marți, 28 aprilie 2015

8 superstitii legate de argint





8 superstitii legate de argint
Argintul, unul dintre primele metale prețioase apreciate în istoria omenirii, din care doamnele din înalta societate și-au comandat bijuterii, nu este lipsit de poveștile sale pline de farmec, de superstițiile sale, așa cum îi stă bine oricărui material nobil din care se fac bijuterii unice, deosebite, de neuitat.

Majoritatea superstițiilor legate de argint provin din faptul că acesta este un foarte bun antiseptic și antibacterian, știut fiind că acesta este adevăratul motiv pentru care obiectele de cult din biserici sunt făcute din argint, pentru că în acest fel apa sfințită sau vinul de împărtășanie nu reprezintă un mediu de răspândire a germenilor patogeni, ca să nu mai vorbim de icoanele sărutate de sute de ori în fiecare zi, în semn de umilință și prețuire.

1. Printre primele superstiții medievale legate de argint este aceea că el vindecă diverse boli. De exemplu se spunea că dacă faci un inel din argintul unei monede luată de la un cerșetor te va vindeca de epilepsie.

8 superstitii legate de argint
2. În Rusia, după Anul Nou, se făcea următorul test ca să se știe care fată a satului urma să se căsătorească. Fetele bune de măritat veneau și puneau într-o poiată, sub grăunțele pentru găini, câte un inel de argint. Apoi era lăsat un singur cocoș înăuntru care se apuca să mănânce grăunțele. Primul inel care ieșea la iveală din movila de boabe, era al aceleia care avea să se mărite prima în acel an.

3. În Europa centrală se credea că dacă găsești o bijuterie de aur este semn de noroc la bani, dacă este din argint, este semn de liniște sufletească, dar nu e semn de bun augur dacă bijuteria este din aramă.

4. În Evul Mediu se credea că dacă nașii oferă copilului botezat o lingură de argint, sau chiar un set de argintărie, acesta avea să fie un om virtuos în viață și va avea parte de noroc. De altfel, în Anglia există până azi o expresie care înseamnă a avea mult noroc, și care se traduce prin "a te naște cu o lingură de argint în gură".

5. Se spune că dacă porți argint și aur în același timp, acesta este un semn aducător de ghinion. Dar, chiar și așa, dacă pui la gât un superb colier din argint cu o lucrătură deosebită, dar ai cercei din aur alb, sa zicem, eleganța și necesitatea unor accesorii la toaletă de seară n-ar trebui să se împiedice în credințele medievale despre argint.

8 superstitii legate de argint
6. Scoțienii cred că dacă pui o monedă din argint în mâna unui nou născut el va fi ferit de rele și va avea parte de noroc toată viața, dar felul în care o ține spune câte ceva despre viitoarea lui personalitate: dacă ține moneda strâns, va fi zgârcit, iar dacă o scapă imediat din mânuță, va fi risipitor. Tot în Scoția, se crede că o mireasă, ca să aibă o căsnicie reușită, trebuie să-și pună în pantof o monedă din argint.

7. În Lituania, printre tradițiilelegate de nuntă există una care spune că mirele și mireasa trebuie să danseze primul dans pe câteva monede din argint aruncate de către invitați pe ringul de dans. Acest obicei exista și la noi în țară, însă era legat de un doliu: dacă cineva mergea la o petrecere și se află în doliu, dacă voia să danseze, era bine ca pe podeaua sălii respective să fie aruncate monede din argint. În acest fel persoana respectivă nu se considera că "dansează" pe mormântul celui decedat, ci dansa pe bani.

8 superstitii legate de argint8. În plăcintele cu răvașe de Crăciun pentru familie și prieteni se punea un inel deosebit sau o altă bijuterie din argint. Cine găsea bijuteria, avea certitudinea că anul următor era un an norocos financiar.

Însă dincolo de superstiții și de tradiții cu origini incerte, argintul este unul din metalele mele preferate, și port cu plăcere o bijuterie fină și deosebită de argint. Îmi plac inelele și brățările, mai apoi cerceii și pandantivele cu lănțișor. Dar cea mai frumoasă piesă din argint pe care o am, este o splendidă broșă în formă de fluture, primită cadou de ziua mea. Vouă ce bijuterie din argint vă place cel mai mult ?


luni, 27 aprilie 2015

Dila episodul 4





Dila episodul 4
Azer strigă la lunetist să-l împuște pe Rîza, dar lunetistul este și el amenințat la rândul lui de omul de încredere a lui Rîza. Așa că Azer rămâne cel bătut. Melike merge la Seyit să se asigure că nu va fi vorba de nici un fel de răzbunare violentă între familiile lor, având în vedere vizita inopinată a Dilei. Seyit o asigură de acest lucru, dar o întreabă dacă are vreo legătură cu moartea lui Hacer. Bineînțeles că Melike neagă, ba chiar se preface ofensată de întrebare. Seyit îi spune că nu înțelege de ce ar fi vrut cineva s-o omoare pe femeia aceea, iar Melike se arată și ea nedumerită. Dila fiind de față la discuție, începe să-și ceară scuze pentru cele întâmplate și îi asigură că nu vrea decât ca acela care este vinovat de moartea soțului său, să plătească după legile justiției.

Dila episodul 4
Dila merge în camera ei și iarăși se uită la lucrurile lui Ihsan, dar acum îi ia pistolul și după aceea încearcă să învețe să tragă cu pistolul, exersând cu niște sticle. Mai târziu, va merge la Rîza/Yavuz, și el o pune să tragă într-un iepure cu o pușcă de vânătoare, dar Dila ezită, până când iepurele fuge. Toate aceste întâlniri cu Rîza sunt oarecum clandestine, Dila pleacă din casa socrului său, este văzută că iese, dar ea nu spune nimănui unde se duce și ce face. Ba mai mult, când Seyit o întreabă ce a făcut și pe unde a fost, ea răspunde cu o minciună, zicând că doar s-a plimbat, la care Seyit o îndeamnă mai bine să aibă grijă de calul dăruit de Ihsan decât să-l lase de izbeliște. Mama Dilei nu este nici ea mulțumită de desele ieșiri ale fiicei sale, iar Seyit, care vede mereu noroi pe copitele calului dar nu înțelege de unde, îl va pune pe Canîp s-o urmărească pe Dila. Ea își dă seama că este urmărită și se îndreaptă către cimitir apoi se răzgândește.

Dila episodul 4
Într-o altă zi Dila, care se simte din ce în ce mai apropiată și mai atrasă de Rîza, se duce la el și absorbită de gânduri, nu observă că este urmărită de data asta chiar de Seyit. Ea intră în cabana lui Rîza, iar Seyit o urmează ...

Dila episodul 4
Azer se poartă din ce în ce mai dur cu Sultan pe care o și bate într-o seară, el fiind preocupat de cum s-o recâștige pe Fatma, care la rândul ei își aduce aminte cum i-a declarat Azer iubire mai demult, venind acasă la ea și scriindu-i pe iarbă, cu flăcări, "Te iubesc, Fatma". Acasă la Rîza, cele două foste neveste ale tatălui lui se ceartă și nu mai au loc una de cealaltă. Hulya vine într-o zi fără mașină, spunând că n-a mai găsit-o acolo unde a lăsat-o, provocând conflicte. Pe fondul acestor tensiuni Hulya se va hotărî să plece, dar Metin vine la aeroport după ea și o va cere de soție de față cu toți călătorii.

episodul precedent: Dila ep. 3                                  urmează: Dila episodul 5

Note: rezumatele sunt făcute după vizionarea episoadelor originale netraduse, sau după rezumatele succinte din limba turcă. Stop cadrele sunt preluate de pe startv.com și de pe youtube


Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv



duminică, 26 aprilie 2015

Legea Pamantului episodul 9 (22, 23, 24 de la Euforia TV)





Legea Pamantului episodul 9 (22, 23, 24 de la Euforia TV)
La conacul Pehlivan se adună lumea: Omer, Dicle, Halil, Leyla, Kureyșa, Fidan, Fazîla. Cu toții se uită nedumeriți unii la ceilalți pentru că Leyla apare la brațul lui Halil. Bineînțeles că Omer este bulversat de această schimbare de direcție a iubitei lui. La rândul ei, Leyla este uluită să vadă că Omer este soțul lui Dicle, și abia își poate stăpâni nervii și lacrimile când pleacă. Dicle, naivă, o mai poftește pe Leyla pe la ei, dar comportamentul lui Omer o intrigă atât de tare încât începe să bănuiască faptul că el iubește pe altcineva și plănuiește ca pe viitor să-l urmărească, mai ales că după ce musafirii pleacă, aude o conversație dintre Kureyșa și Omer. El se duce în aceeași seară la Leyla și se ceartă agresiv până când intervine Fazîla să-i despartă.

Legea Pamantului episodul 9 (22, 23, 24 de la Euforia TV)
Ceylan este găsită de răpitori pentru că îi sună telefonul și astfel este răpită, dar cei doi nu reușesc s-o bage în mașină și fata le scapă, dar nu prea are unde să se ascundă și este găsită din nou. Kadîr o sună dar la telefonul ei nu răspunde nimeni. Hasan, fostul patron al lui Gulbahar, vorbește cu cei doi care urmează să i-o aducă pe Ceylan, dar Gulbahar intervine și el o îndepărtează violent dând-o cu tâmpla de perete. Halil se duce acasă la Gulbahar și vede dezordinea lăsată de răpitori. Când o găsește pe Gulbahar, aceasta îl roagă să vadă ce-i cu fiica ei despre care bănuiește că a fost răpită de Hasan. Acesta vrea să profite de pe urma ei și îi va aduce o rochie din paiete violet, de seară, să o îmbrace.

Legea Pamantului episodul 9 (22, 23, 24 de la Euforia TV)
Dicle este sunată de Emin Ali care tocmai urma să se întâlnească cu Diyar, iar scurta lor conversație este ascultată de Zilan din camera alăturată. Ea aude că Dicle va merge să se întâlnească cu cineva, dar ea nu-și poate da seama cu cine vorbește Dicle. De data asta Diyar trebuie să se ducă și la ore, așa că întrevederea cu Emin Ali este scurtă. Kureyșa se teme că vor exista noi confruntări între Omer și Halil din cauza Leylei, așa că se duce la ea la dispensar și o amenință să părăsească orașul dacă ține la viața ei.

Legea Pamantului episodul 9 (22, 23, 24 de la Euforia TV)
Kadîr organizează oamenii ca să-i poată prinde pe Abdul din Siria și ai lui (cei care l-au lăsat cu piciorul pe mină). Când totul este gata, se alătură și Omer și merg cu toții aproape de o casă părăsită unde se ascund doi dintre oamenii lui Abdul. Bozbeii se ascund într-un fel de tranșee de pământ și zăpadă și par să controleze situația, pentru că numeric sunt mult mai mulți. Dar după un moment de pauză de gloanțe, timp în care Omer le vorbește celor doi din casă, aceștia îl rănesc în umărul drept. Omer este adus la Leyla, inconștient, chiar când Kureyșa încerca s-o alunge din oraș.

Legea Pamantului episodul 9 (22, 23, 24 de la Euforia TV)
În speranța că va reuși să pună capăt hărțuielii lui Emin Ali, Dicle se duce la el acasă la ora la care o chemase, dar tot atunci Diyar iese de la ore și îi trimite un mesaj că vine pe la el. Când sună la ușă, Emin ALi o pune pe Dicle să se uite pe vizor să vadă cine este.
La dispensar Omer se trezește, dar Leyla încă mai are câte ceva de făcut cu rana lui. El îi vorbește și apoi o prinde de mână spunându-i să nu-l părăsească pentru că o iubește. Din ușă, Halil care tocmai venea pe la Leyla, rămâne uluit de ceea ce vede și aude....



Note: rezumatele sunt făcute după vizionarea episoadelor originale netraduse. Stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea este aceea a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv





Cum sa cumperi un inel cu diamant





Cum sa cumperi un inel cu diamant
Poate că ești în pragul logodnei tale și te-ai gândit - și bine ai făcut - să-i cumperi iubitei un inel de logodnă cu diamant. O să-l iei pe acela care va fi mai frumos și mai potrivit cu suma pe care-ți permiți să o cheltui pentru acest eveniment din viața ta, dar de ce să nu știi ceva mai mult decât că ai luat un inel de aur de 14 karate cu un solitar pe el?

Diamantele sunt cele mai dure minerale de pe pământ și se formează în milioane de ani, în condiții de presiune și temperatură foarte mari, fiind rezultatul unei metamorfoze a carbonului amorf. Așadar mina de creion, adică grafitul, și superbele diamante, sunt unul și același lucru: carbon. Diferența constă în tipul de cristalizare, în sistem cubic la diamant și în sistem hexagonal la grafit.

Cum sa cumperi un inel cu diamant
Asta a fost o scurtă introducere, așa, ca să îți faci o idee despre ce este diamantul. Ca să arate așa de frumos și să arunce focurile de lumină în jurul său, el trebuie să fie șlefuit perfect, în 57 sau 58 de fațete având unghiuri perfecte. Dacă se strecoară o cât de mică greșeală în această fază a devenirii unui diamant, el nu va mai străluci la fel de frumos, pentru că lumina nu se va mai reflecta la fel și deci, nu va mai avea aceeași valoare ca și când ar fi perfect. Deci tăietura este una dintre cele mai importante faze care face dintr-un cristal foarte dur, o bijuterie râvnită de mulți. De obicei forma diamantelor este rotundă, dar dacă vrei ca iubita ta să aibă un inel cu adevărat deosebit, poți alege să-i cumperi un diamant în formă ovală, de pară, sau de inimă.

Cum sa cumperi un inel cu diamant
Apoi ar trebui să știi câte ceva despre cei patru C: culoare, claritate, carate, cost. Diamantele sunt în general incolore, dar dacă ai avea mai multe în fața ochilor, ai reuși să-ți dai seama că ele nu sunt perfect transparente și albe decât rareori. Diamantele incolore și fără impurități sunt rare și de aceea sunt foarte scumpe. Celelalte au nuanțe palide de cenușiu, gălbui, verzui, bleu și conțin urme foarte fine ale altor elemente în interiorul lor, acestea numindu-se incluziuni. Nu te speria dacă vezi incluziuni într-un diamant, acestea indică faptul că ai în fața ta un diamant natural. Cele obținute pe scară industrială e foarte probabil să aibă o claritate foarte mare, dar diamantele valoroase sunt acelea naturale, nu cele de sinteză. Diamantele intens colorate de la mama natură, sunt de asemenea rare și scumpe.

Cum sa cumperi un inel cu diamant
Caratele reprezintă greutatea unui diamant și nu are legătură cu sistemul de carate al valorii aurului. Un carat de diamant înseamnă o greutate de 0,2 grame. Sigur, poate ai să vrei poate un diamant ceva mai mare, deși un diamant de un carat este mărișor, dar cu siguranță iubitei tale n-o să-i placă să poarte unul asemănător lui Cullinan, de 530 de carate (106 grame), sau chiar unul precum Sergio, diamantul carbonado, adică negru, găsit în Brazilia în 1893, de 3167 de carate (633 grame)! De altfel negrul nu dă bine la inelul de logodnă, nu crezi? :P

Și uite așa, cam asta am vrut să-ți spun despre diamante. Ah! Să nu uit. Trebuie să fii foarte atent de unde cumperi inelul de logodnă, pentru că mai sunt pietre foarte asemănătoare cu diamantul, precum zirconiul, safirul alb, topazul și cuarțul, care, dacă sunt foarte bine prelucrate, pot trece drept diamante. Dar în mod normal, dacă piatra este un astfel de substitut de diamant, prețul inelului ar trebui să fie mai scăzut.

Cum sa cumperi un inel cu diamant
Despre cost ce pot să-ți spun, dragă cititorule îndrăgostit? Mai contează așa de mult cât costă un inel cu diamant pentru iubita ta, lângă care ai ales să-ți petreci următoarele zeci de ani? Te însori odată-n viață, cel puțin cu dorința asta pornim pe acest drum, al vieții în doi, așa că tot odată-n viață vei cumpăra inelul de logodnă. Lasă socotelile și cumpără cel mai frumos diamant pe care viitoarea ta soție îl merită. Eu îți urez de pe acum o căsnicie reușită și copii frumoși!



Pacatele inimii - rezumatul serialului





Serialul Păcatele inimii este o coproducție libanezo-egipteană și are drept titlu original numele Jouzour. Serialul este difuzat în România de Euforia TV (A1) de luni până vineri, la ora 21.00.

Pacatele inimii - rezumatul serialului
Povestea este centrată în jurul personajului Fouad, un om de afaceri libanez, deținător al unui lanț hotelier, care nu se mai poate bucura de viață din cauza unei boli de inimă. În urma unui atac cardiac, pe patul de spital, el le spune copiilor săi despre o altă fiică, pe nume Carla, rodul unei relații secrete pe care a trăit-o la Paris cu mulți ani în urmă. După ce Fouad cere să-și vadă fiica înainte de a muri, familia lui o caută pe această Carla, care spre surpriza tuturor, vine însoțită de mama ei, fosta iubire a lui Fouad, și de un fiu conceput în afara căsătoriei. Fouad îl îndrăgește imediat pe nepotul său și are o ultimă dorință, să cunoască bucuria de a fi bunic.

Malek, fiul vitreg al lui Fouad, se îndrăgostește de Carla, dar refuză să-și recunoască sentimentele pentru că sunt prea multe obstacole în calea iubirii lor. Înainte de întoarcerea Carlei în Franța, este găsit un donator de inimă compatibil cu Fouad, din Egipt. Tatăl donatorului și fratele acestuia, Sherif, vin în Liban să-l cunoască pe bărbatul în a cărui trup va bate inima dragă lor. Pe măsură ce aceste două familii încep să se cunoască, va crește o frumoasă prietenie între ele iar Carla și Sherif vor deveni iubiți. Dar Sherif are o poveste de viață în urma lui, pe care o ascunde: în Egipt este căsătorit, și dacă i-ar spune acest adevăr Carlei, i-ar frânge inima ...


Din distribuție fac parte:

- Youssef El Khal (Malek) - este actor și prezentator de televiziune libanez, născut și crescut într-o familie de artiști. Mai are o soră actriță, iar tatăl lor a fost poet. Și-a început cariera ca model, apoi a devenit actor. Prezintă un show tv în Liban.

- Pamela Kik (Carla) - este actriță libaneză care a studiat regia de film. A fost distribuită în mai multe seriale libaneze.

- Fadi Ibrahim - este un celebru actor libanez care și-a început cariera în 1983 și a fost distribuit în numeroase filme și seriale din Liban, Egipt și Siria, jucând roluri de personaje istorice.

- Rafik Ali Ahmad (Fouad) - este un actor, regizor și scenarist libanez, celebru mai ales pentru piesele de teatru în care a jucat.

sursa foto: twitter.com