marți, 6 august 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 68 turcesc, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 68 turcesc, rezumat

După ce euforia nunții de henna a trecut, frații Boran găsesc cu cale să-i spună mamei lor că acum, că știu sigur că Garip va deveni soțul ei, nu sunt de acord să locuiască împreună la conac. Faruk nu spune nimic în plus ca să explice felul în care vede el lucrurile, așa că Esma subînțelege că este dată afară din propria casă. Foarte tristă, ea pleacă în dormitor unde scrie în jurnal că aceasta este cea mai neagră zi din viața ei. De fapt, Faruk și Fikret se gândesc, nu s-o dea afară pe Esma din conac, ci își caută ei altă locuință.

Acasă la Senem se petrece o situație delicată. Guneș vine la ea în vizită, dar după câteva minute apare la ușă și Dilara. Senem nu poate scăpa de ea, așa că cele două rivale și pretendente la inima lui Adem se cunosc. Diferența este că Guneș știe cine e Dilara, pe când aceasta din urmă habar nu are că stă de vorbă cu amanta soțului ei. În timp ce fac conversație, Adem o sună pe Dilara s-o întrebe de următoarea vizită la medic, iar Guneș aude despre ce-i vorba și se simte jenată, pentru că Adem nu-i spusese despre întrevederile sale cu Dilara. La cina pe care el o pregătește așa cum poate, Guneș îi spune că a aflat despre vizitele lui la medic și între cei doi are loc o explicație. Adem este însă convins că nu mai are sentimente pentru Dilara și că totul este datorită copilului pe care îl vor avea, el dorind să fie un tată cât se poate de bun, chiar dacă el este cu o altă femeie.

Mireasa din Istanbul, ep. 68 turcesc, rezumat

Evenimentele care au loc sunt oarecum puse în umbră de petrecerea de nuntă a Esmei cu Garip, însă înainte de asta, conform tradiției, trebuie să aibă loc o baie în hammam a miresei. Esma se împotrivește la început, dar apoi acceptă. De data asta, însă, nimic neplăcut nu are loc, doamnele doar bucurându-se de moment. Fikret, care acum se împacă foarte bine cu Adem și au convenit să-și mai dea fiecare o șansă, îl invită la nuntă. Sureyya, Ipek și restul din casă se ocupă de organizare.

La firmă, Fikret vede interesul tot mai evident al lui Okan pentru Ipek, ca și faptul că ei îi place această atenție, așa că se duce la el în birou și îi vorbește pe șleau, spunându-i să stea departe de nevasta lui. Okan neagă totul afirmând că o apreciază pe Ipek pentru ceea ce face și că are nevoie de rețeaua de oameni de afaceri și de clientela pe care ea singură a dezvoltat-o. Astfel, discuția se termină în coadă de pește. Acasă, Fikret este iarăși stresat pentru că Ipek tot vorbește cu Okan la telefon.

Mireasa din Istanbul, ep. 68 turcesc, rezumat

Într-o zi ploioasă, ziua nunții Esmei, ea pleacă de acasă cu un taxi și merge în ceainăria unde s-a întâlnit prima dată cu Fevzi și i-a acceptat cererea în căsătorie. În amintire, își cere iertare de la el și se întreabă oare cum ar fi fost viața ei dacă avea atunci tăria să-l refuze și să-i spună că iubește pe altcineva? Timpul trece și telefonul ei este închis. Sureyya și Nurgul își fac griji că nu știu unde se află Esma și se gândesc să nu se fi produs o amnezie. Îl sună pe Garip și acesta se duce s-o caute, găsind-o în ceainăria respectivă. Într-adevăr temerile celor de acasă se confirmă oarecum - Esma nu-și amintește cum a ajuns acolo și ce a făcut în acel timp.

Mireasa din Istanbul, ep. 68 turcesc, rezumat

Garip o aduce acasă unde Ipek pregătise deja totul, și are loc ceremonia cununiei civile. Esma coboară scările și, undeva în amintire, se vede ca și când s-ar fi căsătorit cu Garip atunci, demult, când erau tineri. După ce se încheie căsătoria, are loc dansul mirilor, pe o melodie interpretată de Sureyya și Dilara. Adem se simte oarecum stingher la acest eveniment, dar și-a propus să uite trecutul și să o ia de la capăt cu o altă atitudine. Se așează la o masă și o privește pe Dilara, invitând-o din priviri la el după ce cântă. Ea acceptă să vină să stea de vorbă, dar este destul de distantă și găsește rapid o scuză ca să plece de lângă el. Senem, care e cu ochii pe el, îl ia deoparte și îl dojenește că se joacă cu inimile a două femei în același timp. Atunci el se hotărăște deodată și o cheamă pe Dilara în dormitorul Adei să-i spună că va accepta divorțul așa cum și-a dorit și nu-i va face niciun fel de probleme. Ea nu se aștepta la așa ceva și începe să plângă după ce rămâne singură.

După ce toată lumea pleacă acasă, Esma își cheamă fiii și le spune de ce s-au întâmplat toate așa de rapid între ea și Garip, le spune că are Alzheimer și că ar vrea ca ei s-o înțeleagă și să nu plece din conac.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 67 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 69 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












luni, 5 august 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

Esma este și ea tristă că a fost nevoită să ia această decizie dar nu vrea să fie o povară pentru Garip. La micul dejun își anunță, sec, familia că nu se mai căsătorește, după care iese afară să se plimbe. Cu toții rămân uimiți de această schimbare atât de radicală, singurul care este mulțumit fiind Fikret. La firmă, frații discută cu Garip despre recentele schimbări iar el le spune că trebuie să le cedeze acțiunile date de Esma, pentru că are de gând să plece în Statele Unite, la fiica sa. Cu această ocazie el își dă seama că motivul pentru care Esma a renunțat la căsătorie nu sunt copiii ei, așa cum credea la început.

Adem, care s-a mutat la hotel și acum poate să meargă în cârje, continuă ședințele la psiholog și începe să descopere că a făcut eforturi și s-a schimbat, după ce îi spune lui Idil că l-a apărat pe Fikret dintr-un soi de instinct. Însă ea îi dezvăluie că furia din trecut n-a dispărut, ci s-a transformat și s-a îndreptat către Dilara, pe care Adem o percepe la nivel subconștient ca pe maică-sa. În timp, Idil îl face să înțeleagă că are nevoie de cineva alături de el și se mută înapoi la Guneș.

La fundație, Kîymet nu scapă ocazia să o bârfească pe Esma și le spune celorlalte femei despre recenta hotărâre de a renunța la Garip. Chiar atunci Esma intra pe ușă și o privește pe cuscra sa cu subînțeles, dojenind-o din priviri pentru atitudinea pe care o are. Dar Kîymet nu se va opri din a încerca s-o discrediteze pe rivala sa la funcția de președintă a fundației, crezând că astfel va reuși să aibă ea de câștigat.

În timp ce toată lumea se gândește ce s-o fi întâmplat cu Esma de s-a răzgândit atât de brusc și fără explicații, Nurgul găsește jurnalul bătrânei pe când făcea curat în camera ei. Servitoarea nu poate să țină în ea așa un secret și se duce la Sureyya să-i spună cum stau lucrurile, dar o roagă să nu afle stăpâna că a găsit jurnalul. Sureyya preia acțiunea asupra ei și își face curaj să stea de vorbă cu soacră-sa în grădina de iarnă, mințind-o că știe de Alzheimer-ul ei de la cineva din spital. Esma recunoaște că ăsta e motivul despărțirii de Garip, dar insistă că nu trebuie să afle nimeni despre problema ei și o pune pe Sureyya să promită că nu le va spune fiilor ei despre acest lucru. Ea promite și se ține de cuvânt, însă o pune pe Nurgul să-l sune pe Garip. Acesta își făcuse bagajele ca să ia avionul spre America și și-a închis telefonul.

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

Nurgul pleacă împreună cu Nazif către casa lui Garip, dar acesta tocmai lua un taxi spre aeroport. Nurgul aleargă după mașină până la un stop și oprește taxiul apoi intră lângă Garip să-i spună ceea ce știe. Acesta se întoarce din drum și o găsește pe Esma plimbându-se, apoi îi spune că va sta lângă ea indiferent ce se întâmplă, chiar dacă ea va uita cine este, că el va avea amintiri pentru amândoi, dacă boala va evolua atât de mult. Garip stabilește să se căsătorească foarte repede, iar Esma anunță din nou acest lucru la cină, bineînțeles, fără să dea explicații concrete. Cei din casă sunt bucuroși, iar Sureyya se gândește să organizeze nunta de henna, lucru cu care bărbații nu sunt de acord, dat fiind ultimele peripeții de același gen. Totuși din cauza tradiției, nu au încotro și acceptă organizarea petrecerii în conac, crezând că în felul ăsta chiar nu se poate întâmpla nimic rău.

În seara cu pricina, femeile sunt îmbrăcate în stil medieval și rămân toate la conac. Bărbații merg acasă la Akif cu copiii și se uită la meci. Ca să nu se repete faza de data trecută, când ei au avut grijă de cei mici, au chemat o baby sitter de profesie, rusoaica Anastasia, fără să le spună soțiilor lor. La conac femeile se distrează de minune, în compania a doi dansatori. În realitate, ei sunt hoți și Ipek îl surprinde pe unul dintre ei cotrobăind prin dormitor. Ipek țipă, dar muzica este atât de tare că strigătele ei nu se prea aud. Până la urmă bineînțeles că totul degenerează și cei doi hoți, după ce și-au burdușit o geantă de voiaj cu lucruri de valoare, le încuie pe femei în hammam, luându-le telefoanele mobile și pleacă.

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

La un moment dat Faruk vrea să vadă ce se mai întâmplă acasă și constată că nici una dintre soțiile lor nu răspunde. Dându-și seama că din nou s-a întâmplat ceva grav, cu toții se agită, iar lui Akif îi vine ideea să urmărească telefonul lui Senem prin aplicația pe care o avea și astfel hoții sunt prinși și totul se termină cu bine. După ce poliția aduce geanta cu lucrurile furate, Akif scapă porumbelul din gură și pomenește de Anastasia. Episodul 67 din serialul Mireasa din Istanbul se încheie cu cicăleala fetelor care se supără că o străină a avut grijă de copiii lor.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 66 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 68 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin