luni, 19 martie 2018

Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde, de Franny Moyle. Recenzie



Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde, de Franny Moyle. RecenzieTitlu - Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde
Titlul original - Constance: The Tragic and Scandalous Life of Mrs Oscar Wilde
Autor - Franny Moyle
Traducerea - Cristina Jinga
Editura - Humanitas
Colecția - Convorbiri. Corespondenţe. Portrete
Preţ - 15 lei pe Libris (400 pagini)
Anul apariţiei - 2014
ISBN - 978-973-50-4307-0
Comercializată pe Libris

Franny Moyle este o scriitoare britanică, directoare a unui teatru londonez, care a studiat literatura engleză și istoria artei. Însă mai mult decât literatura, se pare că este interesată de viețile particulare ale scriitorilor, de care s-a interesat îndeaproape, cel puțin în ceea ce îi privește pe pre-rafaeliti și pe Oscar Wilde.

Coperta cărții de față, o biografie, nu știu dacă neapărat romanțată, asta veți vedea când o veți citi, prezintă două fotografii: Oscar, bărbatul excentric, trecând drept chipeș după canoanele vremii, afișând bunăstare și eleganță, privind înainte, iar lângă el, Constance Lloyd, soția lui, cu un copil în brațe, oarecum copleșită de îndatoririle conjugale, care privește către el, către Oscar, omul pe care l-a iubit până la capăt și alături de care a stat, fiind în stare de orice sacrificiu posibil ca să nu-l piardă.

Franny Moyle ne prezintă viața acestei Constance alături de scriitorul Oscar Wilde, un bărbat fermecător în aparență, dar dificil în intimitate. La început au trăit zile frumoase, s-au căsătorit după câțiva ani de relație, au trăit așa cum trăiau scriitorii vremii, mai boem, deși își permiteau o viață stabilă financiar. Oscar era celebru, piesele lui se jucau cu casa închisă, era favoritul presei și, la rândul său, se bucura de acest statut privilegiat.

În 1888 Constance era căsătorită cu Oscar de 4 ani și se cunoșteau deja de 9. Dragostea dintre ei a fost reciprocă și puternică, cel putin o vreme, dacă e să ne luăm după schimburile de scrisori dintre ei. Cu toate acestea, Constance aprecia munca scriitoricească a soțului ei, iar el o susținea în proiectele sale artistice și în lupta pentru drepturile femeilor. În viața lor a apărut un copil, apoi al doilea, care se spune că a însemnat și sfârșitul vieții de cuplu între cei doi soți. Din acest moment încolo, Oscar a început să se distanțeze de tot ceea ce reprezentase pentru Constance până atunci. Între ei apare un tânăr de 17 ani, Robbie Ross, care trezește gusturile homosexuale ale lui Oscar. Constance acceptă acest ciudat triunghi conjugal. Mai târziu Oscar îl cunoaște pe lordul Alfred Douglas, zis Bosie, un tip egoist, vanitos, plin de sine, care îl cucerește definitiv și care va reprezenta distrugerea căsniciei cuplului Wilde, ruinarea lor financiară și a reputației scriitorului.

Constance luptă să-l poată scoate pe Oscar de sub influența malefică a lui Bosie, deși el deja se purta urât cu ea, dar e o luptă cu morile de vânt. Oscar ajunge la închisoare, după un scandal de presă, pentru că în vremea aceea, deși existau destui homosexuali practicanți, acest lucru era considerat un delict. Constance nu divorțează, poate dintr-o fărâmă de speranță că soțul ei își va reveni la ceea ce fusese cândva, ci își schimbă numele. Însă evenimentele o copleșesc. La 39 de ani se stinge în exil, la Genova.

Franny Moyle prezintă pentru prima dată în Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde cele 300 de scrisori nepublicate, scrise de Constance, în marea lor majoritate către prietena și confidenta ei Georgina Mount-Temple. Cartea este frumoasă dar tristă și pe de-a întregul convingătoare. O pasiune dezlănțuită și nepotrivită cu vremurile, poate distruge viețile celor din jur, la figurat, dar și la propriu. Ca-n viață, cel care a cauzat răul, Alfred Douglas, supraviețuiește tuturor, și părăsește această lume târziu, în 1945, după un atac de cord.

Cum ar fi arătat viața lui Constance dacă ar fi trăit cu o sută de ani mai târziu? Cu siguranță altfel. Nimeni nu l-ar fi condamnat pe Oscar pentru orientarea sa sexuală, iar reputația lui n-ar fi fost știrbită. Dar în orice secol, o iubire devastatoare poate să distrugă vieți. Ori poate că o Constance a vremurilor noastre și-ar fi luat copiii și ar fi pus capăt unei căsnicii eșuate și unei iubiri fără obiect. La urma urmei, decât să te autodistrugi, mai bine o iei de la capăt pe un alt drum. Dar socialmente vorbind, asta nu era o opțiune validă în frământatul început de secol douăzeci.


Mulțumesc librăriei Libris pentru că mi-a oferit oportunitatea de a citi și recenza această carte.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










duminică, 18 martie 2018

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie



Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. RecenzieTitlu - Smulgătorul de inimi
Titlul original - L'Arrache-cœur (prima apariție - 1953)
Autor - Boris Vian (1920-1959)
Traducerea - Diana Crupenschi
Editura - Univers
Colecția -
Preţ - 20 lei/ 176 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978‑99931-865-2-6

Boris Vian este un scriitor complex, care poate alătura poezia, fantasticul, anti-existențialismul și absurdul la un loc, fără accente stridente, ba dimpotrivă, parcă acest melanj stilistic și de curente literare îi reușește cel mai bine. La început am avut senzația că citesc o carte de Serge Brussolo, datorită scriiturii oarecum asemănătoare, a alăturării unor elemente diferite în asocieri stranii și figuri de stil originale:

lumina zilei își luase zborul în spatele falezei... 

sau, despre un bebeluș nou-născut:

era roz, cu o guriță umedă de caracatiță și ochi de carne încrețită. 

Însă pe parcurs parcă aș fi intrat în Imaginarium-ul dr. Parnassus, pentru cei care știu la ce film fac aluzie. Totul începe firesc, normal, ca și cum ai păși într-un univers imaginar, dar prietenos. Însă pe măsură ce te adâncești în poveste, normalitatea lasă treptat, locul unui univers absurd și atemporal, în care personajele au nume simbolice, și dacă te gândești că pe personajul principal îl cheamă Jacquemort (=Jacques cel mort), te duce gândul că lumea descrisă de Vian este o lume de dincolo de realitate.

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie

Romanul începe cu sosirea lui Jacquemort, un medic psihiatru (care se consideră gol sufletește și vrea să psihanalizeze oamenii ca să se umple de poveștile lor), într-un sat la malul mării, unde prima sa misiune este să moșească nașterea a trei băieți. El o aude pe Clementine țipând în durerile nașterii, și astfel ia contact cu cei la care va rămâne să locuiască o vreme. Clementine face o depresie post-natală puternică și își respinge propriul soț, pe Angel, considerând că din cauza lui a trebuit să suporte chinurile facerii. În consecință, de nevoile ei și ale celor trei bebeluși, botezați Joel, Noel și Citroen, se va ocupa Jacquemort, ca și cum nu Angel ar fi cealaltă jumătate a cuplului, ci el, psihanalistul.

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie

În dorința de a o ajuta pe Clementine, Jacquemort merge la dulgher, pentru pătuțuri, la preot pentru botez și astfel ia contact cu locul în care se află. Biserica e în formă de ou, preotul se află într-un conflict permanent cu sătenii, cărora nu vrea să le facă să crească dulcișorul și pe care-i consideră îndepărtați de Dumnezeu, oamenii nu au rușine și acționează cel puțin ciudat, animalele au un statut asemănător oamenilor, dar sunt pedepsite dacă greșesc și bătrânii sunt vânduți la licitație, în târguri, drept jucării pentru copii. Rușinea și alte sentimente de vinovăție sunt aruncate într-un râu roșu, de unde La Gloire, cel menit să preia aceste sentimente aruncate în apă, trebuie să le scoată la suprafață cu dinții.

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie

Jacquemort se revoltă pentru ceea ce vede dar lumea îl disprețuiește pentru asta. Însă el își urmează cu insistență dorința de a psihanaliza pe cineva. Servitoarea Clementinei, Culblanc (=cur alb), crede că psihanaliza înseamnă a face dragoste și devine metresa doctorului, care acceptă bucuros oferta fetei. Când Jacquemort nu are chef s-o "psihanalizeze" pe Culblanc, ea îl primește în pat pe stăpân, pe Angel, care este respins de soție. Până la urmă servitoarea rămâne fidelă, dacă se poate spune așa, Clementinei, pentru că ei îi povestește totul în legătură cu relația cu doctorul, și Clementine este aceea care îi interzice lui Culblanc să răspundă la întrebările puse de Jacquemort care, totuși, voia să afle câte ceva despre ea.

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie

Povestea curge mai departe, intrând tot mai adânc în universul paralel din sat. Singurul care încă rămâne normal, până la un punct, este Jacquemort. Disperat că oamenii nu se lasă psihanalizați, vrea să analizeze o pisică dar se lasă păgubaș. Până la urmă cel care acceptă provocarea va fi La Gloire, iar după ce bătrânul moare, Jacquemort îi va lua locul, trebuind să curețe râul roșu de rușinea aruncată de săteni. Astfel, devine și el parte a acelei lumi ciudate, contribuind la mersul ei înainte.

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie

Alegorie a conștiinței umane, sondare a unui psihic colectiv trecut printr-un război mondial, care după ce a văzut atâtea orori, nu mai vrea să știe de nimic decât de propriul egoism și de satisfacerea propriilor nevoi, Smulgătorul de inimi satirizează defectele omenești și pune cititorul pe gânduri. Lumea lui Vian este o lume a satirei absurde și a adevărurilor crude, spuse fără preaviz. Lectura este foarte plăcută, în ciuda fundalului absurd care devine prim plan pe parcurs. Smulgătorul de inimi e o carte pe care o iei în mână, te lungești comod pe canapea și apoi te bucuri de călătoria la care te invită din chiar primele sale pagini.

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie


Mulțumesc editurii Univers care mi-a pus la dispoziție această carte.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!