sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Cum mi-am tapițat scaunele din sufragerie

La noi în casă mobilierul este cam piesă de muzeu. Bătrânii mei nu au înlocuit niciodată mobila cumpărată după nuntă, pe motiv că ceea ce se găsește acum nu mai are aceeași rezistență ca mobila veche. Aici, drept este, nu-i contrazic. Și dacă în ciuda masivității, mobila a fost recondiționată și relăcuită doar o singură dată în ultimii șaizeci de ani, scaunele de la sufragerie erau roase de timp și de purtat. Catifeaua aurie, de care totuși nu-s sigură că era materialul original, căpătase o nuanță incertă, întunecată iar strălucirea materialului nu mai exista decât în amintirile mele.

Așa că erau vreo câteva săptămâni de când băteam tot felul de apropouri lui taică-meu, iar el se cam făcea că nu aude. De fapt, chiar nu prea aude decât ceea ce vrea el, uneori. La început spunea ceva de descurcat singură, că au dispărut maeștri tapițeri, că una, că alta. După care nu mai catadicsea nici atât să-mi mai spună. Într-o zi de vară i-am propus, verde-n față, să ne apucăm amândoi de treabă cum ne-om pricepe. Mi-a arătat dulapul cu scule și a ieșit afară să-și încerce noua motocoasa Kawasaki, achiziție de care era tare mândru, pe iarba din spatele blocului, care crescuse după niște ploi. Se săturase de tăiat iarba cu un foarfece de grădină și-și cumpărase bătrânul o motocoasă pe care abia aștepta s-o bage în priză, ca să vadă cum merge.

Eu mi-am luat inima-n dinți și cu laptopul conectat la internet m-am apucat de treabă. Mai întâi mi-am pregătit cele necesare: un clește cu vârf ascuțit, creion, stofă ripsată, stilou de marcat, capsator, cuie, adeziv, pânză albită pentru dosul scaunelor. Mai întâi am scos ușor cu vârful cleștelui cuiele cu care era prinsă tapițeria cea veche de tăblia scaunului și de spătar. Am avut grijă să desfac materialul fără să-l stric, pentru că după bucata scoasă am decupat stofa pregătită pentru retapițat. Guma-spumă originală era învechită, știam asta, și cumpărasem deja o bucată nouă.

Am îndepărtat-o pe cea veche dezlipind-o cu lama unui cuțit, la fel de atentă ca și la material, să n-o stric pentru că după forma ei am trasat cu stiloul de marcat conturul pe guma-spuma nouă pe care apoi am tăiat-o cu un fierăstrău electric. Bucata astfel tăiată am lipăit-o de scaun cu adeziv, pe deasupra ei am pus un material subțire din bumbac – ar fi trebuit niște capoc, dar nu am avut – apoi am capsat totul cu un capsator electric. Am fixat tapițeria de tăblia scaunului și de spătar cu capse, apoi am fixat totul cu niște cuie, iar la urmă am acoperit dosul scaunului cu pânză albită pe care am capsat-o, în așa fel încât cuiele bătute în stofă și lemnul cadrului nu se mai văd.

Nu am făcut singură toate astea, m-a ajutat băiatul unei vecine, Fanu, elev într-a douășpea, care ieșise să pună rufele la uscat și pe care l-am chemat să-mi țină de scaun și de materiale când era nevoie, dar m-a ajutat mai mult decât atât. La urmă de tot, la sugestia lui, am mai prins cu niște șuruburi cu o surubelnita electronica adusă de el de acasă – taică-meu nu e dotat cu așa ceva, picioarele scaunului, pentru că erau destul de mobile.

Între timp, taică-meu mai venea înăuntru să curețe cuțitul moto-coasei de iarba adunată, și cu coada ochiului privea la ce fac. Am sperat că la celelalte scaune mă va ajuta el. Aș! I-a plăcut ce am făcut cu primul scaun, așa că mi-a spus să continui că fac treabă bună. Și uite așa, în două zile am avut toate cele 6 scaune de la masa din sufragerie recondiționate, re-tapițate, cu mâinile mele și sunt mândră de asta. Mai am un fotoliu paradit de tot, de care m-aș apuca, doar că asta ar însemna să schimb tapițeria la toată mobila de hol. Dar cred că într-o zi mă apuc s-o fac și pe asta. Experiență am căpătat, așa că nu am nimic de pierdut, nu-i așa?

scris pentru http://www.tools.store.ro/




joi, 7 noiembrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 81 (83 Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 81

(după turkweb.tv)

În care Suleyman află că Ibrahim se crede stăpânul și că el este acela care-l manevrează pe sultan cum dorește.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 82/84


Ibrahim supărat de vorbele pe care le aude despre el, se repede la unul dintre oameni, iar gărzile îl înconjoară. El poruncește ca acesta să fie arestat și executat. În acest timp Hurrem îi otrăvește din nou încrederea lui Suleyman în prietenul său, spunându-i că acesta minte și a mințit în legătură cu Gulizar. În piață oamenii lui Rustem continuă să-l denigreze pe Marele Vizir. Mulțimea merge acasă la Ibrahim să ceară ca arestatul să fie eliberat. Ibrahim, furios dar și temător, îi amenință pe toți că dacă nu pleacă de la poarta lui, îi va executa. Ayaz Pașa îl informează pe sultan despre ceea ce se petrece ca și despre faptul că Ibrahim vrea să execute pe cineva fără judecată. Când sultana Șah se interesează la Hatice despre această situație, Hatice îi răspunde că oricum nu poți mulțumi pe toată lumea, apoi îi spune că unul dintre dușmanii soțului ei este Hurrem, că aceasta dorește să-l omoare și că prin ceea ce face pune în primejdie dinastia.

Suleyman îl dojenește pe Ibrahim pentru că ține pe cineva în închisoare în luna Ramadanului și chiar a ordonat execuția lui. Suleyman adaugă că el nu va executa pe nimeni, mai ales fără judecată și îi poruncește lui Ayaz Pașa să se ocupe de asta, ceea ce nu este pe placul lui Ibrahim. În vreme ce Hurrem îl răsplătește pe Rustem pentru dibăcia sa, Ibrahim se destăinuie lui Matrakcî și-i spune că acesta este planul lui Hurrem de a-l determina pe sultan să-și piardă încrederea în el.

La Manisa Mahidevran nu crede că moartea nepotului ei a fost o întâmplare și-i cere Dianei să găsească vinovații care vor plăti cu viața pentru fapta comisă. De altfel și Fatma vorbește cu Mustafa și își exprimă credința că Hurrem ar sta în spatele bolii și morții micuțului, dar Mustafa nu-i dă nici un răspuns.

Rustem pleacă la sangeacul pe care urmează să-l conducă și își ia rămas bun de la sultan, apoi de la Mihrimah pe care o întâlnește întâmplător. Nigar își ia rămas bun de la fetița ei. Hurrem observă că Hatice este preocupată, că nu mănâncă și că nu vorbește și astfel își dă seama că sultana este marcată de cele întâmplate soțului ei. Apoi merge la Suleyman și îi atrage atenția că marele vizir a slujit ani de zile dinastia și că nu merită ceea ce i se întâmplă. Suleyman însă, spune că totul se va rezolva în fața cadiului.

  Aici se termină episodul 83 la Kanal D


Când are ocazia, Hurrem ține să-i povestească lui Șah despre infidelitatea lui Ibrahim cu Nigar. În harem se află despre sarcina Clarei și soluția este ca ea să facă avort. Mehmet o ia la întrebări pe Mihrimah în legătură cu Tașlîcalî, iar ea neagă că ar fi ceva între ei.

Are loc procesul omului arestat de Ibrahim, iar acesta întrebat despre faptul că dacă l-a văzut pe vizir rugându-se la statui, spune că nu l-a văzut, dar că toată lumea din piață așa zice. Până la urmă învinuitul este exilat la Rhodos. Hatice este îngrijorată iar Șah o liniștește spunându-i că speră ca trădătorul să fie condamnat după cum merită. Hurrem se înfurie când află de la Sumbul că Ibrahim a fost achitat.

La Manisa, kadîna Ayșe rămâne însărcinată, iar Fatma o acuză pe ea de moartea fiului ei și o atacă. Mahidevran îi spune lui Mustafa că ar trebui s-o alunge pe Fatma de la palat pentru că a înnebunit, iar când Fatma află aceasta se sinucide. Tașlîcalî îi spune lui Mustafa ce s-a întâmplat la TopKapî, cum Gulizar s-a aruncat de pe terasă fiind la ordinele lui Hurrem și cum în felul acesta a refuzat să spună adevărul. 

Suleyman citește un document despre discuția lui Ibrahim cu ambasadorii francezi în care acesta spusese că el este îmblânzitorul unui leu - sultanul - și că face tot ce dorește el pentru că ține în mână biciul puterii. Suleyman este uluit și nu-i vine să creadă că Ibrahim poate să gândească așa ceva. Acesta intră, îl vede pe sultan răvășit și zâmbind ironic, dar nu află de ce. Îl invită la masă apoi iese. Sultanul este foarte tulburat de documentul pe care-l ține în mână ceea ce-i provoacă amintiri de pe vremea în care l-a numit pe Ibrahim mare vizir și i-a promis viața și siguranța, atâta vreme cât și el, sultanul, va fi viu. Apoi merge la cadiu să se sfătuiască ce ar face cu un om care i-a greșit foarte mult și ar merita să moară, dacă mai demult i-ar fi promis o viață sigură? Suleyman spune că dacă ar fi după el, ar porunci execuția.



sursa capturi video: youtube preluat de pe turkweb.tv

Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".







miercuri, 6 noiembrie 2013

Feriha, ep. 4

Tocmai când Feriha se pregătea să-i spună lui Emir adevărul despre ea, prietena lor, blonda Hande, care ceruse cheile de la echipa de curățenie îi încuie pe dinăuntru și cei doi rămân în sala de curs fără să aibă o altă ieșire. Hande merge acasă la Koray care tocmai terminase o partidă de amor cu prietena lui, Gunce, care este si amica Ferihăi. Ea forțează nota și intră în casă în ciuda protestelor lui Koray, și vede patul răvășit, sutienul aruncat pe jos. Bucuroasă că a mai descoperit ceva de bârfit și de manevrat cu răutate, le strică ziua celor doi, care se ceartă după plecarea ei.

Feriha caută disperată să prindă cumva un semnal la telefon, dar căutarea este în zadar. Părinții ei nu înțeleg ce se întâmplă și de ce ea nu răspunde la telefon. Cei doi, resemnați, se așază pe jos în sală și încep să stea de vorbă. Din câte reiese, Feriha începe să depene povestea familiei ei, însă doar amintirile îi sunt adevărate, iar vorbele ilustrează aceeași minciună. Între timp Koray și prietena lui ajung și le deschid ușa.

episodul următor: Feriha ep. 5

Acasă, toată lumea o așteaptă îngrijorată, fără să fi mâncat. Se pare că ea nu le spune ce s-a întâmplat. Pe masă sunt niște bilete, aduse de Mehmet, la văzul cărora părinții lui rămân uimiți, și la fel și Feriha. Însă el și Rîza vor pleca la țară, în legătură cu vânzarea pământului lui Rîza pentru ca să facă rost de banii pentru despăgubirea mașinii lui Emir.

La facultate Hande începe moara bârfelor legate de pretinsa noapte petrecută de Feriha și de Emir în sala de curs. În cantină, sub ochii altor studenți, are loc o bătaie între Feriha și Hande. Până la urmă Feriha o somează pe Gunce să-i spună ce știe, pentru că Hande nu recunoaște că ea i-a închis pe cei doi în amfiteatru. Cearta se stinge, Feriha rămâne dezamăgită de Gunce care nu vrea să spună nimic, apoi îl dojenește pe Emir pentru cele întâmplate.

Între timp, Zehra își vinde brățările iar banii de pe ele îi dă lui Mehmet înainte de a pleca. Fratele cel mic, într-o dimineață înainte să meargă la școală, plânge și este găsit de una dintre locatare, Lara, căreia îi spune ce are pe suflet. Emir încearcă să se apropie tot mai mult și mai des de Feriha. Koray la rândul lui, încearcă s-o îmbuneze pe Hande, care face parte din grupul lor de prieteni. Hande, însă, este mereu cu ochii după Emir și nu poate să accepte că el se simte atras de Feriha. Ba chiar văzându-i la un meci al fratelui lui Emir pe cei doi ținându-se de mână, nu se poate abține să nu vină să le spună ceva și să se așeze lângă ei, deși nu o interesa meciul.

Cansu merge cu mama ei vitregă într-o seară la un club, unde întâmplător apare și Emir. După ce euforică se bucură că-l vede atât de aproape de ea, Cansu face o criză de isterie, punând-o pe mama ei într-o situație jenantă. După aceea, acasă, tatăl ei și mama vitregă discută despre ce le-a spus medicul legat de această criză, iar Cansu ascultă de după ușă.

Bătaia dintre Feriha și Hande fusese filmată de colegi, iar filmulețul face deliciul tuturor studenților din campus, ba chiar ajunge și în mâinile altora, care nu sunt studenți, precum Cansu și alți locatari din bloc, pentru că fusese postat pe internet. Feriha se simte stânjenită de întâmplare. Emir discută calm cu ea despre acest subiect, iar Koray îi filmează pentru că vrea să facă un scurt-metraj studențesc, inclusiv despre viața de noapte. Emir o invită pe Feriha seara la un club unde Koray urmează să filmeze, dar ea refuză.

Se răzgândește, însă, o minte pe maică-sa că va rămâne la Cansu, pune în ghiozdan rochia mov pe care Cansu o refuzase și niște cisme cu toc și pleacă de acasă. Se schimbă în lift, apoi apare la club, pe când Koray tocmai filma toate fetele care doreau să apară pe clip alături de Emir. Hande moare de invidie, Koray filmează în neștire neputându-și lua ochii de la Feriha, iar Emir rămâne uimit de cât de bine arată prietena lui în rochia scurtă, violet.






luni, 4 noiembrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 80 (82 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 80

(după televiziunea turcă)

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 81

În care apare sultana Șah, fiul lui Mustafa moare iar pentru Ibrahim începe un declin brusc care îi va aduce sfârșitul.



Ibrahim i-o arată pe Gulizar lui Hurrem spunându-i că planul de a-l omorî pe Mustafa a eșuat. Urmează un schimb de replici foarte tăioase între cei doi dușmani, în care Hurrem îl amenință încă odată pe pașă că s-ar putea să cadă în propria capcană din moment ce Suleyman și-a pierdut încrederea în el. După care pleacă, poruncindu-i lui Rustem, prin Sumbul, să aibă mare grijă și să salveze situația, pentru că altfel vor avea amândoi de suferit. Rustem promite că Gulizar nu mai prinde zorii zilei de mâine, dar încercarea de a o elimina pe kadînă, care se afla în casa lui Ibrahim, eșuează. De ciudă, își varsă oarecum nervii pe Nigar, care totuși îl avertizează că umblă în ape tulburi de când se află la poruncă sultanei Hurrem, pentru că alături de ea a făcut multe rele.

Mai târziu Gulizar este adusă la palat unde va da explicații sultanului despre cele petrecute în iatacul prințului. Ea, pentru a-și proteja mama, care era implicată în tentativa de omor, spune că boierul Behram ar fi comandat crima, însă Ibrahim o contrazice susținând că Hurrem este autoarea intrigii. Atunci Gulizar răspunde că a fost forțată de Ibrahim să spună că Hurrem ar fi fost în spatele crimei în schimbul vieții ei, dar ea știe că nu va fi lăsată să trăiască așa că ... se aruncă de pe balcon într-un act sinucigaș. Deși toți cei prezenți sunt lăsați într-o mare confuzie, până la urmă se dovedește că Ruștem a presat-o pe Gulizar să acționeze în acest fel, iar sultana îi și mulțumește pentru silința sa.

 Aici se termină episodul 82 la Kanal D

Hatice recapitulează cele întâmplate în ultima vreme și își exprimă îngrijorarea față de soarta dinastiei către sultan. Ea vede clar că s-au comis trei atentate, primul, asupra lui Suleyman, al doilea asupra lui Ibrahim, iar al treilea asupra lui Mustafa. Spune că-i e dor de Valide și de vremurile în care astfel de lucruri erau rare.

Mihrimah continuă să se întâlnească cu Yahya, deși sunt amândoi conștienți că dacă află Hurrem, Yahya va fi sacrificat. Poetul o liniștește spunându-i că Mustafa l-a trimis cu treburi și că lui nu-i este chiar așa de frică. Cu toate precauțiile, Hatice îi vede împreună, iar mai apoi și Mehmet, care o și amenință c-o pârăște la sultan.

Mahidevran observă că nepotul ei are febră și o ceartă pe Fatma că nu are destulă grijă de copil. La Manisa sunt așteptate vești de la Suleyman, cu credința că în sfârșit acesta va înțelege cine este Hurrem. Între timp copilul Fatmei se îmbolnăvește și mai rău, iar Mustafa se supără pentru că nu i s-a spus despre acest fapt la timp. Diana îi cere prințului să părăsească încăperea unde se află micuțul, pentru că boala este contagioasă. Mustafa se întreabă cum de s-a îmbolnăvit fiul lui, iar Mahidevran îi răspunde că multă lume vine zilnic la palat. Ulterior micuțul Suleyman moare. 

Rustem începe să pregătească un complot împotriva lui Ibrahim, și să răspândească printre supuși bârfe și calomnii la adresa lui. Pașa primește o leafă mai mare de la Suleyman, dar spune că Marele Vizir a lui Mahomed Cuceritorul avea chiar mai mult. Sultanul este deranjat de remarca lui Ibrahim și îi spune că el nu are nicio legătură cu cucerirea Constantinopolului. Când Suleyman merge printre oameni deghizat, aude bârfele răspândite de Rustem, că nu vine să se roage, că-i vândut francezilor, că poartă în secret o cruce creștină și că de aceea nu a acceptat un Coran încrustat cu aur (pe care Ibrahim l-a refuzat spunând că este prea prețios și ar semăna mai mult cu o încercare de mită decât cu un dar).

Sultana Șah sosește la palat unde este întâmpinată de Hurrem și de Afife Hatun. Hatice îi spune că a așteptat-o acasă la ea, dar Șah spune că sultanul a poruncit să-i fie pregătită o cameră la palat, lucru care nu este pe placul lui Hatice. Au loc câteva politețuri între Hurrem și Șah, ceea ce nu e privit cu ochi buni de către Hatice, care o avertizează pe Șah că nu trebuie să aib ă încredere în Hurrem, dar aceasta răspunde înțepat că dacă erau luate măsurile necesare, acest șarpe (Hurrem), nu ajungea niciodată unde a ajuns.

Episodul se termină cum Ibrahim merge la moschee, dar voci din mulțime îl îndeamnă să meargă la biserică, pentru că nu a primit Coranul aurit, astfel că nu are ce să caute printre musulmani. El merge cu capul plecat, atent la cuvintele care vin dinspre oameni.   


sursa capturi video: youtube preluat de pe turkweb.tv

Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".






duminică, 3 noiembrie 2013

Mobshop.ro sau confortul tau interior

Acum puțin timp în urmă, în sfârșit ai mei – împreună cu mine, bineînțeles – au decis că trebuie făcute niște schimbări importante prin casă. De mult timp aveam nevoie de o mobila bucatarie nouă. Aveam genul acela de dulap de care găseai la toată lumea pe vremea bunicilor mei, o mască de chiuvetă melaminată, masa și scaunele de zestre ale mamei de acum țîșpe zeci de ani în urmă și toate cam începuseră să fie mâncate de cari, de timp și de plictiseala mea de a vedea mereu același peisaj bucătăristic de când mă știu.

Când am auzit că aveam mână liberă la căutat și ales mobila, n-am mai stat pe gânduri și am dat o raită pe net. Sigur că mobilă de bucătărie găsești în magazine, dar văzusem modelele de azi și cu toate că-mi plăceau, mi-am dat seama că forma bucătăriei noastre nu permite o mobilă de gata decât cu prețul acceptării unui spațiu prea mic de manevră. Și atunci am ales varianta internetului și a unei mobile pe comandă.

Consider că este important să acorzi multă atenție alegerii mobilei de bucătărie, pentru că la urma urmei, cel puțin pentru o femeie, este camera în care zăbovește cel mai mult. Mobila trebuie să fie de calitate foarte bună, să aibă mai puține colțuri și mai multe rotunjimi (care femeie nu s-a trezit cu vânătăi din cauza grabei și a colțurilor de care se tot lovește când are multă treabă ?), masa să fie destul de largă, dulapurile să permită manevrarea lor în așa fel încât să le poți potrivi pe lângă aragaz și chiuvetă, culoarea trebuie să fie în ton cu faianța sau zugrăveala pereților, să fie de preferință o culoare caldă, blândă, nu puternică sau agresivă. Mai mult, poate că o mobilă de bucătărie ar trebui să fie în ton și cu restul casei, ca design și culoare. Să fie bine organizată, să aibă toate spațiile de care ai nevoie, iar piesele suspendate să poată fi montate la ce înălțime dorești și îți este comod, nu prea sus (cum din păcate văd în multe case), în așa fel încât să nu fii nevoită să te urci pe scaun ori de câte ori ai nevoie de nu știu ce pahar sau farfurie.

Eu am găsit mobila de bucătărie dorită pe mobshop.ro, un site specializat din 2005 în vânzarea online de mobilă de tot felul și de alte produse adiacente mobilierului, precum saltele, uși și șeminee, decorațiuni și sisteme glisante. Și am ales acest site pentru că au o gamă largă de produse, atât de gata cât și la comandă. După ce m-am oprit asupra mai multor modele de bucătării, în câteva culori diferite, am stabilit cam ce dimensiuni avem noi nevoie în bucătăria noastră. După ce taică-meu a ales din acestea ce a crezut el mai potrivit, s-a ocupat de comandă, telefonic. Am primit mobila prin curier în câteva zile și am montat-o noi, cu ajutorul unui vecin, că eu nu le prea am pe astea cu șurubărelile. Avem acum o bucătărie faină și o mobilă de calitate foarte bună, la un preț convenabil.

Acum, dacă tot am început cu dreptul, caut un birou cu masă pentru calculator și un scaun potrivit. M-am săturat de biroul cel vechi care s-a jerpelit. Apoi mai am nevoie de un dulap de haine, am două, dar tot nu-mi ajung. Aș schimba și tot dormitorul meu, că am găsit câteva modele care-mi plac foarte mult, dar deocamdată prioritatea este biroul de lucru. Iar după ce termin mobilatul camerei mele, aș cumpăra și pentru sufragerie sau hol o bibliotecă, pentru că așa ceva chiar nu am deloc, în afară de aceea din dormitorul de tineret, în care prea multe cărți nu au încăput niciodată, fiind foarte îngustă.

Așadar pe mobshop.ro voi mai zăbovi o vreme până mă hotărăsc ce voi cumpăra. Dacă ar fi după mine, aș schimba treptat tot aspectul apartamentului și m-aș folosi de ideile de design interior pe care echipa Mobshop le pune la dispoziție pe blogul lor. Iar asta nu e decât o chestiune de timp. Eu cred că merită din plin să investesc în confortul casei mele, în confortul meu interior, pentru că este foarte important ca acolo unde locuiești să-ți placă ce vezi în jurul tău, să te relaxeze, să te facă să te simți foarte bine acolo, în universul tău de zi cu zi.


Articol scris pentru mobshop.ro. Fotografiile aparțin sponsorului.