vineri, 10 ianuarie 2014

Cum obtii un cont open ID




Un cont open ID este foarte ușor de făcut și linkul generat poate fi folosit în orice comentariu dorești, pe oricare site sau blog, după ce îl salvezi într-un fisier ca să-l ai la îndemână mereu. Condiția este să ai un cont de email pe yahoo sau pe gmail.

Nu trebuie să plătești nimic, nu ai nevoie de nici un fel de membership la ei (cum poți crede la un moment dat).


Ai de făcut doar câțiva pași.
1. Accesează linkul openid.net aici: open ID-registration . Dă click pe sign-in.
2. O să-ți apară o fereastră mică având mai multe butoane. Alege unul pe care să ai cont deja. Eu am ales yahoo, dar tu poți alege să te înregistrezi cu contul tău google/gmail, dacă vrei. Dacă nu ești deja logat pe contul de email, acum îți apare o fereastră ca aceea din poza 2 din seria de mai sus, unde vei intra în contul tău de email. 
3. La pasul al treilea ți se va cere să fii de acord să ți se acceseze contul de email. Dacă nu ești de acord, nu-ți poți face cont open ID. Deci ... te bazezi că nu-ți vor trimite spam. Dai click pe butonul Agree - vezi poza 3 din seria de mai sus.

4. Imediat o să-ți apară o pagină la fel ca aceea din poza 4, unde în partea de sus s-a generat linkul tău unic open ID alcătuit dintr-o serie alfanumerică.

Copiază-l într-un fișier .txt și lasă-l pe desktop, ca să-l ai la îndemână ori de câte ori ai nevoie.

Asta-i tot! :)





miercuri, 8 ianuarie 2014

Under the dome, serial 2013




Under the dome, Sub dom.
O amprentă clară a lui Stephen King peste care s-a băgat și Spielberg puțin. Serialul este ecranizarea unui roman de-al lui King. Ca de obicei, subiectul principal ar putea fi restrâns la cel mult o nuvelă. Dar Stephen King are talentul destul de rar de a dilata totul, de a pune sub lupă toate viețile personajelor, în așa fel încât dintr-o nuvelă care n-ar fi avut mai mult de câteva zeci de pagini poate, a ieșit un roman de peste o mie. În linii mari serialul este un science-fiction, dar accentele SF în primul sezon sunt rare ori cel puțin nu umbresc restul acțiunii, dat fiind că totul se concentrează mai mult pe personaje, pe ce fac și cine sunt ele și cum interacționează. Pentru început, contează mai mult firele secundare ale poveștii decât cel principal, care se dezvăluie lent.

Barbie si Angie
Acțiunea se petrece într-un oraș american fictiv, Chester's Mill. Un tip, Dale Barbara poreclit de toată lumea Barbie, fost ofițer într-o unitate specială a armatei se ocupă acum cu lucruri mai puțin onorabile, precum încasatul banilor din pariuri, vine la Peter Shumway, soțul unei ziariste, Julia, să încaseze bani. Acesta nu are suma necesară și Barbie îl împușcă, oarecum forțat chiar de către Peter. Ulterior se va dovedi că într-adevăr Peter a forțat gestul lui Barbie, pentru că în acest fel Julia (care habar nu avea de viciile soțului ei) putea încasa o asigurare de 1 milion de dolari de pe urma morții lui Peter.

Big Jim si Maxine
După omor Barbie încearcă să plece rapid din orășel dar ceva misterios se întâmplă și rămâne blocat acolo. Pe o rază de câțiva km, înconjurând orașul, crește din senin în câteva secunde un dom transparent, aproape invizibil, dintr-un material necunoscut sau dintr-o energie necunoscută. Imediat au loc câteva accidente, un avion se lovește de dom și ia foc, niște mașini pățesc același lucru. Rapid, oamenii iau la cunoștință despre dom, îl ating și află că aparatele electronice interacționează cu acesta. Astfel moare Duke, șeriful, care avea peacemaker și care explodează când pune mâna pe dom. Pe măsură ce trece timpul, toată lumea își dă seama că domul e imposibil de distrus, că nimic nu pătrunde prin el decât lumina, aerul și foarte puțin apa, că este adânc înfipt în pământ, așa că nu este nici o cale de ieșire de sub el.

