joi, 21 iunie 2018

Dragoste de contrabanda episodul 3 tr rezumat



Dragoste de contrabanda episodul 3 tr rezumatElif ia avionul spre Roma ca să facă rost de bani pentru Metin și este uluită să-l vadă pe Omer acolo. Când o întreabă ce caută în avion, ea răspunde că se duce în vacanță. Elif se duce lângă Omer, la clasa economic, făcând schimb de locuri cu domnul de alături, ca să discute cu el, să-l întrebe ce are de gând să facă la Roma. Omer răspunde că o să meargă după diamante la fel ca ea. Elif zice că-i bolnav cu capul dar el se oferă la modul serios s-o ajute, încercând s-o convingă că nu va putea acționa de una singură. Elif pleacă la locul ei de la clasa business unde vecinul de zbor al lui Omer adormise, și, neavând încotro, se întoarce înapoi lângă polițist, care se amuză de situație.

Zerrin se duce la Tayyar acasă și îi spune că nu a putut să ia legătura cu Nilufer. Tayyar o liniștește mințind-o că fata ei are nevoie de independență și că nu trebuie să-și facă griji prea mult. După aceea discuția deviază către presupusa relație dintre Sibel și Ahmet iar Zerrin se arată sceptică în privința aceasta, pentru că nu crede că Ahmet o cunoștea pe Sibel, sau, are o altă variantă mult mai plauzibilă din punctul ei de vedere. Între timp răpitorul o trezește pe Nilufer ca să-i dea să mănânce, iar Nilu refuză și plânge.

Dragoste de contrabanda episodul 3 tr rezumatÎn avion, la un moment dat, o stewardesă îi transmite lui Elif că deasupra locului ei, la bagaje de mână, se află o valiză pe numele ei pe care trebuie s-o ia și că aceasta este dorința lui Metin. Elif devine lividă și începe să tremure, dându-și seama că Metin într-adevăr o va folosi pentru spălarea banilor obținuți pe căi ilegale. Când se așează din nou lângă Omer, el observă schimbarea dar ea nu-i spune ce se întâmplă. Ajunsă în aeroport, are grijă să plece de lângă polițist, apoi se duce la toaletă și deschide valiza care era plină cu bancnote. Imediat, Metin o sună și îi cere să iasă din aeroport pe o anumită bandă. Afară o așteaptă o mașină cu care demarează imediat, iar Omer o scapă din vedere. În mașină se află Metin care îi cere să semneze niște documente, din care să reiasă că banii provin din firma lui Elif, iar a doua zi va veni cineva să preia banii.

La Istanbul Bahar și Zerrin o vizitează pe mama lui Sibel pentru că Zerrin crede că poate femeia a avut o aventură cândva, cu Ahmet, iar Sibel era fata lui. Arda și Pelin stau de vorbă cu Hassan care se supără când aude că Omer este la Roma și își dă seama că Pelin i-a spus despre plecarea lui Elif. După ce se contrează cu Arda pe această temă, mințind că din întâmplare i-a scăpat informația în fața lui Omer, Pelin se duce mai încolo și îl sună pe Omer ca să-i dea adresa lui Elif de la Roma și a unui hotel în care Ahmet avea închiriat un apartament. Omer se duce acasă la Elif și o convinge să meargă împreună la hotelul despre care familia ei nu știa nimic. Când aude de la recepționeră că Ahmet venea foarte des pe acolo, în fiecare dată de 17 ale lunii, Elif rămâne perplex, pentru că nu-l crezuse pe Omer. Cei doi anunță decesul afaceristului și cer să intre în cameră ca să-i strângă lucrurile, dar recepționera spune că nu poate face asta până nu stă de vorbă cu directorul hotelului. Până la urmă Omer și Elif reușesc să fure o cartelă universală de la o femeie de serviciu, descuie apartamentul lui Ahmet și încep să cotrobăie după ceva diamante sau alte indicii. Menajera, însă, dă peste ei și începe să strige că sunt hoți. Omer și Elif sunt nevoiți să fugă pe scara de serviciu. Între timp îl vedem pe Mert aflat la New York care o sună pe Pînar întrebând-o despre Nilufer, menționând că nu poate da de ea.

Dragoste de contrabanda episodul 3 tr rezumat Omer reușise să ia un carnețel cu însemnări din camera de hotel a lui Ahmet și acolo găsesc o adresă și mai multe socoteli. Amândoi conchid că trebuie să fie ceva legat de o afacere, însă la adresa aceea nu răspunde nimeni. Omer găsește un geam spart și intră apoi deschide ușa și o bagă și pe Elif înăuntru. Într-adevăr, este un birou și în el se află cutii cu bijuterii. Elif le recunoaște ca fiind creațiile ei, dar modelele care nu i-au mai plăcut. Când verifică, vede că toate bijuteriile aveau pietre false. Acum Elif crede că Ahmet făcea afaceri cu bijuterii false. Omer descoperă un seif în spatele unui tablou și în interior găsesc o cutie cu un mecanism mascat de deschidere (pe care Elif îl cunoaște) care conține niște diamante. Elif răsuflă ușurată, însă uitându-se mai bine, vede că și acele diamante erau false. De disperare îi scapă un porumbel, că până a doua zi trebuie să găsească diamantele. Polițistul imediat sesizează noua informație, dar Elif minte că e din cauza datoriilor și a falimentului firmei de familie. Căutarea lor este întreruptă de un om, Yusuf, care este paznicul locului și care acum află că Ahmet a murit iar Elif îi sugerează să se întoarcă la Istanbul că poate acolo îi va da un nou serviciu.

Pînar și Tayyar se duc la cină la acasă la Zerrin, și acolo descoperim că Pînar este amanta lui Taner, deși el este căsătorit cu Aslî, dar o minte pe Pînar că relația cu soția lui este doar formală. La Roma, Omer o conduce pe Elif acasă și apoi o convinge să-l lase să rămână cu ea peste noapte ca să o știe în siguranță. În sufragerie, cei doi discută despre cele recent întâmplate Omer spunându-i că el știa despre Ahmet că spală bani dar că este și ea implicată pentru că există documente cu semnătura ei pe ele. Elif e surprinsă, ea a semnat orice document venit de la taică-său fără să citească, având deplină încredere. După aceea îi cere polițistului să-i explice cum se face spălarea de bani. Ascultându-l cu atenție, ea înțelege în ce fel de afaceri era implicat tatăl său și, auzind că și ea ar putea face închisoare, teoretic, din cauza documentelor semnate, se scuză că se simte rău și vrea să facă un duș. La baie, Elif plânge deznădăjduită. La un moment dat Metin sună și o avertizează să fie într-un anume loc a doua zi. Omer ascultă la ușă discuția, dar nu are cum să înțeleagă prea multe, pentru că Elif se ferește. Peste noapte, ea are un coșmar și strigă numele lui Nilufer. Omer o aude și vine să vadă ce se petrece, dar nu pune întrebări, ci privește cu multă luare aminte tatuajul curios de pe spatele lui Elif, care pare a fi un fel de cifru.

Dragoste de contrabanda episodul 3 tr rezumat A doua zi dimineață, Elif iese din casă încet, în timp ce polițistul doarme în camera de zi. Când se trezește, el găsește doar un bilet în care ea îl roagă să încuie ușa apartamentului când va pleca. Elif se duce la o firmă unde aduce valiza cu bani și este pusă să semneze un document. Totul se filmează de către Metin, care se află într-o altă încăpere. Încolțită, ea nu are încotro și face ceea ce i se spune. În acest timp polițistul îl sună pe Arda și află că Nilufer este numele surorii lui Elif, apoi el îi cere prietenului său să se intereseze bine unde se află Nilufer și dacă este cu adevărat la studii în New York. Pelin, machiată și aranjată, se duce acasă la dna Zerrin dându-se drept o colegă de-a lui Nilufer, și află tot ceea ce trebuie ca să-și dea seama că fata e dispărută. Între timp și Mert se convinge că Nilufer nu este în America, la adresa pe care o știa.

Când ajunge pe aeroport la Istanbul, Elif se desparte de Omer mulțumindu-i pentru ajutor, apoi merge la mantinelă și o caută din priviri pe Nilufer, care nu se află acolo. Metin o sună și îi spune că n-o s-o elibereze pe sora ei, ca să le facă în continuare jocul de-a spălatul banilor. Omer, în partea cealaltă, vorbește cu Arda și acum pune cap la cap toate amănuntele legate de gesturile inexplicabile ale lui Elif, înțelegând totul. Aleargă după ea și o găsește plângând. Elif se aruncă în brațele lui de data asta, și apoi îi spune câte ceva despre sora ei, dar nu adevărul întreg. În același timp, Tayyar discută cu Metin despre cum au îngenuncheat-o pe Elif și privesc înregistrarea făcută la birou. Omer o aduce pe Elif în fața sediului poliției și o roagă să meargă să spună totul ca să poată să-i salveze sora. Elif plânge și neagă că Nilufer ar fi răpită, ezitând ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 3 tr                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 4 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












miercuri, 20 iunie 2018

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie



Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. RecenzieTitlu - Asasinarea arhiducelui
Titlul original - The Assassination of the Archduke - Sarajevo 1914 and the Romance that Changed the World (prima apariție New-York, 2013)
Autori - Greg King și Sue Woolmans
Traducerea - Mihaela Sofonea
Editura - Corint
Preţ - 30 lei, 474 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 9786067931372
Gen - istorie, biografii
Comercializată pe Libris

Asasinarea arhiducelui de Greg King și Sue Woolmans nu este o carte de ficțiune, ci un document istoric amplu, istorisit pe înțelesul tuturor.
Viața poate fi imprevizibilă și este adesea presărată cu ironie amară. Luați în considerare cursul incredibil și teribil al celor doi frați Ernst și Max, născuți în luxul familiei imperiale austro-ungare: tatăl lor a fost alături de tronul imperial, iar cei doi au sfârșit în lagărul de concentrare de la Dachau. Soarta lor este, însă, aspectul cel mai șocant, strâns legată de un episod mult mai violent și mai plin de forță istorică al Europei: declinul și distrugerea Austro-Ungariei, anunțată de asasinarea tatălui lor, arhiducele Ferdinand. Pentru că dacă la prima vedere, totul pare a fi doar un asasinat politic, lărgindu-ne percepția, vedem cum acest act a schimbat soarta omenirii și a cauzat niște reacții în lanț: Primul Război Mondial, criza financiară, Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece și evenimentele zilelor noastre. Dacă Ferdinand nu ar fi fost omorât, poate că prea puțin din toate acestea ar mai fi fost așa, iar fața lumii ar fi avut o altă coloratură.

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie

Asasinarea arhiducelui aduce la lumină fapte mai puțin cunoscute de marele public și dezvăluie povestea umană a lui Ferdinand, din copilărie și până la căsătoria sa problematică cu contesa Chotek, problemele lor de la curtea imperială austriacă, momentele lor de fericire la Konopischt, moartea lor la Sarajevo și soarta copiilor lor, în jurul cărora o lume întreagă s-a dezlănțuit.
Arhiducele Ferdinand nu trebuia să fie împărat, dar moartea vărului său, prințul moștenitor Rudolf și abdicarea de la tron a propriului său tată, l-au transformat în singurul moștenitor al tronului imperial. Încă de la început, împăratului Franz Joseph I nu i-a plăcut de arhiducele Ferdinand. Iar relația lor a devenit și mai complicată atunci când Ferdinand a ales de soție o femeie care nu putea fi niciodată împărăteasă, Sophie Chotek, contesă de Hohenberg.

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie

Sophie provenea dintr-o familie aristocratică veche, avea zeci de strămoși iluștri, era foarte educată, vorbea câteva limbi străine, juca tenis și se pricepea la politică datorită tatălui ei care fusese mereu în apropierea curții imperiale. Dar ea avea un mare defect: nu era bogată, dimpotrivă, familia ei trăia modest, nu-și permiteau decât servitorii de strictă necesitate și călătorea adesea cu tramvaiul, ca să economisească bani. Ferdinand avea o suită de pretendente de viță nobilă și cu avere, dar greu îi era vreuna pe plac. Când Sophie a reușit să obțină un post de domnișoară de onoare în suita unei bogătașe nobile, care visa ca una din fetele ei să se mărite cu arhiducele, soarele a răsărit și pe strada ei. Ferdinand a cunoscut-o la unul din evenimentele mondene organizate de arhiducesa Isabella și s-a îndrăgostit de ea. Mai târziu au oficializat relația în ciuda tuturor impedimentelor, și astfel Ferdinand a văzut că din prinț moștenitor, a devenit un fel de paria al curții imperiale, din cauza acestei alianțe nedorite de Franz Joseph și de popor. Contesa Sophie nu a fost niciodată primită în familia imperială iar copiii ei nu au avut drepturi la tron.

Mai mult, chiar în ziua nunții a avut loc un atentat cu bombă miniaturală asupra lor, incidentul soldându-se cu răniți și morți printre trecători și servitori. Suita imperială n-a reacționat, doar au schimbat caleștile și și-au văzut de drum, însă contesei i s-a interzis să se afișeze pe viitor alături de arhiducele Franz Ferdinand la evenimentele oficiale, ca și cum n-ar fi fost soția lui legitimă. Abia ani mai târziu, în 1909, regele Carol I al României o invită în mod explicit pe Sophie, ca soție a vărului său, Ferdinand, la palatul de vară de la Sinaia, la Peleș. Acesta a fost momentul în care Sophie este recunoscută drept o membră cu drepturi egale ale capetelor încoronate ale Europei.

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie

Însă în Austria, deși lucrurile încep să se mai îndulcească în ceea ce o privește, împăratul, recunoscut drept un om foarte conservator, nu-i va recunoaște niciodată fiii ca pe niște membri imperiali cu drept la tron. Regulile inutile ale unei societăți muribunde au condus la umilința constantă a lui Franz Ferdinand și Sophie la curtea regală și, probabil, au contribuit și la decesul lor. În vara lui 1914 împăratul și oficialii regali au insistat ca Ferdinand să viziteze Sarajevo, în ciuda climatului politic volatil și ale încercărilor multiple ale lui Ferdinand de a anula călătoria.

Restul este istorie. Recomand Asasinarea arhiducelui de Greg King și Sue Woolmans tuturor celor care iubesc istoria, trecutul și caută să afle cât mai multe din cele ce se află dincolo de cortina de catifea a evenimentelor, în penumbra înțelegerilor secrete dintre marii lideri politici, dar ale căror efecte le suportăm noi, oamenii de rând.

Mulțumesc librăriei online LIBRIS pentru oportunitatea de a mă delecta cu această carte-document, care schimbă viziunea asupra împrejurărilor care au condus la declanșarea Primului Război Mondial.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin