miercuri, 17 august 2016

Calin are cadita de la Nichiduta







Calin are cadita de la Nichiduta
Călin, băiatul nepoatei mele s-a născut acum câteva luni. Nu mă pricep să zic ce grad de rudenie suntem, eu şi el, că maică-sa mi-e nepoată de frate. Dar tocmai de aia, că n-am copii, nu prea ştiu ce să cumpăr cadou unui prichindel, la o adică. De mult, când eram eu mică, precis nu era greu să faci o alegere, că nici nu prea aveai multe opţiuni. Un costumaş, o jucărioară, o suzetă sau o sticlă pentru alăptat era cam tot ceea ce puteai găsi în magazinele pentru copii. Nu zic, şi căruciorul era o opţiune, sau cădiţa de baie. Dar astea intrau în datoria părinţilor, ori cel mult a naşilor de botez. Şi iarăşi zic, nu era greu să alegi, că toate arătau la fel, doar culoarea era diferită. Dar acum gama produselor pentru copii mici este cu mult mai diversificată în toate direcţiile. Găseşti mult mai multe produse, şi fiecare la rândul său, are mai multe sortimente, pentru toate gusturile şi buzunarele.

Calin are cadita de la Nichiduta
M-am gândit mai întâi la un costumaş, dar pentru că am dat greş de două ori până acum, cu unul prea mic şi cu un set hand made care n-a plăcut părinţilor (sincer, nu mi-a dat prin minte să-i întreb dacă le plac hăinuţele tricotate manual; eu am vrut să fie o surpriză, dar până la urmă surpriza a fost pentru mine), mi-am schimbat optica şi mi-am zis că un obiect care poate avea o întrebuinţare pe termen lung e mai bine primit. O cădiţă de baie pentru un bebeluş mi s-a părut cea mai potrivită alegere. Am văzut şi mame care-şi îmbăiază bebeii în cada obişnuită, în care fac şi părinţii baie sau în care-şi înmoaie rufele. Dar mie asta nu mi se pare deloc igienic, mai ales pentru fiinţa plăpândă care are nevoie de protecţie specială, mai ales în primele luni de viaţă.

Pentru copil este mult mai bine să aibă cădiţa lui, setul lui de prosopele şi de săpun, şampon şi gel, ca şi detergenţii speciali de spălat hăinuţele lui. Este mai igienic, mai curat şi mai sănătos aşa, decât să vină prea des în contact cu microbii aduşi de persoanele adulte. Toate aceste produse pe care le-am enumerat mai înainte, ca şi încă multe altele, să ştiţi că le găsiţi într-un singur loc, pe nichiduta.ro. Nu e nevoie să colindați marketurile o zi întreagă ca să cumpăraţi tot ceea ce este nevoie pentru bebeluşul dv.

Calin are cadita de la Nichiduta
Cădițele cu suport sunt cele mai comandate, aşa că am ales pentru Călin o cădiţă cu suport. Că el e mai neastâmpărat şi numai când nu doarme nu se mişcă şi nu se foieşte tot timpul, şi atunci este binevenit suportul care menţine cădiţa stabilă. Apoi, sunt diverse suporturi, unele au locuri speciale de ţinut cosmeticele copilului, sau prosopul, altele sunt mai simple, dar toate sunt foarte eficiente, pot fi pliate când nu sunt folosite şi pot rămâne de folos şi multă vreme după ce bebeluşul a crescut. La nevoie, cădiţa se poate transforma într-un coş de rufe suplimentar, suportul poate să devină uscătorul perfect pentru prosoapele de baie, sau pur şi simplu este cel mai bun cadru peste care se poate pune o tăblie de masă, la un picnic.

Voi să fiți în locul meu, ce alt cadou aţi mai alege pentru un bebeluș?


marți, 16 august 2016

Gunes episoadele 5-10, rezumat







Gunes episoadele 5-10, rezumat
Atacul asupra lui Sevilay (prima soție a lui Haluk) în propria ei casă are un efect major asupra tuturor membrilor familiei Mertoglu. Ali este convins că tatăl lui a făcut asta, deşi nu poate să dovedească. Pentru prima dată încrederea lui Gunes în Haluk se zdruncină şi în mintea ei încolţesc unele bănuieli. Selin este de partea lui Ali în toată această perioadă, cu toate că el, în ciuda sentimentelor pe care le are faţă de ea, ar vrea să stea deoparte de o relaţie. Situaţia nu va fi uşor de manevrat, pentru că Emre o curtează pe Selin în văzul lui şi el devine gelos. Mai târziu, Selin se poartă copilăreşte, intră în piscina lui Emre îmbrăcată, iar Ali o aduce acasă asigurându-se că totul este în ordine. Melisa i-a scris o scrisoare lui Savaș care ajunge în mâinile lui Nazlî care-şi dă seama că scrisoarea trebuie să conţină un mesaj ascuns. Savaș, cu ajutorul lui Can şi Nazlî, se uită în calculatorul lui Haluk ca să afle ce se petrece cu Melisa. Astfel ei descoperă ceva neaşteptat: văd pe calculator o poză cu tatăl lor, Zafer, de care nu mai ştiu nimic de mulţi ani, de când i-a părăsit.

Nazli, contrariată, vine să spună asta tuturor, în gura mare, în sufragerie. Deşi nimeni n-o crede, vrea să scormonească mai departe cazul, şi face gălăgie până când maică-sa o dă afară din salon. Guneș chiar nu-şi bate capul cu lucrul ăsta pentru că nu are încredere că este adevărat, însă se pare că între Zafer şi Haluk există o legătură mai veche, deşi în acest moment Haluk doar tace vinovat. Ceva mai târziu, Selin ascultă o conversaţie dintre mama ei şi Haluk, în care acesta spune lucruri care le surprind pe amândouă. Savas, de la un moment dat încolo, o va susţine pe Nazli în demersul ei. Pe de altă parte, Selin se arată neinteresată de acest amănunt, deşi în sufletul ei este îndurerată.

Gunes episoadele 5-10, rezumat
În plus, Selin mai are şi alte probleme, sentimentale de data asta. Dacă până acum ea se juca cu sentimentele lui Ali, şi apărea în preajma lui împreună cu Emre, acum totul i se întoarce împotrivă. Ali vrea s-o facă geloasă şi se împrieteneşte cu Didem, cu care iese mereu în club şi cu care îşi petrece timpul liber. Selin turbează de gelozie şi încearcă, fără succes, să-l despartă cumva pe Ali de Didem, dar el doar râde de ea. Cu toate acestea, ori de câte ori Emre este în preajma lui Selin, Ali se întunecă şi între ei doi apare concurența pentru iubirea lui Selin. Într-o seară Ali chiar ajunge să se bată cu Emre, apoi totul degenerează, dintr-un joc făcut de Tugce, şi peste câteva zile pun de-o răfuială ca între bărbaţi iar Ali îşi ia pistolul cu el. Selin îl vede plecând şi vrea să-l oprească, pentru că a auzit frânturi din conversaţia de la telefon, dar el pleacă. Selin îl urmărește cu un taxi şi la un moment dat, pe drum, amândoi coboară din maşini şi încep să se certe. Selin observă pistolul de la spatele lui Ali, îl ia şi îl aruncă în mare. Ali începe să plângă, apoi amândoi se îmbrăţişează şi ajung să se sărute.

După acest episod, Ali află că totul a fost jocul pus la cale de Tugce, iar el i-a căzut victimă intrigilor ei. Mai apoi, simţindu-se vulnerabil, se joacă şi mai mult cu Selin, enervând-o prin amiciţia lui cu Didem. Astfel, ea este forţată să pluseze şi într-o după amiază când sunt în casă toţi trei, iar Ali se tot pupă cu Didem, Selin aduce în discuţie nişte cicatrici pe care Ali le are pe spate. Acesta se enervează şi iese din cameră, apoi se ceartă cu Selin şi îi spune foarte franş să nu-l mai facă să se simtă atât de prost vreodată. Mai apoi, crezând că se împacă, se urcă în maşină lui şi stau de vorbă încă odată. Ali se apropie foarte tare de ea ca şi cum ar vrea s-o sărute, dar de fapt, îi spune printre dinţi că nu vrea să-i mai vadă faţa niciodată. Apoi vine Didem şi o dă la o parte, urcându-se în locul ei pe banchetă, lângă Ali. Înainte de a demara, Ali îl vede prin oglinda retrovizoare pe Emre care o pupă pe obraz pe Selin şi o îmbrăţişează. Tugce, la rândul ei va căuta să-l recâştige pe Ali. Inci este invidioasă pe prietenia dintre Guneș şi Ahmet şi o va pune pe Sevilay să o atace din nou pe Gunes.

Gunes episoadele 5-10, rezumat
Până la urmă Ali şi Selin stabilesc să rămână prieteni, şi cu toate că ea simte că-l iubeşte, crede că iubirea nu-i este împărtăşită din moment ce Ali iese în continuare cu Didem. Astfel, se hotărăşte să se întoarcă la Emre ca să-l uite pe Ali, ceea ce nu-i iese așa cum vrea. Ceea ce nu ştie ea în toată treaba asta, e că Didem şi cu Tugce fac nişte jocuri s-o distrugă, astfel, o invită la o petrecere iar ea la început refuză, dar convinsă de Ali, va accepta să meargă. Din păcate, Ali are şi el acelaşi plan ca şi fetele, crezând că dacă face asta şi o umileşte în public, îi plăteşte pentru ceea ce i-a făcut şi ea de curând.

Din nefericire, planul fetelor va fi cel pus în aplicare, adică cel mai dureros pentru Selin care va pleca umilită de la petrecere. Savaș are secretele lui şi relaţia cu Nazlî decurge bine, până când, într-o dimineaţă, Nazli îl vede pe Savas afară, că intră de bună voie, dar cu o privire ciudată, într-o ambulanţă. Haluk o opreşte să se ducă spre el şi ambulanţa pleacă. Nazlî crede că el este în spital din cauza ei şi va reuși să-l scoată de acolo cerând ajutorul surorilor ei şi a lui Ali. Când aude că Savaș a scăpat din spital, Haluk înnebuneşte de furie şi are o atitudine violenţă faţă de Ali.

Savas, ca să nu fie iarăşi dus la spital, se vede nevoit să ia hotărârea de a pleca departe de Istanbul, însă preţul pe care-l are de plătit este tristeţea lui Nazlî, care e îndrăgostită de el. Guneș, văzând că Haluk a fost așa de agresiv cu propriul său fiu, se gândeşte că e mai bine să stea departe de el. Într-o discuţie, Haluk îi pune în vedere că el se poartă cu fiul său aşa cum crede de cuviinţă şi ea nu are dreptul să se bage între ei. Atunci Guneș se întreabă dacă l-a cunoscut cu adevărat pe soţul ei?

După ce Savaș iese din spital, Rana şi Ahmet trimit tinerii la o casă de vacanţă, pentru ca nepotul lui Haluk să nu-şi facă vreun rău. Dar evenimentele nu decurg aşa cum a fost planul iniţial, pentru că totul se schimbă prin prezenţa lui Tugce şi a lui Didem, care plăpnuiesc să-l apropie din nou pe Ali de Selin, ca să-i umilească după aceea. Savaș ajunge să citească o scrisoare de la Nazlî şi nu mai ştie ce să creadă, hotărându-se să discute deschis cu ea, care între timp începuse să pună o distanţă între ei doi. Cei doi hotărăsc să stea de vorbă, dar până una-alta, Peri îi încuie pe amândoi într-o cameră şi aşa, ocazia de a lămuri lucrurile apare de la sine.

Guneș, care se gândea să se mute din casa lui Haluk, amână momentul acestei decizii şi pleacă împreună cu el la Izmir în ideea de a regăsi atracţia dintre ei de la începuturi. Când revin acasă, Haluk face un accident încercând să se sinucidă. Astfel, Guneș lasă în suspensie gândurile anterioare şi îşi susţine soţul aflat într-un moment delicat al vieţii, dar începe să se întrebe cum a fost posibil acel accident? Prima soţie a lui Haluk, mama lui Ali, este o femeie cu probleme psihice care ştie de abuzurile comise de Haluk asupra fiului lor. Când află de noua căsătorie a soţului ei, ea nu vrea să-l scape din mână pe Haluk şi încearcă să se bage între acesta şi Guneș.

În episodul 11 fetele lui Guneș vor afla nişte secrete de-ale mamei lor...

urmează: Gunes, ep. 11-15

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.










luni, 15 august 2016

Lilian Harvey in loc de Cella Serghi







Azi, căutând nişte informaţii despre Camil Petrescu, am dat peste un articol din Adevărul referitor la scriitoarea Cella Serghi şi iubirea ei pentru marele autor. Ca orice cititor mai puţin avizat despre fizicul scriitoarei, am crezut că în poză este chiar dânsa. În secunda doi, mi-am zis că prea seamănă cu celebra actriţă din prima jumătate a secolului XX, Marlene Dietrich, şi m-am uitat mai bine, dar parcă totuşi nu era nici Marlene în poză. M-am gândit că poate aşa fiind moda vremii, cu sprâncenele foarte pensate, foarte arcuite şi cu privirea aia de femeie fatală, a la Marlene, şi coafură specifică anilor '30, tot aşa s-o fi machiat şi pieptănat şi Cella Serghi, că doar nu era să arate altfel decât o cereau canoanele timpului.

Dar mai apoi am citit comentariile la articol şi am văzut nu numai că în ziua în care a fost scris a conţinut cel puţin două greşeli impardonabile - numele autoarei, transformat în Serghei (de altfel în link serghei a şi rămas) şi anul decesului, 1922, în loc de 1992, ci şi că poza din articol chiar nu o reprezintă pe Cella Serghi. Ci pe o actriţă din perioada interbelică, pe Lilian Harvey.
De altfel poza preluată de Adevărul se află în pagina imdb a actriței Lilian Harvey.

Priviţi şi întrebaţi-vă, aşa cum o fac şi eu, de ce se fac asemenea mistificări? Doar pentru că seamănă una cu cealaltă?

sursă foto Cella Serghi - jurnalul.ro

Lilian Harvey in loc de Cella Serghi Lilian Harvey in loc de Cella Serghi




















Lilian Harvey in loc de Cella Serghi
printscreen la articolul din Adevarul












duminică, 14 august 2016

Elif - episoadele 13-14 rezumate







Elif, episodul 13

Elif - episoadele 13-14 rezumate
Arzu evită în ultimul moment impactul cu un camion care vine din sens opus şi o ia prin pădure apoi maşina se opreşte. Elif plânge, iar femeia o scoate cu forţa din maşină şi o duce adânc în pădure, plănuind s-o lovească şi probabil s-o omoare. Elif, însă, fuge la un moment dat şi Arzu, deşi aleargă după ea, îi pierde urma. În acest timp Murat fuge cu geanta lui Ayse iar ea, disperată, nu ştie cum să-l facă pe Veysel s-o creadă că un hoţ i-a furat geantă cu tot cu bijuterii şi cu bani. Întâmplător, Melek îi vede pe cei doi discutând şi se ascunde după un copac, apoi o sună pe Ayse, dar telefonul ei e în geanta care se află la Murat.

Elif este găsită de un bărbat cu maşina, iar acesta o ia de mână şi o aduce înapoi la jeepul lui Arzu, crezând că este fiica ei. Arzu se preface bucuroasă, omul insistă să le ducă acasă şi Arzu nu are încotro. Odată ajunsă la vilă, este foarte nervoasă şi n-o primeşte nici pe Gonca în camera ei de ciudă că nu i-a reuşit planul. Ayșe ajunge şi ea înapoi, o vede pe Elif foarte tristă, însă fetiţa nu vrea să scoată nici o vorbuliţă. Melek, de dorul fetei ei şi din cauză că a văzut-o pe Ayșe cu Veysel, ia autobuzul şi se îndreaptă către conac. Rămasă fără bani, Ayșe se împrumută de la Serife, iar mai apoi este certată de doamna Aliye pentru că a plecat în oraş fără să spună.

Elif - episoadele 13-14 rezumate
Murat îi pomenește lui Veysel despre geanta furată şi, cu toate că nu ştiu că este geanta lui Ayșe, cotrobăie prin ea şi găsind brăţările, Veysel le vinde şi se bucură că acum poate să-şi plătească datoria. Tugce se joacă cu un avion în preajma anexelor, doar-doar o face pe Elif să iasă afară, dar ea mângâie floarea dăruită de grădinar şi se face că n-o vede pe Tugce. Atunci, de ciudă, Tugce intră şi ia ghiveciul cu planta, apoi aleargă prin curte ca până la urmă s-o arunce jos şi s-o calce în picioare, bucuroasă că i-a provocat o nouă durere lui Elif. Însă acum Melek a ajuns la conac şi Elif o vede, alergând către ea. Mama şi fiica se îmbrăţişează....

Elif, episodul 14

Ayșe vine la ele şi le aduce în anexe, ca să nu o vadă cineva pe Melek. Aceasta îi spune că ar vrea s-o ia acasă pe fata ei, că acum se are mai bine cu Veysel şi o duc ceva mai bine (ea face curăţenie pe la case). Ayse nu ar fi de acord, dar Melek îi spune că a văzut-o cu Veysel în parc şi o întreabă de ce stătea de vorbă cu soţul ei.

În acest timp, familia Emiroglu se adună la masă, dar sunt întrerupţi de apariţia unor poliţişti care au găsit jeepul familiei în stradă, lăsat de Arzu la locul accidentului. Kenan nu ştie nimic, Selim îi spune că el n-a condus maşina, apoi Arzu, care ar fi vrut să muşamalizeze întâmplarea, se vede nevoită să recunoască fapta, mai ales că poliţiştii spun că maşina avea viteză. Kenan este uluit de ce e în stare Arzu, că a luat maşina fără să-l anunţe şi a mai şi făcut un accident fără să spună. Când o întreabă de ce, Arzu minte că avea dureri de cap şi stări de rău de câteva zile şi voia să se ducă la doctor.

Elif - episoadele 13-14 rezumate
Melek rămâne cu Elif în cameră la Ayse până seara. Arzu bănuieşte ceva, ori vrea să se asigure că Elif n-a povestit nimic, şi se duce să pândească şi să asculte în preajma ferestrei lui Ayșe dar dă cu piciorul peste o căldare. Atunci Ayșe iese, precaută, afară şi o vede pe Arzu la colţul casei. Aceasta minte că se uita după avionul de jucărie a lui Tugce, apoi pleacă nervoasă. După aceea Kenan vine la Ayse ca să-şi exprime regretul că i-a fost furată geantă. Înainte ca Melek să plece acasă, Elif o roagă să-i cânte un cântec de leagăn şi amândouă adorm profund.

Veysel şi Zeynep o caută pe Melek dar telefonul ei nu are semnal. Dimineaţa, ea se trezeşte şi îşi sărută fata apoi pleacă grăbită. Elif când vede că maică-sa nu mai este lângă ea, iese afară să o caute. Acolo se află deja Kenan care găseşte lângă maşină un medalion cu lănţişor pe care îl recunoaşte ca fiind a lui Melek ...


urmează: Elif, ep.15-16

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv








sâmbătă, 13 august 2016

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate







O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Fusun, dna Nadide şi Burhan se uită încruntaţi la poza cu Ali Kemal şi Cansel. Când acesta intră pe uşă, este luat de val, iar Burhan chiar îl pălmuieşte. Văzând că a fost descoperită aventura lui, pleacă imediat la maşină şi se duce la Cansel să se liniştească, fără să-i spună cu adevărat de ce este tulburat. Apoi se hotărăşte să rămână la ea, dar peste puţin timp, Burhan îi blochează conturile şi îi revocă dreptul de semnătură la fabrică. Acum Gani e prins la mijloc, dar în faţa lui Burhan face pe tipul serios, care n-a spus ce ştia pentru că n-a vrut să distrugă căsnicia surorii lui. La fundaţia unde a fost cooptată Șehrazat are loc o licitaţie de obiecte de artă. A doua zi ziarele publică articole pline de elogii la adresa ei, iar Burhan citeşte unul din ele şi discută cu cineva cunoscut din mediul de afaceri, spunându-i, mândru, că arhitecta este nora lui. Acasă, stă de vorbă şi cu Nadide şi regretă că s-a purtat urât cu Șehrazat, acum şi-ar fi dorit să fie şi ea cu Kaan sub acelaşi acoperiş. Fusun aude întâmplător discuţia şi capătă şi mai multă ură pe cumnata ei. La firmă, Melek este angajată de Kerem la relaţii cu publicul. Sehrazat primeşte telefon că mătuşa ei este internată în spital şi pleacă de urgenţă la Ankara. Kaan rămâne cu Mihriban dar şi ea primeşte o veste proastă, că fratele ei care munceşte în Doneţk, Ucraina, în mine, e posibil să fi avut un accident de muncă. Onur rămâne cu Kaan la Șehrazat acasă şi îi cumpără bilet lui Mihriban să meargă să vadă despre ce este vorba.

Ali Kemal se duce la fabrică şi ia şi restul de titluri de proprietate pe numele lui, iar Burhan vede asta chiar a doua zi. Nadide reuşeşte să vorbească cu el la telefon dar Ali nu mai doreşte să vină acasă nici măcar pentru fetele lui.

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Zeynep, tânăra care s-a iubit o noapte cu Kerem, vine la el în birou să-l întrebe de ce n-o mai caută, dar el îi spune aproape direct că e o femeie uşoară şi că nu-l interesează aşa ceva pentru mai mult decât o noapte. Zeynep se simte jignită şi ameninţă că lucrurile nu vor mai fi pe viitor la fel de simple. Seara, Kerem cu Bennu şi cu Melek ies la un restaurant unde cântă şi Mert, prietenul de pe iaht al lui Kerem, Astfel Mert şi cu Melek se cunosc, iar el se va îndrăgosti de ea pe parcursul următoarelor episoade. Bennu îşi face curaj şi îi dezvăluie lui Kerem că îl iubeşte din prima clipă de când l-a văzut. Seara este întreruptă brusc de un telefon de la dna Seval, care îl anunţă pe Kerem că Burak, fratele lui din America, a încurcat-o iar şi are nevoie de câteva mii de dolari ca să iasă din închisoare pe cauţiune.

Mihriban intră şi ea într-un bucluc fără să vrea. Când venea din Ucraina cu autobuzul a cunoscut o tânără care a invitat-o pe la ea, promiţându-i că-i face rost de o slujbă, pentru că Șehrazat l-a înscris pe Kaan la grădiniță. Mihriban se duce, dar acolo era o casă de prostituţie şi când îşi dă seama de asta, se îmbracă repede, îşi ia geanta şi pleacă acasă. Nadide, care venise la Kaan, o sfătuieşte să caute în geantă să vadă dacă nu cumva i-au furat banii, dar Mihriban constată cu disperare că nu banii lipseau, ci paşaportul ei. Nadide găseşte astfel ocazia potrivită pentru ca Burhan să se împace cu nora lui, şi îl roagă să-i găsească paşaportul lui Mihriban.

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Șehrazat se supără că un articol neaprobat de ea apare într-o revistă numind-o prinţesa din poveşti. Ali Kemal o ajută pe Cansel cu banii lui să-şi deschidă un magazin de cosmetice. Gani, pus de Fusun, află adresa acestuia şi Fusun se duce acolo chiar în ziua deschiderii prăvăliei. Fusun face gălăgie, o jigneşte pe Cansel, ţipă de faţă cu cele câteva cliente. Cansel neagă că l-ar cunoaşte pe soţul ei, dar mai rău face, şi Fusun pleacă aruncând o cutie metalică în geamurile magazinului. Ali Kemal, enervat peste măsură când aude ce a făcut nevastă-sa, vine acasă şi se ia la bătaie cu ea reproşându-i că i-a mâncat zilele şi că nu se mai întoarce niciodată la ea. Burhan vine acasă într-o seară cu o fată, Anușka, pe care o scoate din mâinile unui beţiv, pe stradă, şi îi oferă adăpost în casa lui oferindu-i şi un job ca babysitter pentru micuţa Burcin. Gani se aprinde după ea. Mai târziu Nadide află că fata e din Moscova şi e singura speranţă de ajutor financiar al familiei ei.

Șehrazat începe să se revolte pe modul prea posesiv în care o iubeşte Onur şi îi pune în vedere că ea nu este un obiect şi că dacă trebuie să-i ceară lui permisiunea pentru orice, atunci nu se va căsători niciodată cu el. Mai apoi stă de vorbă cu Kerem şi acesta îi spune că asta e firea lui Onur, dar că o iubeşte foarte mult. Concomitent, vine un email în care cei din Bosnia îi anunţă că au renunţat la colaborarea cu ei din cauza întârzierilor şi au dat proiectul unei alte companii.

Burhan reuşeşte să facă rost de paşaportul lui Mihriban iar Șehrazat îi telefonează că să-i mulţumească şi aşa, gheaţa dintre ei se topeşte. Ali Kemal trece casa pe care o mai are în proprietate (casa copilăriei lui) pe numele lui Cansel. Peride convoacă o şedinţă a fundaţiei la ea acasă şi insistă să vină şi Sehrazat, pretextând că vrea să-i mulţumească pentru serviciile aduse. De fapt, în acea şedinţă, anunţă că ele nu mai au nevoie de arhitectă, pentru că au adus pe cineva de profesie, de la asistenţa socială, în locul ei. Onur e mut de uimire, iar Sehrazat se ridică şi pleacă, motivând că din moment ce misiunea ei s-a încheiat, n-are rost să mai rămână la şedinţă. Onur se duce după ea şi încearcă s-o facă să înţeleagă că el n-a avut nici o vină, dar arhitecta pleacă acasă plângând. Kerem iese şi el din salon uitându- se cu reproş atât la maică-sa cât şi la dna Peride. A doua zi Șehrazat îşi dă demisia de la compania Binyapi. Acest gest extrem are ca efect tensiuni între Onur şi maică-sa. Pentru că arhitecta nu mai vrea să vorbească cu Onur, el află prin Bennu că s-a angajat la un birou de arhitectură particular. Nadide cu Burhan îi fac o vizită, ca să-l vadă pe Kaan, şi relaţiile dintre ei devin apropiate. Fusun are tot mai des crize de nervi şi se ceartă cu servitoarele care sunt gata să plece de tot din cauza reproşurilor ei zilnice. Nadide află de la chiriașa din vechea lor casă că acum este proprietăreasă o anume Cansel, care a dublat chiria.

Onur o urmăreşte pe Șehrazat într-o zi când ea se întoarce acasă şi o invită să lămurească situaţia. Tânăra îi spune că deşi îl iubeşte, şi-a dat seama că Peride n-o vrea şi, din cauză că se simte vinovată pentru moartea lui Ahmet, cu care se căsătorise tot împotriva părinţilor lui, n-ar vrea să se repete povestea şi crede că e mai bine să se despartă. Onur nici nu vrea să audă de aşa ceva și o mai vizitează, dar văzând că ea se poartă cu răceala, conchide că va face așa cum dorește ea, adică se vor despărți ca și cum nimic n-a fost între ei.

Într-o dimineaţă se deschide foc armat la una din barăcile unde dorm muncitorii în construcţii ai firmei. Kerem şi Onur sunt în alertă. Mai târziu se află că este fapta aceluiaşi mafiot, Celil Karabas, care a împuşcat-o pe Sehrazat.

Seval propune ca ea cu Kerem şi Bennu să ia o cină la un restaurant ca să se cunoască mai bine, însă în aceeaşi zi, Bennu o aude la cantina firmei pe Zeynep povestindu-i unei prietene despre noaptea petrecută cu Kerem pe iaht. Atunci ea se supără, întârzie la masă şi stă foarte sobră, fără să se atingă de mâncare. Când dna Seval vrea să plece ca să-i lase pe ei doi să-şi rezolve problemele, Bennu insistă că şi ea trebuie să meargă acasă.

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Nadide îi atrage atenţia lui Burhan că Gani prea se uită numai la Anuşka, iar bătrânul îl aduce pe băiat la el la firmă dându-i un fel de post de jumătate de normă, ca să-l aibă sub supraveghere. Ali Kemal se întâlnește cu fetele cele mari la şcoală, după ore, dar Fusun găseşte telefonul acestora şi într-o zi apare la şcoală luându-le imediat acasă şi certându-l pe soţul ei, că nu e demn să-şi vadă copiii. După acest incident, Nadide se duce să discute cu Cansel şi o roagă să pună capăt relaţiei cu Ali Kemal chiar dacă îl iubeşte cu adevărat, de dragul fetelor lui. Cansel acceptă cu inima îndurerată şi a doua zi Ali Kemal pleacă din casa ei cu valiza în mână.

Cineva o fotografiază pe Șehrazat fără să fie văzut. La noul ei serviciu primeşte pe email încă o ofertă de muncă pe care o acceptă ca să poată să trăiască la standardele de până atunci. Când se duce la interviu, intră într-o sală plină de fotografiile ei pe pereţi ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare