marți, 7 martie 2017

Kosem episodul 27 tr rezumat




Kosem episodul 27 tr rezumat Mustafa este cu Halime în sala tronului şi e speriat crezând că va fi executat. Halime îl liniștește spunându-i că acum toţi ceilalţi membri ai dinastiei care ar fi putut urca pe tron sunt morţi - aluzie la copiii lui Kosem, şi că nimeni nu l-ar omorî pe el pentru că este singurul bărbat din neamul Osmanlîilor rămas în viaţă. Kosem ajunge în camera unde prinţii trebuiau strangulati şi, după ce trece de Davut care iese din încăpere, îi găseşte pe toţi nevătămați, apoi îi îmbrăţişează. Mehmet îi spune mamei sale că Davut i-a salvat în ultima clipă. Marele vizir îi cere acum sultanei să-i spună unde este Dilruba. După aceea Kosem vine împreună cu ei în sala tronului şi o arestează pe Halime iar pe Mustafa îl trimite din nou în cuşca de aur.

Halime este foarte supărată pe Davut şi crede că va fi omorâtă, dar acesta îi demonstrează că are o înţelegere cu ea, să nu fie nimeni omorât din familia lui Mustafa. Kosem le explică celor mici că Mustafa nu e în toate minţile şi că nu poate fi sultan şi îl numeşte pe Osman padişah. A doua zi are loc încoronarea, iar Mehmet consideră că mama sa a făcut iarăşi o greşeală, pentru că el ar fi trebuit încoronat, nu Osman. Davut este condus la locul unde se află Dilruba, care nu-i deloc mulţumită când află că prinţii lui Ahmet au fost cruţaţi în schimbul ei. Afară, Iskender, la rândul său, crede că tronul i se cuvine conform noilor legi şi că este cazul să lupte pentru dreptul său. Safiye plănuieşte să croiască drum pentru Iskender abia când Osman va avea copii şi probabil se va gândi să-şi omoare fraţii. Şi ea şi Humasah crede că acela ar fi momentul potrivit pentru ca Iskender să-şi revendice tronul.

Kosem episodul 27 tr rezumat În acest timp Osman o ceartă pe Kosem că a făcut decretul care schimbă legea moştenitorului la tron, iar Kosem bănuieşte că Cennet i-a spus lui Osman despre acel decret, însă Cennet nu are habar de unde ar putea Osman să cunoască acest amănunt (de la îndrumătorul său). Mehmet intră la sultan şi află că de acum înainte nu mai poate să meargă să-l vadă pe fratele lui neanunţat şi nu i se mai poate adresa altfel decât cu Măria Ta... Domnia lui Osman al doilea începe. Trec anii....

Suntem în 1621. Au trecut doi ani. Kosem continuă să facă acte de caritate şi a deschis un fel de cantine pentru nevoiaşi. Într-una din zilele în care a venit cu Meleki să-i ajute pe cei săraci, Kosem îl vede pe Iskender şi se ia după el dar acesta se pierde în mulţime. Meleki o întreabă pe sultană cine este, iar când aude numele, crede că este vorba de o confuzie, pentru că Iskender e mort de mult. În Divan Osman este informat despre o campanie în Europa de est în care sunt implicaţi polonezii şi despre faptul că principele Transilvaniei cere ajutor Înaltei Porţi. Osman acceptă să se implice personal în această campanie. Meleksima îşi face griji pentru hotărârea lui Osman şi o roagă pe Cennet să intervină ca sultanul să nu plece din palat, dar acesta, tânăr şi dornic de glorie, visează să-şi ajungă din urmă înaintașii, pe Suleyman şi pe Fatih. Îndrumătorul său, de asemenea, îi aminteşte de momentul în care Ahmet a plecat în campanie şi Safiye imediat a încercat să profite şi să-l urce pe Mustafa pe tron. Atunci Osman zice că o să-l ia şi pe Mehmet în campanie ca să nu lase loc liber acestuia la tron.

Meleksima naşte un băiat pe care Osman îl botează Omer, iar cel care începe să se teamă pentru viaţa să este Mehmet. Când au ocazia să discute, Osman îi aduce la cunoştinţă fratelui său că vrea să-l ia cu el în campanie, dar îl întreabă ce vrea, să vină la război sau să rămână la palat? Mehmet, prudent, spune că el este de acord cu orice zice sultanul că este bine să facă, apoi îl întreabă dacă are de gând să-l omoare, pentru că dacă i s-a născut un prinţ, aşa cere tradiţia, ca fraţii să fie omorâţi. Osman îl asigură că şi el va urma sfatul tatălui său, şi nu-şi va ucide fraţii.

În palat se zvoneşte că a doua zi urmează să aibă loc un divan secret condus de Kosem iar Halime speră că sfârşitul rivalei ei va fi aproape, pentru că are de gând să facă în aşa fel încât să i se dezvăluie lui Osman acest lucru anormal. Kosem se duce să-i ceară socoteală lui Zulfikar despre Iskender, dar acesta, crezând că prinţul este acolo unde l-a trimis el cu doi ani în urmă cu corabia, minte spunând că este mort, pentru că l-a executat cu mâinile lui. Mehmet este îngrijorat pentru viaţa lui, pentru că nu crede că Osman a spus adevărul şi îi împărtăşeşte lui Ayse temerile lui.

Kosem episodul 27 tr rezumat Safiye îl ceartă pe Iskender că a fost văzut de Kosem, iar acesta, pe lângă faptul că nu-şi dă seama cum de maică-sa a aflat amănuntul, îi spune că era deghizat şi că nu înţelege prin ce modalitate Kosem l-a recunoscut. Safiye îi atrage atenţia că dacă se află despre revenirea lui, tot jocul lor se va duce de râpă, apoi îl avertizează că ştie cât de îndrăgostit de Kosem este el. Mustafa este din ce în ce mai bolnav, iar într-o zi, după naşterea lui Omer, când Dilruba primeşte acceptul sultanului să-şi viziteze fratele, acesta n-o mai recunoaşte. Osman îi spune lui Kosem că în primăvară va pleca în campanie şi îi cere părerea dacă face bine să-l ia pe Mehmet cu el.

Mai târziu, Osman intră s-o viziteze pe Safiye care-l felicită pentru naşterea fiului său, şi care îl avertizează că s-ar putea s-o vadă pe mama lui în adevărata sa lumină, îndemnându-l să vadă ce face ea pe la spatele lui. Zulfikar îşi dă seama că Iskender este în capitală şi o întreabă pe Humașah unde se află, spunându-i acesteia că niciodată n-o să-şi mai dezvăluie planurile sale în faţa ei, pentru că o singură dată a făcut-o şi îi pare rău. Divanul secret convocat de Kosem începe şi pe ordinea de zi este plecarea lui Osman în campanie. Kosem spune că ea nu este de acord cu aşa ceva, pentru că Safiye şi Halime pot să se alieze împotriva lui. În timp ce se dezbate chestiunea, este anunţat, surprinzător, Osman. Acesta, furios, îl demite pe primul ministru care era acolo, apoi se ceartă cu Kosem şi îi interzice să-şi mai vadă copiii. Când ajunge pe coridoarele palatului, se enervează şi pe Haci şi-i confiscă averea apoi îl exilează în Egipt.

Kosem se duce direct la Safiye şi îi spune că ştie că ea a uneltit ca toate astea să se întâmple apoi încearcă s-o determine să recunoască faptul că Iskender trăieşte şi că pentru el complotează împotriva lui Osman, însă bătrâna sultană minte şi-şi joacă foarte bine rolul. În acest timp Osman rupe decretul scris de Kosem imediat după moartea lui Ahmet şi anunţă demnitarii că se revine la vechea tradiţie ca moştenitorul tronului să fie fiul sultanului, nu ruda cea mai matură. Zulfikar îl întâlneşte pe Iskender în piaţă şi îi află intenţiile. Suleyman aga îi trimite un bilet lui Ayse în care scrie că Osman a dat ordin că Mehmet să fie executat. Prinţul află imediat şi este sfătuit să caute refugiu la barăcile ienicerilor. Sultanului i se spune că Mehmet se va refugia la ieniceri, iar el crede că va organiza o revoltă şi astfel Mehmet apare că fiind trădător.

Kosem episodul 27 tr rezumat Kosem îl convinge pe Mehmet să se ducă înapoi lângă Osman că acesta nu-l va executa. (aici se termină episodul 28 Kanal D) Osman să sfătuieşte cu muftiul ce este de făcut şi ce pedeapsă ar trebui dată pentru fratele său, dar înţeleptul îl informează că a fost vorba despre un complot, apoi spune că el nu poate să mai dea un decret religios de execuţie a unui prinţ în condiţiile noilor legi. După aceea, muftiul o anunţă pe Kosem ce a discutat cu Osman şi e de părere că acesta nu va asculta şi va da totuşi decretul de execuţie. Kosem merge la sultan şi încearcă să-i arate că Mehmet nu e trădător, că dacă era, nu revenea la palat de la barăcile ienicerilor, dar Osman o acuză şi pe ea de trădare. După discuţia tensionată dintre mamă şi fiu, îndrumătorul lui Osman îi aduce acestuia firmamul de execuţie a lui Mehmet care a fost redactat de un tribunal militar.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 26 tr                                  urmează: Kosem ep. 28 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








6 comentarii:

  1. Cand vor incepe sa difuzeze sezonul 2 din Kosem?

    RăspundețiȘtergere
  2. La toamna un episod pe saptamana.Pup.Iubesc

    RăspundețiȘtergere
  3. Oana, stiu ca nu iti place sa fii intrebata cand mai pui rezumate,dar voiam sa te rog daca ai timp sa mai postezi rezumate la Yaman sau cel putin la Furtuna pe bosfor.😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Yaman nu mai am cum sa recuperez, am rugat pe cineva sa ma ajute dar, ca sa zic asa, mi-a cam trantit usa in nas :) si asta e. La Furtuna pe Bosfor deja sunt de 2 saptamani episoadele 91 si 92 turcesti, dar vad ca la Kanal D au revenit cu difuzarea episoadelor intregi. furtuna-pe-bosfor-episoadele-91-92 turcesti-96-97 Kanal D

      Ștergere
  4. Daca ai timp poti pune informati despre serialul turcesc ,,Petale de singurătate" care se difuzează pe ,,Acasa" de luni pana vineri la ora 19:00.Te rog!😊😃

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rezumate la episoade nu ma incumet, din cate imi amintesc n-am gasit materiale, cel putin asa as zice. Stiu ca am cautat si am gasit doar o prezentare. Asta pot s-o fac, dupa ce termin cu Kosem, mai am 2 episoade de urcat zilele astea.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.