vineri, 28 februarie 2020

Refractometrul, instrumentul de măsură de care ai nevoie pentru a măsura lichide

Refractometrul, instrumentul de măsură de care ai nevoie pentru a măsura lichide

Este disponibil astăzi într-o multitudine de modele și este folosit pentru a măsura caracteristicile lichidelor, prin refracție. Deși am tinde să spunem că toate sunt la fel, în realitate partea optică este cea care le diferențiază. Vom întâlni în dotarea acestor echipamente o scală specială, cea care ne permite să citim valoarea pe care o măsurăm. Nu toate modelele sunt la fel însă, existând și cele în care valoarea trebuie dedusă de pe scala cu unități fizice universale.

Deși sună foarte pretențios, în realitatea măsurarea se realizează extrem de simplu. Prisma de sticlă înclinată a refractometrului este cea pe care vei picura lichid. După închiderea capacului transparent, așteptăm ca lichidul să se omogenizeze cu suprafață respectivă. Vom primi în ocular, cu prisma orientată spre sursa de lumină. Acesta va reflecta o scala verticală a unui câmp circular, ce este intersectat de limite ale interfeței albastru-albă.

Aceste instrumente de măsurare se folosesc în contexte diverse. În domeniul auto spre exemplu, este cel care ajută la citirea directă a lichidului măsurat, respectiv a caracteristicilor acestuia. Poate fi un refractometru pentru măsurarea caracteristicilor urinei, pentru indice de refracție și lista poate continua. În fiecare dintre situații, trebuie să înveți cum să interpretezi valorile măsurate.

Refractometrele - ce pot măsura și în ce contexte?


Acestea au majoritar caracter portabil. Sunt optice, însă există și în varianta digitală.

Ce poți măsura cu un refractometru? Practic orice și oriunde. Dacă achiziționezi un astfel de articol pentru domeniul auto, atunci este instrumentul care te va ajuta să măsori punctul de îngheț al lichidului de parbriz, spre exemplu, punctul de îngheț al amestecului de răcire, starea electrolitului bateriei auto, pompe termice, sisteme diverse, colectoare solare, adică orice conține lichide sau amestecuri antigel.

Despre refractometre vei afla, dacă vei caută mai în detaliu, că se folosesc într-o varietate de industrii, unde sunt instrumente de măsurare a lichidelor cu rol deosebit de important.

Oricine lucrează în medii care implică lichide diverse știe că deosebit de importantă în respectarea diverselor proceduri tehnologice este calitatea lor. Poate fi vorba despre industria chimică, alimentară, auto, constructoare de mașini, sănătate, producție agricolă, prelucrarea metalelor și lista poate continua.

Descoperă o varietate de modele analogice, digitale, portabile, practice și eficiente, sigure și precise în cadrul magazinului online Amex Lab, pentru a te orienta într-o sursă corespunzătoare, ce oferă produse înalt calitative, ce își vor îndeplini scopul pentru care au fost concepute.

Indiferent dacă te interesează un astfel de dispozitiv pentru măsurarea proteinelor sau a urinei, pentru sănătate, medicină veterinară și creșterea animalelor, în inginerie, producție vegetală și industria alimentară, în industria de autovehicule, dispui de soluții care se vor plia pe nevoile tale.

Întotdeauna raportează-te la caracteristicile acestor instrumente de măsură pentru a te asigura că alegi modelul care corespunde nevoilor tale, în funcție de industria și domeniul de utilizare. Dacă nu reușești să realizezi selecția necesară pentru a te bucura de rezultatele dorite, solicită consultanță din partea specialiștilor. Pe Amex-lab.ro dispui de soluții la îndemână, la costuri rezonabile, special concepute pentru măsurarea lichidelor diverse.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










joi, 27 februarie 2020

Produse columbofile pentru porumbei campioni

Produse columbofile pentru porumbei campioni

Atunci când te ocupi de creșterea porumbeilor și de participarea lor la curse, trebuie în primul rând să ai câteva informații legate de modul lor de viață, problemele pe care le pot întâmpina pe parcursul vieții, dar și despre produsele special concepute pentru îngrijirea acestora.

Porumbeii sunt păsări sensibile și foarte atașate. Aceștia trăiesc în cuplu, fiind foarte atașați unii de alții, iar în cazul în care spre exemplu unul suferă sau chiar moare, atunci și celălalt va suferi mult.

Atunci când nu sunt îngrijiți cum trebuie, se pot îmbolnăvi foarte ușor. Netratând la timp diversele afecțiuni, se poate ajunge chiar și la moarte. Așadar, este importantă atenția alocată porumbeilor și a produselor destinate îngrijirii lor.

Produse columbofile

În cazul în care ești în căutarea unor produse special destinate porumbeilor, Produsecolumbofile.ro este soluția ideală! Magazinul online oferă o gamă largă de produse precum: hrană, vitamine și minerale pentru creșterea rezistenței și forței în zbor, medicamente pentru probleme respiratorii, balsamuri intestinale, produse destinate recuperării acestora după curse, produse de deparazitare internă și externă, produse pentru imunitate, dezinfectante, produse pentru regenerarea florei intestinale, produse împotriva infecțiilor bacteriene, pistol pentru vaccinare, ceaiuri naturale, recipiente pentru hrană, pâsle și tije pentru cuibare, uleiuri naturale, diverse vaccinuri, produse antimicrobiene, unguente pentru leziuni, picături pentru nări și ochi, sare de baie, medicamente destinate afecțiunilor pielii etc.

Cele mai căutate produse porumbei sunt de obicei vitaminele și mineralele, produsele pentru dezinfectare internă și externă și vaccinurile.

Magazinul online Produsecolumbofile.ro îți furnizează tot ce ai nevoie pentru porumbeii tăi! Folosind motorul de căutare din feed-ul “adrese utile”, poți introduce un cuvânt cheie, poți căuta după categoria de produse ce te interesează, după producător, după preț sau după data adăugării produsului pe site. În acest fel, nu vei pierde foarte mult timp căutând ceea ce te interesează și vei găsi exact produsul dorit.

Belgica de Weerd

Unul dintre producătorii ai căror produse le puteți găsi pe site-ul produsecolumbofile.ro este Belgica de Weerd. Acestea sunt produse de înaltă calitate, fondatorul companiei fiind Henk de Weerd, un renumit veterinar belgian, cu o mare experiență în domeniul creșterii și îngrijirii porumbeilor.

Produsele marca Belgica de Weerd sunt destinate mai multor afecțiuni, ca: sindromul Adenocoli, coccidioza, trihomoniaza, hexamitiasis, afecțiuni ale mucoasei ochilor, tricomnoza, infecții gastro – intestinale, viermi rotunzi și tenii, ornitoza, microplasmoza, salmoneloză, colibaciloza etc. În acest sens, găsiți pe site: 4 în 1 Mix, A.S Antislijm, B.S., BelgaMagix, BelgAmco, BelgaRoni 15%, Belgatai, Belgawormac, Cobel, Ornispecial, Ornispecial Extra, Ornistop tablete, Parastop, W.N., W.N. Red.

În cazul în care aveți nevoie de produse destinate porumbeilor campioni, ce participă constant la curse și depun un efort mai mare, este indicat să le asigurați aportul necesar de vitamine, minerale și săruri pentru o mai bună rezistență și forță în timpul zborului, dar și produse destinate refacerii după efort. În acest sens, recomandate sunt: Belga Carbo Energy, Belga Recharge, Belga Super Fit, Belgasol, Ornispritz, Vitaboli.

Așadar, pentru rezultate mai bune obținute la cursele de porumbei, trebuie avută mare grijă de sănătatea acestora și ulterior va veni și performanță.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










miercuri, 26 februarie 2020

Modelează-ți corpul și mintea practicând un sport

Modelează-ți corpul și mintea practicând un sport

Fără îndoială, tinerii de azi, adolescenții, sunt cu mult mai preocupați de aspectul lor fizic decât o făceau generațiile trecute. Ca părinți, vă îndemn să îi încurajați pe copiii voștri să se implice în evenimente sportive activ, practicând un sport total, precum înotul, sau jocuri care presupun mișcare și efort fizic. Dezvoltarea armonioasă a trupului va implica și o minte sănătoasă, vorba vechiului dicton latin.

Ce beneficii ne oferă practicarea unui sport?


Astfel, cred că nu mai este nevoie să spun că beneficiile pentru sănătate pe care le are practicarea unui sport includ gestionarea corectă a greutății, funcționarea eficientă a inimii, un nivel mai scăzut al colesterolului, având în vedere că tinerii sunt atrași de mâncarea de tip fast food care nu este foarte benefică pentru organism pe termen lung și ajută la scăderea nivelului de stres. În cazul în care copilul dv. are o problemă a oaselor, practicarea unui sport îl ajută la tonifierea mușchilor și la întărirea oaselor. Sportul și fitness-ul vă permit să vă dezvoltați abilitățile și vă poate ajuta să combateți depresia și anxietatea. Multe sporturi pot ajuta la îmbunătățirea rezistenței și a concentrării, fortificând organismul și menținându-l într-o stare generală foarte bună cu o imunitate naturală ridicată.

Pe lângă beneficiile strict fizice, practicarea unui sport total te învață și despre viață. Copilul sportiv, chiar amator sau doar participant ocazional la evenimente sportive se va obișnui să fie disciplinat, va ști să se autoevalueze, să-și cunoască propriile limite și obiective, va învăța mai multe despre prietenie, depășirea și soluționarea conflictelor, despre lucrul în echipă.

Însă dincolo de toate acestea, un sport implică achiziționarea unor accesorii fitness și echipamente sportive, cu atât mai mult dacă ești un antreprenor în acest domeniu și ai o sală de fitness ori ți-ai amenajat acasă un colț de fitness unde îți modelezi corpul tu și copilul tău. Păstrarea unei stări de sănătate fizică bune, după cum vezi, implică și accesorii sportive diverse, precum benzile de fitness, un manometru profesional sau chiar o coardă ori un extensor metalic. O gamă largă din aceste accesorii sportive, atât pentru sălile specializate cât și pentru agrement sau săli de kinetoterapie se pot găsi pe site-ul artsporttotal.ro la prețuri avantajoase.

Pe de altă parte, chiar dacă tu sau copilul tău doar vă place să vă uitați la televizor la evenimente sportive sau să mergeți în săli ori pe stadioane ca spectatori, acest fapt ajută la dezvoltarea comunicării și la a fi mai organizat în munca pe care o faci. S-a demonstrat prin diverse studii și sondaje că prezența la un eveniment sportiv oferă oamenilor diverse forme de resurse psihologice și sociale și reprezintă un fel de evadare din presiunea cotidiană, iar participarea la evenimentele sportive în direct, reprezintă o sursă de dezvoltare a abilității de a coopera și de a soluționa conflictele interumane.

Așadar, dacă nu ai prea multă tangență cu sportul, nu e târziu s-o faci nici acum - mergi la evenimente sportive, ia-ți un echipament și niște accesorii fitness și apucă-te să joci alături de echipa ta preferată. Beneficiile unei vieți active și eliberatoare de stres se vor vedea în scurtă vreme.

Tu ce sport practici?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










marți, 25 februarie 2020

Becurile cu infraroșu pentru ferme, de la Superfarmland.com

Becurile cu infraroșu pentru ferme, de la Superfarmland.com

Mai mult că niciodată, fermierii se orientează după tot felul de soluții care ii ajută să eficientizeze munca în crescătorii, dar totodată să aibă animale sănătoase. Becurile cu infraroșu sunt o investiție pe care aceștia o fac pentru beneficiile pe care le oferă. Există modele atât pentru fermele de pui, cât și pentru cele de purcei, iar magazinul online Super Farm Land este un reper pentru cei care preferă să cumpere online. Numeroase aspecte recomandă o astfel de achiziție, fiind reale susținătoare în cadrul fermelor avicole.

Despre modul de montare al acestui tip de bec, despre beneficii, dar și alte informații relevante te invit să citești mai departe.

Becul cu infraroșu, aliatul fermierilor astăzi

Pentru a avea parte de beneficiile ce însoțesc astfel de produse pentru ferme, este foarte important să fie folosite întocmai cu recomandările. Astfel, trebuie avută în vedere o distanță de măcar 50-60 de centimetri față de pui, spre exemplu, pentru a avea efectul dorit. În acest mod, nu vor crea niciun disconfort păsărilor și nici nu vor favoriza supra-încălzirea podelei.

Becurile cu infraroșu pentru ferme, de la Superfarmland.com

Te poți orienta după un model de bec infraroșu de la Super Farm Land pentru că îl poți comanda alături de suportul special conceput. Acesta dispune de un lanț de atașare, cu 6 fante de aerisire, deosebit de practic deci, care va favoriza circulația optimă a aerului din crescătorie.

Ai o fermă avicolă? Iată de ce vei dori un astfel de bec.

Becurile sunt cu uz zootehnic, deci ideale pentru a funcționa în condițiile speciale din ferme. Acestea vin în puteri variabile, pe care le poți alege după nevoie. Sunt potrivite și pentru pui, dar și pentru purcei. Dacă te interesează pentru ferma avicolă, atunci e bine să mergi pe varianta celor transparente, cu puteri cuprinse între 100 și 175 W. Pot să fie transparente sau pot fi roșii. Orice depășește valorile menționate se adresează deja crescătoriilor de purcei.

Acțiunea acestor becuri este pe mai multe planuri, de fiecare dată benefică. Le vei aprecia pentru echilibrul pe care îl asigură consumul și eficientă în procesul de încălzire. Poți alege cu încredere becuri cu infraroșu de pe superfarmland.com și pentru că prezintă un grad înalt de acoperire cu căldura pe care o emană.

Dispui și de modele economice, becuri care te ajută să faci economii la energia electrică de până la 30 la sută, deci o diferență sesizabilă între modelele standard și acestea.

Becurile cu infraroșu pentru ferme, de la Superfarmland.com

Află mai multe despre becurile cu infraroșu pentru fermele avicole și de purcei pe blogul magazinului Super Farm Land și apoi comandă varianta care se potrivește cel mai bine crescătoriei tale, pentru a te bucura de avantajele ce le aduc.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










luni, 24 februarie 2020

Tips: asortează inteligent perdelele cu draperiile din camera de hotel

Tips: asortează inteligent perdelele cu draperiile din camera de hotel

O cameră frumoasă este camera aranjată estetic, ce pune accentul potrivit pe detalii. O alegere neglijentă, mai ales în cazul camerei de hotel, poate pune într-o lumină negativă unitatea. Este adevărat că alegerea unor perdele potrivite, dar mai ales a unor draperii care să rezoneze cu acestea nu este deloc o misiune ușoară. Unii întâmpină probleme vizavi de asortare, alții de materiale, de stil și lista poate continua.

Ai nevoie de siguranța că alegi bine, că achiziția pe care o faci este în avantajul tău, că îți va pune unitatea de cazare într-o lumină pozitivă. În acest sens, te invit să descoperi sfaturi ce îți pot face munca mai ușoară. Cât despre produsele potrivite spre care să te orientezi, ai în vedere portofoliul producătorului Brodank, un nume de răsunet pe nișa de lenjerii și textile pentru unități HoReCa.

Combinații de materiale și stil între perdelele și draperiile camerelor de hotel


Sunt câteva reguli și detalii pe care e bine să le știi. Una dintre variantele de asortare a perdelelor cu draperiile se referă la reflectarea nuanțelor pe care le conțin materialele în finisajele din încăpere, de la decorațiuni la mobilier. Cei mai mulți merg pe această alegere - aleg draperiile în funcție de culoarea care predomină în încăpere.

O altă idee de pus în practică se referă la asortarea draperiilor cu cuvertura patului, cu tapițeria canapelei și a fotoliilor. Unii comandă draperiile și cuverturile din același loc în măsura în care pot realiza combinații interesante între opțiunile disponibile. Dacă patul este cu tapițerie, poate exista o asortare și cu aceasta, de ce nu?

Cât despre pereți, pe lângă faptul că trebuie să se potrivească estetic cu draperiile, acestea la rândul lor pot fi alese în funcție de anumite criterii. Spre exemplu, modul în care se potrivesc cu pereții este un criteriu de selecție adesea practicat. Materialele trebuie să fie de calitate, de preferat în combinație cu fibre naturale, pentru rezistență sporită, dar și de impact estetic.

Atunci când spiritul de designer interior te caracterizează, poți avea în vedere o asortare mai amplă, a perdelelor, draperiilor și a lenjeriei chiar, cu covorul din cameră ori cu pernele decorative, de exemplu.

De idei nu o să duci niciodată lipsă. Contează însă cum te raportezi la stilul unității pe care o administrezi atunci când alegi textilele. Având în vedere că este genul de investiție pe care nu o faci prea des, e bine să alegi bine de prima dată. Descoperă opțiunile cu care te întâmpina Brodank pe lenjerii-hotel.ro și apelează la creativitate pentru combinații de succes.

Tu ai ales draperiile în așa fel încât să fie asortate cu tapițeria ori cu tapetul camerei?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet