luni, 30 decembrie 2013

Arrow, serial 2012




Încă un serial de benzi desenate, care are totuși forța de a te ține lipit de ecran ca să vezi continuarea. Un erou în plus în galeria super-eroilor de comics-uri americane, începând cu Superman, continuând cu Batman, omul-paianjen și toți cei care vor mai fi fost ecranizați până acum.

Nu știu ce au dorit scenariștii desenelor să facă din personajul principal, Oliver Queen și din poveste, dar în serial se amestecă mai multe legende și eroi, din literatură ori cinema. Rând pe rând Oliver se dezvăluie ca un Robin Hood modern alternativ cu un soi de Robinson Crusoe care trebuie să-și asigure un alt fel de supraviețuire pe o insulă, este în același timp și un Ulise modern în căutarea acelui "acasă" ideal, un Superman care aleargă la fel de repede precum rulează o motocicletă, un Batman care pare întruchipare a răului, dar ajută pe cei mulți; de fapt personajul împrumută câte ceva din fiecare erou serializat. E toți la un loc și totuși nu-l poți confunda cu nici unul dintre ei.

Oliver este un tânăr lipsit de griji, fiu al unei familii de miliardari din Sterling City. Duce o viață de desfrâu, dar un naufragiu survenit într-o călătorie cu yachtul familiei, care trebuia să fie încă un weekend de distracție, băutură și amor cu sora prietenei cu care Oliver era de ceva vreme, se transformă într-un veritabil punct de cotitură. Deocamdată unic supraviețuitor al naufragiului, Oliver petrece 5 ani pe o insulă din Marea Chinei de Est care fusese închisoare și care acum oferă o viață de continuă luptă pentru supraviețuire. Agenți secreți, chinezi, mercenari, o întreagă faună este adunată acolo, pe insula de pe care Oliver crede că nu va scăpa niciodată, pentru că totul pare un joc absurd și prostesc, un fel de labirint din care nu știe cum să iasă. Războiul, oricare va fi fost acela, nu e nimic pe lângă iadul permanent de pe insulă. Dar pentru că are ceva de dus la capăt, nu încetează să spere într-o minune.

Într-o zi Oliver ajunge din nou acasă. Singura dorință de a supraviețui este întreținută de îndeplinirea "testamentului" tatălui său, care înainte de a-și trage un glonte în cap, sacrificându-se pentru fiul său (erau pe barca de salvare și nu mai aveau hrană de-ajuns), îi lasă lui Oliver un carnet plin cu numele unor magnați locali, spunându-i că aceștia au devenit prea mult sclavii banului și ai puterii și nu le mai pasă de orașul lor, distrugându-l moral. Cu limbă de moarte îi lasă sarcina de a supraviețui și de a curăța orașul de corupți și de mafie.

Experiența de pe insulă îl schimbă total pe Oliver, care devine un justițiar. Pentru a nu atrage atenția asupra persoanei lui, găsește o modalitate de a se deghiza, într-un soi de Robin Hood modern. Când are de rezolvat un caz de pe listă sau de salvat viața cuiva nevinovat, poartă un costum verde, cu glugă, arc și săgeți - aceasta fiind modalitatea de apărare pe care a perfecționat-o cel mai mult pe insulă. Aplică tot ceea ce a învățat acolo în misiunea pe care inițial și-o asumă singur, dar pe care ulterior vede că n-o poate îndeplini fără ajutoare. Pe parcursul luptei lui contra nedreptății i se alătură Diggle, garda lui de corp, Laurel - fosta prietenă care îl susține ca avocată fără să știe cine este el de fapt, Felicity - IT-isita firmei părinților lui, Queen Consolidated, și probabil alte personaje pe parcursul serialului.

Înaintând în misiunea sa, începe să facă diferența între răzbunare, omor gratuit și pedeapsă legală. La început omoară pe câțiva din lista tatălui său, apoi Diggle, polițist de meserie, îl ajută să-și dea seama că dacă va continua așa, nu va fi cu nimic diferit de un criminal. Mai apoi încearcă să dea rău-făcătorii pe mâna poliției și omoară doar dacă nu are de ales. Schimbându-și tactica, va observa că este din ce în ce mai greu să-și mențină anonimatul, ori să rămână cu mintea limpede când în joc e viața celor dragi lui.

Episoadele conțin scene din trecutul său pe insulă. Astfel, pe măsură ce curăță Starling City de corupți, amintirile din trecutul apropiat, felul în care Oliver devine The Hood, se succed ca niște flashuri. Apoi personajele și situațiile se dedublează: apare o justițiară care ucide cu sânge rece pe oricine îi stă în calea răzbunării pe tatăl ei - Helena Bertinelli, mai apare un carnet identic cu acela dat de tatăl lui în barca de salvare, ba chiar la un moment dat apare un alt the Hood cu arc și săgeți, care omoară de plăcere și din răzbunare oarbă și pare să vrea să-l compromită pe cel real, dar care deocamdată nu se lasă descoperit.

Până la urmă serialul este despre răzbunare în diferitele ei forme, dar care are în final același rezultat: ura totală duce la crimă, de pe oricare drum ar veni. 

Serialul place. Se urmărește cu ușurință, are acțiune din plin, umor, o tușă-două de romantism, are de toate. Oare va afla până la urmă Oliver cât de mult este implicată mama sa în mafia locală? Oare dacă va afla, o va da pe mâna justiției? Rămâne de văzut...

Sezonul 1 are 23 de episoade. Sezonul doi este în derulare.

Distribuția:

  • Stephen Amell - Oliver Queen, justițiarul Arrow, zis the Hood (=tipul cu glugă)
  • Katie Cassidy - Laurel Lance, avocată, fosta prietenă a lui Oliver
  • David Ramsey - John Diggle, garda de corp și ajutorul cel mai apropiat a lui Arrow
  • Willa Holland - Thea Queen, sora lui Oliver
  • Susanna Thompson - Moira Queen, mama lui Oliver și a Theei
  • Paul Blackthorne - Quentin Lance, tatăl lui Laurel, polițist, crede că Arrow este doar un criminal și vrea să-l prindă.
  • Emily Bett Rickards - Felicity Smoak, specialista IT a firmei Queen
  • Colin Donnell - Tommy Merlyn, cel mai bun prieten al lui Oliver
  •  
surse foto: wallpapere gratis, imdb.com





duminică, 29 decembrie 2013

Pe cont propriu sau cu o agentie de turism?




Exact. E vorba de vacanțe. Acum, fiecare metodă are avantajele și dezavantajele ei. Ca orice lucru pe lumea asta.

Dacă mă gândesc bine și eu aș vrea să călătoresc pe cont propriu. Dar este ceva mai scump decât printr-o agenție de turism, care obține reduceri la cazări. De exemplu, când am vizitat Scandinavia cu 800 de euro pachetul mă îndoiesc că aș fi putut avea 6 nopți de cazare (din cele 13) în hoteluri de 4 stele și 4 cazări la 3 stele, transport și mic dejun în toate cele 14 zile ale excursiei, plus ghid local pentru Cracovia, Varșovia și Berlin, la același preț, dacă mergeam pe cont propriu. Dar este foarte adevărat că nu m-aș fi culcat foarte târziu în noapte niciodată și că aș fi putut vizita pe îndelete tot ceea ce mi-aș fi dorit. Ăsta ar fi punctul cel mai important care înclină balanța în favoarea călătoritului pe cont propriu.

Pe de altă parte, eu călătoresc singură. Adică fără familie (pt că nu am așa ceva, în afară de două bucăți părinți bătrâni) și fără prieteni - am dar nu se prea încumetă să iasă din țară. Așa că nu mă prea văd ducându-mă "de nebună" prin cele țări, la tren sau autocar, prin magazine, prin hoteluri. Deși, cândva, am făcut-o. Dar a fost o singură dată, și am fost preluată de o gazdă. Deci... până la urmă nu am fost singură de tot în acea excursie.

Așa că, alături de marea dorință de a vizita obiectivele turistice pe îndelete, pe celălalt taler al balanței stau bugetul și temperamentul meu introvertit - că dacă aș fi foarte sociabilă, mi-aș găsi companioni de călătorie pe drum, dar nu intru în vorbă cu nimeni, dacă se poate; mă simt bine în carapacea mea. Amândouă acestea trag balanța în favoarea lor.

E drept, când mergi printr-o agenție de turism, mai ales într-un circuit, programul este relativ înghesuit, în încercarea de a bifa cât mai multe obiective, se renunță la vizitarea lor pe interior, trebuie să respecți programul impus de agenție - lucru care pe unii îi deranjează, dar altora, printre care mă număr și eu, li se pare dimpotrivă, o ușurare că nu mai trebuie să-și bată capul și cu traseul. De multe ori se ajunge foarte târziu, seara, la hotel, și nu mai ai timp de vizitat împrejurimile, de o plimbare, ba chiar mai rămân doar 4-5 ore de somn până dimineața, apoi picotești în autocar în loc să mai vezi peisajul.

Dar una peste alta, prefer un circuit cu o agenție de turism, decât aventura de a călători de una singură prin lume. Prefer să stau single în cameră și să nu plătesc diferența (asta se întâmplă doar la www.omnia-turism.ro din câte cunosc) sau să fiu cuplată cu o altă doamnă care călătorește singură. Prefer să fiu dusă exact la locurile cele mai importante de pe traseu, să nu-mi bat eu capul cu masa și cazarea, să mă bucur doar de ceea ce-mi oferă excursia în sine. Nu caut perfecțiune, așa ceva cred că nu se poate găsi nicăieri. Dar atât cât pot, îmi fac din visul meu o relaxare, o plăcere și o formă de cunoaștere. În rest, funinginea unui anume disconfort se spală rapid, iar când ajung acasă nu mai rămâne decât frumusețea locurilor prin care am trecut.




sâmbătă, 28 decembrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 97




Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 97

 

În care Mihrimah și Esmahan se bat pentru Bali bey. Baiazît fuge din palat în tabăra militară, iar până la urmă este adus înapoi și sunt pedepsiți cu moartea cei vinovați că nu au văzut când a fugit. Gabriela se află într-o poziție delicată față de Mustafa ... 

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 98 


La Manisa Gabriela reușește să afle că sora ei este în haremul prințului și merge la ea recunoscând-o apoi după o pată pe abdomen pe care o avea din naștere. Lucrezia n-o recunoaște pe sora ei, dat fiind că se află în harem de mică. Ea știe că o chema Lucrezia înainte, dar cam asta e tot ce-și poate aminti din copilărie. Când intră Mahidevran și le găsește pe cele două vorbind, Gabriela iese precipitat din încăpere.

Suleyman Magnificul episodul 97
Pe fondul supărării că nu a fost nici de data asta luat în campanie, Baiazît dispare din palat, iar Hurrem este informată despre aceasta de către Sumbul. De altfel nu este singura ei problemă, cadiul EbuSuud venind să-i spună că lucrarea de binefacere nu poate înainta pentru că o femeie nu vrea să-și vândă casa, care ar trebui demolată ca să se construiască lăcașul dorit de sultană. Între timp, Șah îi spune sorei sale, Hatice, că acum, pe fondul plecării sultanului în campanie, a pregătit iarăși o intrigă de zile mari împotriva lui Hurrem. La hammam Mihrimah și cu Esmahan se ceartă din cauza lui Bali bey și până la urmă Mihrimah o lovește pe verișoara sa care cade lovindu-se de pardoseala de piatră și pierzându-și cunoștința.

Suleyman Magnificul episodul 97
Baiazît plecase incognito cu prietenul său Hassan, îmbrăcați în costume de ienicer, rugându-l să nu-i spună șehzade, ci Hussein, ca să nu fie recunoscut. Ajung în tabăra militară, la ieniceri și, nebăgați în seamă de nimeni, se infiltrează printre tinerii soldați. Apoi își iau câte o porție de supă, la fel ca toată lumea, Baiazît strâmbând din nas la mâncarea lungă din farfuria lui. La palat toată lumea e în fierbere, pe de o parte, Hurrem cu Sumbul îi iau la întrebări pe Mehmet Hogea, profesorul lui Baiazît, care l-a lăsat singur câteva momente deși trebuia să fie cu ochii pe el, și Mercan Aga, care era responsabil și cu paza porții palatului, deci trebuia să știe și ce muscă iese sau intră înauntru. Pe de altă parte, Afife o găsește pe Esmahan la baie, însângerată de la căzătură, și cheamă doctorul, care spune că lovitura este gravă și trebuie să aștepte ca fata să se trezească singură.

Suleyman Magnificul episodul 97
Hurrem, cu ambele probleme pe cap, nu știe cum să-l găsească pe fiul său. Mihrimah o liniștește zicând că probabil e ascuns pe undeva prin palat, de ciudă că nu a mers și el în campanie. Dar Baiazît e departe, în tabără are o altercație cu un alt băiat care vrea să-i fure traista, apoi toată lumea trebuie să se așeze în linie pentru a-l întâmpina pe sultan și suita acestuia. Mai târziu, în cortul sultanului are loc un consiliu, pentru că Lutfi pașa este informat de către iscoadele sale despre o alianță a Papei și o cruciadă care se pregătește, în ascuns, împotriva lor...

La Manisa Gabriela ajunge din nou în preajma Lucreției care nu-și mai aduce aminte nimic din cele spuse de sora sa: nu mai știe că este o membră a unei familii bogate din Genova, că a fost luată într-o ambuscadă în care soțul Gabrielei a fost ucis, etc. și nici nu pare să aibă încredere în ceea ce spune sora ei. Fidan intervine între cele două și o determină pe Gabriela să plece din cameră, dar Lucreția nu-i povestește nimic când Fidan o întreabă ce a vrut signora de la ea.

Suleyman Magnificul episodul 97
Șah ajunge la palat și intră în camera unde se află Esmahan, luând-o la întrebări pe Mihrimah care minte că Esmahan a alunecat și a căzut, dar între timp fata deschide ochii. Întrebată ce s-a întâmplat ea mai întâi spune că nu-și aduce aminte, apoi se uită insistent și cu subînțeles la verișoara sa, mințind la rândul ei, că stăteau de vorbă amândouă și deodată a căzut. Șah interpretează corect privirea fiicei ei către Mihrimah și înțelege că adevărul este altul, dar nu-l va afla nici mai târziu, când va insista la Esmahan să spună dacă a căzut sau a fost împinsă de Mihrimah.

În acest timp Hurrem, agitată de lipsa fiului ei, află de la Sumbul că Baiazît s-a întâlnit cu Hassan, că au fost văzuți în grădină și că hainele lor au fost găsite în sala de studiu. Apoi află că Baiazît este în tabăra militară de la Cihangir care știa unde plecase fratele său. În tabără, el se bate iarăși cu cel care voia să-i fure traista, exact când nu era cazul să atragă atenția. Câțiva ieniceri vin să vadă ce se întâmplă, dar apare și Selim care observase scena de la distanță. Acesta își recunoaște fratele și-l convinge să vină cu el. Suleyman îl ceartă, uluit de cele întâmplate și în ciuda faptului că băiatul își dorește foarte mult să rămână în tabără, sultanul îl trimite la palat. Acolo află că profesorul său și bodyguardul vor fi executați din cauza neascultării lui.

Suleyman Magnificul episodul 97
La Manisa, Mustafa este din ce în ce mai bănuitor cu privire la intențiile adevărate ale Gabrielei și încearcă să scoată de la ea adevărul. Dar Gabriela îi spune doar că-l iubește și că o caută pe sora ei, Lucreția, care o slujește pe Mahidevran și pe fiica prințului.


Mustafa o acuză de spionaj, însă Gabriela nu recunoaște nimic. Ea își vrea sora înapoi dar prințul îi spune că nu este posibil așa ceva, și îi cere să plece imediat din palat. După aceea merge s-o interogheze pe Rumeysa, care știe că numele ei era Lucreția, dar nu-și mai amintește nimic altceva decât că aparține acelui ținut.

Hurrem merge acasă la femeia care nu voia să vândă locuința pentru ca sultana să poată termina moscheea. O înduioșează și îi dezvăluie planurile ei de a construi acolo și o scoală și mai multe clădiri pentru popor. Atunci Kevser cedează și îi spune să considere casa ca fiind a ei.

În tabăra sultanului se discută despre ce este de făcut cu Petru Rareș considerat trădător. Vor să-l pună în locul lui pe Bogdan, un aliat al lor, dar între timp apare la cort Ștefan, fratele lui Petru, care dorește să discute cu Suleyman și să se pună la dispoziția sa. Acesta se întreabă de ce ar deveni aliat fratele unuia ca Petru Rareș care a trădat pe cei care l-au apărat, care a vrut să anexeze Polonia, cu care otomanii aveau tratat de pace, care l-a omorât pe Alvisio Gritti, care era un apropiat al otomanilor? Apoi se menționează de pedeapsa dată de Mahomed Cuceritorul lui Vlad Țepeș, de asemenea trădător față de Imperiul Otoman.

La palat Hurrem rămâne fără bani pentru plata kadînelor din harem. Zi de zi le promite fetelor care nu-și mai primiseră banii de mai bine de o lună că rezolvă cât de curând. Apoi îl ia la întrebări pe Mercan, care era pus la cale de Șah și de Hatice, ca să "fiarbă haremul", și acesta spune că s-a consultat cu Mustafa Pașa și din cauza campaniei și a taxelor neplătite de alții, nu sunt bani și suma care trebuia alocată nu va veni. Hurrem îi spune că nu mai poate plăti din buzunarul propriu, pt că toți banii ei se duc pe construcția moscheei, la care Mercan o sfătuiește să mai împrumute de la evrei, apoi sugerează că s-ar putea isca o revoltă în harem. Mai apoi Șah se oferă s-o ajute cu bani, dar Hurrem refuză categoric.

În tabără Suleyman se sfătuiește cu arhitectul șef cum să construiască poduri peste Prut, pentru că cele vechi erau distruse și nu puteau ajunge pe teritoriul inamic. Acesta îl propune pe arhitectul Sinan să preia lucrarea, pentru că ar putea face un pod în două săptămâni, cu o tehnică nouă. Suleyman acceptă propunerea, însă îi dă lui Sinan doar 10 zile să termine podul, în caz contrar, amenințându-l cu execuția. Spre surprinderea lui, Sinan termină podul în timpul alocat și armata otomană trece Prutul.

La palat Hurrem o cheamă pe Rachel și îi cere 50.000 de galbeni promițând că-i va da înapoi cu dobândă când vor sosi banii din vistierie. După ce iese de la Hurrem, Nigar, care între timp devenise spioana sultanelor Șah și Hatice în palat, o duce pe evreică acasă la Hatice unde sultana Șah o întreabă câți bani i-a cerut cumnata sa, la care Rachel se vede nevoită să dezvăluie suma.  După câteva zile Nigar va afla când trimite vorbă Rachel la palat că are banii pregătiți. În harem, Diana se grăbește să anunțe că în scurt timp sultana Hurrem la va da fetelor banii și un mic surplus drept recompensă pentru așteptarea lor.

sursa foto: youtube, star.tv și turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


  Ultimele episoade  93, 94, 95, 96, Kanal D.




Stiluri feminine: rochia dreapta




Se mai numește rochie în formă de I sau rochie-coloană. Este dreaptă de sus până jos, eventual cu talia subliniată, dar nu atât de mult încât să afecteze linia generală, de tub. Este o rochie care scoate în evidență toate curbele corpului, așa că nu e potrivită doamnelor pline, ci dimpotrivă, celor cu linia trupului fină, subțire, cu șolduri înguste și sâni mici. În general rochia dreaptă este simplă și elegantă prin ea însăși, nu e o rochie spectaculoasă, dar în funcție de dorința purtătoarei și de imaginația designerului, poate deveni. 

Lungimea poate să difere. Rochia dreaptă se poartă atât la birou cât și la o ocazie deosebită, ba chiar poate fi o excelentă alegere pentru rochia de nuntă. De multe ori un șliț descoperă forma frumoasă a piciorului, însă de cele mai multe ori, acesta are o funcție mult mai practică, și anume aceea de a permite un mers lejer.

