joi, 14 iulie 2016

Cum sa pui poze pe instagram de pe laptop si desktop







Cum sa pui poze pe instagram de pe laptop si desktop
Am vrut şi eu să intru în rând cu lumea şi să-mi fac un cont pe instagram. N-am eu blog de beauty, dar ca să îndeplinesc toate condiţiile de buzzer am vrut să-mi fac cont si acolo (nu e musai, dar ...). În paranteză fie spus, un buzzer e acela care acceptă să primească diverse produse spre testare gratuită, şi apoi să împărtăşească celorlalţi experienţa avută în urma testării. Cine vrea să devină buzzer, se poate înscrie pe buzzstore.

Aşa. Să revenim la oile noastre, era vorba de contul de Instagram. Eu n-am avut habar că dacă-ţi faci cont acolo nu poţi urca nici o poză de pe laptop ci trebuie să foloseşti doar Android, adică smartphone-ul pentru aşa ceva. Că instagram-ul e făcut exclusiv - ei, aş! - pentru cei care butonează internetul de pe telefon. Se vede treaba, acum aveam de ales. Ori încep şi eu să folosesc smartphone-ul pe post de laptop, ori... renunţ. Eram gata să renunţ după ce mi-am făcut contul pe instagram, pentru că eu nici n-am cameră performantă pe telefon (nici nu-mi doresc, a mia sută oară zic că telefonul e ca să vorbeşti la el, nu să faci poze) şi nici nu mă pot "benocla" să văd bine tastele de pe minuscula tastatură de pe ecranul telefonului. Eu tastez la viteză mare, mă enervează să tot corectez, că nu nimeresc cu degetul unde trebuie. Aşa că eu net pe telefon nu folosesc în mod uzual.

Bineînţeles, am început să butonez goagălul după niscai programe, că eram convinsă că tre'să existe ceva să pot urca poze pe instagram de pe laptop sau desktop.

Softuri free: Instapic, pentru Windows 8 și următoarele. Bluestacks, si pentru versiuni mai vechi de Windows - dezavantajul e că funcționează mai lent, cel puțin la mine pe laptop. Are o fereastră cu reclame la jocuri, dar și una numită Android de unde se folosește pentru Istagram.

Soft gratuit doar 2 zile, apoi 3 dolari pe lună DESKGRAM, e gratis, dacă nu ai un anume progrămel ţi-l instalează tot el, tot gratuit, şi chestia e că funcţionează perfect. Am pus după aia poza care trebuia pe contul meu de instagram, logându-mă în fereastra deskgram cu username-ul si parola de pe instagram. Tot aici, în deskgram urci poza, care apare imediat pe internet, în contul insta.

Dar metoda cea mai răspândită este acum o extensie Chrome cu care pagina de insta devine asemănătoare cu formatul de pe telefon și gata! Poți urca poze și de pe laptop!



Pupici şi poze frumoase!





miercuri, 13 iulie 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 68








Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 68
Ayșe insistă să plece cu Cihan de acolo, dar Harun o zăreşte, însă cei doi pleacă înainte ca el să iasă din restaurant. Această schimbare neaşteptată de plan are darul de a-l intriga pe Cihan, şi chiar dacă îşi petrece seara la Ayșe acasă, are loc o nouă distanţare între ei.
Candan îşi retrage plângerea, aşa cum a fost înţelegerea cu Harun, însă mai înainte de asta Dilara iese din închisoare, pe cauțiune, fără să fie aşteptată de nimeni. Ia un taxi şi ajunge acasă unde îl găseşte pe Cihan în hol. El o pune la curent cu noutăţile, stabilind că nu vrea s-o mai vadă și că el se va muta într-o altă reședință, sfătuind-o să le țină la vilă pe fete. Mai încolo ea se întâlneşte cu Ozan pe stradă, ca să-i spună că-i transferă lui acţiunile firmei şi ca să mai încerce odată s-o ierte. El, ca de obicei, nu vrea să audă de aşa ceva, şi nu poate să accepte relaţia Dilarei cu Harun. Acesta din urmă se află în maşină, peste drum de cei doi, care nici nu-l observă, şi după ce Ozan pleacă, profită de faptul că Dilara este singură la volan şi o urmăreşte până ajung pe o stradă unde fiind doar ei doi cu mașinile, o depăşeşte şi îi blochează drumul obligând-o să oprească şi să coboare. Harun insistă să fie iertat de Dilara, pentru că a greşit în legătură cu Demir, însă nu face decât să toarne gaz peste foc şi se ceartă iarăşi. După acest incident, într-o noapte Dilara visează că Harun a venit să-i răpească băiatul, şi se trezeşte brusc din somn, apoi se duce să verifice dacă nu cumva visul e real. Demir era liniştit, în pătuţ.

