marți, 20 august 2013

Iffet, ep. 32

După ce îi spune lui Cemil că a mințit, și că ea l-a omorât pe Ali Ihsan - știind că va avea un copil cu Betul și crezând că va trebui să-și facă datoria de tată -, Iffet pleacă în celulă și plânge convulsiv, apoi i se face brusc rău, pentru că se pare că și ea este însărcinată.De fapt, Iffet va minti ca a rămas însărcinată - cu Ali Ihsan - crezând că în acest fel Cemil va rămâne lângă copilul său și lucrurile se vor așeza pe făgașul lor firesc.

Afară, Dilek se străduiește s-o convingă pe Nil să dea declarație împotriva lui Iffet, și să mintă că ea, sau Cemil, a împușcat-o. Arif nu reușește s-o convingă să renunțe la planul său cu două tăișuri, iar Nil, până la urmă nu va minți, ci va recunoaște că Ali Ihsan a tras în ea din greșeală, dorind să-l împuște pe Cemil. Se pare că în urma declarației lui Nil, dar și a faptului că Cemil dă de urma înregistrării de la benzinărie, după o lună Iffet este eliberată și merge acasă, iar Ahmet renunță la a-și mai vinde proprietățile.

episodul următor: Iffet, ep. 33

Pe de altă parte, Cemil, ajutat de Feyyaz, încearcă să-l forțeze pe unul dintre lucrătorii de la benzinărie să spună unde este înregistrarea din noaptea în care Ali Ihsan a murit. Ajunge și la cel care a vândut filmul lui Yasemin și Dilek, dar Arif este cel care reușește să-l facă pe respectivul să vorbească.

După revenirea lui Iffet acasă, Cemil încearcă din nou s-o cucerească, pentru că ea se poartă mai rece, știind despre sarcina lui Betul, care și ea speră la atenția fostului său soț, iar pe de altă parte, Ahmet ca de obicei, este împotriva relației dintre ei doi.
Betul nu-și mai face prea mari speranțe când într-o zi crezând că Cemil vine la ea, își dă seama că acesta o căuta pe Iffet și aude conversația dintre ei doi, din care rezultă că o iubește pe Iffet și că nu-și dorește prea tare copilul. Din acest motiv va căuta să reconsidere legătura cu Erhan, care deși s-a mutat la vilă, o mai vizitează și este constant în sentimentele sale. Într-una din zile el îi aduce un urs mare de pluș pentru copil, Asuman îl cam ia la rost, dar Betul o trimite pe maică-sa în casă. Ulterior pe Betul o apucă durerile nașterii.

La sfatul lui Arif, Cemil reușește să organizeze o întâlnire mai protocolară, în care s-o ceară de la tatăl său, împreună cu Feyyaz și Ersin. Însă lucrurile evoluează altfel, pentru că pe drum Betul îl sună să o ducă la maternitate, și în loc de mers în pețit, cei trei ajung cu Betul la spital.

Cemil rămâne acolo să-și vadă fiul, iar Iffet îi surprinde pe Betul și Cemil în poate singurul moment când se uitau amândoi la copil pe geamul incubatorului, Cemil ținând-o de după umeri pe Betul. Iffet rămâne pe loc, mirată și tristă, cu această imagine terminându-se episodul 32.




Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube









luni, 19 august 2013

Iffet, ep. 31

Iffet este dusă la poliție, Ali Ihsan la morgă iar Nil, care se pare că nu a murit, la spital. Iffet este anchetată, vine și avocatul lui Arif, dar deși ea spune că nu a apăsat pe trăgaci și că nu a făcut nimic, nu se ia în considerare ceea ce declară din lipsă de dovezi și este arestată. Ahmet și restul familiei vin într-un suflet exact când Iffet este dusă în mașina poliției cu cătușele la mâini și cu paparazzi după ea. Ahmet se revoltă, însă nu are nici o putere, iar Feyyaz și Ersin abia îl pot ține să nu se năpustească asupra lui Cemil.

episodul următor: Iffet, 32

Iffet este dusă la închisoare, într-o celulă cu mai multe femei, din care una o și agresează la baie, într-una din zile, pentru că din greșeală Iffet îi dăduse cu clor în ochi. Cel puțin la început, ea pare că nu se adaptează și că nu-i vine să creadă ce coșmar trăiește. Ancheta continuă.

Yasemin are ingrata misiune de a-l recunoaște pe Ali Ihsan la morgă, iar momentul este copleșitor pentru ea, care izbucnește în plâns. Dilek stă pe lângă sala de operație unde se află Nil, care e încă în stare critică.

A doua zi Ali Ihsan este înmormântat, iar Dilek rămâne pe lângă pământul proaspăt pus peste sicriu, mângâindu-l și vorbind ca și cum Ali ar mai fi putut s-o simtă sau s-o audă.

Doi lucrători de la stația de benzină din imediata vecinătate a locului unde s-a petrecut sinuciderea lui Ali Ihsan văd înregistrarea de pe una din camere, și de acolo rezultă clar că nu Iffet l-a împușcat pe Ali Ihsan, ci el i-a pus pistolul în mâini și a apăsat pe trăgaci. Pentru a profita de pe urma înregistrării, unul dintre ei o vinde, urmând să-i mintă pe polițiști și anchetatori că în seara aceea ar fi avut loc o defecțiune tehnică și nu s-a înregistrat nimic pe cameră. Filmul ajunge pe mâna lui Yasemin și Dilek, care însă se dă de gol în fața lui Arif cu o vorbă ușor negândită, de unde Arif concluzionează că filmul există și că este la ea. Cemil încearcă forța pentru a găsi filmul, dar deocamdată nu reușește să afle mare lucru.

Nil își revine iar Dilek o anunță că tatăl ei nu mai este, ulterior ea plănuind să se folosească de Nil pentru a face ca Iffet să rămână cât mai mult timp în închisoare. Erhan se mută din nou la vilă, pentru că Betul speră iarăși la atenția lui Cemil, având în vedere că Nil divorțează iar Iffet este la închisoare.
Arif, în lipsa probelor nevinovăției lui Iffet, plănuiește o evadare și o fugă în străinătate, în timpul unei eventuale mutări a ei la o altă închisoare, lucru care nu se va mai înfăptui.

Cum ancheta continuă, într-una din zile, Dilek și Erhan se întâlnesc la poliție cu Cemil. Între cei doi bărbați iese cu bătaie, inclusiv pe tema copilului nenăscut încă a lui Betul. Astfel Cemil află că va fi tată, iar Dilek își dă seama că Erhan se implicase prea mult în relația cu Betul. După aceea Cemil merge la fosta sa soție acasă pentru a se convinge că este însărcinată. Urmează mai multe vizite și discuții telefonice între ei pe această temă, Betul dorind să aibă tată la copil, și sperând într-o revenire a lui Cemil.

Dilek o vizitează pe Iffet la închisoare, ca să-i spună că ea va face totul să-i fie pedeapsa cât mai lungă și s-o întristeze din nou spunându-i despre copilul lui Betul cu Cemil. Iffet, ca să se convingă, o sună pe Betul din închisoare și o întreabă dacă este însărcinată, la care Betul răspunde că da, și că e copilul lui Cemil. În urma acestei convorbiri Cemil vine în vizită la Iffet și pe fondul acestei conversații, în care ea minte și spune că l-ar fi omorât pe Ali Ihsan pentru că presupune că Cemil se va întoarce la familia lui acum, se termină episodul 31.



Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube






vineri, 16 august 2013

În ospetie

N-o să scriu despre obiceiuri, la noi sau la alții, ci pur și simplu o să întreb - sau o să mă întreb - cum ar trebui să fie? Am primit și eu musafiri de departe, am fost și eu, și ai mei musafirii altora. Dar cum ar trebui să fie, la urma urmei?

Noi am pățit așa:
- eu am găzduit câteva zile pe o prietenă din Germania. Prin 2003. I-am oferit mâncare,  cazare, plimbări și distracție pe cheltuiala mea. Când m-am dus eu la ea, am fost nevoită să o țin de mâncare și pe ea și să-i plătesc transportul și intrările la muzeele și locurile pe care doream să le vizitez. Mi-a oferit doar o singură masă de mic dejun (lapte și fulgi de porumb, că mi-a spus că musli e scump) că ajunsesem pe la 6 dimineața la ea, și mi-a dat cafeaua de dimineață, în toate cele 5 zile cât am stat acolo.

- acum câțiva ani am fost invitată insistent la o rudă care stă de mulți ani în Irlanda. M-a găzduit cum se cuvine, însă, se pare că deoarece am dorit într-una din zile să vizitez orașul - iar ei, nu - m-a făcut cu ou și cu oțet la plecare, jignindu-mă nepermis de mult doar pentru că nu m-am dus cu ei în parc în ziua aceea ci am luat un autobuz turistic hop-on/hop-off și am vizitat vreo 7-8 ore tot ce aveam de văzut acolo, cu harta în mână. După părerea mea, și după cum a degenerat discuția finală, am impresia că ar fi vrut să plătesc cazarea și masa asigurate. Ceea ce cu dragă inimă făceam, dacă ar fi vrut să-mi dea un număr de cont să-i transfer banii la întoarcerea în țară. A insistat că nu despre bani era vorba, deși toate reproșurile ei într-acolo duceau. Invitația venise în urma faptului că a petrecut mai multe zile, de sărbători, în țară, că noi i-am organizat la noi acasă ziua de naștere, i-am oferit și un cadou în afară de masa în sine (pentru vreo 12 persoane), și că au venit la noi la Revelion 5 persoane, deși anunțaseră 2.

- am fost invitată în Brazilia, aproape de Sao Paolo de o persoană cunoscută pe internet. Am fost găzduită, hrănită, plimbată toată ziua, dusă la carnaval, mi s-a oferit camera gazdei, am avut acces la orice din acea casă zi și noapte. S-au organizat mici surprize pentru venirea mea, am fost primită de primăria orașului respectiv, am fost plimbată prin Sao Paolo o zi întreagă. Am cheltuit doar pe avion și câteva cadouri aduse din țară, în rest mi s-a spus că mi se oferă masă și casă 8 zile, plus plimbări și exact așa a fost. Am plecat cu valizele pline de cadouri, cafea, suveniruri, ba vreo câteva le-am lăsat acolo pentru că nu mai aveam unde să le mai pun. Și fusesem avertizată să-mi iau minim o valiză goală că voi avea de dus înapoi niște cadouri.Dar chiar și așa, o valiză în plus a fost neîncăpătoare.

Fiecare om are calități și defecte, că nu e nimeni perfect. Dar proverbiala ospitalitate a românilor unde este? Ori ceea ce am pățit noi au fost niște pure coincidențe și cazuri izolate?






marți, 13 august 2013

Iffet, ep. 30

Iffet iese din ambulanță dar cei 3 oameni ai lui Ali Ihsan o iau cu forța, la ordinele acestuia și o leagă la mâini apoi o duc în mașină. Cemil încearcă să iasă de pe targă, Ali Ihsan îi amenință pe para-medici și aceștia nu-l împiedică pe Cemil să cadă jos, pe asfalt. Cemil este luat în mașina celor 3, iar Iffet în mașina lui Ali. Acesta o duce într-o casă părăsită și o leagă de un fotoliu apoi iese și merge la parter unde se află Cemil, legat și el, agonizând de la febră. Ali îl stropește cu o căldare cu apă, apoi îi ia bandajul de pe rană și bagă degetul în carnea vie ca să-l facă să urle de durere, ceea ce se și întâmplă. Iffet îi aude vocea și începe să țipe și ea. Ali Ihsan merge sus, ia un cuțit și o taie pe față pe Iffet, bineînțeles ca să țipe, s-o audă Cemil. Apoi, cu cuțitul plin de sângele ei, merge la parter să i-l arate iubitului ei. Cemil face tot posibilul să-l strângă de gât pe Ali, dar nu reușește, pentru că acesta îl lovește la ceafă și cade inconștient.
Când se trezește, Ali Ihsan o aduce pe Iffet jos, o leagă cu un lanț gros de un picior, iar pe Cemil îl pune cu picioarele pe un scaun cu o sfoară pentru spânzurătoare după gât, având mâinile legate la spate. Iffet nu poate ajunge la el din cauza lanțului. Astfel își petrec noaptea, ea străduindu-se să stea trează și să strige la Cemil să nu adoarmă și să nu se spânzure. La un moment dat, Cemil nu mai rezistă și cade, cu frânghie cu tot, care fusese pusă de formă de Ali Ihsan, doar ca să-i tortureze psihic pe cei doi.

episodul următor: Iffet, 31

Între timp, cei de afară află că Iffet, Cemil și Ali Ihsan sunt de negăsit. Arif o ceartă pe Dilek spunându-i că i-a dat o cacealma și l-a scos special din casă pentru ca fratele ei să-i poată răpi pe cei doi - lucru adevărat, dar pe care Dilek îl neagă. Anchetată de poliție, Dilek neagă totul, dar i se pune sub ochi înregistrarea de pe camera de supraveghere de la vila lui Arif, și atunci vede că Ali Ihsan îi răpește pe cei doi îndrăgostiți. Cu toate acestea ea nu este vinovată pentru că nu știa ce avea de gând fratele ei.

Ali Ihsan vorbește cu Nil la telefon și îi spune unde se află, dându-i de înțeles ce are de gând să facă. Arif, la rândul său, îl bate pe cel care l-a ajutat pe Ali, ca să spună unde se află cei trei, și până la urmă obține informația.

În acest timp, Iffet se străduiește să tragă spre ea un ciob de sticlă și când intră Ali Ihsan, după ce căzuse Cemil de pe scaun, îl taie la picior foarte profund încât acesta începe să sângereze puternic. Cade, și în cădere îi sare telefonul mobil din buzunar, dar cu toate acestea Iffet nu reușește să sune nicăieri pentru că Ali o prinde la timp și îi leagă pe amândoi la gură, după care merge să îi fie bandajat piciorul la un punct sanitar din apropiere.

Între timp Nil și Arif cu Dilek pleacă spre locul respectiv, dar Nil ajunge prima și îi dezleagă pe cei doi, apoi încearcă să plece toți trei cu mașina, dar chiar în acel moment apare Ali Ihsan. Nil vorbește cu el, însă Ali este hotărât să-l împuște pe Cemil, care ieșise din mașină împreună cu Iffet. În clipa în care trage, Nil sare exact în fața glonțului care-i străpunge inima. Cemil și Iffet fug prin pădure iar Nil moare în brațele tatălui ei.

Este găsită moartă de către Dilek și Arif care cheamă o ambulanță, însă paramedicii nu reușesc s-o resusciteze. Cemil și Iffet traversează păduricea și ajung la un drum pe care vine o mașină. Iffet face semne disperate iar mașina îl lovește pe Cemil. De fapt, era Ali Ihsan, care coboară cu pistolul în mână. Iffet vine spre el cu brațele deschise cerându-i s-o omoare pe ea, însă Ali îi pune pistolul în palma dreaptă, îndreptat spre el și, ca o ultimă răzbunare, se sinucide cu mâinile soției lui, tocmai când vine poliția și o găsește pe Iffet cu pistolul în mâna sa ca și cum ar fi fost autoarea crimei.



Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube







Clinicco are grija de inima ta

Acum exact 10 ani bătrânul meu tată făcea un accident cardiac. După primele îngrijiri primite în spitalul local, medicul specialist i-a recomandat să  meargă într-o clinică de specialitate, la un anumit medic cardiolog pentru a-i fi implantat un stent coronarian. Atunci acel doctor bun lucra la o clinică renumită, pe vremea aceea, din inima Transilvaniei. Tratamentul prescris atunci, este urmat și azi cu sfințenie, iar probleme majore nu au apărut deloc, ba chiar la cei 80 de ani ai lui, merge pe munte de câteva ori în fiecare vară, merge cu bicicleta la cumpărături și în general are o energie pentru care nu pot decât să-l invidiez (în sensul bun al cuvântului). Doar că este nevoie ca din când în când să meargă la evaluare, să mai vadă ce se mai întâmplă cu inima lui. Însă între timp, medicul și echipa dânsului au plecat la Brașov și au pornit-o de la capăt, cu aceeași dăruire și același profesionalism pus în slujba vieții.

Acum, bătrânul de taică-meu merge după medic, dr. Orțan, la clinica de chirurgie cardiovasculara Clinicco din Brașov. Clinicco.ro este un spital privat care oferă mai ales servicii medicale de cardiologie, care are standarde foarte înalte și care este cel mai bun spital de cardiologie din țară, cu medici având multă experiență în domeniu și care sunt angajați full-time ai spitalului.

Dacă ai norocul să locuiești în județul Covasna sau Brașov, poți beneficia gratis de consultație de urgență la Clinicco, în cazul în care situația ta o impune. Iar dacă nu, recomandarea mea este să mergi la cei mai buni medici cardiologi din țară, la Clinicco Brașov. Viața ta merită tot ce-i mai bun!