Se afișează postările cu eticheta Legea Pamantului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Legea Pamantului. Afișați toate postările

luni, 6 aprilie 2015

Legea Pamantului episodul 3





- episoadele 6 și 7 de la Euforia TV -



Legea Pamantului episodul 3
Omer este la spital în stare critică, toată familia fiind alături de el. Leyla, neștiind cu ce se confruntă logodnicul ei, ia o decizie grea, să înceapă o viață nouă și să ia totul de la capăt, sfătuită și de mama sa în acest sens. Ea acceptă repartiția la Mardin și pentru că Omer nu răspunde la telefon (el fiind în comă) ea crede că a abandonat-o. Cu toate acestea, cei doi nu sunt conștienți că jocul sorții le va modifica planurile inițiale. După ce într-un târziu Omer își revine din accidentul suferit, o va căuta pe Leyla acasă, dar mama ei îl va respinge.

Legea Pamantului episodul 3 Legea Pamantului episodul 3















Dicle va lupta pentru iubirea ei în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, mai ales după ce află de atacul asupra lui Omer. Tot ea este aceea care află prima cine a pus la cale atacul: Emin Ali, prietenul ei, care a jurat că n-o s-o lase să fie nevasta altuia. Din păcate nimeni nu se gândește la el ca la un posibil organizator al atacului mașinii lui Omer pentru că legătura lui cu Dicle este secretă.  Când Dicle își va da seama că el iubește pe altcineva și că șansele ei sunt nule din cauză că el nu dorește căsătoria cu ea (la sfârșitul episodului), nu poate suporta ideea și încearcă să se sinucidă tăindu-și venele. Halil este principalul suspect al atacului împotriva lui Omer și este luat la poliție, cu toate că el protestează vehement și nu-și recunoaște vina, crezând că de fapt, fratele lui Omer, Kadîr, ar fi organizat atacul pentru că nu era de acord cu înțelegerea dintre ei doi asupra pământului. Pe fondul acestei arestări și a zvonurilor care circulă în Mardin, Halil pierde teren ca șef al clanului și oamenii încep să se revolte împotriva felului său de a conduce comunitatea. În scurt timp familia Bozbey va profita de ocazie și oamenii vor începe să asculte tot mai mult de Omer și de fratele acestuia Kadîr. Emin Ali este băgat la închisoare iar Halil este eliberat.

urmează: Legea Pământului episodul 4 turcesc

Note: stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea episoadelor este aceea originală, a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




duminică, 5 aprilie 2015

Legea Pamantului episodul 2





- episoadele 3, 4 și 5 de la Euforia TV -



Legea Pamantului episodul 2Omer și Leyla, care habar nu au despre ce se întâmplă la Mardin, demarează, fericiți, pregătirile de nuntă. Cu toate acestea mama Leylei nu e de acord ca fiica sa să renunțe la postul de medic obținut prin repartiție la Mardin (deocamdată Leyla nu știe că aici s-a născut Omer). În ceea ce privește logodna dintre Omer și Dicle, impusă de ultima dorință a fostului agă, Halil este obligat să respecte tradiția, dar soția lui Kadîr ar prefera ca Omer să rămână la Istanbul și soțul ei să devină moștenitorul averii într-o bună zi.

~~~ * sfârșitul episodului 3 la Euforia TV * ~~~

Halil se comportă ca un stăpân absolut ori de câte ori are ocazia, cu toată lumea, ceea ce-i atrage dușmănii în comunitate și în curând devine foarte nepopular. Pe de altă parte continuă să se înfrunte cu Kadîr, tensiunile dintre ei escaladând din ce în ce. La o ceremonie îl umilește pe Kadîr, mai apoi își pune oamenii să o prindă pe Kureyșa la strâmtoare și s-o amenințe. Pe fondul nemulțumirilor lui Kadîr privind nunta fratelui său cu Dicle și a faptului că el preferă războiul decât pacea cu familia Pehlivan, este sunat Omer și chemat acasă astfel că el află despre tot ceea ce se petrece, părăsind imediat Istanbulul și lăsând pregătirile pentru nuntă în suspensie, în special datorită promisiunii mamei sale că-l va logodi cu Dicle. Când aude așa ceva, el se împotrivește vehement să fie însurat cu forța, mai ales că nunta cu Leyla era pe cale să se desfășoare.

Legea Pamantului episodul 2 Legea Pamantului episodul 2 Legea Pamantului episodul 2


La început Omer o minte pe Leyla că se duce la Baku unde are niște probleme în afaceri, tocmai în seara în care trebuia să ia cina cu mama ei. Influențată de aceasta și de faptul că auzise în telefon o voce de femeie care îl striga pe Omer, ea începe să șovăie privind această uniune și are momente când dorește să renunțe ori să se cunoască mai bine, pentru că mama ei îi atrage atenția că el n-o lasă să-și continue cariera, dar când vine vorba despre afacerile lui, pune familia pe plan secund.

~~~ * sfârșitul episodului 4 la Euforia TV * ~~~

Aflat la Mardin, copleșit de rugămintea Kureyșei de a n-o face să-și încalce jurământul, Omer încearcă să găsească o soluție la această problemă extrem de spinoasă. Deși promisese Leylei că revine la Istanbul a doua zi, mai zăbovește pe acasă și pleacă într-o plimbare călare pe domeniile familiei, în timp ce și-l amintește pe tatăl lui, când era mic, lăsându-i drept moștenire averea familiei și vorbindu-i despre importanța ei. Apoi își amintește cum el, copil fiind, l-a omorât pe fiul cel mare a familie Pehlivan, dar în locul său la închisoare un sătean de pe domeniile lor.

Astfel Omer începe să devină conștient că s-ar putea să aibă de ales între rădăcinile lui cu tot ceea ce înseamnă asta și viața alături de Leyla, în Istanbul. Merge să-l viziteze la închisoare pe Mahmut, cel care-i plătește lui păcatul crimei, apoi merge la Halil și îi spune că el nu se însoară cu Dicle, și astfel că-i ceară ce vrea în schimb. Halil îi cere pământul Bozbey-lor iar Omer este de acord. După ce merge acasă și spune Kureyșei ce-a făcut, nici ea și nici Kadîr nu pot fi de acord cu renunțarea la pământ, chiar dacă asta ar însemna cu adevărat capătul conflictului dintre ei și Pehlivani. Omer decide să plece la Istanbul, iar Kadîr merge la Halil să-i spună că înțelegerea cu fratele său nu este valabilă.

 ~~~ * sfârșitul episodului 5 la Euforia TV * ~~~

După amiaza Omer pleacă fiind așteptat de Leyla, dar o mașină (cu oamenii lui Halil, sau poate trimiși de Kadîr) îl urmăresc și trag câteva gloanțe înspre el. Mașina lui se rostogolește de mai multe ori, iar el este inconștient și rănit grav. Leyla îl sună, dar bineînțeles că nu răspunde și ea nu știe ce să creadă. Omer este găsit de un echipaj de poliție care găsindu-i actele și telefonul mobil, o sună pe mama lui, Kureyșa. Familia lui este disperată aflând ce s-a întâmplat.


Note: stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea episoadelor este aceea originală, a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




Legea Pamantului episodul 1





- episoadele 1 și 2 de la Euforia TV -


Legea Pamantului episodul 1
Departe de Mardin, locul nașterii sale, Omer Bozbey, fiul cel mai mare al unei familii foarte bogate duce o viață mult diferită de aceea a comunității locale de baștină, unde predomină tradiții vechi care sunt respectate cu strictețe. El a devenit om de afaceri și întâmplător o cunoaște pe Leyla în urma unui accident minor de călărie. pe care o ia cu mașina de pe stradă. Leyla este medic și lucrează la o clinică. Deși cei doi au parte de o primă întâlnire mai acidă, soarta i-o tot scoate în cale lui Omer.

~~~ * sfârșitul episodului 1 la Euforia TV * ~~~

Până la urmă încep să se cunoască mai bine iar el se îndrăgostește și ajunge să o considere iubirea vieții lui, Leyla neștiind însă nimic despre familia și trecutul lui. În finalul episodului Omer o cere în căsătorie pe Leyla și îi dăruiește un inel de logodnă cu diamant.

Legea Pamantului episodul 1 Legea Pamantului episodul 1












În Mardin, cei doi rivali Halil Pehlivan și Kadîr, fratele mai mic al lui Omer, se caută, se urmăresc și se amenință reciproc, iar la una din aceste desfășurări de forță, în casa lui Kadîr și a Kureyșei, cu pistoalele pregătite și ațintite unul asupra celuilalt, asistă și aga Suleyman (șeful de clan), tatăl lui Halil, care face un atac de cord și moare. Înainte de a-și da sufletul, îi pune pe Halil și pe Kureyșa să jure că o să-l însoare pe Omer cu Dicle (sora lui Halil), astfel ca sângele lor să se amestece și să nu mai poată exista dușmănia din trecut. Cei doi jură, deși lui Halil nu-i convine deloc acest viitor prefigurat de tatăl său.

~~~ * sfârșitul episodului 2 la Euforia TV * ~~~


Fidan, soția lui Suleyman și mama lui Halil și a Diclei, jură răzbunare considerând că soțul i-a murit din cauza familiei Bozbey. Din acest moment înainte, șef al clanului (agă) devine Halil.

Legea Pamantului episodul 1 Legea Pamantului episodul 1












În acest episod mai facem cunoștință cu Dicle, sora lui Halil, cu care el se poartă foarte dur. Dicle îl iubește încă de mică pe Omer în secret și va lupta pentru dragostea ei, deși nu știe de existența Leylei în viața lui.


Note: stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea episoadelor este aceea originală, a televiziunii turce, de 2 ore per episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




Legea Pamantului - prezentarea serialului





Legea Pamantului - prezentarea serialului

Produs în Turcia de Focus Film și regizat de Metin Balekoğlu, serialul “Adînî Kalbime Yazdîm”, (Scriu numele meu în inima ta) va fi difuzat la Euforia TV sub titlul Legea Pământului.

Serialul are 16 episoade a câte 2 ore și se pare că a fost întrerupt datorită ratingului scăzut din țara de origine, cu toate că se filmase ceva și din episodul 17.

Melodia din genericul serialului Legea Pamantului





Melodia din genericul serialului Legea Pamantului



Cântecul se numește, la fel ca și serialul în original, Scrie numele meu in inima ta și este interpretat de cunoscutul cântăreț pop turc TARKAN.