Barbie si Julie
Din exterior, armata încearcă să-l distrugă cu o bombă, dar domul nu cedează. În acest timp multe din secretele murdare ale orașului ies la lumină. Big Jim, consilierul care conduce orașul, împreună cu preotul și câțiva polițiști se dovedesc implicați într-un trafic ilegal de propan. Big Jim, pentru a-și atinge scopurile - era bolnav de putere și dorea să conducă orașul eliminându-și toți adversarii - începe să omoare pe oricine îi stătea în cale: pe preot, pe un vechi prieten, pe Maxine, căreia îi furniza propanul ca să facă un drog foarte puternic, pe mama lui Maxine, pe asociatul ei, pe Dodee, fata de la stația locală de radio - care aude prinzând frecvențele armatei că Big Jim l-a omorât pe preot, pt că o dronă militară filmase momentul crimei. Abil, de regulă face crimele fără să lase urme sau martori, însă Julie, ziarista, știe adevărul, iar Big Jim nu reușește s-o omoare, deși depune toate eforturile. Pune toate crimele sale în seama lui Barbie, printr-un joc al aparențelor, și îl condamnă pe acesta la moarte.

Toate aceste întâmplări demne de un serial polițist se petrec în paralel cu un alt fir al poveștii. Patru adolescenți (Junior - fiul lui Big Jim, Joe și Angie McAlister, frați, și Norrie - fata unor lesbiene căsătorite, blocată întâmplător în oraș) ajung să se cunoască între ei și încearcă să caute ieșirea de sub dom, pe care, firește, nu o găsesc. În schimb dau în pădure peste un dom micuț sub care se află un ou ciudat. Legătura dintre ei este un soi de criză, de leșin, pe care toți patru au experimentat-o, în timpul căreia bolborosesc ceva despre niște stele roz. Oul de sub mini-dom este roz ... Dintr-o crisalidă de fluture lipită pe interiorul mini-domului iese un fluture monarh, apoi mini-domul se sparge, oul este luat de către Julie, care are și ea legătură cu stelele roz pentru că este un fel de regină aleasă de forța necunocută a domului. 

Acțiunile poveștii sunt bine conduse și aici se vede foarte clar influența scriitorului, ca producător, asupra scenariului. Sezonul întâi aduce privitorul aproape de viața orașului, de secretele sale, dar nu dezvăluie prea multe despre dom. Aștept cu nerăbdare anul acesta să apară sezonul doi. Până atunci mă apuc de citit cartea. Și după aceea vă împărtășesc și vouă povestea ei.




marți, 7 ianuarie 2014

Feriha, episodul 17




Feriha episodul 17
Feriha leșină când aude la televizor că Emir este în spital, grav rănit în urma accidentului de mașină. Acum fiecare membru al familiei face fel de fel de presupuneri asupra cauzei leșinului, ba oboseala, ba lipsa poftei de mâncare. Doar Zehra își dă seama care este adevărul. Când își revine, Feriha merge la spital deși Zehra nu este de acord. Între timp îl sună și pe Koray și îl anunță despre cele întâmplate.

episodul următor: Feriha, 18

Cansu găsește pe internet știrea și se panichează toată, agitându-i pe ai ei care, firesc, nu înțeleg ce este cu ea și de ce plânge. La un moment dat Sanem o cheamă pe Zehra să stea cu Cansu pt că ea trebuie să plece de acasă. Atunci dă drumul la televizor unde se difuzau imagini de la spital. Cansu recunoaște spitalul și cu toate protestele lui Zehra, se îmbracă și merg împreună acolo, lăsând doar un bilet pt ai ei unde zice că s-au dus la spital. Zehra încearcă să dea de fiica ei s-o avertizeze că vine la spital cu Cansu, să se ascundă, dar Feriha are telefonul închis. Asistenta de la intrare nu-i dă voie lui Cansu să intre și nici nu-i dă detalii, pt că nu face parte din familie, dar ea se încăpățânează și spune că nu pleacă de acolo până nu află ce-i cu Emir. În acest timp Feriha coboară, dar până la urmă Zehra o salvează de întâlnirea inopinată cu Cansu. Până la urmă vine Haldun să-și ia fiica acasă.

Feriha stă aproape mereu la căpătâiul lui Emir, plină de remușcări. Când se trezește, Emir o vede și ea îi promite că îi va povesti mai multe despre cele petrecute în ultima vreme (are de gând să-i spună adevărul, la îndemnurile mamei ei).

Halil - Feriha episodul 17
Halil se tot interesează de logodnica lui dar Zehra îl minte că fata e bolnavă apoi că s-au anulat niște ore și nu merge la școală. De fapt, el observă că Zehra zice una, iar Rîza, alta, și că nici unul nu spune adevărul despre Feriha. Însă într-o dimineață când Rîza i-a spus că fata doarme, el o vede coborând din autobuz (venea de la spital) și încearcă să oprească mașina dar nu reușește pentru că era în trafic. Merge rapid acasă la ea și o găsește cu Zehra. Ridică tonul la amândouă, apoi tot Zehra o scoate din încurcătură spunând că ea a trimis-o la piață cu niște gemuri și că Rîza nu a știut.

Feriha, decisă să renunțe la viața ei duplicitară, îl cheamă pe Halil la locul unde s-au mai întâlnit pentru un ceai și acolo îi dă înapoi verigheta spunându-i că îi pare rău și că oricum, nu și-a dorit niciodată această logodnă. La spital Emir o așteaptă, așa că ea se grăbește să încheie întrevederea, dar cade în plasa lui Halil, care mimează că e supărat dar nu foarte tare, și se oferă, apoi insistă, să o conducă cu mașina acolo unde are nevoie. Feriha urcă, dar el o apucă pe un alt drum.

Episodul 17 se termină cum Mehmet, Zehra și Rîza, acasă se întreabă de ce nu mai apare Feriha, la care Zehra spune că are ore, dar Mehmet o contrazice zicând că s-a întâlnit cu Halil. Cineva sună la ușă și Zehra merge să deschidă ...

Levente - Feriha episodul 17
Levente


Acțiuni secundare ale episodului 17: Sanem merge pe yachtul lui Levente și acesta o pune să-l ajute la curățenie, după care ea îi spune că-l poate ajuta cu o menajeră. Hande rămâne încă legată de aparate pt că fusese băută și nu i s-a putut aplica imediat tratamentul.





Ultimele episoade:  13, 14, 15, 16,


sursa foto: youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.





luni, 6 ianuarie 2014

Cand se reia serialul Suleyman Magnificul?





Halit Ergenc - Suleyman Magnificul
După toate probabilitățile, avem de așteptat până când serialul Suleyman Magnificul se va relua. Opinia Timisoarei afirmă, conform unor surse din cadrul Kanal D, că serialul se reia în luna martie 2014, în acest timp locul lăsat gol în grila de programe fiind umplut cu serialul Feriha, care va fi astfel difuzat de 3 2 ori pe săptămână, lunea și marțea și sâmbăta.

Mai mult, cititorii acestui blog au observat că și difuzarea DVD-urilor cu primul sezon al serialului a fost întreruptă.

Blogul Pulbere de stele va continua să publice rezumatele episoadelor serialului în avans, așa cum a făcut-o și până acum; rezumatele sezonului 4 vor fi alcătuite conform dimensionării originale a episoadelor difuzate la televiziunile turcești.

Update: Suleyman Magnificul se reia din 11 februarie.





duminică, 5 ianuarie 2014

Feriha, episodul 16




Emir si Feriha - Feriha episodul 16
Emir și Feriha au o discuție, dar nu pe tema inelului de logodnă, despre care Emir crede că este doar o stratagemă de-a Ferihăi. Ca de obicei, ea mai mult tace, iar el vorbește despre ceea ce crede că s-ar întâmpla între ei. Când apare Halil cu mașina, Feriha pleacă, lăsând inelul la Emir, care îl aruncă pe jos. Halil observă că nu mai are inelul pe inelarul drept și, cu toate că ea nu zice nimic, având aceeași atitudine rece și foarte închisă ca și până atunci, el deduce că l-ar fi pierdut și zice că vor merge să cumpere altul.


episodul următor: Feriha, 17

Acasă, Zehra bănuiește corect că fiica ei ascunde inelul pe perioada cursurilor, ca să nu fie văzut de - crede ea - Koray. Cum ne-am obișnuit în ultimele episoade, Feriha tace. Ulterior, aflând că Rîza va deschide un magazin - cu banii luați împrumut de la bancă, îndemnat de amicul său nesincer - o îmbrățișează pe maică-sa și o asigură că va fi alături de ei orice ar face.

Cansu si Emir - Feriha episodul 16
Cansu, care mergea la sală cu Lara, numai ca să-l vadă pe Emir, se apucă fără tragere de inimă de un aparat, apoi Lara o întreabă dacă a văzut pe cineva. Exact în acel moment apare Emir, iar Cansu emoționată, rămâne nemișcată pe bandă și îi cade în brațe, uluită că el o prinde și că îi adresează câteva cuvinte, de complezență. Ulterior, ajunsă acasă, exagerează importanța acestui incident nesemnificativ și se simte îndrăgostită de Emir.

Hande, care plecase de acasă din episodul trecut, fără să-și ia telefonul cu ea, este de negăsit. Mama ei se alertează, îl sună pe Emir care nu știe nimic despre această plecare. Koray se tulbură auzind cele întâmplate și se apucă să bea când vede că nu reușește să dea de ea. La un moment dat, Hande, beată criță, îl sună pe Emir dintr-o cameră de motel și îl roagă să vină s-o ia acasă.

Halil - Feriha episodul 16
La unul dintre cursuri studenții trebuie să facă echipă cu un student din anul imediat următor pentru un proiect practic de afacere. Inițial Feriha are un alt coechipier, dar Emir intervine și face schimb de parteneri. Când cei doi rămân singuri într-o sală, ea, în dorința de a-l determina să renunțe la iubirea lui, îi spune că nu-l mai iubește. Cu toate acestea rămân parteneri pentru proiectul de afacere și din nou Halil îi va vedea discutând. Când ajunge în mașină, Halil îi impune Ferihăi să nu mai stea niciodată de vorbă cu Emir, dar ea spune că nu are nici un drept să-i ceară așa ceva fiind vorba de o temă de facultate pe care este obligată s-o facă împreună cu el. A doua zi, Halil cedează și propune să uite amândoi discuția din ziua precedentă, considerând că dacă tot e ea așa de tăcută, aceste fricțiuni sunt ocazii bune de a o cunoaște.

Feriha episodul 16
Când Emir ajunge la Hande la motel, ea îi povestește cum doar pe el l-a sunat, sperând că așa o să-și dea seama că îl iubește. Își adună lucrurile și pleacă în noapte cu mașina ei, Emir fiind la volan. Apoi îi dezvăluie că ea i-a pus pe paparazzi să-i facă poză lui Koray cu Feriha, pt că a crezut că sunt împreună și cum Emir nu credea asta, ea nu a știut o altă modalitate ca să-i demonstreze că avea dreptate. Emir se enervează peste măsură, și nemaifiind atent la drum, din sens opus vine un tir. Ca să-l evite virează și ajunge în prăpastie, mașina rostogolindu-se de câteva ori. Hande este foarte tare rănită la cap.

Episodul 16 se termină când Feriha și familia ei află de la știri despre accidentul petrecut și despre faptul că atât Emir cât și Hande sunt la spital în stare critică.

Acțiuni secundare în episodul 16: Mehmet se îndrăgostește de frumoasa vânzătoare de la magazinul de vizavi și doarme cu poza ei sub pernă. Sanem se întâlnește cu Levente, un fost iubit din tinerețe, pe yahtul acestuia.



Ultimele episoade:   12, 13, 14, 15,



sursa foto: youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.