Dezavantajele acestui tip de format sunt că având un croi apropiat de corp, mișcările sunt limitate, în special la mâini și la picioare, dar și așezatul pe scaun poate avea consecințe. Mersul poate fi afectat - veți fi nevoită să faceți pași mici, iar brațele s-ar putea să nu le puteți ridica atât de sus cât ar fi nevoie, de exemplu pentru a flutura din mână cuiva aflat la distanță. De asemenea, una dintre cele mai neplăcute consecințe ale acestei rochii este formarea de "burtă" și "fund" din cauza presiunii constante asupra materialului atunci când stați pe scaun. De aceea este mai nimerit ca rochia dreaptă să nu fie prea strâmtă, ci ușor lejeră, de sus până jos, pentru a da o anume libertate de mișcare.

În final, un dezavantaj este acela că rochia dreaptă nu ascunde defectele corpului, decât cel mult o talie mai groasă. Cine o poartă trebuie să aibă un corp aproape perfect, sau să aleagă altceva, mai avantajos.

surse foto: elle.com, zega.ro

Alte postări cu acest subiect: rochia empire, rochia sirenă, rochia princess,




joi, 26 decembrie 2013

Feriha, episodul 14

Feriha episodul 14
Atunci Zehra își dă seama că Emir nu știe cine este fiică-sa cu adevărat și înțelege de ce el a venit la etaj, la apartamentul lui Cansu și nu la ei acasă. Intră în jocul lui spunând că va termina imediat curățenia și că mama ei - a Ferihăi, adică dna Sanem - va veni în curând acasă, și că ea poate merge să discute cu tânărul. Apoi pleacă de la ușă. Feriha îl trimite acasă pe Emir, care pleacă extrem de confuz și de trist în timp ce Sanem, Haldun, Pelin și Cansu urcă în lift.


episodul următor: Feriha, 15

Zehra - Feriha episodul 14
Zehra iese plângând din apartament și merge în parc pe o bancă. Feriha i se așează în genunchi rugând-o să spună ceva, la care ea se arată foarte rănită de faptul că propria ei fiică se rușinează cu cine este ea și cu părinții ei. Zehra este profund dezamăgită de fiica ei și îi spune că n-o să-i mai fie alături niciodată și că nu are decât să meargă pe drumul ales de tatăl ei, pt că altfel el va plăti pentru greșelile lor. Apoi merge la Rîza și-i spune că este de acord cu logodna fetei lor cu Halil. De atunci încolo se fac pregătirile de logodnă, la care Feriha nu participă deloc emoțional, nu zâmbește și nu stă de vorbă cu lumea - rudele ei și ale viitorului soț.

Emir - Feriha episodul 14
Emir se ceartă cu tatăl său din cauza unei poze dintr-o revistă de scandal în care Emir, beat, doarme în mașină (poză pe care taică-său o aprobă să apară în revistă crezând că astfel fiul său se va mai dezmetici), reproșându-i că n-a fost lângă el când ar fi avut nevoie, că a avut mereu amante din cauza cărora maică-sa a divorțat când el era de 5 ani și că multă vreme a crezut că părinții săi s-au despărțit din cauza lui. Unal dă înapoi, încearcă să-și tempereze fiul, dar Emir este prea pornit - pe de o parte și din cauza Ferihăi care încă odată îl respinsese - și se desparte de familie mutându-se la Koray. Într-o zi Gunce, care credea că îl găsește acasă pe fostul său iubit, vine cu CD-ul buclucaș și îl lasă pe preș. Koray tocmai plecase în oraș, dar era Emir, care deschide ușa și ridică CD-ul, nedumerit, apoi îl rulează pe calculator și vede ceea ce nu știa până acum: că Hande o drogase pe Feriha în seara în care venise la club.

Feriha episodul 14
Sanem cu Haldun discută cu Cansu și reușesc s-o convingă să repare ce se mai poate repara din răul făcut. Ca să repare greșeala față de Feriha, nu se mai poate, dar poate măcar să-și ceară scuze față de Zehra și să se împace în așa fel încât să redevină menajera lor. Într-o dimineață Zehra se trezește cu Sanem și cu Cansu la ușă, care își cere scuze apoi plânge pt că Feriha o privise cu ură și ieșise din casă.

La sfârșit de săptămână are loc logodna lui Halil cu Feriha, toată lumea este veselă, vorbăreață, numai Feriha e tristă, lucru subliniat în episod și de fondul muzical - un recviem, piesă care se cântă la înmormântări.


Ultimele episoade:   10, 11, 12, 13,





sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.