sâmbătă, 30 mai 2015

Laptopul de pe strada IT





Laptopul de pe strada IT
Întotdeauna când merg în vacanță am nevoie de laptop, pe lângă toate bagajele și băgăjelele pe care le car. Nu pot să mă rup de tot de lume, poate că sunt dependentă de internet, dar nu am ce face. Vechiul laptop este mărișor și aș vrea unul ceva mai mic, să nu am greutate de cărat. M-am gândit că nu mi-ar mai trebui un alt laptop, pentru că am deja o tabletă, dar de când o am, zace uitată într-un raft de bibliotecă, nici nu mai știu unde îi este încărcătorul, de folosit n-am prea folosit-o pentru că nu mă pot obișnui cu Android-ul și nici cu ecranul care se mișcă pe lateral tocmai când credeai că și-a stabilizat poziția.

joi, 28 mai 2015

Dila episodul 22 - rezumat





Dila începe să plângă și apoi pleacă la spital la socrul ei fără să se fi oficiat căsătoria cu Rîza. La spital este și Azer, vin și Rîza cu Canan și Eren. După ce vorbesc puțin și Seyit o roagă pe Dila să aibă grijă de familia Barazoglu, bătrânul își dă sufletul. Azer face o criză de nervi din cauza dorinței tatălui său și este luat pe sus de paznici.

Dila episodul 22 - rezumat
Urmează pregătirile de înmormântare, ceea ce durează jumătate din episod. În aceeași zi cu înmormântarea lui Seyit, Fatma dispare iar de acasă, iar Melike și Haydar o găsesc undeva pe marginea falezei, reculegându-se. Melike, care se speriase că n-o s-o mai găsească în viață, o îmbrățișează apoi merg cu toții acasă, dar starea Fatmei nu este mai bună, dimpotrivă, acum se gândește la moartea lui Seyit și la faptul că Azer va fi liber s-o mai deranjeze oricând va dori.

Dila are o discuție contradictorie cu Rîza asupra promisiunii făcute socrului său pe patul de moarte, că va avea grijă de familia acestuia. Rîza o avertizează că Azer este psihopat și are trebui să nu intre în acest joc dar Dila nu vrea să audă de așa ceva, ea vrea să-i împlinească ultima dorință a bătrânului. Pe de altă parte, acasă, Azer se comportă foarte urât și țipă la ea în timpul mesei. Eren este de părere că dacă acum Seyit este mort, ele ar trebui să se întoarcă la Istanbul, dar Dila nu este de acord.

Dila episodul 22 - rezumat

Peste câteva zile vine un avocat la conacul Barazoglu și îi convoacă pe Azer, Sultan și Dila să le citească testamentul bătrânului Seyit. Cu toții află foarte surprinși că Seyit refăcuse testamentul în totalitate în favoarea Dilei. Rîza cu Dila și Canan merg la restaurant și mai stau de vorbă despre ultimele evenimente, apoi Dilei îi este adus plicul cu scrisoarea trimisă prin poștă de Azer, care conținea și scrisoarea ei către Rîza (lăsată la hotelul din Istanbul înainte să plece la aeroport), pe care Azer nu mai apucase să i-o dea tatălui său. După ce citește mesajul lui Azer, care scrisese cum a ajuns scrisoarea Dilei la el, Rîza se duce imediat acasă și se ia de Melike. Astfel, află și ea pe mâna cui a ajuns plicul pe care i-l dăduse lui Canip, iar când se întâlnește cu el, îi spune că nu-i mai dă bani pentru treburile pe care nu le duce la bun sfârșit.

Dila verifică facturile casei și după o investigație minoră descoperă că Hayryie și Canip furau din conturile fermei. Hayryie îi dă lui Canip brățările să le vândă și să pună banii la bancă. Seara, Dila o petrece cu Rîza în casa lor, apoi ea pleacă spre conacul Barazoglu, dar imediat ce iese la stradă este agresiv urmărită de o camionetă cu doi ocupanți care o forțează să oprească. Cei doi îi deschid portierele și o trag afară din mașină, urcând-o cu forța în camioneta lor...


episodul precedent: Dila ep. 21                                         urmează: Dila episodul 23

Notă: stop cadrele sunt preluate din episodul 22 al serialului, postat pe site-ul  www.startv.com.tr.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv






O cafea filtru, va rog!





De unde vine cafeaua

O cafea filtru, va rog!
Statisticile spun că se consumă 2,25 de miliarde de cești de cafea zilnic, în toată lumea. Dar cum a apărut această băutură nelipsită a dimineților noastre și cum a ajuns ea pe masa oricărui om? În lume există două mari sortimente diferite de cafea: arabică și africană (numită la noi și robusta). Cafeaua africană provine din Etiopia și a fost descoperită în secolul al XI-lea, deși există o legendă care povestește că la început cafeaua a fost degustată de o capră, Kaldi, care a observat că după ce mânca fructele arborelui, era plină de energie și de vioiciune. Arborele de cafea are flori albe care miros a iasomie și fructele sale sunt mici, rotunde și roșii, asemănătoare cireșelor de pe la noi. După ce oamenii au văzut că frunzele de cafea au proprietăți medicinale atunci când sunt fierte, au început să-i folosească și fructele.

Cafeaua arabică provine din Yemen și s-a răspândit rapid în toată peninsula Arabiei pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Fructele acestei specii sunt mai mici decât la cafeaua africană, dar de folosit, s-au folosit la fel ca și la cafeaua din Etiopia.

De pe plantație pe masa lui Soliman Magnificul

O cafea filtru, va rog!
În 1555 cafeaua a fost adusă la curtea Imperiului Otoman, condus pe atunci de Soliman Magnificul, de către pașa Ozdemir care guverna actualul Yemen, și care a început să consume constant această băutură pe perioada șederii sale acolo. Dar otomanii au inventat un mod diferit de folosire a ei. Boabele erau mai întâi prăjite în foc, apoi mărunțite fin și abia după aceea fierte încet în apă, pe cenușa fierbinte a unor tăciuni aprinși. Astfel, delicioasa băutură s-a răspândit rapid în toate bucătăriile și a devenit un ingredient vital al meselor sultanului. Așa a mai apărut un post în organigrama palatului TopKapî: cafegiul șef, cel care supraveghea prepararea cafelei pentru sultan și demnitarii imperiului. Dar foarte rapid populația Istanbulului a devenit dependentă de cafea și comerțul cu boabe de cafea a înflorit.

Primele cafenele s-au deschis în cartierul Tahtakale, iar moda s-a răspândit cu repeziciune în tot orașul, dezvoltându-se o adevărată cultură pe lângă micile prăvălii cu mese la care iubitorii cafelei sporovăiau în fața unei cești. Toată ziua veneau aici oameni să citească poeziile scrise de ei, sau cărțile altora, să joace șah, să discute de spre literatură. De aici, moda cafenelelor s-a răspândit la Paris, Viena și Veneția, în Olanda, Germania și Anglia, apoi peste Ocean. La noi, cafeaua ajuns tot prin intermediul otomanilor.
Cafenelele literare se găseau peste tot, iar celebra cafenea Capșa, din București, era cunoscută în toată Europa pentru produsele sale și pentru lumea literară și de artă care-i călca pragul.

De la ibric la filtru

O cafea filtru, va rog!
Însă odată cu răspândirea obiceiului de a bea o cafea dimineața, ca să te trezească și să-ți dea energie pentru o nouă zi de muncă, s-a inventat și diverse moduri de a pregăti o cafea, de la clasicul ibric, la cafeaua solubilă, și la cafeaua espresso ori făcută la filtru, dulce sau amară, capucino, cu lapte sau cu frișcă, aromată cu rom sau simplă. Cui îi place cafeaua tare, poate să bea un espresso, dar eu fac parte dintre acei cărora le place să deguste mai îndelung o cafea, în fața calculatorului sau la o șuetă prin vecini.

Pentru asta am o cafetieră filtru pregătită mereu cu câteva cești de apă în rezervor și câteva măsuri bune de cafea, este cea mai la îndemână soluție. Așadar, fie pe fugă, fie relaxați, iubim cafeaua, ne bazăm pe ea, ne trezim cu mirosul ei în nări. N-aș putea renunța la ea, la deliciul dulce-amar al dimineților mele. Acum merg la bucătărie și mai torn o jumătate de ceașcă din cafetiera Philips și mă așez comod în fotoliul din fața laptopului. Sorb o înghițitură. Tu ce mai faci? Bei o cafea?


sursă foto 1 - pixabay.com


miercuri, 27 mai 2015

Dila episodul 21 - rezumat





După ce Rîza află despre ultima faptă a mamei sale, adică uciderea calului Dilei, lucru pe care ea îl neagă, se ceartă din nou cu Melike și hotărăște să plece de acasă. Imediat își face valiza și, cu toate că Melike e disperată de gestul extrem al fiului său, Rîza nu se uită înapoi și pleacă la casa nou cumpărată.

Dila episodul 21 - rezumat
Azer negociază cu paznicii închisorii, dar ei nu-i permit să lase scrisoarea acolo. De ciudă, Azer se duce la un birt din apropiere și după ce se îmbată, începe să le citească scrisoarea celor de la masa alăturată, care se distrează pe seama ei. Noaptea, se duce iarăși la poarta închisorii sperând că s-a schimbat tura și de data asta va avea mai mult noroc, dar paznicii au același comportament, nedorind să ia plicul și îndemnându-l să plece până nu dă de bucluc. Azer, enervat iar, se duce mai încolo, lângă zid, și începe să-l strige pe Seyit până vin paznicii să-l alunge de tot din zonă.

Când este treaz, Azer dă plicul unui servitor care se duce la vorbitor la Seyit bey, și el merge să-l viziteze pe taică-său după ce acesta pleacă. Dar Seyit este atât de supărat, încât, crezând că scrisoarea e o făcătură de-a lui Azer ca s-o discrediteze pe Dila, îl ia la bătaie pe fiul său, paznicii sărind să-l imobilizeze și să-l scoată din sală. Azer rămâne uimit de această atitudine la care nu se așteptase în nici un fel. Mai târziu va scrie o scrisoare pe care o expediază prin poștă.

Dila episodul 21 - rezumat

Unul din partenerii de afaceri ai lui Metin îi spun o poveste lungă despre cum banii împrumutați de el s-au dus pe apa sâmbetei. Metin simte că i se face rău când aude, dar crede ceea ce-i spune amicul lui. Se duce acasă și îi spune lui Gurbet ce a făcut, dar toată discuția lor e ascultată de Melike. Pe fondul informațiilor pe care le au una despre alta, conflictul dintre Melike și Gurbet se ascute. Gurbet, pălmuită din nou de Melike, se duce direct la Rîza să-i spună că Melike l-a împușcat pe Azer. Melike, pornește si ea către biroul fiului ei, arătându-i acestuia pozele de când Gurbet era damă de consumație, crezând că astfel o va discredita în fața lui Rîza, dar are surpriza să constate că el știa de fosta meserie a lui Gurbet. Melike o acuză pe Gurbet de șantaj, apoi Rîza se enervează și nu le mai lasă pe nici una să vorbească, spunând el niște lucruri despre tatăl lui și a lui Metin și împărțirea averii, apoi le dă afară pe amândouă femeile. Când pleacă, Gurbet se mai uită odată, lung, la seiful deschis al lui Rîza, plin de bani.

Dila și Rîza stabilesc ziua cununiei civile, apoi, seara, merg la un restaurant. Cineva care lucrează la o bancă vine la Rîza și îi spune despre creditele făcute de Metin, apoi îl informează că nu mai are finanțare pentru fabrică. Rîza se întunecă la față și pornește spre casă. În acest timp, Metin pregătește valiza cu bani și o sună pe Gurbet, care este pregătită cu mai multe bagaje, să coboare fără zgomot. Înainte de a ajunge la mașină, apar Rîza, Fatma, Melike și Haydar care par să le strice celor doi planurile de a fugi la Istanbul. Deși Melike vrea să-i dea pe mâna jandarmilor, Rîza îi lasă să plece după ce le spune ce are de spus.

Dila episodul 21 - rezumat

Sultan și Rașit se întâlnesc din nou pe plantația de portocali și discută despre relația lor, dar la un moment dat apare Azer de după un copac. Cei doi nu-și dau seama ce și cât a auzit el, dar se simt oricum foarte stânjeniți. Azer îl ia de braț pe Rașit și merg toți trei la Hayryie cu care el îl confruntă pe iubitul lui Sultan.

Dila episodul 21 - rezumat
Într-una din zile Azer vine la conacul Selamoglu când nu erau stăpânii acasă și se duce la geamul camerei Fatmei s-o vadă. Ea se sperie și apare Haydar care îl alungă pe Azer din curtea lor apoi îi spune lui Melike ce s-a întâmplat. Amândouă hotărăsc că trebuie să scape de Azer cumva și merg la procuror cerând ca Fatma să stea de vorbă cu Seyit bey. Acesta este adus și Fatma îi spune că Azer a violat-o. Seyit pleacă înapoi în celulă foarte abătut și acolo face o criză de inimă și cade inconștient. În aceeași zi era programată cununia civilă dintre Dila și Rîza, la care participă Canan și Eren ca martori. Chiar înainte ca ceremonia să aibă loc, telefonul Dilei sună, ea răspunde și i se spune că socrul său a făcut un infarct.


episodul precedent: Dila ep. 20                                         urmează: Dila episodul 22

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe www.startv.com.tr.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv







marți, 26 mai 2015

Dila episodul 20 - rezumat





Dila episodul 20 - rezumat
Rîza îi desface Dilei eșarfa de la ochi și ea se află în fața unei case frumoase, pe care el i-o face cadou. Este casa în care urmează să locuiască ei doi, după ce se vor căsători, așa cum au plănuit. Însă planurile lor nu se vor împlini așa curând. Sultan, bucuroasă că este însărcinată, aduce o poză de la ecografie și o arată întregii familii. Azer se preface că este fericit, dar o agresează de față cu toată lumea, strângând-o de umăr până când ea pleacă în camera ei plângând de durere. Apoi, prinsă iarăși în plasa lui Hayryie, îi mai dă o brățară ca să tacă.

Poșta îi aduce doamnei Melike scrisoarea pe care Dila o lăsase la hotel când plecase către aeroport. Melike, după ce o citește, o pune într-un alt plic și scrie pe el că e pentru Seyit bey, apoi îl cheamă pe Canip să i-o ducă. Însă Canîp se întâlnește pe drum cu Azer și se vede nevoit să i-o dea lui, în plus, Azer își dă seama că servitorul lor e spionul lui Melike și îl ceartă pentru asta.

Dila episodul 20 - rezumat

Seyit bey dă o petrecere în cinstea viitorului său nepot, ca și data trecută. Azer e cu plicul de la Melike în mână, așteptând un moment prielnic pentru a i-l înmâna. Stând pe loc, în curte, observă invitații care sosesc și îl remarcă pe Rașit, pe care îl fixează cu privirea. După aceea se așează lângă Hayryie, care mușca dintr-o șaorma, și o ia în grajd amenințând-o cu sufocarea (îndesându-i șaorma pe gât) dacă nu-i spune tot ce știe despre Sultan. În acest timp Seyit ajunge în mijlocul dansatorilor și începe să tragă cu pistolul în sus, dar o femeie care dansează cade răpusă de la un ricoșeu și petrecerea ia sfârșit. Vine ambulanța, iar oamenii de la conac încearcă să-l convingă pe Seyit să dea pistolul, pentru că dacă vin jandarmii, va fi arestat. Bătrânul nu este de acord să se sustragă pedepsei și se predă singur când vin mașinile cu jandarmi.

Dila episodul 20 - rezumat

Lumea pleacă iar Sultan face o criză și începe să plângă și să se vaite. Mama ei încearcă s-o încurajeze și s-o liniștească dar ea nu contenește cu lacrimile. La un moment dat, Rașit, care nu plecase acasă cu toată lumea, se apropie de ea și o întreabă dacă nu cumva copilul din pântecele ei este al lui, dar Sultan nu recunoaște adevărul.

Dila episodul 20 - rezumat
Seyit este interogat, i se ia o declarație și apoi este dus la arest, chiar dacă Dila vrea să-l ajute. El refuză ajutorul și se urcă în mașina care-l duce la închisoare, cu cătușele la mâini. Într-o zi este vizitat de Rîza la vorbitorul închisorii. Având în vedere că scrisoarea nu a mai ajuns în mâna lui Seyit, Melike forțează o întâlnire cu Dila și discută cu ea. Azer se află pe malul mării cu scrisoarea în mână, apoi o împăturește și îi vine o idee. Urcă imediat în mașină și demarează. Ajunge la închisoare și dă plicul la jandarmi cu rugămintea de a-l transmite lui Seyit Barazoglu.

Dila se duce la plimbare cu calul dăruit de Ihsan, iar când revine, Canip pune un praf în tainul calului și îi dă să mănânce. A doua zi Dila îl găsește mort și îl plânge ca pe un bun prieten ce i-a fost. Convinsă că Melike i-a făct asta, se duce la conacul Selamoglu strigând-o pe mama lui Rîza să iasă afară.

episodul precedent: Dila ep. 19                                         urmează: Dila episodul 21

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe www.startv.com.tr.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv