duminică, 9 aprilie 2017

In vara asta se poarta Schwarzkopf





In vara asta se poarta Schwarzkopf



In vara asta se poarta Schwarzkopf Ai fost recent la salon sau te-ai vopsit acasă? Dacă da, atunci probabil ai auzit despre noul trend omegaplex care câştigă teren pe zi ce trece. Moda a început în Los Angeles, unde celebrităţile din industria filmului au început să folosească produse cu omegaplex pentru părul lor, ca să arate lucios, sănătos, ferm, tot timpul, în ciuda vopsirii şi deteriorării repetate a podoabei lor capilare. Apoi trendul a traversat oceanul şi a ajuns în Marea Britanie şi în Europa.

Cu promisiunea unui produs revoluţionar anti-rupere, a unui păr mai sănătos şi a unei culori mai durabile, complexul omegaplex a trecut de uşile saloanelor şi a ajuns în casele doamnelor şi domnişoarelor care se vopsesc singure. Dar hai să vedem ce este aceea omegaplex, să întrebăm experţii.

In vara asta se poarta Schwarzkopf
părul înainte de vopsire: se văd firele albe, cele decolorate, și rădăcina
Uneori am auzit despre uleiuri de păr braziliene şi tratamente pentru profunzime, care protejează şi refac firul de păr. Acum toate acestea se numesc omegaplex. Ambasadoarea Schwarzkopf Color Expert, Carolyn Newman, ne vorbeşte despre vopseaua aceasta revoluţionară care foloseşte tehnologia omegaplex, iniţial concepută doar ca un remediu anti-rupere pentru părul uscat. Însă după ce s-au terminat cercetările şi testele preliminare, s-a văzut că rezultatele acestor vopsele de păr sunt uimitoare. Vopseaua Color Expert cu OmegaPLEX de la Schwarzkopf conţine seruri anti- rupere, balsam de protecţie a culorii şi de reparare a firelor de păr deteriorate, iar rezultatul este un păr puternic, bine hrănit care rămâne colorat mai mult timp şi care suportă mult mai bine colorările ulterioare.

In vara asta se poarta Schwarzkopf

Omegaplex acţionează în trei paşi: în timpul colorării, serumul adăugat la vopsea protejează părul în profunzime. Apoi, după clătire, este aplicat un balsam special care prin ingredientele sale reface firul de păr deteriorat şi împiedică decolorarea acestuia. După trei săptămâni se aplică un alt balsam care din nou protejează firul de păr, stabilizează culoarea şi prelungeşte strălucirea.

In vara asta se poarta Schwarzkopf

Cu aceste vopsele de la Schwarzkopf care sunt produse beneficiind de noile tehnologii, orice femeie se poate vopsi acasă fără teama că va avea mai multe nuanţe de păr sau că firele i se vor arde. Eu am încercat această vopsea revoluţionară la salon, și mulțumesc pe această cale celor de la BuzzStore Romania care mi-au oferit șansa de a participa la campania de testare gratuită inițiată de Schwarzkopf. Părul meu natural este castaniu închis, dar de ani de zile îl vopsesc blond. Din acest motiv au existat perioade lungi în care am preferat să las părul să se regenereze, pentru că odată chiar era să rămân fără el, datorită unei vopsele extrem de puternice care mi-a ars efectiv părul, şi pentru că de la vopsirile repetate era deteriorat, lipsit de strălucire şi de supleţe. Însă acum am preferat să folosesc o nuanţă ceva mai apropiată de aceea naturală a părului meu, anume culoarea ciocolatiu auriu, numărul 6.65 din paleta de culori Schwarzkopf Color Expert cu Omegaplex.