Hazal se întâlneşte mereu cu Ozgur însă într-una din ocazii îl vede la o masă, vorbind la telefon cu o altă fată despre visele lor și viața lor comună, iar el nu o observă decât când este deja târziu, pentru că Hazal a auzit o parte din conversaţie. Ozgur o minte în legătură cu persoana cu care stătea de vorbă.
Sevinc trece pe la atelier la Ozkan, chemată chiar de el pentru că vrea să-i spună adevărul în ceea ce-l privește şi îl găseşte sub o maşină, uluită. Ozkan o opreşte să stea de vorbă dar pentru că Sevinc se arată scârbită de posibilitatea ca el să fie doar un muncitor, Ozkan o minte din nou, mai ales că Cansu tocmai îl sunase să-i spună că-i dă 30.000 de lire din banii care i-a primit în urma procesului cu spitalul unde s-a născut. După ce ies afară pentru că Sevinc trebuie să plece, vine Keriman care face gălăgie după cum îi este obiceiul, surprinsă că el o are de iubită pe bona lui Demir.

Burhan îi face cadou lui Deniz o firmă și o clădire cu birouri, cu numele CNS (Cansu) iar el o cheamă pe Cansu, seara, să-i arate unde va lucra de acum înainte. Ea face poze pe care le pune pe internet, iar Merve i le arată lui Hazal care devine invidioasă și va pune bani din cei primiți de la spitalul unde s-a născut ca să-l ajute pe Ozgur să lanseze noul album.
A doua zi are loc consiliul de administraţie al companiei lui Cihan, unde este aşteptat Ozan pentru a se îndeplini procedura de transfer ale acţiunilor Dilarei. Toată lumea este prezentă iar el se lasă aşteptat. Când se deschide uşa, Cihan şi Yildirim, la fel cu toţi membrii consiliului, cred că Ozan va intra în sala de şedinţă, dar vine Candan, ca reprezentantă legală a celui căruia Ozan i-a vândut toate acțiunile sale, 30 de procente din total. Cihan şi Yildirim se uită unul la celălalt, uluiţi, pentru că habar nu aveau de această tranzacție.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 68
Seara, Ozan şi Candan, într-un apartament luxos, îmbrăcaţi ca pentru a sărbători intriga pusă la cale, desfac o sticlă de şampanie şi ciocnesc în cinstea victoriei lor, privind triumfători Istanbulul cu luminile lui. Dar Ozan, tânăr şi lipsit de experienţă, e prins într-o plasă (întinsă de Rahmi) din care nici nu ştie că nu poate scăpa. Bucuria lui durează doar o noapte. Dimineaţa, când iese din casă, este răpit de niște indivizi şi băgat cu forţa într-o maşină apoi injectat cu sedativ (şi poate nu numai). Imediat răpitorii cheamă o ambulanţă şi el este dus la spital, ca şi cum ar fi drogat, legat de targă cu curele de siguranţă ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv







marți, 12 iulie 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 67









Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 67
Dilara e dusă la închisoare într-o celulă comună cu alte femei. Cansu e devastată, Ozkan o îmbrățișează iar Hazal moare de ciudă și din nou iscă scandal pentru că i se dă prea puțină atenție. Cihan intervine ca să calmeze spiritele încinse. Ozan merge la Candan la spital, apoi se întâlnește cu Rahmi și Cihan care-l bate, cu toate că el spune că Dilara a amenințat-o pe Candan cu pistolul, anterior rănirii ei.

Harun află despre incident și vine și el la spital să discute cu Candan și o agresează, strângând-o de abdomen, ca s-o doară rana, pentru a o determina să-și retragă plângerea și să-i dea lui înregistrarea pe baza căreia a incriminat-o pe Dilara. După ce el pleacă, Candan vorbește la telefon cu Maide, relatându-i ce a pățit, apoi își ia hainele și pleacă din spital.

Cagatay merge acasă la Candan înainte ca ea să ajungă și găsește înregistrarea cu Dilara pe care o ia și apoi i-o dă lui Maide. Candan se folosește de ocazie ca să-i spună lui Ozan că Harun a amenințat-o. La vilă are loc un consiliu de familie în prezența lui Yildirim, iar Hazal iscă din nou tensiuni. Astfel, se află despre iubitul ei, Ozgur, însă deocamdată Cihan nu are obiecții, având lucruri mult mai serioase de discutat.

Hazal pleacă de la vilă să se întâlnească cu Ozgur, iar Ozkan, care era cu mașina în fața porții, o vede și o urmărește. Când oprește mașina să discute cu ea, Hazal îi vorbește arogant și îi spune să plece că nu i-a fost niciodată tată cu adevărat.

Dilara are unele probleme la închisoare, în special cu șefa de celulă, pe care o deranjează atitudinea politicoasă și apartenența socială a Dilarei. Ea e vizitată de Harun, care vine să-și ceară iertare că a judecat-o greșit, dându-și seama că Demir este totuși, copilul lui (testul ADN fusese făcut cu suzeta lui Can), dar ea nu stă de vorbă cu el și pleacă înapoi la celulă. Mai târziu este vizitată de fetele ei.
Deniz o invită pe Cansu la un restaurant luxos, închiriat numai pentru ei doi în seara aceea și îi dăruiește un superb medalion de argint cu pietre albe, în formă de inimă.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 67
Dilara îl sună pe Cihan ca să-l roage să-i aducă copilul la închisoare să-l vadă, dar el se enervează. Cansu, de față la discuție, îl calmează și-l convinge să meargă acasă să-l ia pe Demir la vizită. In acest timp Harun a pătruns în vilă în camera copilului cu ajutorul lui Sevinc, dar Cihan și Cansu au ajuns deja, iar bona nu știe cum să facă să-l ia pe copil ca să-l ducă lui Cansu pt că Harun nu-l lasă din brațe. Mai apoi, Sevinc duce copilul în salon iar Cihan și Cansu îl duc Dilarei. Hatice, femeia care face terapie cu Ayse și care o cunoaște, dar încă nu-i spune asta, o roagă să-i facă rost de un job. Ayșe o aduce pe pacienta ei acasă la Maide ca s-o ajute cu un loc de muncă. Maide și Hatice se cunosc, se uită lung una la cealaltă, dar se prefac amândouă că nu știu nimic. Maide în primă fază, vrea să-i dea bani lui Hatice ca să dispară din viața lor, dar ea refuză și atunci o angajează, dar discută cu ea să nu afle Ayșe că se cunosc, și o trimite la bucătărie cu Sema.

Ozan primește un sms de la Cihan și se întâlnesc la restaurant seara. Cihan încearcă o reconciliere familială și îi propune să vină la o ședință a consiliului de administrație al firmei lui, pentru că Dilara îl va face un fel de administrator al acțiunilor ei n urma divorțului. Insă Ozan, care merge înainte cu răzbunarea lui împotriva mamei sale, ii povestește lui Candan tot ceea ce se întâmplă și amândoi pun la cale noi intrigi. Engin și Ozkan se ceartă pt că Ozkan a cheltuit banii atelierului pe întâlnirile cu Sevinc. El decide să-i spună fetei adevărul, dar până la urmă continuă s-o mintă că este om de afaceri. La un moment dat Keriman, care vine să ajute la treabă pe Emine, e cât pe ce s-o prindă pe Sevinc stând de vorbă pe tabletă cu Ozkan.

Într-o seară Ayse iese la un restaurant cu Cihan iar acolo ea îl vede pe Harun la o masă și se impacientează ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv








sâmbătă, 9 iulie 2016

Gunes - prezentare si distributie







Gunes - prezentare si distributie
Pentru lista rezumatelor episoadelor va rog derulați pagina


Titlul original: Guneșin kîzlarî
Traducere: Fetele lui Guneș
Gen: drama, romantic
Nr. episoade: 39, 1 sezon
Producător: Surec Filmcilik
Regia: Sadullah Celen
Scenariul: Deniz Dargi şi Cenk Bogatur


Serialul Guneș va fi difuzat la Kanal D începând cu luna august 2016.

Guneș este o femeie de 35 de ani care lucrează ca profesoară de literatură la Izmir. Are trei fete cu firi diferite, două gemene de 17 ani, Nazlî şi Selin şi una de 15 ani, Peri. Soţul ei a părăsit-o mai demult fără să mai ia legătura cu ea, astfel că atunci când întâlneşte un afacerist de succes, Haluk Mertoglu care locuieşte la Istanbul dar vine frecvent la Izmir cu afaceri, se îndrăgosteşte de el. După 6 luni de tatonări, Haluk îi propune lui Guneș căsătorie dar odată cu aceasta ar vrea ca ea să se mute cu el în Istanbul. Gunes este de acord, crede că a întâlnit omul potrivit pentru ea, dar există o problemă: Guneș încă nu le-a spus fetelor că are o relaţie. Când ele află că mama lor se va căsători, reacţionează diferit. Nazlî se opune, Selin e de acord, pentru că-şi doreşte o viaţă îndestulată, iar Peri este şi ea de acord pentru că vrea să-şi vadă mama fericită. Însă Nazlî are de gând să le bage beţe în roate celor doi viitori soţi, care într-un sfârşit se vor căsători.

După nuntă cu toatele se mută în Istanbul, la Haluk în vilă. Haluk are şi el un băiat, Ali, şi un nepot, Savas, cărora această căsătorie le schimbă cursul vieţii. În plus, odată cu mutarea la Istanbul, secretele lui Haluk sunt dezvăluite unul câte unul. Serialul ne arată cum decurge viaţa acestei familii, cum se adaptează fetele lui Guneș la ritmul marelui oraş şi cum ea însăşi se convinge dacă Haluk este cu adevărat bărbatul cel mai potrivit pentru ea.

Distribuţia

Emre Kinay în rolul lui Haluk
Evrim Alasya în rolul lui Gunes
Tolga Saritas în rolul lui Ali
Burcu Ozberk în rolul lui Nazli
Berk Atan în rolul lui Savas
Hande Ercel în rolul lui Selin
Miray Akay în rolul lui Peri
Meltem Gulenc în rolul lui Rana
Funda Ilhan în rolul lui Sevilay
Teoman Kumbaracibasi în rolul lui Ahmet
Sureyya Guzel în rolul lui Inci
Irem Helvacioglu în rolul lui Tugce
Sarpcan Koroglu în rolul lui Emre
Kanat Hepari în rolul lui Mert
Sarper Arda în rolul lui Can

Lista rezumate episoade Guneș

Guneș episoadele 5,6,7,8,9,10

Guneș episoadele 11,12,13,14,15

Guneș episoadele 16,17,18,19,20

Guneș episoadele 21,22,23,24,25

Guneș episoadele 26,27,28,29,30, 31,32,33,34,35

Guneș episoadele 36,37,38,39







vineri, 8 iulie 2016

Prizoniera dragostei episoadele 96-100 rezumate







Aceste rezumate sunt făcute după numerotația episoadelor originale, turcești. Happy Channel a redimensionat durata acestora astfel încât cele 2 rezumate de mai jos (35-36) ale serialului Prizoniera dragostei corespund aproximativ episoadelor 96-100 la Happy.


Prizoniera dragostei episoadele 96-100 rezumate
Iclal îi spune lui Kerem că ea vrea ca lucrurile să se desfăşoare mult mai repede. Nur iese din maşină şi vine spre ei când vede că el o minte după ce îl sună. Astfel, Iclal pleacă fără să fi terminat ce avea de spus. Nur îl acuză pe Kerem că joacă dublu şi îl avertizează că nu mai are încredere în el, dar Kerem, ca să-şi păstreze controlul asupra lui Nur, o învinovăţeşte tot pe ea, zicându-i că toată lumea o vede bine pe Iclal şi rău pe ea. Astfel o forţează pe Nur să mai facă un pas, nedorit, în relaţia lor.

Yigit o duce pe Hazal la spital, apoi cheamă şi poliţia şi are convingerea că atacul a fost produs de către Kerem. Când se întâlneşte cu Nur, îi spune să fie atentă cu Kerem că este un tip dubios, dar ea nu-l ascultă. Kerem, la cererea lui Nur, promite să-i povestească mai multe despre Hazal. Cahit declanşează procedura de divorţ şi se autoamăgeşte că nu-i pasă de Nazan care a decăzut de tot în casa fraţilor ei. Totuşi se va duce la casa ei părintească s-o vadă şi să-i dea bijuteriile luate de Elmas, apoi îşi reproşează reciproc comportamentul din timpul căsniciei.

Yigit se sfătuieşte cu un prieten din copilărie în privinţa situaţiei în care se află şi cere acestuia să se intereseze despre Kerem, ce fel de om e. După aceea stă de pază la uşa casei lui Nur, noaptea, ca să nu vină Kerem peste ea. A doua zi dimineaţă când Nur îl găseşte la uşă, cei doi se ceartă, iar Kerem îi fotografiază de după fereastra camerei sale. În ziua următoare pozele făcute de el apar în ziarele de scandal, alimentând din nou bârfa că Nur i-a furat nevasta lui Yigit.

Iclal face crize de nervi văzând că Yigit nici noaptea nu stă pe acasă. El îi aminteşte că trebuie să meargă la vizita medicală pentru evoluţia sarcinii, iar Iclal se frământă că nu ar vrea să-i spună că a pierdut copilul. Aytul minte că Iclal şi-a schimbat medicul si se iscă o discuţie tensionată pe care o aude şi Firat, astfel dându-şi seama că ceva nu este în regulă.

Nur îi cere ajutorul lui Firat ca să obţină un job, dar acesta deocamdată nu se grăbeşte să ia o decizie. Mai târziu, Nur este sunată de Hafize care are acum geamurile sparte de Mert, pus de Iclal. Mert a spus şi că îşi vrea tatăl înapoi. Nur, derutată şi afectată de comportamentul lui Mert, se sfătuieşte din nou cu Kerem care de data asta vine pregătit cu inelul de logodnă, insistând că dacă se vor căsători, Yigit va renunţa la ea, se va însura din nou cu Iclal, apoi ei doi vor divorţa. Nur acceptă propunerea lui Kerem care se grăbeşte să oficieze cununia chiar a doua zi.

La conac vine medicul lui Mert şi aminteşte despre pierderea sarcinii, astfel că Yigit aude. Iclal leşină văzând că acum nu mai are de ales. Nur şi Kerem se căsătoresc deşi Yigit, informat de omul lui de încredere, vine şi este prezent la oficiere. După ce se încheie ceremonia, Yigit nervos aruncă pe masă, către Nur, verigheta căsătoriei lor. După ce el pleacă, Nur recunoaşte faţă de Kerem că are inima sfâşiată că a trebuit să facă acest gest.

Yigit se duce pe malul mării unde îl găseşte Cahit, căruia îi spune că totul între el şi Nur pare că este terminat. Elmas este agitată că nu ştie ce s-a petrecut, Yigit este cufundat în amintirile lui cu Nur, Cahit e şi el întors pe dos din cauza stării în care a găsit-o pe Nazan, iar Iclal crede că totul e pierdut. În tot acest vârtej de jocuri şi fapte, Yigit vine la Iclal şi îi spune că se vor recăsători. Aytul şi Iclal dezbat noutatea şi deja se gândesc ce fel de nuntă să facă, iar Firat le aude şi vine să întrebe dacă într-adevăr aşa este. Acum, Firat este cel care intră în depresie pentru că visul lui de a fi alături de Iclal se spulberă iar.

Nur se află într-o altă reşedinţă a lui Kerem, într-un loc izolat, şi decide că mâine vor divorţa. Dar Kerem începe să-şi arate adevăratul caracter şi îi face o injecţie cu sedativ, spunându-i că n-o să procedeze cu ea la fel ca şi cu Inci. A doua zi, încă buimacă, ea încearcă să scape de Kerem şi să strige după ajutor, dar el o asigură că nu va veni nimeni s-o ajute. Până să mai poată face ceva ca să iasă din casa lui, Kerem îi administrează o nouă doză de sedativ.

Nazan este negociată de fraţii ei dacă s-o dea unui vecin care are un hotel, sau să stoarcă bani de la Cahit până la divorţ. Elmas este neliniştită că Nur nu răspunde la apeluri şi nici nu dă vreun semn de viaţă. Iclal şi Yigit pregătesc o nuntă cu fast, că aşa vrea ea, să moară duşmanii de necaz. Nur îi cere explicaţii lui Kerem legat de tabloul cu Inci pe care îl vede acum pentru prima oară, iar Kerem îi spune că ea este Inci, că a înviat.

Adil baba, prietenul lui Yigit, îl cheamă de urgenţă să-i spună ce a investigat şi îi arată un ziar cu o poză de-a lui Inci. Atunci Yigit îşi aminteşte de spusele lui Hazal şi se duce s-o caute, în acelaşi timp aflând de la Elmas că Nur nu e de găsit. Kerem vrea s-o forţeze pe Nur să se identifice cu Inci şi să se prefacă înviată. Nur nu acceptă acest joc şi Kerem o sedează iar, în timp ce el îşi aminteşte cum Inci îi spunea că este bolnav mintal şi are nevoie de tratament, înainte s-o omoare. Yigit ajunge la Hazal care-i confirmă că Sancaktar este nebun şi că şi-a omorât soţia, apoi îi dă pe o hârtie o adresă unde crede ea că s-ar putea afla Nur şi Kerem. Deşi Iclal îl sună să vadă ce-i cu el, Yigit se duce la acea adresă şi într-adevăr îi găseşte pe cei doi, dar este şi el sedat, apoi Kerem se duce după pistol şi îl pune la tâmpla lui Yigit. Nur simte că înnebuneşte de furie şi neputinţă şi începe să se prefacă, să între în jocul lui Kerem, sperând că astfel Yigit nu va avea de suferit. În timp ce Nur îi distrage atenţia lui Kerem, Yigit îşi scoate pistolul cu ultimele puteri şi trage în piciorul lui Kerem după care cei doi reuşesc să plece din casă. Kerem, cu o ultimă sclipire de conştiinţă, se sinucide trăgându-şi un glonte în cap.

Nur şi Yigit sunt duşi la spital şi ea încearcă să-l recâştige pe omul iubit, dar Yigit este încă deprimat de căsătoria ei cu Kerem şi îi spune că ea este aceea care a renunţat la el, de aceea el n-o s-o mai ţină de mână niciodată ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.