Se afișează postările cu eticheta fantasy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fantasy. Afișați toate postările

joi, 20 decembrie 2018

Venom. Film 2018. Recenzie



Venom. Film 2018. RecenzieTitlul original: Venom
Gen: comedie, fantasy, super-eroi
Producător: Columbia Pictures, 2018
Regia: Ruben Fleischer
Scenariul: Scott Rosenberg, Jeff Pinkner, și Kelly Marcel
Distribuția: Tom Hardy (Eddie Brock / Venom), Michelle Williams, Riz Ahmed, Scott Haze, Reid Scott
Etichetă: PG-13 (pentru secvențe de violență și acțiune, și pentru limbaj licențios)
Distribuit pe Netflix.

Venom este un film cu super-eroi din 2018 bazat pe personajul de benzi desenate cu același nume produse de Marvel Comics.

Pe scurt, filmul este foarte slab, din toate punctele de vedere, ba chiar am impresia că în categoria aceasta de filme sau seriale nu am văzut ceva mai prost (părerea mea).

Mai în detaliu, Venom este numele unei ființe extraterestre de pe o cometă (??) care ajunge pe Pământ după ce el și alte forme de viață asemănătoare invadează niște sonde spațiale ale organizației Life Foundation. Aceste ființe nu pot acționa în mediul terestru decât fuzionând cu un trup uman, adică trăind în simbioză cu acesta. Sonda se întoarce pe Pământ cu patru probe. Fundația Life descoperă că simbioții nu pot supraviețui fără gazde care respirau oxigenul, care resping adeseori fatal simbioza.

Jurnalistul de investigații Eddie Brock ajunge să fie "locuit" de simbiotul Venom în urma unui complex de împrejurări. Presa insinuează ideea că simbioții din cometă își consumă gazdele până le omoară. Eddie reușește să trăiască în înțelegere cu Venom, devenind un fel de justițiar. Când este în pericol, Eddie se transformă în Venom, o cocomârlă gen șopârloii din Alien care are super-forțe și astfel iese mereu învingător.

Per total, mie filmul mi s-a părut o înșiruire de fapte și imagini fără prea multă noimă, iar multe din review-urile online ale spectatorilor îmi dau dreptate. Venom este considerat cel mai jalnic super-erou (the lamest super-hero), o poveste strident de proastă și veșnic enervantă (stridently stupid and eternally annoying), ciudat, confuz și cu final prost (ultimately too weird and confusing with an ending that's just stupid), iar recenziile negative continuă și n-am depus niciun efort să le găsesc.

În ciuda acestui fapt, la Venom unii au apreciat performanța lui Hardy și chimia dintre Brock și Venom, iar filmul a devenit un succes neașteptat de box-office, fiind cel de-al cincilea film cu cele mai mari încasări în 2018, cu peste 854 milioane de dolari în întreaga lume, în luna octombrie.

Aud că se lucrează la o continuare, însă eu mă întreb sincer, de ce? .....

sursă foto - wikipedia.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 7 octombrie 2018

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie



Cronicile lui Magnus Bane. RecenzieTitlu - Cronicile lui Magnus Bane
Titlul original - The Bane Chronicles
Autori - Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan, Maureen Johnson
Traducerea - Ofelia și Shauki Al-Gareeb
Editura - Leda - Corint
Colecția - Leda Edge
Preţ - cca 32 lei pe Libris, 448 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-793-113-6
Gen - fantasy, aventură, thriller, young adult
Comercializată pe Libris

Asta primăvară am urmărit pe internet aventurile acelor Shadowhunters, cu sufletul la gură. Apoi am auzit vestea proastă că serialul s-ar fi anulat din lipsă de fonduri. Într-un avânt nemaivăzut la mine - zic asta pentru că stilul young adult nu e chiar ceva după care să mă dau în vânt - mi-am cumpărat toate cele 6 volume ale seriei Instrumente mortale de Cassandra Clare, decisă să nu pierd șirul aventurilor lui Jace, Clary și Alec. Am trecut peste stilul foarte subțirel de scriitură, pe care nu prea îl agreez, de dragul eroilor mei preferați. Apoi, acum ceva timp, am văzut pe Libris cartea Cronicile lui Magnus Bane. Am pus-o imediat în coș și pe aceasta, pentru că așa-i stă bine unei pasionate de lecturi într-ale ocultismului și magiei ca mine, și de personajul atât de controversat și de complex al vrăjitorului Magnus, fiu al celebrului demon, prinț al întunericului, Asmodeu.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Cronicile lui Magnus Bane este structurată pe 11 povestiri din viața vrăjitorului. De fapt, povestirile sunt 10 la număr, iar ultima parte conține versiunea printată, dacă pot spune așa, a căsuței vocale a telefonului lui Magnus din perioada în care acesta se certase cu Alec. Această ultimă parte, este inedită în sine, deși mie mi se pare inutilă în economia antologiei. Nu-i văd rostul, deși este relaxant și amuzant să o citeșți.

Povestirile încep cu o întâmplare în Peru, în anul 1791, unde Magnus Bane duce o viață dezordonată alături de Ragnor Fell. Pe măsură ce firul poveștilor se apropie de prezent, Magnus devine mai responsabil, dar are drame sentimentale, se însingurează ori se afundă în cărțile sale de magie. În ansamblu, colecția urmărește evoluția lui Magnus de la playboy-ul cu inimă de aur care flirtează cu oricine-i place, până când se maturizează și ajunge Înalt Vrăjitor de Brooklyn. Volumul vine în completarea seriei de Cassandra Clare, Instrumente Mortale și prezintă mai multe povești care se întrepătrund, fără să aibă o legătură anume - ele pot fi citite așa cum vă vine la îndemână.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Cartea nu este o continuare sau un prequel la seria Instrumentelor, dar are aceleași personaje și face parte din aceeași lume. Dar dacă nu cunoști seria, nu înseamnă că nu înțelegi povestirile din Cronicile lui Magnus Bane. Universul său este același, nu lipsesc vrăjitorii, vampirii, sirenele, vânătorii de umbre, Conclavul și regulile lor. Cu toate acestea nu lipsesc nici aparițiile lui Valentine, Alec Lightwood, Isabella ori Jocelyn Fray.

Fiecare poveste se concentrează pe o anumită perioadă istorică, ce a avut un impact asupra vieții lui Magnus Bane. Pe parcursul povestirilor, personaje precum Catarina Loss și Ragnor Fell, care au apărut sporadic în seria Instrumente Mortale, sunt ceva mai pe larg dezvoltate în Cronici.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Este o lectură plăcută, ușoară, de vacanță sau de intermezzo între două cărți de mare calibru. Dacă-ți place genul fantasy și îndrăgești serialul ShadowHunters, vei citi cartea pe nerăsuflate. Sau, poate vei reveni din când în când la ea, ca să mai întorci o filă din povestea vieții lui Magnus Bane, vrăjitorul cu ochii aurii, care este adesea numitorul comun al lumii nevăzute, dezbinate de intrigi mărunte. "Nu e ușor să fii Magnus Bane. Ca magician, este adeseori chemat să rezolve probleme altora. Viața lui a fost lungă și iubirile numeroase. Iar Magnus are întotdeauna grijă să se afle în locul potrivit la momentul potrivit ....."




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











duminică, 3 iunie 2018

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie



Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. RecenzieTitlu - Afaris Umbre pe Aora
Autor - Tudor George Ciubotaru
Editura - Prestige
Preţ - 30 lei, 390 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-606-8863-27-6
Gen - Fantasy, supernatural, Young Adult

Afaris este prima serie românească de cărți fantasy, în care se urmărește evoluția personajului principal, Afaris, născut și crescut pe Aora - o lume utopică, evoluată din punct de vedere spiritual, în care un singur gând poate manipula energia din jur. În prima carte a seriei, Umbre pe Aora, el ajunge să joace un rol decisiv în primul război al speciei sale.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie

Pe Aora trăiesc nimfele (păsări) și aorienii (umani), într-un fel de pace liber consimțită de ambele părți, în care fiecare respectă cu strictețe cealaltă specie. Dar într-o zi Afaris și tatăl lui, Saraf, descoperă din întâmplare o nimfă omorâtă. Cum a omorî o nimfă era un fel de sacrilegiu, cei doi încearcă să fugă de la locul faptei, pentru a nu fi descoperiți și bănuiți de crimă. Însă alte nimfe ajung rapid la surata lor mutilată și lucrurile sunt pe cale să degenereze. Saraf are o viziune cu un câmp de bătălie plin de aorieni morți, măcelăriți. Afaris știe că este vorba despre o viziune premonitorie despre un război între ei și nimfe, dar Saraf spune că împlinirea ei depinde de modul de abordare a situației, că o viziune nu este decât o posibilitate, nu o certitudine, și că viitorul înfățișat în premoniție poate fi schimbat.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie

De aici încolo pe Aora lucrurile evoluează. Cele două specii sunt pe cale să se înfrunte, deși investigarea crimei aduce la lumină niște canale energetice - autorul le numește puțuri - nou apărute pe planetă, care eliberează o energie negativă ce induce psihoză aorienilor. În curând Saraf își dă seama că aorienii și nimfele sunt nevoite să ajungă la o alianță pentru a evita războiul. Cu toate acestea, aorienii atacați de energiile malefice devin violenți și lucrurile scapă de sub control. Înfruntarea nu mai poate fi evitată, iar premoniția pare că se împlinește întocmai. Finalul surprinde și lasă loc următorului volum din serie.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie

Cartea mi s-a părut scrisă într-un stil foarte alert, deși cu multe stângăcii, inerente unui debut, ca și cum autorul ar fi descris un film. Scenele se succed rapid, cinematografic, prin fața ochilor, cu personaje schițate doar, care se perindă și ele la fel de rapid. Lumea de pe Aora este un melanj fantastic de oameni, păsări telepate, portaluri energetice, linii de forță, forme energetice desenate în aer. Afaris Umbre pe Aora are puțin din Game of Thrones (armata de schelete), ceva mai mult din Shadowhunters (liniile de forță, puțurile energetice, energo-formi desenați în aer, la fel ca runele lui Clary Fairchild), plus alte elemente des întâlnite în mai toate serialele fantasy apărute în ultimele decade - săbii de lumină, răni care se închid cvasi-instantaneu, personaje care mor și sunt înviate la loc, proiectile energetice făurite cu palmele (unde ești, tu, o, Magnus Bane!! :) ) și dragonii, fără-de-care-nu-se-putea. Am remarcat și prezența a două elemente science-fiction, că Aora este o altă planetă și nava spațială de la final, ceea ce nu poate face cartea să fie încadrată la SF, cum mi s-a părut că au scris unii. Dacă până la final seria va semăna cu un Star Wars ori cu vreunul din romanele celebrului Isaac Asimov, rămâne de văzut.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. RecenzieAm înțeles că tânărul autor Tudor George Ciubotaru și echipa de promo își propun ca seria Afaris să ajungă la același nivel cu bestseller-uri precum Harry Potter, Eragon, Maze Runner. Eu le doresc mult succes, dar la cât de cinematografic este scrisă cartea, aștept cu interes să fie serializată, eventual în engleză. Și tot eventual, cu Alan van Sprang (Valentine Morgernstern în Shadowhunters, regele Henric în Reign) în rolul Saraf și Orlando Bloom (Legolas, în Stăpânul Inelelor) în rolul Afaris. Glumesc :) dar orice glumă e pe jumătate adevăr, nu-i așa?

Cine dorește să cumpere cartea Afaris Umbre pe Aora o poate face din librării, online de pe AfarisWorld unde se găsește și în engleză, de pe Amazon, varianta electronică, sau o poate lua direct, la lansarea oficială a cărții în România, care va avea loc în București pe 7 iunie, ora 18:30 la librăria Humanitas Kretzulescu și unde autorul va da autografe și dedicații personalizate.


Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Hobbitul: Batalia celor cinci armate



Nu puteam să încep anul cu alt film decât cu partea a treia din Hobbitul, Bătălia celor cinci armate. Pentru că-mi place genul fantastic, pentru că le-am văzut și pe celelalte din serie, pentru că, pentru că ...

luni, 15 septembrie 2014

Back to the future

Regia: Steven Spielberg.
Un film marca Spielberg nu e niciodata prea ușurel sau de doi lei vechi. Asa ca, instalata în pat și cu laptopul în brate m-am delectat cu Marty și Doc care călătoresc în timp mai ceva decât merg eu pana la chioșcul de la blocul de alături sa-mi iau beţigaşe de curăţat urechile.

Am văzut cum Marty devine dintr-un adolescent răzgâiat un tânăr care începe să găsească soluţii la problemele deloc ușoare ale modificării viitorului; a propriului lui viitor. Cum skateboardul devine ceva extrem de util în a scăpa de niște derbedei, gorilele liceului și bătăușii cartierului, din mijlocul de transport de acasă spre scoală și retur, care era înainte de a ști ca o călătorie în timp este posibila.

Trecem peste amănuntul ca o mașină a timpului nu e chiar un automobil cu nuş ce brizbrizuri care lasă dâre de foc când face saltul temporal, dar se potriveşte în peisajul general al filmului.
Mi-ar fi plăcut să vad ceva mai bine dezvoltată teoria paradoxurilor saltului în timp: Marty cand revine, vrea sa-l salveze pe Doc de la moarte si setează ceasul cu 10 minute mai devreme. fără sa-si dea seama, introduce modificări fundamentale în viitor, si ajunge acolo exact in toiul luptei cu teroristii libieni, si se vede pe el însuși. Pentru ca mai apoi sa constate ca el nu mai era fiul lui McFly ci al prietenilor lor de familie. iar Mall-ul nu se mai cheamă La doi pini ci La pinul singuratic.

Mi-ar fi placut sa vad ceva din teoria universurilor paralele si a ceea ce unii paranormali numesc lazile de gunoi: se spune ca exista de fapt mai multe posibilitati, mai multe Pamanturi si Universuri identice, ca pe un fel de frecvenţe diferite. Alegerile noastre fac ca doar una din acele posibilitati sa devina reale cu adevarat, restul posibilitatilor fiind date la gunoi. Nu stiu câtă bază are povestea asta, dar imi place cum suna, desi matematic sau statistic, sunt o infinitate de posibilitati viitoare ale Universului nostru.

Dar poate ca as cere prea mult de la un regizor si de la niste producatori care au drept scop profitul. Lucru normal si firesc, o casa de filme este in primul rand o afacere, deci ea face bani în primul rând, nu filme. Filmele sunt pe locul doi.

Asa ca o sa ma asez iar pe pat, si in seara asta sau în alta, cu laptopul in brate, si o sa ma uit la episodul doi, sa vedem ce probleme vor avea copiii lui Marty in viitor, acolo unde nu e nevoie de strazi pentru ca vehiculele zboara pe coridoare aeriene. Ca-n filme, nu? tongue.gif




articolul a fost scris în 2009 si a fost postat pe un alt blog.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Beowulf-ul cu Angelina

Acum cateva zile, aproape saptamana, ma trezisem prea dimineata ca sa-mi pun de cafea. Am deschis netul si intr-un avant neinteles la ora aceea, am cautat pe net teste pt elevi referitoare la epopeea Beowulf.

Si am dat peste filmul lui Robert Zemeckis, cu Angelina Jolie in rolul mamei lui Grendel, cu Anthony Hopkins in rolul regelui Hrothgar si cu Ray Winstone in rolul eroului Beowulf.
Nu stiu cam cat de fidela este povestea din film față de epopee, insa din cate stiu, respecta in general, liniile principale ale story-ului.
Filmul e un fantasy care mi-as permite sa spun, aduce un plus de valoare poemului Beowulf. Grendel, mama lui Grendel si Dragonul nu mai sunt niste simple personaje fantastice, intruchipand navalitorii cu care danezii s-au luptat candva, si nu mai reprezinta doar obstacolele vietii si Moartea pe care le infrunta Omul in Calea sa prin aceasta lume.


Personajele devin umane, devin similare unor eroi ai zilei de azi. Grendel este fiul nelegitim al unui barbat casatorit (Hrothgar), care se vede de doua ori pedepsit, o data de fosta amanta prin fiul lor care il hartuieste, si a doua oara de mult mai tanara lui nevasta care-i refuza apropierea fizica si aducerea pe lume a unui mostenitor, tocmai datorita acestei aventuri din tinerete, marturisita intr-un moment de slabiciune.
Apoi apare Beowulf, care in poveste il omoara pe Grendel rupandu-i un brat, zapacind-o in acelasi timp pe sotia lui Hrothgar, in clipa in care isi dezvaluie trupul atletic, pretextand ca nu are ce face cu zalele sau hainele din moment ce Grendel lupta fara arme. Asadar Grendel dispare din scena, dar mama lui cauta razbunare. Si omoara pe toti tovarasii de arme ai lui Beowulf macelarindu-i si spanzurandu-i de grinzile salii de ospete a castelului lui Hrothgar.

Beowulf se vede nevoit sa o omoare si pe demoniță, dar cand ajunge in grota care-i servea de lacas, apare o Angelina Jolie intr-o forma de zile mari, care-l seduce pe Beowulf in doi timpi si trei miscari. Sabia ridicata a eroului e mangaiata sugestiv de mainile Angelinei pana cand se topeste curgand la picioarele ei. Nici nu mai era nevoie ca ea sa-i propuna targul sex (plus un fiu in locul lui Grendel) contra regat, ca scena este foarte graitoare si asa.
Dupa ce intalnirea amoroasa se consuma, Beowulf se intoarce printre oameni sustinand ca a omorat-o pe mama lui Grendel. O mica greseala de exprimare il face pe Hrothgar sa-si dea seama ca eroul a fost sedus, la fel cum i se intamplase chiar lui in tinerete, si spre surprinderea curtii, ii da coroana, pe sotia sa - pe care i-o promisese in schimbul mortii lui Grendel, si se sinucide.


Peste ani, fiul demoniței, avand puterea de a deveni un dragon fioros, vine sa-si implineasca menirea si sa lupte contra propriului sau tata, dar mai ales contra sotiei si amantei acestuia. Povestea se repeta: iubita de o noapte care naste un fiu, se razbuna pentru ca a fost parasita (Beowulf intreaba intr-un vis ce este pacostea care a venit peste regatul sau si i se spune ca e "ceva ce a lasat in urma"). Beowulf insa, pentru a-i putea smulge dragonului inima din piept (amanunt existent si in epopee), va trebui sa-si taie un brat, si astfel sa moara lent, exact asa cum de mult, facuse el cu Grendel. Inainte sa moara, vede adevaratul chip, de om, al fiului sau mort, si reuseste sa-i marturiseasca prietenului sau de o viata, Wiglaf, ca de fapt, mama lui Grendel era vie.

Wiglaf devine succesor la tron, si, urmarind de la malul marii rugul aprins pe o corabie vikinga arzand trupul lui Beowulf, o vede pe Angelina, la fel de tanara si frumoasa ca intotdeauna, venind catre el. Nu stim ce ar mai urma. Inca o seductie e putin probabila, Wiglaf e batran, iar atitudinea lui care nu stie ce sa creada desi pare atras de femeia-demon, ne lasa si pe noi in ceata, pentru ca aici se termina filmul.

Dar imi raman in amintire conexiunile pe care regizorul le-a exprimat cinematografic:
- femeia Lilith (demonul - femeia amantă, brunetă, focoasă, geloasa, vesnic tânără și seducătoare, prolifică; ea sta in adancuri, in subconstient, in vis) si femeia Evă (sotia lui Hrothgar apoi a lui Beowulf, blonda, frumoasa, calma, inteleapta odata cu trecerea timpului, dar stearpa; ea se afla fizic langa sotul ei, dar mintea acestuia e de multe ori acaparata de Lilith, chiar daca nu a mai vazut-o de foarte mult timp);
- nașterea elementelor dintr-un  demon al apelor: Grendel e un trol (spirit al pietrei), al doilea fiu este un simbol al focului (dragonul care scuipa flacari pe gura).

Si cu siguranta mai sunt altele de descoperit in acest film comercial, la prima vedere.
M-a impresionat tehnica cinematografica de combinare subtila a scenelor reale cu scenele animate, dar in asa fel incat granita dintre real si animatie sa fie foarte subtire si as zice aproape imperceptibila.

surse foto: http://nice-cool-pics.com/, geekanerd.blogspot.com

Eu va ofer trailer-ul: