marți, 24 iulie 2012

Scandinavia 2012. Auschwitz, Varsovia, ferry-boat-ul.

In a treia zi de excursie am vizitat lagarul nazist de la Auschwitz, apoi Varsovia, capitala Poloniei.

Auschwitz, intrarea in lagar
 La Auschwitz am avut parte de un tur ghidat in engleza (ca sa platim mai putin biletul de intrare, de altfel singura facilitate de acest fel oferita de ghida, din cate stiu) si am vazut, fara emotie, credeam eu, locurile in care multi oameni au murit doar pentru ca erau evrei, tigani, batrani sau prea slabi pentru a munci.
Auschwitz

Auschwitz - in interiorul unui bloc
Cu toate ca am o parere foarte personala despre adevarul istoric versus istoria oficiala, dupa ce am intrat in doua blocuri (oare de aici s-au inspirat comunistii lumii in a construi blocuri de locuit?), dupa ce am vazut paturile de paie ca pentru animale, maldarele de păr (desi, ca fiica de coafeza care a avut atelier particular acasa, as putea sa bag mana in foc ca era lână ceea ce am văzut in vitrinele respective - nu ca nu ar fi fost femeile tunse, dar probabil ca pentru o expozitie in scop turistic era de preferat sa fie pusa lana in loc de fire de par uman), pantofii si ochelarii celor disparuti, mi s-a facut rau, aveam o usoara senzatie de sufocare, si una dintre cladiri am sarit-o. Insa am intrat sa vad si o camera de gazare. Intr-un sfarsit am reusit sa ma detasez, desi in urechi inca imi suna vocea ghidei locale care insiruia zecile de mii de morti de toate natiile, sau milionul de evrei exterminati.

Am cautat ca teleghidata chioscul cu racoritoare, mi-am luat o inghetata si am savurat-o sperand sa ma readuca in prezent. M-am urcat in autocar si inca imi perindau prin fata ochilor cuvintele "Arbeit macht frei", munca te elibereaza, scrise cu litere de tabla la intrarea in lagar. Retoric m-am intrebat iar si iar, oare de ce Hitler o fi sustinut teoria rasei pure din moment ce el era brunet?!

Orele au trecut, am ajuns la masa, am gustat mancaruri poloneze, apoi am mers la Varsovia unde am avut parte de un tur ghidat de un student roman, la fel cum avusesem parte si la Cracovia. Am vizitat o catedrala, apoi un parc de vis-a-vis de Palatul Parlamentului. Un parc tare frumos, cu castele, statui si restaurante, cu mici felinare puse pe marginea aleilor in fiecare seara. Si nu le lua nimeni acasa.....  Nu ma mai puteam tine de grup, mergeam aplecata de spate, nu mai auzeam decat accidental explicatiile lui Cristian, valceanul nostru care ne conducea prin Varsovia.
Catedrala in Varsovia
Castel in parc

Felinare chinezesti in parc
Restaurant
Abia asteptam sa ajung la cazare, in hotelul Ibis, de 3 stele. Incepusem sa ma obisnuiesc cu cazarile bune, iar in Scandinavia aveam chiar parte de rasfăţ din acest punct de vedere. Insa sciatica nu m-a iertat. In fiecare dimineata imi pocneau vertebrele la coborarea din pat si imi era din ce in ce mai greu sa ma bucur de excursie.
Castelul pe apa




Felinare pe alei













A patra zi a fost una de drum intins, catre ferry-boat-ul luat de la Swinoujscie pana pe malul suedez, la Ystad. Am stat un pic si pe punte, am facut ceva poze, am filmat, iar a doua zi dimineata, Suedia ne-a intampinat cu o vreme frumoasa si cu preturi mari. In drum spre Stockholm, cu toata scumpetea mi-am cumparat un tub de Voltaren de la prima farmacie intalnita in cale. Din fericire, pe acolo mai toata lumea stie doua boabe de engleza, asa ca nu mi-a fost greu in nici o situatie.
Pe vas











Norrkoping, Suedia
Piata in Norrkoping










Seara am ajuns in capitala Suediei, la hotelul Quality Prince Philip (4 stele la ei, 3 stele plus, la noi), care avea sa-mi fie gazda cca 30 de ore, timp in care durerea de spate m-a tintuit in loc, pe net si la geamul deschis doar cat o palma, prin care vedeam un coltisor de suburbie a Stockholm-ului.
Dar despre ce nu am putut vedea live, in episodul de maine.

Stockholm, camera de hotel 
Stockholm, de pe geamul camerei






Daca ți-a plăcut, dă și la alții:








Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul




luni, 23 iulie 2012

Scandinavia 2012. Inceputul - Cracovia

Plecasem catre Bucuresti, cu trenul. Nici acum nu prea inteleg de ce eu, care de cand s-a "inventat" microbuzul de Bucuresti, adica de vreo 11-12 ani, n-am mai pus piciorul in tren, am preferat sa fac o schimbare. Cred ca din cauza valizei buclucase, care fiind foarte mare, m-am gandit ca nu voi avea loc sa o pun in spatele microbuzului si sa ocup mai tot spatiul de sub ultimele scaune, spatiu rezervat de regula bagajelor. Asa ca am luat trenul, care cum era de asteptat (si de enervant.....) a avut peste o ora intarziere. Dupa aceea am cautat invartindu-ma cam pe loc in zona garii Hello hotel - ul unde aveam rezervare. Adica la fostul Continental, lipit de Ibis, si el la randul sau fost Hotel Nord.

Mi-am folosit cardul de reduceri pentru profesori si am luat cazare cu 22 euro in loc de 31. Cu alte cuvinte mi-am scos dintr-un foc plata acestui card pe aproape 2 ani. Dupa ceva ce cu greu se poate chema odihna, din cauza caldurii - nu de altceva, m-am trezit pe la 3 dimineata sa ma pregatesc de plecare.

La 6.30 am pornit cu un autocar frumos, curat si nemtesc catre Budapesta. Pe drum i-am luat pe ceilalti colegi de excursie, si am ajuns in capitala ungara cu o oarecare intarziere, dar asta n-a impiedicat-o pe ghida (Oana Rotaru) sa ne conduca pe turul programat. Am ajuns seara tarziu si la hotel Polus, curat, insa cu maxim 2 stele dupa standardele noastre. Eu i-as fi dat ceva de genul o stea plus. Micul dejun a fost destul de subtire, pe masura confortului din hotel.

Case pe drumul catre Cracovia
Catedrala Wawel, simbol al Cracoviei
A doua zi am plecat catre Cracovia, oras atestat documentar pentru prima data in sec. al 9-lea. Pe drum am ramas impresionata de casele frumoase, cu gradini in fata, respirand bunastare si fiind semn de oameni gospodari, dar am remarcat si un cult al celor plecati din aceasta lume, pentru ca pe unde am trecut am intalnit vreo 3 sau 4 cimitire, toate avand mormintele pline cu buchete de flori proaspete.


In orasul polonez am facut un tur de autocar si apoi am vizitat catedrala Wawel, un loc plin de istorie, unde sunt ingropati cativa conducatori polonezi din Evul Mediu (de exemplu Vladislav I cel Scund (1320-1333) si fiul acestuia, regele Casimir III cel Mare (1333-1370), dar si presedintele Lech Kaczyński, decedat in 2010 intr-un accident aviatic in Rusia.

Seara am ajuns la hotel Krakus, de 3 stele, confortabil, cu micul dejun consistent. Nu mai stiu daca avea internet wireless sau nu. In mod curios, vizita si sederea in Cracovia mi s-au sters aproape total din memorie, desi a trecut atat de putin timp de atunci. Cred ca deja aveam probleme cu coloana, si cu oboseala acumulata in cele 2 nopti in care dormisem prea putin, ceea ce insemna ca lumea exterioara era mai indepartata decat as fi vrut.

Case pe drumul spre Cracovia
Pe tot parcursul excursiei mi-as fi dorit sa putem ajunge la cazare ceva mai devreme decat ora 10-11 seara. In acest fel ar fi fost toata lumea multumita: si hoinarii carora le place sa iasa la sosea dupa ce s-au cazat, si lenesii care se bucura indelung de un duș reconfortant si se baga in pat mai devreme pentru ca nu-si mai simt picioarele de oboseala. Insa din pacate nu s-a intamplat asa, dimpotriva, intr-una din urmatoarele nopti aveam sa dormim doar 4 ore, eu si colega mea de camera.
Dar acum eram in Cracovia, fosta capitala a Poloniei intre secolele 11 si 16, iar a doua zi, in drum spre Varsovia, urma sa vedem o fateta cruda a istoriei recente a omenirii.

Mai jos, Cracovia in cateva imagini sugestive.

Mormantul lui Lech Kaczinsky


La plimbare cu o caleasca alba

Interior, catedrala Wawel

Fantana arteziana in Cracovia

Cimitir polonez plin de flori proaspete pe morminte


Statuia papei Ioan Paul al II-lea

Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012



Daca ți-a plăcut, dă și la alții:




duminică, 22 iulie 2012

Scandinavia 2012. Rezumat.

Vacanta mea scandinava s-a terminat deja. Acum imi trec prin fata ochilor franturi de imagini, multe nu mai stiu de unde sa le iau, totul se amesteca, nemultumirile se estompeaza, ramane frumusetea si arta pura, dar mai presus de toate, acei nori tridimensionali. Tare imi era dor de felul in care se vad norii la latitudini mai nordice. Dupa mine, merita sa merg catre nord numai ca sa mai vad norii aceia fantastici.

Vedere de pe ferry-boat, din Polonia spre Suedia
Stockholm, vedere cu nori tridimensionali
Praga - vedere cu nori tridimensionali
Am plecat cu trenul spre Bucuresti intr-o zi torida, acum mai bine de doua saptamani. Apoi am pornit cu autocarul prin Ungaria, Polonia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia si iar Ungaria si acasa. Am vazut Cracovia, Varsovia, Auschwitz-ul, oraselele suedeze in drum spre Stockholm, pe care eu l-am ratat din cauza unei severe crize de sciatica, apoi Oslo si trambulina de la Holmenkollen, casele cu iarba pe acoperis, parcul Vigeland si sculpturile cu reptilieni, muzeele vikingilor, ale navei Fram sau Kon-Tikki, preturile uluitoare ale Norvegiei - rosiile, 5 euro kg - , castelul de la Elsinore unde s-ar fi petrecut actiunea din piesa Hamlet, Copenhaga si croaziera, apoi turul zonei centrale, cautatul metroului care sa ne duca pana la hotelul Radisson-Park Inn din zona aeroportului (metrou de care intr-un tarziu am aflat ca nu exista in varianta spusa de ghida), ploaia torentiala din capitala daneza, dragonii cu cozile impletite, dragonul din fata primariei, dragoni, dragoni peste tot prin tărâmurile vikinge.

Catedrala Mantuitorului, Copenhaga
Castelul lui Hamlet de la Elsinore, Danemarca

Clima racoroasa ne-a priit la toti colegii de excursie, desi in tara auzeam ca este cod portocaliu. Noptile inca albe ne-au insotit visele, soarele rasarit pe la 1-2 noaptea ne-a luminat cararile somnului intrerupt o clipa, cat sa dai la o parte draperia luxoasei camere de hotel ca sa vezi ca afara e dimineata ca si cum ar trebui sa mergi la serviciu, grupul mic de excursionisti ne-a permis sa ne rasfiram in tot autocarul si sa ne odihnim picioarele obosite de orele interminabile de mers pe jos prin catedrale in stil gotic, castele cu sculpturi renascentiste ori baroce, prin parcuri, peste poduri vechi de sute de ani, ori prin market-urile mai mult decat accesibile ale Berlinului.

Cracovia

Parcul Vigeland, Oslo
Dupa capitala Germaniei a urmat popasul la castelul Sans-Souci, unde splendoarea unor timpuri azi apuse te invita, parca, la o incursiune pe aleile sale de unde te astepti sa auzi fosnind crinoline matasoase, sa vezi cavaleri si doamne grabind-se la urmatorul menuet sau ferindu-se de priviri indiscrete in foisoarele opulente de printre copaci.
Tigrul, simbol al orasului Oslo

Apoi am poposit in Dresda, orasul ras de pe fata pamantului de bombele razboiului si renascut din propria cenusa. Statuile innegrite de fum te privesc bland, ca si un om care a trecut printr-o durere de nedescris, pe care a invins-o dar care nu mai poate simti nimic in plus. Acolo arta te inconjoara de peste tot, de la Opera pictata de Raffael, la studentii la conservator care canta in mijlocul pietei partituri clasice pentru a castiga un ban in plus. Amintirea mortii si a distrugerii te copleseste. Piatra e nemuritoare si rece. Emotia e toata in afara, in lacrima ţâşnită fara vrere din ochiul privitorului neputincios in fata implacabilului. In Dresda intelegi ce inseamna nemurirea, in Dresda intelegi perfect mitul pasarii Phoenix.
Apoi mergi mai departe in drumul tau, catre Karlovy Vary, o statiune de lux alta data, catre Praga, si Bratislava, si apoi din nou Budapesta, ca si la plecare, dupa care ajungi acasa.

Zambesc amintirilor, ma gandesc la colega de camera, la cei cativa de care m-am simtit mai apropiata, la doamna care fuma mult si ii placea sa bea bere seara de seara, la femeia care facea duş odata la 3-4 zile, la domnul care calatorea singur, la familia cu copiii dupa ei, la prietenele care hoinareau hai-hui prin oras in fiece seara oricat de obosite ar fi fost, la familia din Sibiu cu care am stat in prima zi la masa de pranz, la dna doctor enervata de patul camerei de hotel din penultima seara, la cei din spatele autocarului care se distrau toata ziua, la vocea graseiata a ghidei si la soferii mereu amabili cu valiza mea de poveste.
casa cu iarba pe acoperis

Gradinile palatului Sans Souci

Dresda

parc in Varsovia

camera de hotel de la Stockholm
Da, este si o poveste, ca-n filmele cu proşti, in care valiza mea cea mare cumparata dintr-un magazin de chinezarii acum vreo 2-3 luni, special pentru calatoriile mele estivale, a inceput sa cedeze, pas cu pas, chiar din primele ei ore de folosire. In trenul catre Bucuresti s-a rupt un piciorus de sprijin, in prima zi de excursie a cedat si al doilea piciorus, apoi zilnic, mai sarea un surub, mai cadea o bucata de metal din troller, si a cazut si manerul, de tot - pt ca era doar lipit de valiza !!! - apoi s-a desprins chiar trollerul, pana sa ajung acasa, a cazut si bucata de plastic cu cifrul (de decor, de altfel) si uite asa, in Berlin am fost nevoita sa-mi cumpar alta valiza, si sa o car pe cea veche (in care pusesem doar mancarea, suvenirurile si o pereche de adidasi) tinand-o cu mana bagata in interior, printre cele doua benzi de la fermoar. Din fericire, rotilele erau foarte bune, singurul lucru bun de la aceasta valiza de doi lei - desi a costat cu mult mai mult. Un surub a cazut, nu stiu de unde, chiar dupa ce am intrat in casa. Oricum nu mai conteaza, singurul ei scop in viitor va fi de a depozita hainele de iarna pe timpul verii si cele de vara pe timp de iarna. Ori ca sa doarma pisicile mele in ea.


Asadar, asta a fost rezumatul excursiei de 14 zile prin Scandinavia oferita de Omnia turism. De maine, incetisor, derulez filmul, episod cu episod, zi de zi, a celor vizitate pe acolo.



Daca ți-a plăcut, dă și la alții:



vineri, 22 iunie 2012

Elite PTC sites

Dintre site-urile pay per click care sunt stabile si platesc, de multi ani, recomand:

INCENTRIACLICKSIA , NEOBUX







joi, 31 mai 2012

Card de reduceri pentru profesori


Si pentru studenti sau tineri pana in 30 de ani. Auzisem despre un asemenea card inca de acum 2 ani. Am cautat pe net, am gasit informatii si l-am comandat. In mod normal este valabil 16 luni (din sept.2012 pana in dec. 2013, de exemplu) dar daca este comandat acum, e valabil doar pana la sfarsitul lui 2012, asa cum este si al meu.

Reducerile sunt la: muzee, obiective turistice, hoteluri, restaurante, benzinarii, reviste si ziare, magazine, etc, din tara si din lume. Ca sa stiti cine ofera reduceri pt detinatorii unui asemenea card si cine nu, verificati lista aici: http://www.isic.ro/reduceri-isic/

In plus, posesorii de card pot downloada gratis o licenta Bit Defender pe 6 luni: http://www.isic-romania.ro/reduceri-it-bit-defender/ .

International Teacher Identity Card sau Cardul International de Profesor este SINGURA dovada recunoscuta international ce atesta statutul de cadru didactic, sustinuta de UNESCO si de Uniunea Europeana. Posesorii cardului ITIC devin parte a unei comunitati internationale a cadrelor didactice si care se bucura de acces preferential la peste 42.000 de discounturi si beneficii in Romania si in lume (reteaua ITIC cuprinde 120 tari).


*** Conditii de Eliberare

- Sa fie cadru didactic la o institutie de invatamant acreditata si/sau recunoscuta de Ministerul Educatiei si Cercetarii
- Sa activeze cu norma intreaga
- Pentru acest tip de legitimatie nu exista limita de varsta
- Sunt acceptati solicitanti indiferent de nationalitate sau tara de rezidenta

*** Documente Necesare
- formular completat si semnat (se downloadeaza de pe site)
- adeverinta cadru didactic cu norma intreaga
- copie CI
- fotografie tip buletin
- dovada platii cotizatiei de membru in valoare de 30 Ron (conturile se afla pe site-ul www.isic.ro)

Mai multe detalii, aici: http://www.isic.ro/carduri-itic/

La aceasta pagina http://www.isic.ro/agentii-autorizate-isic/  gasiti lista de agentii autorizate ISIC/ITIC dar daca in orasul dv. nu se gaseste asa ceva, el poate fi comandat pe internet. Eu asa am facut, am primit mesaj de la dansii a doua zi dupa ce am completat formularele necesare pe net, am platit taxa de 30 lei si am trimis formularul de adeziune completat, semnat si scanat, iar dupa inca cca o saptamana am primit acasa, in cutia postala, plicul cu cardul solicitat.

Acum abia astept concediul ca sa-l pot folosi si sa ma bucur de avantajele sale.

miercuri, 16 mai 2012

Stefan ce Mare si regii Frantei

Azi am umblat hai hui pe internet si am dat peste ceva interesant:

Stefan cel Mare al Moldovei a fost strabunul regelui Ludovic al XVI-lea al Frantei
orchestra
Pentru ca:

1. Ştefan cel Mare (1435-1504), l-a avut ca fiu pe:
2. Petru Rareş (1486-1546), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
3. Maria, casaorită cu Ion Movilă (mare logofăt al Moldovei), cei doi având ca fiu pe:
4. Ieremia Movilă (?-1606), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
5. Maria Movilă (1592-1638), căsătorită cu Ştefan Potocki (1568-1631, conte polonez), cei doi având ca fiică pe:
6. Anna Potocki (1615-1690), căsătorită cu Dominic Kazanowski (1605-1648), cei doi având ca fiică pe:
7. Maria Kazanowski (1643-1687), căsătorită cu Stanislas Iablonowski (1634-1702), cei doi au avut ca fiică pe:
8. Ana Iablonowski (1658-1727), căsătorită cu Rafael Leszczynski (1650-1703), cei doi avându-l ca fiu pe:
9. Stanislas Leszczynski (1677-1766), regele Poloniei, care a avut ca fiică pe:
10.Maria Leszczynski (1703-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774), regele Franţei, cei doi având ca fiu pe:
11.Louis de France (1729-1765), care l-a avut ca fiu pe:
12.Ludovic al XVI-lea (1754-1793), regele Franţei.

postare preluata de pe forum-anti-christi

duminică, 13 mai 2012

Let's do it: cine curata si cine murdareste

Ieri, 12 mai, am participat impreuna cu un grup de voluntari la curatarea albiei unui rau, in cadrul actiunii nationale Let's do it!
Pe o sectiune relativ mare de albie, erau zeci poate sute de pet-uri. Le-am strans in cca 55-60 de saci, restul pana la 80 fiind alte gunoaie (haine vechi, pantofi, papuci, sticle si sticlute, bucati de plastic, saci de rafie, tuburi de spray, pachete de tigari, etc).
Tocmai besteleam in gand pe oamenii cu casele pe mal, din care unii  priveau la noi - nu stiu cu ce sentiment, ca nu aveam ochelarii de vedere pe nas - pasnici, fara vreo intentie de a ne ajuta cu ceva, cand un batran trecand spre casa ne-a spus ca toate mizeriile alea vin de la satele din amonte, cand se da drumul la unul dintre baraje.
Un coleg mi-a confirmat ca in acele zile nu vezi apa râului, din cauza pet-urilor si a gunoaielor care plutesc la suprafata. Apoi taica'meu, care in tinerete a lucrat in zona numita Valea Muntelui, mi-a povestit ca pe acolo oamenii dau gunoaiele "pe apa", asa sunt invatati de generatii.
Oare cat timp va mai trece pentru ca lumea sa invete sa fie civilizata? Si ne mai miram de ce suntem considerati drept o tara din lumea a treia.





vineri, 11 mai 2012

Rochita din tablou

Acum mulți, mulți ani (ei, totuși nu chiar așa de mulți :))) ), eram dusă la un atelier foto. Nu-mi amintesc cum mi s-a făcut poza. Dar mai țin minte când mi s-a adus tabloul, era vară și eram acasă cu fratele meu. M-am uitat mirată și enervată pe mine, pentru că în poză, plângeam. Aveam o rochiță de bumbac scurtă, galbenă cu dungi albe, și cu rățuște mici, roșii, pe ea. Arăta mai mult a sarafan, și mai țin minte că îmi plăcea tare mult, aș fi vrut mereu s-o am pe mine, dar se pare că era rochița mea de duminică :)

Nu știu de ce plângeam, cred că pentru că mama dispăruse din peisaj, se băgase după fotoliul în care trebuia să stau în picioare, nu știu de ce. Cred că eram cuminte, dar faptul de a vedea deodată că mama nu e lângă mine, ci doamna aceea necunoscută și cușca aceea urâtă și neagră, m-au făcut să plâng. Așa arată primul tablou din viața mea. O moțată ochioasă, grăsunică, având o lacrimă la colțul ochilor negri.

Poza cu tabloul acela nu am mai găsit-o, însă o am pe aceasta, de când eram țărăncuță la un Crăciun, la grădi. 





luni, 7 mai 2012

Richard Burton, intre Cleopatra si Henry Rex

Cand inca era vacanta de Paste mi-am facut timp sa vad si eu, dupa atatea zeci de ani de la lansare, superproductia Cleopatra. Prea citisem multe de-a lungul timpului, prea era laudat acest film, asa ca m-am intins frumusel pe pat, cu pisica preferata la picioarele mele, cu doua perne sub cap si am inceput vizionarea.
In prima parte a filmului, in care este povestita relatia Cleopatrei cu Julius Caesar (Rex Harrison), sincera sa fiu, jocul lui Liz Taylor mi s-a parut destul de plat si de teatral. Ma gandeam ca probabil asa era moda in anii '60, si incercam sa ma resemnez, ca in afara de decoruri, machiaj si costume, altceva spectaculos nu vedeam. Jocul lui Rex Harrison era foarte bun, dar partitura Cleopatrei ma dezamagea. Dupa care, adica dupa moartea lui Caesar, intra in scena Marc Antoniu, pasional jucat de Richard Burton. Iar Liz se dezlantuie si ea, alaturi de partenerul ei de viata si de film, intr-un joc de o naturalete naucitoare. Cand s-a terminat filmul as fi vrut sa-l pun de la capat, sau de la mijloc incolo, atat de mult imi placuse. Nu neaparat Liz, cat Richard. Nu cred ca un alt Marc Antoniu ar fi fost la fel de indragostit ca el, atat de subjugat de frumusetea Cleopatrei ca el, atat de temperamental ca el.


Credeam ca jocul se datora faptului ca se indragostise de Liz. Apoi, dupa cateva zile, am revazut filmul Anna celor o mie de zile, care relateaza romantat povestea de dragoste dintre regele Henric VIII al Angliei si Anne Boleyn, cea de-a doua sotie, dintre cele 6 cate a avut acest rege afemeiat. Si am regasit un acelasi Richard Burton pasional, dar si dictatorial, si plin de prejudecati, si tinut la respect de o Anne (Genevieve Bujold) care descopera gustul puterii si il subjuga total pe rege, de la care pana la urma obtine totul, adica numele de regina.
Forta dramatica pe care o emana Richard este foarte intensa, parjoleste totul in jur, si este greu sa joci alaturi de el, sa-i dai replica, si sa te mai si distingi ca o voce clara, ca un personaj de aceeasi talie cu cel jucat de actor.

Daca incerc sa caut un nume de azi care sa-i semene, nu cred ca gasesc. Azi avem efecte speciale, si mult mai putin talent dramatic. Atunci numele actorilor din rolurile principale erau un gir ca filmul avea sa fie bun. Uneori ajungea chiar si numai numele regizorului, iar daca protagonistii erau cvasi necunoscuti, nu peste mult timp ei deveneau celebri.

De aceea veti mai gasi povesti despre filmele vechi prin pulberea de stele.



marți, 1 mai 2012

De Traiani et Paulus

Toata lumea vorbeste despre statuia lui Traian din fata Muzeului de Istorie din Bucuresti. Dau si eu un search pe net, vaz statuia si nu prea pricep. Drept e, ca nu ma pricep la arta, ca un cunoscator.
Ce as avea de spus, e ca din cate stiu, romanii au fost un popor civilizator, au cucerit teritorii, dar nu au distrus, dimpotriva, au lasat in urma cetati, castre, drumuri, apeducte, au adus cu ei, pe unde au trecut, o civilizatie intreaga. Si atunci de ce sa reprezinti un imparat care a adus civilizatia pe aceste meleaguri, in curu' gol?!?!??! Acum sculptorul nu mai este, e decedat din 2008, si citesc ca aceasta statuie este o copie a aceleia originale care se gaseste la Roma.

Ma rog!... Si ce parascovenie e aia cu lupoaica si sarpele (dragonul, de fapt, simbolul dacic, noi zicem ca e lup, dar altii zic ca e dragon, si tare mi-e ca au dreptate:) ) uniti ca niste gemeni siamezi din India sau Pakistan, la cap?!

Si intreb si eu: de ce pe scari, nene ?!??!?! Nici pe trotuar, nici la intrare, pe scari!!

Deh! Ganduri de femeie, nu ma luati in seama :)

Ce e cu Paul? Cum care Paul? Lambrino, care altul? Ce legatura are cu Traian? S-ar putea sa vedem peste vreun an jumate, asa. Aaaa, si deocamdata sunt cumetri. Aveti dreptate, nu cu imparatul, cu ălălalt Traian.
Asta-i tot de pe net. Da' orsicum, Paul, bre ??!?!?!?

Ma duc sa pun patrunjelul in ciorba. Va pup! :*

luni, 23 aprilie 2012

Despre biserici si printese urbane

Acum câteva zile am găsit un blog care mi-a plăcut. Asta: printesaurbana.ro . Inca nu il adaug in blogroll pt ca aici unde ma aflu, adicatelea in camera mea de cămin, încă nu merge conexiunea internet după vacanta, nu știu de ce, si de pe amărâtul asta de bluetooth nu știu nici dacă postarea asta se va încărca.

Si cum răsfoiam blogul tinerei doamne, am nimerit pe o postare despre mersul la biserica si despre credința. M-au năpădit niscai amintiri, si am fost de acord cu prințesa, ca la bisericile ortodoxe miroase naspa, e relativ întuneric în asa fel încât de multe ori lăcașul respectiv seamănă cu o peșteră, ca sa nu mai zic de unii preoți care te fac sa nu mai intri ever într-o biserică, cel puțin nu ca sa te spovedești lor.

Nu voi uita niciodată ziua în care, după o relație nepotrivita, m-am dus sa-mi curat sufletul de umbra vinovăției și durerii, iar preotul căruia ma spovedeam, m-a sfătuit sa-mi caut un coleg de serviciu și sa mi-l fac prieten. Am întors ochii către el, de sub patrafir, uluita ca in loc de canon bisericesc, el ma arunca direct în vâltoarea celor lumești. Ma rog, nu știu de ce mi-a spus asta si n-o sa înțeleg ce l-a determinat sa-mi dea un asemenea răspuns. Eu venisem la biserica sa-mi caut liniștea sufleteasca. A fost ultima oara când m-am spovedit, atunci demult, cu zeci de ani in urma. Probabil o voi mai face odată, cândva, înaintea unui Mare Portal in fata căruia ajungem toți. Sau... cine știe? poate voi întâlni si eu preoți cu mintea înțeleaptă si vorba chibzuita, care sa nu ma alunge din lăcașul Domnului, ci sa ma determine sa revin.

Si eram cat pe ce sa zic ca sunt vreo 10 ani de când nu am mai dat pe la biserici, după care mi-am amintit ca de fapt, intru cu placere in toate catedralele pe care le întâlnesc in calea mea, in călătoriile mele prin  lume. E drept, alea-s catedrale catolice, dar la urma urmei, Dumnezeu e unul, si e peste tot, indiferent de modalitatea aleasa de comunitățile religioase de a-si exprima credința in Divinitate.

Iar la sfârșit, pentru a ilustra cumva articolul, aș fi pus o poză cu interiorul aurit al catedralei din Melk, acolo unde Umberto Ecco a scris "Numele trandafirului". Dar o voi pune când internetul de mare viteză va reveni. Dacă va reveni.

vineri, 20 aprilie 2012

A noua poarta

The ninth gate e un film cu Johnny Depp. Nu stiu ce inseamna pt voi numele lui, dar pentru mine este o garantie ca filmul depaseste mediocritatea.
Iar A noua poarta e un film cu suspans, actiune, crime, si oarece magie.

Dean Corso, un anticar profesionist, dar motivat doar de bani in munca sa, este contactat de un bogatas, Balkan, care detine o carte de magie scrisa la 1666. Acesta stie ca in lume mai exista doar inca 2 exemplare si doreste sa stie care din cele 3 carti este cea autentica. Dean porneste la drum, dar de la bun inceput apar pericole. Chiar inainte de a pleca spre Paris, locul unde se gaseste unul dintre exemplare, asociatul lui este ucis intr-un mod misterios. In acel moment, el doreste sa se retraga din misiune, dar Balkan nu-i permite acest lucru si ii da un bonus consistent ca sa accepte.

Cautarile sale coincid cu un drum al purificarii spirituale, al unei transformari alchimice de care Dean nu este constient. In fiecare exemplar din carte gaseste imagini, dar numai cele semnate LCF (adica Lucifer) sunt cele adevarate, restul sunt doar piste false. Cum in fiecare exemplar, alte desene sunt semnate LCF, iar celelalte sunt desenate de autor, Dean este nevoit sa compare toate cele 3 exemplare ca sa gaseasca desenele originale, prin a caror magie cel vrednic de aceasta putere, va pasi prin cea de-a noua poarta si va materializa pe Diavol pe Pamant.

Catre finalul filmului, Dean se intalneste intr-un castel vechi si parasit cu Balkan, care dorea sa fie el beneficiarul final al magiei cartii, dar nici unul nici celalalt nu stiu ca ultimul desen nu este cel autentic in nici unul dintre exemplare. Balkan face un cerc de foc in jurul sau, convins fiind ca flacarile nu-l vor nimici, si incearca sa-l omoare pe Dean, dar flacarile il cuprind, si pana la urma anticarul este cel care il scuteste pe Balkan de suferinta cu un glonte.

Fata care il urmareste de la inceputul calatoriei pe anticar, si a carei identitate nu va fi dezvaluita, ii indica lui Dean locul unde se gaseste ultimul desen adevarat, si acesta, desi nu-si dorise asa ceva, devine cel care paseste pe a noua poarta.

Sa mai spun ca filmul a fost realizat in 1999 si a fost regizat de Roman Polanski. De altfel, tot un nume care asigura o calitate buna a unui film.


miercuri, 18 aprilie 2012

Elizabeth - the golden age

Un film istoric despre o parte a domniei aceleia careia i s-a mai spus si Regina Fecioara: Elisabeta I a Angliei. Un film de 5 stele, produs in 2007, cu Kate Blanchett in rolul reginei si Clive Owen in rolul corsarului Walter Raleigh.

 sursa foto:http://www.erasofelegance.com/

Detaliile fine, de la acuratetea costumelor epocii pana la interioarele care reproduc sali ale castelelor vremii, incercarea, reusita, de altfel, de a prezenta o Elizabeth femeie, care are remuscari cand Maria Stuart a Scotiei este decapitata din ordinul ei, Elizabeth femeia care devine geloasa pe verisoara si prietena sa, Bess, cand afla ca s-a casatorit cu favoritul ei, corsarul Walter, pe care de altfel il ridicase la rangul de Sir ca sa-l tina aproape de ea, asadar imaginea unei femei obisnuite, normale, care vine uneori in contradictie cu Elizabeth regina, care nu trebuie sa uite ce datorie are fata de poporul sau si care trebuie sa faca tot ce-i sta in putere sa aduca mai binele printre supusii sai, recomanda filmul ca pe unul de vazut, pentru iubitorii genului.

marți, 17 aprilie 2012

Vrajita

Adica Enchanted.
Un film al caselor de productie Walt Disney.
Incepe ca o Alba ca Zapada pe repede inainte si se termina ca o Cenusareasa.
La mijloc, este lumea reala, cu oameni in carne si oase. La capete, desen animat. Un film amuzant, relaxant, nu doar pentru copii, de vacanta.

Ea, Giselle, il intalneste pe printul Edward si, fulgerati de iubire, decid sa se casatoreasca a doua zi. Mama printului, pt a impiedica acest mariaj o trimite pe Giselle in lumea reala, "unde nu exista finaluri fericite", zice ea.
Fata ajunge la propriu, si mai apoi la figurat, in bratele unui tanar avocat divortat, cu un copil, si cu o relatie care scârţâie. Printul Edward, veverita Pip, apoi un apropiat al reginei, si in sfarsit insasi regina, vin si ei in lumea reala, unii, pt a o gasi si salva pe Giselle, altii pt a o gasi si omorî cu binecunoscutul mar otravit.

Dar lucrurile nu se mai petrec ca in basme, Giselle se ataseaza pe nesimtite de avocat si de fetita acestuia, printului i se cam aprind calcaiele dupa Nancy, prietena avocatului, si pana la urma totul se termina cu bine: Giselle ramane in realitate, alaturi de avocat, Printul pleaca cu Nancy in lumea basmelor, regina dispare din ambele peisaje, si fiecare obtine ceea ce si-a dorit.

La prima vedere, un film fara pretentii. Dar daca printul si cu avocatul pe de o parte, iar Giselle si Nancy pe de alta parte, sunt doua faţete ale acelorasi doi oameni implicati intr-o poveste de iubire, putem despica firul in patru, la nesfarsit, despre cum se ajunge la un compromis intr-o relatie, fiecare la ce renunta si ce scoate la iveala, pt ca lucrurile sa mearga bine. Dar nu despre asa ceva imi propun sa vorbesc azi. Las basmul si farmecul lui intact, pt ca cel putin pt mine e inca vacanta saptamana asta :)



sâmbătă, 14 aprilie 2012

Jocuri


Acum câtva timp au venit pe la noi rudele noastre din Italia. Au o fetita de 9 ani, și neștiind ce să-i ofer, i-am arătat poze din excursii, dar ea voia calculatorul, messengerul. Am lăsat-o pe mess... a stat câteva ore nedezlipită de monitor.

Apoi mi-am amintit cum era când aveam anii ei. Cum mă jucam în curte cu verișoarele mele sau cu alți copii, jucam volei, săream coarda, jucam badminton, șotron, de-a v-ați ascunselea și preferatul nostru, pe seară, jocul Țările. Era un joc asemănător cu voleiul, doar că fiecare își alegea o țară și arunca mingea strigând numele altei țări. Cel nominalizat astfel trebuia să o prindă, altfel era depunctat și până la urmă era scos din joc. Câștigător era cel care reușea să prindă mingea ori de câte ori era strigată țara pe care și-o alesese. Ce ciudă îmi era când Franța era luată de vară-mea de la Iași :))))))))

În fiecare zi murdăream o rochiță, de atâta zburdat pe străzi neasfaltate, în fiecare zi mă jucam și în nisipul din curtea mea, ciufuleam găinile, mă hârjoneam cu Lăbuș, câinele și cu Mosorel, pisoiul meu alb cu pete gri, apoi, când voiam să joc tenis de perete (cu peretele jucam, uneori) îmi puneam musai fustița albă de tenis, luată de la mare, de la Mamaia, într-o vară.

Iarna jucam țomanap, aveam patine, mergeam la patinoarul făcut pe terenul de sport al unui liceu azi de elită. Adevărat, iarna nu prea ieșeam pe afară, dar vara, nu avea ziua destul ore pentru căt de mult eram în stare să ne jucăm.

iar azi? Mess, facebook, ...... nu știu ce să zic. Bune sunt și abilitățile astea, dar totuși, prea multă tehnologie și prea puțină comunicare adevărată.




Mania titanilor.

Wrath of the Titans. Probabil o urmare a filmului Clash of the Titans, pe care nu l-am vazut inca.
Filmele pornesc de la mitul referitor la razboiul zeilor cu titanii, si inainte de a-l vedea, parca imi treceau aievea pe ecranul mintii imaginile formate in copilarie, pe cand citeam, pe sub plapuma, la lumina lanternei, Legendele Olimpului de Alexandru Mitru. Dar filmul, e mai mult de actiune, mai mult o poveste care n-a fost spusa pana acum, a titanului Kronos care soarbe puterile zeilor ca sa ii poata invinge. Pana la urma zeii, ajutati de Perseu, fiul lui Zeus cu o muritoare, inving forta oarba inmagazinata in Kronos.

Aluziv, as zice ca legenda povestita in film se refera la eruptia catastrofala a vreunui vulcan. Poate ca intr-adevar luptele cu titanii din legendele Olimpului ilustreaza in mod epic formarea si distrugerea vreunui vulcan din vechime.

Dar Tartarul legendelor nu era munte, ci o inchisoare grozava in care erau aruncati cei care-l suparau pe Zeus, o inchisoare sora cu Iadul, pt ca si sufletele celor rai erau trimisi acolo sa se chinuie. Iar Kronos era numele grecesc al lui Saturn, al zeului timpului, si nu al vreunui titan imbatat de putere.

Dar daca tot e vacanta, merge de vazut si acest film.

sursa foto: collider.com