joi, 21 mai 2015

Legea Pamantului episodul 16 (40, 41, 42 de la Euforia TV)





 Legea Pamantului episodul 16 (40, 41, 42 de la Euforia TV)
Ceylan îi deschide ușa lui Kadîr dar în același timp îl avertizează să fie atent. Hasan o ia ostatică pe Ceylan și atunci Kadîr pune pistolul jos. În acest timp Leyla și Selin văd că se întâmplă ceva dubios la vecini, iar Halil este pe drum, chemat de Leyla. Ceylan îl mușcă de mână pe Hasan și trece în spatele lui Kadîr. Hasan trage și o rănește pe fată, apoi cei doi bărbați se bat, descărcând pistoalele la intervale scurte, dar din păcate primul care rămâne fără gloanțe este Kadîr. Leyla și Selin aud împușcăturile și vin să vadă despre ce este vorba și dacă Ceylan este teafără. În timp ce Kadîr se ocupă de Ceylan, Hasan iese cu pistolul afară și acum o ia ostatică pe Leyla. Imediat ajunge și Halil acolo, are loc un schimb de focuri, dar Hasan reușește s-o bage în mașină pe Leyla și pleacă cu ea. Halil o ia pe urmele lui iar Kadîr o duce pe Ceylan la spital, însoțit de Selin.

 Legea Pamantului episodul 16 (40, 41, 42 de la Euforia TV)
La conac Zilan primește un mesaj de la Nasîr și se vede nevoită să se întâlnească cu el și să petreacă o noapte împreună. Se duce la mama ei, drept pretext, apoi iese din curte fără să fie văzută de nimeni până la mașina lui Nasîr care o aștepta, dar acesta primește un telefon de la Hasan și pleacă în grabă. Kadîr o lasă pe Selin la spital să aștepte rezultatul lui Ceylan și pleacă în noapte să-l găsească pe Hasan. Între timp, Leyla găsește o metodă și deschide portiera mașinii și sare, din mers, pe autostradă. Imediat o preia Halil și o pune în mașina lui. Hasan constată pierderea ostaticei dar nu se oprește din drum până nu ajunge la Nasîr care se arată foarte supărat de felul în care au decurs lucrurile.

Legea Pamantului episodul 16 (40, 41, 42 de la Euforia TV)
La închisoare, cei din celulă constată dimineața că Mahmut este mort (a fost sufocat cu perna în timpul nopții) și se întreabă care dintre ei a comis crima. Diyar se sfătuiește cu mama sa și îi spune ce are pe inimă, iar ea o asigură că o va proteja dacă va fi să aibă o căsnicie nefericită. Dicle este neliniștită și se sfătuiește și ea cu Binnaz în legătură cu situația în care o pune Emin Ali, care vine, oficial, cu cadouri în pețit. Când Emin vrea să-i sărute mâna Kureyșei, aceasta se poartă dur cu el și îl pălmuiește. Bătrâna stabilește foarte clar termenii acestei căsătorii cu părinții lui Emin, care nici măcar nu îndrăznesc s-o privească direct în ochi.

 Legea Pamantului episodul 16 (40, 41, 42 de la Euforia TV)
Gulbahar este mutată de la hotelul din Adana și în timp ce așteaptă în mașina lui Hasan, singură, reușește să nimerească butonul de deblocare a portierelor și fuge din mașină. Nasîr merge cu soția și cu băiatul la Leyla pentru un control, și observă că doctorița are o mână bandajată. După aceea el pleacă cu treburi și pe drum o întâlnește pe Gulbahar (cei doi nu se cunosc) care alergase până la șosea urmărită de trei dintre oamenii lui Hasan și făcea autostopul. Nasîr își dă seama cine este după ce o întreabă ce-i cu ea și îi trimite un sms lui Hasan. Acesta pune doi oameni de-ai lui să aștepte într-un anumit loc unde oprește Nasîr și o dă pe Gulbahar înapoi pe mâna partenerului său de proxenetism.

Legea Pamantului episodul 16 (40, 41, 42 de la Euforia TV)
Jandarmii o anunță pe mama lui Zilan că soțul ei a murit. Zilan a aflat unde este Ceylan (inconștientă și conectată la aparate) și merge la ea la spital gândindu-se s-o sufoce cu perna. Emin Ali, dacă tot a fost alungat de la discuții, se duce la bucătărie și îi cere lui Binnaz să-l îndrume către camera lui Dicle. Acesta o șantajează și ea îi dă bijuteriile de la mâini, dar el nu se mulțumește cu atât ci o bruschează, amenințând-o. În aceste momente, Kadîr o dă la o parte pe Binnaz și intră în dormitorul lui Dicle...

Pe internet se găsesc doar 16 episoade la acest serial. Probabil că producătorii au mai filmat câteva, care în Turcia nu s-au mai difuzat, dar au fost achiziționate de Euforia TV împreună cu cele 16 cunoscute deja. Vă mulțumesc pentru accesările de până acum și în continuare, vom urmări ceea ce a mai rămas din serial la televizor, împreună.

***

Note: rezumatele sunt făcute după vizionarea episoadelor originale netraduse. Stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea este aceea a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv





miercuri, 20 mai 2015

Dila episodul 15 rezumat





Dila episodul 15 rezumat
Dila cade jos de emoție, iar Rîza se repede s-o ajute, astfel că atacatorul are timp să dispară pe scări. Rîza aleargă și el pe urmele lui, și după o cursă infernală, atacatorul reușește să intre într-o mașină și să scape. Rîza se întoarce la birou unde o îmbrățișează pe Dila care plânge speriată, dar între timp și Azer ajunsese acolo și le face o poză cu telefonul mobil. Acest incident va avea darul de a-i apropia pe cei doi îndrăgostiți și mai mult.

La conac, toată lumea este înmărmurită de cele aflate și atât Rîza cât și Seyit bey doresc să afle cine a fost făptașul, ca să-l pedepsească. Azer, plin de tupeu, caută în mod intenționat compania lui Rîza și apoi a Dilei, căreia îi vorbește cu subînțeles. Seyit ar dori ca vinovatul să plătească după tradiție, dar Dila vrea să facă plângere la poliție și să urmeze calea justiției. Azer întrece măsura și chiar se apucă să-i bată pe servitorii casei pentru că nu l-au găsit pe făptaș. Vine și Seyit și asistă la scenă, fără să se arate nici pro nici contra pedepsei oamenilor lor. Dila este aceea care va insista ca metodele acestea să înceteze.

Dila episodul 15 rezumat

Conflictul Melike-Gurbet continuă. Gurbet intră în dormitorul lui Melike și caută pozele din tinerețea ei, ca să nu mai fie mereu insultată și umilită de aceasta. Melike o surprinde cotrobăind apoi cele două se iau la bătaie. Prezența lui Rîza le determină să se potolească, în așa fel încât el să nu bănuiască nimic.

Dila episodul 15 rezumat
Azer se confruntă cu răceală din partea Fatmei, care este speriată de iubirea lui obsesivă. Pe de altă parte, acasă se laudă în fața lui Sultan cu frumusețea lui Fatma, arătându-i-o pe internet. Întărâtată, Sultan o va atrage pe Hayriye de partea ei într-un joc periculos. Într-o zi Melike o surprinde pe Fatma vorbind la telefon cu Azer și îi ia mobilul din mână în ideea de a vedea cu cine vorbește. Azer închide auzind-o pe Melike, apoi o aduce pe Sultan, sub amenințarea pistolului, să vorbească, pentru că telefonul lui sună, dar la celalalt capăt al firului este Melike. Datorită faptului că Melike vrea s-o controleze pe fiica sa, aceasta dorind să fie independentă, nu va asculta de sfaturile sau de dorințele mamei sale. Va merge să se întâlnească cu Azer, care îi aduce un dosar cu niște acte importante, mișcare ce ar putea duce la căsătoria lor. Dar Fatma se simte foarte inconfortabil în fața acestei posibilități.

Dila episodul 15 rezumat
Dila și Rîza se întâlnesc din nou, el reafirmându-și iubirea, cu toate că ea consideră că fiind însărcinată cu copilul lui Ihsan nimic nu mai este posibil între ei. Ajuns acasă Rîza se sfătuiește cu Haydar în privința dragostei lui, iar Melike aude discuția și din nou are loc o ceartă între mamă și fiu, cu atât mai aprinsă cu cât Melike vede că nu-și mai poate controla deloc copiii. La conacul Barazoglu, Sultan, la rândul ei, îi tot pândește mișcările lui Seyit în ceea ce o privește pe Dila, și coace un plan din care ea să aibă de câștigat. Noaptea, Sultan unge câteva trepte ale scării interioare cu ceva uleios, de față cu Hayriye. Dimineața, când Dila pleacă la birou, alunecă și cade apoi se rostogolește pe trepte rămânând inconștientă pe podea.


episodul precedent: Dila ep. 14                                         urmează: Dila episodul 16

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe youtube.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




marți, 19 mai 2015

Dila episodul 14 rezumat





Dila episodul 14 rezumat
Haydar le întrerupe jocul și Rîza profită de un moment de neatenție al lui Azer ca să-i ia pistolul din mână. După aceea lasă un singur glonte în butuc și pune la loc butucul învârtindu-l, astfel că nu se știe dacă urmează glontele sau nu. Rîza îndreaptă pistolul către Azer, apoi deodată trage în sus, acel unic glonte. După ce ajunge acasă, Gurbet îi cere disperată să facă ceva pentru Metin, mai ales pentru că povestea lui a ajuns în ziarele de scandal.

Rîza se întâlnește cu Dila seara, el îi spune din nou că o iubește, dar amândoi iarăși decid că este mai înțelept să se vadă cât mai rar posibil. Cu toate acestea, Rîza vine la ea în birou a doua zi, îi arată ziarul cu articolul despre Metin și o roagă să-l ajute pe fratele lui să scape de acuzația de viol. Dila acceptă să fie avocata lui Metin și Rîza îi mulțumește pentru asta.

Azer și Seyit bey au din nou o discuție asupra responsabilității de a conduce familia pe care Seyit i-a dat-o Dilei, care în mod normal nu avea acest drept, fiind o străină. Seyit nu este de acord cu argumentele lui Azer, alimentând fără să-și dea seama dușmănia acestuia.

Dila episodul 14 rezumat

Metin este la spital, lovit la cap. Familia este acolo să-l susțină dar vine și Dila împreună cu Seyit. Gurbet găsește cu cale să se certe cu cei doi însă tensiunea dispare când avocata primește niște informații despre caz. A doua zi Dila este așteptată de niște tipi dubioși în fața biroului. Imediat apare Rîza și îi bate pe cei doi alungându-i de acolo. La tribunal Dila o vede pe fata care l-a acuzat pe Metin și o abordează dar aceasta nu este dispusă să stea de vorbă. Totuși a doua zi o sună pe Dila și îi cere o întrevedere la o ceainărie. Avocata acceptă dar nu știe că întâlnirea ei este urmărită de Hulya/Nimet, care a pus la cale toată această întâmplare pentru a se răzbuna pe Metin. Când Metin poate primi vizite la spital, Dila merge să discute cu el și să afle versiunea lui, apoi reclamanta este citată la procuroare și de față cu Dila și cu Rîza, i se pune o înregistrare a unei camere stradale și se observă că stă de vorbă cu Metin apoi se sărută, fără ca ea să opună vreo rezistență. În fața acestei dovezi, fata spune adevărul despre cum a fost pusă să facă asta de către Hulya/Nimet. După această mărturisire, amândouă sunt arestate.

Sultan încearcă să-l seducă pe Azer ca să-l determine să aibă relații intime cu ea, ca să aibă acoperire în eventualitatea că va rămâne însărcinată cu Rașid. Pe de altă parte o plătește gras pe Hayryie să-i facă niște talismane ca să rămână gravidă. Însă într-o seară primește un mesaj de la Rașid, care începe să se îndrăgostească de ea și îi cere o nouă întâlnire. Hayryie o vede pe Sultan ieșind din casă și o urmărește, descoperindu-i secretul. A doua zi îi cere și mai mulți bani pentru un talisman special pe care i-l livrează într-un borcan.

Azer se întâlnește cu Fatma la un grătar și pentru că iar sunt unele divergențe între ei, Azer lasă un tăciune aprins să-i ardă podul palmei, gest care o îngrozește pe Fatma și o determină să nu mai vrea să se întâlnească cu el. Acesta, însă insistă atât de mult încât Fatma cedează dar din nou se ceartă în mașină, pe o autostradă, pentru că el vrea să plece împreună la Istanbul. Azer se enervează din cauza reproșurilor Fatmei și o dă jos, apoi vorbește cu Sultan la telefon care îi spune despre faptul că Dila a obținut dreptul de proprietate asupra averii familiei Barazoglu. Azer, disperat de dorința soției lui de a deveni egala Dilei și măcinat de propria dezamăgire că tatăl său l-a dat la o parte din șefia clanului și uluit că trebuie să împartă averea cu o străină, tocmește un bărbat care a doua zi se duce înarmat la Dila în birou amenințând-o. Ea tocmai vorbea la telefon cu Rîza, care îngrijorat că ea tace brusc, vine și îl pune la pământ pe atacator.


episodul precedent: Dila ep. 13                                         urmează: Dila episodul 15

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe youtube.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




luni, 18 mai 2015

Dila episodul 13 rezumat





Dila episodul 13 rezumat
Masa continuă dar Rîza și Dila schimbă priviri cu subînțeles. Rîza pare învins de vestea sarcinii ei și în priviri i se citește tristețea și renunțarea. După aceea se duce la cabana unde a cunoscut-o pe Dila și de nervi sparge geamurile cu toporul. Își petrece ziua singur cu gândurile lui iar seara se duce la Mahmure să-i ceară sfatul. În acest timp Dila iese pe terasă și plânge neștiută de nimeni.

Seyit aduce un leagăn și începe să pregătească o cameră a copilului. Rîza o sună pe Dila ca să stea de vorbă, se întâlnesc la cabana devastată de el și hotărăsc să nu se mai vadă. Azer îi declară din nou iubire Fatmei, scriind cu flăcări numele ei și în continuare o "asediază" cu iubirea lui, cumva forțând-o să cedeze pas cu pas. Cu o altă ocazie, joacă o ruletă rusească singur, cu pistolul la tâmplă, speriind-o pe Fatma de fiecare dată când trage. De aici încolo, Fatma va vedea această relație cu alți ochi și va încerca să se depărteze de Azer.

Peste câteva zile, Seyit îl invită pe Rîza la o discuție despre o fabrică, așa cum dorise el, în parteneriat. După aceea Seyit o ia pe Dila și îi arată terenul unde se va ridica fabrica și îi povestește despre ea apoi îi arată actele, care sunt pe numele ei. Într-o seară îl cheamă pe Rîza la masă și discută despre acest parteneriat propunând ca afacerea să se deruleze sub patronatul Dilei și al lui Rîza. Cei doi sunt surprinși, la fel și servitorii care se află în imediata apropiere a mesei, dar cu toții acceptă propunerea lui Seyit bey. Totuși, zi de zi, susținerea pe care Seyit bey i-o arată Dilei generează dușmănii, nu doar din partea lui Azer care se vede dat la o parte de o femeie.

Dila episodul 13 rezumat

Demarând proiectul prezentat de Seyit, Rîza și Dila sunt nevoiți să se întâlnească des și să discute despre afacere. Melike se duce acasă la o femeie și plătește o sumă de bani contra unui teanc de scrisori și poze, apoi îi demonstrează lui Gurbet că îi cunoaște trecutul nu tocmai demn, arătându-i pozele în care lucra într-un bar de noapte.

Metin cunoaște într-o seară la bar o tânără foarte dezinvoltă și lipsită de inhibiții, cu care consumă un act intim în mașină. Acest fapt însă, deși pare o distracție banală pe care o uiți a doua zi, va avea consecințe urâte pentru Metin care în scurt timp va fi luat de poliție de acasă, pentru că femeia reclamase un viol.

Sultan, văzând câtă atenție i se acordă Dilei pentru că va avea un copil, începe să se gândească la o soluție să rămână și ea însărcinată, dar pentru că sincer crede că Azer este infertil, și mai ales pentru că el nu vrea să se mai atingă de ea, începe să se întâlnească în mare secret cu un anume Rașid.

Dila episodul 13 rezumat


Propunerea de asociere făcută de tatăl său lui Rıza îl va înfuria foarte tare pe Azer care este hotărât să lămurească situația și să se confrunte cu acesta. Se întâlnesc într-un loc mai ferit, seara, și Azer îl amenință cu pistolul. Rîza scoate și el pistolul apoi se răzgândește și se lasă descoperit...


episodul precedent: Dila ep. 12                                         urmează: Dila episodul 14

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe youtube.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




duminică, 17 mai 2015

Dila episodul 12 rezumat





Dila episodul 12 rezumat
Nici unul nici celălalt nu trage, dar imediat apare Seyit bey și le strică jocul. Seyit nu le permite să se înfrunte și le amintește că ar trebui să asculte de el atâta vreme cât este în viață și că au promis să nu mai folosească vreodată o armă. Seyit le reamintește că trebuie să-l asculte pe el înainte de a acționa, apoi conversația continuă acasă. Dila și Azer îi dezvăluie lui Seyit relațiile lor cu Rîza respectiv Fatma. Conversația se aprinde, bătrânul este surprins de ceea ce află, nu este dispus să creadă că Dila se vede cu ucigașul soțului ei, iar totul este auzit de Canîp care ascultă la ușă. Mai târziu Azer îi va cere lui Canîp să o urmărească pe Dila și să facă poze cu care să demonstreze faptele ei.

Dila episodul 12 rezumatPeste câteva zile Dila este oprită de Rîza pe stradă și el o întreabă de ce nu i-a răspuns la mesajele de pe telefon, dar Dila nu văzuse nimic, pentru că mesajele erau șterse de Eren, care aflase toată povestea de la Canîp. Dila se urcă în mașină și demarează dar imediat oprește făcându-i-se rău. Rîza o ia și o duce la spital apoi îl anunță pe Seyit și pleacă de acolo. Toată familia vine s-o susțină pe Dila, astfel că vor afla cu toții că este însărcinată. În timp ce Seyit este foarte bucuros că va avea un nepot, Sultan nu primește vestea cu același entuziasm, ba chiar se apucă de plâns din această cauză.

Dila episodul 12 rezumat
Presată de Tolga, Hulya încearcă să stoarcă o sumă mare de bani de la Metin, dar acesta nu are așa mulți bani și amândoi vin la Rîza să-i ceară împrumut. Când Rîza îi cere Hulyei niște date personale să completeze anumite documente, ea se supără și iese din birou. Metin nici atunci nu-și dă seama că e ceva necurat la mijloc și se supără pe fratele său. Seara, la masă, Rîza vine cu un document și o demască pe Hulya, care pretinde că s-a îndrăgostit. Metin țipă la ea și e gata s-o ia la bătaie, dar Rîza îl oprește. Melike îi cere Hulyei inelul de logodnă și verigheta și o alungă de la conac. Din cauza acțiunilor lui Sultan, Fatma ar vrea să se distanțeze de Azer, dar când se întâlnesc undeva pe marginea unei faleze foarte înalte, el se preface că se lasă să cadă în prăpastie și în mare, pentru ca Fatma să recunoască faptul că-l iubește.

Dila episodul 12 rezumat
După incidentul în urma căruia a ajuns la spital, Dila își verifică telefonul și observă că nu sunt mesajele despre care vorbea Rîza. Atunci îi spune lui Eren - care vrea s-o despartă de el - să nu se mai amestece în felul ăsta în viața ei și să nu-i mai verifice telefonul mobil. La conacul Barazoglu, Seyit bey dă o petrecere în cinstea viitorului său nepot. Melike este și ea invitată și se așează la masă cu Dila și Eren. În dormitor, Azer și Sultan se ceartă din nou, iar Emine ascultă la ușă și intervine înainte ca Azer să se inflameze mai tare și s-o lovească pe soția lui. După aceea el iese afară și începe să bea și să vorbească singur, iar la un moment dat o sună pe Fatma. După ce se îmbată bine de tot, merge în cameră la Sultan, o bate apoi se culcă cu ea.

Dila episodul 12 rezumat
Când vine următoarea zi de miercuri, în care Seyit bey avea de împărțit dreptate celor din Sarîghiol, el o prezintă oamenilor veniți acolo pe Dila, care este avocat și le spune că de acum încolo dreptatea va fi făcută prin intermediul ei și al legilor. Apoi o invită pe Dila înăuntru, împreună cu el, și cheamă primul împricinat, amândoi împărțind dreptate, după legea pământului dar și după legile justiției. Când Azer află despre asta, se ceartă cu taică-său apoi merge pe faleză, la locul în care se întâlnise cu Fatma, cu ideea de a se sinucide, dar nu-și duce gândul până la capăt și trage gloanțele în aer în loc să se împuște în cap așa cum intenționase la început.

La sfârșitul episodului 12 Rîza cu Seyit și cu Dila se întâlnesc pe o terasă și după primele replici protocolare, Seyit îl anunță pe Rîza - care nu aflase încă - despre faptul că Dila este însărcinată.


episodul precedent: Dila ep. 11                                         urmează: Dila episodul 13

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe youtube.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv