duminică, 27 august 2017

Brave and beautiful episoadele 20-21, Happy




Brave and beautiful episoadele 18-19, HappyToată lumea rămâne consternată de vestea că Tahsin s-a căsătorit în acea zi cu Adalet şi nimeni nu s-a gândit că asta va aduce consecinţe pentru fiecare dintre cei prezenţi acolo. Suhan şi Korhan nu acceptă pe o altă femeie decât pe mama lor lângă Tahsin crezând că Adalet vrea să-i ia locul. Cahide îşi vede ameninţat visul de a face avere şi de a profita de pe urma poziţiei ei. Mihriban este copleşită de amintirile de când, în rochie de mireasă, îl aştepta pe Tahsin iar el se însurase cu alta. Indirect, Cesur, Bulent şi Hulya vor fi angrenaţi în evenimente imprevizibile, oarecum legate de această căsătorie: Turan o vede pe Adalet la farmacie tocmai când trebuia să-şi ia bagajele să le ducă acasă la Tahsin şi o va ajuta să le care. Astfel, ajunge în vila bătrânului Korludag şi acolo dă peste Hulya, ceea ce, de fapt, şi urmărise. Hulya se duce cu el afară şi apoi pleacă amândoi fără că ea să anunţe.

Când Cahide observă că lipseşte, o caută peste tot prin casă, însă doar una dintre bucătărese îşi aminteşte vag că a ieşit afară cu un bărbat. Turan o constrânge pe Hulya să-i spună de ce l-a denunţat dar ea îl minte şi când el e cât pe ce s-o omoare, îi spune că este însărcinată. Turan o întreabă dacă este copilul lui, iar Hulya din nou minte că este al lui Bulent şi că de aceea nu vrea să-l dea afară. O vreme Cahide nu dă de Hulya şi se duce din nou în pădure să discute cu Bulent, dar sunt văzuţi şi filmaţi de Kemal. Suhan s-a dus la un bar cu Cesur după aflarea veştii şoc, şi acolo s-a îmbătat iar Cesur a dus-o în braţe în casa din Istanbul.

Brave and beautiful episoadele 18-19, HappyMihriban o vizitează pe Fugen şi femeia, naivă şi bolnavă, îi spune lui Mihriban că Tahsin l-a omorât pe soţul ei şi că ea şi Cesur sunt în pericol din acest motiv. Mihriban ascultă cu luare aminte ce-i spune Fugen după care pleacă acasă. Bulent se duce în casa în care stătea Hulya şi vede pe înregistrarea de pe camerele de supraveghere din interior că ea a venit acolo cu Turan. O anunţă imediat pe Cahide să vină să vadă şi ea imaginile, dar ea se bucură că Hulya este în regulă. Cesur îşi petrece ziua cu Suhan, care este mahmură şi ruşinată de situaţia din seara precedentă şi, la un moment dat când ea îi arată un album cu poze vechi, el sustrage o fotografie cu Tahsin în armată alături de alţi soldaţi. Se duce cu poza la un centru xerox şi cere să i se mărească un anumit detaliu pe care-l scoate la imprimantă. A doua zi îl caută pe cel al cărui nume l-a găsit în poză şi stă de vorbă cu el, însă omul fusese dinainte contactat de Tahsin şi i-a spus lui Cesur doar lucruri neimportante.

Hulya a revenit la vila Korludag şi face exerciţii de respiraţie cu Cahide în prezenţa lui Adalet, însă pentru că nu se pricepe, Adalet imediat îşi dă seama că Hulya e o impostoare şi începe să o întrebe ce şcoală a făcut şi unde. Hulya minte că a urmat cursurile de medicină din Canakkale. Adalet rămâne cu suspiciuni puternice şi probabil are de gând să se intereseze îndeaproape despre această Ayse Yildirim. Kemal, pe de altă parte, îi arată lui Cesur înregistrarea cu Bulent şi Cahide, exprimându- şi, atât el cât şi Şirin, bănuiala că Cahide şi Korhan mint în legătură cu sarcina, pentru că de ani de zile nu a apărut nici un copil, şi acum, deodată, Cahide a rămas gravidă. Iar ei bănuiesc că pentru bani, s-au înţeles să-l mintă pe bătrânul Korludag.

Însă deja se ţese o mare capcană pentru Cesur, din două direcții diferite. Odată, Hulya îl minte pe Turan că Cesur vrea să-l omoare şi, trimiţând un sms de pe telefonul lui Suhan, furat de o hoaţă profesionistă, ca din partea ei, îl va atrage cu uşurinţă pe Cesur în cursă. Înainte de aceasta, Cesur îl întâlneşte pe Bulent şi îi arată înregistrarea din pădure iar Bulent minte că Hulya o amenință pe Cahide și că de aceea îi ceruse ajutorul, apoi se hotărăşte şi el să scape de acest tânăr devenit deodată incomod. Când ajunge acasă, creează o căsuţă de email pe numele lui Cesur apoi trimite nişte mesaje la toţi asociaţii de afaceri ai lui Korludag, generând certuri în companie şi neîncrederea lui Tahsin faţă de Cesur. Acesta spune că mesajele sunt false şi se declară dispus să facă plângere la poliţie ca să se investigheze cazul. Bulent, care e acolo şi aude ce se vorbeşte, o pune pe Hulya să acţioneze.

Brave and beautiful episoadele 18-19, HappyEa trimite sms lui Cesur şi acesta, crezând că Suhan se află într-un pericol, pleacă împreună cu Firat la locul unde este chemat. (Aici începe episodul 22 Happy) Acolo, însă, îl aşteaptă Turan cu o bandă de pistolari. Însă şi Cesur presupune că ar putea fi o capcană şi îi cere ajutorul lui Firat care cheamă poliţia. Se deschide focul, apoi apar maşinile de poliţie și pistolarii sunt prinși. Bulent urmăreşte prin binoclu, din pădure, ce se petrece. Turan stă ascuns după un zid, dar când vede că Cesur scapă, îl împuşcă drept în partea stângă. Firat cheamă imediat salvarea.

În vremea asta Suhan este la cimitir şi află că nu există un cavou al familiei Alemdaroglu în schimb găseşte mormântul lui Hasan Karahasanoglu ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Iubire si razbunare, ep. 18-19                                     urmează: Iubire si razbunare ep. 22-24

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.








miercuri, 23 august 2017

Ponturile in publicitate - si cum sa faci sa le obtii




Ponturile in publicitate - si cum sa faci sa le obtiiOricât de mult ai munci şi oricât de bun cunoscător ai deveni, nu vei fi în stare să-ţi reprezinţi agenţia în faţa factorilor de decizie ai clientului decât după vârsta de 30 de ani. Unul dintre partenerii mei îşi datorează ascensiunea rapidă faptului că a avut norocul să albească încă de la 27 de ani.

Nu vei deveni niciodată un director de cont de succes dacă nu vei învăţa să faci prezentări bune. Majoritatea clienţilor tăi vor fi corporaţii şi trebuie să fii în stare să vinzi campaniile în faţa consiliilor acestora.

Să nu faci obişnuita greşeală de a-ţi considera clienţii nişte proşti. Împrieteniţi-va. Cumpără acţiuni la firmele lor. Dar încearcă să nu te laşi implicat în politicile lor.

Să-i spui întotdeauna clientului ce ai face dacă ai fi în locul lui, dar nu-i purta pică pentru prerogativele pe care le are de a decide ce fel de publicitate vrea să folosească. Este produsul lui, sunt banii lui şi, în final, este răspunderea lui.

Atunci când dorim să ne îmbunătăţim afacerea, putem beneficia de avantajele oferite de o bază de date care să conţină informatii firme. O astfel de lista firme este utilizată cu precădere de departamentele de marketing, vânzări şi juridic dintr-o companie, fiind de un real sprijin pentru a crea o bună relaţie cu clienţii.

În contactele tale zilnice cu clienţii şi cu colegii, zbate-te pentru regi, regine şi nebuni, dar aruncă pionii. Dacă-ţi vei face un obicei din a ceda graţios în chestiunile mărunte, vei deveni greu de refuzat atunci când te vei bate pentru o problemă esenţială.










marți, 22 august 2017

Atentie se cauta cocaina!




Atentie se cauta cocaina!Zilele trecute, să tot fie vreo două săptămâni de atunci, am primit de la magazinul Tienda de David, din Spania un colet. De câţiva ani comand pentru ai mei cafea Marcilla de la ei, pentru că la noi nu se găseşte. Eu nu mă dau în vânt după ea, dar alor mei le place, aşa că, iau câteva kg, să aibă tot anul. Însă de obicei mai pun câte ceva în coş, ba un parfumel, ba un detergent, să văd şi eu dacă este vreo diferenţa notabilă între ce avem noi pe piaţă şi ce au ei.

Anul ăsta am luat detergent pentru vase şi pentru toaletă, am luat nişte chestii de pus în frigider, cică ţin 3 luni şi absorb mirosurile neplăcute şi drept bonus - de fiecare dată mi-au dat bonus, până acum era în plus ceva cafea - am găsit nişte cremă hidratantă Babaria. Bună şi asta :)

Atentie se cauta cocaina!Coletul vine prin curier la uşă acasă, şi de data asta, pentru că niciodată nu au fost probleme de nici un fel, găsesc aproape toate produsele desfăcute. Un pachet de cafea era deschis, o bilă pentru frigider, de asemenea, iar detergenţii, care fuseseră ambalaţi în plastic cu alveole mari ca să nu se spargă şi să curgă conţinutul, se vedea că fuseseră controlaţi şi plasticul lipit la loc.

Atentie se cauta cocaina!Revoltată, şi bănuind că la noi a fost coletul controlat, scriu la magazinul lui David şi primesc şi răspuns în aceeaşi zi, că de la ei a plecat totul intact - era de aşteptat, şi că în România a fost deschis, că probabil caută cocaină, deşi părerea lui e că pe teritoriul UE este improbabil să existe trafic de droguri. In acest mod, cel puţin. Am rămas interzisă! David s-a oferit să-mi trimită alt pachet de cafea în locul celui desigilat, dar ce rost avea? L-aş fi primit tot desfăcut... Şi, sinceră să fiu, n-am crezut chestia cu cocaina până când nu mi-a confirmat încă o persoană că aşa este, şi că se bănuieşte că se tranzitează pe la noi cantităţi mari din drogul respectiv.

Aşadar, ca să ştiţi de ce veţi găsi coletele umblate dacă primiţi pachet de la rudele plecate la lucru pe-afară sau cumpăraţi ceva online din străinătate. Că mare-i grădina... zău, dacă nu!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









luni, 21 august 2017

In bataia inimii - personajele




In bataia inimii - personajele
Hîzîr
Hîzîr - personajul principal masculin al serialului. Are 45 de ani, este de profesie inginer şi are şi 4 copii. Maică-sa îl strigă Hîzîr Reis. Evenimentul care-i schimbă viaţa este uciderea fratelui său mai mare, Omer, de către duşmanii lui din mafie. Din acel moment jură să-i găsească pe ucigaşi şi să-i pedepsească. La un moment dat, din cauza acestei dorinţe de răzbunare, intră la închisoare, apoi pătrunde în lumea interlopă, deşi nu ştie că tocmai şeful mafiei, Unal, a ordonat uciderea lui Omer. După ce ajunge în mafie şi Selim şi Ahmet sunt eliminaţi, urcă treaptă cu treaptă şi va fi ales şef în locul fostului şef mafiot, Unal Kalpan care este împuşcat la sfârşitul sezonului 1. În al doilea sezon, se arată lupta lui Hîzîr, ca şef mafiot, cu guvernanţii ai cărui prieten era cândva.

Meryem - este soţia lui Hîzîr, o femeie puternică. Ea ştie despre relaţia extraconjugală a soţului ei cu Nazlî, şi până la urmă se decide să divorţeze, însă este determinată să se răzgândească de întoarcerea acasă a lui Ozgur şi de soacra ei, Hayryie. Este împuşcată de oamenii lui Nurten în al doilea sezon.

Ceylan - a fost iubita lui Hîzîr şi are un copil cu el. A plecat din Istanbul împreună cu sora ei Handan. L-a iubit pe Hîzîr dar după căsătoria lui cu Meryem, a trebuit să-l uite şi să-şi continue viaţa, deşi sentimentele nu i se vor estompa niciodată. Va aştepta chiar şi douăzeci de ani ca să se răzbune pe aceia care au despărţit-o de el.

Alparslan - are 26 de ani şi multă vreme a trăit departe de familia Cakîrbeyli. După ce Ozlem moare, ajunge pe mâna mafiei, însă Hizir încearcă să-l ţină mai la distanţă de tot ceea ce se petrece acolo pentru că i-a fost încredinţat de fratele său.

In bataia inimii - personajele
Meryem, Ceylan, Unal, Suzi, Hayryie

Ilyas - are 30 de ani şi este fratele lui Cakîr.

Suzi - are 25 de ani şi este fiica lui Unal Kaplan.

Hîzîr Ali - este fiul lui Hîzîr cu Ceylan. Existenţa lui este ţinută secretă.

Hayryie - are 72 de ani şi este mama lui Hîzîr. E o femeie foarte puternică, autoritară şi uneltitoare. Îşi iubeşte copii şi nepoţii dar nu se suportă cu Meryem.

Fahri - este un bărbat pe care Hîzîr l-a cunoscut la închisoare. Are un suflet bun, dar uneori este ciudat. E unul dintre puţinii oameni de încredere ai lui Hîzîr.

Eniște - 41 de ani, soţul lui Hatice. Cel mai de încredere om al lui Hîzîr. Este pasionat de cursele de cai.

Vehbi - are 54 de ani şi este un fel de mentor al lui Hizir. Îl va ucide pe Serkan Koru.

Davut - are 60 de ani şi este un agent secret care se luptă direct cu mafia. Va fi ucis într-o explozie cu bombă a unei maşini şi va fi înlocuit de Serkan.

Omer şi Zeynep - 16 respectiv 18 ani, copiii lui Hîzîr cu Meryem.

Şahin aga - un bărbat de modă veche care-şi petrece jumătate din viaţă la închisoare. I-a fost greu să se acomodeze cu viaţa de acolo şi mereu a plănuit să evadeze sau să iasă cumva.

Unal Kaplan - are 57 de ani şi este capul mafiei. Întotdeauna îşi elimină adversarii încă de la primele amenințări ale acestora. Este un tip lipsit de compasiune pentru cei din jur, fie ei şi oameni apropiaţi şi nu are conştiinţă. Ajunge să fie cel mai mare duşmani al lui Hîzîr.

Rustem - are 61 de ani şi face parte din grupul celor 3 care au înfiinţat mafia, împreună cu Yusuf Çakîrbeyli şi Ünal Kaplan. Mai târziu Unal a încercat să-l omoare, dar el scapă şi fuge în Statele Unite unde colaborează cu CIA.



Surse foto: twitter si youtube. Sursa articolului este wikipedia.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin














duminică, 20 august 2017

In bataia inimii - prezentare si distributie




In bataia inimii - prezentare si distributieTitlul original: Eskıya Dünyaya Hükümdar Olmaz
Traducere internațională - Bandiţi
Gen: romantic, acţiune, mafie, politică
Nr. episoade: 71 / 2 sezoane
Producător: Pana Yapim, Turcia 2015
Reţeaua de distribuţie: ATV, Turcia, care este şi deţinătorul drepturilor de autor
Regia: Onur Tan
Scenariul: Raci Sasmaz, Bahadir Ozdener

Serialul Eskıya Dünyaya Hükümdar Olmaz va fi difuzat la Kanal D din această toamnă (după terminarea serialului Bahar - o viaţă furată) sub numele „În bătaia inimii”.

Hîzîr Cakîrbeyli este un bărbat influent şi bogat care pătrunde în lumea interlopă după ce fratele său mai mare este ucis de liderul mafiot Unal Kaplan. El jură să se răzbune pe justiţie, care nu-şi face treaba, şi începe să fabrice arme pentru Unal, despre care nu ştie că i-a omorât fratele. Unal și grupul său mafiot fac trafic cu armament pentru ţări cu care Turcia se află în conflict diplomatic, fără să-l intereseze ce se întâmplă cu patria lui. Hîzîr, însă, este un om de caracter, care nu-şi trădează nici principiile şi nici prietenii sau pe cei cu care lucrează. Datorită acestui fapt, cei din guvern au încredere să-i dea pe mână diverse misiuni ilegale spre rezolvare. Hîzîr este chemat la guvern pentru o astfel de misiune specială. El trebuie să se infiltreze în mafie şi să devină capul ei, eliminându-l pe Unal Kalpan, pentru ca mai apoi să stopeze fabricarea de armament şi comerţul către ţările inamice Turciei.

Dar în acel moment Hîzîr se vede pus în faţa unei alegeri dificile, pentru că nu vrea să trădeze pe nimeni, însă în acelaşi timp ar vrea să-şi protejeze familia, deoarece s-a apucat să investigheze cine ar fi ucigaşul fratelui său. Drept urmare, va refuza oferta guvernanţilor. Pe de altă parte, din cauza maşinaţiunilor lui Unal, Hizir va intră în rândurile mafiei de nevoie.

Meryem, soţia lui, este o femeie puternică şi, cu toate că ştie despre infidelitatea soţului ei, de dragul copiilor lor, face compromisuri. Când aude că Nazlî, iubita lui Hizir, va avea un copil cu el, nu mai poate suporta dualitatea şi lipsa de respect în care trăieşte şi va lupta pentru ca acel copil să nu se nască.

Dacă și cum se vor rezolva iţele acestei poveşti încurcate, despre putere, bani, mafie şi relaţii sentimentale, vom afla în această toamnă urmărind serialul „În bătaia inimii” difuzat de postul Kanal D. Aici o vom reîntâlni pe actița Deniz Cakîr, care a interpretat rolul titular în serialul Iffet și rolul sultanei Șah din serialul de mare succes Suleyman Magnificul. De asemenea, Meryem Uzerli, celebra Hurrem, din același serial îndrăgit, va juca rolul fiicei șefului mafiei începând cu episodul 53.

Distribuția

Oktay Kaynarca în rolul Hızır Çakırbeyli
Deniz Çakır în rolul Meryem Çakırbeyli
Sanem Çelik în rolul Ceylan Özsoy
Mujde Uzman în rolul Nazli
Yusuf Çakırbeyli în rolul Eniştesi
Tarık Ünlüoğlu în rolul Ünal Kaplan
Yunus Emre Yıldırımer în rolul Alparslan
Ozan Akbaba în rolul İlyas Çakırbeyli
Meryem Üzerli în rolul Suzi
Yalçın Hafızoğlu în rolul Hızır Ali
Sabina Toziya în rolul Hayriye Çakırbeyli
Arzu Gamze Kılınç în rolul Handan
Kenan Çoban în rolul Fahri
Incinur Dasdemir în rolul Aysen
Hakan Karahan în rolul Ozer
Turgay Tanulku în rolul Sahin
Sevinc Gursen Akyilid în rolul Hatice
Sevcan Yasar în rolul Esra


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!