In vara asta se poarta SchwarzkopfCoafeza mea a respectat întocmai paşii descrişi în indicaţiile conţinute de cutia de vopsea şi în timp ce aplica pe părul meu vopseaua îmi spunea că se întinde extrem de bine şi că se simte că protejeza firul datorită substanţei uleioase din balsamul special. N-am avut nevoie de două flacoane de vopsea, deşi am părul ceva mai lung de umeri. La sfârșit, am descoperit cu plăcere că aveam o culoare uniformă, erau acoperite şi firele decolorate, şi rădăcina de nuanţa mea naturală şi firele albe pe care le am la anii mei. Părul era fin, mătăsos, foarte suplu şi foarte strălucitor, exact ca în reclama de pe cutie. De altfel, se poate vedea şi în poze ce păr aveam şi cum s-a transformat sub bagheta magică a vopselei Color Expert cu OmegaPLEX de la Schwarzkopf. Iar acum, după două săptămâni de la vopsire și încă de 5 ori spălat, părul meu este la fel de mătăsos și de strălucitor, iar culoarea se păstrează intactă.

Eu deja am devenit fan al acestei mărci de vopsea, şi îmi voi mai lua câteva cutii, de nuanţe mai deschise, să le am toată vara. Dacă şi voi aţi folosit această vopsea revoluţionară, aştept să-mi spuneţi părerea vostră în comentarii.

#buzzomegaplex, #buzzcolorexpert

surse foto: foto de sus - yourcolorexpert.ro, restul pozelor - arhiva personală

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






joi, 6 aprilie 2017

Pretul dragostei episoadele 13-14 tr rezumat




Pretul dragostei episoadele 13-14 tr rezumat Defne îşi cere scuze că a fost în maşina lui Sinan apoi ea şi Omer vorbesc despre ei doi şi cât de mult îşi doresc să fie împreună tot timpul. Apoi deviază subiectul către bârfele din companie despre care Omer zice că nu-i pasă. La masă se văd cu Sinan şi Yasemin care o complimentează pe Defne spunându-i că arată foarte bine în ultima vreme. Însă dincolo de aparenţe, Yasemin este geloasă pentru că Ismail ia prânzul cu o altă femeie. Neriman şi Koray au înţeles că Sinan este îndrăgostit de Defne şi pleacă la hotel ca să-l impiedice să-i spună despre sentimentele lui. Omer şi Defne sunt tot mai apropiaţi şi ar vrea să plece amândoi undeva, într-o mini-vacanţă. Pentru că nu prea au timp să fie doar ei doi, într-o zi la masa de prânz Defne scrie pe un şerveţel destinat lui Omer să vină la un anumit loc, dar Omer nu ajunge în posesia şerveţelului, pentru că Defne i l-a pus în buzunarul hainei, iar Omer îi dă haina lui Yasemin.

Nihan este însărcinată iar bunica îşi dă cu părerea despre cum va arăta ea după naştere, apoi îi spune lui Serdar că are o soţie foarte frumoasă şi că este norocos. Yasemin găseşte şerveţelul şi crede că este de la Ismail. Amândouă se întâlnesc sub podul menţionat în bileţel şi când se văd, spun că s-au rătăcit pe acolo. Când Defne se întâlneşte cu Omer îl întreabă dacă n-a citit mesajul de pe şerveţel dar el nu ştie despre ce este vorba, însă discută despre plecarea pe care o plănuiesc. Acasă, bunica se ceartă cu mama lui Nihan pe tema prestigiului familiilor lor şi pe teme de gătit. Omer şi cu Defne, care se plimbau pe jos, rătăcesc drumul şi rămân fără ajutor pentru că nici unul nu avea la el telefonul mobil. E aproape noapte şi Defne propune să începe să strige, că poate îi aude cineva.

Yasemin se supără pe Ismail care nu vine la o întâlnire şi îl anunţă că-şi va găsi alt şofer. Omer şi Defne merg şi discută despre ei înşişi apoi se sărută. Sinan, acasă, este supărat că n-a putut să-i spună lui Defne că o iubeşte dar speră s-o poată face a doua zi la serviciu. Yasemin continuă să aibă fricţiuni cu Ismail din cauza mesajului de pe şerveţel, pe care bineînţeles că nu l-a scris el. Drept urmare, ea ameninţă că îl va cere de şofer pe Sukru. Omer o duce pe Defne la casa lui părintească, explicându-i că ea este al doilea musafir care intră în acea casă, cunoscută de foarte puţină lume. Omer admiră felul în care Defne se potriveşte, ca prezenţă, în acea casă.

Neriman vrea să afle noutăţi de la Defne şi din greşeală sună la Koray. Defne şi Omer se simt bine în casă, el este dus la cumpărături, iar ea urmează să facă de mâncare. În oraş, o prietenă de-a lui Koray vine pe la el să-i facă nişte poze dar el zice că n-are chef şi că este într-o stare proastă. Defne îl întreabă pe Omer de ce a ales-o pe ea ca iubită, iar el îi spune că deoarece este sinceră şi se poate avea încredere în ea.

Defne se plimbă de mână cu Omer prin grădină şi vorbesc despre ei doi şi despre mesajul de pe şerveţel. Defne îi spune că Yasemin a găsit şerveţelul şi că după aceea s-au întâlnit ele două şi nu ştiau cum să se scuze una faţă de cealaltă. În acest timp Neriman o tot sună pe Defne, dar ea a închis telefonul ca să poată să se bucure în voie de prezenţa bărbatului iubit. Mai târziu, ajunşi în casă în faţă şemineului, Defne află că Omer n-a fost la Roma cu Yasemin, aşa cum credea ea şi acum îşi explică amândoi anumite lucruri.

Yasemin se duce la Sinan să-l întrebe ce crede despre ea, mai ales despre ce defecte are. Sinan evită să răspundă concret, zice doar că e frumoasă şi muncitoare. Yasemin începe să plângă, că nimeni n-o vrea pentru că e rea, apoi Sinan o calmează. Defne răsfoieşte nişte reviste italiene, fără să înţeleagă limba iar Omer se oferă să-i dea lecții de italiană. Astfel, primele cuvinte pe care o învaţă sunt ti amo, iar mai apoi adorm amândoi în faţa şemineului. Sinan merge la birou şi pentru că n-o găseşte, se întreabă cu cine a venit ea înapoi.

Defne se gândeşte la înţelegerea ei cu Neriman şi îi pare rău. Omer îi spune că nu se vor despărţi niciodată. Acasă, bunica îl întreabă pe Serdar dacă Defne are prieten, dar el se eschivează că vrea să fie singur. Pe de altă parte, Sinan se interesează dacă Defne este împreună cu Omer, dar nici el nu primeşte nici un răspuns. După aceea află că Traba a murit şi imediat o sună pe Neriman să-i dea vestea. Neriman se teme că până când Omer şi Sinan vor afla că ea a lucrat pentru concurenţă, e doar o chestiune de timp. Acum, compania lui Traba va fi condusă de Deniz, fiul acestuia, care-l urăşte pe Omer. Neci află că Omer este cu Defne şi îi spune lui Neriman, dar o avertizează să-i lase în pace, însă ea nu dă importanţă acestor avertismente.

Defne nu ştie ce să facă şi e înclinată să-i dezvăluie lui Omer secretul înţelegerii cu Neriman, pentru că dacă acesta va fi aflat de la mătuşa lui, va fi mai rău. Omer este la market şi când se întoarce Defne nu mai e acolo. În schimb i-a lăsat un bilet în care îl roagă să nu fie supărată pe ea că nu pot fi împreună. Omer nu înţelege ce se întâmplă şi, confuz, se duce la Sinan. În acest timp Neci se ceartă cu Neriman că planurile şi jocurile ei îl vor distruge pe Omer. El îi da verigheta înapoi şi o părăseşte, apoi o sună pe fiica lor, Sude, să revină din America. Omer are de gând să meargă la Defne acasă, pentru a lămuri cu ce i-a greşit...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei ep. 12 tr                                     urmează: Pretul dragostei ep. 15-16 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.








marți, 4 aprilie 2017

Pretul dragostei episodul 12 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 12 tr rezumat Defne se trezeşte şi se gândeşte dacă să meargă să-l vadă pe Omer sau nu. Ismail trece pe la Yasemin şi o vede pe Deria plângând pentru că Yasemin nu este deloc bine. Ismail se duce la ea în dormitor, dar tânăra este nervoasă, îmbufnată, nimic nu-i convine. Ismail se interesează de starea ei dar Yasemin zice să plece că treaba lui s-a terminat. La firmă Defne şi Omer se văd şi stabilesc că trebuie să facă în aşa fel încât să rămână singuri ca să stea de vorbă despre ei doi. Nihan şi Serdar discută, la rândul lor, despre căsătorie.

Yasemin se mai linişteşte şi acceptă să mănânce ceva, de dragul lui Ismail. Sinan şi Omer împreună cu Defne mai organizează o prezentare şi acum Sinan are motive să rămână cu Defne ca să lucreze, dar ea îi spune că fratele ei se va căsători cu Nihan. Mai târziu apare Deria care o ceartă pe Defne şi o face răutăcioasă, acuzând-o de lucruri despre care Defne nu are habar, ca de exemplu că Yasemin ar fi demisionat din cauza ei. Apoi se duce şi îi spune lui Sinan acelaşi lucru, că Yasemin şi-a dat demisia din companie din cauza lui Defne. Acum Defne trebuie să se disculpe, şi chiar spune că nu a ştiut ce efect vor avea vorbele şi atitudinea ei, că într-adevăr, a ridicat tonul la Yasemin, dar nimic mai mult, sugerându-i să nu mai ia decizii pripite. Sinan îi ţine partea lui Yasemin şi susţine că este o bună profesionistă, dincolo de defectele pe care le are. Omer îi trimite lui Defne un sms în urma discuţiilor. Ea se prezintă la locul stabilit, dar este singură şi nu ştie dacă să mai aştepte sau să plece. Până una, alta, apare Koray care o ia cu el. Când vine Omer, Defne deja e plecată. În toată compania nu se vorbeşte acum decât despre această ultimă bârfă cu Yasemin.

Acasă, Yasemin se lamentează că nu ştie ce să facă iar Ismail încearcă s-o calmeze şi să-i spună că totul se va aranja la un moment dat. Neriman o sună şi află noutăţile, apoi amândouă stabilesc să se vadă. După aceea o sună şi Sinan şi ea îşi imaginează că poate va fi rechemată la serviciu şi se pregăteşte să plece la firmă. Acolo, Omer se întâlneşte cu Defne la lift şi o invită să ia prânzul împreună. Însă Omer nu-l poate refuza pe Sinan şi urmează ca toţi trei să ia masa, dar Defne când îl vede pe Sinan, minte că are ceva de lucru şi nu vrea să meargă cu ei.

După o şedinţă, Yasemin vine la birou şi îl ameninţă pe Koray că va spune totul în aşa fel încât el să fie dat afară. Defne îi spune lui Omer că îi pare rău că din cauza ei Yasemin şi-a dat demisia, dar Omer o informează că Yasemin a fost concediată, ceea ce este cu totul altceva. Când reuşesc şi ei doi să rămână singuri câteva clipe, sună Neriman care o cheamă pe Defne la ea acasă la ora 5. Sinan în acest timp stă de vorbă cu Yasemin şi o întreabă de ce s-a certat cu Defne. În cele din urmă rezultă că Yasemin trebuie să-şi ceară scuze de la Defne ceea ce ea nu acceptă, iniţial, dar Sinan îi aminteşte de ce trebuie să facă asta. Yasemin este primită înapoi la serviciu.

Acasă, Ismail primeşte cu bucurie vestea şi după câteva vorbe Yasemin află că Defne este sora lui. Omer o sună pe Defne să se întâlnească, însă ea se întâlneşte cu Sinan în maşina lui Yasemin, apoi se duce la Omer şi în sfârşit sunt doar ei doi...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei ep. 11 tr                                     urmează: Pretul dragostei ep. 13-14 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.