează.

De la Hutong la Marele Zid


După ce ne-a captat atenţia şi ne-a câştigat încrederea, ne-a spus că vom fi examinaţi prin palpare a mâinilor şi studiul limbii, şi ni se va spune ce boli avem şi ce remedii trebuie să cumpărăm de la ei. Eu recunosc că eram decisă să mă las examinată şi m-am înscris în grupa medicului vorbitor de engleză. Însă soarta mi-a surâs, ca să zic aşa, şi l-a adus pe reputatul dr. lângă doi dintre colegii de autocar, soţ şi soţie, care făcuseră şi masaj şi erau aşezaţi în stânga mea. Am urmărit cu atenţie conversaţia lor şi când am auzit preţurile pe care le voiau chinezii pentru o cutie de ceaiuri sau de unguent cu extract de ganoderma, tratament pentru o lună, am înlemnit. Cca 3-400 de dolari. Iar când oamenii au zis că nu au atâţia bani în buzunar, asistenta i-a întrebat dacă nu au cardul la ei. Asta mi s-a părut chiar exagerat, şi văzând că insistă, încă, la cei doi soţi să cumpere o cutie de remedii, m-am ridicat şi am ieşit din sală. Mai apoi, în autocar, am aflat că toţi cei consultaţi aveau ori probleme la ficat, ori la rinichi, că erau întrebaţi ce boli au, în loc să le spună medicul, aşa cum ar fi trebuit, şi vreo câţiva au cumpărat acele remedii, aşa, extrem de scumpe cum erau. Un coleg de călătorie chiar făcea haz de necaz zicând că pe el l-au jumulit bine chinezii, că a fost printre primii care au beneficiat de consult. Alții au pățit ca mine și s-au răzgândit la timp. Spre comparație, există și pe piața noastră suplimente cu ganoderma, care costă câteva zeci de lei (ganoderma este o ciupercă răspândită și în Europa și se poate cultiva pentru necesitățile medicale). Probabil chinezii nu stiau acest amanunt.

În ziua următoare aveam să plecăm către Xian, oraşul din apropierea Armatei de Teracotă, cu un tren de mare viteză. În cinci ore am acoperit 1200 de km distanţă. Însă despre călătoria la Xian şi Armata de teracotă, într-o altă postare, ca şi despre ritualul ceaiului chinezesc, care ne-a fost prezentat tot în Beijing, la un magazin cu ceaiuri şi servicii de ceai din porţelan.



* Wikipedia spune că primele tronsoane de zid au fost construite în acea zonă prin secolul al 3-lea era noastră, în tipul primului împărat chinez. După ce acestea au dispărut, a început construcţia actualului zid, în secolul al 14-lea.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Beijing, temple, perle si jad                                     urmează: China intre traditii si tehnologii

sursa foto: albumul personal

Pentru alte articole din această excursie
vă rog accesați pagina Calatorii.








luni, 24 iulie 2017

Beijing, temple, perle si jad





Beijing, temple, perle si jad
Templul Cerului - exterior
După masa de prânz, în prima zi completă de vizită la Beijing am mers la Templul Cerului, un complex de pagode cu rol religios situate în zona de sud-est a centrului oraşului. Complexul era vizitat de împăraţii dinastiilor Ming şi Qing la ceremoniile anuale în care se făceau rugăciuni pentru ca recolta viitoare să fie bogată. Templele din acest areal sunt considerate lăcaşuri taoiste.


Templul Cerului a fost ridicat între anii 1406 - 1420 pe vremea împăratului Yongle, care a construit şi Oraşul interzis. Din acest complex mai fac parte şi templele numite ale Pământului, Soarelui şi Lunii, situate în nordul, estul şi vestul arealului, dar acestea din urmă au fost adăugate în sec. al 16-lea. În 1918 a fost deschis pentru public iar din 1998 face parte din patrimoniul UNESCO.


Dreapta, imagine de interior din Templul Cerului (sursa foto cu interiorul templului : wikipedia)

Într-una din sălile laterale care străjuiesc pagoda, am putut vedea o miniatură şi o secţiune a interiorului.


Stânga - secțiune a templului.

Dreapta - miniatura a Templului Cerului











În aceeaşi zi am vizitat un magazin de perle, unde ni s-a explicat cum se formează perlele naturale şi cele de cultură, de apă dulce. Perlele naturale, de apă de mare, formate în timp îndelungat datorită unui fir de nisip intrat în interiorul scoicii, pe care scoica îl tot înconjoară cu sidef pentru că o deranjează, sunt cele mai scumpe. Perlele de cultură, care, de fapt reprezintă o mărgea de plastic introdusă în scoica perliferă şi lăsată un timp acolo să se acopere de sidef, sunt mai accesibile la preţ. Magazinul vizitat de noi avea o mare varietate de bijuterii, de toate calităţile, cu perle încrustate în aur, argint sau inox. Ni s-a spus că perlele aurii sunt cele mai rare, apoi la rând erau perlele negre, de fapt, gri albăstrui. În afară de perle în magazin se mai comercializa cremă de faţă cu pudră de perle. Am putut plăti cu cardul - modalitate destul de rar folosită de către turişti în China din două mari motive: majoritatea magazinelor acceptă doar carduri emise de bănci chinezeşti, şi pentru că nu este recomandabil să efectuezi plata cu cardul la orice magazin, pentru că te poţi trezi la un moment dat fără bani pe el.

Beijing, temple, perle si jad
La magazinul de perle.

Beijing, temple, perle si jad
Perlele aurii, cele mai scumpe

Beijing, temple, perle si jad
brățări de perle și alte pietre semiprețioase

Beijing, temple, perle si jad
coliere cu perle

Beijing, temple, perle si jad
perle negre și cenușii

Despre calitatea bijuteriilor cumpărate de mine pot să spun că n-o înţeleg. Mi-am luat un inel cu 3 perluţe, din inox, care a costat 450 de yuani (cca 70 de dolari) şi un set de cercei şi pandantiv cu perle negre, montate tot în inox, dar care era la preţul de discount de 200 de yuani, adică 30 de dolari, dintr-o vitrină unde toate produsele erau la ofertă. De departe, setul cu perle negre pare cu mult mai calitativ decât inelul, căruia i-a sărit o perlă la câteva minute după ce l-am pus pe deget, în timp ce mă îmbrăcam. De altfel, vânzătorul, un chinez simpatic, m-a avertizat că inelul nu este de calitate, dar eu nu l-am ascultat, i-am spus că-mi place şi că-l iau şi aşa.... Aşa-mi trebuie!

Beijing, temple, perle si jad
Șiragul de perle naturale este vechi. Se observă diferența de
culoare și luciu dintre perlele vechi și cele noi, de la
inel și de la setul cu perle negre.
Beijing, temple, perle si jad
perlele negre, de aproape


















După aceea am mers la fabrica de jad, unde am văzut la masa de lucru şi un prelucrător care poliza o bucată de jadeit. Ni s-a spus că fiecare muncitor de acolo face doar un anumit fel de piese: unul face pandantive gen lacrimă, altul elefănţei, altul dragoni sau sfere, etc. Jadul este o rocă metamorfică, un silicat de aluminiu, calciu şi magneziu, cu luciu sticlos, în general de culoare verde crud, dar există variante de la alb lăptos şi verzui, până la maro sau bleumarin. În China este considerat un obiect de cult şi o piatră semiprețioasă de mare valoare, despre care se crede că are proprietăţi oculte, alungând spiritele rele.

Beijing, temple, perle si jad
Gemele din care se obtine jadul si alte pietre semiprețioase 

Bijuteriile de jad sau piesele ornamentale se obţin în principal din două variante minerale: nefritul şi jadeitul. Nefritul constă dintr-o reţea microcristalină în care se interferează calciu, magneziu, fier, astfel în funcţie de elementele respective şi de proporția lor, roca are diferite culori. Cu cât este mai mult fier în compoziţia cristalului, cu atât mai verde e culoarea lui.
Jadeitul este un piroxen bogat în sodiu şi aluminiu. Jadul din jadeit este mai preţios decât cel din nefrit, având o duritate mare, 7 din maxim 10 (care este duritatea dimanatului). Nefritul are o duritate ceva mai mică, în schimb este mai rezistent la spargere decât jadeitul. Artefactele din jad sunt cunoscute încă din preistorie, rocile de jadeit şi nefrit găsindu-se atât în Asia cât şi în America de Sud sau Noua Zeelandă. O varietate rară de jad, cel alb, se găseşte doar în China şi este una dintre cele mai scumpe.

Beijing, temple, perle si jad
statui de jad

Beijing, temple, perle si jad
magazinul de jad

Beijing, temple, perle si jad
statui din jad

Una dintre legendele creaţioniste chinezeşti spune că spiritul care protejează jadul, numit Împăratul Jadului, este una din cele trei emanaţii pure ale Tao (viaţa însăşi) şi încarnarea sa pe pământ a durat milioane de ani, timp în care Împăratul Jadului a alinat suferinţele oamenilor şi i-a scăpat de monştrii care sălăşluiau în acele vremuri imemoriale pe pământ. Astfel, astăzi a rămas încetăţenită ideea că jadul vindecă, echilibrează centrii energetici, mai ales pe cel al inimii, conferă prosperitate (pentru că în trecut era purtat mai ales de membrii claselor sociale avute) şi o să vedeţi multe persoane din China purtând ceva de jad la mână sau la gât. Despre brăţările de jad la magazin ni s-a spus că după o vreme mai îndelungată de purtare, un an sau doi, ele preiau energiile negative şi de aceea îşi schimbă culoarea. În realitate, schimbarea de culoare se datorează expunerii la lumină.


Beijing, temple, perle si jad
Pandantiv de jad verzui si sarpe de jad maro
Beijing, temple, perle si jad
detaliu















În China, jadul este la mare preţ, fiind considerat regina pietrelor, la fel cum în occident diamantul este cel mai valoros. Jadul era mai ales apanajul claselor sociale bogate şi în trecut fiecare bărbat trebuia să poarte la brâu sau la buzunarul pantalonului o piatră de jad care să-i ateste poziţia socială. Cindy, ghida noastră de la Beijing, ne-a spus că salutul specific chinezesc, plecăciunea cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune, este la origine un omagiu adus zeilor, şi un gest făcut pentru a vedea mai bine piatra de jad de la brâu, ca să se ştie ce rang social are purtătorul ei. În chineză, ideograma jadului este şi se citeşte iu. Ea reprezintă un om, simbolul omului este linia verticală traversată de trei linii orizontale, iar linia scurtă, oblică este jadul pe care fiecare bărbat îl purta la brâu, mărimea şi culoarea sa aducând informaţii despre poziţia socială a proprietarului pietrei.

Beijing, temple, perle si jad
bijuterii cu jad

La magazinul de jad am văzut atât bijuterii cât şi sculpturi, mai mari sau mai mici, atent finisate. Preţurile erau destul de pipărate, având în vedere că rocile de jad sunt răspândite în scoarţa terestră (deşi vânzătorii susţineau contrariul :) ca să-şi justifice preţurile, probabil). Dar chiar şi aşa, jadul îşi are falsificatorii săi, şi la magazin am aflat că dacă vrem să deosebim o piatră de jad adevărată de una falsă, trebuie să le privim pe ambele în lumină puternică sau la flacăra unei brichete: la jadul adevărat se vede structura fibroasă ori granulară din interior, iar la cea falsă, evident că nu se vede nimic. Pe de altă parte unii falsificatori vând alte pietre semipreţioase drept jad, de exemplu crisolitul seamănă mult ca aspect cu jadul, însă la lumină, în interior, structura este cristalină şi nu granulară.

Beijing, temple, perle si jad
Brățările sunt de agat, piatra soarelui și sus, ochi de tigru. Se văd imperfecțiuni, acesta fiind un semn că sunt pietre adevărate, și nu falsuri. De asemenea, luciul nu foarte sticlos, este un alt element care deosebește o piatră reală de una falsă.

Mi-am luat de la magazin un pandantiv micuţ (şi al naibii de scump :D ) şi un şarpe, de bibelou, pentru ca, aşa cum zicea cineva în autocar, să am şarpele casei, de protecţie, în biblioteca mea :). Apoi, peste o oră, aveam să văd în holul teatrului unde am vizionat un spectacol de acrobaţie, bijuterii cu perle şi brăţări de jad la preţuri mult mai accesibile. Şi erau reale. Cele false le-am găsit în bazarul de la Marele Zid, costau 10 yuani (cca 1,5 dolari) bucata, faţă de câteva sute de yuani la magazinul fabricii. Atunci am întrebat ce este aceea şi - am apreciat sinceritatea chinezoiacei care le vindea - mi-a răspuns că sticlă. Însă că aspect, erau identice cu acelea de jad!! Deci multă atenţie de unde cumpăraţi diverse obiecte de jad sau perle, sau alte artefacte preţioase. Cele de la bazar sunt susceptibile de a fi falsuri. Totuşi, una dintre colegele de călătorie susţine că şi-a luat o brăţară de jad adevărat din bazarul de la Shanghai cu 120 de yuani (cca 15-16 dolari), pentru că a comparat-o cu aceea luată din magazin şi erau identice. Tot ce se poate să fi avut noroc de un negustor mai cinstit. În acest caz, pot să spun că-mi pare rău că nu prea m- am atins de obiectele comercializate în bazar, care mi s-au părut ieftine, din toate punctele de vedere.

Beijing, temple, perle si jad
Șarpele de jad pus pe brățări din agat - jos, piatra soarelui și ochi de tigru - sus

Seara am fost duşi la un teatru, la spectacol de acrobaţie. Cum vă spuneam ieri, înainte să înceapă spectacolul, o plasatoare chinezoaică m-a dat afară din sală. Noi aveam locuri pe ultimele 3 rânduri din lateral-dreapta, dar eu voiam să stau pe un scaun la margine, să nu deranjez colegii de excursie dacă vreau să ies afară. Pentru că locurile de pe margine se ocupaseră, m-am gândit să mă aşez pe primul scaun de pe ultimul rând din zona centrală, care era aproape goală, că sala nu era nici pe jumătate ocupată. Însă n-am apucat să mă aşez, că plasatoarea din spatele meu m-a invitat afară cu un gest larg şi elegant, totuşi :) Am ieşit, foarte nervoasă, pentru că nu aveam nici cu cine să mă cert şi mai ales în ce limbă???? Am stat un sfert de oră pe hol, admirând magazinul de suveniruri şi bijuterii, apoi am intrat la loc văzând că micii chinezi se tot foiau când afară, când în sală, fără nici o problemă. Noroc cu doi soţi, din autocarul nostru, care s-au mutat ei pe zona centrală şi mi-au eliberat un loc de margine. Că eu, de teamă că mai vine vreun chinez să mă ridice de pe scaun, nu m-am mai aşezat în altă parte decât în rândurile alocate nouă.

Beijing, temple, perle si jad
sala de teatru, înainte de începerea spectacolului

Cât despre spectacol, deşi iniţial am crezut că va fi unul din acela tradiţional, de care am mai văzut prin copilărie, la televizor, când venea vreun demnitar chinez în vizită la Ceauşescu, sau când se ducea el în China la Deng Xiaoping, am avut o surpriză şi am văzut ceva cu totul altfel decât ce-mi imaginasem. Două numere din show-ul care a durat cam 40 de minute le-am filmat pentru voi. Vizionare plăcută! :)






Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: albumul personal, unde nu este specificat altfel

Pentru alte articole din această excursie
vă rog accesați pagina Călătorii.










sâmbătă, 22 iulie 2017

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula





Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Beijing - turnuri, blocuri de tip comunist si smog
În prima zi a excursiei, după un zbor Bucureşti-Beijing cu escală la Amsterdam de cca 12 ore în total, fără timpii de așteptare, şi după vreo 30 de ore de nesomn (în cazul meu), ne-am îmbarcat în autocarul chinezesc ştiind că vom ajunge la hotel, dar ghida locală, pe numele ei de împrumut, Cindy, a convins-o pe ghida noastră să vizităm mai întâi Palatul de vară şi apoi să mergem la hotel. Aşa că am coborât pentru această vizită, pe o căldură cvasi-insuportabilă, pleoştiţi cu toţii de nesomn.
Din cauza umezelii din anotimpul verii musonice (musonii sunt vânturi asiatice care iarna bat dinspre continent spre ocean, şi aduc uscăciune, dar vara îşi schimbă sensul şi bat dinspre ocean spre continent aducând ploi şi umezeală) disconfortul termic este major, cel puţin pentru noi, care nu suntem obişnuiţi cu acel tip de climă. O ciudățenie, dacă-mi permiteți, a Beijingului, este smogul, omniprezent, care face ca soarele să se vadă difuz chiar dacă este senin, iar albastrul cerului să fie de fapt, un fel de gri alburiu, permanent.

Palatul de vară face parte din patrimoniul UNESCO şi reprezintă un vast ansamblu de palate, grădini şi lacuri amenajat pe aprox. 3 km pătraţi. Noi am văzut partea principală a arealului, câteva pavilioane, pagode, zona curţii imperiale, unde împărăteasa Cixi şi împăratul Guangxu primeau delegaţiile oficiale şi conduceau treburile statului pe la 1890. Însă acest palat datează din anul 1150 când conducătorul de atunci al Chinei a transferat capitala în actualul Beijing. De-a lungul timpului acest palat a fost modificat şi adăugit, zona având acum mai multe construcţii, grădini, parcuri, pavilioane. Însă odată cu declinul Imperiului, prin secolul al 19-lea, palatul a fost incendiat din ordinul englezilor, după al doilea război al opium-ului şi a fost parţial distrus. După abdicarea ultimului împărat, Puyi, în 1912, a urmat o perioadă de stagnare, iar din 1924 palatul a fost deschis pentru public şi a devenit obiectiv turistic sub administraţia municipalităţii oraşului Beijing. După 1949, pentru scurtă vreme, palatul a fost sediul Şcolii de Partid a Partidului Comunist Chinez. Până în 1953 au avut loc restaurări masive şi apoi palatul a fost redeschis publicului. Din 1998 face parte din patrimoniul UNESCO.

animal fantastic numit qilin

alt animal fantastic, semănând cu un dragon, la Palatul de vară

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
plimbare cu barca pe lacul de la Palatul de Vară din Beijing

Întregul complex arhitectural este situat în jurul unui lac, pe care am avut plăcerea să facem o scurtă incursiune cu barca. Fotografiile ataşate arată câte ceva din măreţia, poate, a acestui palat. Pagodele şi pavilioanele sunt construite din lemn, iar ornamentele sunt foarte bogate, divers colorate în nuanţe stridente, într-o notă specific asiatică, dar care poate să nu fie pe placul unui european. M-a surprins că până şi acoperişurile erau în marea lor majoritate din lemn, doar unele erau făcute dintr-un fel de ţiglă galbenă.

Într-una din poze am surprins imaginea unui animal fantastic numit qilin, despre care se spune că apare ori de câte ori un demnitar sau o altă persoană importantă urmează să treacă în lumea umbrelor.

După această vizită am mers la Howard Johnson Paragon Hotel unde am avut cazarea timp de 3 nopţi în Beijing. Hotelul a fost foarte bun, cotat la 5 stele în China, camerele erau mari, aveam la dispoziţie cafetieră, ceaiuri şi ness, papucei de casă zilnic, halate de baie, prosoape de toate mărimile, şampon, balsam, săpun, gel de duş la baie, periuţă de dinţi, pastă mică şi pieptăn, uscător de păr, etc. Am avut tot confortul necesar, paturile erau foarte moi, singurele două inconveniente, zic eu, au fost că geamurile nu se puteau deschide (era doar aer condiţionat) şi că duşul era fixat în perete. La baie am avut cadă. Micul dejun a fost de tip internaţional, foarte bogat şi pe toate gusturile, iar lângă sala restaurantului era o sală de fitness pentru cine dorea să exerseze. La recepţie am putut să schimb dolari şi euro în yuani. Accesul internet era atât wi-fi cât şi cu cablu (era într-un sertar al mesei din cameră), viteza era foarte bună, însă în China, Google, Blogger şi orice site hostat pe Blogger, Godaddy şi orice altceva hostat pe Godaddy, Wordpress, gmail, yahoo, facebook, twitter, instagram şi în general orice gigant al internetului provenind din Statele Unite, nu poate fi accesat din cauza firewall-urilor guvernului comunist. Am citit că ar fi ceva metode ilegale de a accesa aceste site-uri, cu VPN, însă nu mi-am bătut capul şi n-am vrut să-mi fac singură de lucru.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Sala de mese a hotelului Paragon
Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Sala de fitness a hotelului Paragon
















Am dormit cca 15 ore, după o migrenă teribilă datorată oboselii și schimbării fusului orar. Dar mai apoi mi-am revenit perfect. A doua zi am făcut cunoştinţă ceva mai bine cu chinezii şi cu societatea lor, însoţiți şi de Cindy, ghida noastră chinezoiacă din Beijing. Prima oprire a fost în Piaţa Tienanmen - păstrez grafia aşa cum o ştiu de când eram studentă încă (acum se scrie Tiananmen), şi auzisem la televizor despre masacrul protestatarilor anticomunişti, studenţi şi intelectuali, din primăvara lui 1989. Cindy ne-a spus că protestele au fost generate de moartea unui lider comunist controversat şi de înmormântarea acestuia, care nu s-a făcut cu fast, așa cum cere tradiția, ci mai în secret. Şi că de aici... tancurile au trecut peste cei din piaţă. Nouă ni s-a spus atunci, ca şi mai târziu, după Revoluţie, că a fost o manifestaţie anticomunistă înăbuşită în sânge de Partidul Comunist Chinez. Ţin minte că reacţia internaţională a fost una foarte puternică şi China a rămas oarecum izolată o vreme, datorită acelui masacru.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula

Piata Tienanmen - una dintre cele mai largi din lume

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula

Clădire guvernamentală în Piața Tienanmen

Acum, probabil că adevărul este undeva la mijloc, şi poate că s-a dorit începerea căderii comunismului cu China, dar nu s-a reuşit. În schimb s-a reuşit doborârea comunismului în ţările din Europa şi în fosta URSS (iar cu Cuba lui Fidel, nu şi-au bătut nici americanii capul :) ). Cert este că astăzi, tinerii născuţi după 1989 în China nu au acces la aceste informaţii despre ce a fost atunci în piaţă, doar cei maturi ştiu.



Din piaţa Tienanmen am mers către Oraşul interzis (unde am fost controlați ca la avion și nu aveam voie cu brichete), fostă reşedinţă imperială a dinastiilor Ming şi Qing, din 1420 până în 1912. Acoperă o suprafaţă de 72 de hectare şi la fel ca şi Palatul de vară, este alcătuit din mai multe pagode, temple, pavilioane, grădini. Este şi acesta listat în patrimoniul UNESCO, drept zona cea mai mare cu clădiri din lemn datând din Evul Mediu timpuriu. Se numeşte aşa, Orașul interzis, pentru că accesul în interior era un privilegiu al împăraţilor şi demnitarilor Chinei, până când a fost declarat muzeu şi deschis publicului larg. Sălile sale nu sunt nici azi accesibile, ci doar pot fi văzute de la intrare. În unele clădiri sunt adăpostite lucrări de artă şi alte obiecte de valoare. Noi am văzut doar sala tronului, pe care fiecare a fotografiat-o printre zăbrelele gardului din faţa uşilor, aşa cum a putut.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
intrarea în Orașul interzis, pe una dintre porți, aceea situată în Piața Tienanmen

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
primele pavilioane din Orasul Interzis

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
Pavilion în Orașul interzis

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
sala tronului - publicul poate sa vadă doar de la intrare, nu e permis accesul în interior

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
sala tronului, partea dreapta

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
detaliu arhitectural - acoperiș

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
unul din puținele acoperișuri ceramice văzute

Sălile cu obiecte din jad şi vase de porţelan pe care le vedeţi pe wikipedia, noi nu le-am văzut, am vizitat mai mult exteriorul acestui obiectiv.

Această primă zi a reprezentat şi un prim contact cu chinezii, ca nație. Sunt nesimţiţi (din punctul nostru, occidental, de vedere, pentru ei e ceva normal), se bagă în faţă (ghida noastră ne spunea să dăm din coate, să ne facem loc, că altfel n-avem şansa să fotografiem ceva sau să vedem un obiectiv mai vizitat), probabil pentru că ei sunt mulţi, nu au noţiunea de spaţiu personal, te ating în trecere, nu se scuză, te dau la o parte, sunt aşa, needucaţi, din punctul nostru de vedere. Am experimentat această lipsă de bun simţ pe tot parcursul excursiei, când am stat la cozi la croazieră în Shanghai sau la liftul din Shanghai Tower, şi ei se băgau peste noi, intrau înaintea noastră deşi veniseră după noi, etc... Cu toate acestea, am remarcat și disciplina lor, când sunt în grupuri organizate.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
grup de turiști chinezi veniți în capitală

Dar ce m-a uluit de-a binelea a fost traficul. Parcă nu respectă nici o regulă de circulaţie, și, la fel ca peste tot, şi cu maşinile se bagă în faţa ta, intrau în faţa autocarului aşa, milimetric, de ne dădeau fiori la fiecare minut. Singurul lucru pe care îl respectă este semaforul. Nu ştiu cum pot să circule aşa şi nu înţeleg de ce nu se iau măsuri de către poliţie. Accidentele se ţin lanţ, şi acolo pietonii, chiar dacă sunt pe zebră, n-au drepturi. Dacă vine o maşină, trece peste pieton, că doar şi aşa au depăşit de mult miliardul și un chinez în minus nici nu se simte. Un accident am văzut - şi pozat - în această primă zi, pe la orele prânzului, pe trecerea de pietoni. Tocmai ce ne avertizase ghida să fim foarte atenţi, să traversăm în grup şi rapid, cu o mână făcându-le semn să oprească, pt că altfel, dau peste noi ca-n varză. Pe femeia din poză maşina a "înghiontit-o" ca să zic aşa, și a pus-o jos, noroc că nu avea viteză. Soţul ei s-a enervat de era să-l bată pe şofer, ea a rămas pe asfalt în aşteptarea poliţiei şi a salvării (deşi nu era lovită grav, dar totuşi), iar noi am mai mers pe jos vreo 10 minute pentru că din cauza acestui accident şi a altuia care se produsese în imediata vecinătate, autocarul nu mai putea intra în zonă.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
accidentul petrecut sub ochii noștri - pe trecerea de pietoni...

Altfel, Cindy ne-a spus că în Beijing preţul mediu al unui apartament de 2 camere de cca 50 mp costă 1 milion de yuani (cca 150.000 dolari), că acum, din cauza politicilor natalităţii din trecut, sunt mai puţine fete decât băieţi, şi când vrea să se însoare un băiat, trebuie să aibă apartament pentru noua lui familie, altfel fata îl refuză. Chinezii sunt obişnuiţi să consume puţin şi să muncească mult, când se naşte un copil încep să-i pună bani în bancă să aibă la majorat, iar dacă este băiat, e deja o problemă, pentru că trebuie bani mulţi pentru apartamentul pe care-l va lua când se va căsători. Pentru locuinţe fac şi împrumuturi la bănci şi plătesc în 30 de ani cam o dată şi jumătate cât costă respectiva locuinţă. Însă în China sunt mulţi miliardari în dolari şi statul construieşte inclusiv locuinţe de lux, ca să scoată banii din buzunarele celor foarte bogaţi şi ale mafiei. Apropo de construcţii, în toată China se construiesc blocuri turn, şi se demolează casele dărăpănate sau blocurile vechi de tip comunist, mici şi insalubre, pentru că partidul vrea ca până în 2040, 80% din populaţia Chinei să locuiască la oraşe. Însă la ei, o localitate precum Iaşiul, sau Timişoara, cu câteva sute de mii de locuitori, are statutul de sat :)

În prezent există o mare deschidere pentru occident, având în vedere că prin tradiţie poporul chinez este unul mai introvertit, dacă pot spune aşa. Învaţă engleza în şcolile publice (de stat) de la 13 ani, iar în şcolile particulare de mici, de la grădiniţă. Totuşi acum încă nu ştiu mulţi engleză, iar cei care ştiu, majoritatea au cunoştinţe de bază doar, fără să te poţi înţelege cu ei în propoziţii, chiar şi simple. În afară de engleză învaţă şi rusă (or fi ştiind ei ceva :) ).
Printre obiceiurile lor, unele sunt mai curioase: iau micul dejun pe la 5.30-6.00, prânzul la 12.00 şi cina până la ora 18.00 cel târziu. Îşi curăţă orificiile (gât şi nas) pe stradă, suflând nasul sau flegma pe jos, fără nici o jenă. Deşi în prezent au toalete normale, cu uși la cabine, ghida ne-a spus că acum 10 ani nu aveau uşi la toaletele publice pentru că la ei e ceva normal să-ţi faci nevoile în văzul celorlalţi. Iar eu am văzut o asemenea chinezoaică, matură, lăsase uşa deshisă larg şi vorbea cu amicele ei care se spălau pe mâini. Nu s-a sinchisit de prezenţa mea, tot eu am întors capul, oripilată. 

De altfel, chinezii sunt, unii, foarte murdari - mergeam pe nişte străduţe înguste şi sordide spre bazarul din Shanghai şi ghida ne făcea atenţi pe unde călcăm, pentru că pe stradă erau din loc în loc fecale umane, şi nu dorea să avem oarece "parfumuri" în autocar, din cauza vreunui "norocos".

În Beijing, în după amiaza primei zile integrale de vizită, am fost la un magazin de perle (şi a doua zi la unul de jad) şi la Templul Cerului, apoi seara am vizionat un spectacol acrobatic (unde am fosta dată afară din sală de o plasatoare chinezoiacă), însă despre toate acestea o să vă povestesc în episodul viitor.

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
selfie :))

Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula
pavilion și loc de relaxare în Orașul interzis













      





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!